O trecem pe feminin

[Teh]

Buuuuuună! Mulțumesc pt. comentarii și susținere >:d< vaii, mă bucur că ați continuat să citiți și sper să faceți asta în continuare. Eu am venit cu următorul capitol, care sper să vă placă. . . Și să nu fi exagerat pe acolo cu lucrurile, dar ce să-i faci, așa e scris, așa-s ideile, așa rămâne! | merci încă odată >:d<

Lectură plăcută!

Capitolul Patruzeci ÅŸi Åžapte

- Bunăăă !
Entuziasmul Aurei era contagios. Ne-am îmbrăţişat, pupat şi am început să vorbim fără oprire. Cătălin a plecat de lângă noi, exasperat de-a binelea de comportamentul nostru. Eu eram fericită. Aşa şi amica mea. Asta conta. Era în relaţii bune cu Raulinio momentan, aşa că nu aveam să discutăm despre distrugerea extraordinarului cuplu; şi aşa, azi nu aveam chef să ascult problemele altora.
- Şi... Explică-mi... Ştii... faza cu... Dani? Adică... a plecat aşa pur şi simplu? După ce aţi făcut ! Pur şi simplu, nu e corect ! Ce idiot e ! Nu îl credeam aşa. E mai rău de atât. Nici nu am cuvinte să îmi exprim dispreţul. Îngrozitor, pe bune!
Am chicotit.
- Asta e viaţa. E vina ta că ai prea multă încredere. Ştiam că asta avea să se întâmple odată şi-odată. Adică, nu e prima dată când îmi trage clapa. Ce se întâmplă odată, ai grijă şi teamă căci se va repeta. Sau aşa ceva. Oricum ,mi-a tras-o deci e total fericit. Nu crezi?
S-a strâmbat din nas şi am schimbat subiectul. Mi-a zis ce s-a mai întâmplat pe aici, noutăţi despre toată lumea. Aşa am aflat că Miki a umblat o vreme cu Paul ( şi din câte aflase Aura el era cu ea doar ca să se culce cu ea; cum era cu toate ) şi aceea a picat ca proasta, s-a îndrăgostit şi acum e de rău. Îmi părea rău pentru ea. În fond, o păţisem şi eu cumva. Dar , avea să treacă peste.
Timpul le vindecă pe toate.
Indiferent cât de slab, fragil şi vulnerabil eşti. Aşa va fi. Ştiu. Am încredere. Şi, în cazul meu dacă nu va fi timpul, atunci voi rezolva aceste probleme singură. Cu seriozitate şi curaj. Cum a fost întotdeauna...
Era de aşteptat să se întâmple aşa. Cum am stat ceva vreme cu Aura , timpul a zburat ca ars. Aveam să plec mâine şi ea nu mai era aici ( se ducea nu ştiu la ce concurs aşa că nu aveam să o văd) , ne-am luat la revedere cu toate gesturile de rigoare şi eu am plecat de la casa ei. Avusesem grijă să nu mai plec pe beznă şi de abia se lăsa seara. Nu ştiu de ce, mă înfiora să merg singură pe străzi noaptea. Nu fusese mereu aşa, acum nu mai eram atât de inconştientă de ce se poate întâmpla şi ştiam că nu aş avea forţa să scap. Împotriva unui atac, de pildă.
Nu mai eram virgină, asta este. Însă, acest lucru nu însemna că voiam să fiu violată sau eu mai ştiu ce... Am oftat, scoţând telefonul şi căştile şi punându-mi nişte muzică.
Melodia „ Meet me halfway ” mă liniştea cumplit. Am expirat şi inspirat şi totul părea bine.
Lumea e a mea.
Am gândit pentru a mia oară.
Curând, m-am aflat acasă. Ana era plecată la mama ei acasă şi frăţiorul meu avea să se ducă acolo şi el. Chiar acum dădusem nas în nas cu el.
- Îl las pe Paul să îmi rezolve o problemă la chiuveta din bucătărie că eu tre’ să fug. I-am lăsat bani, vezi îi dai şi tu un suc sau ceva din frigider după ce termină. Sau, vrei să mergi cu mine?
Ştia că mă enervau părinţii soţiei lui. Şi mă deranja şi să stau singură cu acest băiat. Dar, îl preferam căci puteam fugi în camera mea dar acolo, cu acei ochi aţintiţi asupra mea, cu cotoroanţa aia fugărindu-mă din priviri şi făcându-mă să disper, să o înjur şi să nu îmi pot recunoaşte gândurile rele... Ok, era clar că alegeam să stau.
