09-03-2011, 10:46 PM
Sper sa va placa ideea. Astept si accept orice ce e justificat :D Stiu ca e cam scurt prologul..Actiunea e cam rapida..dar am incercat sa surprind scurte momente, pe care protagonista incearca sa le inteleaga
Un hol infinit. Infinit si alb. De o parte si de alta, usi, toate albe, iar pe ele stau placute argintii. Fiecare usa are cate una, pe care sunt scrise diverse nume: Roxana Diminivici…Dalia Aleator.. Ramona Alexandru.
Mana le atinge, ochiul le priveste, mintea se intreaba : Ce caut aici ?
Tremur. Nu imi dau seama ce ar trebui sa fac. Sa intru, sa nu intru..? Dar pana la urma imi iau inima in dinti si deschid una din usi. Pasesc intr-o camera. Mai exact, pare a fi un salon de la spital. O femeie tine in brate un copil nou-nascut, in timp ce vorbeste cu domn in halat alb, cel mai probabil, doctorul. Apoi imaginea pare fara sens, caci acesta fura copilul din bratele mamei, in timp ce ea priveste scena, neputincioasa.
Ies din camera si intru in alta. Placuta prezenta numele : Dan si Liliana Letard. Inchizand usa in urma, privesc o alta scena : Doi copii in jur de cinci ani se joaca afara cu mingea. Un barbat vine si ii imbratiseaza, apoi pleaca spre o limuzina neagra, lasandu-i pe pusti sa planga. Am incercat sa merg spre ei, sa ii imbratisez, si sa ii linistesc, dar mana trecu prin corpurile lor. Am privit ingrozita. Oare murisem? Oare eram o fantoma ratacita? Instinctiv, mi-am dus mana la incheietura, rasufland usurata la simtirea sangelui prin corp.
"Deci totul este doar o imaginatie a mintii mele."
Privirea mi se reatinti asupra copiilor. Acum, stateau imbratisati, plangand pe infundate.
Ies pe hol, in acelasi timp, compatimind scenele vazute. Dar fara sa stiu de ce, parca nici nu simteam ceva. Inima era goala, de parca as fi fost un robot.
« Daca as fi putut vorbi sau atinge, care ar fi fost rezultatul? Sunt doar o adolescenta. Nu sunt bogata, sau ceva asemanator. Si nici macar nu ii cunosc.. Si in orasul nostru, astfel de scene sunt zilnice. Nu i-as putea ajuta pe toti. Dar…»
Gandurile mi se oprira. "Dar...?". Oricat incercam sa ma conving prin forta logicii ca totul e doar un vis, oricat incercam sa raman rece, chipurile triste ale oamenilor imi incalzeau inima, dandu-mi absurda idee ca totul avea un rost. Dar oare ce rost? Oare de ce nu mai erai nimeni cu mine acolo, in holul acela nesfarsit?
M-am asezat pe podeaua rece, de marmura, incercand sa inteleg cine sunt.De ce sunt blocata intr-un loc paralel de realitate, unde vedeam lucruri neclare, poate trecutul, prezentul sau viitorul? Mai pe scurt, incercam sa vad ce legatura am EU cu toti de acolo. Nu cunosteam nimic, absolut tot imi era nou.
Am oftat puternic, dorindu-mi sa ma intorc acasa. Sa ma intorc de unde plecasem, de la patul cald. Am inchis ochii, sperand printr-o minune ca asta chiar se va intampla, ca totul va fi doar un vis haotic, provocat de mancarea de cu seara si ca totul va reveni la normal.
Dar nu. La deschiderea acestora, eram tot pe jos, privind buimaca tavanul.
M-am ridicat si am fugit, dar pe masura ce alergam si oboseam, ideile facute la inceput se accentuara. Holul chiar era infinit.
" Exista scapare?" fu gandul ce imi cutremura simturile, si care ma facu sa-mi pierd, pentru o clipa, logica.
Plimbandu-ma de-a lungul holului
Capitolul I
Un hol infinit. Infinit si alb. De o parte si de alta, usi, toate albe, iar pe ele stau placute argintii. Fiecare usa are cate una, pe care sunt scrise diverse nume: Roxana Diminivici…Dalia Aleator.. Ramona Alexandru.
Mana le atinge, ochiul le priveste, mintea se intreaba : Ce caut aici ?
Tremur. Nu imi dau seama ce ar trebui sa fac. Sa intru, sa nu intru..? Dar pana la urma imi iau inima in dinti si deschid una din usi. Pasesc intr-o camera. Mai exact, pare a fi un salon de la spital. O femeie tine in brate un copil nou-nascut, in timp ce vorbeste cu domn in halat alb, cel mai probabil, doctorul. Apoi imaginea pare fara sens, caci acesta fura copilul din bratele mamei, in timp ce ea priveste scena, neputincioasa.
Ies din camera si intru in alta. Placuta prezenta numele : Dan si Liliana Letard. Inchizand usa in urma, privesc o alta scena : Doi copii in jur de cinci ani se joaca afara cu mingea. Un barbat vine si ii imbratiseaza, apoi pleaca spre o limuzina neagra, lasandu-i pe pusti sa planga. Am incercat sa merg spre ei, sa ii imbratisez, si sa ii linistesc, dar mana trecu prin corpurile lor. Am privit ingrozita. Oare murisem? Oare eram o fantoma ratacita? Instinctiv, mi-am dus mana la incheietura, rasufland usurata la simtirea sangelui prin corp.
"Deci totul este doar o imaginatie a mintii mele."
Privirea mi se reatinti asupra copiilor. Acum, stateau imbratisati, plangand pe infundate.
Ies pe hol, in acelasi timp, compatimind scenele vazute. Dar fara sa stiu de ce, parca nici nu simteam ceva. Inima era goala, de parca as fi fost un robot.
« Daca as fi putut vorbi sau atinge, care ar fi fost rezultatul? Sunt doar o adolescenta. Nu sunt bogata, sau ceva asemanator. Si nici macar nu ii cunosc.. Si in orasul nostru, astfel de scene sunt zilnice. Nu i-as putea ajuta pe toti. Dar…»
Gandurile mi se oprira. "Dar...?". Oricat incercam sa ma conving prin forta logicii ca totul e doar un vis, oricat incercam sa raman rece, chipurile triste ale oamenilor imi incalzeau inima, dandu-mi absurda idee ca totul avea un rost. Dar oare ce rost? Oare de ce nu mai erai nimeni cu mine acolo, in holul acela nesfarsit?
M-am asezat pe podeaua rece, de marmura, incercand sa inteleg cine sunt.De ce sunt blocata intr-un loc paralel de realitate, unde vedeam lucruri neclare, poate trecutul, prezentul sau viitorul? Mai pe scurt, incercam sa vad ce legatura am EU cu toti de acolo. Nu cunosteam nimic, absolut tot imi era nou.
Am oftat puternic, dorindu-mi sa ma intorc acasa. Sa ma intorc de unde plecasem, de la patul cald. Am inchis ochii, sperand printr-o minune ca asta chiar se va intampla, ca totul va fi doar un vis haotic, provocat de mancarea de cu seara si ca totul va reveni la normal.
Dar nu. La deschiderea acestora, eram tot pe jos, privind buimaca tavanul.
M-am ridicat si am fugit, dar pe masura ce alergam si oboseam, ideile facute la inceput se accentuara. Holul chiar era infinit.
" Exista scapare?" fu gandul ce imi cutremura simturile, si care ma facu sa-mi pierd, pentru o clipa, logica.
Am revenit. Am avut o perioada in care nu am reusit sa stau pe niciun forum, respectiv animezup. Sper sa nu existe vreo problema 
Nu stiu daca voi mai pleca brusc sau daca voi reveni dupa.
Nu stiu daca voi mai pleca brusc sau daca voi reveni dupa.