18-07-2011, 07:26 PM
Gomene pt intarziere:o3
Next si multumim :*
Capitolul 21
Am inlemnit in momentul in care m-am trezit si am descoperit ca Taki al meu nu e langa mine. Locul unde dormise era rece acum, iar patul era ravasit. In speranta ca e jos si mananca sau mai stiu eu ce ar putea face am sarit din pat, incepand sa caut in disperare fiece camera, fiece coltisor din casa, insa era de negasit. Parfumul nu i se mai simtea, iar trupul imi zvacnea puternic, maxilarul mi se incordase si pumnii mi se stransesera pana ajunsesem sa tremur.
Fara sa-mi dau seama am cazut in genunchi ca un copilas, incolacindu-mi instinctiv mainile in jurul trupului. Il simteam pe Taki langa mine, cald ca de obicei, respriatia dulce, boticul fin si ochii aceia ce simteam ca imi citesc inima in momentul in care se uita la mine. Din primul moment in care il avusesem imi devenise un fel de drog pentru mine, un drog pe care il voiam iar si iar atat trupeste cat si sufleteste. In ciuda faptului ca nu iubisem niciodata, acum puteam spune ca pe el il iubesc. Si desi era atat de scurt timpul de cand ne cunoscusem il voiam langa mine, sa nu plece... Insa el asta facuse, plecase si nu intelegeam de ce.
Nu-mi venea sa cred. Pentru prima data in viata mea era mai mult decat placere trupeasca si el pleca de langa mine, facandu-ma parca sa mi se rupa inima in mine. Ceea ce insa mi-a dat de inteles ca tine la mine au fost atingerile tandre si fiecare lucru pe care il spusese. Plecase doar din vinovatie, iar eu trebuia sa il gasesc inainte sa fie prea tarziu. Pur si simplu tremuram si ii sopteam repetat numele in speranta ca in momentul urmator va intra pe usa si ma va lua in brate. Eram acum Michael din copilarie, cel ce-si astepta cel mai bun prieten si acesta nu mai aparea vreodata, fiind plecat dintre noi in urma unei regretabile greseli ce ii curmase zilele. Eram Michael, micutul ce astepta ca mama lui sa apara, insa mama lui nu voia sa mai vina, nu voia sa mai fie acolo pentru el. Eram iarasi Michael...
- Taki! am strigat si am sarit in picioare. Mi-am luat rapid hainele pe mine si m-am indreptat catre orice loc unde credeam ca ar putea fi el, oriunde. Eram in stare sa-l iau in brate si sa-l sarut de mii de ori chiar daca o intreaga lume se uita la noi. Voiam doar sa fie el acolo, langa mine, si puteam spune ca sunt fericit, ca inima imi urla de fericire.
M-am urcat in masina si am inceput sa conduc incet prin oras, asa cum nu o mai facusem niciodata. Voiam sa-l gasesc, tineam mortis asta. Imi repetam obsesiv in minte ca e bine si imi va iesi in cale, ca numic nu s-a intamplat si va fi al meu in curand, ne vom bucura impreuna unul de celalalt, insa ajungeam sa cred cu fiecare secunda in plus ca fugise de mine. Fara sa-mi dau seama cum, am inceput sa lacrimez. Ochii imi erau inundati acum si privirea imi era incetosata. Ciudat, nu mai plansesem de cand aflasem ca va trebui sa ma descurc singur si nu va mai fi nimeni sa-mi deschida usa, sa-mi zambeasca.
Abia acum realizam cat de mult tin la nipon, in ciuda faptului ca trecuse atat de putin timp... Si in ciuda faptului ca eram novice in ceea ce priveste implicarea sentimentelor, acum eram fericit si totusi trist ca plecase. Ma gandeam sa nu fi fost eu cel care il facuse sa plece, ma temeam sa nu i se fi intamplat ceva, ma temeam sa nu fi gresit si multe alte lucruri. Imi simteam inima stransa intr-un pumn. Mi-am sters lacrimile si am raspuns la telefonul ce abia acum realizasem ca suna.
