Întâmplări...

[MaDeLyNe]

Dacă ve-ţi mai vedea ceea ce eu postez acum şi în altă parte, să ştiţi că tot eu sunt...
Accept orice tip de critică, dar în limita bunului simţ.


Din presupus hoţ, îmi va fi... soţ!


Eram în autobuz şi, când a venit controlorul, am dat să-i arăt biletul din portofelul în care îl pusesem. Când colo... portofelul ioc în geantă! Era cât pe ce să leşin! Urcasem, compostasem biletul, îl pusesem în portofel, într-un buzunăraş, iar pe acesta - in geantă. Fusesem furată! Cum de-abia urcasem şi încă nu ajunsesem la staţia următoare, însemna că hoţul se afla în acel autobuz.
- Hoţul! Hoţul! am strigat.
M-am întors imediat spre bărbatul care stătea în spate cu mine, un tânăr pe care, la un moment dat, îl zărisem cam agitat şi tot înainta prin mulţimea din autobuz, de parcă voia să ajungă neapărat lângă mine.
- El e hoţul, sigur portofelul meu este la el! Reţineţi-l, domnule controlor, şi chemaţi un poliţist să îl percheziţioneze!
Eram sigură că îl descoperisem pe cel care îmi furase portofelul cu bani şi biletul de autobuz. Controlorul ne-a invitat pe amândoi să coborâm la prima staţie , să clarificăm situaţia. Am coborât toţi trei. Tânărul încriminat se tot scuza:
- Eu nu sunt hoţ! Să nu mă învinuiţi de ceva ce nu am făcut! M-aţi prins cu mâna în buzunar sau geantă? Nu! Atunci? Mai bine aţi fi fost mai atentă la ce se petrece în jur... Repet, poate să vină şi Poliţia, nu eu v-am furat portofelul!
Ba da, tu eşti, te-am văzut cum te-ai strecurat printre oameni ca să ajungi lângă mine!
Controlorul de bilete a sunat la Poliţie de pe mobil, ca să vină un agent să lămurească lucrurile. El nu avea dreptul, după cum spunea, să îl percheziţioneze pe presupusul hoţ, doar un poliţist putea să facă asta.
- Să vină cât mai repede, că acum îl vezi pe derbedeul ăsta cum fuge de sub ochii noştri! am răcnit eu la controlor.
- Aveţi răbdare, doamnă...
În cinci minute, a apărut lângă noi un poliţist, dar "hoţul" a refuzat să se lase percheziţionat, susţinând tot timpul că este nevinovat. Spunea că nu îmi dă el mie apă la moară, lăsându-se intimidat. I-a cerut poliţistului să îl lase să plece dupa ce i-a explicat acelşi lucru ca şi controlorului, că urcase, compostase biletul şi se apropiase de mine pentru că acolo era mai liber culoarul.
Poliţistul nu s-a lăsat impresionat. Ne-a invitat la secţia de poliţie, unde eu trebuia să dau o declaraţie scrisă cu cele întâmplate, în baza căreia cel banuit a fi hoţul putea fi căutat prin buzunare şi pedepsit dacă era cazul.
Am urcat în maşina poliţistului si, în scurt timp, iată-ne la secţie. Lucrurile se complicau, dar eu voiam cu orice preţ să îmi recuperez portofelul, în care nu aveam doar bani, ci şi acte şi două cărti de credit de la două bănci diferite. În plus, consideram că cel care greşeşte trebuie să plătească, astfel societatea noastră se ducea de râpă.
Am făcut plângerea în scris şi bărbatul cu pricina a trebuit să cedeze şi să se dea pe mâna poliţiştilor, ca sa zic aşa. Contrar aşteptărilor mele, asupra lui se aflau doar portmoneul şi actele lui, nici urmă de al meu. Nu îmi venea să cred, fusesem sigură că îl prinsesem pe făptaş... Din postura de victimă în care mă aflam, căzusem acum şi în penibil, întrucât presupusul hoţ se dovedise a fi un om cinstit, aşa cum susţinuse tot timpul. M-a ameninţat cu daune, că l-am incriminat pe nedrept şi l-am facut de ruşine în public , de faţă cu oamenii din autobuz, iar apoi în stradă, chemând Poliţia. La plecare însă...
