Mădălina Manole.

[Me†al.]

Hăh. Încă o celebritate cam . . nebună. Poate că reacţia mea a fost destul de deplasată, dar mă enervează tipul ei de oameni.

Nu am ascultat niciodată vreo melodie de a Mădălinei Manole şi, până la moartea sa, nici nu auzisem de ea - right, nu ascult deloc muzică românească şi nu mă interesează cântăreţii români. Nu-mi pare rău pentru ea fiindcă, sinucigându-se, mi s-a părut ca fiind imatură şi copilăroasă. Îmi pare rău de copil. El a rămas fără mama la care, probabil, avea să ţină foarte mult. Indiferent de cât de "epavă" se considera, nu mi se pare drept faţă de copil. Bietul de el.
Madam Manole a dat dovadă de o gândire adolescentină, în opinia mea. La patruzeci de ani să te gândeşti că n-arăţi bine şi că eşti urâtă ? God, aşa gândesc adolescentele de cinşpe ani. Nu m-am gândit niciodată, nici nu mi-a trecut prin cap că o femeie poate gândi aşa. E o noutate şi una teribilă.

Am citit pe nu ştiu unde că ea s-ar fi sinucis din cauză că se despărţise de primul soţ la care ţinea mult de tot. Acum stau şi mă întreb: de ce s-a mai recăsătorit? De ce a mai făcut un copil? Dacă n-a putut trece peste prima căsătorie, mi se părea logic să renunţe, nu să se recăsătorească, să facă un copil ca-n final să moară.

De asemenea, cei de la casa de discuri au fost extrem de fericiţi, cred. Oamenii i-au cumpărat cd-urile şi na, n-aveau de ce să fie supăraţi având în vedere că aveau să facă încasări. Ca şi la Michael Jackson, după moarte i-au fost cumpărate mii de cd-uri.

Oricum, nu-mi pare deloc rău de ea, ci de băieţelul lor - parcă era băiat.