Legaturi

[Miss Serenity]

Cuvintele zburau usor prin urechile ei, dar nu le mai auzea. I se parea ca toata lumea vorbeste o limba neinteleasa de ea. Sau poate ca inebunise. Da, era o posibilitate. Ayame ii spunea adesea ca va innebuni daca va mai continua sa vorbeasca singura. Si totusi gluma aceea ii parea acum atat de frumoasa, atat de usor de acceptat. Daca intradevar era nebuna, atunci totul era o farsa. Un zambet ii aparu usor pe buze, dar numai pentru o secunda. Nu, nu era nebuna. Si-ar fi dorit ea, dar visul acesta era undeva prea departe sa fie atins.
Isi invarti usor ochii prin birou. Totul era asezat la locul lui. Simplu, cum ii placea ei. Un birou, intotdeauna incarcat de documente, misiuni nerezolvate pe care le aruncase mereu in dorinta de a scapa de ele, si pe care Sammy i le rearanja la loc pe birou in speranta ca Minako va dori totusi sa se apuce serios de treaba, un scaun confortabil langa fereastra, unde ar fi lenevit toata ziua, daca ceilalti ar fi lasato, cateva plante, nu prea iubea plantele si era ingrozita de ideea de a le ingriji, dar pentru asta era buna Sammy, si oricum dadeau bine cu restul mobilierului. Un fel de canapea era asezata in dreapta biroului iar in fata acesteia un televizor mic o scapa adesea de rutina biroului. Mai era si masuta pentru cafea si nelipsitele tigari. Nu fumase nimic azi, defapt nu mai fumase de cand Ayame plecase "sa rezolve niste treburi". Ayame ura tigarile si nu trecea niciodata prin biroul lui Minako deoarece aceasta fuma exagerat de mult. Erau suficiente discutile de acasa pe tema tigarilor.
-Ce banal pare totul. Nimic nu s-a schimbat... nimic.
Minako parasi usor biroul. In urma sa Sammy continua sa vorbeasca, dar vocea ei era stinsa, sau poate ca Minako nu o mai auzea. Nu mai auzea nimic de mult. Mergea linistita fara sa ii pese de multimea de angajati care o priveau si isi faceau semne.
Iesi din cladire, dar nu se urca in masina cum facea de obicei, in schimb merse pe jos spre periferia orasului. Ura zona aceea. Niciodata nu ii placuse natura. Era obisnuita cu viata galagioasa din Tokyo, care nu ii dadea timp sa se plictiseasca. Si totusi, azi pasii ei cautau altceva.
Norii incepura sa se stranga si in curand primele picaturi de ploaie isi facura aparitia. Plouase mult seara trecuta, deci era de asteptat sa inceapa iar.
Pasii o purtau aiurea, iar mintea ei refuza sa mai faca conexiuni cu lumea exterioara. Si totusi nu plangea, nu tipa, nu era trista. Era doar indiferenta de tot ce era in jurul ei, sau mai bine spus inexpresibila.
Se aseza pe o banca si isi aprinse o tigara. Se simtea bine cand fuma. Fumul o tinea pe Ayame departe, dar acum parca o ducea mult prea departe, undeva unde nu o mai putea ajunge, nu o mai putea chema inapoi.
Ploaia incepu sa cada cu putere, iar sistemul de canalizare abia daca mai facea fata. Strazile incepusera deja sa se inunde, iar traficul devenea din ce in ce mai periculos. O rafala de vant ii arunca tigarea din mana, care oricum se umezise din cauza ploii.
-Te incapatanezi sa nu ma lasi sa fumez nu-i asa?
Cuvintele pareau seci, iar vocea pe care urechile au interceptato parea straina.
-Nu conteaza...o sa astept sa pleci si o sa imi aprind o alta tigare. Mi-ai spus ca pot sa fumez doar atunci cand nu esti langa mine...aiurea. Fumez tot timpul. Tu nu esti nicodata langa mine. Pleci...mereu pleci...dece pleci...
Ploaia o udase pana la piele. Ochii mari, verzi, erau aproape inchisi, pentru a bloca picaturile de apa sa-i deranjeze, dar incercand parca sa nu scape din vedere nici o picatura. Fumul inca se inalta, dar era departe. Era oare fumul de la tigarea ei, sau incepuse sa aibe vedenii? Parul ii era rasfirat pe fata, cazandu-i dezordonat pe umeri. Ploaia il facea sa para mai inchis, desi satenul ala se apropia mai mult de blond in lumina soarelui.
-Vezi, am avut dreptate. Ar trebui sa ma fac bruneta. Mi-ar sta mai bine. Si tu esti blonda, o blonda frumoasa cu ochii albastrii. Mereu te-am invidiat, si totusi, nu vreau sa arat niciodata ca tine...iar vorbesc singura...sunt nebuna nu, Ayame? Cineva plange, uite, cerul plange. Dece plange? Eu nu plang...ma duc acasa...Ayame, dupa ce te intorci sa dormi bine, ai muncit mult in ultimul timp, ai nevoie de somn, si de data asta sa ma anunti inainte sa pleci, nu vreau sa te caut...
Minako inchise ochii lasand ploaia sa o invaluie cu totul. Astepta cateva minute dupa care porni usor spre casa.