- Mike, sunt Dan, imi spuse vocea la telefon. Astazi la ora cinci va avea loc inmormantarea lui John, la cimitirul Marble, imi spuse, apoi am inchis telefonul. Inmormantarea lui John? Nu-mi aduceam aminte ca John sa fi avut pe cineva. Statusem multe nopti imbratisati in pat si ne ascultasem povestile unul altuia. Eu nu obisnuiam sa spun ce am pe suflet, doar el o facea si ma bucuram ca are incredere. De multe ori ma ruga sa-i spun si eu, si atunci ma apucam sa-i povestesc franturi sau lucruri banale, dar care il faceau sa zambeasca si sa rada de fiecare data.
M-am uitat la ceas, constatand ca era ora patru. Nici nu-mi dadusem seama cand trecuse timpul asa de repede. Nici nu stiam cand ma trezisem sau cat ma plimbasem prin oras, insa eram dezamagit ca nu il gasisem pe Taki al meu. Mersesem la garaj in speranta ca e acolo, insa nu am avut noroc nici de data asta, lipsea.
M-am intors demoralizat de-a binelea acasa si am urcat sa fac un dus. Pielea imi ardea acum si ii simeam fiecare atingere usoara, imi simteam buzele presate peste buzele sale si caldura trupului sau, locul ingust si toate acele lucruri care poate pentru unii par banale, dar pentru mine insemnau atat de mult incat imi venea sa urlu cand stiam ca nu e langa mine. Simteam apa cum imi spala trupul bine facut, insa eu voiam mangaierile sale, nu ale apei, eu voiam sa-l simt pe el, sa-l sarut si sa ma joc in parul sau, sa-l mangai...Si nu era!
Trebuia sa-l gasesc cu orice pret, stiam ca voi da peste el intr-un final. Din respect pentru faptul ca eu si John fusesem amici si colegi de servici am ales sa ma duc la inmormantarea lui. Speram ca Taki sa fie si el acolo. M-am imbracat rapid intr-o camasa neagra pe care am lasat-o deschisa la doi nasturi, mi-am pus vesnicul pandantiv cu acel colt de lup la gat, ceea ce simboliza taria mea si prin cate trecusem, o pereche de pantaloni negri si usor stransi pe trup, m-am incaltat si am plecat spre inmormantare.
Sufletul imi era sfasiat si stiam ca e posibil sa plang, insa nimeni nu stia ca adevaratul meu motiv era faptul ca imi lipsea niponul. Inmormantarea s-a tinut in aer liber, intr-o atmosfera placuta. Toti taceau, nimeni nu indraznea sa spuna ceva despre John, toti ascultasera preotul cum vorbise. Cativa oameni au bagat cosciugul in groapa, iar eu am aruncat o mana de pamant peste el, dupa care incepura sa puna si groparii, ducandu-l la tacere pe blondul ce fusese candva al meu si raseseram impreuna, iar acum... Imi luam adio.
Preotul facu precizarea ca inmormantarea ii e datorata unui tanar nipon, iar eu mi-am dat seama ca e vorba de insusi niponul meu.
Ma aflam in fata casei lui Taki si nu indrazneam sa ma dau jos din masina, insa nevoia de a-l vedea si de a sti ca e bine ma rodea si ma coplesea. M-am dat jos rapid si m-am dus la usa, luand si buchetul de trandafiri pe care il luasem pentru doamna Shibuya. Femeia ma primi cu zambetul pe buze, ma imbratisa si ma saruta matern pe ambii obraji.
- Unde este Taki? intrebai ingrijorat, iar ea imi spuse sa merg sus si sa bat la usa.
- Imi cer scuze ca nu pot ramane, insa am neaparata nevoie sa fiu undeva in cateva minute si deja am intarziat, spuse si eu am dat negativ din cap, semn ca nu e nimic in neregula cu asta. Ma mai saruta o data si iesi pe usa, iar eu am urcat rapid in camera ce se presupunea a fi a lui Taki si am batut in usa, insa nu voia sa deschida.
- Puiule, sunt Mike, am spus incet, insa niponul refuza sa deschida. Nu auzeam nicio miscare din partea celalata, asa ca mi-am scos cheile de la masina din buzunr. Aveam un breloc, iar la acel breloc un briceag. L-am bagat pe gaura cheii si am rasucit usor pana ce am auzit sunetul ce imi confirma ca usa e deschisa si am cale libera spre a intra.
Am apasat clanta usor si am intrat in camera intunecata. Se parea ca Taki se afla in pat, cu perna pusa in cap. Inima mi-a luat-o la galop cand l-am vazut acolo, insa ma temeam sa nu se fi intamplat cev,a findca nu facea nicio miscare. M-am pus in pat langa el si m-am urcat deasupra sa, prinzandu-l in brate. A tresarit si si-a dat perna la o parte de pe fata, lasandu-ma sa observ de ce nu auzise: avea castile in urechi si muzica era asa de tare incat auzeam ei su ce asculta. I-am tras casca, apoi m-am aplecat spre el.
Plansese. Si perna, si fetisoara lui dulce erau ude de lacrimi. M-am aplecat asupra lui si buzele mi s-au lipit de ale sale. Avea in continuare mainile bandajate si fasele rosii, ceea ce ma ingrijora. L-am luat in brate si l-am strans puternic la pieptul meu, refuzand sa ii dau drumul buzelor.
- Sa nu mai pleci niciodata de langa mine! am spus si in vocea mea se putea simti tristetea ce-mi incerca sufletul in acest moment. A fost un gest frumos ce ai facut pentru John, insa o puteam face impreuna, nu trebuia sa pleci de langa mine, repet si imi las capul in jos, fiindc simtisem ochii cum mi se umezisera iarasi.
Taki ma privi curios, studiindu-mi chipul si isi incolaci cu grija bratele in jurul gatului meu.
- Imi pare rau, insa... Daca eu nu as fi aparut John nu ar fi murit... Si voi doi nu v-ati fi certat. Daca nu m-as fi imbatat in seara aia in care m-ai avut pe masina... rosti inghitind in sec dupa fiecare propozitie neterminata, de altfel.
- Nu mai spune asta, iubire! Eu si John nu am facut decat sa ne potolim poftele unul celuilalt, nu am implicat sentimente, spre deosebire de ceea ce fac acum, am rostit incet si mi-am lipit buzele de ale sale. A ramas uimit de acest lucru, insa nu m-a respins, ci a ramas asa, jucandu-se cu o suvita din parul meu lung.
- Mike, iarta-ma... Vrusesem sa plec de la garaj... Din viata ta, rosti si eu m-am cutremurat la gandul ca ar fi putut face asta. L-am strans in brate, facandu-l sa scoata un scancet, dupa care i-am spus scurt:
- Nu te las sa pleci pentru nimic in lume!
Next si multumim :*
Capitolul 21
Am inlemnit in momentul in care m-am trezit si am descoperit ca Taki al meu nu e langa mine. Locul unde dormise era rece acum, iar patul era ravasit. In speranta ca e jos si mananca sau mai stiu eu ce ar putea face am sarit din pat, incepand sa caut in disperare fiece camera, fiece coltisor din casa, insa era de negasit. Parfumul nu i se mai simtea, iar trupul imi zvacnea puternic, maxilarul mi se incordase si pumnii mi se stransesera pana ajunsesem sa tremur.
Fara sa-mi dau seama am cazut in genunchi ca un copilas, incolacindu-mi instinctiv mainile in jurul trupului. Il simteam pe Taki langa mine, cald ca de obicei, respriatia dulce, boticul fin si ochii aceia ce simteam ca imi citesc inima in momentul in care se uita la mine. Din primul moment in care il avusesem imi devenise un fel de drog pentru mine, un drog pe care il voiam iar si iar atat trupeste cat si sufleteste. In ciuda faptului ca nu iubisem niciodata, acum puteam spune ca pe el il iubesc. Si desi era atat de scurt timpul de cand ne cunoscusem il voiam langa mine, sa nu plece... Insa el asta facuse, plecase si nu intelegeam de ce.
Nu-mi venea sa cred. Pentru prima data in viata mea era mai mult decat placere trupeasca si el pleca de langa mine, facandu-ma parca sa mi se rupa inima in mine. Ceea ce insa mi-a dat de inteles ca tine la mine au fost atingerile tandre si fiecare lucru pe care il spusese. Plecase doar din vinovatie, iar eu trebuia sa il gasesc inainte sa fie prea tarziu. Pur si simplu tremuram si ii sopteam repetat numele in speranta ca in momentul urmator va intra pe usa si ma va lua in brate. Eram acum Michael din copilarie, cel ce-si astepta cel mai bun prieten si acesta nu mai aparea vreodata, fiind plecat dintre noi in urma unei regretabile greseli ce ii curmase zilele. Eram Michael, micutul ce astepta ca mama lui sa apara, insa mama lui nu voia sa mai vina, nu voia sa mai fie acolo pentru el. Eram iarasi Michael...
