15-01-2011, 02:09 AM
Hey dragilor! Va multumesc pentru comentarii! Sper ca si acest capitol sa va placa macar la fel de m,ult ca cel din urma! Va spun de pe acum ca este necorectat. Lectura placuta!
Capitolul 8
-Ce? In niciun caz domnisoara! Vei merge inapoi in sat fie ca vrei, fie ca nu! Am ajuns aici cu patru membrii ai echpei sapte, ma voi intoarce tot cu atatia asa ca lasa fitele si maturizeaza-te. Crezi ca daca te-ai certat cu mama ta ea nu-ti va duce dorul? Sa stii ca nu am inghitit minciunile tale. Nicio mama nu-si uraste copiii, oricat de rea ar fi. Asa ca nu incerca sa te dai mare si tare ca nu ti se potriveste. daca stiai ca te vei intoarce, de ce ai mai venit in Konoha? iti spun eu de ce: Pentru ca esti o fitoasa ce nu stie ce e viata cu adevarat!
Mii de cristale umede imi rasar din ochi incepand sa se prelinga pe obrajii deveniti mai palizi ca niciodata. Nu as fi crezut nicicand ca el va spune cuiva. Nu, nu mi se poate intampla mie asta. persoana, persoana in care am avut cea mai mare incredere m-a tradat. Eu m-am confesat lui cu gandul ca nu va spune nimic, iar el, el ce a facut, m-a dezamagit total. Mi-a creat o rana mai adanca decat si-ar fi putut inchipui, in inima. Incep sa tremur incontrolabil in timp ce privesc in jos incercand sa-i evit privirea. Nu, nu si iarasi nu! Am promis ca ma voi schimba, cel putin, in prezenta altora. Nu imi permit sa plang, nu vreau sa ma vada asa de slaba.
Ma ridic zgomotos de pe scaun si ies in fuga din casa incepand sa alerg unde vedeam cu ochii. oriune, absolut oriunde era mai bine decat langa el. Doamne, ce tot spun! Chiar daca, chiar daca mn-a facut sa sufar extrem de mult eu, eu il iubesc. Il iubesc mult mai mult decat as fi crezut ca as fi in stare. Nu pot sa inteleg cum mi-a ajuns la inima atat de repede! De obicei, nu imi deschid sufletul niciodata. Nu fac asta deoarece imi e teama sa nu fiu ranita, iar acum, cand tocmai am am facut asta, m-a ranit tocmai el.
Chiar daca stiu ca am iesit din sat intrand in padure, nu ma opresc din fuga. Simt ca doar asa ma pot calma. Da, poate ca are dreptate, poate ca sunt o fata rasfatata. Eu nu cred asta, adica nu imi sta in caracter, insa se pare ca din pacate asa las impresia, chiar daca nu imi dau seama de ce. Din cate stiu, nu am facut nimic care sa denote asa. Adica, daca vreau sa raman in satul meu natal, asta nu da dovada de asa ceva. Nu am sa-i inteleg niciodata pe oamenii astia chiar daca pana acum cateva zile ma laudam ca o fac.
Simt cum sunt prinsa de brat si oprita din fuga. Nu, nu aveam chef de mine. Imi ridic capul, iar in fata mea il vad pe argintiu. Ce? Adica, acum de ce a mai venit dupa mine? Nu i-a ajuns cat m-a facut sa sufar? Ce mai vrea, sa continue? Chiar nu inteleg ce i-am facut, cu ce i-am gresit de se poarta asa cu mine?! Ah, da, cum puteam sa uit! Motivul nu e foarte greu de descoperit: i-am jignit iubita care, desigur, e mama mea. Ah, acum inteleg ce e cu atitudinea asta a lui, insa, chiar asa de mult o iubeste? El chiar nu-si da seama ce fel de femeie e?
Incerc sa-mi desprind mana dintr-a sa, insa nu am sanse.
