17-07-2011, 09:44 PM
Capitolul II
Da,eu sunt. Cesario Salvattore,un roscat cu ochii negri,privirea imi este de demon,inauntru meu am putina inima,aceasta apartine numai lui Sebastianito,amore mio.Si cand ma gandesc ca am sa-l .....Am ofat.Oare asta e ce doresc? Nu e gresit? Tot nu-mi ies din cap cuvintele marete:putere,faima,bani ,mai ales toti sa se teama de mine,sa-mi pronunte numele si sa tremure.
Asta sunt eu,1.90 imbracat cu rosu si negru,tatuat pe gat o coroana de spini,nu reprezina neaparat ceva religios.Ma lasi,nu cred in Dumnezeu.Pentru ca EL m-a uitat,daca exista viata mea era cu totul alta,fratele meu nu crestea in durere....eu puteam sa-l protejez mai bine.Ma simt vinovat,evident.Nu am putut sa-i dau tot ce vrea.Plangeam defiecare data cand vroia o jucarie si nu aveam bani sa-i iau,mi se rupea inima in mi de bucati.
Defiecare data cand trec pe langa o biserica nici nu intorc capul,D-zeu isi bate joc de mine.M-a uitat de atata timp,de ce mi-a mai dat viata? A aruncat pe umerii mei toata povara grea.Mi-a luat parintii,de ce? Si acum .....
Imi amintesc de mama,de ochii ei negri si parul la fel,de zambetul sau pur si de rochiile sale cu volanase albe pe care le purta combinate cu pantofi cu toc tot albi.Intreaga sa garderoba era alba.Si mancarurile sale,mai ales cornuletele umplute cu gem si saruturile pe frunte,la fel si magazinele in care ma ducea sa-mi cumpere cate-o jucarie,macare si fructe.
Pe atunci nu duceam lipsa de nimic.....Inchid ochii si parca vad in trecut.Ma tinea de manuta,iar pe fratiorul meu de cateva luni in brate.Il vad cu ochiul mintii si pe tata,iar mama alearga spre el,sarutandu-ne fruntea noua copiilor.Paseam fericiti spre parc unde primeam vata de zahar si liberatea sa ma dau in toate leaganele,balansoarele si restul chestiilor pe care sar si se urca copii.
Atunci cand cadeam,venea repede si ma lua in brate,sarutandu-mi rana pentru a-mi lua durerea.
Noptile cand raceala si febra puneau stapanire pe mine,era langa patul meu toata noaptea de veghe,avand grija sa iau toate medicamentele,spunandu-mi povesti.Preferata mea era ''Print si cersetor''.Imi imaginam, ca eram un print inconjurat de bogatii si alaturi de mine era un baiat frumos,categoric fratele meu.In mintea mea fratele meu nu era un om,era un inger.O fiinta superioara oamenilor,ceva pur la care numai cel ales poate ajunge.Doar daca destinul tau e scris sa ti in palme sufletul unui inger,atunci viata ta e binecuvantata.
Langa el,sunt trandafirii sai albastri.Pretiosii sai trandafiri,pe care ii ingrijeste in gradina ranindu-si degetele firave de la manuta sa mica,fina,plina de batauri.Maini muncite,o copilarie ratata.Am incercat sa-l fereasc de neajunsuri,de frig,de foame.....de lacrimi.
Plangea.....
Am trecut cu pasi grabiti de magazinul vechi,care acum e o cladire parasita,care mi-a adus aminte de parintii mei.Despre tatal meu,stiu foarte putine.Era mereu plecat din tara,noi ramanad cu mama,il vedeam rar.Cand intra in casa,avea plase pline cu dulciuri,mai ales ciocolata preferata mea si intreba mereu:''A-ti fost cuminti dragii mei?''.Il tinea pe genunchi pe Seby si se juca cu buclele mele.Aveam parul ondulat,observ ca fratele meu imi seamana ,parutul sau negru ca,carbunele si onduleurile discrete,uneori zici ca are parul drept din nastere,daca nu s-ar indrepta zilnic cu placa.Ochii sai albastri mosteniti de la tata....Cum de in ochii unui copil se vede iubirea? Cum de in sufletul sau incape numai iubire,niciun pic de ura,de dusmanie,de invidie?
Cateodata imi vine sa-i dau palme,pe bune.Cand este jignit tace,chiar si atunci cand i se pune piedica pe scari si se raneste,nu reactioneaza.Parca ar fi o papusa fara suflet,fara reactii.E indiferent,indiferenta se spune ca doare cel mai tare.Pana la urma colegii sai se satura si-l lasa in pace,dar eu nu iert,.Eu ii fac una cu pamantul,nimeni absolut nimeni nu-mi loveste fratele si nu scapa nepedepsit.
