L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Capitolul 15:

Jurnalul, Kira, Light, Misa, cazul, familia Yagami, Ryuuzaki… am pus ca voi renunta la tot. Parea atat de usor de spus, gandit, inteles, dar prea complicat de executat. Timp de cateva saptamani viata mea a fost inconjurata de toate aceste lucruri, cum pot acum sa renunt atat de simplu? Am ajuns sa-l tradez pe brunet, sa-i iau lucrurile personale fara stiinta lui… am mers atat de departe pentru ca acum sa renunt? Oamenii sunt intradevar niste fiinte ciudate. Faci atat de multe ca sa obtii un lucru, apoi pur si simplu renunti la el si ii negi existenta. Pe de alta parte, daca as continua tot la zero as ajunge. Light este Kira… a omorat toti acei detinuti, printre care si oamenii importanti din viata brunetului. Ce rost mai are sa stiu si restul?
-Ran, te simti bine?
Mi-am indreptat privirea spre locul de unde se auzi acea voce feminina. Era Misa.
-Da…
-Sigur? Singurul lucru care il faci de o ora intreaga este sa tii pixul in mana si sa te uiti la acea foaie.
M-am uitat uimit la ea. Intradevar, tineam pixul in mana, fara sa scriu ceva in raport. Aaaa! Cazul asta nu imi da decat batai de cap. M-am uitat la Ryuuzaki. Ma privea in timp ce manca o prajitura. Tipic lui.
-De cat timp va uitati la mine? las capul in jos, rusinat de situatie.
-Douazeci si sapte de minute.

<< Exact ca intotdeauna. >>

Eram atat de concentrat asupra cazului si jurnalului incat nici nu am observat sosirea lui Misa. Am ajuns in ultimul hal. Ma gandesc atat de mult la unele lucruri incat nici nu-i mai observ pe cei din jurul meu. Oftasem.
-M-am plictisit. Cred ca o sa plec la sedinta foto mai devreme.
-Sedinta foto? intreb.
-Da, sunt model, cantareata si actrita.
Ce dracu se intampla aici?! Misa… model, cantareata si… actrita. Nu am zis nimic, raman pur si simplu uimit in fata vorbelor ei. Cum naiba a ajuns ea sa-si petreaca timpul cu cel mai mare detectiv al lumii? Acum sunt intr-o ceata si mai densa decat la inceput. Nici daca as fi vrut nu cred ca m-as fi putut gandi la Misa in acest mod. Model, cantareata si… actrita; aceste erau singurele cuvinte existente in mintea mea. Ryuuzaki si asociatii lui ma sperie din ce in ce mai tare.
-S-a intamplat ceva in Philadelphia? intrebarea brunetului veni imediat ce Misa i-a parasit biroul.
-Nu. Totul a decurs normal. Nu am nimic.
-Ran, pana si Misa si-a dat seama ca ai ceva. Te astepti ca eu sa cred ca totul este in regula?

<< Pana si Misa, zici… >>

Avea dreptate. Eram chiar atat de idiot incat sa cred ca il voi pacali? Uite cum am devenit din cauza unui caz stupid si a unui jurnal cretin! Trebuie sa merg la un psiholog…
-Ce relatie este intre tine si Light?
Ok, nu stiu de ce am intrebat asta, pur si simplu asta a fost primul lucru care l-am putut concepe intr-o propozitie. In momentul de fata nu stiam exact daca imi pasa sau nu de raspunsul pe care il primesc. Probabil incercam sa ma indepartez de subiect.
-Niciuna.
-Niciuna? repet eu.
-Teoretic vorbind ar fi trebuit sa te mint, dar observand atitudinea ta din ultima vreme imi dau seama ca stii despre cele ce se intampla.

<< Stie? >>

Atunci de ce nu a facut nimic? Nu a vorbit nici macar o data despre lucrul asta… De cat timp stia? Il priveam mirat.
-Stii ceva despre cazul Kira, nu?
-Asa e, marturisec eu.
-Cat de mult?
-S-a petrecut in urma cu trei ani. Era vorba despre un criminal pe care interpolul l-a numit Kira deoarece omora detinutii si criminalii care nu erau inca prinsi. Existau persoane care tineau cu el si care erau total impotriva. Nimeni nu vorbeste despre asta si din cauza lipsei de suspecti s-a renuntat la caz.
M-am oprit, indreptandu-mi privirea spre foaia alba unde ar fi trebuit sa fie scris raportul despre ultimul caz.
-Si… Kira era defapt… Light Yagami.
Am spus-o cu o voce soptita. Inca nu stiam daca brunetul era sau nu afectat de acest lucru. Nu voiam sa-i ranesc sentimentele.
-Nu stii ce era mai important. E bine.

<< Ce vede el bine in asta? >>

-Nu ai de gand sa-mi spui nimic, nu?
-Nu. Vreau sa vad cat de mult poti descoperi singur, spuse in timp ce termina sa-si pregateasca cafeaua de dupamiaza.
Am zambit. Asta doar unul dintre testele pe care trebuia sa le treci ca sa fii un “bun secretar” pentru Ryuuzaki. Oricum, sunt optimist daca ma numesc secretar. Desi in ultima vreme am avut niste cazuri de rezolvat, in general treaba mea este sa indosariez niste foi sau sa fac curat in birou. Mai degraba eram camerista… Ma rog, camerist.
-Atunci imi pare rau sa te dezamagesc, am renuntat.
-Ran, stii de ce te-am angajat?
A schimbat subiectul.
-Ma intreb asta zilnic.
-Nu esti previzibil. Cred ca ma pot astepta la orice din partea ta.
Nu am mai vorbit niciodata cu Ryuuzaki in modul asta. Ma simteam de parca eram casatoriti si tocmai am avut o cearta. El incepe sa-mi spuna toate lucrurile pentru care ma iubeste, iar eu pur si simplu, raman… fara cuvinte.

<< Casatoriti… ce asemanare am mai gasit si eu. >>

-Ran, trebuie sa-mi promiti ca nu o sa ai incredere in Light, indiferent de ceea ce iti spune.
-Nu trebuie sa-ti faci problem. Dupa cum am mai zis, am renuntat deja.
Nu a spus nimic, continuand sa soarba din ceasca de cafea. Ce detective problematic mai era si Ryuuzaki. Nu stii niciodata ce vrea sa spuna defapt. Mereu totul era invaluit in mister si nu stiu daca o facea intentionat sau pur si simplu asa ii era firea.
-Sa jucam niste sah.
-Nu mai ai nici un caz de rezolvat?
Nu mi-a raspuns.
-Sa inteleg ca ai luat o pauza.