31-07-2011, 12:19 AM
Bonsoir, mon cheres.
OK.
Povestea asta e de foarte mult timp (sa zicem doi ani :D) in stadiul de proiect, dar nu m-am asteptat niciodata sa ma pun calumea sa o scriu si sa o mai si postez pe undeva. Heh, uite ca am ajuns sa o scriu, pana la urma, si ma bucur ca am avut ocazia sa revin - pentru o perioada - la vechiul meu stil si anume naratiunea par derriere (din spate), adica la persoana a treia. Totusi, nu garantez ca nu vor fi si anumite capitole/extra-uri din perspectiva personajelor principale sau celor mai putin principale, dar care vor avea o oarecare importanta in aceasta poveste.
Hm, ce sa va mai spun despre ea? As incadra-o in genurile romance, drama, comedy si slice-of-life. Si mai vreau sa fac cateva observatii la continut si anume ca voi aborda pe langa tema “dragostea-intre-prieteni-si-anii-de-liceu” si alte subiecte precum consumul de droguri si bauturi alcoolice, tentative de sinucidere si altele de genul asta. ( asta e ca un fel de avertizare, hehe )
Ah, hai ca am aberat destul despre povestea asta, cu o idee destul de slaba dupa parerea mea, dar pe care vreau s-o imbunatatesc pe parcus. In orice caz, va las sa cititi acum prologul in speranta ca o sa va placa. ( O sa vin zilele astea si cu primul capitol. ) Lectura placuta :D.
( Puteti sa apasati cu incredere pe link. E melodia care am crezut eu ca se potriveste cu povestea - un obicei mai prost de-al meu sa am cate o melodie pentru fiecare poveste de-a mea, intrebati-o pe Nya )
PROLOG
Nu daduse niciodata crezare zvonurilor de orice fel si nici nu se topea prea mult dupa ceea ce spuneau ceilalti din jur. El intotdeauna considerase ca inaintea celorlalti conta parerea pe care o avea acesta despre sine si daca era una buna, cu atat mai bine fiindca asta il facea de neinduplecat in fata celorlalti si a superficialitatii lor. Iar cand venea vorba de zvonuri despre o alta persoana... Ei bine, se obisnuise prea mult timp sa fie de unul singur ca sa-i mai pese de oricine altcineva.
Dar de data asta era chiar intrigat; cea cu care avea sa locuiasca era chiar faimoasa “Bestie” despre care ii tot povestea prietenul sau din copilarie? Era mai mult o curiozitate copilaroasa, fiind chiar amuzat de porecla acestei fete care binevoise sa-si imparta apartamentul cu el – bine, nu se hotarase nimic inca; ea de fapt nici nu stia ca cineva avea de gand sa-i inchirieze locuinta – si a carei atitudine – si poate si aspect – era, banuia el, gresit inteleasa.
Ciudat era faptul ca, desi Jake in toate conversatiile lor telefonice, discutiile pe messenger si e-mail-urile pe care i le trimitea o descria ca fiind o batausa notorie – dar, intr-un mod ciudat si infricosator, sexy – si spaima liceului, verisoara sa, Lucy, ii zicea ca erau prietene bune. Si era putin confuz din cauza asta; nu stia pe care sa-l creada si daca sa se teama sau nu pentru viata sa.
Asa ca, atunci cand, impreuna cu frumoasa lui verisoara – modelul Lucy Alliot – asteptau in fata usii metalice de la apartamentul 207 ca cineva sa le deschida, fiind, intr-un mod ciudat si nespecific lui, emotionat si nerabdator – de parca urma sa dea examen sau ceva de genul asta – se astepta ca respectiva persoana, renumita “Bestie”, sa fie o tipa desirata, imbracata baieteste, tunsa scurt sau rasa in cap, tatuata si cu mii de piercinguri si naiba mai stie cum de toti ajunsesera sa-i spuna astfel.
Dar cand usa se deschise cu un sunet surd, in fata lui aparand viitoarea sa colega de apartament ramasese absolut surprins.
Cum naiba putea cineva s-o creada pe acea papusica, mignona si fragila, cu buclele sale ciocolatii adorabil de ciufulite si ochii mari si somnorosi de culoarea caramelului, strajuiti de gene lungi, dese si neobisnuit de curbate, o bestie?
Serios acum; nu-si putea imagina cum de tuturor le era frica de fiinta aceea micuta care-i sarise mieunand in brate lui Lucy, ca un copil in bratele mamei. Fata aceasta parea mai mult intruchiparea dragalaseniei absolute decat o batausa de renume.
Cu toate acestea, cand ochii ei caprui il fixara cu o privire rautacioasa si marai infundat spre el, incepuse, putin cate putin, sa creada ca Aysel Moore nu era chiar atat de draguta pe cat parea ea sa arate.
- Si asta cine naiba se vrea a fi, Lulu?
OK.
Povestea asta e de foarte mult timp (sa zicem doi ani :D) in stadiul de proiect, dar nu m-am asteptat niciodata sa ma pun calumea sa o scriu si sa o mai si postez pe undeva. Heh, uite ca am ajuns sa o scriu, pana la urma, si ma bucur ca am avut ocazia sa revin - pentru o perioada - la vechiul meu stil si anume naratiunea par derriere (din spate), adica la persoana a treia. Totusi, nu garantez ca nu vor fi si anumite capitole/extra-uri din perspectiva personajelor principale sau celor mai putin principale, dar care vor avea o oarecare importanta in aceasta poveste.
Hm, ce sa va mai spun despre ea? As incadra-o in genurile romance, drama, comedy si slice-of-life. Si mai vreau sa fac cateva observatii la continut si anume ca voi aborda pe langa tema “dragostea-intre-prieteni-si-anii-de-liceu” si alte subiecte precum consumul de droguri si bauturi alcoolice, tentative de sinucidere si altele de genul asta. ( asta e ca un fel de avertizare, hehe )
Ah, hai ca am aberat destul despre povestea asta, cu o idee destul de slaba dupa parerea mea, dar pe care vreau s-o imbunatatesc pe parcus. In orice caz, va las sa cititi acum prologul in speranta ca o sa va placa. ( O sa vin zilele astea si cu primul capitol. ) Lectura placuta :D.
( Puteti sa apasati cu incredere pe link. E melodia care am crezut eu ca se potriveste cu povestea - un obicei mai prost de-al meu sa am cate o melodie pentru fiecare poveste de-a mea, intrebati-o pe Nya )
Dragostea adevarata se concentreaza asupra celeilalte fiinte umane. Inseamna o dorinta puternica de a o face fericita, de a-i implini nevoile si de a-i proteja interesele.
– Paulo Coelho –
– Paulo Coelho –
PROLOG
Nu daduse niciodata crezare zvonurilor de orice fel si nici nu se topea prea mult dupa ceea ce spuneau ceilalti din jur. El intotdeauna considerase ca inaintea celorlalti conta parerea pe care o avea acesta despre sine si daca era una buna, cu atat mai bine fiindca asta il facea de neinduplecat in fata celorlalti si a superficialitatii lor. Iar cand venea vorba de zvonuri despre o alta persoana... Ei bine, se obisnuise prea mult timp sa fie de unul singur ca sa-i mai pese de oricine altcineva.
Dar de data asta era chiar intrigat; cea cu care avea sa locuiasca era chiar faimoasa “Bestie” despre care ii tot povestea prietenul sau din copilarie? Era mai mult o curiozitate copilaroasa, fiind chiar amuzat de porecla acestei fete care binevoise sa-si imparta apartamentul cu el – bine, nu se hotarase nimic inca; ea de fapt nici nu stia ca cineva avea de gand sa-i inchirieze locuinta – si a carei atitudine – si poate si aspect – era, banuia el, gresit inteleasa.
Ciudat era faptul ca, desi Jake in toate conversatiile lor telefonice, discutiile pe messenger si e-mail-urile pe care i le trimitea o descria ca fiind o batausa notorie – dar, intr-un mod ciudat si infricosator, sexy – si spaima liceului, verisoara sa, Lucy, ii zicea ca erau prietene bune. Si era putin confuz din cauza asta; nu stia pe care sa-l creada si daca sa se teama sau nu pentru viata sa.
Asa ca, atunci cand, impreuna cu frumoasa lui verisoara – modelul Lucy Alliot – asteptau in fata usii metalice de la apartamentul 207 ca cineva sa le deschida, fiind, intr-un mod ciudat si nespecific lui, emotionat si nerabdator – de parca urma sa dea examen sau ceva de genul asta – se astepta ca respectiva persoana, renumita “Bestie”, sa fie o tipa desirata, imbracata baieteste, tunsa scurt sau rasa in cap, tatuata si cu mii de piercinguri si naiba mai stie cum de toti ajunsesera sa-i spuna astfel.
Dar cand usa se deschise cu un sunet surd, in fata lui aparand viitoarea sa colega de apartament ramasese absolut surprins.
Cum naiba putea cineva s-o creada pe acea papusica, mignona si fragila, cu buclele sale ciocolatii adorabil de ciufulite si ochii mari si somnorosi de culoarea caramelului, strajuiti de gene lungi, dese si neobisnuit de curbate, o bestie?
Serios acum; nu-si putea imagina cum de tuturor le era frica de fiinta aceea micuta care-i sarise mieunand in brate lui Lucy, ca un copil in bratele mamei. Fata aceasta parea mai mult intruchiparea dragalaseniei absolute decat o batausa de renume.
Cu toate acestea, cand ochii ei caprui il fixara cu o privire rautacioasa si marai infundat spre el, incepuse, putin cate putin, sa creada ca Aysel Moore nu era chiar atat de draguta pe cat parea ea sa arate.
- Si asta cine naiba se vrea a fi, Lulu?