- Taki! am strigat si am sarit in picioare. Mi-am luat rapid hainele pe mine si m-am indreptat catre orice loc unde credeam ca ar putea fi el, oriunde. Eram in stare sa-l iau in brate si sa-l sarut de mii de ori chiar daca o intreaga lume se uita la noi. Voiam doar sa fie el acolo, langa mine, si puteam spune ca sunt fericit, ca inima imi urla de fericire.
M-am urcat in masina si am inceput sa conduc incet prin oras, asa cum nu o mai facusem niciodata. Voiam sa-l gasesc, tineam mortis asta. Imi repetam obsesiv in minte ca e bine si imi va iesi in cale, ca numic nu s-a intamplat si va fi al meu in curand, ne vom bucura impreuna unul de celalalt, insa ajungeam sa cred cu fiecare secunda in plus ca fugise de mine. Fara sa-mi dau seama cum, am inceput sa lacrimez. Ochii imi erau inundati acum si privirea imi era incetosata. Ciudat, nu mai plansesem de cand aflasem ca va trebui sa ma descurc singur si nu va mai fi nimeni sa-mi deschida usa, sa-mi zambeasca.
Abia acum realizam cat de mult tin la nipon, in ciuda faptului ca trecuse atat de putin timp... Si in ciuda faptului ca eram novice in ceea ce priveste implicarea sentimentelor, acum eram fericit si totusi trist ca plecase. Ma gandeam sa nu fi fost eu cel care il facuse sa plece, ma temeam sa nu i se fi intamplat ceva, ma temeam sa nu fi gresit si multe alte lucruri. Imi simteam inima stransa intr-un pumn. Mi-am sters lacrimile si am raspuns la telefonul ce abia acum realizasem ca suna.
- Mike, sunt Dan, imi spuse vocea la telefon. Astazi la ora cinci va avea loc inmormantarea lui John, la cimitirul Marble, imi spuse, apoi am inchis telefonul. Inmormantarea lui John? Nu-mi aduceam aminte ca John sa fi avut pe cineva. Statusem multe nopti imbratisati in pat si ne ascultasem povestile unul altuia. Eu nu obisnuiam sa spun ce am pe suflet, doar el o facea si ma bucuram ca are incredere. De multe ori ma ruga sa-i spun si eu, si atunci ma apucam sa-i povestesc franturi sau lucruri banale, dar care il faceau sa zambeasca si sa rada de fiecare data.
M-am uitat la ceas, constatand ca era ora patru. Nici nu-mi dadusem seama cand trecuse timpul asa de repede. Nici nu stiam cand ma trezisem sau cat ma plimbasem prin oras, insa eram dezamagit ca nu il gasisem pe Taki al meu. Mersesem la garaj in speranta ca e acolo, insa nu am avut noroc nici de data asta, lipsea.
M-am intors demoralizat de-a binelea acasa si am urcat sa fac un dus. Pielea imi ardea acum si ii simeam fiecare atingere usoara, imi simteam buzele presate peste buzele sale si caldura trupului sau, locul ingust si toate acele lucruri care poate pentru unii par banale, dar pentru mine insemnau atat de mult incat imi venea sa urlu cand stiam ca nu e langa mine. Simteam apa cum imi spala trupul bine facut, insa eu voiam mangaierile sale, nu ale apei, eu voiam sa-l simt pe el, sa-l sarut si sa ma joc in parul sau, sa-l mangai...Si nu era!
Trebuia sa-l gasesc cu orice pret, stiam ca voi da peste el intr-un final. Din respect pentru faptul ca eu si John fusesem amici si colegi de servici am ales sa ma duc la inmormantarea lui. Speram ca Taki sa fie si el acolo. M-am imbracat rapid intr-o camasa neagra pe care am lasat-o deschisa la doi nasturi, mi-am pus vesnicul pandantiv cu acel colt de lup la gat, ceea ce simboliza taria mea si prin cate trecusem, o pereche de pantaloni negri si usor stransi pe trup, m-am incaltat si am plecat spre inmormantare.
