În cădere. . .

[Vex]

Mulţam pentru comentariu, girls *smile* . Sper că o să vă placă acest capitol, apropo, este din perspectiva lui Evelinne .
Lectură Placută !

~ Capitolul 2 ~
Adevăr. . .

Dacă cel pe care-l cunoşti de ani de zile, sau de luni, îţi este cel mai bun prieten, sau cunoştiinţa în care poţi avea cea mai mare încredere, te înşeală, te minte cu o cruzime de care ai fi fost sigur că nu e posibil, tu ce faci ? Stai şi priveşti ? Sau îţi continui viaţa, fără să-ţi pese, ingorând total aceea persoană, spunându-ţi că nu o cunoşti ?

În urmă cu o seară . . .

Cu ochii mari, de căprioară, în care ai fi crezur cu siguranţă că se afla frică pură, Evelinne chicoti într-un fel sadic, îndepărtând cu piciorul cadavrele din faţa ei. Îşi întinse braţele, ştergând cuţitul de bluza albă ce o purta, apoi se aplecă uşor pentru a o privi mai bine pe fata ce stătea rezemată de un zid, uitându-se la bruneta speriată, parcă gândindu-se dacă să fugă sau nu.
- Buh !
Exclamaţia lui Evelinne o facu pe fată să ţipe scurt, apoi îşi acoperi repede gura cu mâna, lacrimi amare începând să-i alunece pe chipul palid.
Ce o mai amuzau persoanele de genul. Credeau că dacă plâng rezolvă ceva ? Îşi dadu ochii căprui-ciocolati peste cap, apoi o atinse uşor pe fată cu lama cuţitului pe braţ, un zâmbet nebun de plăcere apărându-i pe chip.
Bruneta ştia foarte bine că o sperie pe fată, până la urmă asta era plăcerea ei cea mai mare, pe lângă ucis idioţi de care numai avea nevoie nimeni, desigur.

Dacă criminalistul ăla ar fi aflat de ce e ea în stare probabil că ar fi amuţit, ar fi fost şocat, şi desigur, ar fi chemat poliţia. ”Să-şi dorească să afle, nu se va întâmpla prea curând.”
Îşi spuse în timp ce se aşeza în genunchi şi o privea pe tânăra cu parul auriu, lung, ce-i venea până la umeri. Avea ochii de un albastru pur, foarte frumos, plăcut la vedere, totuşi.
De asta va muri cu ochii deschişi. Ca Evelline să omoare privind cu plăcere acei ochii atât de frumoşi, de care din păcate, nu se va mai putea bucura cineva.
Trecu uşor-uşor lama cuţitului pe pielea fetei, lăsând în urma acestuia o dâră roşiatică de sânge ce începea să alunece încet pe braţul ei. Rânji mândră de reuşita ei în colţul gurii, apoi o lua de păr pe blondă, făcând-o să se ridice, în acelaşi timp s - o urmeze până la marginea cladiri pe care se aflau. Exact, o cladire imensă, probabil cu vreo douăzeci de etaje sau chiar mai mult.
- O sa cazi acolo jos. Vezi ?
Şopti Evelline la urechea fetei, zâmbiind atât de veselă, obligând-o pe fată să privească în jos, la şoseaua pe care zeci de maşini îşi croiau drum. Blonda înghiţi în sec, clătinând din cap, în semn ca nu vrea, încercând să se dea în spate, dar bruneta o ţinu acolo, încruntându-se la gestul fetei.
- Ba o să vrei, crede-mă. E atât de plăcut, doar stai să încerci. Uite un impuls, drăguţo. Sunt sigură că-ţi va plăcea, foarte sigură.
Îi sopti pe un ton duios, plăcut, de parcă absolut nimic rău nu va avea să se întâmple.

Luă cuţitul de jos, atingându-i spatele fetei. Făcu un cerculeţ cu lama, privindu-i veselă fiecare tresărire a fetei. În urma zgârieturii provocată de lama cuţitului, rămânea o dâră mică, roşiatică de sânge.
Când fata scoase un mic sunet, plin de teamâ şi durere eminentă, Evelinne, îi dădu drumul, trupul fetei căzând în gol, un ţipăt ascuţit de ajutor auzindu-se.

Bruneta începu să râdă cu poftă , privind corpul fetei cum cădea, apoi izbitura puternică de asflalt, ce o omorăse cu sigurantă pe blondină. Îşi trecu mâna prin păr, apoi aproape că sări în picioare, călcând un trup inert, apoi altul, până ajunse la scările ce duceau până jos.
Călcă o treaptă, apoi dispăru într-un întuneric total de la locul faptei...”distractive”.

ÃŽn prezent. . .

Evelinne se mişca cu o uşurinţă atât de uşoară ei printre trupurile fără viaţă, făcându-le cate o poză unde rănile erau mai grave, adunand dovezi de care ea ”nu ştia absolut nimic” . Se uită cu coada ochiului la Ştefan care stătea aplecat peste un cadavru, examinându-l foarte atent. Ce găsise ?
Se încruntă, apoi se întoarse pe călcâie, îndreptându-se către brunet. Acesta tuşi sec, auzindu-i paşi, dar şi aşa, analiză corpul femei ce nu părea să aibă mai mult sau mai puţin vârsta de treizeci de ani, treizeci şi unu, poate.
- S-a întâmplat ceva, Ştefan ?
Îl întrebă aceasta, aplecându-se uşor, pentru a ajunge la nivelul bărbatului. El clătină din cap scurt, în semn că nu, apoi se ridică, notând ceva pe o foaie.
- Doar că nu înţeleg un lucru, Q . - Ştefan ţinuse morţis să nu-i spună pe nume, nici măcar porecla, el vroise să găsească ceva pe placul lui, acela fiind litera Q, venind de la numele ei de familie- Acest ucigaş, e prima lui crimă, din câte am înţeles din acest oraş, nu lasă vreo urmă. E prea bun, mult prea bun.
Zise, în timp ce-şi încrunta uşor sprâncenele, iar Evelinne surâse, vorbele lui făcând-o să se simtă mândră în sinea ei. Era prea bună pentru el, desigur.
- Nu-ţi fă griji, poate că la următoare crimă va face o greşeală.
Fata ridică simplu din umeri, privindu-l pe Ştefan care-şi ridică privirea crudă către ea . Pentru prima dată, Evelinne se simţi înconjurată, simţi frica foarte puţin, dar şi acel ”puţin” o făcu să înghite în sec şi să se dea un pas în spate.
- Drăguţo, numai trebuie să existe crime ! Nu vezi cumva ? A omorât în serie, zece oameni pentru Dumnezeu. Într-o singură noapte, zece famili au rămas fara un membru drag lor !
Îi spuse printre dinţi, tonul lui sunând grav, dureros, de parcă şi el rămăsese fără cineva drag lui, cândva.

”Deci asta era. . . ” , îşi spuse fata, mijind ochii. Ştefan pierduse pe cineva în trecut. Ei bine, în orice caz, nouă famili rămăsesera fără persoanele iubite, nu zece. Ştia ea mai bine, doi bărbaţi ucişi fuseseră fraţi, dacă el nu ştia.
- Bine, dar e normal să greşim sau să avem răbdare. Până la următoarea crimă nu putem mişca un deget, nu ? Sau greşesc ?
Ştefan zâmbi sec, băgându-şi ambele mâini în buzunarele jachetei negre ce o purta. Îşi lăsă capul pe spate, apoi inspiră adânc, închizând o clipă ochii.
- Aici ai dreptate, Q. Trebuie să avem răbdare.
Spuse, iar vocea lui suna plăcut de data asta. Suna de parcă în mintea lui amintirile apăreau una căte una şi îl făceau să zâmbească indiferent de situaţie.

_________
Sper că vă place :] . Am scris şi cu diacritice :> .
Păăi, lectură plăcută !