12-08-2011, 05:04 PM
Cum am zis, e primul fic scris de mine, dar m-am decis sa-l rescriu, sa mai adaug sentimente, etc. Fic-ul initial este posttat pe alt forum, unde am nick-name-ul : andreia dee. Oricum, sper sa va placa !
DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto creat de Masashi Kishimoto şi nu fac profit de pe urma acestora.
Trecutul revine asupra mea, facandu-ma sa ma gandesc de ce mai traiesc. De ce ma chinui in fiecare zi sa uit.. Vreau sa sterg acele amintiri care ma chinuiesc zi si noapte. In fiecare zi..ora…minut..secunda. Timpul ma distruge, eu, neputandu-mi da seama.
Vreau sa ajung acolo unde sunt si parintii mei, acolo unde au ajuns din cauza unei neatentii, din prostie. Trebuia sa mor si eu! Acum faptul e consumat iar rugamintile mele nu-i vor trezi din morti. Ma privesc in oglinda . Vad o fata trista, foarte trista. Cu niste cearcane imense sub ochi, dovedind faptul ca nu a dormit nopti la rand. Cu parul roz, un roz sters, fara stralucire si cu suvite brunete. Acel negru puternic, abisal. Un corp acoperit cu haine … sadice? Mda, presupun ca e cuvantul potrivit pentru a descrie garderoba, tinerei din oglinda. Ochii fetei fiind verzi, un verde crud si placut, dar din cauza lacrimilor varsate zile-n sir, acea nuanta de “green†a cedat, s-a sters…a disparut. Corpul fetei fiind destul de sexy, dar datorita stilului vestimentar, formele ei nefiind puse in evidenta, nu se observa acest lucru. Cel mai mult ma doare ca acea fata descrisa de mine sunt eu. Doar eu ! O proasta, un zero barat.
Inchid ochii. Numai suport sa vad aceasta tanara. Nu ma m-ai suport. Nu mai vreau sa stiu ca n-am prieteni, ca nimeni nu ma iubeste. Vreau ca macar cineva sa stie ca exist, sa-i pese de mine, sa ma iubeasca, dar se pare ca ceea ce sper eu, nu se va adeveri. Sunt si voi fi mereu, o fata invizibila pentru ceilalti. Ceva fara valoare. Un nimic ! Ma arunc in pat si incerc sa dorm, dar nu pot. Am atatea pe suflet, ma simt atat de goala, de pustie. Insa, cui ii pasa? Nimanu-i. Inchid din nou ochii. Vreau sa dorm, sa uit de tot, sa stiu ca pentru cateva momente numai exist. Sa fiu singura intr-un taram pustiu, stiind ca nimeni nu ma ignora, datorita faptului ca sunt altfel.
Dimineata…
Sunt trezita de alarma telefonului mobil. E deja sapte dimineta. O noua zi, din pacate. Realizez faptul ca astazi incepe ultimul an de liceu. Sper, insa, ca acest an de scoala sa fie mai diferit ca celelalte. Sa stiu ca am macar un prieten, doar atat vreau.
Ma ridic din pat si-mi fac siesta de dimineata. Ma imbrac ca deobicei. Cat mai…sadic. Arat ca o creatura satanista, care e lasata pe pamant pentru a face rau. Insa, eu nu fac rau, nu vreau sa fiu tipul ala de persoana, plina de ura. Sunt doar…eu si simt ca nu e bine ca am propriul stil. Adica, o-i fi eu, nu stiu, emo? Mda, probanil ca asa sunt, dar nu inseamna ca sunt o persoana de-aia sarita de pe fix. Ma doare ca nu sunt apreciata la adevarata mea valoare. Pff, ce zic eu aici, nu-s deloc apreciata !
Ma las batuta, termin in a ma imbraca, imi iau geanta si ies din apartament. Iau liftul si parasesc blocul. Merg cu capul in pamant, nelasand sa se vada ca mici cristale mi se scurg pe chipu-mi alb. Cutreier strazile intortochiate ale New York-ului pana ajung la liceu. Imi sterg lacrimile cu un servetel, inainte de a intra pe poarta si ma uit la ceilalti colegi care au venit. Ma intreb daca va fi cineva nou. Poate acel cineva, nu va fi ca cei de aici. Rai…egoisti…plini de fite… Imi dau ochii peste cap si ma indrept catre o banca mai retrasa. Imi pun mana la tample si mi le masesz insistent. Simt o durere de cap, dar nu numai, si inima mi-e franta. Sufletul taiat in mii de bucatele si singuratatea ma macina. Dorul de parinti ma omoara impreuna cu toate celelalte. Vreau sa strig in gura mare “De-ajunsâ€. Sa fiu altfel, sa am tot ce nu am, sa ma schimb, dar nu. Nu voi face asta, nu am pentru cine s-o fac. Sunt doar eu si singuratatea.
Ma uit imprejurul liceului. Ii observ pe colegii mei, halal colegi. Naruto, Sai, Neji, Kiba, Shikamaru, Gaara, Hinata, Ino, TenTen, Temari, Karin si inca cativa. Nu prea ii cunosc indeajuns incat sa-mi dau cu parere despre ei, dar stiu sigur ca, Karin si inca doua, sunt cele mai mari curve existente in aceasta lume. Baietii is niste mari macho, care vor doar sex. Pff, nu cred ca exista baiat pe lumea asta care sa gandeasca logic, fara ca in fiecare minut, mintea sa-i spuna ca are nevoie de...sex. Oftez prelung si observ ca pe poarta scolii intra un baiat. Foarte simpatic, nu de alta, doar ca pare, nu stiu. Felul in care arata ma duce cu gandul ca e doar un baiat plin de sine, cu fite bagate in cap in loc de creier, insa sper sa ma insel. Vad ca incerca sa scape de “fane†. Mdea, alt miss popularitate. Ma ghemuiesc pe banca, strangandu-mi picioarele la piept. Imi las parul in ochi si ma gandesc. La ce m-am gandit si pana acum, la nimic. Cel putin pentru mine conteaza, dar nu si pentru ceilalti. Nimeni nu ma intelege, nimeni nu incearca sa o faca, sa priceapa ca eu chiar am nevoie de umarul cuiva pentru a plange, pentru a ma destainu-i. Din nou, cateva lacrimi doresc a iesi afara. Nu mai suport. Simt cum cineva se pune pe banca. Banca pe care ma aflu. Wow, cineva sta langa mine, ce miracol, dar nu pot sa vad cine e. Nu vreau sa vada ca plang. O sa zica ca is mai ciudata decat par. Nu zic sau fac nimic, doar incerc sa ma opresc din plans. Simt cum o mana ma mangaie pe spate, iar mai apoi acel cineva se ridica de pe mica banca retrasa. Se aseaza pe vine, in fata mea. Imi ia fata in maini si-o ridica in asa fel incat sa mi-o vada, iar eu pe-a lui. Cu ochii rosii si plini de lacrimi, il privesc pe, el. Baiatul ala cu fite in loc de creier, dar poate ma insel… Mana lui fina imi sterge lacrimile reci si amare. Cu o mana tramurand, ii fac conturul fetei si-a buzelor, el intredeschizandu-le. Imi retrag mana si-o pun peste-a lui, ea aflandu-se inca pe fata mea. Ma uit la el, la ochii lui negri, la parul lui, negru, deasemea, insa, cu mici reflexii albastre. Privirea lui emana atatea sentimente, dar totusi imposibil de-ale descifra. Parca sunt absorbita de privirea lui, atat de fixa pe-a mea.
- Tu… de ce faci asta, de ce esti diferit de ceilalti? spun eu cu o voce domoala si suspinand.
- Eu…o fac si atat, sunt si voi fi mereu diferit de ceilalti ! zice el, facandu-ma sa doresc sa aflu mai multe despre el, sa vreu sa-l cunosc cu adevarat.
Numai zic nimic, raman usor surprinsa de raspunsul lui. Se ridica de pe vine si da sa plece, dar il prind de mana si-l intorc cu fata la mine. Il imbratisesz asa cum n-am facut-o niciodata. Am nevoie de putin afectiune. Ii simt mainile magaindu-mi spatele, iar mai apoi, buzele sarutandu-mi fruntea. Stransoarea dintre noi devine mai puternica. Ma simt …bine ! Pentru prima data in ultimii doi ani de zile. Il sarut pe obraz si-i soptesc la ureche : “Multumesc ! “ , apoi plec spre clasa. Un zambet suav isi face aparitia pe chipul meu. Nici macar nu-i stiu numele si simt ca il cunosc de-o viata. Doar el m-a facut sa zambesc din nou….doar el !
DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto creat de Masashi Kishimoto şi nu fac profit de pe urma acestora.
Enough… [ +16/+18]
Capitolul 1
Sakura P.O.V.
Capitolul 1
Sakura P.O.V.
Trecutul revine asupra mea, facandu-ma sa ma gandesc de ce mai traiesc. De ce ma chinui in fiecare zi sa uit.. Vreau sa sterg acele amintiri care ma chinuiesc zi si noapte. In fiecare zi..ora…minut..secunda. Timpul ma distruge, eu, neputandu-mi da seama.
Vreau sa ajung acolo unde sunt si parintii mei, acolo unde au ajuns din cauza unei neatentii, din prostie. Trebuia sa mor si eu! Acum faptul e consumat iar rugamintile mele nu-i vor trezi din morti. Ma privesc in oglinda . Vad o fata trista, foarte trista. Cu niste cearcane imense sub ochi, dovedind faptul ca nu a dormit nopti la rand. Cu parul roz, un roz sters, fara stralucire si cu suvite brunete. Acel negru puternic, abisal. Un corp acoperit cu haine … sadice? Mda, presupun ca e cuvantul potrivit pentru a descrie garderoba, tinerei din oglinda. Ochii fetei fiind verzi, un verde crud si placut, dar din cauza lacrimilor varsate zile-n sir, acea nuanta de “green†a cedat, s-a sters…a disparut. Corpul fetei fiind destul de sexy, dar datorita stilului vestimentar, formele ei nefiind puse in evidenta, nu se observa acest lucru. Cel mai mult ma doare ca acea fata descrisa de mine sunt eu. Doar eu ! O proasta, un zero barat.
Inchid ochii. Numai suport sa vad aceasta tanara. Nu ma m-ai suport. Nu mai vreau sa stiu ca n-am prieteni, ca nimeni nu ma iubeste. Vreau ca macar cineva sa stie ca exist, sa-i pese de mine, sa ma iubeasca, dar se pare ca ceea ce sper eu, nu se va adeveri. Sunt si voi fi mereu, o fata invizibila pentru ceilalti. Ceva fara valoare. Un nimic ! Ma arunc in pat si incerc sa dorm, dar nu pot. Am atatea pe suflet, ma simt atat de goala, de pustie. Insa, cui ii pasa? Nimanu-i. Inchid din nou ochii. Vreau sa dorm, sa uit de tot, sa stiu ca pentru cateva momente numai exist. Sa fiu singura intr-un taram pustiu, stiind ca nimeni nu ma ignora, datorita faptului ca sunt altfel.
Dimineata…
Sunt trezita de alarma telefonului mobil. E deja sapte dimineta. O noua zi, din pacate. Realizez faptul ca astazi incepe ultimul an de liceu. Sper, insa, ca acest an de scoala sa fie mai diferit ca celelalte. Sa stiu ca am macar un prieten, doar atat vreau.
Ma ridic din pat si-mi fac siesta de dimineata. Ma imbrac ca deobicei. Cat mai…sadic. Arat ca o creatura satanista, care e lasata pe pamant pentru a face rau. Insa, eu nu fac rau, nu vreau sa fiu tipul ala de persoana, plina de ura. Sunt doar…eu si simt ca nu e bine ca am propriul stil. Adica, o-i fi eu, nu stiu, emo? Mda, probanil ca asa sunt, dar nu inseamna ca sunt o persoana de-aia sarita de pe fix. Ma doare ca nu sunt apreciata la adevarata mea valoare. Pff, ce zic eu aici, nu-s deloc apreciata !
Ma las batuta, termin in a ma imbraca, imi iau geanta si ies din apartament. Iau liftul si parasesc blocul. Merg cu capul in pamant, nelasand sa se vada ca mici cristale mi se scurg pe chipu-mi alb. Cutreier strazile intortochiate ale New York-ului pana ajung la liceu. Imi sterg lacrimile cu un servetel, inainte de a intra pe poarta si ma uit la ceilalti colegi care au venit. Ma intreb daca va fi cineva nou. Poate acel cineva, nu va fi ca cei de aici. Rai…egoisti…plini de fite… Imi dau ochii peste cap si ma indrept catre o banca mai retrasa. Imi pun mana la tample si mi le masesz insistent. Simt o durere de cap, dar nu numai, si inima mi-e franta. Sufletul taiat in mii de bucatele si singuratatea ma macina. Dorul de parinti ma omoara impreuna cu toate celelalte. Vreau sa strig in gura mare “De-ajunsâ€. Sa fiu altfel, sa am tot ce nu am, sa ma schimb, dar nu. Nu voi face asta, nu am pentru cine s-o fac. Sunt doar eu si singuratatea.
Ma uit imprejurul liceului. Ii observ pe colegii mei, halal colegi. Naruto, Sai, Neji, Kiba, Shikamaru, Gaara, Hinata, Ino, TenTen, Temari, Karin si inca cativa. Nu prea ii cunosc indeajuns incat sa-mi dau cu parere despre ei, dar stiu sigur ca, Karin si inca doua, sunt cele mai mari curve existente in aceasta lume. Baietii is niste mari macho, care vor doar sex. Pff, nu cred ca exista baiat pe lumea asta care sa gandeasca logic, fara ca in fiecare minut, mintea sa-i spuna ca are nevoie de...sex. Oftez prelung si observ ca pe poarta scolii intra un baiat. Foarte simpatic, nu de alta, doar ca pare, nu stiu. Felul in care arata ma duce cu gandul ca e doar un baiat plin de sine, cu fite bagate in cap in loc de creier, insa sper sa ma insel. Vad ca incerca sa scape de “fane†. Mdea, alt miss popularitate. Ma ghemuiesc pe banca, strangandu-mi picioarele la piept. Imi las parul in ochi si ma gandesc. La ce m-am gandit si pana acum, la nimic. Cel putin pentru mine conteaza, dar nu si pentru ceilalti. Nimeni nu ma intelege, nimeni nu incearca sa o faca, sa priceapa ca eu chiar am nevoie de umarul cuiva pentru a plange, pentru a ma destainu-i. Din nou, cateva lacrimi doresc a iesi afara. Nu mai suport. Simt cum cineva se pune pe banca. Banca pe care ma aflu. Wow, cineva sta langa mine, ce miracol, dar nu pot sa vad cine e. Nu vreau sa vada ca plang. O sa zica ca is mai ciudata decat par. Nu zic sau fac nimic, doar incerc sa ma opresc din plans. Simt cum o mana ma mangaie pe spate, iar mai apoi acel cineva se ridica de pe mica banca retrasa. Se aseaza pe vine, in fata mea. Imi ia fata in maini si-o ridica in asa fel incat sa mi-o vada, iar eu pe-a lui. Cu ochii rosii si plini de lacrimi, il privesc pe, el. Baiatul ala cu fite in loc de creier, dar poate ma insel… Mana lui fina imi sterge lacrimile reci si amare. Cu o mana tramurand, ii fac conturul fetei si-a buzelor, el intredeschizandu-le. Imi retrag mana si-o pun peste-a lui, ea aflandu-se inca pe fata mea. Ma uit la el, la ochii lui negri, la parul lui, negru, deasemea, insa, cu mici reflexii albastre. Privirea lui emana atatea sentimente, dar totusi imposibil de-ale descifra. Parca sunt absorbita de privirea lui, atat de fixa pe-a mea.
- Tu… de ce faci asta, de ce esti diferit de ceilalti? spun eu cu o voce domoala si suspinand.
- Eu…o fac si atat, sunt si voi fi mereu diferit de ceilalti ! zice el, facandu-ma sa doresc sa aflu mai multe despre el, sa vreu sa-l cunosc cu adevarat.
Numai zic nimic, raman usor surprinsa de raspunsul lui. Se ridica de pe vine si da sa plece, dar il prind de mana si-l intorc cu fata la mine. Il imbratisesz asa cum n-am facut-o niciodata. Am nevoie de putin afectiune. Ii simt mainile magaindu-mi spatele, iar mai apoi, buzele sarutandu-mi fruntea. Stransoarea dintre noi devine mai puternica. Ma simt …bine ! Pentru prima data in ultimii doi ani de zile. Il sarut pe obraz si-i soptesc la ureche : “Multumesc ! “ , apoi plec spre clasa. Un zambet suav isi face aparitia pe chipul meu. Nici macar nu-i stiu numele si simt ca il cunosc de-o viata. Doar el m-a facut sa zambesc din nou….doar el !