-Da-mi drumul! Ce vrei? Sa ma jignesti din nou? Eu, eu... am avut incredere in tine, ti-am spus tot ce aveam pe suflet, iar tu, ce ai facut, ai spus asta in fata tuturor! Nimeni, absolut nimeni, nici macar Temari nu stia ce relatie am eu cu mama. Am incercat sa ascund asta de toata lumea, iar tu... ai distrus totul! tip la el, ultimele cuvinte soptindu-le nefiind sigura daca le-a auzit.
Mintea imi dicta sa plec de acolo, sa fiu singura, sa pot sa ma descarc, insa, contrar partii rationale, inima dorea sa ma arunc in bratele sale si sa trec peste cele intamplate. Sa ma tina in brate, sa simt si eu, macar o data iubirea. Asta, asta imi dicta partea emotionala, iar eu, eu nu stiam ce anume sa fac. Ambele aveau dreptatea lor, insa nu am mai putut reactiona, deoarece barbatul ma trage in bratele sale calde strangandu-ma din ce in ce mai tare, dar in acelasi timp avand grija sa nu ma raneasca.
-Imi pare rau, foarte rau pentru ce s-a intamplat, insa nu m-am putut abtine. Am innebunit doar la gandul ca nu te-as mai putea vedea. spune indepartandu-ma putin de el, iar eu, ca intotdeauna, abea acum observ ca nu mai purta masca. Oare facea asta intentionat? De ce doar in prezenta mea nu o purta. ma rog... raspunsul era evident, cred.
De data asta, eu am fost cea care a luat initiativa. Mi-am pus palmele pe obrajii sai si mi-am lipit buzele de ale sale. la inceput, Kakashi a ramas uimit, insa si-a revenit rapid lipindu-ma de el si plimbandu-si mainile pe spatele meu. Era atat de placuta acea senzatie incat nu doream sa se termine vreodata.
Imi pun capul pe pieptul sau si, cu tot curajul de care dispuneam in acel moment i-am soptit niste cuvinte care speram sa nu le fi auzit.
-Te iubesc!
Capitolul 8
-Ce? In niciun caz domnisoara! Vei merge inapoi in sat fie ca vrei, fie ca nu! Am ajuns aici cu patru membrii ai echpei sapte, ma voi intoarce tot cu atatia asa ca lasa fitele si maturizeaza-te. Crezi ca daca te-ai certat cu mama ta ea nu-ti va duce dorul? Sa stii ca nu am inghitit minciunile tale. Nicio mama nu-si uraste copiii, oricat de rea ar fi. Asa ca nu incerca sa te dai mare si tare ca nu ti se potriveste. daca stiai ca te vei intoarce, de ce ai mai venit in Konoha? iti spun eu de ce: Pentru ca esti o fitoasa ce nu stie ce e viata cu adevarat!
Mii de cristale umede imi rasar din ochi incepand sa se prelinga pe obrajii deveniti mai palizi ca niciodata. Nu as fi crezut nicicand ca el va spune cuiva. Nu, nu mi se poate intampla mie asta. persoana, persoana in care am avut cea mai mare incredere m-a tradat. Eu m-am confesat lui cu gandul ca nu va spune nimic, iar el, el ce a facut, m-a dezamagit total. Mi-a creat o rana mai adanca decat si-ar fi putut inchipui, in inima. Incep sa tremur incontrolabil in timp ce privesc in jos incercand sa-i evit privirea. Nu, nu si iarasi nu! Am promis ca ma voi schimba, cel putin, in prezenta altora. Nu imi permit sa plang, nu vreau sa ma vada asa de slaba.
Ma ridic zgomotos de pe scaun si ies in fuga din casa incepand sa alerg unde vedeam cu ochii. oriune, absolut oriunde era mai bine decat langa el. Doamne, ce tot spun! Chiar daca, chiar daca mn-a facut sa sufar extrem de mult eu, eu il iubesc. Il iubesc mult mai mult decat as fi crezut ca as fi in stare. Nu pot sa inteleg cum mi-a ajuns la inima atat de repede! De obicei, nu imi deschid sufletul niciodata. Nu fac asta deoarece imi e teama sa nu fiu ranita, iar acum, cand tocmai am am facut asta, m-a ranit tocmai el.
Chiar daca stiu ca am iesit din sat intrand in padure, nu ma opresc din fuga. Simt ca doar asa ma pot calma. Da, poate ca are dreptate, poate ca sunt o fata rasfatata. Eu nu cred asta, adica nu imi sta in caracter, insa se pare ca din pacate asa las impresia, chiar daca nu imi dau seama de ce. Din cate stiu, nu am facut nimic care sa denote asa. Adica, daca vreau sa raman in satul meu natal, asta nu da dovada de asa ceva. Nu am sa-i inteleg niciodata pe oamenii astia chiar daca pana acum cateva zile ma laudam ca o fac.
Simt cum sunt prinsa de brat si oprita din fuga. Nu, nu aveam chef de mine. Imi ridic capul, iar in fata mea il vad pe argintiu. Ce? Adica, acum de ce a mai venit dupa mine? Nu i-a ajuns cat m-a facut sa sufar? Ce mai vrea, sa continue? Chiar nu inteleg ce i-am facut, cu ce i-am gresit de se poarta asa cu mine?! Ah, da, cum puteam sa uit! Motivul nu e foarte greu de descoperit: i-am jignit iubita care, desigur, e mama mea. Ah, acum inteleg ce e cu atitudinea asta a lui, insa, chiar asa de mult o iubeste? El chiar nu-si da seama ce fel de femeie e?
Incerc sa-mi desprind mana dintr-a sa, insa nu am sanse.
-Da-mi drumul! Ce vrei? Sa ma jignesti din nou? Eu, eu... am avut incredere in tine, ti-am spus tot ce aveam pe suflet, iar tu, ce ai facut, ai spus asta in fata tuturor! Nimeni, absolut nimeni, nici macar Temari nu stia ce relatie am eu cu mama. Am incercat sa ascund asta de toata lumea, iar tu... ai distrus totul! tip la el, ultimele cuvinte soptindu-le nefiind sigura daca le-a auzit.
Mintea imi dicta sa plec de acolo, sa fiu singura, sa pot sa ma descarc, insa, contrar partii rationale, inima dorea sa ma arunc in bratele sale si sa trec peste cele intamplate. Sa ma tina in brate, sa simt si eu, macar o data iubirea. Asta, asta imi dicta partea emotionala, iar eu, eu nu stiam ce anume sa fac. Ambele aveau dreptatea lor, insa nu am mai putut reactiona, deoarece barbatul ma trage in bratele sale calde strangandu-ma din ce in ce mai tare, dar in acelasi timp avand grija sa nu ma raneasca.
-Imi pare rau, foarte rau pentru ce s-a intamplat, insa nu m-am putut abtine. Am innebunit doar la gandul ca nu te-as mai putea vedea. spune indepartandu-ma putin de el, iar eu, ca intotdeauna, abea acum observ ca nu mai purta masca. Oare facea asta intentionat? De ce doar in prezenta mea nu o purta. ma rog... raspunsul era evident, cred.
De data asta, eu am fost cea care a luat initiativa. Mi-am pus palmele pe obrajii sai si mi-am lipit buzele de ale sale. la inceput, Kakashi a ramas uimit, insa si-a revenit rapid lipindu-ma de el si plimbandu-si mainile pe spatele meu. Era atat de placuta acea senzatie incat nu doream sa se termine vreodata.
Imi pun capul pe pieptul sau si, cu tot curajul de care dispuneam in acel moment i-am soptit niste cuvinte care speram sa nu le fi auzit.
-Te iubesc!
![[Imagine: o7k7f6.jpg]](http://i1113.photobucket.com/albums/k509/Marina955/o7k7f6.jpg)
