15-12-2010, 12:55 PM
Buna! Puteti sa ma numiti nebuna pentru ca nu ma deranjeaza insa am venit cu o noua idee! Probabil faptul ca am scapat de teze ma face sa ma simt asa insa ce mai conteaza? Inainte de a incepe, nu stiu daca ati dat un clik pe acest nou fic datorita autoarei, titlului sau din pura curiozitate. Dupa mine a treia varianta pare cea ma normala deoarece stiu ca la capitolul "titlu" nu ma descurs. Nu reusesc niciodata sa gasesc un titlu care sa capteze atentia cititorului. Acum ca v-am spus tot ce era de spus putem incepe. Lumini, camera si motor!
Disclimer: Nu deţin nici un personaj ce îi aparţine lui Masashi kishimoto din anime-ul/manga-un “Naruto†şi nu fac profit de pe urma acestor personaje/întâmplări.
Pai cam atat pentru astazi, sper ca v-a placut si sa imi spuneti cum vi se pare idea mea. Sunt cam aeriana pentru ca am uitat sa pun disclaimer-ul.
Disclimer: Nu deţin nici un personaj ce îi aparţine lui Masashi kishimoto din anime-ul/manga-un “Naruto†şi nu fac profit de pe urma acestor personaje/întâmplări.
Soaptele realitatii
Capitolul 1
Vantul adie usor prin parul meu de culoarea abanosului. Ochii de un violet intens privesc luna ce a rasarit nu demult pe bolta cereasca. Incep sa se auda zgomote care provin de la pasarile nocturne ceea ca ma face sa ma simt bine. Mereu am iubit aceste sunete care imi gadila auzul. Insa cel mai mult le iubesc pe cele provocate de durerea oamenilor care sufera din diferite motive. Fie durere sufleteasca fie a trupului. Stiu, sunt o cretina deoarece ma bucur de durerea altora insa asa sunt eu. In durere am crescut. N-am stiut ce este aceea dragoste, prietenie sau ce inseamna sa treiesti cu adevarat. De la o varsta frageda am fost rapita din satul meu si adusa la acest criminal caruia nu-i pasa ce patest oamenii care ii sunt loiali.
Timp de cincisprezece ani am fost antrenata de acest om fara inima care nu mi-a spus niciodata ce inseamna sentimentele pe care le simt toti copii sau adolescentii de varsta mea. Poate am simtit si eu aceste sentimente insa nu tin eu mine. Nici macar chipul fapturii care mi-a dat viata nu-l stiu. Oftez usor si ma indrept spre inchisoarea pe care o protejez. Oare chiar a murit? Zvonurile sunt insa habar n-am. A trecut un an de cand am aflat ca Orochimaru a murit insa nici acum nu sunt sigura. Ma gandesc sa plec si sa le dau drumul oamenilor de aici. Insa ce voi face cand voi pleca? Unde ma voi duce?
Intru in cladirea bine ascunsa si trec de celulele oamenilor care l-au tradat pe acel criminal. Poate din acest motiv n-am vrut sa parasesc acest loc. Daca este de fapt in viata? Atunci as incurca-o rau de tot daca as parasi aceasta temnita plina de parazitit. Asa este. Cei ce se afla aici nu sunt nimic altceva decat paraziti. Ajung in fata unei usi mari si o deschid incet. Ma misc in reluare. Insa ce mi-ar pasa? Eu sunt stapana peste acest loc. Fac un pas in incapere si sunt asaltata de o voce foarte cunoscuta insa foarte enervanta.
-Yuna-chan! rasuna numele meu in incapere ceea ca ma inebuneste.
Ridic privirea nervoasa si vad patru persoane cu robele celor de la Akatsuki. In fata mea se afla cel care mi-a strigat numele. Un baiat cu parul de un albastru deschis si ochii care seamana perfect cu ai mei. Dintii de rechin demonstreaza ca el a fost unul dintre experimente nebunului de Orochimaru. In spate se afla o fata roscata cu ochii care impart aceasi culoare cu parul si o pereche de ochelari ce ii ascunde putin. Karin, mereu am urat-o pe fata asta. La rand se afla un barbat cu parul portocaliu, plin de muschi ce are pe el o roba imensa. In final, ultimul care probabil ar fi trebuit sa fie primul din aceasta descriere este un brunet cu ochii care seamana cu negrul abisal de afara. Mostenitorul celui mai puternic clan din satul lui si anume Sasuke Uchiha. Ii privesc cu o oarecare ura.
-Ce cautati aici? ii intreb cu o voce rece care pe unii i-ar putea speria.
-A trecut ceva timp de cand nu ne-am mai vazut, corect Yuna? ma intreaba brunetul privindu-ma fix. Cred ca ai observat ca facem parte din Akatsuki si echipa mea mai are nevoie de un membru iar tu este cea mai potrivita datorita puterii tale de vindecare si kekeghenkaiul tau.
Raman nemiscata de ceea ce-mi spune Uchiha insa nu las acest lucru sa se vad pe chipul meu. Ii privesc pe toti cu un aer superior supa care ma lipesc de perete si analizez fiecare cuvant din propozitia spusa de Sasuke. Ma mira. Parca as vrea sa-l ajut insa doar pentru a scapa din acest loc. Dar as prefera sa-mi incep o noua viata decat sa-mi irosesc fiecare secunda pretioasa din viata mea cu aceste persoane insuportabile. Oricum, am aflat raspunsul la intrebarea mea. Orochimaru a fost omorat ceea ca ma bucura dar ma si intristeaza. Vroiam sa simt chiar eu acea placere de a-l omori. Da-l aud cum ma implora sa-i crut viata care pentru mine nu a facut nici doi bani. Recunosc, ii sunt datoare pentru tot ajutorul pe care mi l-a oferit insa nu intratat de mult incat sa nu-l elimin de pe acest paman ca pe un parazit. Diferenta intre cei de aici si el nu cred ca exista.
-De ce esti in Akatsiki? Nu vroiai sa-l omori pe Itachi? il intreb pastrandu-mi tonalitatea pe care am avut-o inainte.
Il vad pe Sasuke cum se nerveaza. Insa este ceva ciudat. Desi este enervat de replica mea in ochii lui se poate citit tristetea. Ce s-a intamplat? Raman in pozitia in care eram inainte insa pe fata lui Sasuke apar niste semne negre. Semnul blestemat se dezlantuie. Credeam ca a invatat sa-l controleze. Brunetul face niste semne din maini dupa care se indreapta cu viteza mare catre mine. Nu ma misc din locul in care ma aflu. De ce sa depun mai mult efort cand pot sa-l termin chiar cand ajunge in dreptul meu. Cand se afla la o distanta de un metru de mine pregatesc niste semne insa nu reusesc sa le termin pe toate deoarece Karin imi tine mainile iar Suigetsi si Juugo pe brunet. Ce cretini. N-am mai avut parte de o lupta adevarat de ult iar Sasuke ar fi fost un rival pe masura insa timpul nu a intrat in sac.
Vantul adie usor prin parul meu de culoarea abanosului. Ochii de un violet intens privesc luna ce a rasarit nu demult pe bolta cereasca. Incep sa se auda zgomote care provin de la pasarile nocturne ceea ca ma face sa ma simt bine. Mereu am iubit aceste sunete care imi gadila auzul. Insa cel mai mult le iubesc pe cele provocate de durerea oamenilor care sufera din diferite motive. Fie durere sufleteasca fie a trupului. Stiu, sunt o cretina deoarece ma bucur de durerea altora insa asa sunt eu. In durere am crescut. N-am stiut ce este aceea dragoste, prietenie sau ce inseamna sa treiesti cu adevarat. De la o varsta frageda am fost rapita din satul meu si adusa la acest criminal caruia nu-i pasa ce patest oamenii care ii sunt loiali.
Timp de cincisprezece ani am fost antrenata de acest om fara inima care nu mi-a spus niciodata ce inseamna sentimentele pe care le simt toti copii sau adolescentii de varsta mea. Poate am simtit si eu aceste sentimente insa nu tin eu mine. Nici macar chipul fapturii care mi-a dat viata nu-l stiu. Oftez usor si ma indrept spre inchisoarea pe care o protejez. Oare chiar a murit? Zvonurile sunt insa habar n-am. A trecut un an de cand am aflat ca Orochimaru a murit insa nici acum nu sunt sigura. Ma gandesc sa plec si sa le dau drumul oamenilor de aici. Insa ce voi face cand voi pleca? Unde ma voi duce?
Intru in cladirea bine ascunsa si trec de celulele oamenilor care l-au tradat pe acel criminal. Poate din acest motiv n-am vrut sa parasesc acest loc. Daca este de fapt in viata? Atunci as incurca-o rau de tot daca as parasi aceasta temnita plina de parazitit. Asa este. Cei ce se afla aici nu sunt nimic altceva decat paraziti. Ajung in fata unei usi mari si o deschid incet. Ma misc in reluare. Insa ce mi-ar pasa? Eu sunt stapana peste acest loc. Fac un pas in incapere si sunt asaltata de o voce foarte cunoscuta insa foarte enervanta.
-Yuna-chan! rasuna numele meu in incapere ceea ca ma inebuneste.
Ridic privirea nervoasa si vad patru persoane cu robele celor de la Akatsuki. In fata mea se afla cel care mi-a strigat numele. Un baiat cu parul de un albastru deschis si ochii care seamana perfect cu ai mei. Dintii de rechin demonstreaza ca el a fost unul dintre experimente nebunului de Orochimaru. In spate se afla o fata roscata cu ochii care impart aceasi culoare cu parul si o pereche de ochelari ce ii ascunde putin. Karin, mereu am urat-o pe fata asta. La rand se afla un barbat cu parul portocaliu, plin de muschi ce are pe el o roba imensa. In final, ultimul care probabil ar fi trebuit sa fie primul din aceasta descriere este un brunet cu ochii care seamana cu negrul abisal de afara. Mostenitorul celui mai puternic clan din satul lui si anume Sasuke Uchiha. Ii privesc cu o oarecare ura.
-Ce cautati aici? ii intreb cu o voce rece care pe unii i-ar putea speria.
-A trecut ceva timp de cand nu ne-am mai vazut, corect Yuna? ma intreaba brunetul privindu-ma fix. Cred ca ai observat ca facem parte din Akatsuki si echipa mea mai are nevoie de un membru iar tu este cea mai potrivita datorita puterii tale de vindecare si kekeghenkaiul tau.
Raman nemiscata de ceea ce-mi spune Uchiha insa nu las acest lucru sa se vad pe chipul meu. Ii privesc pe toti cu un aer superior supa care ma lipesc de perete si analizez fiecare cuvant din propozitia spusa de Sasuke. Ma mira. Parca as vrea sa-l ajut insa doar pentru a scapa din acest loc. Dar as prefera sa-mi incep o noua viata decat sa-mi irosesc fiecare secunda pretioasa din viata mea cu aceste persoane insuportabile. Oricum, am aflat raspunsul la intrebarea mea. Orochimaru a fost omorat ceea ca ma bucura dar ma si intristeaza. Vroiam sa simt chiar eu acea placere de a-l omori. Da-l aud cum ma implora sa-i crut viata care pentru mine nu a facut nici doi bani. Recunosc, ii sunt datoare pentru tot ajutorul pe care mi l-a oferit insa nu intratat de mult incat sa nu-l elimin de pe acest paman ca pe un parazit. Diferenta intre cei de aici si el nu cred ca exista.
-De ce esti in Akatsiki? Nu vroiai sa-l omori pe Itachi? il intreb pastrandu-mi tonalitatea pe care am avut-o inainte.
Il vad pe Sasuke cum se nerveaza. Insa este ceva ciudat. Desi este enervat de replica mea in ochii lui se poate citit tristetea. Ce s-a intamplat? Raman in pozitia in care eram inainte insa pe fata lui Sasuke apar niste semne negre. Semnul blestemat se dezlantuie. Credeam ca a invatat sa-l controleze. Brunetul face niste semne din maini dupa care se indreapta cu viteza mare catre mine. Nu ma misc din locul in care ma aflu. De ce sa depun mai mult efort cand pot sa-l termin chiar cand ajunge in dreptul meu. Cand se afla la o distanta de un metru de mine pregatesc niste semne insa nu reusesc sa le termin pe toate deoarece Karin imi tine mainile iar Suigetsi si Juugo pe brunet. Ce cretini. N-am mai avut parte de o lupta adevarat de ult iar Sasuke ar fi fost un rival pe masura insa timpul nu a intrat in sac.
Pai cam atat pentru astazi, sper ca v-a placut si sa imi spuneti cum vi se pare idea mea. Sunt cam aeriana pentru ca am uitat sa pun disclaimer-ul.