Iubire la suprapreţ

[Teh]

Îmi scuzați întârzierea . :D mulțumesc enorm pt. tot, pt. toate comentariile, părerile și orice. doar faptul că ați citit mă face fericită. Și ca să o zic la plural, mulțumim ! :X

Lectură plăcută!

Capitolul opt

Atunci când ai momente fericite, nu ar fi splendid să le poţi şi împărţi cu cineva anume? Să îi împărtăşeşti gândurile, sentimentele şi tot ceea ce te învăluie , treptat sau deodată, de parcă ar fi ceva atât de spontan?... Probabil că da. Însă, eu nu puteam face acest lucru. Nu îi puteam dezvălui nimănui că am sărutat-o pentru prima dată pe fata pe care am iubit-o dintotdeauna şi pe care, încă, nu mi-am putut-o scoate din minte. Ce puteam să dezvălui? Că am furat acest sărut, că i-am obligat buzele să se lipească de ale mele, gura ei să îmi aparţină pentru nu ştiu câte secunde îndelungate? Patetic. Prietenii mei masculi ar râde până şi cu ceea ce au mai de preţ de mine. Şi eu la rându-mi de propria persoană, dacă aş fi atât de prost să dezvălui ceva atât de intens. Aş putea oare să îi mărturisesc lui Bridget asta? Mă întreb dacă ar face infarct. Iar Nate, cât de bun este omul ăsta, poţi întinde coarda doar până la sora sa.
Şi la drept vorbind, voiam eu oare să dezvălui aşa ceva?
Nu. Era doar secretul meu. Al meu şi al ei. Ceva ce doar noi doi deţineam; atunci când privirile noastre se vor reîntâlni, va ştii şi ea acest lucru. Că acum există ceva ce nici ea nu poate spune nimănui, chiar dacă ar vrea, asemenea mie. Şi o să o doară, o să o apese şi o să se simtă o trădătoare. Faţă de Victor. Faţă de Bridget. Iar pe mine mă bucură această suferinţă a ei. Sunt o persoană meschină, dar o iubesc prea tare pentru a o lăsa să fie fericită cu un băiat care nu sunt eu. Nu pot. Nu vreau. Niciodată nu am înţeles dragostea fără margini, care doreşte până şi fericirea celeilalte persoane atunci când nu mai sunt împreună. Nu am înţeles şi mi-e cu neputinţă să o fac.
Când zâmbeşte, vreau s-o facă alături de mine. Sau din pricina mea.
Dacă ar fi să ţină mâna cuiva, atunci aceea să fie a mea. Chiar şi un simplu pupic dat cu o extrem de multă afecţiune pe obraz, aş vrea să îmi aparţină. Când văd şi cel mai mic gest drăgălaş între ea şi altcineva, înnebunesc. Inima mea o ia razna, orgoliul mi-e tăvălit pe toate părţile în nu ştiu ce prăpastie. E pustiu sufletul meu. Şi chiar şi capul parcă e invadat de un vid ciudat, ce nu îmi dă voie decât să văd o singură parte a întregii vieţi. Aceea fiind : ea. Ciudat că nu poate aprecia asta. Că nu îmi primeşte dragostea. Că trebuie să fur. Şi... la naiba. Pentru ea, aş ucide.

*

Am stins alarma telefonului şi am fugit în baie, pentru a face un duş şi toate cele necesare de dimineaţă. Am îmbrăcat cât de repede am putut uniforma şi m-am conformat să nu mănânc în această dimineaţă. Luându-mi mapa, fără a mai face efor cu ghiozdanul, am ieşit rapid din apartament şi am coborât cu liftul. Voiam să o prind pe Roselyn, să o văd. Să o admir. Să observ ce expresie are chipul ei la vederea mea. Însă, parcă a prevăzut asta căci deja plecase. Nu am reuşit să mă ciocnesc de ea sau să îi pot vorbi. Asta mă deranja. Cred că deja aveam faţa crispată. Nici nu am sesizat paşii din spatele meu, am realizat că Brid venise lângă mine doar când m-a atins. M-am întors spre aceasta, pe jumătate furios şi totodată indiferent şi mai rece decât de obicei.
