26-05-2011, 08:30 PM
m-am hotarat sa impat cu voi inca o particica din dementa mea (altfel nu o pot numi)
"Cine mi-a furat fericirea? "
Nici macar primavara asta atat de calduroasa nu a reusit sa ma faca sa zambesc din inima. Si apoi de ce sa dau vina pe ea. Dar pe cine sa dau vina? Pe ce personaj din povestiile ce abia mai incap in paginile unei cartii de o suta si ceva de pagini. Pe care dintre prietenii sau colegii mei sa-i acuz ca mi-au furat fericirea cand, intr-un moment de neatentie, mi-am luat privirea de la ea?
Intr-o zi, parca saptamana trecuta sau poate cea dinaintea ei am izbucnit intr-un ras atat de puternic si totusi atat de lipsit de viata. Abia m-am oprit din ranjitul acela atat de dement ca sa iau aer si atunci am crezut pentru o secunda sau poate mai putin, ca existam. Caci niciodata nu am putut concepe o existenta fara bucurie, fara ras. Totusi, ce rost are sa existi daca nu traiesti si daca sa existi inseamna sa razi, atunci ce anume presupune trairea. Poate presupune ca rasul sa fie acompaniat in intensitatea lui de acordurile nesfarsit de meleancolice ale fericirii pure, adevarate.
In final ma intorc la aceiasi problema cu prea putine probe coerente "cine mi-a furat fericirea? ".
Aseara, intr-un moment de deznadejde, m-am gandit ca poate fericirea mea a fugit de una singura. Poate ca nu eram destul de demna pentru ea sau poate nu s-a considerat destul de demna pentru mine. Si chiar conteaza daca e vina lor, daca e vina ei sau daca... e vina mea?
Si de ce sa o mai lungesc cu cuvinte prea sterse, cuvinte prea seci
Si la ce poti sa te astepti de la cineva care nu poate recunoaste ca si-a ucis propria fericire.
Aminteste-ti ca si tu ai trecut prin asta, sau poate nu si iar incerc sa-mi gasesc scuze ridicole. Sau poate vreau sa dau vina pe tine...
cv comentarii? (poate altcineva cu ganduri la fel de idioate ca si mine)
"Cine mi-a furat fericirea? "
Nici macar primavara asta atat de calduroasa nu a reusit sa ma faca sa zambesc din inima. Si apoi de ce sa dau vina pe ea. Dar pe cine sa dau vina? Pe ce personaj din povestiile ce abia mai incap in paginile unei cartii de o suta si ceva de pagini. Pe care dintre prietenii sau colegii mei sa-i acuz ca mi-au furat fericirea cand, intr-un moment de neatentie, mi-am luat privirea de la ea?
Intr-o zi, parca saptamana trecuta sau poate cea dinaintea ei am izbucnit intr-un ras atat de puternic si totusi atat de lipsit de viata. Abia m-am oprit din ranjitul acela atat de dement ca sa iau aer si atunci am crezut pentru o secunda sau poate mai putin, ca existam. Caci niciodata nu am putut concepe o existenta fara bucurie, fara ras. Totusi, ce rost are sa existi daca nu traiesti si daca sa existi inseamna sa razi, atunci ce anume presupune trairea. Poate presupune ca rasul sa fie acompaniat in intensitatea lui de acordurile nesfarsit de meleancolice ale fericirii pure, adevarate.
In final ma intorc la aceiasi problema cu prea putine probe coerente "cine mi-a furat fericirea? ".
Aseara, intr-un moment de deznadejde, m-am gandit ca poate fericirea mea a fugit de una singura. Poate ca nu eram destul de demna pentru ea sau poate nu s-a considerat destul de demna pentru mine. Si chiar conteaza daca e vina lor, daca e vina ei sau daca... e vina mea?
Si de ce sa o mai lungesc cu cuvinte prea sterse, cuvinte prea seci
Si la ce poti sa te astepti de la cineva care nu poate recunoaste ca si-a ucis propria fericire.
Aminteste-ti ca si tu ai trecut prin asta, sau poate nu si iar incerc sa-mi gasesc scuze ridicole. Sau poate vreau sa dau vina pe tine...
cv comentarii? (poate altcineva cu ganduri la fel de idioate ca si mine)