Dar.....prin el,ma vad pe mine.Un eu ,total diferit de ce sunt azi. Eram cand mama traia si locuiam in casa aceea mare,impreuna cu bunica.Pe buni mi-o amintesc pe fragmente,a murit cand eu aveam 6 ani,obisnuia sa ma tunda mereu de luna plina si sa-mi cante la vioara.Prima data am pus mana pe vioara dansei,cand am implinit 12 ani.era ziua mea,o data speciala de 23 aprilie.Mama a venit cu ea in brate si mi-a intins-o.Nu am sa uit niciodata vorbele sale:''Era visul bunicii sa canti la ea,crezi dragul meu ca ii poti indeplini ultima dorinta?'' Chiar in seara aia,a venit domnul Lerittey Leonardo,un violonist celebru care dadea lectii tuturor copiilor cu adevarat talentati,o facea pe gratis,lipsa lui de interes fata de bani,ma uimea de atunci.Nu-mi amintesc aspectul fizic al dansului,insa stiu exact ca avea ochii verzi,care ma priveau seriosi,cu o urma pala de blandete in voce.Deoarece si isi lua datoria de profesor in serios,rar mai spunea cate o gluma. Cand am devenit cu adevarat bun ca dumnealui si am participat la un concurs de telente important la care a fost prezent si foarte mandru ca el insusi mi-a dat premiul intai,disparand dupa ca magarul in ceata,lasandu-ma cu un gust amar neintelegand gestul sau.Apoi,am aflat ca era grav bolnav si ca s-a stins din viata.A murit mandru de mine si mi-a lasat un bilet in care scria sa nu renunt niciodata.
Si nu am facut-o,sper sa nu fiu nevoit sa pierd si asta.....
M-am apucat de fumat,la 2 ani dupa moartea parintilor mei.Cum au murit acestia? Acesta este un episod,pe care nu vreau sa mi-l amintesc.Simt o durere in piept,mai naucitaore decat o mie de cutie infipte-n inima,mai arzatoare decat flacarile iadului si mai puternica decat orice cutremur devastator.
Ce ma tine in viata?
Razbunarea.
Tinta?
Unchiul meu.
Misiunea mea?
Incep programul de urmrire,incoltire si capurare toatala.
Initiez apoi,sentimentul dulce al distrugerii.
Ma simt ca un agent CIA,unul fara baza operationala si fara aparatura performanta si ultra secreta. Sunt pe cont propriu.Mintea si inima mea sunt partenerii mei,intuitia si istetimea ingerii mei pazitori,iar victoria mea aroma dulce a pedepsei...
Greul abia acum incepe....Da-mi Doamne puteri.....Asta e ultima ta sansa sa dovedesti ca existi.
Arigato fetelor pentru ca cititi si comentati.Promit ca am sa devin din ce in ce mai buna si nu am sa renunt (sper:d).:* >:d<:-*
Da,eu sunt. Cesario Salvattore,un roscat cu ochii negri,privirea imi este de demon,inauntru meu am putina inima,aceasta apartine numai lui Sebastianito,amore mio.Si cand ma gandesc ca am sa-l .....Am ofat.Oare asta e ce doresc? Nu e gresit? Tot nu-mi ies din cap cuvintele marete:putere,faima,bani ,mai ales toti sa se teama de mine,sa-mi pronunte numele si sa tremure.
Asta sunt eu,1.90 imbracat cu rosu si negru,tatuat pe gat o coroana de spini,nu reprezina neaparat ceva religios.Ma lasi,nu cred in Dumnezeu.Pentru ca EL m-a uitat,daca exista viata mea era cu totul alta,fratele meu nu crestea in durere....eu puteam sa-l protejez mai bine.Ma simt vinovat,evident.Nu am putut sa-i dau tot ce vrea.Plangeam defiecare data cand vroia o jucarie si nu aveam bani sa-i iau,mi se rupea inima in mi de bucati.
Defiecare data cand trec pe langa o biserica nici nu intorc capul,D-zeu isi bate joc de mine.M-a uitat de atata timp,de ce mi-a mai dat viata? A aruncat pe umerii mei toata povara grea.Mi-a luat parintii,de ce? Si acum .....
Imi amintesc de mama,de ochii ei negri si parul la fel,de zambetul sau pur si de rochiile sale cu volanase albe pe care le purta combinate cu pantofi cu toc tot albi.Intreaga sa garderoba era alba.Si mancarurile sale,mai ales cornuletele umplute cu gem si saruturile pe frunte,la fel si magazinele in care ma ducea sa-mi cumpere cate-o jucarie,macare si fructe.
Pe atunci nu duceam lipsa de nimic.....Inchid ochii si parca vad in trecut.Ma tinea de manuta,iar pe fratiorul meu de cateva luni in brate.Il vad cu ochiul mintii si pe tata,iar mama alearga spre el,sarutandu-ne fruntea noua copiilor.Paseam fericiti spre parc unde primeam vata de zahar si liberatea sa ma dau in toate leaganele,balansoarele si restul chestiilor pe care sar si se urca copii.
Atunci cand cadeam,venea repede si ma lua in brate,sarutandu-mi rana pentru a-mi lua durerea.
