Love is everywhere

[La Minor.]

Capitolul 2: Actorie

- Hei tu. Wake up Acritura. – vocea ei imi cutremura corpul, si ma obliga sa ma trezesc-. O hai, n-ai de gand sa stai acolo tot timpul nu? Hai nu mai fa pe Batman si scoala-te.
Deschid ochii si imi ridic privirea. Parul ei de nuanta taciunelor era intins cu placa, iar ochii ei negrii ,de culoarea ciorii ma priveau cu sarcasm. Mda, asta`i Elanore, sora`mea. Chiar daca eram gemene, eram complet diferite. Ea era tipul de persoana care nu se omora dupa aspectul fizic, asa cum faceam eu. Nu se prea aranja, abia daca isi aplica rimel, sau gloss. Era mai…naturala. Nu era obsedata de telefon, sau haine, asa cum eram eu. Abia daca se uita la ce isi punea pe ea. Si am sa dovedesc asta.
- Amm…am o ..intrebare.- rostesc cu greu, cascand in acelasi timp, si ridic o mana cu cele doua degete intinse, ca si cand am fii la scoala-
- Hei hei, mai usor Batman Acritura, imi scoti ochii. Zi cei? –ma intreaba aceasta, dandu-mi mana la o parte-
- De ce nu esti ca mine? – intreb, razand, si apuc de dunga blugilor de pe ea, care erau pe dos-. Pe bune Chivu Muratura, cand m-ai vazut pe mine ultima data ca port ceva pe dos?
Aceasta si-a dat ochii peste cap, apoi mi-a spus ca merge sa se schimbe, si ca eu sa fiu gata pana se intoarce. Nu ma ingrijora asta, stiam ca ii va lua mult, asa ca aveam destul timp. Probabil ca va intrebati ce e cu poreclele astea nu? Ei bine Muratura-Acritura ne-am zis de mici. Ea era muratura, iar eu acritura. Simplu. Iar celelalte..ei bine Batman e legat de reclama de la Altex, in care doi au adus un popa intr-un turn, si il arunca. Apoi cand cei doi observa ca acesta a murit, primul tip ii spune celuilalt ca el i-a zis ca a fost popa, da el Batmna Batman. Nu stiu cum, dar aceasta reclama a ajuns si la urechile Muraturii si…asa am devenit eu Batman Acritura. Legat de Chivu…anul trecut de sarbatori, era o reclama cam tampitica la TV, in care niste copii sunt cu un laptop in mana, si vorbesc cu Chivu pe net, si striga toti in cor ,,Chivuuuu…..Mergeeeee”. Cred ca am ras o saptamana pe tema reclamei asteia, ar fi trebuit sa ii auziti pe copiii aia. Erau asa bucurosi ca merge netu si ca il vad pe Chivu pe net. Si reclama a ajuns la urechile mele, iar Muratura s-a transformat in Chivu Muratura. Ma rog, cel mai des eram Muratura si Acritura.
Am deschis intr-un final ochii mai bine, privind tavanul de un crem cald. Clipesc de cateva ori, apoi imi plimb privirea prin camera unde ma aflam. Era una draguta, simpla, dar foarte comoda. Probabil ca eram intr-o camera de hotel. Misto. Dar patul era si mai misto. Era atat de moale, incat as fi fost in stare sa dorm toata saptamana in el dar…ce pot face? M-am ridicat incet in sezut, si am incercat sa privesc incaperea mai bine. Langa mine se mai afla inca un pat, cu aceiasi broderie pufoasa si impecabila. Langa fiecare pat se afla un patratel de mobila maronie. Pe fiecare patratel se afla cate o veioza rosie, ce dadea o lumina extraordinara camerei.
M-am plictisit de admirat, asa ca m-am indreptat catre dulapul mare din stanga mea. Am apucat rochia neagra din dulapul cu usi de sticla, si am aruncato pe pat. Mi-am dat jos pijamaua cu Hello Kitty, ramanand in lenjerie intima. Apucand rochia in mana, am inceput sa ma holbez la ea. Asta chiar va intra pe mine? E prea subtire… Dar ceea ce e si mai ciudat e faptul ca am mai purtat-o. Ma rog.
Am pus rochia pe mine, apoi am tras fermoarul de la spate. Trebuia sa fie perfect. Trebuia sa arat perfect. Chiar daca era doar o inmormantare. In timp ce eu umblam ca nebuna prin camera, uitandu-ma dupa pantofii negrii cu toc inalt, telefonul meu incepea sa vibreze. Incalt pantofii, si ma indrept catre telefon. Privesc ecranul, apoi imi dau ochii peste cap.
- Da mama? – intreb, cu un ton plictisit-
- Sunteti gata dragelor? Stiti ca trebuie sa fiti acolo inainte de trei… –spune aceasta, pe acel ton specific ei-
- Nu mai avem mult…dar stai linistita, vom ajunge acolo cat de repede putem ok? – spun pe un ton calm, si incerc sa o linistesc-
In final, am reusit sa o conving pe mama ca vom ajunge la inmormantare vii, si ca totul va fi bine. M-am indreptat catre geanta mea Louis Vuitton neagra, si am scos o borseta mica si rosie, dar destul de grea. Am pasit cu pasi repezi catre oglinda, am lasat borseta pe mobila, si am scos usor fondul de ten. In timp ce eu il aplicam, sora mea iesea de la baie, imbracata intr-o rochie neagra. Aceasta era fara bretele, si mult mai lejera decat a mea. A venit langa mine, uitandu-se in oglinda si aranjandu-si parul ei lung. Ei bine, exista doar o diferenta intre noi, ma refer la aspect. Parul ei era ondulat, iar al meu drept. Dar in momentul de fata, parul ei era intins cu placa, deci aratam exact la fel.
Dupa ce mi-am aplicat de vreo sapte ori rimelul, m-am machiat extrem de negru pe la ochi, si dupa ce mi-am facut buzele extrem de rosii, am iesit din camera de hotel impreuna cu Elanore. In timp ce coboram scarile care parca nu se mai terminau, am trecut pe langa receptie. Nu era nimeni acolo, ceea ce era ciudat. Din cate mi-a zis soramea, era in totdeauna cineva acolo. Dar ma rog, asta nu era treaba mea. Am iesit impreuna cu Muratura din hotel, asteptandu-ne masina care era trimisa de parintii nostrii.
- Va trebuii sa plangem? –intreb eu, cu o urma de dezgust in glas-
- Mda…va trebuii sa plangem al naibii de tare. Stii ca asta vrea mama sa facem. Si oricum daca nu o facem, va fi vai de noi dupa. –adauga aceasta, cu aceiasi urma de dezgust-
Am aruncat un ,,marfa” fara vlaga, si am inceput sa imi plimb privirea aiurea prin locul in care ma aflam. Era un orasel linistit, nici de cum ca si NY. Daca vroiai sa te relaxezi, aici era locul perfect. Vantul trecea prin parul meu si il flutura usor. Era o briza usoara de vara. As avea tot timpul nevoie de asta, mai ales in situatiile complicate. Dar singurul lucru pe care il faceam atunci cand eram intr-o situatie complicata, era sa imi scufund fata in apa. E ce-a mai buna metoda de a-ti limpezii gandurile si...fata. Ei bine, daca nu era pe langa mine apa, trebuia sa stau si sa indur situatia. Frunzele copacilor zburau de colo pana colo, formand din cand in cand cate un vartej in miniatura. Era minunat sa privesti dansul lor magic, cel putin pe mine ma relaxa. Se miscau atat de lent...atat de usor. Poate ca parea o porcarie, dar pe mine chiar ma vrajise, si nici macar nu am observat ca masina trimisa de tata ajunsese deja. Era si timpul. Ne-am urcat rapid in ea, apoi am asteptat sa ajungem la cladirea unde se va tine inmormantarea. Dumnezeule, nu-mi vine sa cred ca fac asta. Deja vad cum imi spune lumea condoliante peste condoliante. Nu puteam sa suport chestia asta. In timp ce ma gandeam cum voi incerca sa fac pe draguta ranita, cerul a inceput sa lacrimeze. Am privit pe geamul masinii unde o lacrima aluneca usor in jos. Ciudata vreme pentru o inmormantare.


~Flashback~

Era o zi senina, foarte senina. Soarele stralucea, iar vantul forma vartejuri micute de frunze, ca in totdeauna. Prin geamul masinii luxoase priveam cerul de un albastru infinit. Ma fermecase mereu. Apoi, mi-a atras atentia ceva...era...o picatura de ploaie, sau cum ii ziceam eu, o lacrima. Si dintr-o data, au venit mai multe. Cerul plangea. Ciudata vreme pentru o inmormantare.

-Tifa, esti ok?- glasul mamei ma trezise la realitate-
- Da...sunt ok... – adaug, foarte incet-

Ne-am adunat azi aici...-slujba incepuse, iar mie mi se facea din ce in ce mai rau-

-Bunico...trezeste-te...nu e amuzant. Bunico! Trezeste-te bunico! Stiu ca dormi! Bunicoo! – am intrerupt sluja, si am fugit direct la sicriu. Plangeam...pe bune-

Dumnezeu sa o odihneasca in pace. Amin. – slujba se incheiase, iar eu nu puteam face nimic-

Nuuuuu! – in momentul acela, toata lumea se uita la mine. Le parea rau pentru mine.-

~End of Flashback~

- Acritura? Hei Acritura! Trezeste-te, am ajuns. – mana ei imi scutura corpul, si ma obliga sa reactionez-
- Ce? Ce e? –intreb, nestiind ce se intampla-
Aceasta si-a dat ochii peste cap, si m-a anuntat ca am ajuns. Am coborat din masina, si am intrat in cladirea mov. In fata mea se afla un hol lung, si multe multe camere in lateral. Da ce naiba`i aici? Hotel?
Dupa ce am traversat tot acel hol al naibii de lung, am intrat intr-o incapere. Era galbena, lucru foarte bun, pentru ca galbenul ma linistea. In fata mea, se afla un sicriu negru lucios, in care se afla...ma rog. Langa, erau mama si tata. Acum era acum. Am pasit incet, si le-am spus tuturor ca as vrea sa fiu putin singura. Mama, la auzul acestor cuvinte a zambit, si apoi a parasit camera, impreuna cu tata si cu soramea.
Acum, sa trecem la lucru. M-am asezat pe scaunul de langa sicriu, apoi mi-am pus fata in palme. Usa camerei se deschise usor, deci cu siguranta era mama. In totdeauna face asta. Dupa cateva secunde, am simtit cum lacrimile curg usor pe obrajii mei. Perfect, se pare ca a mers.
- Doamne de ce ea? De ce? Mai putea sa traiasca! Doamne de ce? – plangeam, pe bune. Ma rog, nu pe bune, pe actorie-
- Amm...hei, esti ok? – vocea aceea masculina si adolescentina m-a cam bagat in sperieti. Cine naiba era?!-
- Sunt bine.- adaug eu, inca cu fata in palme. Parintii mei...mai sunt inca acolo?
- Nu. Au plecat in sala unde se va tine inmormantarea. – adauga acesta, apropiindu-se-
- Multumesc lui Dumnezeu. – mi-am ridicat fata plina de lacrimi din palme, iar acesta a ramas masca-
Mi-am sters rapid lacrimile, si i-am multumit lui Dumnezeu ca nu mi s-a intins machiajul. Apoi, dupa ce fata mea era iar ca inainte, l-am privit pe tipul misterios, si am ramas eu masca.

~PooOze~: Make-up `ul: http://t2.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9G...TOFfD4sf-w
Rochia Tifei: http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9G...HMOdWtAKtA
Rochia lui Elanor: http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9G...ksJS48h8Pw