- Nu vă fac reclamaţie şi nu vă cer nicio daună dacă acceptaţi să serviţi o cafea cu mine! mi-a zis el, serios, dar eu am luat vorbele lui ca pe o ironie.
- Mi-am cerut scuze, eram sigură că dumneavoastră sunteţi cel care mi-a băgat mâna în geantă şi mi-a luat portofelul...
- Nu toată lumea care se apropie de dumneavoastră vrea să vă jefuiască... Eu, într-adevăr, am ţinut să mă apropii de locul unde stateaţi, pentru că... Mi-aţi plăcut de cum v-am văzut urcând în autobuz. Deci motivul meu era altul, nu cel de care m-aţi tot acuzat. Voiam să încerc să intrăm în vorbă, atât...
- Îi detest pe cei care agaţă femeile pe stradă!
- Dar nu eram în stradă...
- Şi pe cei care fac lucruri de-astea în autobuz, poftim!
- Totuşi, deşi m-aţi supărat cam tare, trec totul cu vederea şi vă rog să acceptaţi să bem o cafea împreună.
- Tot nu vă lăsaţi...
- Dacă am trecut prin ce-am trecut doar fiindcă mi-aţi plăcut de la prima vedere, vă daţti seama că sunt în stare să vă urmăresc până pe Lună...
Deşii eram necajită că rămăsesem fără bani si acte, am pufnit în râs de ridicolul situaţiei; el vrusese să îmi facă curte, iar eu îl acuzasem de furt! Adevăratul hoţ scăpase...
Am acceptat să beau o cafea cu el, dar nu am scos un cuvânt până am ajuns la cafenea, deşi el a tot incercat să mă inveselească, făcând glume pe seama "întâlnirii" noastre. I-am zis de cum am luat loc la o masă:
- Să nu vă faceţi lanuri că stăm aici până la noapte, eu am o mulţime de lucruri de facut. Trebuie să-mi fac alt buletin, să merg la bănci să anulez cardurile...
Plecăm când doriţi. Totuşi, aş vrea să renunţăm la acest formalism, să ne tutuim, chiar dacă aţi fost victima şi eu acuzat pe nedrept... a glumit el. Eu sunt Florin.
- Iar eu, Alexandra.
Am stat puţin de vorbă, ne-am băut cafelele, iar el, văzându-mă neliniştită, a propus să mergem impreună să-mi rezolv problema legată de acte si carduri.
- După ce că te-am învinovăţit pe nedrept, să te mai plimb ore în şir după mine? Nici gând! Am să rezolv singură totul.
- Păi tocmai de-aia trebuie să mă laşi să te însoţesc... Eu nu vreau decât să fiu cu tine, să te ajut, şi tu mă alungi... Nu e corect.
Simţindu-mă vinovată faţă de el, am acceptat. Mai bine de trei ore am umblat prin oraş, la bănci, ca să-mi blochez conturile, la Poliţie pentru acte, completând cereri peste cereri. Apoi, epuizaţi şi flămânzi, ne-am dus la un local din centrul oraşului, ca să mâncăm ceva. Propunerea a fost a lui Florin, căci eu nu mai aveam niciun leu la mine, şi nu a acceptat un refuz. Eram mai linitită acum şi mai comunicativă. I-am spus chiar şi câte ceva despre mine, ce fac, unde lucrez, că sunt singură. La un moment dat, Florin mi-a spus direct:
- De când te-am văzut am simţit ceva special. Trebuie să ne mai intâlnim, sunt convins că soarta te-a scos în calea mea...
- În felul în care ne-am cunoscut noi doi? am râs eu.
- Uite, eu n-am mai călătorit cu autobuzul de nici nu mai ştiu câtă vreme, dar chiar azi, în drum spre serviciu, mi s-a stricat maşina şi am chemat pe cineva s-o ducă în service. Când am plecat de la muncă, m-am gândit să iau un taxi, dar m-am răzgândit brusc si m-am urcat în autobuz. Şi te-am întâlnit pe tine... E mâna sorţii...
El îmi vorbea, iar eu zâmbeam şi îl priveam din ce în ce mai atentă. Florin era un bărbat bine, prezentabil, atletic, şi parcă mă îndemna inima să mă mai întâlnesc cu el. I-am dat numărul meu de mobil, indicându-i orele la care eram mai liberă şi mai putea suna. A doua zi, dis-de-dimineaţă, mi-a şi dat telefon.
- Te-am visat... Şi nu pot merge la serviciu fără să te întreb dacă vrei să ne întâlnim diseară. Sper să-mi spui da, căci, altfel, o sa mor de-atâta suferinţa şi de-atâta dor...
Îmi plăceau insistenţa lui şi felul lui de-a fi. I-am răspuns:
- Mă simt încă vinovată şi trebuie să-i fac pe plac celui pe care l-am crezut hoţ... Cu cea mai mare plăcere!
- Azi e sărbătoare pentru mine! O sa vin la şase să te iau. Unde locuieşti?
I-am dat adresa şi după o zi de coşmar, căci nu se mai termina, a sosit şi mult aşteptata oră la care trebuia să ne întâlnim. Florin a venit cu maşina să mă ia de acasă. L-am invitat în casă, în apartametul pe care-l cumpărasem recent cu ajutorul părinţilor mei şi pe care încă nu îl mobilasem decât cu strictul necesar. Florin a observat că mai aveam nevoie de multe lucruri şi mi-a zis că mă ajută el, fără să mă coste prea mult, cu anumite obiecte casnice care îmi lipseau. Avea un prieten care aducea aparate electrocasnice din străinătate.
- Nu cere mult şi, chiar dacă acum nu ai bani, nu-i problemă, vorbesc cu el să-ţi dea în rate...
Ajutorul lui mi s-a părut bine-venit, căci nici părinţii mei, care facuseră deja eforturi mari pentru a mă ajuta cu locuinţa, şi nici eu nu mai aveam mulţi bani. I-am mulţumit şi am acceptat. Într-o luna de zile, reuşisem să am şi televizor, şi frigider, şi o combină muzicală, şi o maşină de spălat, chiar şi o maşina de spălat vase. Eram cât se poate de mulţumită. Florin mă ajuta dezinteresat, se comporta ireproşabil de fiecare dată când ne întâlneam şi îmi plăcea tot mai mult de el.
Într-o zi, m-a întrebat dacă nu pot sa-mi iau câteva zile de concediu şi să plecăm împreuna undeva. N-a vrut să-mi spună unde, zicea că vrea să îmi facă o surpriză. Am fost foarte încântată de propunerea lui, mai ales că nu îmi luasem concediu de mult şi simţeam nevoia. Mi-am luat concediu o săptămână, nu puteam mai mult, dar tot era ceva. Am pornit la drum cu noaptea în cap, am mers vreo trei ore, după care el a oprit la marginea unei păduri, în dreptul unei case frumoase.
- Este casa mea de vacanţă de la ţară! mi-a zis el vesel.
Era locul perfect pentru a ne simţi excelent. Pitorescul împrejurimilor te bine-dispunea; am despachetat lucrurile pe care le adusesem cu noi, după care am pornit în cercetare. Mă simţeam atât de bine, eram atât de fericită, încât i-am mulţumit lui Florin pentru ideea pe care o avusese, de a petrece câteva zile acolo.
Dupa o plimbare lungă, încântătoare, ne-am întors. Atunci am studiat mai bine casa. Era tare primitoare, mobilată în stil ţărănesc; fusese una dintre cele două case ale bunicului lui Florin. Partea lui dintr-o casă mai mare şi nişte teren le cedase verilor lui ca să poată păstra căsuţa aceasta de vis.
Dupa ce am mâncat, i-am vizitat pe verii lui din sat. Una dintre verişoare făcuse plăcinte, tocmai scosese o tavă din cuptor. Ne pomeniserăm în toiul unei petreceri, fiind ziua de naştere a unuia dintre nepoţii lui Florin. Se strânseseră şi alte rude, aşa că numai bine, ne-am întâlnit cu toţii. Eu m-am simţit tare bine printre ei, de multă vreme nu am mai râs cu atâta poftă si nu m-am mai simţit atât de eliberată de orice grijă.
Era seară când am ajuns din nou la căsuţă. Cum nu mai trebuia să facem grătar, fiindcă serviserăm destule bunătăţi prin vecini, Florin a făcut focul, căci se lăsase răcoare, a pus muzică şi m-a invitat la un blues.
- Nici nu-ţi poţi imagina cât de fericit sunt... mi-a şoptit el. Îţi mulţumesc.
- Nici tu nu îţi poţi imagina cât de fericită sunt... i-am şoptit. Şi eu îţi mulţumesc.
Noaptea ne-a prins unul în braţele celuilalt, sărutându-ne pătimaş. Atunci, în atmosfera aceea plăcută, am trăit prima noapte de dragoste. Totul a venit frumos şi firesc şi mă declaram îndrăgostită iremediabil. Ne ştiam doar de trei săptămâni, dar a doua zi dimineaţa, după ce am servit cafeaua, iubitul meu mi-a spus că tot ce îşi doreşte mai mult este să accept să-i fiu soţie.
- Aşa-zisul hoţ vrea să se însoare cu victima sa... a râs el. Alexandra, vreau să te fac fericită cum n-ai fost niciodată. Vrei sa fii soţia mea?
- Hei, nu te cam grăbeşti? Crezi că m-ai adus aici ca să-mi furi inima pentru totdeauna? Îmi placi, dar trebuie să mă mai gândesc...
- Dar sunt un om minunat! Nu mai găseşti altul ca mine, să ştii!
- Ştiu şi tocmai de aceea timpul meu de gândire a expirat! Şi zic... DA!
Florin ţopăia de fericire, ca un copil care primeşte jucaria preferată, iar eu tremuram de emoţie. L-am dus să-mi cunoască părinţii şi să-mi ceară mâna, aşa cum se face, de cum am plecat de-acolo. Au facut haz cu toţii când le-am povestit cum ne-am cunoscut.
- Soarta a făcut să fie aşa, a zis tata.
- Şi eu sunt convins de asta! a sărit Florin. Amândoi am fost conduşi de soartă în acel autobuz, în acea zi, la acea oră...
- Şi pe hoţ, că, altfel, nu ai fi avut curajul să-mi vorbeşti! am râs eu.

Ne-am căsătorit în vara acestui an, aşa cum am stabilit de comun acord. Vom avea o nuntă mare, cu mulţi invitaţi, ca să afle toată lumea cât de mult ne iubim. Eu voi fi cea mai îndrăgostită mireasă. Sunt sigură că am facut cea mai bună alegere din viaţa mea de până acum. Nu am de ce să am îndoieli. Deja locuim împreună în apartamentul lui, iar locuinţa mea am închiriat-o, ca să mai scoatem un ban.
Pot spune că hoţul care m-a prădat atunci nu a putut-o face intr-un moment mai bun decât acela, cand Florin se afla lângă mine, frământându-se cum să mă cunoască. Acel incident a declanşat totul, inclusiv dragostea noastră.
Sfârşit.


Ţin să aduc aminte că acest capitol este necorectat, aşa că îmi cer scuze pentru greşeli.