30-12-2010, 12:53 PM
Acest capitol nu e chiar aşa 'reuşit' ca celelalte. Sper totuşi să vă placă. Mulţumesc tuturor pentru comentarii. În capitolul ăsta totuşi am impresia că nu am scris ca în celelalte. Poate din cauza problemelor cu laptopul. Oricum, spor la citit.
Regatul său era cu adevărat frumos. Trăsura înainta pe drumul ce delimita două câmpuri înflorite. Sakura privea pe geam cum fluturaşii vizitau fiecare floare în parte. Macii roşi se scăldau în razele fierbinţi ale soarelui. Un sentiment de mândrie o cuprinse.
Luă privirea de pe fereastră, aţintind-o spre cartea din faţa ei. Acea carte. Încă nu o terminase. O fascina. Povestea ce o ascundea acea carte o făcea atât de melancolică. Fiecare rând citit aducea cu el din nou acea transă în care intra. Ridică privirea, lăsând în urmă paginile şi privi lung pe fereastră. Era supărată. Indignată de alegerea părinţilor săi de a o căsători fără ca ea să ştie alesul. Dar, curioasă tot-odată. Îşi aminti imaginea îngerului ce l-a văzut. El ? Îşi dădu o palmă peste frunte. Sakura, trezeşte-te ! comenta în gândul său. Ea era prinţesa. Cel cu care urma să se căsătorească era doar un pion în viaţa sa veşnică. Avea puterea de a-l învârti pe degete. Totuşi, era una din cele mai frumoase. Dacă adevărata sa faţă era de fată cuminte, atunci îi va arăta tânărului o fată pe care nu a mai întâlnită. Era hotărâtă să îşi arate latura sălbatică, plină de ură şi ironie pe care o ascundea în spate. Poate, dacă îl va scoate din sărite părinţii săi vor anula nunta.
Soarele apunea uşor, căzând după munţii încă acoperiţi cu stratul gros de zăpadă. Era mai hotărâtă ca niciodată să facă cum voia ea. Un zâmbet ironic îi împodobii faţa. Dar totuşi, era frumoasă. Atât de frumoasă …
Fata privi în îndepărtări. Ultima rază de lumină fusese aruncată pe castelul uriaş ce se afla situat între două cascade. Închise ochii, meditând la planul său.
Stelele străluceau pe cer asemenea felinarelor de luminau aleea. Luna plină îşi răspândea razele uşoare pe pământ. Fata păşii afară din trăsură ajutată de tatăl său. Ochii ei de smarald analizau în jur, priveliştea ’’încântătoare’’. Un castel vechi se înălţa în faţa ei. Culoarea mierii îi împodobeau pereţii exterior. La unele ferestre lumini slabe se zăreau uşor. Uşa uriaşă fusese deschisă. Părinţii săi intrară, urmaţi în de-aproape de ea. Păşi pe catifeaua roşie uşor, înaintând spre sala sufragerie. Fata privea nepăsătoare în jur, deşi fascinată de arhitectura complexă a clădirii. De îndată ce pantofii săi atinseră parchetul încăperii, se abţinu cu greu să ţină gura închisă.
În faţa ei se aflau trei persoane. Primul, era un bărbat ce nu trecea de patruzeci de ani. Părul brunet îi atingea omoplaţii. Ochii negri priveau spre tatăl rozaliei. Următoarea, era o femeie de statură medie, brunetă. Ochii negri ca ai soţului săi o priveau pe regină. Nu dădu atâta atenţie celor două persoane. Era prea şocată de cel de al treilea. Băiatul, nu avea mai mult de nouăsprezece ani. Părul brunet era făcut ţepi în spate, iar două şuviţe îi mângâiau faţa albă. Ochii de onix se contopeau cu cei de smarald ai fetei. Privirea răutăcioasă a acesteia semăna cu a băiatului.
- Sakura, acesta este Sasuke. Sasuke, ea este prinţesa Sakura. spuse tatăl fetei cu o urmă de speranţă în privire. De ce nu mergeţi voi doi să vă cunoaşteţi mai bine ?
- Care e camera mea ? întrebă fata, fără măcar să se sinchisească să dea mâna cu băiatul.
Primind ordin de la tatăl său, brunetul o conduse pe fată în camera ei. Pentru o clipă, analiză fiecare părticică a încăperii pentru a avea un argument de comentat. Patul dublu, acoperit cu aşternuturi aurii era în mijlocul celor două noptiere. Un geam uriaş în faţa uşii, cu priveliştea spre cascada de la răsărit. Podelele acoperite cu un covor gros şi moale din dinastia lor era mai uşor decât îţi puteai imagina. Pereţii erau goi, cu excepţia unui tablou.
Se întoarse brusc, ciocnindu-se cu băiatul. Încă se priveau. Acei ochi negri îi provocau fiori pe şira spinării. Însă, trebuia să se abţină. Luă iar faţa aceea rea pe care ea hotărâse să o pună în practică. Era decisă să îi vorbească pe un ton nu tocmai prietenos, gata însă să îşi scoată ghiarele ca o pisică sălbatică.
- Ce mai aştepţi ? Să îţi dau bacşiş că m-ai condus în cameră ? Dispari !
- Ce scorpie eşti. Ştiu ce vrei să faci dar nu o să îţi meargă. Te asigur eu. apoi brunetul ieşi din cameră, lăsând-o pe fată cu gura căscată.
Privi odată cum apa se zdrobea de lacul ce o aştepta cu răbdare jos. Se aşeză în pat, fixând cu privirea lumânarea de pe noptieră, a cărei flacără pâlpâia uşor.
AÅŸtept totuÅŸi niÅŸte opinii. :bye:
Capitolul 3 :
- Castelul celor două cascade -
- Castelul celor două cascade -
Regatul său era cu adevărat frumos. Trăsura înainta pe drumul ce delimita două câmpuri înflorite. Sakura privea pe geam cum fluturaşii vizitau fiecare floare în parte. Macii roşi se scăldau în razele fierbinţi ale soarelui. Un sentiment de mândrie o cuprinse.
Luă privirea de pe fereastră, aţintind-o spre cartea din faţa ei. Acea carte. Încă nu o terminase. O fascina. Povestea ce o ascundea acea carte o făcea atât de melancolică. Fiecare rând citit aducea cu el din nou acea transă în care intra. Ridică privirea, lăsând în urmă paginile şi privi lung pe fereastră. Era supărată. Indignată de alegerea părinţilor săi de a o căsători fără ca ea să ştie alesul. Dar, curioasă tot-odată. Îşi aminti imaginea îngerului ce l-a văzut. El ? Îşi dădu o palmă peste frunte. Sakura, trezeşte-te ! comenta în gândul său. Ea era prinţesa. Cel cu care urma să se căsătorească era doar un pion în viaţa sa veşnică. Avea puterea de a-l învârti pe degete. Totuşi, era una din cele mai frumoase. Dacă adevărata sa faţă era de fată cuminte, atunci îi va arăta tânărului o fată pe care nu a mai întâlnită. Era hotărâtă să îşi arate latura sălbatică, plină de ură şi ironie pe care o ascundea în spate. Poate, dacă îl va scoate din sărite părinţii săi vor anula nunta.
Soarele apunea uşor, căzând după munţii încă acoperiţi cu stratul gros de zăpadă. Era mai hotărâtă ca niciodată să facă cum voia ea. Un zâmbet ironic îi împodobii faţa. Dar totuşi, era frumoasă. Atât de frumoasă …
Fata privi în îndepărtări. Ultima rază de lumină fusese aruncată pe castelul uriaş ce se afla situat între două cascade. Închise ochii, meditând la planul său.
Stelele străluceau pe cer asemenea felinarelor de luminau aleea. Luna plină îşi răspândea razele uşoare pe pământ. Fata păşii afară din trăsură ajutată de tatăl său. Ochii ei de smarald analizau în jur, priveliştea ’’încântătoare’’. Un castel vechi se înălţa în faţa ei. Culoarea mierii îi împodobeau pereţii exterior. La unele ferestre lumini slabe se zăreau uşor. Uşa uriaşă fusese deschisă. Părinţii săi intrară, urmaţi în de-aproape de ea. Păşi pe catifeaua roşie uşor, înaintând spre sala sufragerie. Fata privea nepăsătoare în jur, deşi fascinată de arhitectura complexă a clădirii. De îndată ce pantofii săi atinseră parchetul încăperii, se abţinu cu greu să ţină gura închisă.
În faţa ei se aflau trei persoane. Primul, era un bărbat ce nu trecea de patruzeci de ani. Părul brunet îi atingea omoplaţii. Ochii negri priveau spre tatăl rozaliei. Următoarea, era o femeie de statură medie, brunetă. Ochii negri ca ai soţului săi o priveau pe regină. Nu dădu atâta atenţie celor două persoane. Era prea şocată de cel de al treilea. Băiatul, nu avea mai mult de nouăsprezece ani. Părul brunet era făcut ţepi în spate, iar două şuviţe îi mângâiau faţa albă. Ochii de onix se contopeau cu cei de smarald ai fetei. Privirea răutăcioasă a acesteia semăna cu a băiatului.
- Sakura, acesta este Sasuke. Sasuke, ea este prinţesa Sakura. spuse tatăl fetei cu o urmă de speranţă în privire. De ce nu mergeţi voi doi să vă cunoaşteţi mai bine ?
- Care e camera mea ? întrebă fata, fără măcar să se sinchisească să dea mâna cu băiatul.
Primind ordin de la tatăl său, brunetul o conduse pe fată în camera ei. Pentru o clipă, analiză fiecare părticică a încăperii pentru a avea un argument de comentat. Patul dublu, acoperit cu aşternuturi aurii era în mijlocul celor două noptiere. Un geam uriaş în faţa uşii, cu priveliştea spre cascada de la răsărit. Podelele acoperite cu un covor gros şi moale din dinastia lor era mai uşor decât îţi puteai imagina. Pereţii erau goi, cu excepţia unui tablou.
Se întoarse brusc, ciocnindu-se cu băiatul. Încă se priveau. Acei ochi negri îi provocau fiori pe şira spinării. Însă, trebuia să se abţină. Luă iar faţa aceea rea pe care ea hotărâse să o pună în practică. Era decisă să îi vorbească pe un ton nu tocmai prietenos, gata însă să îşi scoată ghiarele ca o pisică sălbatică.
- Ce mai aştepţi ? Să îţi dau bacşiş că m-ai condus în cameră ? Dispari !
- Ce scorpie eşti. Ştiu ce vrei să faci dar nu o să îţi meargă. Te asigur eu. apoi brunetul ieşi din cameră, lăsând-o pe fată cu gura căscată.
Privi odată cum apa se zdrobea de lacul ce o aştepta cu răbdare jos. Se aşeză în pat, fixând cu privirea lumânarea de pe noptieră, a cărei flacără pâlpâia uşor.
AÅŸtept totuÅŸi niÅŸte opinii. :bye: