19-09-2010, 12:02 PM
Multumesc pentru comentariu >:D<. Ce e drept, am inatrziat destul de urat cu enxtul, insa m-am revensat:>. Sper sa va placa ^:)^.
-Banuiesc ca esti constient de faptul ca am nevoie de o explicatie, ii spun lui Yuuki in timp ce il asez pe patul nefacut- am fost nevoiti sa ne intoarcem la hotelul in care am stat acele cateva zile.
Yuuki mi-a zambit, tragandu-si picioarele la piept. Si-a sprijinit capul de genunchi.
-Nu cred ca va fi la fel de interesant ca motivul pentru care am fost salvat.
Mi-am incruntat privirea, nu il stiam atat de nerecunoscator. Mai bine il lasam la soparla aia, si asa creaza numai probleme.
-Deci, ii spun in timp ce ma asez intr-un colt al camerei, sunt pregatit psihic sa te ascult.
-Chiar daca va iesi foarte urat, faptul cred ca e deja pe jumatate consumat. Imi imaginez ca nu mai ai incredere in mine si ca esti destul de derutat, insa voi avea cuviinta sa iti explic. Macar asta sa fac.
Modul in care imi vorbea era unul ciudat, se comporta de parca as fi fost un… strain. Gandul acesta imi dadea fiori. Tonul ii era in unele cazuri exagerat de politicos, iar majoritatea propoziitilor aveau un inteles ironic.
-Te ascult, ii spun in timp ce scot un oftat scurt.
Il priveam iscoditor, asteptnad acele explicatii. Indiferent ce mi-ar spune, voiam sa stiu adevarul.
Si-a ascuns fata intre suvitele lungi ale bretonului, incepand pe un ton grav, usor ragusit:
-Sensei este recunosc ca lider al echipei de tacticieni ai Satului Ascuns intre Stanci, insa adevaratele atributii aduse satului sunt ca si membru al uneia dintre sectiile speciale ANBU. Sunt echipe formate din doi oameni, in majoritatea cazurilor un barbat si o femeie, eu impreuna cu sensei eram una dintre exceptii. El era acela care primea misiunea, ocupandu-se in detalii de plan si toate cele, iar eu eram cel care actiona. Sau pe scurt, el era partea teoretica si eu cea practica. Tintele noastre erau diferiti oameni, de regula ninja tineri care detineau ori un pergament de o importanta sporita, ori un jutsu secret ce ne-ar putea ajuta satul. Sensei facea planul in detaliu, mi-l explica, iar eu plecam la persoana respectiva ca sa obtin jutsul. Nu a fost o misiune usoara.
Il priveam atent, incercand sa fac o legatura intre ceea ce s-a intamplat pana acum si ceea ce imi spunea el.
-Intr-un fel, e amuzant. Prima misiune de acest gen a decurs chiar foarte bine, lucru ce m-a intrigat si m-a facut sa continui. Apoi oamenii de care trebuia sa profit, au inceput ei sa profite de mine. Am facut asta doar sa il fac pe sensei fericit.
Privirea trista i s-a intersectat cu a mea.
-Sa inteleg ca am fost una dintre “tintele†tale, nu? il intreb, fixandu-l mai bine cu privirea.
-Da, raspunse acesta. Sensei a facut planul… Lupta, modul in care ati fost raniti, motivul pentru care nu a fost niciunul dintre voi omorat, intalnirea noastra, rapirea lui Sakurai.
Nu stiam daca in momentul acela sa fiu nervos, trist, dezamagit sau pur si simplu sa pretind ca nu-mi pasa si sa uit tot ce am gandit si simtit pana acum.
-Si acele momente… au facut parte din plan?
-Saruturile? Partial da, asta pana m-am indragostit ca un nebun de tine si nu mi-a mai pasat de indicatiile lui Sensei. Din momentul in care am fost descoperit ca Nekomata si pana acum… pentru mine totul a fost frumos. Mi-a placut sa actionez dupa propriile principii, fara a fi dominat de cineva anume- m-a facut sa ma simt liber.