Am luat-o de mână şi am tras-o spre mine. A tresărit. Era atât de aproape că îi puteam simţi bătăile inimii. Deja depăşiseră limita de viteză. Feţele noastre erau la o distanţă destul de mică, i-am căutat buzele şi mi le-am apăsat de ale ei într-o clipită. Am dat naştere unui sărut violent. Limba mea se juca nestingherit cu a sa, căutând aceaşi emoţie pe care o primise doar cu o zi în urmă. Am fost dezamăgit. Era ceva ce nu mai puteam dobândi. M-am desprins din acel gest şi am continuat să merg, aceasta fiind alături de mine.
- Ce-ai?
Mi se adresă pe un ton preocupat , de care eu nu aveam nevoie. Chiar dacă îmi oferea satisfacţie să ştiu că mă iubeşte. Că e îngrijorată pentru mine. Câteodată poate fi adorabilă, doar că nu pot ţine la ea. Nici nu vreau, presupun. Mi-e de-ajuns să ştiu câte ar face ea pentru mine, şi zâmbesc. Nu fals. Nu disimulat. Adevărat, pentru că nu sunt respins de toată lumea. Acum însă, aş fi vrut să tacă.
- Nimic.
Am răspuns după o perioadă îndelungată. Am continuat cu aceaşi paşi leneşi şi ţinând-o de mână. Aproape că se lipise de mine, parcă pentru a-mi oferi alinare. Muşchii mi se încordaseră. Am observat câţiva tipi întorcând privirea după gagica mea. Nu am zis nimic, era de prost gust să faci scandal pe stradă şi atunci m-am uitat şi eu mai bine la ea. Era ceva mai aranjată azi şi părul ei avea câteva bucle. Bucle, pentru numele lui Dumnezeu! Nici măcar nu observasem. Mi-a zâmbit, sesizând că mă uitam insistent la aceasta.
- Eşti foarte frumoasă azi.
Am scos printre dinţi printr-un ton seducător. Era îndeajuns pentru a o face fericită pe ziua de azi. A roşit şi a rostit un „ mulţumesc” oarecum timid. Deşi nu era nevoie de aşa ceva între noi. De fapt, ce ştiam eu? Doar ea avea o relaţie aici.
Curând am ajuns în liceu şi am înţeles că urma o mică „ adunare” în curte, pentru că directorul voia să ne informeze cu privire la nu ştiu ce chestiune. Mai aveam circa cinci minute până trebuia să ne aliniem. Atunci, l-am zărit pe Victor. Mândru, drept şi plin de aere. Zâmbea. Am înţeles că era şi Roselyn prin partea aceea, din cauza chipului său. Mereu emana atâta fericire când era cu ea, mi se făcea rău. Am ştiut că trebuie să stric clipa. Erau puţin izolaţi de restul grupului, vorbeau. Erau foarte aproape unul de celălalt. Nu, eu deja explodam! Rose era atât de frumoasă azi, o puteam admira de la depărtare. Cu părul ei roşcat, cu acei ochi căprui atât de expresivi şi totodată de neînţeles... Cu trupul ei perfect pentru mine, cu zâmbetul ce îţi dădea putere să faci orice. Orice. Şi toate astea nu erau pentru mine. Nici măcar o simplă atingere. Nici măcar o privire fericită. Nimic.
- Uite-ţi clasa în partea aceea. Te conduc, după merg şi eu să vorbesc cu Mike.
I-am zis prietenei mele foarte indiferent şi aceasta nu a putut comenta nimic. Era un fel de „ ordin” , sau cel puţin aşa sunase. Mă asculta mereu. Nu era ceva neobişnuit.
Desigur, atunci când ne-am aflat acolo am stagnat în faţa celor doi porumbei.
- Bună!
A strigat foarte veselă Bridget şi a sărit la gâtul lui Rose pentru a o pupa şi a-i spune nişte nimicuri. Eu mi-am arcuit buzele într-un mod foarte perfid, lăsându-mi nişte gânduri ascunse la iveală. Roşcata observă imediat asta şi se feri să mă privească.
Pentru că nu eram chiar aşa îngrozitor, am întins mâna pentru a da salut cu Victor. Acesta mi-a urmat exemplu şi braţele noastre s-au scuturat mecanic.
- Cum o mai duci?
Întrebă el absent şi probabil dornic să dispar din peisaj. Am mai tras un zâmbet privind-o pe vechea mea amică.
- Extraordinar.
Răspunsul meu era decisiv şi destul de înţepat. Brid şi Victor au observat atmosfera ciudată dintre mine şi Rose. Era stânjenită, total. Şi odată ce eu mă uitam în direcţia ei, se ferea, fără ca măcar să îmi acorde o secundă să mă bucur de expresia ei. Şi totuşi, eu eram într-adevăr mulţumit de situaţia asta.
- Hei, e ceva ce noi nu ÅŸtim?
Se auzi vocea blondei, oarecum iritată de această situaţie. Ochii îmi deveniseră brusc inexpresivi şi faţa rece. O simţeam. M-am întors spre ea.
- Nu.
Cât de sec sunase asta, chiar şi pentru mine ce rostisem cuvântul. Se cutremură, lăsând puţin capul în jos. Îşi şterse două lacrimi ce îi căzură din obraji şi tăcu, îndepărtându-se puţin de noi. Nu ştiu dacă ceilalţi observaseră, dar nici nu îmi păsa.
- Ce se întâmplă, Roselyn? Parcă tu şi draga mea iubită eraţi prietene. Nu ar trebui să îţi ajuţi, consolezi şi respecţi prietenii? Să le fi alături atunci când trebuie, când au nevoie... Şi să nu îi trădezi niciodată? Urât! Urât! Am înţeles eu acum ce fel de amică eşti tu; sperăm să nu se întoarcă asta şi împotriva altor aspecte. Nu-i aşa, Vic?
Până ce am spus ultima replică, m-am uitat la frumoasa roşcată. Tonul îmi era batjocoritor. La ultima propoziţie mi-am îndreptat atenţia asupra lui Victor, acesta mai avea puţin şi îmi trăgea un pumn sau doi. Probabil era conştient că nu m-aş fi lăsat mai prejos, aşa că tăcu. Am dat din umeri şi am băgat mâinile în buzunare, cărându-mă de acolo. Am strigat-o pe Brid să vină după mine. Mi-a răspuns cu acelaşi „ nu” pe care îl folosisem şi eu. Nu m-am oprit, am mers mai departe.
Însă, încremenisem în felul meu. Nu mă refuzase niciodată, ce dracu i se sculase acum? Eu aveam nevoie de o tipă care să mă asculte şi să fie doar cu şi pentru mine. Nu aveam eu chef de toate fiţele ei; şi dacă nu în convenea, prea bine. Erau multe altele care puteau fi folosite în locul ei. De parcă ar fi fost unică. Nu aveam de gând să mă întorc la ea să îi vorbesc sau să mă rog. Pur şi simplu, nu eram eu genul acela. Pentru ea, vorbind. Am mers la clasa mea, unde am discutat cu bunul meu coleg, Michael.
În sinea mea, mă bucuram de un singur lucru: expresia lui Roselyn şi reacţia lui Victor. Poate exista în sfârşit o ceartă în Paradis.
Mai târziu, în aceaşi zi, când deja ajunsesem acasă, am primit un mesaj de la iubita mea.
Îmi aducea la cunoştinţă că este supărată, şi alte bla-bla-bla-uri care m-au stresat. Nu i-am răspuns dar nici ea nu m-a mai căutat. Îmi plăcea asta, ştiam că acum erau două care sufereau din cauza mea. Din motive diferite, însă asta era partea a doua.

Nu am crezut că vor trece atâtea zile fără să vorbesc cu blonda. Fără să mă mai caute. M-am amuzat într-o anumită clipă, căci eram obişnuit cu ea pe cap şi brusc, mi se părea plictisitor. Nu. Era mai mult de atât. Uram singurătatea. Nu o suportam, era ceea ce detestam cel mai mult în viaţa asta. Sau cel puţin era în top 5. De pildă, mă trezeam câteodată punând mâna pe telefon şi gata să o apelez, să îmi vorbească pentru ca eu să nu mai fiu atât de conştient de cei patru pereţi albi din camera mea. Aş fi vrut să o aud cum trăncănea despre nimicuri, doar să ştiu că cineva îmi ţine companie – fie şi cu vocea. Însă, nu am făcut-o. Şi nu ştiam ce era asta, eu nu aveam nevoie de nimeni. Şi totuşi, când ajungeam să fiu fără nimeni în preajma mea, parcă o luam razna. Irascibilitatea mă cuprindea pe dintregul şi nu se mai putea purta o discuţie serioasă şi fără batjocoră cu persoana mea.
