Multumesc de comentarii fetelor 
din pacate nu am mai continuat cu scena aia, insa apare ceva siropos. Apropo, nu va speriati daca aveti impresia ca este finalul ficului, va anunt de acum ca nu este 
Multumesc din nou si bafta la citit :
~Capitolul 24 Luna e de partea noastra~
Cand m-am trezit ma aflam in acelas pat moale cu asternuturile pufoase, insa eram gol, iar un vant puternic imi deranja spatele. Apuc coltul paturii sa ma invelesc, avand impresia ca e noapte, insa cand privesc ceasul era de abia zece seara.
-Kiru? am soptit, ridicandu-ma in sezut si frecandu-mi ochii micuti cu podul palmelor.
Nu stiam exact ce se intamplase cu doar doua ore in urma, insa siluetele noastre goale si ostenite, asezate pe acelas pat, mi-au facut gandurile sa mi se cutremere, iar trupul sa fie cuprins de acei fiori. Ca sa ma asigur ca nu ma inselam, am sarit din pat pentru a ma pregati pentru iesirea din parc ce inca doream sa o facem, insa o durere imi cuprinse toata partea din spate, facandu-ma sa raman incremenit.
-Ai patit ceva? mormai blondul ce isi desprinse si el la randul lui ochii, insa nu i-am raspuns.
Se auzi un usor chicot in acea liniste, apoi o soapta :
-Odihneste-te!
-Dar vreau sa mergem in parc, am spus eu bosumflat incercand sa imi indrept spatele.
M-am intins si am luat prosopul de jos, cel ce imi cauzse cu cateva ore inainte si cel ce fusese cauza actului pe care il avusesem. L-am pus in jurul taliei apoi mi-am luat hainele de jos si m-am indreptat spre baie cu pasi marunti, scotand cate un scancet pana sa intru in incaperea cu faianta alba.
-Te rog, am zis ultimele doua cuvinte, apoi am disparut si m-am imbracat in blugii, tricoul si hanoracul gri ales de mine. M-am spalat din nou pe fata si aveam senzatia ca ar trebui sa imi fac inca un dus, dar eram oricum in intarziere, pe la mijlocul noptii deja mi se facea somn si macar sa putem ajunge pana in locul splendid al parcului. Insistam atat de mult sa mergem pentru ca nu fusesem niciodata noaptea, iar de la colegii mei am auzit ca era nemaipomenit.
Am iesit din baie iar in celalalt colt al camerei era Kiru deja imbracat si aranjat.
-Ah, Kiru, multumesc mult.
M-am grabit sa ii sar de gat si sa il imbratisez, insa aceeasi durere isi facu simtita prezenta si de data asta, facandu-ma sa raman nemiscat.
-Te-am ranit? murmura blondul ce nu ezita sa ma prinda de mana si sa ma traga mai aproape de el. Isi aseza buzele reci de fruntea mea, oferindu-mi un sarut linistitor.
-Nu, a fost bine, l-am calmat, scapand un zambet ce parca mi se lipi de coltul buzelor.
Mi-am ridicat privirea asupra lui, tinandu-i mana mare intr-a mea. De ce esti asa rece? am inceput eu, aducandu-mia minte ca de fiecare data cand il atingeam era aproape ca gheata, facandu-mi trupul sa tresara.
-Pentru ca sunt sincer, veni replica lui, apoi se apropie de urechea mea si imi spuse ca ma iubeste, facandu-mi inima sa bata cu mai multa putere ca inainte, iar obrajii sa se inroseasca.
-Hai sa mergem, continua, luand cheile de pe masuta din living.
Ramasesem fara cuvinte si probabil si fara simturi, caci dupa ce rostise aceea fraza cu atata senzualitate nici ca mai simteam durerea ce ma cuprinsese cu cateva minute inainte.
Odata ce am iesit afara, senzatia aceea placuta de aer curat se simtea in atmosfera, la fel si vantul race ce iti impanzea tot trupul nu ezita sa apara. Imi deranja unele suvite ale parului ce ma chinuisem cu greu sa le pun la locul lor, insa nu am comentat nimic. De data asta am mers pe jos pana la parc caci doream sa analizez cerul cum nu o mai facusem pana atunci. Era senin, iar luna sedea maiestuasa pe cerul plin cu micute lumini sclipitoare ce stralucesc palid si tarau o noapte dupa sine.
Cu cat ne apropiam mai mult cu atat emotiile mele cresteau, caci acest moment mi se parea unul foarte romantic. Am trecut de portile parcului si am ajuns langa cateva bancute goale. Nu ma asteptam sa fie asa pustiu pe aici, in orice caz, aveam nevoie de liniste.
Ne-am asezat trupurile ostenite pe una din suprafata de lemn si ne-am intins capul pe spate, lasandu-ne chipurile pazite de lumina diurna. Era atat de placuta acea senzatie ce nu o mai simtisem pana atunci, mai ales cand blondul imi prinse una din maini intr-a sa.
Lumina stearsa a felinarelor era de zece ori mai mica decat a acelui glob imens ce nu isi schimba pozitia de pe bolta cereasca de un albastru inchis, aproape negru.
Kiru imi sopti din nou ca ma iubeste, insa nici de data asta nu am reactionat altfel decat sa tresar si sa imi simt obrajii mai fierbinti ca niciodata. Trupurile noastre nu reusira sa se odihneasca mult, caci am pornit din nou la drum prin pustietatea parcului. Se mai auzeau din cand in cand zgomotele motoarelor unor masini de pe autostrada ce era aproape de parc, insa niciuna din ele nu ne putea spulbera acest moment romantic. Nu puteam pasi normal, ma simteam pe aripile vantului. Oare aceasta senzatie ce era? Eram atat de fericit incat imi venea sa il iau pe Kiru de mana si sa alergam prin tot parcul, sa dansam pe muzica fredonata de mine in pasi de dans. Am inceput sa rad la gandurile mele, insa noroc ca blondul nu ma auzi, nu stiu ce explicatie i-as fi dat la reactiile astea.
Ne-am apropiat de o balustrada, apucand imediat cu mainile de ea. Panorama orasului noaptea era mult mai frumoasa privita de sus, unde luminile slabe ale masinilor straluceau in zare. Un moment mai romantic ca acesta chiar nu mai gaseam, deci era pacat sa il irosim.
Pentru mine, o persoana sedentara, acest peisaj ce se derula in fata noastra era unul unic.
-E atat de frumos, se auzi vocea mea entuziasmata in acea liniste moarta.
-Stiu, urma cea a blondului ce se auzea mult mai clara ca a mea.
Ma cuprinse in bratele sale mari, apoi imi ridica barba cu ajutorul degetului mare si cel aratator, fiind nevoit sa il privesc. Cand isi apropie chipul mai mult de al meu mi-am dat seama ce va urma sa faca, insa l-am oprit, formand ca un fel de zid intre noi atunci cand mi-am asezat mainile pe pieptul puternic al acestuia.
-Nu, Kiru, stai. Ne poate vedea cineva, am zis eu panicat, cu toate ca stiam destul de bine ca doar noi eram singurii ce "bantuiau" parcul la ora aia.
-Mai vezi pe cineva aici? urma vocea lui amuzata.
-Nu dar
Nu m-a lasat sa termin caci deja imi acoperi buzele cu ale sale, formand sarutul ce il asteptam de mult, insa nu stiam cum sa il cer. Ne-am inchis amandoi ochii, buzele noastre stand lipite una de alta. Cand isi introduse limba in lacasul meu cald am tresrait, pentru ca o facuse prea brusc, insa imediat m-am alaturat si eu jocului sau. I-am prins materialul bluzei intre pumni, probabil pentru a ma concentra mai mult asupra sarutului, iar acesta ma trase mai mult spre el, simtindu-mi trupul cum imi este lipit cu toata forta de cel al lui Kiru. Mainile sale coborara spre talia mea, de unde ma prinse strans, parca nedorindu-si sa ii scap, apoi am oprit sarutul cat sa iau o gura zdravana de aer si, spre surprinderea amandurora, eu l-am continuat cu mai multa tandrete ca la inceput.
Nu stiu de cand dar incepusem sa preiau controlul acestui joc al buzelor, pentru ca doream atat de mult sa le gust si sa le simt savoarea, incat nu m-am mai putut abtine. Isi duse mainile mari pe fesele mele, strangand usor de amandoua, facandu-ma sa scot un sunet infundat.