Nu mi-am schimbat privirea. Inca eram nedumerit asupra lucrurilor care trebuia sa le fac de acum incolo. Yuuki care vorbeste in acest moment… nu este nici pe departe Yuuki din trecut, cel de care m-am indragostit. De ce?
-Stii, te inteleg. Dupa ce ti-am explicat ca toata viata mea a insemnat sa imi daruiesc trupul altor persoane doar pentru a pune mana pe niste jutsuri, iar apoi sa iti spun cat de mult te iubesc… si pentru mine e imposibil de crezut. E totusi, un adevar.
In capul meu nu era decat o ceata densa si amintirile din ultimele luni. Nu mai stiam ce este adevarat sau daca macar, a fost vreodata un strop de adevar in ceea ce s-a intamplat. Trebuia sa-mi fac ordine in ganduri, iar Yuuki nu ma ajuta in nici un mod. Cu cat imi povestea mai mult, cu atat ma deruta mai tare.
-Care… este adevaratul Yuuki? mi-am lasat privirea in pamant in timp ce am vorbit, probabil a parut surprins de intrebarea mea.
-Sasuke, daca as fi un ipocrit – cum multi ma si cred-, ti-as spune ca tot ce ai vazut pana acum a fost Yuuki. Nu, adevaratul Yuuki este cel de care te-ai indragostit: un idiot in preajma celorlalti, un romantic incurabil cand este vorba doar de noi doi, fara un simt al echilibrului si dupa cum bine stii, mereu plin de secrete. Latura aceea indiferenta si rece nu este decat mana lui Sensei, a spus ca e necesar pentru “tintele†ca tine. A fost pentru prima data cand nu l-am ascultat.
Ma uitam pierdut prin camera. Am ras in sinea mea. Daca ar sti Orichimaru cum am ajuns, ar rade de mine in modul lui unic si isteric.
-Probabil te intrebi, continua acesta, cum de ma stia Roukoju-sama. E lucrul care ma amuza cel mai tare. Din cauza actelor mele am ajuns destul de renumit, insa cum fiecare “tinta†a meain prezent ori este moarta, ori este catalogat ca disparut, am fost numit mana neagra a demonului. Care demon? Habarnam. Oamenii se catalogheze intre ei fara a avea un motiv anume.
Ma intreb daca Yuuki e asa cu toti barbatii pe care ii intalneste. Pentru inceput, ii zapaceste de cap, apoi le baga romantisme, iar spre final, le spune adevarul. Intradevar, este un demon.
-Sasuke, spune ceva! Nu ma face sa cred ca port un monolog. Nu iti cer sa ma crezi, pentru ca atat teoretic, cat si practic e imposibil. Imi doresc doar… sa nu ma intorc inapoi.
Ce ar trebui sa fac? Nu pot vedea nici o decizie corecta sau poate... nu exista una? Am fost folosit de unul ca Yuuki si nici macar nu mi-am dat seama. Devenisem o persoana moale; nici nu ma mai recunosteam! Am crezut, ce-i drept, pentru o perioada scurta de timp ca abisul negricios in care eram cufundat intr-un mod constient, disparuse. A fost intradvear frumos sa gandesc atat de pozitiv. Se pare insa, ca in loc sa ies la suprafata, m-am adancit si mai tare, prinzand gustul amar al ipocriziei.
-Sasuke, esti bine?
Mi-am ridicat privirea intalnind-o pe a lui Yuuki. Parea ingrijorat… sau si asta era o iluzie? Nu imi puteam da seama.
Nu i-am raspuns.
-Sasuke, te rog, dintre toate reactiile care le puteai avea asta e aceea de care m-am temut cel mai mult.
Desi se afla cam la un metru distanta de mine, i-am putut observa lacrimile. Nu ma poti impresiona.
-Au trecut doua zile… Nu ai scos nici un cuvant, nu ai mancat, nu ai dormit. Daca o sa te faca sa te simti mai bine, voi pleca, doar spune-mi. Nu am de unde sa stiu la ce te gandesti.
-Ce, am inceput eu pe un ton foarte jos, ignorandu-i afirmatia, ti se pare atat de special la mine?
Yuuki m-a privit uimit printre lacrimi. De ce plangea?
-Stii, prima data cand am auzit ca trebuia sa merg la Sasuke Uchiha, m-am ingrozit. Fratele tau Itachi are o reputatie destul de proasta in satul nostru, asa ca m-am pregatit de ce era mai rau. Nu stii cat de surprins am fost cand ti-am vazut firea calma. Indiferent de ce se intampla, tu nu imi faceai niciodata nimic. Stateam ca un idiot si ma miram.
Ma gandeam ca o sa imi dea un motiv stupid. Dupa tot ce i s-a intamplat… poate pentru el atitudinea mea e ciudata.
-Hmm, probabil te-ai simtit mai usurat in zilele in care nu eram prin preajma.
Mi-am ridicat privirea brusc. Prin simpla lui afirmatia mi-am dat seama ca nu ma pot descotorosi de el. Acele zile… chiar au fost ingrozitoare. Acum inteleg! Faptul ca Yuuki lipsea era cauza tuturor. Asta mi-a dat un imbold. Sunt asa un idiot. Pana la urma, cred ca eu am ajuns cel dependent. Era o concluzie care… ma afcea sa ma simt ciudat.
Mi-am ridicat mana, facandu-i semn sa se apropie mai mult. S-a ridicat de pe jos, mergand sfios spre mine. Probabil credea ca imi voi varsa nervii pe el. Idiotul!
-Sasu…ke?
Mi-am sprijinit capul de umarul lui, Yuuki rostindu-mi din nou numele. Am putut recunoaste acea teama in vocea sa.
-Poti ramane, cu o singura conditie, continui eu, pe acelasi ton.
-Conditie? repeata acesta, mai mult pentru sine.
-Da. Trebuie sa-mi promiti ca vei renunta la aceste minunatii de misiuni.
Si-a coborat capul, sprijinindu-l de al meu.
-E imposibil. Nu fac asta pentru ca-mi place, ci pentru ca sunt nevoit. Am un contract cu Sensei.
-Yuuki, nu e ca si cum te-as lasa sa pleci vreodata de langa mine.
Nu stiu ce emotie traia el in acest moment, insa eu ma simteam a dracu de sincer. Am devenit o persoana josnica, dar imi placea acest mod de viata. Pentru prima data, ma simteam bine.
-Sasuke, esti sigur de asta? Mai am o multime de secrete pe care nu ti le-am spus.
-Iar noi mai avem o multime de timp sa le descoperim.
Mi-am ridicat capul, sarutandu-i buzele. De cand n-am mai facut asta! Yuuki si-a pus mana pe pieptul meu, impingandu-ma. Asta m-a uimit.
-Sasuke… daca iti spun ca te iubesc, nu mai crede nu-i asa? Nu vreau sa fim impreuna si sa avem asemenea dubii.
Mi-am indreptat privirea spre altceva. Ma uitam pierdut la lucrurile din jur. Sincer sa fiu, chiar nu il credeam cand imi spunea ca ma iubeste. Era absurd din punctual meu de vedere.
-Sa facem un pact. Nicunul dintre noi nu-l va parasi pe celalalt pana cand nu se va indragosti de alta persoana, ii zic, pastrand acea privire ganditoare.
-Asta ar insemna ca nu pot face pactul daca nu te iubesc deja, nu?
Am dat din cap in semn ca da.
-Bine atunci, desi nu cred ca as putea sa ma indragostesc vreodata de altcineva.
I-am zambit.
-Asta e si ideea.
