ÃŽnainte de mine am fost eu

[ultimate wulf]

Capitolul II: Întâlnirea

L-am întâlnit într-un bar din Germania. Avea părul până la umeri, ciufulit, iar ochii erau cenușii. L-am urmărit cam jumătate de oră și am așteptat să văd dacă urma să se întâlnească cu cineva. Nici măcar la telefon nu a vorbit ceea ce însemna că este singur. Mi-am luat porcăria de Bloody Marry și m-am mutat la masa lui. Bloody Marry nu era atât de bloody pe cât mă așteptam dar în fața mea acum nu era doar un pahar de sânge ci un bidon întreg, gata să mă mulțumească. M-a privit câteva secunde fără să înțeleagă în ce măsură vreau să-l abordez. L-am privit adânc în ochi și cu un mic gest al degetelor i-am dat o șuviță de păr de pe față la o parte. În momentul în care l-am atins s-a tras înapoi lucru care m-a făcut și pe mine să tresar. Părea că știe ce sunt și părea că mă urăște dar imediat s-a apropiat din nou de masă și am făcut cunoștință:
- Antoinette Vivien Larson.
- Alexander Herras.
Am scos din geantă un plic pe care l-am împins către viitoarea mea cină. În plic erau cinci mii de euro și adresa unui hotel.
- Cred că știi prea bine ce trebuie să faci, l-am atenționat eu.
A aprobat ușor din cap.

Seara, la ora douăzeci și două fix valetul îmi aducea cina cu liftul. Două ciocănituri s-au auzit la ușă, după care clanța a fost apăsată și ușa s-a deschis. Alexander a înaintat încet, temător, închizând ușa în urma lui. Eu îl așteptam pe pat, întinsă pe cearșaful crem de mătase, imbrăcată într-o rochiță roșie vaporoasă. M-am ridicat ușor în capul oaselor și i-am întins mâna ca o invitație la distracția ce avea să urmeze. S-a așezat pe marginea patului așteptând. Mi-am înfășurat mâinile în jurul gâtului lui pătrunzându-l adânc în suflet prin ochii care nu încetau să mă fascineze. A urmat primul sărut al morții. Buzele lui calde parcă transmiteau energie către ale mele făcându-le să vibreze. Rup filmnul și țin să menționez că diferența de căldură dintre corpul meu și cel uman este de doar două grade celsius, iar lepădăturile alea de vampiri folosesc niște ierburi și incantații pentru a-și răci trupurile și pentru a da impresie de superioritate asupra oamenilor. Revenind la Alexander, i-am dat șuvițele de pe față la o parte pentru a-i analiza mai bine chipul. Angelic, nevinovat, răvășitor dar trist. În ochii lui cenușii nu vedeam o sclipire, lucru care făcea în cazul lui ca fericirea să pară un lucru abstract.
- Ce te întristează?
- Nimic, răspunse el sec.
- Tristețea este rana sufletului. Cine te-a făcut nefericit? Spune-mi dragul meu Eros și Tanatos se va ocupa de făptaș.
În acel moment schiță un zâmbet sincer și mă luă în brațe, trântindu-mă pe pat.
- De-ai fi tu Tanatos, nu mi-ar părea rău să mor de mâna ta.
Aveam un sentiment de deja-vu. Îmi dădea din nou senzația că știe cine sau mai de grabă ce sunt. Părea a fi împăcat cu gândul că în câteva secunde ochii lui nu vor mai avea posibilitatea de a vedea lumina zilei din nou.
- Va fi o eclipsă mâine. Sper că te vei uita la ea, îmi șopti el în timp ce începu să îmi sărute gâtul.
Am încercat să îi dau jos tricoul, dar m-a oprit spunând:
- Nu-i nimic din ce ai vrea să vezi.
El într-adevăr era diferit. În majoritatea cazurilor nimeni nu-mi spunea ce să fac sau ce să nu fac și în mod clar nimeni nu mă oprea din a face ce vreau. Puțin călcată pe orgoliu l-am împins pe partea cealaltă a patului, regina fiind cea care domnea acum în încăpere. Am rupt brutal bucata de material care adăpostea sute de răni. A fost un șoc și pentru mine și pot să afirm că a fost un lucru la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Mi-am pus mâinile pe pieptul lui ținându-l jos.
- De unde ai rănile? Să nu îndrăznești să mă minți sau să nu îmi răspunzi.
A zâmbit din nou ștrengărește, lucru pe care nu ar fi trebuit să-l facă în momentul ăsta. Deja eram enervată iar el chicotea sub mine. Dacă aș fi presat un pic mai mult pe pieptul lui cavitatea toracică s-ar fi sfărâmat instantaneu sub presiunea exercitată de mâinile mele.
- Nu mai râde, i-am tăiat-o eu înfigându-mi unghiile în carnea lui. Pe lângă ce ai tu pe corp nu te vor mai deranja încă zece zgârieturi. În momentul în care mi-am scos unghiile din el sângele a început să-și facă apariția către suprafața pielii. Mi-am plimbat degetul arătător pe buza inferioară apoi, ca într-un gest de lașitate am tras cearșaful de sub noi și l-am învelit. L-am ținut în brațe până în zori și i-am vegheat somnul. Oare nu îi era destinat să moară încă? Dumnezeu nu îl vroia sub aripa sa?
S-a trezit târziu. Părea obosit ca și cum ar fi muncit în mină o zi întragă.
- Èši-e foame?
- Ai cafea?
Am aprobat din cap. Camera noastră era la etajul opt, loc de unde puteam vedea tot Berlinul. Sunetul traficului îl asimilam în imaginația mea cu bătăile unei inimi. Ziua excesiv de multe iar noaptea aproape într-o stare de moarte. Am ieșit pe balcon și am așteptat-o pe mica prințesă somnoroasă să își facă apariția. Se repezi către ibric și scoase din buzunarul pantalonilor un pachet de țigări. Restul corpului îi era gol după ce din tricoul lui făcusem franșuri.
- De ce nu ai luat papuci? L-am întrebat grijulie ca o mamă.
- Dar tu? Îmi zâmbi el la fel de enervant ca aseară.
- Eu nu răcesc, am afirmat cu mâinile încrucișate la piept.
Ar fi vrut să spună ceva dar sunt sigură că ar fi fost o prostie care m-ar fi enervat așa că a ales să tacă. M-am dus înapoi în cameră și am luat dintr-un dulap o pereche de papuci albi pe care i-am adus maiestății sale pe balcon.
- Am datorii la cineva, spuse el.
- De obicei când cineva e drguț cu tine se spune mersi.
- Nu, nu asta...adică mersi. Eu ziceam de răni. Am niște datorii la cineva și îi place să își ia înapoi banii prin propriile lui satisfacții și fantezii.
Mă regăseam atât de mult în ceea ce zise el. Și mie îmi plăcea să chinui oameni și să îi aud zbierând de durere.
- După ce mi-ai dat tu banii aceia m-am dus la el să-i dau înapoi datoria, dar a zis că nu este suficient așa că și-a satisfăcut poftele cu mine. Te rog să nu mă mai întrebi altceva.
- Alexander, la cât ziceai că este eclipsa?
- În jur de ora patru și ceva.
- Am puțină treabă dar mă întorc până atunci. O să-ți aduc și un tricou nou.
Văzusem în mintea lui locul unde se afla individul, cum arăta și ce îi făcuse. Mai văzusem și faptul că Alexander avea o soră mică și foarte bolnavă ș pentru ea se împrumutase de bani. În asemenea momente el era un înger iar eu eram o nenorocită care se desfătă în plăceri. La un depozit de la periferie l-am găsit pe cel care îi rănise corpul dar și psihicul lui Alexander și l-am ucis; i-am smuls capul. Deși îmi era foame nu m-am înfructat din trupul acelui nenorocit. Înainte de a mă întoarce la hotel am dat o fugă printr-un magazin și am ales un tricou negru pe care scria „This is my space. Cross it and you’ll die.” Suna ca și cum ar fi fost spus de mine. Alexander mă aștepta în același loc în care îl lăsase și am realizat că nici nu lipsisem mult. Eclipsa începea și „dac-ai cinsti pe fiecare după merit, cine ar mai scăpa de bici?” – William Shakespear