Sufletul imi era sfasiat si stiam ca e posibil sa plang, insa nimeni nu stia ca adevaratul meu motiv era faptul ca imi lipsea niponul. Inmormantarea s-a tinut in aer liber, intr-o atmosfera placuta. Toti taceau, nimeni nu indraznea sa spuna ceva despre John, toti ascultasera preotul cum vorbise. Cativa oameni au bagat cosciugul in groapa, iar eu am aruncat o mana de pamant peste el, dupa care incepura sa puna si groparii, ducandu-l la tacere pe blondul ce fusese candva al meu si raseseram impreuna, iar acum... Imi luam adio.
Preotul facu precizarea ca inmormantarea ii e datorata unui tanar nipon, iar eu mi-am dat seama ca e vorba de insusi niponul meu.
Ma aflam in fata casei lui Taki si nu indrazneam sa ma dau jos din masina, insa nevoia de a-l vedea si de a sti ca e bine ma rodea si ma coplesea. M-am dat jos rapid si m-am dus la usa, luand si buchetul de trandafiri pe care il luasem pentru doamna Shibuya. Femeia ma primi cu zambetul pe buze, ma imbratisa si ma saruta matern pe ambii obraji.
- Unde este Taki? intrebai ingrijorat, iar ea imi spuse sa merg sus si sa bat la usa.
- Imi cer scuze ca nu pot ramane, insa am neaparata nevoie sa fiu undeva in cateva minute si deja am intarziat, spuse si eu am dat negativ din cap, semn ca nu e nimic in neregula cu asta. Ma mai saruta o data si iesi pe usa, iar eu am urcat rapid in camera ce se presupunea a fi a lui Taki si am batut in usa, insa nu voia sa deschida.
- Puiule, sunt Mike, am spus incet, insa niponul refuza sa deschida. Nu auzeam nicio miscare din partea celalata, asa ca mi-am scos cheile de la masina din buzunr. Aveam un breloc, iar la acel breloc un briceag. L-am bagat pe gaura cheii si am rasucit usor pana ce am auzit sunetul ce imi confirma ca usa e deschisa si am cale libera spre a intra.
Am apasat clanta usor si am intrat in camera intunecata. Se parea ca Taki se afla in pat, cu perna pusa in cap. Inima mi-a luat-o la galop cand l-am vazut acolo, insa ma temeam sa nu se fi intamplat cev,a findca nu facea nicio miscare. M-am pus in pat langa el si m-am urcat deasupra sa, prinzandu-l in brate. A tresarit si si-a dat perna la o parte de pe fata, lasandu-ma sa observ de ce nu auzise: avea castile in urechi si muzica era asa de tare incat auzeam ei su ce asculta. I-am tras casca, apoi m-am aplecat spre el.
Plansese. Si perna, si fetisoara lui dulce erau ude de lacrimi. M-am aplecat asupra lui si buzele mi s-au lipit de ale sale. Avea in continuare mainile bandajate si fasele rosii, ceea ce ma ingrijora. L-am luat in brate si l-am strans puternic la pieptul meu, refuzand sa ii dau drumul buzelor.
- Sa nu mai pleci niciodata de langa mine! am spus si in vocea mea se putea simti tristetea ce-mi incerca sufletul in acest moment. A fost un gest frumos ce ai facut pentru John, insa o puteam face impreuna, nu trebuia sa pleci de langa mine, repet si imi las capul in jos, fiindc simtisem ochii cum mi se umezisera iarasi.
Taki ma privi curios, studiindu-mi chipul si isi incolaci cu grija bratele in jurul gatului meu.
- Imi pare rau, insa... Daca eu nu as fi aparut John nu ar fi murit... Si voi doi nu v-ati fi certat. Daca nu m-as fi imbatat in seara aia in care m-ai avut pe masina... rosti inghitind in sec dupa fiecare propozitie neterminata, de altfel.
- Nu mai spune asta, iubire! Eu si John nu am facut decat sa ne potolim poftele unul celuilalt, nu am implicat sentimente, spre deosebire de ceea ce fac acum, am rostit incet si mi-am lipit buzele de ale sale. A ramas uimit de acest lucru, insa nu m-a respins, ci a ramas asa, jucandu-se cu o suvita din parul meu lung.
- Mike, iarta-ma... Vrusesem sa plec de la garaj... Din viata ta, rosti si eu m-am cutremurat la gandul ca ar fi putut face asta. L-am strans in brate, facandu-l sa scoata un scancet, dupa care i-am spus scurt:
- Nu te las sa pleci pentru nimic in lume!
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour