Cand viata se complica

[Miss M]

Adaug in seara aceasta urmatorul capitol pentru ca voi fi plecata cateva zile si nu pot intra. Nu ma pricep prea bine la descrierea sentimentelor, in sensul ca pot denumi ce simte, dar doar atat. Daca m-ai putea ajuta cu cateva sfaturi legate de aceasta problema, ti-as fi recunoscatoare :).

Capitolul VI

Dimineata. Ah, cat am dormit? Cei doi au plecat deja. Oare cat e ceasul…? 7:45!?! Panicaa… Voi intarzia. In prima zi serioasa de scoala am sa intarzii. S-a zis cu recordul meu!
Mi-am pus uniforma scolara, cu fusta pe care nu o suportam si camasa cu cravata in carouri. Luandu-mi bentita de pe birou, am observat doua litere argintii aruncate neglijent. Deci nu le convenea ideea. Nici mie nu-mi mai placea acum. Ma simteam jenata de ceea ce facusem. Poate nu eu trebuia sa ma jenez. In fond, eu nu-i visasem pe ei. Inca nu puteam sa cred ca baiatul ala se gandea la mine in somn. Cat de stresant sa fie asta? Am coborat la masa, unde oaspetii nostri pe perioada nedeterminata mancau.
- Buna dimineata, am zis cat de vesela puteam.
- Neata, ma saluta unul dintre ei in timp ce celalalt se ridica si iese fara sa ma priveasca.
- Sper ca nu e de la medalion, m-am interesat eu.
- A, nu, raspunde Eric razand. Ne-a amuzat ideea. Dar nu stiu de ce e asa tacut.
Am mers dupa Alex, luand din zbor un sandwich de pe masa. L-am vazut urcand pe motocicleta. Era slabut, dar avea masa musculara dezvoltata. L-am analizat din cap pana-n picioare. Uniforma ii statea bine, desi cravata era pusa neglijent. In interiorul meu se dadea o lupta de fiecare data cand il vedeam. Simteam ca nu-l suport, dar ma atragea ca un magnet. Probabil il suparase scena de aseara. Ii spusesem sa nu se mai bage de la oboseala, nu intentionam sa-l ranesc.
- Ma duci si pe mine? Sau ti-e frica sa nu explodam?
A zambit scurt si mi-a facut semn sa urc in spatele lui. De ce? M-as fi simtit mult mai bine daca ar fi tipat la mine, daca mi-ar fi zis ca ma uraste si m-ar fi dat undeva. Dar nu, el mi-a zambit. Prietenos. Ca si cum nimic nu se intamplase.
Am ajuns la scoala cu 5 minute inainte de inceputul orelor. Cladirea mare, vopsita in albul prafuit cu care sunt obisnuita, era pozitionata amenintator in mijlocul curtii, in timp ce cladirile unde se tineau atelierele erau asezate imprejur. Inaintam spre curtea principala, cand ne-am intalnit cu Ken. Nu aveam de gand sa-i vorbesc. Din cauza lui era s-o patesc rau de tot. Doream sa ma razbun. Eu nu sunt asa de obicei, dar acum... Perfect, vine spre noi. Inspira, expira, ignora-l
- Elizabeth, vroiam sa-ti spun...
Alex s-a asezat in fata mea. Dorea sa ma protejeze? Era mai inalt decat mine. Tinea locul unui zid in spatele caruia puteam fi linistita. De cand schimbarea asta brusca?
- Dupa ce s-a intamplat ieri, nu cred ca ai ce sa-i mai spui.
- Tu ce treaba ai?
- Daca nu apaream atunci, ai fi facut ceva ce urma sa regreti in inchisoare.
- Dar ce mare te dai! Acum da-te (mare) din calea mea.
- Si daca nu vreau?
- A, deci asa! Si ce motiv as avea sa nu pot vorbi cu ea acum? Elizabeth, spune-i tipului despre relatia noastra si sa nu se mai bage.
Relatia noastra? Era atat de idiot incat sa creada ca inca ma interesa? Relatia noastra era de ura reciproca profunda.
- Poate nu vreau sa-i spun, am raspuns nervoasa. Tonul meu il surprinsese. Si ce? Nici el beat nu era o priveliste mai normala.
- Si de ce, daca se poate sti?
