25-06-2010, 08:27 PM
Hey scumpilici, abia acum văd şi eu acest topic o_o,scuze ca nu am trecut mai devreme, dar acum că am sosit am să îţi las şi un mic comm
. Soo...cum a spus şi Sinderella, nici eu nu mă prea pricep la criticat desene. Eu una desenez cand mă plictisesc xD. Mi-a plăcut mult desenul cu Sailor Moon de la primul post, ţi-a ieşit chiar foarte bine, dar parcă piciorul drept e puţin strâmb. Nu prea mi-a placut prima vază cu flori desenată, nu prea mi-a transmis ceva. Adică petalele florilor sunt foarte mici pe lânga tulpină. Cea de-a doua vază cu flori este mult mai bine desenată, bravo. Chiar îmi plac acele petale. Desenul cu Naruto si Sasuke ţi-a ieşit chiar foarte bine, dar parca porţiunea dintre ei este puţin ştearsa.
Dintre toate desenele, cel mai mult mi-a plăcut acesta.
![[Imagine: 33c6u01.jpg]](http://i50.tinypic.com/33c6u01.jpg)
Este foarte kawaai tipa, chiar ai desenat-o super. Îmi place cum i-ai făcut părul si conturul feţei. Iar ochii sunt atât de frumoşi <3. Al doilea post cu desene a fost mult mai bun decât primul, desenele au fost mai bine realizate. Ce pot să mai spun? Bravo, sper sa evoluezi din ce în ce mai mult, deoarece te pricepi la desen. Aştep şi alte desene din partea ta, deoarece te descurci destul de bine
Baftă în continuare.

![[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]](http://i876.photobucket.com/albums/ab330/papitzoithembel/tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif)
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !
Shake, shake that booty for Beckha !