-Te iubesc, Matsuro, se auzi vocea lui groasa in linistea noptii.
Mi-am simtit obrajii cum incep sa arda cu putere. Ma credeam neputincios, caci era a o suta oara pe ziua de astazi cand isi arata sentimentele fata de mine atat prin fapte cat si prin vorbe , insa eu. Eu nici macar un amarat de "si eu te iubesc"nu puteam sa ii zic. L-am privit calm, avand un zambet sters pe buze, un zambet ce probabil il speria, caci in acea situatie ar fi trebuit sa fiu fericit. Ridicase o spranceana si ma privi la fel de calm pe cat o faceam si eu, insa mie, fata de el, inima imi batea cu mai multa putere.
-Si eu te iubesc, am rostit intr-un final, simtind cum acele cuvinte inca imi gadilau urechile si se auzeau in ecou.
Era pentru prima data cand auzeam aceste cuvinte rostite chiar de mine, si erau mai ales pentru un baiat, si nu unul oarecare, unul la care chiar tineam enorm, fratele meu, iubitul meu frate, Kiru.
Fata parca i se lumianse la acele sosote indecise ale mele, insa, cand acesta se apropie din nou de chipul meu l-am oprit fara ezitare.
-Da, chiar te iubesc, am zis parca mai increzator in propriile forte, apoi i-am prins buzele intr-un sarut pe care eu il incepusem, nevenindu-mi a crede cum doar intr-o singura seara prindeam atata curaj. Mi se parea mie sau ma maturizam din ce in ce mai mult? Ori asa era cand acel sentiment numit dragoste ce iti impanzea fiecare parte a trupului?
Aveam sa aflu atata timp cat imi petreceam restul vietii alaturi de cel pe care il iubeam, indiferent de ce ar fi spus lumea, dragostea era diferita de la persoana la persoana, pentru unii insemnand mai mult, iar pentru altii mai putin.
Imi era doar teama sa nu fie ceva temporal, nu mi-as fi iertat-o niciodata!
din pacate nu am mai continuat cu scena aia, insa apare ceva siropos. Apropo, nu va speriati daca aveti impresia ca este finalul ficului, va anunt de acum ca nu este Multumesc din nou si bafta la citit :~Capitolul 24 Luna e de partea noastra~
Cand m-am trezit ma aflam in acelas pat moale cu asternuturile pufoase, insa eram gol, iar un vant puternic imi deranja spatele. Apuc coltul paturii sa ma invelesc, avand impresia ca e noapte, insa cand privesc ceasul era de abia zece seara.
-Kiru? am soptit, ridicandu-ma in sezut si frecandu-mi ochii micuti cu podul palmelor.
Nu stiam exact ce se intamplase cu doar doua ore in urma, insa siluetele noastre goale si ostenite, asezate pe acelas pat, mi-au facut gandurile sa mi se cutremere, iar trupul sa fie cuprins de acei fiori. Ca sa ma asigur ca nu ma inselam, am sarit din pat pentru a ma pregati pentru iesirea din parc ce inca doream sa o facem, insa o durere imi cuprinse toata partea din spate, facandu-ma sa raman incremenit.
-Ai patit ceva? mormai blondul ce isi desprinse si el la randul lui ochii, insa nu i-am raspuns.
Se auzi un usor chicot in acea liniste, apoi o soapta :
-Odihneste-te!
-Dar vreau sa mergem in parc, am spus eu bosumflat incercand sa imi indrept spatele.
M-am intins si am luat prosopul de jos, cel ce imi cauzse cu cateva ore inainte si cel ce fusese cauza actului pe care il avusesem. L-am pus in jurul taliei apoi mi-am luat hainele de jos si m-am indreptat spre baie cu pasi marunti, scotand cate un scancet pana sa intru in incaperea cu faianta alba.
-Te rog, am zis ultimele doua cuvinte, apoi am disparut si m-am imbracat in blugii, tricoul si hanoracul gri ales de mine. M-am spalat din nou pe fata si aveam senzatia ca ar trebui sa imi fac inca un dus, dar eram oricum in intarziere, pe la mijlocul noptii deja mi se facea somn si macar sa putem ajunge pana in locul splendid al parcului. Insistam atat de mult sa mergem pentru ca nu fusesem niciodata noaptea, iar de la colegii mei am auzit ca era nemaipomenit.