Trecusera mai bine de trei ore de cand adormise pe canapeaua din sufragerie. Se simitise atat de obosita incat nici nu se mai deranjase sa se descalte sau macar sa isi ia niste haine uscate pe ea. Pur si simplu se prabusise pe canapea si ramasese acolo cand bataile din usa o facura pe Minako sa-si deschida ochii.
Hotarase sa le ignore la inceput, dar cum nu se opreau si deja devenisera iritante, facu un efort sa mearga pana la usa si sa deschida.
Usa se deschise usor iar Minako ramase in fata ei cu acelasi chip inexpresibil. Dupa cateva secunde, Minkao rupse linistea.
-Ai intarziat...
Un alt val de tacere se lasa in camera.
-Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta singura, dar viata nu se opreste in loc atunci cand cineva moare. Este trist, stiu, sti si tu, viata ne-a luat atat de multe pana acum, si o sa ne mai ia. Dar nu putem sa stam si sa ne plangem de mila. E in ordinea fireasca a lucrurilor. Oamenii se nasc, cresc, traiesc, fac greseli, unii supravietuiesc acelor greseli si mai primesc o a doua sansa, sau o a treia...dar altii mor.
-Ea a murit...
Linsitea se lasa din nou iar Minako ii facu loc sa intre in casa.
-Ar trebui sa te schimbi...arati groaznic si o sa te imbolnavesti. Fumeaza ceva, cine stie, poate mai uiti de probleme...nu cred ca o sa se supere nimeni acuma...macar azi.
-Ma duc sa fac o baie...poate o sa fumez apoi...sau acolo...da mai bine fumez acolo.
Minako isi lua pachetul de tigari si bricheta si porni spre baie. Totul era la fel ca si ziua trecuta...hainele ei inca stateau aruncate pe jos, se grabise probabil si nu le mai pusese in cosul de rufe, cu toate ca de obicei era cea mai ordonata dintre ele. Apa incepu sa tasneasca iar Minako se intinse in cada, asteptand ca apa sa o acopere usor si sa ii duca gandurile departe. Scoase o tigara si o aprinse...acum privea absenta in jur...inca 5 minute mai trecura...scrumul cadea pe jos in nestire iar apa incepea deja sa ii treaca de gura. Nici un semn...nici o miscare. Parca totul era mort in jur. Culoarea aceea care predomina incaperea...hmm, Ayame fusese mereu de parere ca negrul este elegant, dar atmosfera era atat de apasatoare acum incat Minako se simtea ca intr-un mormant. Si totusi ei ii placea, de aceea acceptase ca intreaga camera sa fie neagra, cu mici exceptii unde Minako afirmase ca putin alb nu ar strica incaperii. Tigarea era aproape terminata, iar scrumul inca, cadea in nestire pe jos, fara ca nimeni sa mai fumeze. Cand apa incepu sa dea pe dinafara, aceasta cazu aproape stinsa... Totul era atat de negru, prea mult negru, prea apasator...parca si apa acum parea neagra...o apa ce inghitea totul in calea ei...o apa ce o ducea departe, undeva unde nimeni nu o mai putea ajunge, impreuna cu toate amintirile ei. Ochii inchisi lasau inca sa se vada urmele lacrimilor ce isi gasisera puterea sa strapunga prin ambitia fetei de a le retine...acum se amestecau cu apa, si se pierdeau in multime. Capul aluneca usor in apa, lasandu-se purtat de aceasta si absorbit intr-o lume fara durere. Mainile ii alunecara parca lipsite de viata dupa margina cazii si se prabusira in apa. Apa inghitea totul...vise, sperante, suflete...parca totul era departe acum, mult prea departe.
Trecuse mai bine de doua ore de cand apa curgea fara ca nimeni sa o opreasca, fara sa se auda vre-un sunet, dar nu indraznise sa o deranjeze. Stia probabil ce se intampla in baie, mai trecuse prin asta atunci cand mama ei murise in acel accident teribil. Si apoi boala tatalui ei, pur si simplu acum era prea mult. Minako nu suporta usor astfel de evenimente, era de asteptat sa aibe o cadere, dar nu se gandea ca va fi atat de mare. Era mai matura acum, intelegea greutatile vietii, trecuse prin multe, pornise de la zero, fara o mama alaturi, fara un tata care sa o protejeze, doar o sora mai mare care sa se ocupe de ea si o multime de responsabilitati. Puteai crede ca deja se obisnuise cu greutatile vietii. Dar se pare ca acestea inca o coplesau. Se straduiau sa o tina in loc, sa nu o lase sa creasca. Si-ar fi dorit sa mai astepte, sa nu intervina, dar apa deja incepuse sa inunde si celelalte camere.
Doua batai scurte se auzira in usa de la baie, dar de acolo nu veni nici un raspuns.
-Minako...esti bine?
Alte doua batai urmara, dar continuarea fu aceeasi.
-Poate ca ar fi bine sa mai astept...
Se departa usor de usa, incercand parca sa nu perturbe un somn greu...un somn ce acaparase intreg apartamentul.
Inca dormea cand zgomotul facut de apa de la robinet o trezi. Se sperie putin...zgomotul o luase prin surprindere, dar isi reveni repede.
-Cafea?
-Dece nu...
Linistea se lasa din nou in camera.
-Casa arata mizerabil, e apa peste tot...
-Imi pare rau...
Alt moment de liniste cuprinse incaperea.
-O sa fac curatenie mai tarziu.