Era vineri şi eu nu mai primisem nici un semn de la ea. Era ironic. Şi nici nu făcusem cine ştie ce ca să o supăr. I se urcaseră şi ei fiţele la cap.
Apoi, când stăteam la mine în sală, aşteptând să se termine penultima oră, m-a lovit un fel de revelaţie. De îndată ce s-a sunat, mi-am luat ghiozdanul şi am fugit în clasa a 11a C. Profesorul ieşise şi de la ei, am deschis brusc uşa şi toţi s-au uitat la mine. Am observat vreo două fete chicotind, probabil ştiind de mica mea ceartă cu Brid. Am observat că blonda stătea lângă Rose, vorbeau. Era tristă şi ochii îi erau încă puţin roşii. Reconfortant; plânsese. Nu mi-am putut abţine un zâmbet. Am mers spre acel loc şi în faţa mea s-a poziţionat un măscărici. Era un tip înalt şi slab, brunet şi cu nişte ochi albaştrii spălăciţi. Am ridicat dintr-o sprânceană, căci nu înţelegeam gestul lui.
- Nu prea eÅŸti bine venit aici.
Îmi zise într-un final. Am râs. Era mai înalt ca mine şi contenea să mă privească de sus. Asta atrase atenţia tuturor.
- DoreÅŸti ceva?
Am replicat eu pe tonul dulce şi plin de sine. Am auzit alte chicoteli şi mă simţeam al naibii de bine cu toată atenţia asupra-mi.
S-a pregătit să îmi dea un pumn, însă m-am ferit. Era prea uşor. Am vrut să îl lovesc, dar mi-am zis că mă înjosesc prea tare. Plus că n-aveam idee cine era. M-am dus la Brid. Şi, intenţionat, m-am pus în faţa roşcatei. I-am luat mâna într-a mea şi i-am furat câteva lacrimi. I-am atins faţa, mângâind-o.
- Iartă-mă!
Am zis încet, vocea fiindu-mi blândă şi protectoare. Nici nu putea avea decât reacţia următoare, mi-a sărit în braţe şi a început să plângă ceva mai tare. Iar zâmbeam.
Revelaţia avută era genială. Trebuia doar să mă împac cu ea, să îi cer scuze şi să o fac pe frumoasa Rose să se enerveze. Poate crezuse că eu renunţasem la prietena ei şi în sfârşit nu aveam să mai interacţionăm atât. Nu se putea aşa ceva. Nu puteam sta cu oricine, mi-am amintit mai târziu.
Şi nu ştiam dacă o deranjează, deşi speram din tot sufletul să fie aşa, dar am ignorat-o. Nici măcar nu m-am uitat la ea. M-am prefăcut absorbit de blondă şi i-am oferit toată atenţia, făcând-o să chiulească la ultima oră.
- Nici nu ştii cât m-am abţinut să nu te caut! Mi-a fost aproape imposibil, de aceea ţi-am dat un mesaj. Rose m-a convins să nu te caut... Cred că avea dreptate! Aşa , poate nu ai mai fi venit după mine..
Îmi zicea aceasta în timp ce mergeam la mine acasă. O ţineam strâns de mână şi am realizat că îmi place, într-un fel sau altul, compania sa.
Normal că o sfătuise aşa ceva. Doar voia să scape de prezenţa mea.
- Hm? Aş fi venit oricum după tine. Te-ai purtat prosteşte, ştii doar că ţin prea mult la tine ca să renunţ aşa. A fost doar un răspuns aiurea , eram prost dispus. Şi mai ştii şi că urăsc fazele astea, aşa că te-aş ruga să mă scuteşti de ele în viitorul apropiat.
A chicotit şi s-a lipit de braţul meu. Ştiam că o încântau ultimele două cuvinte, căci asta presupunea că o să mai fim împreună pe viitor. Fetele erau nişte specii destul de ciudate, dar unele ca Bridget erau atât de uşor de manevrat, încât te întrebai unde e farmecul Şi eu îl găseam imediat ; imediat ce o întâlneam pe roşcată.
Dându-şi capul pe spate, ochii ei îi întâlniră pe ai mei.
