~Life is a long lesson in humility~

[kyra_kyralyne]

Asa cum am promis, am venit cu next-ul, cu toate ca sunt dezamagita. Ma asteptam la mai multe comentarii si, mai ales, la critici, dar...
Spor la citit


CAPITOLUL VIII


Roxanne a rasuflat mai mult decat usurata, nevenindu-i sa creada cat de usor i-a fost sa scape de dama aceea plina de ifose. A intrat zambind victorioasa in biroul ei, insa in momentul in care l-a vazut pe seful ei asteptand-o, in scaunul ei, a inlemnit. Insa surpriza nu a durat mult, deoarece domnul Petrovici s-a ridicat in picioare, zambind.
- Nu credeam ca vei scapa atat de repede de ea. Asta inseamna ca ai mult tact, si esti foarte inteligenta, de asemenea. Nu a trecut decat o ora si cincisprezece minute, iar tu ai pus si dosarul la punct, si ai scapat si de Leneva in mai putin de cinci minute. Ma bucur ca te-am angajat si iti promit ca vei avea multe de castigat, daca vei fi la fel de constiincioasa in continuare si, mai ales discreta. Nu as dori ca intreaga firma sa afle despre acest mic incident, a spus seful zambind, scotand la iveala o dantura de un alb stralucitor si perfect dreapta.
Pentru Roxanne, domnul Petrovici era destul de atragator, insa nu indeajuns pentru a uita cosmarul prin care trecuse, astfel incat aceasta s-a hotarat sa se concentreze asupra muncii, gandindu-se ca pentru a-si duce planurile la implinire ar avea nevoie de ceva bani. Asa ca tacu si astepta ca seful ei sa se retraga, nu inainte de a-l anunta ca in zece minute va sosi unul din clientii lui. Era bucuroasa ca reusise sa faca o buna impresie inca din prima zi, insa nu dorea ca sa se infiripe vreo relatie, alta decat cea strict profesionala, intre ea si barbatul caruia ii era in subordine, fiind destul de constienta de aspectul ei fizic care atragea privirile mai mult decat ar fi trebuit, asa ca hotari sa adopte o atitudine rece si distanta, considerand ca asa e cel mai bine pentru toata lumea.
Prima ei zi de munca a trecut destul de repede, fara niciun alt incident, poate putin plictisitoare pentru Roxanne. Si-ar fi dorit sa aiba ceva mai mult de lucru, ceva care sa-i ocupe mintea, astfel incat amintirile chinuitoare sa nu mai revina, dar spre nefericirea ei, se parea ca si celelalte zile vor fi la fel de plictisitoare. Odata cu lasarea serii, roscata s-a retras spre "casa". Incepuse sa zambeasca de cate ori se gandea la centrul in care locuia acum, numindu-l casa. Intarziase, asa ca n-a mai prins cina, dar nu o deranja. Nu era prima data cand se culca nemancata. Corpul ei se obisnuise de mult cu mesele sarite, dar din cand in cand stomacul ii mai amintea ca are nevoie si de mancare pentru a supravietui, nu doar de tigari si cafea, chiar daca printre ele se mai strecura cate o gustare.
De data aceasta, oboseala acumulata peste zi isi spusese cuvantul, tanara adormind in cel putin cinci minute. Nici macar cosmarul binecunoscut nu o mai vizitase, doar prietena ei felina ii salutase somnul. Culoarea ce ii predomina blana era inca neagra, dar reflexiile aruncate erau doar rosii acum, iar ochii isi modificasera culoarea intr-un albastru ca azurul, dar fata nu era deranjata. Fumul disparuse, fiind inlocuit cu un peisaj dintr-o preerie uscata, in care vantul adia destul de mult, poate cam prea mult. Soarele ii facea cu ochiul cand si cand de dupa norul gri, in spatele caruia se ascunsese. Gandurile felinei erau calme, cu toate acestea, unul singur isi striga puternic cuvintele: "Nu lasa garda jos niciodata, pericolul e peste tot!"
Chiar si in somn, mintea roscatei lucra fara incetare, prelucrand informatiile de peste zi, la acestea adaugandu-se avertizarea din gandurile panterei.
A doua zi de munca incepuse cu o vreme mohorata, dar Roxanne nu s-a lasat descurajata. Si-a facut ritualul din fiecare dimineata, a servit micul dejun si a plecat, pe jos, spre serviciul ei. Vantul soptea vorbe dulci frunzelor verzi din putinii copaci ce reusisera sa supravietuiasca in acel oras poluat, iar razele soarelui incercau timide sa-si faca aparitia printre norii suri ce acoperisera cerul, prevestind cat de curand o ploaie binefacatoare pentru pamantul uscat. Nu era chiar atat de frig, era putin cam racoare, insa oamenii deja apelasera la geci si umbrele, unii mai in varsta scosesera de la naftalina chiar paltoanele, de parca ar fi fost toamna, nu mijlocul verii. Toate aceste lucruri ii adusesera zambetul pe buze tinerei, facandu-i gandurile sa zboare in trecut, cand ea insasi se imbraca in haine de toamna atunci cand ii era frig, desi era vara.
Atat biroul ei, cat si al sefului ei, au fost sterse de praf, aerisite, si cafeaua aburinda isi astepta consumatorul. Roxanne luase loc la biroul ei, revizuind notitele din agenda si dosarele ce trebuiau aduse la zi. Scufundata in citirea dosarelor, nu auzise scartaitul usor al usii si nici nu simtise privirea celui ce o masura din usa. Un barbat destul de inalt, cu un corp slabut, imbracat intr-un costum negru; o privea amuzat, sprijinit de tocul usii. Parul negru ca miezul noptii, ii era prins intr-o coada la spate, cateva suvite din bretonul lung umbrindu-i ochii aurii, cu sclipiri rautacioase, iar buzele subtiri ii erau arcuite intr-un zambet ironic.
Roscata, adancita in ganduri, nu a auzit pasii ce se apropiau de ea, insa in momentul in care a simtit cum doua maini i se asezasera pe umeri, a sarit in sus, aruncand in teama ei, dosarele prin tot biroul. Tanarul a inceput sa rada in hohote, incercand in acelasi timp, sa o linistesca, dar s-a ales cu o palma de toata frumusetea pe unul din obraji. Palma cu care il lovise pe individ o ardea, iar inima ii batea nebuneste in piept, incercand parca sa evadeze. A privit lung la cel ce o speriase atat de groaznic, realizand cu greu ca nu era cine crezuse ea. S-a asezat jos pentru a se linisti, dar incercarea ei a fost tulburata de vorbele brunetului.
- Domnisoara imi pare rau ca te-am speriat atat de rau, dar pot spune ca ai fost destul de obraznica cu acea palma, mai ales ca nu stii cine sunt, i-a vorbit el pe un ton impunator.
- Imi cer scuze pentru palma, dar stiu ca se bate la usa inainte de a intra intr-o camera. Cat despre persoana dumneavoastra, putin ma intereseaza ce functie ocupati. Nu cred ca sefului meu i-ar placea intrarea dumneavoastra nepoliticoasa.
- Atunci este randul meu sa-mi cer iertare ca am intrat neanuntat, dar eram prea curios sa cunosc noua secretara a lui Mihail, avand in vedere zvonurile ce circula prin..., a vorbit barbatul, dar a fost intrerupt brutal de roscata.
- In primul rand, nu ma tenteaza sub nicio forma sa particip la "radioul" transmis in firma, iar in al doilea rand, stiu ca tine de politete sa te prezinti inainte de a incepe o discutie cu cineva necunoscut, i-a vorbit taios Roxanne, privindu-l in ochi.
- Numele meu este Acheron Omar si sunt director adjunct in ramura economica. Deci, ma ocup cu cifrele, de fapt, pot spune ca le si visez, a inceput sa glumeasca brunetul.
- Sunt Roxanne Brizzo si sunt secretara domnului Petrovici, insa nu pot spune ca sunt incantata de cunostiinta, ba chiar ingrozita, a inceput sa ridice vocea roscata, usor speriata, vazand cu Acheron venea spre ea, cu intentia clara de a o lua in brate.
In clipa in care brunetul a pus mana pe talia ei, Roxanne a ramas blocata, privind prin el cu ochii goi, fara nicio expresie. Privea prin el, sau mai bine zis, privea la imaginile ce i se perindau prin fata ochilor. Imagini ce il prezentau pe el intr-o ipostaza dureroasa, alaturi de niste tipi dubiosi. Acheron a profitat de blocajul ei, luand-o in brate, apropiindu-si chipul de fruntea ei vrand sa o sarute, dar usa s-a izbit de perete, pe ea facandu-si aparitia Petrovici.