- Se rezolvă.
A ieşit foarte repede, ştiam că se grăbeşte . Mai cunoşteam şi faptul că avea o încredere oarbă în acest amic al său. De câte ori nu îl lăsase singur în casa lui? Când nu era nimeni... Nu făcuse crize de isterie atunci când mă adusese acasă; doar ca să aibă grijă de mine şi să nu meargă cu viteză. Ceea ce oricum, rezolvase.
Ceva îmi spunea că din propriu instinct.
Pentru frăţiorul meu, pentru mine.
Ce mai conta?
L-am întâlnit în bucătărie şi mă pregăteam să îi zic să se servească cu tot ce doreşte că pe mine mă doare capul şi o să mă retrag. Sau ceva asemănător. Nu mă durea nimic. Mă cam irita prezenţa lui.
Nu îl înţelegeam şi asta mă deranja cumplit. Mai ales senzaţia aceea ce îmi zicea că nici nu vreau să ajung să îl ştiu. Plus că instinctul meu îmi zicea : mai bine stai singurică acolo, în cameră decât pe aici.
Şi-a ridicat privirea spre mine şi mi-a zâmbit cald. Aproape că am cedat.
- Sunt aproape gata şi nu o să te mai deranjez !
A zis el pe un ton vesel şi şi-a continuat treaba. M-am simţit prost pentru toate sentimentele mele şi reacţia pe care o avusesem. Citise pe faţa mea că mă enerva şi nu voiam să fie aici. Ce urât , zău ! Eu eram o persoană îngozitoare.
Eh, asta e.
Am deschis frigiderul şi am scos de acolo câte ceva pentru nişte sandwcich-uri, cât şi sticla de suc. Am turnat în pahare după ce am pregătit micuţa gustare. Chiar atunci era şi el gata.
- Ai terminat?
Am întrebat eu indiferentă.
Zâmbindu-mi, a afirmat şi a dat drumul la robinet pentru a se spăla pe mâini. I-am dat un prosop să se şteargă şi i-am zis să se aşeze. Între timp căutam ceva într-un dulap. Nu ajungeam aşa că a trebuit să mă ridic pe vârfuri. La naiba, tot era prea sus. Am simţit un trup în spatele meu. Şi nu, nu mă ajuta. Stătea lipit de mine. M-a întors, fiind acum cu faţa spre el.
- Ce.. Ce?
Am reuşit să murmur oarecum speriată. M-a tras spre el şi mi-a căutat buzele. M-a sărutat forţat, rapid şi fără să realizez . Am început să mă zbat. Inima mea bătea mai tare, nu din cauza limbii lui ce îmi explora gura. Nu, ci din cauza acestui gest. Nu suportam. Nu voiam asta.
Nu voiam asta!
Am început să mă zbat dar şi el şi-a accelerat mişcările începând să mă pipăie. Eu m-am zbătut şi mi-am mişcat repede picioarele, lovindu-l.
Avea degetele peste abdomenul meu, mângându-mă.
Nu plânge! Nu plânge!
Îmi strigam în mine, disperată. Mă atingea şi nu voiam aşa ceva. Nu ştiu cum s-au simţit alte fete atunci când erau obligate să facă ceva , orice. Nu îi suportam gustul, mirosul şi atingerile. Mi-era teamă de el. Mă făcea prea vulnerabilă şi speriată. Am continuat să îl lovesc, mai ales atunci când am simţit că mi-a atins unul dintre sâni.
Atunci, nu am mai putut.
Am ţipat şi am început să fac crize de isterie. Inima mea se zbătea cu putere. Tremuram din toate încheieturile, sutienul mi-era desfăcut. Aş fi vrut să vărs lacrimi, dar m-am luptat cu ele, căci furia era mult mai adâncă. Şi aşa a crescut în intensitate. Îl uram pe acest idiot, un cretin! Mi-era şi frică de acesta, dar nu doream să o recunosc. Am început să îl lovesc şi mai tare şi ştiu că acum l-am plesnit cum trebuie. Mi-a dat drumul şi am simţit nevoia să îmi acopăr trupul cu mâinile. L-am privit adânc în ochi, deşi mi-era greu să o fac. Trebuia să lupt!
A încercat să mă atingă iar, poate să mă îmbrăţişeze . L-am lovit cât de tare am putut şi dispreţul meu faţă de el şi-a făcut locul la un nivel foarte înalt.
- EÅŸti nebun, obsedat! Ce-i cu tine? Nu m-atinge!
Am strigat ÅŸi am ieÅŸit repede de acolo. A venit spre mine.
- Iartă-mă!
A ţipat disperat şi eu nu m-am întors.
- Descurcă-te şi pleacă odată de aici! Nu vreau să te mai văd în viaţa mea ! Dispari, idiotule!
L-am anunţat şi după am fugit cu paşi repezi spre dormitorul meu. Trântind uşa, am avut grijă să o încui.
Nu ştiam cum să opresc tremuratul, cum de reacţiona aşa pielea mea ? Nu îmi mai cunoşteam trupul.
Calm. Calm. Calm
Îmi repetam în timp ce mă ghemuisem lângă uşă, stând lipită de aceasta. Însă nu cutezam să îmi dezlipesc braţele de trup. Nu doresc să fiu atinsă de cineva cu forţa ! Nu aşa . Nu de cineva de care mi-e atâta teamă.
Calmează-te! Mi-am impus.
Rearanjându-mi hainele şi nelăsându-mi bătăile inimii extrem de agitate să mă atingă, mi-am înghiţit şi ultima lacrimă ce cuteza să îmi apară în ochi.
Oglinda m-a întâmpinat posomorâtă. Reflexia mea era obosită şi supărată. Am reuşit să schiţez un zâmbet.
A trecut.
Ce uşor părea asta. Sufletul meu era încă trist. M-am aşezat în pat, ghemuindu-mă. Era linişte. Niciun zgomot nu îndrăznea să mă deranjeze.
Uită.
Îmi şoptea conştiinţa. Am încuviinţat închizând ochii. Pleoapele-mi erau grele. Curând , am adormit.
Îmi amintesc că cineva a deschis uşa. Nu ştiam cine. A venit şi m-a învelit cu o pătură. M-a sărutat pe frunte şi a ieşit . Eram aproape adormită şi nu am zărit cine a făcut acest gest, dar ştiam că cineva o făcuse. Mi-era teamă să deschid ochii, căci nu voiam să mă trezesc şi să îmi piară pofta aceea nebună de somn.

- Dormeai buştean când am ajuns ieri. Scuze.
A rostit Cristi vinovat după ce am mâncat. Eu trebuia să plec azi. Îmi dăduse câteceva pentru tata şi mi-a spus să îi zic că va veni curând şi pe acolo. Când vor putea. După ce se va naşte copilul; asta credeam eu.
- Mă duci tu?
L-am întrebat indiferentă pe fratele meu atunci când m-am ridicat de pe scaun. Aveam bagajul pe hol şi eram gata să mă car. Am îmbrăţişat-o pe Ana.
- Păi , da. Am timp azi.
După ce i-a dat un sărut apăsat , pe gură, soţiei lui, m-a luat de mână şi am ieşit afară. Maşina ne aştepta, şi am intrat imediat acolo. A pornit şi ne-am îndreptat spre gată.
- Nu-ţi iei la revedere de la prietenii tăi?
Mi s-a adresat el voios.
- Nu. Am făcut deja asta.
A dat din umeri.
- M-a sunat Paul azi să mă întrebe dacă am nevoie să te ducă el la gară, dar am avut timp să o fac eu. E băiat bun.
De ce aduci vorba de el?
Vreau să uit, ce nu înţelegi?
M-am calmat. El nici măcar nu ştia ce se întâmplase. Şi eu nu aveam de gând să îi zic lui asta. Poate nimănui. Era prae penibil şi ruşinos. Îmi venise şi să plâng.
- Aha. E.
Am minţit eu fără prea mult efort. Stăteam îngândurată privind fix înainte . Fără a schiţa vreun gest ciudat. Cred că el considera că eram plictisită.
- Cum a fost la mama?
Nu avusesem ocazia să discutăm despre asta. Ştia şi el că avea pe cineva. Se pare că lui deja îi spusese. Ah şi de Max şi de cei doi copii. Pe mine mă menajase mai mult. Nu meritam să mi se zică adevărul în faţă când ştiau cu toţii că detestam minciunile. Ocolişurile... Lucrurile făcute pe la spate.
Chiar dacă nu aveam dreptul să îi judec....
- A fost ok. Adică, tipu’ ăla Max e ok. Par fericiţi, ştii? Şi oricum copii lui şi-au pierdut mama şi cred că e bine, umple un gol.
Nu l-am lăsat să citească în mine ceea ce petrecusem acolo în acele zile . Era suficient să sufăr doar eu. Pe el poate chiar nu îl deranja. Avea o familie. O soţie , un copil cât de curând... Nu avea cum să simtă aceaşi renegare ca şi mine. De asemenea, deţinea propriile sale probleme. Ce drept îmi dădea mie voie să îi dau altele pe cap?
Niciunul.
Ciudat.
Trăiam vieţi diferite. Mi-era dor de vremea când eram toţi patru... Sau doar noi trei... Mult... A trecut prea mult de atunci. Nu mai ştiu cum era..
- Atâta vreme cât ea e fericită, nu mai contează nimic.
Auzind asta, am tresărit. Ce suflet bun avea... Am tăcut în restul drumului parcurs. Eu eram uimită de nobleţea şi maturitatea lui. Eram doar un copil iresponsabil, egoist şi imatur. Şi mi-era greu s-o recunosc. Nu aş fi vrut să fiu aşa. Mă minţeam pe mine însumi că ştiam ce fac. Gândirea mea era mai presus de a altora, a tuturor. Ei nu înţelegeau, nu ştiau. Eu eram aia matură !
Pe bune.
Cât de pueril.
Tind prea sus. Mă supra evaluez. Sunt un nimic aruncat în mrejele vieţii crude. Mă poate distruge în orice secundă , şi eu încă mă cred centrul existenţei tuturor. Când, nu sunt decât un pion.
- Te iubesc.
I-am şoptit frăţiorului meu, îmbrăţişându-l. M-a sărutat pe obraz.
- Ai grijă de tine, sis. Ştiu că e mai grea situaţia asta... Când îţi e dor, sună-mă.
Åžtii.
Eşti singurul. Sunt doar vorbe. Dar măcar tu îmi recunoşti sufletul vijelios... M-am îndepărtat din braţele sale şi am dat pozitiv din cap. Nu am să mă mai leg de el. Acum am crescut. Mă voi descurca şi singură.
Nu o să te sun decât atunci când o să zâmbesc şi o să fiu fericită. Nu meriţi lacrimile mele. Eşti prea bun.
Am urcat în tren şi mi-am ocupat locul. Urma să fie un drum lung...

*


Ba plecată acolo.
Ba dincolo.
Îmi făcusem de cap în ultima vreme.
Am coborât din tren cu un zâmbet ironic. Bun venit acasă. Serios, cred că aici mă simţeam cel mai bine.Acum vreo lună poate de abia aş fi aşteptat să ajung în oraşul unde stăteam înainte. Alături de Aura şi ceilalţi. Acum mă bucuram că nu mai eram acolo. Şi am vrut să mă refugiez la mama. Acolo a fost destul de rău. Ciudat , cred că Liliana era mai apropiată şi ştia mai multe despre mine decât fiinţa ce mi-a dat viaţă. Într-adevăr, „ ochii ce nu se văd, se uită ” ...
Nu am zis nimănui la ce oră vin exact.
Nu voiam să fiu întâmpinată. Prinsesem senzaţia că oricum mă voi simţi ca acasă.
Totuşi, de unde aflase că veneam azi? Acum ? Aici?
A zâmbit, făcându-mă să înnebunesc. „ Nu ştii nimic.” Îmi transmitea expresia chipului său. Am oftat şi am vrut să trec pe lângă el. Nu m-a atins, dar m-a oprit cu vorbele.
- Nu semeni deloc cu mama ta. Plus că, ea e aşa simpatică. Mi-a dat informaţii după ce am rugat-o atât de frumos. Cine ar fi crezut că trebuie să aştept trei ore înainte să apari?
Am început să râd.
Nu ÅŸtiu de ce.
Am reacţionat fără să vreau. Mi-am dus mâna la gură, dar nu am reuşit să atenuez amuzamentul. Ceea ce mă cuprinsese în această clipă era... Uşurarea. Da, nu mai exista aceaşi apăsare pe sufletul meu. Eram eliberată.
Oprită, stând acolo în faţa lui, l-am privit. Ochii noştri s-au întâlnit. Avea o expresie caldă şi primitoare; familiară, aş putea spune. Am reacţionat în acelaşi mod. Lăsându-mi chipul să fie cuprins de blândeţe.
- E mama mea vitregă, de’aia.
Am replicat pentru a nu lăsa atmosfera aceea apăsătoare să rămână între noi. Nu ziceam nimic , doar ne uitam unul la altul. A chicotit.
- Mama mea adevărată e în Italia. Chiar am fost să o vizitez; şi să-mi cunosc tatăl şi fraţii vitregi.
Îi dădeam informaţii despre mine. Asta ceruse din prima clipă. Era satisfăcut că le primea acum. A dat din cap.
- Şi acu’ de unde vii?
M-a întrebat simplu, apropiindu-se de mine şi cerându-mi bagajul printr-un simplu semn al feţei. Nu am protestat. Putea să îl care; nu mă deranja, el era altfel. Rău , nemernic, ticălos, misogin, sadic, enervant, cretin, nenorocit , handicapat dar sincer. Îţi arăta exact ce simţea. Îţi spunea ce gândeşte. Totul la el era onest. Chiar dacă nu neapărat bun.
- De la fratele meu „ bun” şi cumnată-mea . Voiam să văd cum arată o femeie însărcinată.
Am dat din umeri începând să merg spre locul unde erau parcate maşinile. O cunoşteam pe a sa, şi zărind-o mi-am îndreptat paşii într-acolo.
- Nasol.
A dat el simplu verdictul. Mi-a pus rucsacul în portbagaj şi nu m-a lăsat să intru în automobil. M-a lipit de maşină şi şi-a apropiat trupul de al meu. Pielea îmi reacţiona ciudat, la fel ca şi corpul. Tremuram, dar nu în acelaşi fel în care o făcusem odată... Mi-era frig, din cauza adierii vântului... Era curent aici. Mi-a căutat gura , lipindu-şi buzele de ale mele. Nu s-a abţinut să nu exploreze cu limba fiecare colţişor. Inima mea bătea mai tare şi a lui la fel. Era un simplu sărut. I-am înconjurat gâtul cu braţele şi acesta s-a împins mai rău în mine.
Tic- tic – tic !
Mai tare.
Şi-a accelerat ritmul. Bătea, bătea şi eu nu ştiam cum să o opresc. Cred că mă înroşisem la faţă. Poate din cauza propriilor mele emoţii. L-am depărtat şi acesta a schiţat un zâmbet victorios deschizându-mi portiera. Nu a aşteptat să mă urc ca să o închidă, a mers spre cealaltă parte pentru a intra şi el în autovehicul.
- Săruţi mai bine decât tipul care a încercat să mă violeze.
Am zis eu râzând şi ascunzându-mi simţămintele.
Tocmai pornise maşina şi vorbele mele l-au făcut să pună frână. Şi-a întors privirea spre mine iar eu nu mi-am ferit ochii. Acum am observat că se mai tunsese. Îi stătea bine. Mi-a zâmbit cald odată ce expresia chipului său a şters uimirea întipărită acolo.
Da , acum urma compătimirea... Mi-am zis eu.
- Bun , mă. Deci, mai întâi te baţi cu Sonia când te rog să nu o faci. Pentru că nu eram acolo să te ajut; frate, nu poţi sta şi tu în banca ta măcar când sunt plecat din oraş?!
A făcut o pauză încercând să mai scape de iritare. Eu am tresărit. Nu mă aşteptam la asta.
A continuat pe un ton mai acceptabil.
- Apoi, pleci în nu ştiu ce ţară să o vezi pe mami ta şi nu-mi zici nimic, ca să stau îngrijorat în ... morţii ei de treabă.. Şi ca să nu fie de-ajuns, unu’ mai încearcă să te şi violeze şi eu IAR nu sunt acolo. Că de, nu aud nimic din guriţa aia frumoasă a ta. Uh, da, am uitat. Ca să concluzionăm , îmi compari sărutul cu al unui idiot de doi bani care a încercat să îţi facă felu’. Ce...
A vrut să înjure dar s-a controlat, lăsându-şi capul pe spate. Era pentru prima dată când îşi pierdea într-adevăr controlul. A oftat, dar nu şi-a cerut scuze. Asta îmi plăcea. A vrut să pornească.
- Auzi, chestia finală e că am primit o scrisoare de la un admirator secret.
Am început să râd dar acesta nu a făcut acelaşi lucru. M-a tras aproape de el. Faţa lui era la o distanţă miliemtrică de a mea. Am clipit nedumerită în timp ce îşi zdrobea buzele de ale mele. Căci, mişcarea pe care o făcuse nu semăna cu nimic de până acum. Inima îmi bătea încet, parcă de teamă să nu strice momentul unirii buzelor ce se mişcau la unison. Tacit, s-a îndepărtat şi am crezut că mi se taie respiraţia.
- Liliana crede că sunt Dani, sau că sunt iubitul tău. M-a invitat la cină, dar i-am zis că deja ţi-am promis să te scot în oraş.
Am început să râd.
Îngâmfat fără margini.
- N-ai leac, nu?
Am bombănit dând drumul la radio.