L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Me†al - Ma bucur ca ficul meu este prima ta victima de la Anime fics =)). Am incercat pe parcursul noului capitol sa tin cont de ceea ce mi-ai zis :-??. Sper sa nu te dezamagesc ^:)^.
BabyDoll - Freya-chan:X>. Ma bucur ca-ti place. ;). Chair o sa incerc sa descriu mai mult snetimentele celorlalte personaje ^:)^
Daphne- E a treia oara cand ma tot bucur=)). Ce-mi plac repetitiile>:). Asa... Pai am incercat sa fac un capitol mai maricel daca tot am atatea comentarii;).

Capitolul 5:

-Gomene, Mogami. In ultimul timp sunt destul de stresat.
-Eh nu-i nimic. Asa sunt baietii. Si in timp ce imi vorbi, mai gusta din lichidul ce se afla in ceasca de cafea.
Cat de uituc pot sa fiu. Inca nu imi vine sa cred ca am putut sa uit ca azi nu facem ore.

FlashBack

-Ti se pare amuzant?!
O priveam nervos. Acea atitudine a iei ma facea sa-mi ies din fire. Pur si simple nu puteam intelege ce i se parea ei atat de amzuant la situatia in care ne aflam.
-Doamne. Nu pot sa cred ca ai uitat.
Si in timp ce vorbi si-a stres lacrimile din coltul ochilor. Ce e atat de amuzant in cat a inceput sa planga?! O sa intarziem. Chiar nu vreau sa fiu dat afara de la facultate! E ultimul lucru la care m-as putea gandi in acest moment.
-Ran, azi este duminica. Nu mergem la facultate.
-Duminica? repet eu cuvantul cu o fata speriata.

End of FlashBack.

Inca nu imi vine sa cred ca am uitat pana si ziua in care suntem. Ma simt atat de rusinat fata de Mogami. Imi si imaginez ce parere si-a facut despre mine. Toata chestia asta cu jurnalul ma face sa nu mai gandesc limpede. De ce trebuie Ryuuzai sa fie o persoana atat de complicata?
-Si… exista vreun motiv al acestui stres? Privirea ei copilareasca se schimba intr-una foarte serioasa. Rareori puteam sa o vad in acea stare. Oare chiar putea sa fie ingrijorata din cauza mea?
-Eh… mai nimic. Niste probleme mici, nimic important.
Incerc sa o linistesc. De obicei cand avea acea privirea nimic nu avea sa mearga bine.
-Yashiro Lawliet Ran.
Mi-a spus tot numele dintr-o rasuflare. Situatia chiar nu avea sa ia o intorsatura frumoasa. Pe langa asta, a folosit si “ Lawliet”, numele ce imi trada sangele englez ce-mi curgea prin vene. Nu e vina mea ca tata s-a indragostit de o femeie dintr-o familie nobila a Angliei. Mogami era printre putinele care imi stia numele intreg si printre singurele persoane care ma accepta in ciuda faptului ca nu eram in totalitate japonez.
-Nu e cumva vorba despre o dragoste secreta? continua aceasta pe acelasi ton.
-Dragostea secreta?! Ce tot vorbesti acolo?
-Ran, Ran… Stii ca eu te cunosc cel mai bine dintre toti. Deci spune! E adevarat ca te-ai indragostit de o fata ce face parte dintr-o familia de la Hollywood, iar parintii acesteia nu vor sa te accepte deoarece esti josnic de sarac? Te-ai hotarat sa pleci cu ea undeva departe, pe o insula pentru a putea fi fericiti pana la adanci batraneti?
-Bineinteles ca nu!
Doamne. Ce idei poate sa mai aibe si Mogami. Auzi la ea… sa ma indragostesc de o fata cu familia de la Hollywood. Chiar ca se uita la prea multe filme. Televizorul chiar are o puternica influenta asupra psihicului ei.
-Atunci despre ce e vorba? Stai, nu-mi spune! Te-ai indragostit defapt de un… baiat! Genial!
Cand am auzit acea speculatie adusa la adresa mea am scapat ceasca de cafea peste tricou. Dintre toate ideile care le-a avut pana acum… asta e intradevar cea mai cretina! Cum poate sa creada ca m-am indragostit de un…un… baiat! Nu pot percepe asta nici ca idee. Incredibil! Fata asta e intradevar un fenomen!
-Mogami… dintre toate ideile, sincer. Asta este cea mai dezonorabila si tampita pe care ai avut-o!
-Gomennasai*.
M-am ridicat nervos si am parasit cafeneaua in care ne aflam. Tricoul meu odata alb, acum avea o mare pata maronie din cauza cafelei. Toti oamenii se uitau la mine ca la un extraterestru insa nu-mi pasa. Inca nu imi venea sa cred ca Mogami are o parere asa de proasta despre mine. O cunosc inca din primul an de facultate, iar ea…

<<Tsk. Si mai spune ca “Eu te cunosc cel mai bine dintre toti”. Cate minciuni. >>

Mergeam pe strazile aglomerate ale capitalei. Aveam un puternic déjà vu cand observam cum toti oamenii se indreptau in aceeasi directie, eu fiind cel opus lor. Cred ca ma aflam undeva la jumatatea drumului cand am realizat ca m-am enervate ca un idiot pe Mogami. Si-a dat si ea cu parerea, poate nu trebuia sa reactionez asa. Nici eu un prea stiu ce a creat acea nervozitatea inauntrul meu, insa numai ideea de a avea o relatie cu un alt barbat ma scarbea. Nu stiu ce crede Mogami despre asta, insa dupa parerea mea e cu adevart ceva dezgustator.

<< La urma urmei, fiecare face ce vrea. Nu sunt in stare sa-i judec pe altii. >>

Insfarsit am ajuns acasa. Nu mai suportam sa port acel tricou murdar. Imediat ce am descuiat usa si am intrat in casa, m-am dezbracat, intrand sub jetul fierbinte al dusului. De asta aveam eu nevoie acum… un dus cald care sa ma ajute sa-mi mai eliberez mintea de toata aceasta aglomeratie cotidiana. Chiar si asa, nu am pierdut mult timp cu dusul, intr-un sfert de ora iesind si luandu-mi alte haine noi. Acum chiar ma simteam mult mai bine si mult mai… calm.
Am cercetat putin camera si am observat jurnalul cum statea aruncat intr-un colt al camerei. Daca tot o sa sufar dupa urma lui… macar sa-l citesc. Si asa viitorul imi este pecetluit de Ryuuzaki.

<< Gandul asta chiar imi da fiori. >>

Asadar, am luat jurnalul, m-am asezat pe canapea si am incercat sa gasesc pagina la care am ramas ultima data.

9 februarie

Asteptam impreuna cu Light pe canapeaua din piele, de un maro deschis, ca “ bunul meu prieten” sa isi faca aparitia. Eram calm, insa Light parea destul de impacient.
-O sa vina.
-Stiu… Doar ca sunt curios cine este aceasta persoana care a stat langa tine atat de mult timp si e inca in viata.
-Au fost doar trei luni…
-Ultimul asociat care l-ai avut nu a rezistat mai mult de o saptamana…
Avea dreptate. Totusi, nu e vina mea ca unii oameni sunt atat de incompetenti. Watari, Light si el sunt singurii care au putut sa-mi fie cu adevarat asociati.

<<Ma intreb depsre cine este vorba.>>

-Eh… e adevarat ca nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Watari.
-A fost un bun asociat. Ii repet in timp ce gust una dintre bomboanele de pe masa plina de dulciuri.
Light, ai ramas la fel de ipocrit. Chiar si asa, Watari si-a dat viata in schimbul sufletului meu. Nu am fost destul de competent sa opresc acel plan a lui Kira; nici acum nu am destule dovezi pentru a dovedi ca Light este faptasul. Cati au murit din cauza aceasta… Kaimei, Watari. Chiar si asa, daca Light ar fi mort, ar pieri toata distractia. Vreau sa vad care este reactia lui cand o sa-l vada pe Light.
-Inca ma suspectezi pentru moartea lor nu?
-Stii ca am renuntat. A fost un caz special; si singurul care nu l-am putut duce la bun sfarsit. Au murit prea multi oameni din cauza speculatiilor.
-Asa este. Kira a fost intradevar un fenomen.

<< Nu mai inteleg nimic. Cine este Watari, de ce se vorbeste atat de mult depsre acest caz, ce vrea “Kira” sa reprezinte? E atat de ciudat. Ryuuzai chiar pare trist din cauza mortii acestor doi. Ar trebui sa aflu mai multe despre caz. O sa caut mai tarziu in dosarele politiei. >>

O bataie usoara in usa ne-a intrerupt conversatia. Am anuntat un “ Intra” plictisit in timp ce degustam una dintre prajiturile de pe masa minune.
Usa s-a deschis usor, in timp ce roscatul a intrat pe ea. Prima data cand l-a vazut pe Light a fost oarecum usurat… ma intrebam de ce.
-Ran, el e Light Yagami, un fost asociat.

<< A zis cumva “ Ran”? Stai. Stai. Stai. Ce se intampla aici?! >>

Am recetit acel cuvant format din trei litere de vreo suta de ori. Era intradevar numele meu. Ce cauta el acolo?! Pana si propozitia era aceeasi. Ce naiba? Cineva imi joaca o gluma proasta sau ce?! E prea mare coincidenta… nu poate sa fie asta!

Gomennasai*- Imi pare rau. Asa se spune in limba japoneze pentru cei care nu stiau:D.