Labyrinth

[Ich.]

@Katarina:

O ultima intrebare: textele sunt construite pe anumite idei fixe?

Ca sa-ti raspund sincer, nu stiu. Nu stiu nici eu pentru ca eu in general scriu si-atat. Simt-scriu-simt, cam asa ajung eu sa scot chestile astea. Trecand peste. Ca sa-ti raspund cat de cat Eu nu am idei, eu am obsesii.
Sper sa mai treci pe aici. *hugs*
@ Manga: multumesc ca ai trecut pe aici *hugs*, sper sa o mai faci.

Scrisori
~Antiteza schitata~

E rece, rosu si posibil gri. Nu disting bine culorile in acest moment sun prea ocupata. Caietul, asta, din mana mea imi acapareaza orice urma a gandirii si atentiei mele. Incerc sa gasesc un nou mod de a zambi. Creionul se misca frenetic pe hartia velina nelasandu-mi timp nici sa gust cafeaua. Ochii mi s-au oprit, brusc, asupra unghiei mele rosii. Pintre atatea linii negri si grii un punct rosu, dar mai exact a ceea ce e sub degetul meu mare. O scrisoare. Ironic! deja am uitat ce mi-am scris ieri.
O temere ma patrunse cand, retinuta, am inceput sa o deschid. Hartia ce se deslipea avea un sunet, un fosnet atat de specific harss:

"Draga mea,

Acum iti scriu pentru ca esti intr-o situatie dramatica. Te tot uiti in oglinda obligandu-ma sa ma uit si eu! Atfel, desii tu nu te simti pentru ca esti din nastere nesimtita, eu ma simt o narcisista demoralizata. E ciudat sa ma uit la chipul meu, adica oarecum al tau ce cauta o noua forma de a zambi fals dar real. Forma veche e prea utilizata, deci nu mai e credibila.. Nu e ciudat si minunat faptul ca suntem doua gandiri diferite in acelasi trup? Ca desi existam suntem paralele si contradictorii? Esenta mea e in tine si a ta in mine, ma gandesc ca astfel putem sa creem o familie. O familie plina de copii cu toate bucatiile trupului atrofiate, desigur mai putin mainile, si singura lor idee sa fie contradictia. Sa scrie despre ea, sa se omoare cu fiecare idee pe care o scriu pentru ca o contrazic, pentru ca sunt in antiteza cu ei insasi. Sa creem o familie contradictorie, vrei?.
Poate asa nu ma vei mai chinuii pe mine cu fata ta in oglinda rece. Poate asa nu voi mai vedea cum unghiile-ti rosii lasa urme de aceeasi culoare si pe buzele tale uscate si crapate.
Pete de cerneala se imprastie pe hartie parca vrand sa ma impiedice sa-ti scriu( sau defapt sa-mi scriu) , insa eu ma scufund in aceasta pata si-o fac rosie si respiratia mea o transforma in linii ce formeaza cuvinte.
Acum, te-ai ridicat desi mana mea continua sa scrie. Injuri un pahar spart in care ai calcat, dar mergi mai departe. Si mergi si mergi si mergi...
si te intorci de unde ai plecat. Zaci in pat, afundata-n perna...
Miroase a cafea, deci trebuie sa plec, intelegi tu!

A ta Elizabeth"

Am lasat scrisoarea jos, langa cafea si-am zambind.
Reluandu-mi creionul si scopul, mana aluneca pe hartie creendu-mi zambetul perfect, acela pe care il cautam de aseara si nu stiam. Nu mai stiam. Un zambet ironic, perfect valorat.