- Pentru ca ea e cu mine, i-o taie Alex. Multimea adunata sa vada prima cearta a anului a ramas muta. Nimeni nu-l mai infruntase pe Ken de ceva timp. Muta am ramas si eu, dar mi-am gasit repede cuvantul. Doar unul, singurul care imi venise in minte.
- Terminati! am izbucnit. Simteam ca o sa-mi vina rau. Alex s-a intors si m-a imbratisat, apoi si-a trecut mana prin spatele meu si m-a sustinut. Macar nu aveam sa cad ca proasta in fata tuturor. Am pornit spre clasa.
- M-ai prins la fix.
- Aratai de parca urma sa lesini. Vad ca asa faci mereu la nervi.
- Alta scuza nu puteai gasi?
- E tot ce mi-a venit in minte. Iarta-ma.
- Hm? Tipul chiar isi cerea scuze. Ce schimbare surprinzatoare! Sa aude o scuza din gura lui, nu speram. Dar am trait-o si pe asta. Comportamentul lui era total diferit. Dar imi placea mai mult asa.
- De cand mi-ai zis aseara ce mi-ai zis... Am incercat sa stau cat mai departe. Dar esti asa de firava...!
Firava, eu? Deci arat ca si cum ar trebui sa am un bodyguard. Daca spui tu...
- Ken e un nenorocit.
- Mare nenorocit. Trebuie evitat.
In momentele in care era asa grijuliu, il simteam ca pe cel mai bun prieten. Eram in siguranta cu el. Stia sa se stapaneasca. In locul lui, i-as fi arat lui Ken... Dar s-a abtinut ca sa evite un scandal. Si bine a facut. Gasca de gorile numite stiintific fotbalisti avea o reputatie nu tocmai frumoasa. Cel mai bine o stiau cei ca Tom, care sfarseau la infirmerie sau mai rau. Eram intrigata de instinctele care ii conduceau. Creier nu aveau, asta era un lucru dovedit.
Prima ora aveam engleza. Eric era deja in clasa, la fel si profesoara. Minunat! Si problemele se adunau ca tantarii la sange proaspat. Am realizat ca eu si Alex eram inca imbratisati.
- Domnisoara Williams, daca ati binevoi sa va dezlipiti de domnisorul Swan si sa-mi explicati motivul absentei de ieri, v-as fi recunoscatoare.
Toti au inceput sa rada. M-a izbit privirea lui Eric, la fel de grava ca cea a fratelui sau. Ce avea? Nu puteam reflecta la asta acum. Imi trebuia o scuza, repede... Nu i-o datoram, dar aveam reputatia aia de copil cuminte de pastrat.
- Ieri... Ieri mi-a fost rau si nu am putut ramane la scoala.
- Dar dumneata, domnisorule?
- Eu am condus-o acasa. In fond, nici fratele meu n-a venit, deci nu vad problema...
- El s-a scuzat anterior. In banca si sa nu mai intarziati.
Ora incepuse de vreo 10 minute, cand a intrat si Ken in clasa. Trecand pe langa banca noastra, i-a soptit lui Alex printre dinti:
- Lasa ca vezi tu.
In momentul ala am simtit ca-mi pierd cumpatul. Vocea mea interioara imi urla sa stau cuminte, sa nu reactionez. Am facut ceva de care nu ma credeam capabila. Nu-i mai puteam permite sa ma calce in picioare, aveam si eu orgoliul meu. Micut si ascuns intr-un colt intunecat, dar il aveam.
- Ce-ai spus?
- Huh?
- Te-am intrebat clar: ce-ai spus?
- Elizabeth!
- Repeta.
- Nu.
- Ti-e frica?
-... Nu.
- Lasule.
I-am dat o palma. Sunetul mainii mele care intalnise obrazul lui nu era de ignorat. Atat profesoara, cat si elevii au ramas socati. Socata eram si eu. Simteam o senzatie noua ce imi acapara corpul. Ma simteam bine. Ken ma privea curios si, in acelasi timp, satisfacut. Am iesit din clasa cu pasi apasati, simtind ca voi exploda. Nemernicul! Asta nu se termina aici. Inca imi simteam palma fierbinte. Si ce frumoasa era caldura aceea!
L-am vazut pe Alex gesticuland un „Habar n-am. Trebuie sa ma duc.” spre profesoara si, in urma lui, pe Eric ridicand din umeri. Clasa era inca in stare de soc si nimeni nu scotea o vorba. Mai bine asa. Aveau sa scoata destule in recreatie. Trebuia sa ma calmez, sa respir.