01-07-2011, 03:34 PM
hello.. inca ceva de la mine
stiu ca titlul e sec dar chiarnu-mi vine nimic in cap momentan...
Gandurii...
Atatea randuri incepute dar niciodata terminate. La fel ca gandurile mele. Intodeauana incepute de o imaginative poate prea bogate, de o impulsivitate atat de straina mie. Intodeauna intrerupte de ratiunea aia prosteasca care pune stapanire cu atata usurinta peste tot.
Odata imi spuneau ‘fii mai rationala’, ‘fi prezenta in viata ta’. Si imi spuneau cuvintele astea prea dure pentru mine cu o usurinta incredibila. Distrugandu-ma in interior, stergandu-mi zambetul inocent de pe chipul mereu palid pentru totdeauna poate.
‘Invata!’. Ce rost au atatea cunostinte Ce rost are sa stiu ca noi nu existam de fapt. Atatea teori care inca nu mi se par destul de… rationale.
De ce sa-mi ucid singura visele?
‘ Nu te lasa afectata de ce spun ceilalti, deschide-ti gura!’. Voi sunte-ti singurii care ma pot ranii doar prin cuvinte. Ati avut mereu grija sa fiu asa cum ati vrut. Cum ati crezut voi ca trebuie sa fie copilul perfect…
‘Mergi dincolo de ratiune’.’ Depaseste limitele’. Nu pot, va amintiti, voi ma-ti facut sa devin asa, voi mi-ati impus limitele astea idioate. Scrieti-mi cu numere tot ce vreti sa inteleg si poate…
‘ Nu! Tu trebuie sa fi puternica. Sa-ti gasesti puterea ce sta ascunsa in tine’. Nu vreau, de ce sa fiu puternica. Nu vreau sa lupt. Vreau doar sa-i ajut pe cei care nu sunt in stare sa lupte de unii singurii.
‘ Parerea ta nu conteaza!’. Si aici s-a terminat totul, prea repede sau prea tarziu…
Sau poate ca nu a inceput niciodata… Cine spune ca am existat vreodata…?
stiu ca titlul e sec dar chiarnu-mi vine nimic in cap momentan...
Gandurii...
Atatea randuri incepute dar niciodata terminate. La fel ca gandurile mele. Intodeauana incepute de o imaginative poate prea bogate, de o impulsivitate atat de straina mie. Intodeauna intrerupte de ratiunea aia prosteasca care pune stapanire cu atata usurinta peste tot.
Odata imi spuneau ‘fii mai rationala’, ‘fi prezenta in viata ta’. Si imi spuneau cuvintele astea prea dure pentru mine cu o usurinta incredibila. Distrugandu-ma in interior, stergandu-mi zambetul inocent de pe chipul mereu palid pentru totdeauna poate.
‘Invata!’. Ce rost au atatea cunostinte Ce rost are sa stiu ca noi nu existam de fapt. Atatea teori care inca nu mi se par destul de… rationale.
De ce sa-mi ucid singura visele?
‘ Nu te lasa afectata de ce spun ceilalti, deschide-ti gura!’. Voi sunte-ti singurii care ma pot ranii doar prin cuvinte. Ati avut mereu grija sa fiu asa cum ati vrut. Cum ati crezut voi ca trebuie sa fie copilul perfect…
‘Mergi dincolo de ratiune’.’ Depaseste limitele’. Nu pot, va amintiti, voi ma-ti facut sa devin asa, voi mi-ati impus limitele astea idioate. Scrieti-mi cu numere tot ce vreti sa inteleg si poate…
‘ Nu! Tu trebuie sa fi puternica. Sa-ti gasesti puterea ce sta ascunsa in tine’. Nu vreau, de ce sa fiu puternica. Nu vreau sa lupt. Vreau doar sa-i ajut pe cei care nu sunt in stare sa lupte de unii singurii.
‘ Parerea ta nu conteaza!’. Si aici s-a terminat totul, prea repede sau prea tarziu…
Sau poate ca nu a inceput niciodata… Cine spune ca am existat vreodata…?