L-am sarutat din nou, lasandu-mi greautatea corpului peste a lui. Avea buzele aspre, iar tenul usor crispat din cauza ca a plans. Era asa un idiot! Insa chiar eram dependent de el. I-am indepartat firele de par ce ii acopereau ochii si restul fetei, fixandu-l cu privirea. Mi-am apropiat fata de a lui, sarutandu-i scurt buzele. Inca mai purta acel kimono rosu, lucrul asta m-a amuzat. Se pare ca nu am fost singurul in stare de meditatie zilele astea. L-am sarutat din nou pe gat, continuand pana la baza pieptului. Imi placea sa-l alint. Yuuki si-a incolatacit mainile in jurul gatului meu, zambindu-mi. Simteam cum imi clocoteste sangele in vene. Abia acum mi-am dat seama de ce ma simteam atat de ciudat in preajma lui. E ca un drog pentru mine, iar modul in care imi zambeste mereu chiar ma innebuneste. Nu mai rezistam prea mult… L-am sarutat din nou pe buze, timp in care i-am dat jos kimonoul. La randul lui se descotorosise de hainele mele. Cat il puteam iubi! El era micul meu idiot. I-am zambit, rasfatandu-l cu saruturi.
-Sasuke, te iubesc.
Mi-am impreunat degetele cu ale lui si am patruns in trupul sau. Un geamat usor s-a auzit in incapere. Acum eram doar noi doi si nimic altceva. Totul era atat de frumos. Abisul care m-a invaluit a fost luminat de el, de dragul meu Yuuki. Puteam fi indeajuns de puternici ca sa-i rezistam impreuna? Doar noi doi, in acelasi nesfarsit negricios. As ramana aici pentru totdeuna daca el ar fi alaturi de mine. Imi place sa ii patrud corpul, sa il simt sub mine, sa ii sarut corpul albicios, sa ii aud reactiile. Trupul firav ii trasarea la fiecare atingere a mea. Intradevar, chiar imi placea sa-l alint. L-am sarutat printre gemetele usoare care le scoatea din cand in cand.
-Si eu te iubesc.
Capitolul 24:
-Banuiesc ca esti constient de faptul ca am nevoie de o explicatie, ii spun lui Yuuki in timp ce il asez pe patul nefacut- am fost nevoiti sa ne intoarcem la hotelul in care am stat acele cateva zile.
Yuuki mi-a zambit, tragandu-si picioarele la piept. Si-a sprijinit capul de genunchi.
-Nu cred ca va fi la fel de interesant ca motivul pentru care am fost salvat.
Mi-am incruntat privirea, nu il stiam atat de nerecunoscator. Mai bine il lasam la soparla aia, si asa creaza numai probleme.
-Deci, ii spun in timp ce ma asez intr-un colt al camerei, sunt pregatit psihic sa te ascult.
-Chiar daca va iesi foarte urat, faptul cred ca e deja pe jumatate consumat. Imi imaginez ca nu mai ai incredere in mine si ca esti destul de derutat, insa voi avea cuviinta sa iti explic. Macar asta sa fac.
Modul in care imi vorbea era unul ciudat, se comporta de parca as fi fost un… strain. Gandul acesta imi dadea fiori. Tonul ii era in unele cazuri exagerat de politicos, iar majoritatea propoziitilor aveau un inteles ironic.
-Te ascult, ii spun in timp ce scot un oftat scurt.
Il priveam iscoditor, asteptnad acele explicatii. Indiferent ce mi-ar spune, voiam sa stiu adevarul.
Si-a ascuns fata intre suvitele lungi ale bretonului, incepand pe un ton grav, usor ragusit:
-Sensei este recunosc ca lider al echipei de tacticieni ai Satului Ascuns intre Stanci, insa adevaratele atributii aduse satului sunt ca si membru al uneia dintre sectiile speciale ANBU. Sunt echipe formate din doi oameni, in majoritatea cazurilor un barbat si o femeie, eu impreuna cu sensei eram una dintre exceptii. El era acela care primea misiunea, ocupandu-se in detalii de plan si toate cele, iar eu eram cel care actiona. Sau pe scurt, el era partea teoretica si eu cea practica. Tintele noastre erau diferiti oameni, de regula ninja tineri care detineau ori un pergament de o importanta sporita, ori un jutsu secret ce ne-ar putea ajuta satul. Sensei facea planul in detaliu, mi-l explica, iar eu plecam la persoana respectiva ca sa obtin jutsul. Nu a fost o misiune usoara.
Il priveam atent, incercand sa fac o legatura intre ceea ce s-a intamplat pana acum si ceea ce imi spunea el.
-Intr-un fel, e amuzant. Prima misiune de acest gen a decurs chiar foarte bine, lucru ce m-a intrigat si m-a facut sa continui. Apoi oamenii de care trebuia sa profit, au inceput ei sa profite de mine. Am facut asta doar sa il fac pe sensei fericit.
Privirea trista i s-a intersectat cu a mea.
-Sa inteleg ca am fost una dintre “tintele†tale, nu? il intreb, fixandu-l mai bine cu privirea.
-Da, raspunse acesta. Sensei a facut planul… Lupta, modul in care ati fost raniti, motivul pentru care nu a fost niciunul dintre voi omorat, intalnirea noastra, rapirea lui Sakurai.
Nu stiam daca in momentul acela sa fiu nervos, trist, dezamagit sau pur si simplu sa pretind ca nu-mi pasa si sa uit tot ce am gandit si simtit pana acum.
-Si acele momente… au facut parte din plan?
-Saruturile? Partial da, asta pana m-am indragostit ca un nebun de tine si nu mi-a mai pasat de indicatiile lui Sensei. Din momentul in care am fost descoperit ca Nekomata si pana acum… pentru mine totul a fost frumos. Mi-a placut sa actionez dupa propriile principii, fara a fi dominat de cineva anume- m-a facut sa ma simt liber.
Nu mi-am schimbat privirea. Inca eram nedumerit asupra lucrurilor care trebuia sa le fac de acum incolo. Yuuki care vorbeste in acest moment… nu este nici pe departe Yuuki din trecut, cel de care m-am indragostit. De ce?
-Stii, te inteleg. Dupa ce ti-am explicat ca toata viata mea a insemnat sa imi daruiesc trupul altor persoane doar pentru a pune mana pe niste jutsuri, iar apoi sa iti spun cat de mult te iubesc… si pentru mine e imposibil de crezut. E totusi, un adevar.
In capul meu nu era decat o ceata densa si amintirile din ultimele luni. Nu mai stiam ce este adevarat sau daca macar, a fost vreodata un strop de adevar in ceea ce s-a intamplat. Trebuia sa-mi fac ordine in ganduri, iar Yuuki nu ma ajuta in nici un mod. Cu cat imi povestea mai mult, cu atat ma deruta mai tare.
-Care… este adevaratul Yuuki? mi-am lasat privirea in pamant in timp ce am vorbit, probabil a parut surprins de intrebarea mea.
-Sasuke, daca as fi un ipocrit – cum multi ma si cred-, ti-as spune ca tot ce ai vazut pana acum a fost Yuuki. Nu, adevaratul Yuuki este cel de care te-ai indragostit: un idiot in preajma celorlalti, un romantic incurabil cand este vorba doar de noi doi, fara un simt al echilibrului si dupa cum bine stii, mereu plin de secrete. Latura aceea indiferenta si rece nu este decat mana lui Sensei, a spus ca e necesar pentru “tintele†ca tine. A fost pentru prima data cand nu l-am ascultat.
Ma uitam pierdut prin camera. Am ras in sinea mea. Daca ar sti Orichimaru cum am ajuns, ar rade de mine in modul lui unic si isteric.
-Probabil te intrebi, continua acesta, cum de ma stia Roukoju-sama. E lucrul care ma amuza cel mai tare. Din cauza actelor mele am ajuns destul de renumit, insa cum fiecare “tinta†a meain prezent ori este moarta, ori este catalogat ca disparut, am fost numit mana neagra a demonului. Care demon? Habarnam. Oamenii se catalogheze intre ei fara a avea un motiv anume.
Ma intreb daca Yuuki e asa cu toti barbatii pe care ii intalneste. Pentru inceput, ii zapaceste de cap, apoi le baga romantisme, iar spre final, le spune adevarul. Intradevar, este un demon.
-Sasuke, spune ceva! Nu ma face sa cred ca port un monolog. Nu iti cer sa ma crezi, pentru ca atat teoretic, cat si practic e imposibil. Imi doresc doar… sa nu ma intorc inapoi.
***
Ce ar trebui sa fac? Nu pot vedea nici o decizie corecta sau poate... nu exista una? Am fost folosit de unul ca Yuuki si nici macar nu mi-am dat seama. Devenisem o persoana moale; nici nu ma mai recunosteam! Am crezut, ce-i drept, pentru o perioada scurta de timp ca abisul negricios in care eram cufundat intr-un mod constient, disparuse. A fost intradvear frumos sa gandesc atat de pozitiv. Se pare insa, ca in loc sa ies la suprafata, m-am adancit si mai tare, prinzand gustul amar al ipocriziei.
-Sasuke, esti bine?
Mi-am ridicat privirea intalnind-o pe a lui Yuuki. Parea ingrijorat… sau si asta era o iluzie? Nu imi puteam da seama.
Nu i-am raspuns.
-Sasuke, te rog, dintre toate reactiile care le puteai avea asta e aceea de care m-am temut cel mai mult.
Desi se afla cam la un metru distanta de mine, i-am putut observa lacrimile. Nu ma poti impresiona.
-Au trecut doua zile… Nu ai scos nici un cuvant, nu ai mancat, nu ai dormit. Daca o sa te faca sa te simti mai bine, voi pleca, doar spune-mi. Nu am de unde sa stiu la ce te gandesti.
-Ce, am inceput eu pe un ton foarte jos, ignorandu-i afirmatia, ti se pare atat de special la mine?
Yuuki m-a privit uimit printre lacrimi. De ce plangea?
-Stii, prima data cand am auzit ca trebuia sa merg la Sasuke Uchiha, m-am ingrozit. Fratele tau Itachi are o reputatie destul de proasta in satul nostru, asa ca m-am pregatit de ce era mai rau. Nu stii cat de surprins am fost cand ti-am vazut firea calma. Indiferent de ce se intampla, tu nu imi faceai niciodata nimic. Stateam ca un idiot si ma miram.
Ma gandeam ca o sa imi dea un motiv stupid. Dupa tot ce i s-a intamplat… poate pentru el atitudinea mea e ciudata.
-Hmm, probabil te-ai simtit mai usurat in zilele in care nu eram prin preajma.
Mi-am ridicat privirea brusc. Prin simpla lui afirmatia mi-am dat seama ca nu ma pot descotorosi de el. Acele zile… chiar au fost ingrozitoare. Acum inteleg! Faptul ca Yuuki lipsea era cauza tuturor. Asta mi-a dat un imbold. Sunt asa un idiot. Pana la urma, cred ca eu am ajuns cel dependent. Era o concluzie care… ma afcea sa ma simt ciudat.
Mi-am ridicat mana, facandu-i semn sa se apropie mai mult. S-a ridicat de pe jos, mergand sfios spre mine. Probabil credea ca imi voi varsa nervii pe el. Idiotul!
-Sasu…ke?
Mi-am sprijinit capul de umarul lui, Yuuki rostindu-mi din nou numele. Am putut recunoaste acea teama in vocea sa.
-Poti ramane, cu o singura conditie, continui eu, pe acelasi ton.
-Conditie? repeata acesta, mai mult pentru sine.
-Da. Trebuie sa-mi promiti ca vei renunta la aceste minunatii de misiuni.
Si-a coborat capul, sprijinindu-l de al meu.
-E imposibil. Nu fac asta pentru ca-mi place, ci pentru ca sunt nevoit. Am un contract cu Sensei.
-Yuuki, nu e ca si cum te-as lasa sa pleci vreodata de langa mine.
Nu stiu ce emotie traia el in acest moment, insa eu ma simteam a dracu de sincer. Am devenit o persoana josnica, dar imi placea acest mod de viata. Pentru prima data, ma simteam bine.
-Sasuke, esti sigur de asta? Mai am o multime de secrete pe care nu ti le-am spus.
-Iar noi mai avem o multime de timp sa le descoperim.
Mi-am ridicat capul, sarutandu-i buzele. De cand n-am mai facut asta! Yuuki si-a pus mana pe pieptul meu, impingandu-ma. Asta m-a uimit.
-Sasuke… daca iti spun ca te iubesc, nu mai crede nu-i asa? Nu vreau sa fim impreuna si sa avem asemenea dubii.
Mi-am indreptat privirea spre altceva. Ma uitam pierdut la lucrurile din jur. Sincer sa fiu, chiar nu il credeam cand imi spunea ca ma iubeste. Era absurd din punctual meu de vedere.
-Sa facem un pact. Nicunul dintre noi nu-l va parasi pe celalalt pana cand nu se va indragosti de alta persoana, ii zic, pastrand acea privire ganditoare.
-Asta ar insemna ca nu pot face pactul daca nu te iubesc deja, nu?
Am dat din cap in semn ca da.
-Bine atunci, desi nu cred ca as putea sa ma indragostesc vreodata de altcineva.
I-am zambit.
-Asta e si ideea.
L-am sarutat din nou, lasandu-mi greautatea corpului peste a lui. Avea buzele aspre, iar tenul usor crispat din cauza ca a plans. Era asa un idiot! Insa chiar eram dependent de el. I-am indepartat firele de par ce ii acopereau ochii si restul fetei, fixandu-l cu privirea. Mi-am apropiat fata de a lui, sarutandu-i scurt buzele. Inca mai purta acel kimono rosu, lucrul asta m-a amuzat. Se pare ca nu am fost singurul in stare de meditatie zilele astea. L-am sarutat din nou pe gat, continuand pana la baza pieptului. Imi placea sa-l alint. Yuuki si-a incolatacit mainile in jurul gatului meu, zambindu-mi. Simteam cum imi clocoteste sangele in vene. Abia acum mi-am dat seama de ce ma simteam atat de ciudat in preajma lui. E ca un drog pentru mine, iar modul in care imi zambeste mereu chiar ma innebuneste. Nu mai rezistam prea mult… L-am sarutat din nou pe buze, timp in care i-am dat jos kimonoul. La randul lui se descotorosise de hainele mele. Cat il puteam iubi! El era micul meu idiot. I-am zambit, rasfatandu-l cu saruturi.
-Sasuke, te iubesc.
Mi-am impreunat degetele cu ale lui si am patruns in trupul sau. Un geamat usor s-a auzit in incapere. Acum eram doar noi doi si nimic altceva. Totul era atat de frumos. Abisul care m-a invaluit a fost luminat de el, de dragul meu Yuuki. Puteam fi indeajuns de puternici ca sa-i rezistam impreuna? Doar noi doi, in acelasi nesfarsit negricios. As ramana aici pentru totdeuna daca el ar fi alaturi de mine. Imi place sa ii patrud corpul, sa il simt sub mine, sa ii sarut corpul albicios, sa ii aud reactiile. Trupul firav ii trasarea la fiecare atingere a mea. Intradevar, chiar imi placea sa-l alint. L-am sarutat printre gemetele usoare care le scoatea din cand in cand.
-Si eu te iubesc.
![[Imagine: asdsadfu.jpg]](http://img855.imageshack.us/i/asdsadfu.jpg/)
Sank you, Valkyrja *hug*