Reprezentantele sexului frumos

[Juneko]

Multumesc frumos de comentarii :X Chiar ma bucur ca va place ideea :X :D Ei bine, uitati capitolul II.

Capitolul II – Camera apartinea celor trei ciudate... si vine inca una!

„ Da Doamne sa nu fie cu ghinion!”
De vreo cinci minute stateam in fata unei usi albe, intrebandu-ma daca sa intru sau sa aman. Placuta camerei unde aveam sa dorm de acum incolo avea notat ca numar „treisprezece”. Si cum stie orice om, treisprezece e cu ghinion. In general nu cred in asa ceva, insa acum ma asteptam la orice.
Am strans pumnii si am intrat. Ce-o fi o fi, nu?
- Bunaaaa! Ma intampina la intrare o voce vesela, urlandu-mi (la propriu) in timpane. Ce faaci? Tu esti noua colega? Cum te cheama?
Aceste propozitii le zisese intr-o viteza inimaginabila, intr-un timp mai scurt decat aveam eu nevoie pentru a ma dezmetici.
Pierzandu-mi echilibrul, era sa cad si sa ma lovesc de tocul usii.
- Ce impiedicata esti! Pufni vocea. Persoana care o detinea, imi intinse mana.
Revenindu-mi din starea de soc, am putut auzi o alta voce care parea sa ii reproseze cuiva ceva:
- Amelia, inceteaza. Cu vocea rasunatoare a ta, cred ca ai fi in stare sa darami tot caminul!
Am deschis ochii. In fata mea, statea o adolescenta inalta, ce imi zambea obraznic. Avea parul roscat si buclat(spre cret), pistrui pe nas si ochii de un verde atat de inchis, incat ma ametea.
- Daaa, asa zici tu. Hai, ma, cum te cheama? Mi se readresa ea, impacientandu-se.
- Lorelai, am raspuns, incercand sa imi obisnuiesc urechile cu o asemenea voce. Ma numesc Lorelai Hillen.
- Lorelai?!? Pufni roscata amuzata punandu-si mainile in sold. De ce tocmai Lorelai? Dupa cum arati, ti s-ar potrivi Clara.
Bun, asta chiar ma irita. Abia intrasem aici si deja eram luata peste picior. Ah, numele meu era luat peste picior. Las’ ca vd eu cum evadez la noapte...
- Amelia, repet ce a zis Ju. Inceteaza! Daca esti fericita nu pricep de ce te legi de oameni, se auzi o alta voce, mai iritata de comportamentul acestei...pistruiate.
- Viviane, las-o, intrerupse cineva. Nu-ti amintesti ce s-a intamplat ultima data cand Dave a vorbit cu ea? Era sa cad in fantana din cauza ei.
Am chicotit amuzata, la gandul acestei intamplari. In fantana?!?
Apoi, mi-am ridicat privea asupra celorlalte fete. O bruneta cu ochi albastri, imbracata foarte sic,(cu o rochita inflorata care ajungea putin mai jos de genunchi) era langa un dulap plin de haine, zambindu-mi bland. Vizavi de dulap, pe un pat, o tipa satena cu ochi caprui (si ochelari draguti, cu rama neagra, subtire) statea turceste cu un laptop in brate, facandu-mi vesela din mana. Ea era imbracata intr-o pereche de blugi negri, si o un tricou lung, alb si fara maneci.
Prima fata lua cuvantul:
- Bonjour, Lorelai.(Spusese astea intr-o franceza impecabila. Sa fie frantuzoaica?) Eu sunt Viviane Welston, ea e..
- Julie Trent. Incantata de cunostinta! o intrerupse satena, scotand limba amuzata.
Roscata fu singura care nu se prezentase. Unde disparuse diavolita aia?
In stanga, nu. In dreapta, nu. Deasupra? Nicidecum.
- Hai Am, iesi, zambi Julie, facandu-mi cu ochiul.
Abia cand am observat buclele mi-am dat seama unde sunt bagajele mele si unde voi dormi. Aproape de usa, adolescenta se pitise sub patul MEU. Ce cauta acolo?
Fata iesise oftand, avand un zambet strengar pe fata. Mi se prezenta ca fiind Amelia Larosse. Ea purta o pereche de blugi trei-sferturi si un tricou verde, mulat.
Uitandu-ma la imbracamintea lor, ma intrebam ce caut aici. Probabil toate erau super-bogate si inotau in bani. De mine nu pot spune acest lucru, dar nici nu ma plang. Mama inlocuieste toti banii din lume (Asa insinueaza ea dar dupa parerea mea, n-ar strica unul sau doi in plus)
- La ce facultate mergi? Ma intreba Amelia, chicotind. Sau mai bine, ce-ai vrea sa devii?
Am zambit timid, raspunzand: „Mi-ar placea sa lucrez ca profesoara sau educatoare.”
E adevarat. Copii sunt niste dragalasi, iar daca ai rabdare poti sa descoperi mii de talente.
- Eu, lua cuvantul roscata, eu vreau sa fiu un jurnalist de seama la reviste celebre. Cred ca as innebuni vedetele cu felul meu de a vorbi( Aici sunt perfect de acord. Pe mine m-a innebunit dupa nici 5 minute de prezenta).
- Mie mi-ar placea sa fiu psiholog, lua cuvantul satena. Habar n-ai ce bine le mai prinde comunicarea unora! Iar Viviane cred ca vroia sa devina designer, arfima ea, pe un ton nesigur.
- Oh, da! Iubesc hainele!zise ea imbratisandu-le (Personal, nu cred ca mi-as imbratisa hainele, dar...) Am un caiet intreg cu modele!
Astea sunt ele. Noile mele colege, cu care-mi voi imparti de-acum incolo cel putin 3 ani din viata. Si tocmai am descoperit ca n-au nici antene, nici piele verde si nici nu vorbesc o limba ciudata, cum credeam acum cincisprezece minute.