~L~ vs TheDeyu03 - votati acum

[Layla.]

Silviu, mai intai , tin sa-ti multumesc pt. faptul ca mi-ai mai dat 2 zile (nu de alta dar am avut o saptamana teribila)
Avand in vedere ca am terminat, am zis sa postez ...Deci spor la citit!
De ce ea?


,, De ce ea? De ce tocmai ea? De ce ma chinuiesti? De ce ?
Atat reusesc sa spun printre lacrimi. Oamenii din biserica se uita la mine, dar nu-i bag in seama . Sunt mult prea ocupata acum. Ma rog pentru mama mea, ma rog pentru sanatatea ei, ma rog s-o tina Dumnezeu in viata. Nu stiu ce m-as face fara ea, mai ales stiind ca tata e hoinar, si pe langa asta nici nu l-ar interesa de mine sau de mama. El e total paralel. Oricum, de el nu ma mai intereseaza. Acum mama e pe primul loc.
Chiar nu vreau s-o stiu bolnava, pe patul de spital, cum este acum . Ma omoara statul si asteptatul ca cineva sa ma sune de la spital si sa-mi spuna ca totul este bine sau sa-mi spuna contrariul. Nu prea cred ca as rezista socului sa-mi spuna cineva ca a murit. Nu as fii in stare sa o duc la groapa. Nu !
Trebuie sa-mi scot toate gandurile acestea din cap. Mama va fi bine. Doar Dumnezeu are grija de ea in toate momentele prin care trece. Imi intelege gandurile imediat ce-mi intalneste privirea inlacrimata. Nu stiu de ce, mereu cand o vad, acolo, in acel salon rece si mizer care este unul dintre multele saloane din spitalele de la noi, nu ma pot abtine sa nu incep sa plang . Nu suport sa o vad asa neputincioasa. Mi se rupe sufletul cand o aud cum zice ca mai bine ar muri decat sa mai sufere atat . Dar nu vrea Dumnezeu sa ma lase pe mine singura , si de aceea o tine pe ea in viata.
Probabil ca era adevarat, dar totusi, cum putea gandi una ca asta? Mai ales sa o spuna cu voce tare in timp ce sunt langa ea? Poate nu isi dadea seama cat de mult ma raneste cand aud. Dar poate, are si ea dreptate. Si stiu ca durerile o fac sa spuna asta. Nici ea nu mai suporta. Si daca m-as pune in locul ei probabil ca as zice la fel si nu as realiza.
Stiu ca nu ma raneste intentionat. Cand ma uit la ea parca vad un rege, un erou. O adimr si o iubesc din toata inima mea. O femeie , lasata singura, cu un copil mic, cu doua slujbe, nu cred ca i-a fost prea usor dar a reusit. Si inca bine. De aceea ma rog in fiecare moment pentru ea. Sa se faca bine, sa vina acasa ca sa o stiu in siguranta langa mine. Nu pot suporta dorul de ea. Gata ! Stiu ce fac. Ma voi duce la spital in vizita.
Pe drum am inceput sa plang, de ce?!?Nu stiu, dar aveam o presimtire ca ceva rau o sa se intample asa ca m-am grabit spre spital. Cand intru in salonul mamei incremenesc. Noptiera este goala si patul facut. Am crezut ca o sa innebunesc, ca o sa pic pe jos si nu o sa ma mai ridic. Unde era mama? M-am indreptat usor catre Matilda, o fata de varsta cu mine care statea in acelasi salon cu mama:
- Unde e mama, Matilda? Spune-mi unde e! i-am ordonat fetei, cuprinsa de disperare.
- In sala de operatie. Chiar acum o ora au luat-o. A facut hemoragie interna, iar doctorii au decis sa o opreze urgent. Spuneau ca... Matilda ezita.
- Ce spuneau, Matilda? am intrebat-o speriata, parca stiind ce raspuns imi va da..
- Spuneau ca va muri, continua aceasta cu vocea gatuita.
Ma tot intrebam ce voi face. Imi spuneam ca mama nu va muri, ca va fi bine, ca se va intoarce... Ca Matilda ma minte. Tremuram din toate incheieturile si priveam in gol catre fata. Usa salonului se aude deschizandu-se in spatele meu. Ma intorc si o zaresc intrand pe Barbara, asistenta-sefa de pe aceasta sectie
-Lory , haide putin pe hol cu mine, te rog . Trebuie sa discutam despre mama ta.
Simteam cum pamantul mi se evapora de sub picioare si cum sangele imi explodeaza in vene.Cuprinsa de lacrimi incep sa merg incet pre usa care dadea in holul spitalului.
-Lory, cred ca ti-a spus deja Matilda, nu? Mama ta este deja intr-o operatie foarte periculoasa. Daca ceva nu va merge bine, va muri, spuse Barbara punandu-si mana pe parul meu negru, mangaindu-l.Dar stai linisita, ca o sa se rezolve, o sa se faca bine si o sa vina acasa .
Dar parca nu mai intelegeam ce-mi spunea. Nu mai vedeam si nu mai auzeam nimic. In mintea mea era doar imaginea mamei mele. Simtem ca pe lumea asta nimic nu mai are rost si ca nimic nu va mai avea rost. De ce sa mai traiesc, sau mai bine zis, de ce sa traiesc fara mama? Ce voi face eu fara ea? Aceste ganduri ma macina in interior. Nu mai vad rostul vietii fara ea. Pur si simplu nu pot .
-Barbara, du-te si vezi ce se mai intampla cu mama! spun femeii aproape tipand.
-Imediat, scumpo!spuse plecand.
O vedeam si pe ea ca suferea. Chiar daca era o asistenta, era diferita. Ea isi iubea pacientii si ii trata cat de bine putea. Si se imprietenea cu ei.Dar totusi, nu era corect. Speram ca se va face bine, ca va veni acasa. Iar acum viata ei atarna de un fir de ata. Sau mai bine zis, depindea de cativa doctori, care isi faceau meseria cu dezinteres, sau cateodata deloc doar pentru simplul fapt ca nu le bagai niste bani in buzunar. Asta este realitatea din ziua de azi. Daca nu primesc bani sunt in stare sa lase omul sa moara pe masa de operatie. Si mama nu le daduse nimic din cate stiam de la ea. La aceste ganduri ma prabusesc pe podeaua rece si murdara. Mii de lacrimi de cristal imi inundau fata. Pur si simplu simteam ca Dumnezeu ma uraste. De asta nu-mi ascultase rugaciunile. Sau da. Si totusi aveam un presentiment ca mama o sa moara. Dumnezeu chiar vroia sa raman singura ? O zaresc pe Barbara venind spre mine . I se citea durerea si o suferinta pe fata.
-Lory , medicii au facut tot ce au putut. Dar….nu a fost de ajuns.
-Vrei sa spui ca….? o intreb speriata de moarte si fixand-o din priviri.
-Imi pare rau, draga mea.
Cand am auzit, nu mi-a venit sa cred. Am ramas intocmai ca o stana de piatra. Priveam fix un punct de pe perete si plangeam, dar fara sa scot un sunet. M-am intors catre Barbara si am imbratisat-o, incepand sa plang si mai tare, de data asta cu sughituri. Nu suportam durerea. Era prea mare. Simt cum si Barbarei incepe sa-I cada lacrimi pe podea. Cum de , o simpla asistenta plangea alaturi de mine?
Apoi am realizat: nu numai mie imi va lipsi mama.Multi oameni isi vor pune aceeasi intrebari pe care mi le puneam si eu in biserica:,, De ce tocmai ea?’’. Nu voi fii eu singura care va suferi…Vor fii cateva zeci de oameni care o vor regreta, inclusiv Barbara. Si de ramas singura,nu voi ramane singura. Am inca familia care ma iubeste si care va avea grija de mine. si mai am si prietenii, care ma vor ajuta sa trec peste.Dar e mama...nimeni nu o poate inlocui...niciun prieten,niciun alt membru alt familiei...Ahh!!!o vreau langa mine...
---------------------------------------------------------------------
Deci, cam asta este....acum sa vedem ce va face si Silviu...si cine va castiga