- Te iubesc! Mult, mult, mult de tot! Am fost doar geloasă, cred. Nu ştiu pe ce, dar nu mai contează acum.Te iubesc, te iubesc, te iubesc!
A repetat de multe ori, scoţând de la mine un surâs sincer. Am sărutat-o. Un gest simplu, alintător.
Când am intrat în apartamentul meu, Nate tocmai ieşea.
- Salut!
Strigă el vesel iar eu i-am răspuns prin acelaşi mod. M-a întrebat câteva lucruri mărunte şi mi-a spus că ar vrea să discutăm despre ceva, diseară. Am refuzat politicos oferta spunându-i că am planuri cu Bridget, el înţelegând imediat că era ceva serios, ce nu puteam amâna. Din moment ce ştia că nu mă interesa într-atât Brid, şi dacă nu era ceva ce trebuia făcut, mai degrabă vorbeam cu el.
- Atunci mâine dimineaţă? Că pe la 10 tre’ să plec.
Am consimţit şi acesta a dispărut, eu intrând în locuinţă. Blonda m-a întrebat ce planuri avem şi eu am chicotit.
- Lucrez în seara asta, prostuţo. Şi nu vreau să ştie toată lumea asta, doar noi doi o facem. Corect?
Tonul pe care o spusesem o înduiosă imediat. Se simţea mândră pentru simplul fapt că ştia asta despre mine. Doar ea. Mă îmbrăţişă iar eu am purtat-o în braţe până în dormitor.
Eram de-asupra ei, sărutându-i gâtul. Tresărea la fiecare mişcare pe care o făceam, mângâind-o. O dezbrăcasem de tot, însă nu părea să îi fie frig. Chipurile noastre erau la o distanţă destul de mică.
- Mă iubeşti?
Întrebarea idioată pe care o punea întotdeauna şi la care era aproximativ evident ce urma să zic. Am privit-o seducător şi ea era pierdută în persoana mea, probabil nici nu mai gândea logic. A scos nişte sunete pe care nu le-am înţeles iar eu am sărutat-o.
- Foarte mult.
Am minţit eu şi ea a fost mulţumită de asta. Iar eu? Ei bine... Eu... Deja inima mea aparţinea altcuiva. Nu trebuia să îmi mai pese şi de altceva. Bridget era un fel de marionetă. Una pe care de mult nu o mai „ foloseam” în sensul de „ doar a o folosi”. Ci era a mea. Puteam face tot ce vreau din ea. Şi asta îmi răspundea la unele curiozităţi; nu aş fi vrut o altă prietenă acum în afară de ea. Aveam o fată oarecum superficială ce mă adora şi făcea tot ce doream, iar eu mai mult decât atât se părea că nu pot cere. Iar Dumnezeu e martor, chiar şi minţind-o, o făceam fericită.
Victor... Nu mai era de mult un rival, conştientizam eu pentru că Rose nu voia să fie cu mine. Şi mai corect spus, eu nu mai eram un rival pentru el. Şi totuşi, aş fi vrut să îl omor. Iar Roselyn... Ei bine, am jurat odată că nu voi consuma droguri niciodată. Ciudat, căci ea e probabil chiar mai puternică decât haşiş-ul. Acum că o gustasem, nu mă mai puteam lăsa. Mai voiam, măcar odată. Şi apoi încă una... Nu m-aş fi putut opri, probabil. De fiecare dată când o vedeam, eram alt om. Mă gândeam că poate este o obsesie, însă cred că era mai mult de atât. O iubeam, o adoram, o voiam pentru mine. Cum nu era, simţeam nevoia să sufere. Nu puteam suporta gândul să fie fericită cu altcineva. Aşa s-a transformat viaţa mea în ceea ce era acum.
Aş vrea să ştiu, oare cum s-au întâlnit părinţii mei? Au fost ei oare cum sunt eu şi Bridget? Sau mama era un fel de Roselyn iar tata un fel de Eric, un fel de „ eu”? Şi care, în cele din urmă au ajuns împreună? Sau poate că au fost un fel de Victor şi Rose?
Când m-am pregătit să plec la serviciu, eram deja consolat de propria-mi imaginaţie. Următoarea dată când o prindeam singură pe Rose, aveam să îi mărturisesc ceva. A doua mea mărturisire faţă de ea.