Noptile cand raceala si febra puneau stapanire pe mine,era langa patul meu toata noaptea de veghe,avand grija sa iau toate medicamentele,spunandu-mi povesti.Preferata mea era ''Print si cersetor''.Imi imaginam, ca eram un print inconjurat de bogatii si alaturi de mine era un baiat frumos,categoric fratele meu.In mintea mea fratele meu nu era un om,era un inger.O fiinta superioara oamenilor,ceva pur la care numai cel ales poate ajunge.Doar daca destinul tau e scris sa ti in palme sufletul unui inger,atunci viata ta e binecuvantata.
Langa el,sunt trandafirii sai albastri.Pretiosii sai trandafiri,pe care ii ingrijeste in gradina ranindu-si degetele firave de la manuta sa mica,fina,plina de batauri.Maini muncite,o copilarie ratata.Am incercat sa-l fereasc de neajunsuri,de frig,de foame.....de lacrimi.
Plangea.....
Am trecut cu pasi grabiti de magazinul vechi,care acum e o cladire parasita,care mi-a adus aminte de parintii mei.Despre tatal meu,stiu foarte putine.Era mereu plecat din tara,noi ramanad cu mama,il vedeam rar.Cand intra in casa,avea plase pline cu dulciuri,mai ales ciocolata preferata mea si intreba mereu:''A-ti fost cuminti dragii mei?''.Il tinea pe genunchi pe Seby si se juca cu buclele mele.Aveam parul ondulat,observ ca fratele meu imi seamana ,parutul sau negru ca,carbunele si onduleurile discrete,uneori zici ca are parul drept din nastere,daca nu s-ar indrepta zilnic cu placa.Ochii sai albastri mosteniti de la tata....Cum de in ochii unui copil se vede iubirea? Cum de in sufletul sau incape numai iubire,niciun pic de ura,de dusmanie,de invidie?
Cateodata imi vine sa-i dau palme,pe bune.Cand este jignit tace,chiar si atunci cand i se pune piedica pe scari si se raneste,nu reactioneaza.Parca ar fi o papusa fara suflet,fara reactii.E indiferent,indiferenta se spune ca doare cel mai tare.Pana la urma colegii sai se satura si-l lasa in pace,dar eu nu iert,.Eu ii fac una cu pamantul,nimeni absolut nimeni nu-mi loveste fratele si nu scapa nepedepsit.
Dar.....prin el,ma vad pe mine.Un eu ,total diferit de ce sunt azi. Eram cand mama traia si locuiam in casa aceea mare,impreuna cu bunica.Pe buni mi-o amintesc pe fragmente,a murit cand eu aveam 6 ani,obisnuia sa ma tunda mereu de luna plina si sa-mi cante la vioara.Prima data am pus mana pe vioara dansei,cand am implinit 12 ani.era ziua mea,o data speciala de 23 aprilie.Mama a venit cu ea in brate si mi-a intins-o.Nu am sa uit niciodata vorbele sale:''Era visul bunicii sa canti la ea,crezi dragul meu ca ii poti indeplini ultima dorinta?'' Chiar in seara aia,a venit domnul Lerittey Leonardo,un violonist celebru care dadea lectii tuturor copiilor cu adevarat talentati,o facea pe gratis,lipsa lui de interes fata de bani,ma uimea de atunci.Nu-mi amintesc aspectul fizic al dansului,insa stiu exact ca avea ochii verzi,care ma priveau seriosi,cu o urma pala de blandete in voce.Deoarece si isi lua datoria de profesor in serios,rar mai spunea cate o gluma. Cand am devenit cu adevarat bun ca dumnealui si am participat la un concurs de telente important la care a fost prezent si foarte mandru ca el insusi mi-a dat premiul intai,disparand dupa ca magarul in ceata,lasandu-ma cu un gust amar neintelegand gestul sau.Apoi,am aflat ca era grav bolnav si ca s-a stins din viata.A murit mandru de mine si mi-a lasat un bilet in care scria sa nu renunt niciodata.
Si nu am facut-o,sper sa nu fiu nevoit sa pierd si asta.....
M-am apucat de fumat,la 2 ani dupa moartea parintilor mei.Cum au murit acestia? Acesta este un episod,pe care nu vreau sa mi-l amintesc.Simt o durere in piept,mai naucitaore decat o mie de cutie infipte-n inima,mai arzatoare decat flacarile iadului si mai puternica decat orice cutremur devastator.
Ce ma tine in viata?
Razbunarea.
Tinta?
Unchiul meu.
Misiunea mea?
Incep programul de urmrire,incoltire si capurare toatala.
Initiez apoi,sentimentul dulce al distrugerii.
Ma simt ca un agent CIA,unul fara baza operationala si fara aparatura performanta si ultra secreta. Sunt pe cont propriu.Mintea si inima mea sunt partenerii mei,intuitia si istetimea ingerii mei pazitori,iar victoria mea aroma dulce a pedepsei...
Greul abia acum incepe....Da-mi Doamne puteri.....Asta e ultima ta sansa sa dovedesti ca existi.
Arigato fetelor pentru ca cititi si comentati.Promit ca am sa devin din ce in ce mai buna si nu am sa renunt (sper:d).:* >:d<:-*