Am iesit din baie iar in celalalt colt al camerei era Kiru deja imbracat si aranjat.
-Ah, Kiru, multumesc mult.
M-am grabit sa ii sar de gat si sa il imbratisez, insa aceeasi durere isi facu simtita prezenta si de data asta, facandu-ma sa raman nemiscat.
-Te-am ranit? murmura blondul ce nu ezita sa ma prinda de mana si sa ma traga mai aproape de el. Isi aseza buzele reci de fruntea mea, oferindu-mi un sarut linistitor.
-Nu, a fost bine, l-am calmat, scapand un zambet ce parca mi se lipi de coltul buzelor.
Mi-am ridicat privirea asupra lui, tinandu-i mana mare intr-a mea. De ce esti asa rece? am inceput eu, aducandu-mia minte ca de fiecare data cand il atingeam era aproape ca gheata, facandu-mi trupul sa tresara.
-Pentru ca sunt sincer, veni replica lui, apoi se apropie de urechea mea si imi spuse ca ma iubeste, facandu-mi inima sa bata cu mai multa putere ca inainte, iar obrajii sa se inroseasca.
-Hai sa mergem, continua, luand cheile de pe masuta din living.
Ramasesem fara cuvinte si probabil si fara simturi, caci dupa ce rostise aceea fraza cu atata senzualitate nici ca mai simteam durerea ce ma cuprinsese cu cateva minute inainte.
Odata ce am iesit afara, senzatia aceea placuta de aer curat se simtea in atmosfera, la fel si vantul race ce iti impanzea tot trupul nu ezita sa apara. Imi deranja unele suvite ale parului ce ma chinuisem cu greu sa le pun la locul lor, insa nu am comentat nimic. De data asta am mers pe jos pana la parc caci doream sa analizez cerul cum nu o mai facusem pana atunci. Era senin, iar luna sedea maiestuasa pe cerul plin cu micute lumini sclipitoare ce stralucesc palid si tarau o noapte dupa sine.
Cu cat ne apropiam mai mult cu atat emotiile mele cresteau, caci acest moment mi se parea unul foarte romantic. Am trecut de portile parcului si am ajuns langa cateva bancute goale. Nu ma asteptam sa fie asa pustiu pe aici, in orice caz, aveam nevoie de liniste.
Ne-am asezat trupurile ostenite pe una din suprafata de lemn si ne-am intins capul pe spate, lasandu-ne chipurile pazite de lumina diurna. Era atat de placuta acea senzatie ce nu o mai simtisem pana atunci, mai ales cand blondul imi prinse una din maini intr-a sa.
Lumina stearsa a felinarelor era de zece ori mai mica decat a acelui glob imens ce nu isi schimba pozitia de pe bolta cereasca de un albastru inchis, aproape negru.
Kiru imi sopti din nou ca ma iubeste, insa nici de data asta nu am reactionat altfel decat sa tresar si sa imi simt obrajii mai fierbinti ca niciodata. Trupurile noastre nu reusira sa se odihneasca mult, caci am pornit din nou la drum prin pustietatea parcului. Se mai auzeau din cand in cand zgomotele motoarelor unor masini de pe autostrada ce era aproape de parc, insa niciuna din ele nu ne putea spulbera acest moment romantic. Nu puteam pasi normal, ma simteam pe aripile vantului. Oare aceasta senzatie ce era? Eram atat de fericit incat imi venea sa il iau pe Kiru de mana si sa alergam prin tot parcul, sa dansam pe muzica fredonata de mine in pasi de dans. Am inceput sa rad la gandurile mele, insa noroc ca blondul nu ma auzi, nu stiu ce explicatie i-as fi dat la reactiile astea.
Ne-am apropiat de o balustrada, apucand imediat cu mainile de ea. Panorama orasului noaptea era mult mai frumoasa privita de sus, unde luminile slabe ale masinilor straluceau in zare. Un moment mai romantic ca acesta chiar nu mai gaseam, deci era pacat sa il irosim.
Pentru mine, o persoana sedentara, acest peisaj ce se derula in fata noastra era unul unic.
-E atat de frumos, se auzi vocea mea entuziasmata in acea liniste moarta.
-Stiu, urma cea a blondului ce se auzea mult mai clara ca a mea.
Ma cuprinse in bratele sale mari, apoi imi ridica barba cu ajutorul degetului mare si cel aratator, fiind nevoit sa il privesc. Cand isi apropie chipul mai mult de al meu mi-am dat seama ce va urma sa faca, insa l-am oprit, formand ca un fel de zid intre noi atunci cand mi-am asezat mainile pe pieptul puternic al acestuia.
-Nu, Kiru, stai. Ne poate vedea cineva, am zis eu panicat, cu toate ca stiam destul de bine ca doar noi eram singurii ce "bantuiau" parcul la ora aia.
-Mai vezi pe cineva aici? urma vocea lui amuzata.
-Nu dar
Nu m-a lasat sa termin caci deja imi acoperi buzele cu ale sale, formand sarutul ce il asteptam de mult, insa nu stiam cum sa il cer. Ne-am inchis amandoi ochii, buzele noastre stand lipite una de alta. Cand isi introduse limba in lacasul meu cald am tresrait, pentru ca o facuse prea brusc, insa imediat m-am alaturat si eu jocului sau. I-am prins materialul bluzei intre pumni, probabil pentru a ma concentra mai mult asupra sarutului, iar acesta ma trase mai mult spre el, simtindu-mi trupul cum imi este lipit cu toata forta de cel al lui Kiru. Mainile sale coborara spre talia mea, de unde ma prinse strans, parca nedorindu-si sa ii scap, apoi am oprit sarutul cat sa iau o gura zdravana de aer si, spre surprinderea amandurora, eu l-am continuat cu mai multa tandrete ca la inceput.
Nu stiu de cand dar incepusem sa preiau controlul acestui joc al buzelor, pentru ca doream atat de mult sa le gust si sa le simt savoarea, incat nu m-am mai putut abtine. Isi duse mainile mari pe fesele mele, strangand usor de amandoua, facandu-ma sa scot un sunet infundat.
-Te iubesc, Matsuro, se auzi vocea lui groasa in linistea noptii.
Mi-am simtit obrajii cum incep sa arda cu putere. Ma credeam neputincios, caci era a o suta oara pe ziua de astazi cand isi arata sentimentele fata de mine atat prin fapte cat si prin vorbe , insa eu. Eu nici macar un amarat de "si eu te iubesc"nu puteam sa ii zic. L-am privit calm, avand un zambet sters pe buze, un zambet ce probabil il speria, caci in acea situatie ar fi trebuit sa fiu fericit. Ridicase o spranceana si ma privi la fel de calm pe cat o faceam si eu, insa mie, fata de el, inima imi batea cu mai multa putere.
-Si eu te iubesc, am rostit intr-un final, simtind cum acele cuvinte inca imi gadilau urechile si se auzeau in ecou.
Era pentru prima data cand auzeam aceste cuvinte rostite chiar de mine, si erau mai ales pentru un baiat, si nu unul oarecare, unul la care chiar tineam enorm, fratele meu, iubitul meu frate, Kiru.
Fata parca i se lumianse la acele sosote indecise ale mele, insa, cand acesta se apropie din nou de chipul meu l-am oprit fara ezitare.
-Da, chiar te iubesc, am zis parca mai increzator in propriile forte, apoi i-am prins buzele intr-un sarut pe care eu il incepusem, nevenindu-mi a crede cum doar intr-o singura seara prindeam atata curaj. Mi se parea mie sau ma maturizam din ce in ce mai mult? Ori asa era cand acel sentiment numit dragoste ce iti impanzea fiecare parte a trupului?
Aveam sa aflu atata timp cat imi petreceam restul vietii alaturi de cel pe care il iubeam, indiferent de ce ar fi spus lumea, dragostea era diferita de la persoana la persoana, pentru unii insemnand mai mult, iar pentru altii mai putin.
Imi era doar teama sa nu fie ceva temporal, nu mi-as fi iertat-o niciodata!
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)