17-03-2011, 09:52 PM
Ms mult de comm-uri poop 
Si am o specificare de facut, avand in vedere ce a zis Kurama: nu Blake e vinovat pentru cosmarurile ce le are Jesse, dar veti intelege mai bine in capitolele urmatoare ce legatura au visele cu povestea...De profit de situatie ca sa va mai multumesc inca o data pentru ca cititi acest fic...sper sa nu va dezamagesc. Si acum nu va zic decat spor si lectura placuta
***
Mergeau deja de cateva ore bune si nu gasisera mai nimic. Majoritatea isi pierdura deja sperantele. Nu erau prea multe sanse sa-i gaseasca intregi. Intr-un final ajunsera langa o rapa unde gasisera atarnata de o creaga o bucata de material. Presupusera ca cei doi au cazut in rau. Au urmarit cursul acestuia pana ce pe un mal au gasit niste urme. Si mai putini dintre cei prezenti credeau ca cei doi mai sunt inca in viata. Dar el spera. Nici nu vroia sa-si imagineze ca Jesse era mort. Nu vroia sa creada asta. Trebuia sa fie bine. Pustiul acela trecuse printre atatea in viata, nu merita sa moara asa. De ce il lasase sa mearga? Isi punea intrebarea asta inca din seara precedenta. Nu inchisese un ochi toata noaptea de griji. Ce va face el daca Jesse nu mai era? CE?
Privi cerul. Se anunta o noua furtuna. Trebuiau sa se grabeasca sau vor fi nevoiti sa plece acasa. Nu isi permiteau sa caute in timpul unei furtuni, era prea periculos.
La un moment dat i se paru ca vede o silueta mergand sprijinita de copaci. Inima incepu sa-i bata mai tare si pasii il dusera numaidecat in acea directie. Cu cat se apropia mai mult cu atat isi dadea seama ca avusese dreptate. Cineva chiar era acolo. Incepu sa alerge ferindu-se de vegetatie. Era tatal sau si era singur. Un junghi ii strabatu inima. Jesse unde era?
-Tata, urla ca sa fie auzit.
Hank ridica privirea si un zambet i se afisa pe fata.
-Blake... Doamne ajuta! Batranul mai avea un pic si plangea. V-am auzit... Grabeste-te, Jesse...
-Unde-i?
-Acolo. Ii arata directia cu mana tremuranda. A cazut... Nu mai raspundea... Are ochii deschisi, dar nu reactioneaza. Batranul se ineca in explicatii. Era vina lui. Daca Blake isi va pierde persoana iubita, era doar vina lui.
Blake il lasa pe tatal sau in grija lui Matt si a celorlalti, el alergand spre locul indicat cu inima cat un purice.
Il vazu de la departare. Mari pasul, iar cand ajunse destul de aproape se lasa sa cada in genunchi langa el.
-Jesse! Jesse! Ma auzi?
Capul tanarului era cazut intr-o parte, iar ochii larg deschisi ce il priveau erau reci, lipsiti de viata. Ii atinse chipul palid buzele vineti... Era ca si cum ai atinge gheata. Ii lua pulsul: era atat de slab incat aproape nu il simtea.
-Jesse! Doamne,te rog, nu mi-l lua! Il trase pe tanar la el in brate, tinandu-l aproape de trupul sau, nedorind sa-i mai dea drumul. Fara sa-si dea seama lasa lacrimile pe care le avea in ochi inca de aseara incepura sa cada... Una cate una pe chipul celui iubit.
-Blake...
Nu fusese decat o soapta, dar o auzise. Jesse intinse mana, iar el i-o prinse intr-a sa strangand-o.
-Va fi bine. Sunt aici.
Nu mai astepta. Il lua in brate si porni spre ceilalti. Acum ii parea rau ca nu anuntasera inca autoritatile. Ar fi avut nevoie de un elicopter ca sa-l duca pe tanar la spital.
Toata lumea rasufla usurata cand il vazu venind cu baiatul in brate. Nu le adresa niciun cuvant, ci o lua inaintea lor pe un alt drum. Jesse avusese dreptate, directia aceasta ii ducea direct la drum. In cateva minute ajunsesera la masina ce-i astepta. Antony si Hank urcasera in fata, iar Blake cu Jesse in brate in spate.
-Unde? intreba Antony. La spital?
-Nu. E prea departe. Transmite prin statie sa pregateasca cada plina de apa la temperatura de 10 grade.
-Va fi bine? Hank se intoarse si-si privi fiul.
-Nu stiu, tata. Sper... Tu esti bine? zise dupa o oarecare ezitare.
-Da... In comparatie cu el. Mi-a salvat viata. Dupa tot ce i-am facut mi-a salvat viata.
-Stiu... Asta fusese singurul lucru pe care Blake il zisese. Incet si cu miscari usoare ii desfacu fermoarul la geaca, ramanand surprins sa vada ca nu mai avea nimci pe dedesubt. Apoi il privi mai bine pe tata sau si isi dadu seama ca purta puloverul lui Jesse. Scarsni din dinti. Fusese in stare sa renunte la haina sa, cu toate ca stia ce i se poate intampla, pentru un om care nu-i spusese un singur cuvant bun.
Isi deschise propria geaca si-l stranse la piept pe baiat incercand sa-l incalzeasca.Mana sa ii angaia parul si fata in timp ce ii sopte la ureche vorbe de incurajare.
Cand simti ca tanarul incepe sa tremure se bucura. Insemna ca se incalzeste.
-Jesse, inca un pic. Imediat ajungem. Vocea sa era joasa, ingrijorata. Inca nu scapase. Ce era mai rau acum urma.
Tanarul scanci, facandu-i pe toti, chiar si pe Antony, sa-l priveasca.
-Ce a patit? intreba Hank. Ce se intampla?
-Incepe sa se incalzeasca. Vocea lui Blake era dura. Pe masura ce se incalzeste, sangele o sa circule iar, provocandu-i dureri, mai ales in extremitati, caci alea au fost cele mai afectate. Sunt aici, ii soptii la ureche. Nu am de gand sa te mai las singur. Te iubesc!
Corpul firav tremura si mai tare, in timp ce in nou acces de tuse il cuprinse. Se agata cu mainile de bluza doctorului si stranse cat de tare putu.
-Blake... Avea o voce atat de ragusita si stinsa incat in ochii doctorului aparura alte lacrimi... Doare. Tanarul incerca sa-si ridice capul si sa-l priveasca, dar nu avea atata putere. Isi simtea corpul intepat de o mie de ace. Nu stia unde este, dar nici nu conta atata timp cat Blake era acolo. Nu stia nici macar daca e adevarat sau nu... Poate era doar o halucinatie... Ii simti mana lui pe spate... Si ii auzise vocea. Ii spusese ca-l iubeste. Era fericit... cufundandu-se din nou pe taramul incostientei.
Dupa aproxiativ zece minute, masina ajunse in fata casei. Blake se dadu primul jos si se indrepta cu pasi mari spre usa de la intrare unde il astepta Hana. Trecu pe langa ea si merse direct spre baia de la parter, unde fusese pregatita cada cu apa.
Il dezbraca pe tanar, dupa care se dezbraca si el si intra in cada cu Jesse in brate. Dupa zece minute dadu drumul la apa calda, crescand temperatura cu cateva grade, si tot asa pana ce apa ajunse la temperatura corpului. O data ce sangele se puse in miscare si inunda tesuturile inghetate, Jesse se smuci, incercand sa scape. Durerea era prea mare, dar isi simtii corpul pironit. Inca avea mintea in ceata, nu stia ca se intamplase, nu stia daca era sau nu real. Isi deschise ochii si-l privi pe barbatul din fata sa. Niciodata nu i se paruse ceva mai frumos decat el. Incerca sa-l atinga, dar durere il strabatu iar, facandu-l sa-si incordeze trupul, de pe buze scapand de aceasta data un tipat ascutit.
Toata procedura dura in jur de doua ore, la sfarsitul carora tanarul se lasa extenuat pe trupul lui Blake. Doctorul iesi din apa, isi sterse trupul, apoi il lua pe Jesse si-l infofoli intr-un prosop gros. Il lua in brate si iesi afara din baie, intalnind privirile ingrijorate a celorlalti. Nu le zisese nimic. Urca la etaj pana in camera sa si-l puse pe Jesse in pat. Il imbraca in niste haine oarecare, dupa care il acoperi. Cand termina, mainile ii tremurau atat de tare incat nu fu in stare sa tina cana de cafea. Iesi din camera aproape fugind, coborand din nou la parter, unde toti il asteptau.
-Cum se simte? Hank fusese primul care a intrebat. E bine?
-Da... Acum da. Vocea ii tremura mai tare ca mainile. Se aseza jos. Toata lumea il privea ingrijorata, pana ce Hana le facu semn sa plece, dupa care lua loc langa fiul sau.
-Blake... Ce s-a intamplat?
-L-am ranit, mama. Vocea sa iti sfasia sufletul.
Hana ii trecu mana prin par, cum facea si cand era mic.
-Nu l-ai ranit. L-ai salvat, scumpule, ii zise zambind.
-Mi-a zis ca-l doare, a incercat sa scape, dar nu l-am lasat. Avea o privire atat de trista. L-am ranit... Lacrimi amare incepura sa-i curga pe obraji, dar nu se chinui sa le ascunda. Nu mai plansese de cand era copil, dar acum... Acum nu se mai putea abtine. Nu-i pasa de ce vor zice altii. L-ai auzit cum tipa... Din cauza mea. Eu i-am provocat durere. Isi sprijini capul pe genunchi ,tragand adanc aer in piept. Nu ma va ierta.
-Blake, Jesse te iubeste... Si stie ca tot ce ai facut a fost pentru a-l salva. Nu te chinui asa. Hana ii depuse un sarut usor pe frunte. Mai bine du-te la el.
-Daca ma va uri? ce voi face atunci?
-Ai incredere in mine! Hana ii zambi. Du-te la el! E mai bine sa nu fie singur cand se trezeste.
Blake aproba din cap si urca inapoi la el in camera. Niciodata pana atunci nu se simtise atat de vulnerabil. Nu stia ce sa faca, nu avea stare. Pana la urma se duse si se aseza langa el in pat, cuprinzandu-i din nou corpul in brate. Nu mai vroia sa-i dea drumul. Tanarul se intoarse in somn si il cuprinse la randul sau in brate, oftand multumit.
-Te iubesc atat de mult, ii sopti Blake sarutandu-l usor pe frunte. Nu se satura sa-l priveasca. Era atat de fericit ca se afla din nou in bratele sale... Inchise intr-un final ochii si adormii si el.
Si am o specificare de facut, avand in vedere ce a zis Kurama: nu Blake e vinovat pentru cosmarurile ce le are Jesse, dar veti intelege mai bine in capitolele urmatoare ce legatura au visele cu povestea...De profit de situatie ca sa va mai multumesc inca o data pentru ca cititi acest fic...sper sa nu va dezamagesc. Si acum nu va zic decat spor si lectura placuta
***
Mergeau deja de cateva ore bune si nu gasisera mai nimic. Majoritatea isi pierdura deja sperantele. Nu erau prea multe sanse sa-i gaseasca intregi. Intr-un final ajunsera langa o rapa unde gasisera atarnata de o creaga o bucata de material. Presupusera ca cei doi au cazut in rau. Au urmarit cursul acestuia pana ce pe un mal au gasit niste urme. Si mai putini dintre cei prezenti credeau ca cei doi mai sunt inca in viata. Dar el spera. Nici nu vroia sa-si imagineze ca Jesse era mort. Nu vroia sa creada asta. Trebuia sa fie bine. Pustiul acela trecuse printre atatea in viata, nu merita sa moara asa. De ce il lasase sa mearga? Isi punea intrebarea asta inca din seara precedenta. Nu inchisese un ochi toata noaptea de griji. Ce va face el daca Jesse nu mai era? CE?
Privi cerul. Se anunta o noua furtuna. Trebuiau sa se grabeasca sau vor fi nevoiti sa plece acasa. Nu isi permiteau sa caute in timpul unei furtuni, era prea periculos.
La un moment dat i se paru ca vede o silueta mergand sprijinita de copaci. Inima incepu sa-i bata mai tare si pasii il dusera numaidecat in acea directie. Cu cat se apropia mai mult cu atat isi dadea seama ca avusese dreptate. Cineva chiar era acolo. Incepu sa alerge ferindu-se de vegetatie. Era tatal sau si era singur. Un junghi ii strabatu inima. Jesse unde era?
-Tata, urla ca sa fie auzit.
Hank ridica privirea si un zambet i se afisa pe fata.
-Blake... Doamne ajuta! Batranul mai avea un pic si plangea. V-am auzit... Grabeste-te, Jesse...
-Unde-i?
-Acolo. Ii arata directia cu mana tremuranda. A cazut... Nu mai raspundea... Are ochii deschisi, dar nu reactioneaza. Batranul se ineca in explicatii. Era vina lui. Daca Blake isi va pierde persoana iubita, era doar vina lui.
Blake il lasa pe tatal sau in grija lui Matt si a celorlalti, el alergand spre locul indicat cu inima cat un purice.
Il vazu de la departare. Mari pasul, iar cand ajunse destul de aproape se lasa sa cada in genunchi langa el.
-Jesse! Jesse! Ma auzi?
Capul tanarului era cazut intr-o parte, iar ochii larg deschisi ce il priveau erau reci, lipsiti de viata. Ii atinse chipul palid buzele vineti... Era ca si cum ai atinge gheata. Ii lua pulsul: era atat de slab incat aproape nu il simtea.
-Jesse! Doamne,te rog, nu mi-l lua! Il trase pe tanar la el in brate, tinandu-l aproape de trupul sau, nedorind sa-i mai dea drumul. Fara sa-si dea seama lasa lacrimile pe care le avea in ochi inca de aseara incepura sa cada... Una cate una pe chipul celui iubit.
-Blake...
Nu fusese decat o soapta, dar o auzise. Jesse intinse mana, iar el i-o prinse intr-a sa strangand-o.
-Va fi bine. Sunt aici.
Nu mai astepta. Il lua in brate si porni spre ceilalti. Acum ii parea rau ca nu anuntasera inca autoritatile. Ar fi avut nevoie de un elicopter ca sa-l duca pe tanar la spital.
Toata lumea rasufla usurata cand il vazu venind cu baiatul in brate. Nu le adresa niciun cuvant, ci o lua inaintea lor pe un alt drum. Jesse avusese dreptate, directia aceasta ii ducea direct la drum. In cateva minute ajunsesera la masina ce-i astepta. Antony si Hank urcasera in fata, iar Blake cu Jesse in brate in spate.
-Unde? intreba Antony. La spital?
-Nu. E prea departe. Transmite prin statie sa pregateasca cada plina de apa la temperatura de 10 grade.
-Va fi bine? Hank se intoarse si-si privi fiul.
-Nu stiu, tata. Sper... Tu esti bine? zise dupa o oarecare ezitare.
-Da... In comparatie cu el. Mi-a salvat viata. Dupa tot ce i-am facut mi-a salvat viata.
-Stiu... Asta fusese singurul lucru pe care Blake il zisese. Incet si cu miscari usoare ii desfacu fermoarul la geaca, ramanand surprins sa vada ca nu mai avea nimci pe dedesubt. Apoi il privi mai bine pe tata sau si isi dadu seama ca purta puloverul lui Jesse. Scarsni din dinti. Fusese in stare sa renunte la haina sa, cu toate ca stia ce i se poate intampla, pentru un om care nu-i spusese un singur cuvant bun.
Isi deschise propria geaca si-l stranse la piept pe baiat incercand sa-l incalzeasca.Mana sa ii angaia parul si fata in timp ce ii sopte la ureche vorbe de incurajare.
Cand simti ca tanarul incepe sa tremure se bucura. Insemna ca se incalzeste.
-Jesse, inca un pic. Imediat ajungem. Vocea sa era joasa, ingrijorata. Inca nu scapase. Ce era mai rau acum urma.
Tanarul scanci, facandu-i pe toti, chiar si pe Antony, sa-l priveasca.
-Ce a patit? intreba Hank. Ce se intampla?
-Incepe sa se incalzeasca. Vocea lui Blake era dura. Pe masura ce se incalzeste, sangele o sa circule iar, provocandu-i dureri, mai ales in extremitati, caci alea au fost cele mai afectate. Sunt aici, ii soptii la ureche. Nu am de gand sa te mai las singur. Te iubesc!
Corpul firav tremura si mai tare, in timp ce in nou acces de tuse il cuprinse. Se agata cu mainile de bluza doctorului si stranse cat de tare putu.
-Blake... Avea o voce atat de ragusita si stinsa incat in ochii doctorului aparura alte lacrimi... Doare. Tanarul incerca sa-si ridice capul si sa-l priveasca, dar nu avea atata putere. Isi simtea corpul intepat de o mie de ace. Nu stia unde este, dar nici nu conta atata timp cat Blake era acolo. Nu stia nici macar daca e adevarat sau nu... Poate era doar o halucinatie... Ii simti mana lui pe spate... Si ii auzise vocea. Ii spusese ca-l iubeste. Era fericit... cufundandu-se din nou pe taramul incostientei.
Dupa aproxiativ zece minute, masina ajunse in fata casei. Blake se dadu primul jos si se indrepta cu pasi mari spre usa de la intrare unde il astepta Hana. Trecu pe langa ea si merse direct spre baia de la parter, unde fusese pregatita cada cu apa.
Il dezbraca pe tanar, dupa care se dezbraca si el si intra in cada cu Jesse in brate. Dupa zece minute dadu drumul la apa calda, crescand temperatura cu cateva grade, si tot asa pana ce apa ajunse la temperatura corpului. O data ce sangele se puse in miscare si inunda tesuturile inghetate, Jesse se smuci, incercand sa scape. Durerea era prea mare, dar isi simtii corpul pironit. Inca avea mintea in ceata, nu stia ca se intamplase, nu stia daca era sau nu real. Isi deschise ochii si-l privi pe barbatul din fata sa. Niciodata nu i se paruse ceva mai frumos decat el. Incerca sa-l atinga, dar durere il strabatu iar, facandu-l sa-si incordeze trupul, de pe buze scapand de aceasta data un tipat ascutit.
Toata procedura dura in jur de doua ore, la sfarsitul carora tanarul se lasa extenuat pe trupul lui Blake. Doctorul iesi din apa, isi sterse trupul, apoi il lua pe Jesse si-l infofoli intr-un prosop gros. Il lua in brate si iesi afara din baie, intalnind privirile ingrijorate a celorlalti. Nu le zisese nimic. Urca la etaj pana in camera sa si-l puse pe Jesse in pat. Il imbraca in niste haine oarecare, dupa care il acoperi. Cand termina, mainile ii tremurau atat de tare incat nu fu in stare sa tina cana de cafea. Iesi din camera aproape fugind, coborand din nou la parter, unde toti il asteptau.
-Cum se simte? Hank fusese primul care a intrebat. E bine?
-Da... Acum da. Vocea ii tremura mai tare ca mainile. Se aseza jos. Toata lumea il privea ingrijorata, pana ce Hana le facu semn sa plece, dupa care lua loc langa fiul sau.
-Blake... Ce s-a intamplat?
-L-am ranit, mama. Vocea sa iti sfasia sufletul.
Hana ii trecu mana prin par, cum facea si cand era mic.
-Nu l-ai ranit. L-ai salvat, scumpule, ii zise zambind.
-Mi-a zis ca-l doare, a incercat sa scape, dar nu l-am lasat. Avea o privire atat de trista. L-am ranit... Lacrimi amare incepura sa-i curga pe obraji, dar nu se chinui sa le ascunda. Nu mai plansese de cand era copil, dar acum... Acum nu se mai putea abtine. Nu-i pasa de ce vor zice altii. L-ai auzit cum tipa... Din cauza mea. Eu i-am provocat durere. Isi sprijini capul pe genunchi ,tragand adanc aer in piept. Nu ma va ierta.
-Blake, Jesse te iubeste... Si stie ca tot ce ai facut a fost pentru a-l salva. Nu te chinui asa. Hana ii depuse un sarut usor pe frunte. Mai bine du-te la el.
-Daca ma va uri? ce voi face atunci?
-Ai incredere in mine! Hana ii zambi. Du-te la el! E mai bine sa nu fie singur cand se trezeste.
Blake aproba din cap si urca inapoi la el in camera. Niciodata pana atunci nu se simtise atat de vulnerabil. Nu stia ce sa faca, nu avea stare. Pana la urma se duse si se aseza langa el in pat, cuprinzandu-i din nou corpul in brate. Nu mai vroia sa-i dea drumul. Tanarul se intoarse in somn si il cuprinse la randul sau in brate, oftand multumit.
-Te iubesc atat de mult, ii sopti Blake sarutandu-l usor pe frunte. Nu se satura sa-l priveasca. Era atat de fericit ca se afla din nou in bratele sale... Inchise intr-un final ochii si adormii si el.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui