7 talismans

[nadepsine]

sa incerc sa postez?
nah hai fie


Exista multe legende si mituri in aceasta lume, dar o anumita poveste ne spune despre Pamant ca evolua incontrolabil spre nefiinta, incat, spre a se evita distrugerea iminenta, intre lumea oamenilor si cea a creaturilor s-a stabilit o simbioza. Dupa cum se stia, lumea noastra se indreapta intr-o directie total gresita. La fel se intampla cu mult timp in urma, doar intr-un ritm mult mai accelerat. Calamitati, dezastre, razboie de zece ori mai multe si mai intense. Astfel, temandu-se de viitorul Terrei, oameni au ales sa devina mai spirituali si atenti la semnele naturii. Presimtindu-se pericolul apocaliptic, cei mai desavarsiti si iscusiti dintre samani,vracim vrajitori si clarvazatori si-au unit fortele si au deschis Poarta Spirituala spre lumea creaturilor in speranta echilibrarii haosului. Pana atunci cele doua lumi fiind separate intre ele printr-un spatiu astral foarte dens. Odata ce poarta a fost deschisa, prin aceasta a iesit o entitate nebanuita pana acum de nimeni - mai misterios decat Sfinxul si mai maret decat dragonul si grifonul la un loc - numit Emur cel ce proteja orice suflet sau fiinta de pe ambele lumi. Si odata cu el au venit toti demonii nifele si alte creaturi, Lumea oameniilor fiind acum unita cu cea a creaturilor. Se presupunea, la inceput ca era una din bestiile lumii creaturilor de dincolo, dar apoi �dupa o mai lunga cercetare, s-a ajuns la concluzia ca provenea dintr-o lume superioara, o lume ce infasura pe nesimtite ambele lumi precum pantecul in jurul fatului. Totusi nimeni nu a putut demonstra existenta ei. Cum foarte putin se stiau de aceasta fiinta divina, Emur, nimeni nu putea sa stie daca era bun sau rau sau ce intentii avea.

Dupa un timp, in care s-au acomodat cu existenta lui si a bestiilor ce au fost elibertate in lume, oamenii si-au continuat existenta ca si cum nimic nu se modificase. Desi cercetarea a continuat sa evolueze, nimeni nu a reusit sa clarifice provenienta acelei creature divine, Emur, sau ce fel de creatura era. Dupa indelungate studii preluate de generatii la rand au constatat ca Emur era un fel de demon �fantoma, doar ca mult mai spiritualizat. Desi avea un chip fioros si un aspect general ostil, Emur avea un spirit calm si o inima de aur, motiv pentru care era de multi considerat sacru.

Crezandu-se ca au scapat de pericol, oamenii s-au intors la natura lor egoista si au reinceput distrugerea echilibrelor a Pamantului. Pana si demonii erau scarbiti de atitudinea nereciclanta a fiintelor umane. Abuzivi, egoisti si neglijenti, oamenii duceau acum ambele lumi spre haos. Bestiile revoltate au inceput sa se razvrateasca impotriva oamenilor, devorandu-i, ucigandu-i si starpindu-le multora existenta. Oamenii la randul lor au pornit inversunati impotriva demonilor, astfel nascandu-se un adevarat razboi intre cele doua tabere. Singura fiinta ce statea intre ele era Emur. Cand a vazut in ce hal au ajuns cele doua lumi, acum unificate, pe mainile oamenilor lacomi si a demonilor cruzi -imputernicit de o forta divina- Emur a introdus legea "Legea Coexistentei si Simbiozei Perfecte". Si prin legea sa, a jurat ca nu va permite distrugerea anormala a lumii inainte de termenul dat de Creatorul acesteia (insasi Dumnezeu). A fost atat de determinat sa nu-i fie incalcat juramantul incat si-a vandut viata Lumii celor Morti. Inainte sa moara a ales 6 fiinte (printe care si oameni) din sase civilizatii diferite pentru a face din inima sa sapte talismane hexagonale, cate unul pentru fiecare element din care e alcatuita lumea: foc, apa, pamant, aer ,lumina, intuneric si viata. Al saptelea talisman �viata- era menit spre a le uni pe toate celelalte 6 de o persoana Aleasa, pe care nimeni nu o putea preindentifica. Persoana aceasta aleasa sa le uneasca putea fi oricine (ar putea fi vecinul tau, un amic sau chiar tu fara sa-ti dai seama).

Odata la o mie de ani, in punctul de reuniune al elementelor, in centrul platformei de pe Muntele Intelepciunii, talismanele urmau sa fie unite in forma de floare cu simbolul vietii in centru si fiecare element asezat in diagonala cu opusul sau. Cele sase fiinte au fost numite gardienii celor sase medalioane ale elementelor naturii. Misterul ramanand pe capul celui de-al saptelea, gardianul energiei spirituale si al vietii, tot odata Alesul imputernicit sa le uneasca pe toate. Fiind ascuns undeva in lume, el este un gardian superior pe care nimeni nu il poate afla inainte de ultimul an in care se va implini un nou mileniu de la ultima �reimprospatare� a legii lui Emur. Prin ritualul acesta, legea este reintarita spre a nu fi incalcata. Totusi, riscul ratarii reunificarii talismanelor ar putea provoca anihilarea legii. Astfel, singurul lucru ce impiedica dezlantuirea haosului ar inceta din existenta si ar da frau liber distrugerii iminente apocaliptice.

Talismanele lui Emur aveau putere aproape nelimitata care, in mainile oricui puteau face atat bine cat si rau. Astfel multi monstrii si chiar muritori incercau sa le fure pentru a-si realiza ambitiile si dorintele. Din fericire, gardienii i-au impiedicat inca de acum doua milenii si jumatate.

Odata dupa ce legea a fost satbilita, Emur a separate, din nou, cele doua lumi cu o perdea de energie. Astfel lumea oamenilor, pierzandu-si spiritualitatea in cea mai mare parte, a pierdut contactul spiritual cu cea a creaturilor. Cum doar o farama din toti oameni existenti mai aveau energia spirituala active, doar acestia puteau sa observe creaturile sau fantomele, sau sa patrunda in substratul lumii lor. Din pacate pentru acestuia, majoritatea ii considera ciudati sau ii marginalizeaza, si de aceia ei nu isi dezvaluie secretele celorlalti. Acesti oameni pot fi vrajitori, vraci, medii, samani, sau razbooinici spirituali ramasi. Cu timpul trecator, multi au uitat, sau nu mai cred in existenta celeilalte lumi, iar acest lucru face ca puterea talismanelor, care depindeau de ambele lumi, sa se disipeze in timp. Cu cat trece mai mult timp, cu atat lumea uita de marele eveniment, astfel, in lumea din zonele urbane, mai ales, nu mai exista oameni spirituali. Gardienii abia reuseau sa faca fata in aceasta lume indiferenta.

Desi in lumea oamenilor atmosfera se mai calmase si toti se linistira, in cealalta lume deseori izbunceau revolte si chiar razboaie intre monstrii si fantome. Ca sa nu se creeze conflicte prea puternice-care ar putea sa treaca de barierea pusa sis a influenteze si lumea oamenilor, demonii au decis sa ramana, pe cat posibil, in propiul teritoriu, iar fantomele in al lor. Totusi, acum, recent, s-a intamplat ceva in lumea crearturilor, mai exact undeva in civilizatii, astfel incat monstrii si demonii si-au pangarit locurile si s-au refugiat in lumea oamenilor, facand frecvente stricaiuni si tulburari periculoase, unele chiar fatale. Acest lucru fiind un adios pentru gardienii si oamenii spirituali ramasi de lucru. Munca gardienilor parea sa nu se mai termine, iar destinul lumilor era in mainile lor.
Cu vietile ingreunate si asa, gardienii mai aveau sa faca fata necredintei. Fara credinta muritorilor le era si asa destul de greu sa protejeze medalioanele. Si cu toate astea in plus mai aparea problema nesigurantei celui Ales de ceea ce trebuie sa faca sau daca avea indoieli sau nepunctualitatea ritualului. Toate acestea faceau posibil ca legea lui Emur sa fie incalcata, sau juramantul sau sa nu mai aibe nici un efect!...
-Vai! Deci eu una sunt terminata dupa ora de mate! Iti vine sa crezi cate teme avem de facut, Diana? oftica o pustioaica de gimnaziu.
-Stiu Lumy, stiu! Sper ca o sa-mi scot media, pana la urma.
In urma lor,stiga o fat ace avea parul lung si matasos si ochii de smarald.
-Asteptati-ma si pe mine!...Diana!...Lumy!
-Eclair, exclama cele doua intorcansu-se.
-Trebuia ...sa ma asteptati si pe mine...v-am spus ca nu mai stau mult... si ca vin imediat, rasufla epuizata respective fata.
-Hai nu ne mai bate si tu acum la cap, zise Diana pesimista.
-Da! Ca oricum o vor face parintii nostrii cand vor afla notele noastre. Tu cel putin te descurci singura cu matematica, dar eu abia tin pasul cu toate ca iau ore.
- Haideti sa mergem mai bine la cofetarie sa mancam niste tartine cu fructe ca sa ne luam gandul de la scoala, incerca �clair sa schimbe subiectul deranjant sis a le inveseleasca pe cele doua. Ce ziceti?
-Dar chiar mi-ar trebui ceva dulce dupa ziua de azi, zise Diana mai hotarata.
-Nu stiu, �clair, se fastaci Lumy� Trebuie sa ma duc si la cumparaturi�
-Ooh, haide Lumy! Poti sa le iei si mai incolo!
-Bine! Bine! M-ati convins!

Eclair, o fata obijnuita, de 15 ani, intr-un oras obijnuit in care locuia alaturi de mama ei, la care tine foarte mult. La scoala se intelegea relative bine cu toata lumea, si notele nu erau subasteptari. Ducea o viata normala. Practic toate au fost bune si frumoase pana intr-o zi de neuitat. Era o zi calda de vara, chiar prea calda as putea adauga, pe cand Eclair si prietenele sale au mers la o plimbare in parc, mama lui Eclair, Chloe, pregatea ceva dulce si rece in bucatarie. In timp ce ea era concentrate la gatit, un individ ce trecea pe acolo i-a aruncat o tigara pe fereastra care a cazut pe niste dosare de pe birou. Astfel tot din camera a luat foc. Cu caldura puternica de afara, Chloe nu realizase de unde provenea caldura infernala din casa. Cand a simtit mirosul de fum, a mers sa verifice locul de unde provenea. Pana sa descopere era deja prea tarziu. Telefonul mobil ramasese fara baterie iar Chloe a ramas blocata in casa, flacarile blocandu-I iesirile. Niste vecini au sesizat incendiul si au sunat indata dupa pompieri. Insa pe cand au sosit pompierii, Chloe se zbatea deja intre viata si moarte. Au dus-o de urgenta la spitalul cel mai apropiat,avea arsuri grave. Dupa un scurt timp, cand �clair se indreptase spre casa a vazut de departe fumul. A simtit o injunghiere in inima si ingrijorata a fugit repede acasa. Pe cand a ajuns casa era arsa aproape pana in temelii. Pompierii scormoneau in ramasite iar politia cerceta si analiza. Autoritatile au anuntat-o pe Eclair de cele intamplate. Aceasta a fost devastate cand a aflat ca mama ei se afla in stare grava.La spital, medicii s-au pregatit de operare ca s-o salveze pe d-na Chloe, in timp ce �clair zacea pe un scaun de pe coridorul spitalului speriata. Au operat-o zi, zi si noapte. Au facut tot ce-au putut pana nu au mai putut face nimic. Au incercat tot ce au putut cu eforturile lor de medici chirugi, dar Chloe n-a putut supravietui. Eclair a fost daramata de durere:
-Nu! Nu poate fi adevarat! Nu pot sa cred asa ceva, striga ea socata ingenuncand de spaima si incepand sa strige ca si cand cerul i-ar fi cazut in cap si o sulita I s-ar fi infipt in piept. Nu se poate...mama...de ce m-ai lasat singura?!!...Mama!!! De ce tocmai acum si asa dintr-odata?! Nu pot crede. Nu pot!!
Tremurand toata �clair nu isi mai putut retine stearea. Plansul i se dezlantui. Lacrimile ii frecau obrajii fierbinti si rosii. Gura ii tremura incontinuu ca si cand ar fi vrut sa murmure ceva dar nimic nu ii mai iesea pe gura. Intr-un final isi ascunse fata in palme si racnise cu toata forta ei in holul spitalului. Plansul ei se auzi in tot spitalul. Din acel moment �clair realizase ca a ramas singura pe lume.

La un an dupa moartea mamei sale Eclair s-a mutat din oras, pierzand toate legaturile cu prietenii de acolo. Aici, intr-un nou oras, nu se intampla mai nimic neibijnuit, sau cel putin nu s-a mai intamplat mai nimic de secole. Dar, dupa sosirea lui Eclair in oras,creaturile adormite de vraci cu mult timp in urma, s-au trezit si au inceput sa tulbure linistea padurilor din apropiere, totusi au lasat in pace orasele si satele din prejurimi. �clair implinise deja 16 ani asa ca a luat o camera in chirie de la o femeie varstnica si cam infumurata...
-Clara! Unde mi-e ceaiul?! Astept deja de trei minute.
-Vin acum d-na Camelia...Si numele meu e Eclair ..nu Clara...
-Hai ma lasi cu balivernele, pentru tine sunt D-na Mao Camelia, si eu te strig asa cum imi vine mie. Ar trebui sa fii recunoscatoare ca te las sa stai pe gratis in chirie, cata nerecunostinta, nu ai cei sapte ani de acasa, cred ca si mama ta era la fel de prost crescuta...

La auzul acestor vorbe aruncate neglijent a adresa mamei ei, Eclair se simti indignata si profund jignita. Nu putea accepta insultele incat nu mai izbutise sa se abtina de nervi si izbucnise strigand in timp ce lacrimi ii curgeau din coltul ochilor, usor pe obrazul inrosit:
-N-aveti�dreaptate! � N-aveti dreptul sa o jigniti �pe mama mea!
-Poftim?! Cum indraznesti sa imi raspunzi inapoi!?
-Mama era o pesoana decenta cu demnitate si foarte respectata, nu va permit sa vorbiti asa despre ea...
-Destul!! Treci in camera ta neobrazat-o ce esti! Dispari din fata mea! Cata nesimtire!

Eclair se duse suparata in camera ei unde se azvarli epuizata in pat si incepu sa planga de suparare:
-Nu e drept! Nimeni n-are dreptul sa o jigneasca pe mama. N-a fost frumos din partea ei sa zica asa ceva.
Dup ace se mai calmase, �clair se ridica din pat, isi spalase fata si se schimbase de haine. Isi lua in mana mobilul si apasa rapid, de cateva ori, pe taste. Il duse la ureche sa auda tonul dupa care il inchise, asezandu-se din nou pe pat. Cateva minute mai apoi i se raspunse cu o apelare scurta. �clair se ridica si se indrepta spre fereastra unde incepu sa striga usor:
-Psssssst! Mia...Zoey...Mimi...Aici !
-Hey! Uite-o pe Eclair! exclama Mia cea cu parul scurt, drept si imbaiat in culoare aurie. Salut Clairy!
-Hahaha! Ce amuzant! Mormai imbufnata aceasta. Salut si voua!
-Iara te-a sacait baba aia?! Ofta tanara cu parul roscat precum sangele ce purta porecla de Mimi.
-Da, da. Deci, ce sa facem de data asta?
-Tocmai ne gandeam sa mergem le mall, raspunse o fata cu parul si ochii negrii precum tusul, vii?
-Mai intrebi?!
-Haideti sa mergem! Exclama din nou Mia.
-Mai incet, doar daca nu vrei cumva sa te auda, d-na Camelia.
-Da! Pana nu-si da seama baba ca Eclair lipseste.
Eclair cobori pe fereastra, si pleca indata cu prietenele ei actuale, asa cum o face de obicei cand o supara batrana Camelia

Intre timp d-na Camelia se asezase pe fotoliu, sorbea cu o usoara sila din ceaiul pregatit de fata si vorbea singura in timp ce aprindea televizorul sa-si urmareasca serialul. Cum cauta canalul dorit, da de niste stiri de ultima ora:
-�...Astazi plitia si pompierii s-au confruntat cu un adevarat dezastru:cartier din apropierea mall-ului a fost invadat de niste fiinte nemaintalnite pana acum; serpi zburatori, varcolaci si alte creaturi inspaimantatoare. Asa ceva e de necrezut, oamenii din cartierul respectiv care au scapat de acolo sunt efectiv ingroziti...�
-Doamne cat se poate exagera..Offoff! Lumea asta se duca de rapa!...
-----------------------------------------------------

va urma

am deja mai multe capitole pe care le-am (re)facut
am zis sa nu le pun pe toate caci sigur nu le veti citi
anyway vreau sa stiu cum vi se pare pana acum

stiu ca genul acesta de povesti este destul de supra-uzat deja si cam probabil chiar plictisitor....ar imi incerc si eu norocul.

deci cum vi se pare?

PS: textul orginal avea alineaturi si toate numai cand postez aici imi dispar si n-am ce-i face

[nadepsine]

am zis sa incerc desi in multe alte forumuri nu prea primeam vreun raspuns
si de aia nu eram sigura daca sa postez sau nu

ma bucur insa sa stiu ca l-ai citit ^_^
app: sunt fata :]


La fata locului fetele au parte si ele de surprize:
-Ce?!...Ce e asta?!? Striga ingrijorata Eclair Se misca pamantul...un cutremur sa fie oare?Fetelor tineti-va bine de ceva!
-Eclair!! Strigau ele cand isi pierdu-se echilibrul.
Incercand ele sa isi recapete echilibrul, Mia Zoey si Mimi s-au apucat de balustrade de langa ele. Dar acea balustrada era subrezita din cauza undelor seismice si se rupse, cazand cu ele un etaj mai jos.
-Ahhhhhhhhhhh!! A fost ultimul lor strigat in cadere inainte sa isi piarda inconstienta.
-Fetelor!!
Éclair privi speriata la prietenele ele si se intreba daca sunt bine. Dar nu apuca sa isi traga pieptul caci simti-se ca seismele incetase. Ea simti un fior de racoare fulgerator pe sirea spinarii. Din reflex se intoarse sa vada ce era. In fata ei se afla un trol urias gata sa o atace. Dupa el mai aparu inca cativa- iesiti dintr-o gaura din beton, indrepatndu-se spre prietenele ei inconstiente:
-Ce bine am gasit si eu ceva de mancare pe gustul meu, o fetita mica si frageda, rosti cu o voce ragusita si joasa trolul, lingandu-se cu pe buzele crapate si pline de negi.
-Ah nu!! Abia rostise ea incremenita de spaima. “trebuie sa fie vreo farsa sau ceva...nu pot fi reali...oare,oare visez? Nu! Trolii nu au cum sa existe! …Fetele!…ele sunt in si mai mare pericol ca mine! Trebuie sa le salvez…Asta trebuie sa fie vreun vis ciudat…”
-Nu vizezi......in sfarsit a venit si momentul tau, se auzea o voce acustica joasa dar totodata soptitoare in capul lui Éclair.
-Ce....ce-a fost asta? Cine esti? Arata-te! Striga Éclair speriata!
Trolul radea de ea caci credea ca o luase razna de la frica. Si cum trolilor le place sa vada oamenii confuzi, o lasa putin in pace sa ii poate vedea “sepctacolul”
-In orice caz sunt de partea ta, linisteste-te si lasa-te dusa de vocea mea.
In acel moment ochii fetei se luminasera ca doua torte. Trolul se oprise din ras si privi mirat neintelegand ce se petrecea. Éclair isi pierdea incet constienta simtind cum o forta subtila ii prelua corpul. A intins bratul inainte si o energie ciudata se strangea in palma ei. Trolul si-a dat seama ca era in pericol si a dat sa fuga. Dar nu mai avea scapare. Din palma a tasnit energia ca o lance strapungandu-l indata pe troll.
-Ce-i asta?!...Nu se poate! Tu...tu...Nu!!! Ahhhhhhh!
Totul se luminase iar monstru disparu in neant, urland in agonie. La fel s-a intamplat si cu ceilalti doi ce atentau la vietile celor 3 fete. Restul mostrilor ce erau prin mall plecau indata parca speiriati inapoi de unde au venit. Linistea se aseaza peste inapoi. Fetele se trezesc, mai intai Mia si pe urma celelalte doua:
-Au! Cine s-a jucat fotbal cu capul meu.....Zoey! Corina ! Treziti-va! Le striga ea zcuturandu-le de umeri.
-Au ma doare capul, zice Zoey morocanoasa
-Da.si pe mine...Hey! Dar Eclair unde-i?, fetele incep sa realizeze ca disparu-se
-Oare unde s-o fi dus? intreaba Mia
-Da...Oare ce-a fost chestia aia? Intreba ingandurata Zoey.
Dupa colt, un baiat cu parul blond si ochelari umbrindu-I ochii statea rezemat de perete ascultand ce avea ele de spus. Dupa aceea se lua si pleca discret, dupa care isi ia telefonul si suna pe cineva:
-Alo! Nina vino dupa mine. Te astept la intersectia dintre strada Surprizelor cu starda Schimbarii...Da acolo unde e noul Mall. Da acela care a fost incendiat mai devreme. Foarte bine. Te astept in cinci minute. "se pare ca momentul asteptat a venit va fi o noua Apocalipsa pt Reformare in curand, destinul omenirii va fi pus in mainile acelei fete" reflecta el in timp ce se pierdea incet din vedere prin multimea de oameni adunati la locul faptei.
Eclair se trezea si ea in sfarsit:
-Au! Ma simt de parca am fost bagata in masina de spalat, rosti ea privind putin imprejur. Oare unde sunt. Ce e locul asta? Se intreba uitandu-se pe ce era rezemata. Asta pare sa fie un copac...unul mare, si cu frunze rosii. Sunt ...intr-o padure?
Era in padurea din lumea cealalta in care nu patrund decat samanii, magii sau vrajitorii. In acest moment Eclair se afla in mijolcul Padurii intelepciunii, destinul ei abia a inceput sa isi arate menirea.
-Oriunde as fi trebuie sa ma intorc inapoi, dar cum? Mai bine plec de aici inainte sa se mai intample ceva...Oohhh de nu mi-ar fi asa de foame,ca deja am impresia ca simt miros de peste prajit... Hey! Dar se simte un miros de peste… din directia aia!
Eclair merge cati-va pasi mai incolo si se uita printre tufe si vede un foc de tabara cu peste pus sa se prajeasca. Se apropie incet si miroase putin si spune:
-Ar putea fi o iluzie, dar mi-e atat de foame ca as manca orice!
Fara sa mai stea pe ganduri se si puse pe infulecat cele 3 bucati de crap. Nu trecu mult si le si termina. Satula fiind spuse satisfacuta:
-Ce bun a fost!
-Mda cred a fost delicioasa, a raspuns o voce de undeva de dupa tufe. Pacat ca n-am apucat sa o gust si eu. Se pare ca pana la urma o sa imi pot tine regimul, vocea se auzea tot mai tare era acompaniata de sunetul unor pasi calmi.
-Ci-cine a spus asta? intreaba Eclair surprinsa si incremenita.
-Eu, se auzi iesind din tufisuri.
In fata ei se arata un baiat tanar, de seama ei cu parul roscat si si ochii caprui spre caramel.
-Salut eu ma numesc Kitsu...uh...Hajime! Pe tine cum te cheama?
-Uhm...Pe mine ma cheama Eclair, Backstube Éclair Angela, raspunde ea promt.
-Imi pare bine de cunostiinta, ii raspunse baiatul zambindu-i cald.
-Uhh...Imi pare rau ca ti-am mancat macarea...doar ca mi-era foame si..
-Lasa, nu-i nimic. Doar am spus ca incerc sa tin regim. Si deci, din cate vad esti noua pe aici. Cum de ai ajuns in padure? Tocmai ai devenit saman?
-Sincer habar nu am cum am ajuns aici in locul asta ciudat, tot ce imi amintesc e ca prietenele mele erau in pericol si am vrut sa le ajut....si am auzit o voce ciudata in capul meu. Si nu imi aduc aminte ce s-a intamplat dupa aceea.
-Voce in cap?" ciudat pare o simpla fata, oamenii obijnuiti nu pot sa ajunga in lumea asta asa din senin...s-ar putea....ah nu nu nu.....nu cred ....hmm si totusi"...
-Hajime.Te simti bine?
-huh?...Ah nu n-am nimic, ma gandeam la ceva. Nu ma lua in seama, si afiseaza un zambet fals.
-Bine cum spui tu...hey ce-i asta? Tresari ea simtind crutemur sub picioare...Nu din nou, zice ingrijorata in timp ce pamantul iar incepu sa crape, din el iesind un pitic de piatra.
-E un pitic de piatra, ai grija. Lasa ca ma ocup eu de el! Spuse baiatul hotarat.
-Vei regreta ca te-ai pus cu mine baiete, spuse cu multa incredere de sine bestia. Asa ca ai face bine sa imi dai fetita muritoare sau te voi devora si pe tine!
-Mai vedem noi, zise Hajime facand o incantatie scurta.Deodata i se incarcasera mainile cu o minge de energie concentrate, pe care o azvarli spre monstru. Piticul se dezintegra cu repeziciune in urlete:
-Aaaaaahhhhhhhhh...Vei plati pentru asta! Aaaaaaaaaggghhhhhh
Totul se terminase repede. Scuturandu-si palmele, baiatul se indrepta spre fata.
-Esti bine Eclair?
-Mda, sunt in regula, spuse ea inca fermecata de ce facuse el mai devreme.
Scuturnadu-si capul de “vraja”, Éclair il intreba indata:
-Wow! cum ai facut asta?
-Stii? sunt sigur ca si tu ai putea sa o faci.
-Ma indoiesc. Eu nu sunt in stare nici macar sa imi leg o funda la par.
-Ba eu cred ca poti, doar ca momentan esti doar la inceput. Mai ai multe de invatat daca vrei sa supravietuiesti aici.
-Sincer, as vrea doar sa ma intorc acasa momentan. Habar nu ma cum am ajuns aici si ce e locul asta
-Hmmmmm...atunci haide cu mine, o lua el de mana..
-Stai stai! Unde vrei sa ma duci?
-La un oracol, nu-i departe de aici. Poate el o sa te poata ajuta...Ohhhhh nu! Se opri el in lco privind pe cer.
-Ce e? Ce s-a intamplat?....
-La pamant! sari el deodata trantind-o sip e ea odata cu el jos.
-De ce ai facut asta?! Striga ea indignata.
-Shhhhhhh…E un dragon rosu pe cer. Dragonii rosii sunt foarte agresivi. Si nici nu-s usor de invins. Sa speram ca nu ne observa.
-Sunt alergica la praf, ii soptii ea. Si imi vine sa stra-stra-stra… Hakushuu!!
-Oh-oh! Ne-a vazut..Fugi!!
-Awwwww...Urasc ziua de azi, a zis ea bosumflata luand-o goana impreuna cu Hajime
In timp ce alerga nu era atenta pe unde isi azvralea picioarele, si se impiedica de o radacina cazand direct in noroi:
-Grozav acum am facut si o baie cu namol! Oh-oh...
-Eclair!!! Striga el oprindu-se in loc.
Dragonul se naspusti asuprea ei si o prinse, ridicandu-se sus la cer cu ea intre gheare :
-Ahhhh! Da-mi drumul! Striga Éclair zadarnic. Ma zdrobesti! Ahhhhh, urlase ea pana cazu inconstienta.
-Eclair!!! Nu!!
-Hehehehe! mersi pentru gustare! Muritoarea asta o sa fie o masa savuroasa pe cinste.
Dragonul nu apuca sa isi termine fraza ca este interrupt:
-Ce naiba?...De unde provine energia asta?
-Eclair?...Ce se petrece? Privi mirat tanarul roscat.
Eclair se aprinse toata si se eliberase din stransoarea dragonului. Ea il apuca de coada si il azvarleste cat colo, dupa care cobori incet pe pamant. Totul revenise la normal iar lumina din ea se stinse, lasand-o usor ametita:
-Eclair!! Esti bine! trezeste-te!
-Uhhmmm...Imi vajaie capul, rosti ea revenindu-si. Ce naiba s-a intamplat? Unde-i dragonul ala mare?
-Nu-ti aduci aminte?"asta chiar e ciudat. Oare ea chiar e?"
-Ce s-a intamplat? Ce sa imi amintesc? "ce naiba mi se intampla? Iar am auzit vocea aia ciudata...Ce mie se intampla...Oare inebunesc? Sa-mi explice cineva!"
Hajime clatina din cap in caci nici el nu putea intelege pe deplin ce tocmai se intamplase. Se resemna si o ajuta sa se ridice.
-Ar fi bine sa ne grabim la oracol pana nu se mai intampla cine stie ce....bine?
-Bine. Sa ne grabim pana nu mai dam de alte creature si mai fioroase sau mai stiu eu ce. Vreau doar sa scap de aici.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

va urma

astept sa vad daca va place :]

[nadepsine]

^_^ asa am sa fac
numai astept macar cate un comentariu caci nu vreau sa faci double-post T.T


Eclair si Hajime tranversau cu prudenta padurea aceea stranie. Fata oricat de ingrozita ar fi fost mai devreme tot nu putea sa reziste sa nu fie fermecata de padure. Era formata din copaci gigantici si batrani. Nu putea san u se mire la ei. Pareau sa fie o specie noua sau cel putin diferita de cele de pe pamantul familiar. Crengile erau asemanatoare cu lianele iar frunzele nu erau verzi ci rosii.
-Neh, Hajime…
-Ce este?
-Nu pot sa nu ma mir si ma tot intreb… Ce fel de copaci sunt acestuia? As zice ca sunt niste alge gigantice si ramuroase.
-Hmm… A da! Desigur…Uitasem! Ai zis ca e prima data cand ai venit pe aici. Aunci nu e de mirare ca ti se par asa de neobijnuiti. Acesti copaci fac parte dintr-o cu totul altfel de categorie de plante. In sensul ca, desi in marea majoritatea sunt foarte asemanatoare cu cele de pe pamant, cele din padurea aceatsa in mod special nu au la baza clorofila…si nici fotosinteza.
-La ce te referi?
-Spun ca in loc de cloroplaste, planetele acestea au krauloplaste si ele nu reactioneaza la lumina, ci la intuneric.
-De aceeasi e asa de umbros si intunecos pe aici?
-Mda, copacii acestia absorb materia neagra transformand-o in umbra. Materia neagra cele mai greu perceptibile particule existente, in lumea obijnuita oamenii abia daca ii stiu de existenta, cu atat mai outin sa demonstreze ca exista.
-Inteleg.
Deoarece acesti copaci foloseau sa isi prepare hrana kraulofila, acestia produceau si o secretie interna care era des folosita si ca hrana pentru alte finite. Secretie - ce avea un gust dulceag acru - mai era utilizat si ca leac tamaduitor. Secretia copacilor avea un efect cicatrizant, tocmai de aceea Hajime se opri sa ia culeaga putin intr-o sticla:
-Hajime ce e aia? La ce o sa o folosesti?
-E un fel de seva vindecatoare. Uite pune-ti putin peste rani
-Wow! Dar chiar ca vindeca. Uite nu mai am nimic.
-Asa este. Acum sa ne miscam pana nu mai vine inca un dragon sau altceva.
-Ca bine mai spui. Sa mergerm.

Strabatand cam jumatate din padure cei doi ajunsera la o pestera, ascunsa de iedera, intr-o stanca. Hajime sovaia sa calce in pestera.
-Deci…sa intram…
-“Ma intreb de ce i-o fi asa de frica…” Dupa tine.
Hajime inghiti in sec si facuse un pas in gura pesterii. Din nefericire penru el, ceea ce nu isi dories avu loc: nici nu apucase sa mai faca inca vreun pas caci aproape instantaneu a fost impins inapoi si aruncat cu vreo 10 metri direct in cel mai apropiat coapc:
-iiiiiAaaaaaaaaaah!!!!!!!!!!! striga elizbindu-se cu putere...Au!
-Esti bine Hajime? Alerga repede la el.
-Da nu am nimic, a zis el scarpinandu-se in cap.
Desi nu avea nimic, trupul lui incepu sa ii lumineze. Pletele i se alungira si parul i se facuse de o culoare mai intense si rosiatica. Ochii ii devenira aurii precum chihlimbarul iar, dupa perciuni, i-a rasarise doua urechi pufoase si alungite. Din dosul sau isi facut aparitia asortata coada infoaiata.
-Uh....oooops! rosti el stanjenit.
-Ooops?! Se indigna Éclair. Dar-dar ce s-a intampat cu tine? Arati ciudat… Hajime? Sa nu imi spui ca sit u.. esti un… monstru? Zi-mi ca e vreo gluma…
-As vrea eu… Uite Éclair. Imi pare rau ca am vrut sa ascund asta de tine. Ma gandeam ca poate ai avea incredere mai multa in mine daca aratam ca un om, glasui el cu jumatate de gura aplecadu-si privirea in pamant. Si de fapt nu ma cheama Hajime ci Kenshin, Kitsune Kenshin, imi pare rau doar ca am facut asta, doar ca nu am vrut sa te sperii de mine...
-Aveam oricum incredere in tine ca m-ai salvat de trolul acela... Nu trebuia sa te ascunzi dupa o masca...
-Multi oameni se sperie de cei care arata ca si mine. Multi de aici sunt terifiati de cei ca mine, fiind terorizati de unii monstrii rebeli si astea nu ii contrazic... Problema e ca tot mai multi demoni devin rebeli si se insalbaticesc...
-Haji…adica Kenshin. Nu mi-am dat seama de asta. “Daca as fi in locul lui probabil ca si eu mi-as ascunda chipul.”
-Dar in mine poti sa ai incredere. Eu sunt de partea oamenilor, zicea el apucand-o usor de mana.
Privind-o adanc in ochi Éclair se intimida, fata ei semanandu-se cu cea a unei capsuni. Isi scutura capul scurt si isi trase mana repede.
-Uh....Bine… Am incredere in tine...
-Inca te temi e mine…As vrea sa iti demonstrez ca n-as rani niciodata o fiinta umana…
-A! Nu…nu ma inteleg gresit. Am incredere in tine... Numai ca asta m-a luat putin prin surprindere si inca sunt putin surprinsa.
-Hahahahahahaha! Tot te pacalesc de fiecare data Kenshin. Nu te inveti minte, rasuna vocea din pestera.
-Asta ce-a fost.
-Nu-ti fa griji, el e cel la care am vrut sa te aduc.
-Ce figura mai esti tu Kenshin. E a a einspea oara cand cazi prada acestei glume.
-Heheh! Foarte amuzant, Gyatso-sama, inca va mai arde de glume?! zicea Kenshin usor iritat.
-De fiecare data cand pun Kekaiul uiti de el si musti "momeala". Hahahahaha......dar gata cu glumele vad ca ai adus o draguta domnisoara la mine, haide sa vedem cu ce te pot ajuta....haida haida, nu-ti fie frica, nu o sa iti joc nicio farsa.
Fata se apleca spre Kenshin si-I soptii:
-Chiar crezi ca e o idée buna?
-Hai dute, nu-ti fa griji. E el mai glumet asa dar ii un oracol. Eu te astept aici pana te intorci ok?
-Bine, ma intorc imediat.
Inca din momentul in care patrunse in pestera putea sa simta acea energie izbitoare si purificatoare aompaniata de un parfum delicat de tamaie. Cu fiecare pas pe care il facea ii fosneau frunzele si pietrisul de sub picioare. Ajunsa la capatul pesterii zarise un batranel grizolat, cu privire blanda. Acesta statea in postura lostusului avand in fata sa un mic jaratec ce inca ardea:
-"Asta sa fie Oracolul?"se intreba ea.
-Da eu sunt Oracolul acestei paduri, zicea el zambind usor...am cam imbatranit nu? hahaha...
-"Waa!.....e si medium ca mi-a citit si gandurile" tracni ea surprinsa.
-Mda, numa ca nu mai am performanta pe care o aveam inainte, am cam ruginit,..dar nah sa trecem la treaba. Vad ca nu esti de pe aici si ca ai ceva nelamuriri.
Fata isi pleca capul in semn de aprobare si se aseza jos in fata lui.
-Ei bine pe aici candva toate erau bune si frumoase, pana cand…ah… nu se stie exact cauza, dar multe din creaturile care erau linistite inainte s-au insalbaticit si-au inceput sa atace localnicii de aici.
-Deci ceea ce spunea Kenshin ca oamenii ce cresc aici sunt terorizati e adevarat,
-Asa e. Si chiar si cei din lumea oamenilor din cate am vazut. Se pare ca si tu ai fost prinsa la mijloc si ai cazut aici in lumea asta din intamplare “As vrea eu, sarmana fata”. Aici trebuie sa ai grija.
-Am vazut asta cu ochii mei.
-Din nefericire tot mai multe bestii ataca oamenii si le devoreaza sufletele. Pentru monstrii si demoni, sufletul uman e o sursa de energie.
-Haaaahh! Se scutura ea acoperindu-si gura.
Incet isi imagina plansetele si tipetele in agonie. Vizualiza macelurile ce aveau au loc.
-Toti copii aia care isi pierd parintii… Stiu prea bine cum e. Numai imaginandu-mi cum plang copii dupa parintii lor…si toate tipetele...scancetele...maceluri...varsare de sange. NU!... Nu mai vreau asta...nu mai vreau sa se intample. Vreau sa se termine. “Nu mai vreau sa sufere nimeni cum am suferit eu...mama mea! Inca mi-e dor de tine. In numele tau am sa dau tot ce pot ca sa scap lumea de suferinta.” Nimeni nu merita sa isi vada familiai murind.
Cu aceste vorbe si ganduri, ea devenea tot mai determinate sa se implice in incurcatura in care intrase accidental. Acu era mai mult decat curioasa sa devina saman. Era determinate.
-Dar se pare ca pana la urma nu ai venit degeaba.
-Hm? Ce vrei sa spui?
-Poate ca inca nu ti-ai dat seama dar ai o imensa energie. Doar ca inca nu stii sa o folosesti. Ai un mare potential de saman....poate chiar si dublu saman.
-Vorbiti serios?! Zicea ea marindu-si ochii de uimire.
-Sunt in domeniu, deci ma pot lauda usor ca stiu si eu ce stiu. Doar ca numai potentialul nu-ti va fi de ajuns. Ma ai nevioe si de antrenament. Energia din tine inca nu e trezita complet mai trebuie stimulate. Spiritul tau e inca incatusat ca la muritorii obijnuiti dar nu mai e mult pana sa il deblochezi si sa iti dezlantui puterea ce zace in tine. Cu ea ne-ai putea ajuta mult fetit-o, nu se prea ivesc multi ca tine asta e sigur. Cauta-ti un antrenor bun si pune-ti toata vointa la asta si vei reusi.
-Si cu ce sa incep, de unde sa pornesc? intreba ea cu mult interes si lipsa de experienta.
-Intreaba-l pe Kenshin. El ii mai plimbaret decat mine si probabil ca stie el mai multe la capitolul acesta, afisa el un zambet bland.
-Am inteles, va multumesc pentru talmacire.
-N-ai pentru ce, zambi iar bland "destinul tau e foarte complex, si se pare ca doar tu ne vei putea ajuta, depinde de cum vor derula toate astea si de decizia ta finala, micuta akan."
Kenshin astepta jos rezemat de intrarea pesterii ingandurat:
-Ma intreb ce i-o fi spus batranul Gyatso…
Insa intrebarea lui curand avea a afle raspunsul cand Eclair isi facu aparitia. Cu pasi mult mai Fermi ca inainte ea merse spre Kenshin, unde se opri:
-Gata? Te-ai intors deja? intreba bland Kenshin
-Da. Si stiu ce trebuie sa fac. Kenshin…
-Ce e? intreba el curios
-Vreau sa devin un saman, trebuie sa imi explici cu ce trebuie sa incep.
-Poftim?...Eu?!...Pai...Uh...nu stiu..cum sa-ti explic..,se fastacia el.
-Te rog Kenshin. Chiar am nevoie de ajutorul tau. Spune-mi cu ce trebuie sa incep ca sa pot deveni saman...
-"Ea chiar vorbeste serios, e foarte hotarata...Nu mai are rost sa imi bat capul cu ce i-o fi spus Gyatso-sama ca vad ca…" Mmmm..bine am sa incerc sa te ajut, ii raspunse el dupa cateva minute de ezitare si scarpinat in cap.
-Multumesc, ea se lumina la fata si zambind hotarata, sa pornim!
-Dar asta maine, acum se insereaza, te duc la mine acasa, nu e prea departe de aici, mai am o camera acolo unde sa poti dormi si tu. Sunt sigur ca esti obosita. Nu-ti fa griji ti-am zis ca poti avea incredere in mine, daca nu poti s ail intrebi pe Gyatso…
-Nu nu e problema de aia…dar daca stau sa ma gandesc...sunt putin cam obosita si nici nu stiu cum sa ajung acasa. Dupa ziua de azi ultimul lucru ce mai as avea nevoie e sa imi urle in cap Dna Camelia..., zise ea cascand.
-Hai ca te car eu in spate, spuse Kenshin zambind usor.
-...Daca nu te deranjeaza...Dar nu vrau sa ma folosesc de tine asa.
-Stai linistita, nu ma deranjeaza. Doar eu m-am oferit, nu?...Hai urca.
-Mmmm bine daca nu ai nimic impotriva, atunci...
Eclair se urcase la el in spinare si ei pornira din nou la drum, unul mai scurt si linistit. Kenshin mergea incet iar fata adormise rezemata de umarul lui indata. Cu ocazia aceasta Kenshin reflecta la ce se intamplase in ziua aceasta, mai ales la acele clipe de groaza cu dragonul rosu:
-"Ce tacuta e, doarme ca un inger. Ma rog dupa ziua pe care a avut-o ea azi o si inteleg...Si ma tot intreb: oare ce era cu energia aia de mai devreme....

~Flashback~
-Ahhhh! Dami drumul! Ma zdrobesti! Ahhhhhh.........
-Eclair!!! Nu!! Striga Hajime
-Hehehehe, mersi pentru gustare, fetita asta o sa fie foarte gustoasa sunt sigur... Ce naiba?...De unde provine energia asta?
-Eclair?..Ce se petrece?!
~End of Flashback~

-“Atunci in acel moment...oare ce s-a intamplat? Am simtit ca si cum o putere imensa imi apasa pe piept...se poate ca Eclair sa fie urmatorul Ales..."
Intre timp Dna Camelia realizase ca Eclair iar disparuse:
-Iara a fugit cine stie unde, o sa vada ea ce o sa ii fac cand se intoarce, nimeni nu se pune cu mine.....orfana asta ma scoate din sarite...

In momentul in care Eclair a fost atacata de piticul de la mall si de dragonul rosu - cand ochii i s-a aprins ca 2 torte si energia pe care a eliberat-o spre ai nimici - adus si la o interferenta in talismane. Acestea s-au dezechilibrat si s-au activat. In aceasta situatie gardienii au devenit ingrijorati ca odata cu activarea talismanelor stiind ca celelalte creaturi urmau sa devina si mai interesate de ele si mai ales de Alesul care le va uni. Fiind ingrijorati, gardienii si-au organizat o reuniune urgenta spre a se putea consulta unii cu ceilalti - sa vada ce masuri sa poata lua. Asezati la o masa rotunda in functei de semnul ce-l purta fiecare - pamant, lumina, apa, aer, intuneric si foc - gardienii isi dezbateau ideile:
-Ceva trebuie facut. Talismanele s-au activat, rosti Haru, Gardianul de Pamant.
-Ceea ce inseamna ca Alesul a sosit...
-La fel si faptul ca va avea loc o noua reforma , adauga alternativ cei 2 Gardieni ai Luminii si intelepciunii Kay shi Ray.
-Dar inca nu stim care e al 7-lea gardian.....sau stim? adauga Naiade, Gardianul aerului.
-Trebuie sa il gasim cat mai repede inainte sa fie atacat de creaturile care au inceput sa se insalbaticeasca, continua Tamao, Gardianul Focului.
-Nu stim nimic despre cat de puternic sau cat de vulnerabil este, zicea Kurochi cam iritat, Gardianul Intunericului.
-Da, nu stim chiar nimic, cum o sa ne dam seama cine sau ce e? intreba Ariel, Gardianul Apei.
-Asta nu va fi greu. In preajma Alesului, talismanele vor reactiona cu el ca precum un magnet, sau vor straluci puternic, raspunse Shuuichi. Acum sa nu mai pierdem timpul si sa ne grabim sa il gasim...da?
-Da!! rostira cu totii
Nemai lungaindu-se cu consiliul, gardienii inchiara si pornira la drum. Despartiti si imprastiaiti in toate dorectiile. Ei au plecat in cautarea acelei persoane Alese.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
va urma

dupa cum am spus

va rog nu ma faceti sa postezi de doua ori la rand T^T

PS: imi cer scuze ca in partea de la final am cam grabit prezentarea acelor personaje respectiv dialogul acestora
cand am sa am timp am sa incerc chiar sa le desenez daca pot :)

[nadepsine]

adevarul e ca acest capitol initial era doua, numa am zis ca decat sa fie doua mai scurte si incomplete mai bine unul mai amre cu tot de la expozitiune pana la deznodamant ^^
ma bucur ca iti place lumea paralela pe care am transpus-o povestii
cere si ti se va da
dorinta ta e porunca pentru mine


-uhm...hmm....Unde sunt? Nu vad nimic… A! Ba da!... Da' ce-i cu cartea de geografie la mine pe cap... de unde?
-D-soara Backstube nu te mai ascunde dupa carte si citeste urmatorul paragraf.
-Hah?!? D-na profesoara ?! Sunt la scoala... Cum am ajuns inapoi??!? Cum?!
-Iar ai atipit la ore ca de obicei, ca pedeapsa stai dupa ore sa faci curat in clasa...
Profesoara nu apuca sa isi termine vorba caci fusese intrerupta de o fata care brusc intrase pe usa. Cu un chip ingrozit si o rasuflare grea, fata glasui cat putu mai coerent:
-Eclair!!!... Un icendiu... la tine acasa... mama ta... e prinsa acolo...
-Ce~?!...Asta trebuie sa fie vreun cosmar… Mama!! Nu!...
Éclair se ridica in ambele picioare iar scaunul ii se tranti de podea. Cu degetele tremurande se agata de banca si simti nevoia de a striga din rasputeri. Camera se invartea cu ea. Totul se intuneca si se tulbura. In fata fetei aparu imaginea mamei sale, Chloe curpinsa de flacarile ucigatoare.
-N-nu...nu nu! Mama~!!! Vin acum sa te ajut...mama!... Mama!!!... Aaaah~!!!
In urma acelei imagini horifice, Éclair se ridica din perna tinandu-se de cap si tipand ca din gura de sarpe. Inca inconstienta de unde era de fapt ea coninua sa planga in hohote. Auzindu-I strigatele Kenshin intra in camera deindata si inerca sa o calmeze:
-Eclair! Ce e? Ce s-a-ntamplat? De ce strigi?
Trezindu-se la scuturatul lui, aceasta isi reveni din cosmar incet, toata gafaind si sudorand.
-haaaaaaah... A fost doar un cosmar, rasufla ea usurata, iarasi il am, offf!
Inghitind in sec si stergandu-si lacrimile uscate de pe obraji aceasta se resemna dupa vis.
-Uite, am sa iti auc o cana de ceai. Numai ce l-am pregatit. Mai asteapta putin pana se raceste, o.k.?
-Bine, multumesc, zise ea zambind. Dar chiar...Unde sunt? intreaba ea privind imprejur.
Uitandu-se mai bine in jurul ei observa ca se afla intr-o camera frumoasa, plina cu perdele catifelate transparente avand un mireasma placuta si imbietoare de orhidee. Éclair nu-i putea ignora parfumul ce se cerea complimentat:
-Ce frumos miroase!
-Cred ca da. E camera de oaspeti. Inainte era a mamei mele, a zis el aplecand usor capul cazand pe ganduri.
-....A murit, nu-i asa? Se induiosa ea evident.
-...Cine? intreba el putin buimac
-Mama ta...a murit nu?
Éclair isi ghemui picioarele si-si lasa capul sa cada pe genunchi amintindu-si de propria-si mama.
-...Aaaaaa!...Nu, nu a murit. A plecat pur si simplu... nu stiu exact de ce a facut-o... De ce intrebi? “Doar nu cumva...?” Imi pare rau ca ti-am adus aminte de altceva.
Eclair il linisti zambindu-i senin si mangandu-l pe spate:
-Nu-i nimic. Nu e vina ta. Am trecut deja peste asta... Deci ce ar fi sa mergem acum...
-Huh? unde sa mergem....? intreba el nedumerit
-Sa-mi arati ce trebuie sa fac ca sa devin saman....Cum adica unde?!
-Aaaa~ ”Ce memorie are cand e determinata!”...Pai bine...
-Bun atunci. Ce mai stam?
-Dar mai intai ar trebui sa mancam ceva. Ce zici de o salata de fructe?
-Pai, adevarul e ca mi-e cam foame...Doar ca rabdarea nu e punctul meu forte...
-Hmhn...”De asta mi-am dat seama” chicotinea el incet. Haide sa mancam. Am pregatit niste fragi si affine in toping de nuga si o salata de fructe exotice ornamentate cu frisca.
-Chiar asa? Se mira ea auzind de gustarile ce ii sunau asa de savuroase.

Cei doi s-au dus in bucatarie modesta dar impresionant de curata a roscatului. Asezandu-se la masa Kenshin o servi indata cu desertul propus. Incantata de ceea ce vedea, Éclair nu ezita sa guste. In momentul urmator nu se putu abtine san u faca remarci si alte complimente:
-Mmm~....E chiar mai gustoasa dacat mi-am imaginat!
-Hahaha! Poti manca linistita. Mai este suficienta. Plus ca am de gand sa prepar si niste galuste de orez cu umplutura de orez pentru mai incolo... Deci ar trebui sa iti explic de la zero cum sta treaba nu?
-Ham asa heva, murmura ea continuand sa manance cu pofta.
-In mod normal lumea spirituala nu e tocmai facuta numai din spirite si suflete.
-Da?!
-Da. Multi asa credeau pana acum....Aici numai samanii, vracii, magii si oricare om care are energia spirituala activa poate veni aici... Si desigur sunt multe creaturi, bestii, demoni si spirite pe aici… Dar nu chiar oricum. Si pe fi-unde. Sunt 7 mari regate, sau - ma rog - imparatii, sectiuni, lumi, pamanturi, meleaguri, sau cum vrei sa le spui. Ele reprezinta cele 4 mari elemente de baza ale naturii: foc, aer, pamant si aer, si elementele superioare: lumina si intunericul. Cred ca stii ca toate elementele se neutralizeaza una pe alta, astfel ca la baza lor se afla spiritualitatea si viata, al 7-lea element complex. El e realizat prin ciclul celorlalte. Toate se afla intr-o evolutie continua si constanta... Samanii sunt oamenii care pot manipula materia din jurul lor. Deci, de regula majoritatea se axeaza doar pe spiritism fiindca este cel mai usor de realizat si poti medita mai bine. Si totusi sunt si samani care nu se multumesc doar cu control al spiritelor. Acestia devin medii al elementelor...
-Medii?
-Da. Dar e mult mai greu caci elementele nu sunt ca si spiritele. Spiritele pot fi imblanzite, spre deosebire de ...apa, de exemplu, care nu ii potzi ordona… Este mult mai dificil: ii ca si cum i-ai spune unui dulap sa se multe putin mai la stanga; la un om daca ii spui o face dar ma indoiesc ca dulapul o va face, nu-i asa?
-Hahahaha...Cam asa ceva, chicotea ea in timp ce gusta cu pofta din frisca.
-Mda...Si cu toate astea exista si samani care ajung sa stapaneasca un element al naturii...Si chiar, mai rar dar se reuseste, ajung sa controleze doua sau mai multe. Asta se intampla rar fiindca este foarte greu; asta te asigur, eu abia am reusit sa stapanesc pamantul si partial apa..
-Da? Impresionant, se mira ea. Ai sa ma inveti si pe mine nu?
-Uhm “Iara ma ia cu impulsivitatea ei. E asa de draguta pana in momentul in care incepe sa te bata la cap”...Pai asta ar fi o problema. Eu nu stiu sa iti explic asa de bine. Dar cunosc pe cineva suficient de batran care sa poata sa iti clarifice... Exista o creatura - are multi ani - si se poate sa iti cunoasca foarte bine si reincarnarea.
-Ce legatura are reincarnarea cu spiritualitatea?
-Are! Ca sunt anumite lucruri legate de origine care sunt esentiale in a-ti alege, aprofunda si extinde puterea spirituala… Mai ales cand e vorba de manipularea vreunui element din natura.
-Inteleg.
-Deci, creatura aceasta, cum e batrana are si o experienta si pricepere in a-ti putea spune sub ce element te vei descurca mai bine si iti va da si sfaturi si alte cele doar ca, se opri el putin ingrijorat.
-Doar ca...ce? Ce e?
-Koh! Asa il cheama. E destul de viclean de asemenea si… cum sa spun...
-Spune odata!
-Trebuie sa ai mare grija cu Koh. Cel mai bine e sa nu arati vreo urma de frica... Mai bine nici un sentiment... Altfel...
-Altfel...?
-Altfel iti va fura chipul! de aceea nu trebuie sa ii arati vreun sentiment sau stare de spirit. Altfel va absorbi starea ta odata cu chipul tau, a a zis el clar si raspicat , lasand-o inmarmurita.
-“Incredibil, oare sa fie exact asa cum spune el sau iara fabuleaza?” Am inteles... Si unde se afla aceasta creatura Koh?
-Momentan s-a retras in portiunea spirituala. Unde sunt numai suflete si spirite. Te duc eu acolo dar ai grija de ce ti-am spus…Stii, am avut un amic, Nakano il chema. Nu a ascultat de mine si a… a ramas fara chip. Probabil ca acum e un spirit care rataceste in lumea aceea a sufletelor
-“Pare chiar mai afectat decat vrea el sa arate. Probabil ca tinea mult la prietenul acela al lui... Faptul ca este atat de ingrijorat pentru mine arata ca ii pasa de siguranta mea…”
-Te rog sa ai grija, ii spunea el melancolic si in acelas timp ingrijorat, ochii ii luceau intristati.
-Si cum ajungem in lumea sufletelor?
-Pe lacul de la marginea din partea cealalta a padurii este o insula. Pe ea se afla un sanctuary pentru suflete. Putem merge pe acolo. Vom avea ceva de tranversat dar am sa te ajut. Cunosc un dra…”A! Mai bine nu ii pomenesc ca e dragon ca sigur o fi inca speriata de ei de ieri.” pe cineva care imi e dator sa imi intoarca o favoare.
-Bine. Atunci du-ma pe taramul sufletelor "Am senzatia ca iara ascunde ceva. In fine… Pare destul de suparat pe Koh... cred ca inteleg ce simte... e ca si cum ar pierde o persoana draga. De fpat asa si este. Haah~! Mama... ce dor imi e de tine".....
Kenshin iesi cu Eclair in fata casei lui, scoase un fluier ciudat si incepu sa sufle cu putere:
-Ciudat, nu se aude nimic, zise Eclair nedumerita.
-Ei! E un fluier cu infrasunete. E foarte jos si de aia nu percepi suntele. Ca urechile tale nu sunt ata de "deschise" ca sa zic asa. Oamenii au intervall mic de percepere a sunetelor. In schimb Argunta sigur mi-a auzit fluierul. Va fi aici dintr-o clipa-n alta.

Deodata se aude un scancet puternic pe cer. Precum zise Kenshin se si intampla. Un dragon de culoare cenusie isi facu aparitia pe cer si cobori incet jos la ei:
-M-ai strigat Kenshin-sama? raspunse dragonul cu o voce un pic acustica dar nu foarte joasa.
-Da. Am nevoie de ajutorul tau. Momentan am nevoie sa ajung pe partea cealalta a padurii. Trebuie sa ajungem pe insula Shirokuro din mijlocul lacului. Ne poti duce pana acolo?
-Bineinteles. Floare-la-ureche! Urcati pe spatele meu ca va duc acolo de indata.
-Uhm.....Kenshin, murmura fata ascunzandu-se dupa el. Esti sigur ca e in regula?
-Aa? Desigur. Argunta imi e prieten.
-Nu va faceti grija d-soara, am sa zbor lin ca sa nu va zgudui prea tare, ii zise dragonul.
-Stiu ca am avut o intalnire mai neplacuta cu un dragon Rosu salbatic, dar nu toti dragonii sunt la fel. De fapt Argunta este unul dintre cei mai nobili si blanzi pe care ii cunosc. Asa ca nu-ti fa griji Eclair. Bine?
-Bine, zise ea timida, daca asa sustineti.

Argunta ii lua pe amandoi in spinare si se ridica la cer. Era prima data cand Éclair zbura, si inc ape un dragon. Vantul lin le ravasi parul. Zburau de ceva vreme, padurea fiind destul de mare insa calatoria a fost placuta cu vantul. Eclair se simtea in siguranta, admirand privelistea de jos. Primul ei zbor i-a facut cea mai placuta impresie pe care i-ar fi putut sa i-o faca. Totul era calm incat uitai de griji. Insa zborul acesta nu urma sa fie pentur totdeauna astfel ca se apropiase de incheiere. In final ajung la margine padurii unde se intindea un lac imens. Incet, Argunta coboara din inaltul cerului inspre mal sa ii lase jos. Dupa ce ei coborara de pe spinarea lui, acesta isi lua o forma omeneasca apparent. Sub forma lui astrala, Argunta avea parul lung pana la umeri de culoare argintie si ochii ii erau rosii ca rubinii, pielea nu ii mai era solzoasa ci neteda de o culoare caucaziana. Imbracat in vesminte albastru-argintii matasoase, ii lasa la vedere bratele si mai aripile mar ice-i pornieau din spatele umerilor, lungi pana in pamant glezne si adunate precum aripile unui liliac gri:
-Aici va las. Aveti grija. La revedere, zambii Argunta bland.
-Pe curand prietene, zise Kenshin un pic induiosat. Si mersii inca odata.
-A fost placerea mea, Keshin-sama. La revedere d-soara, rosti el facand o plecaciune in semn de respect.
-La revedere "La asa ceva chiar nu ma asteptam! Arata chiar frumos in forma lui atrala. Se pare ca nu toti dragonii sunt ca acela rosu. Oare toti sunt aa de frumosi in forma lor astrala ca si Argunta… si Kenshin?… El si in forma lui de vulpe nu arata rau, deja m-am obijnuit cu el asa", spuse Eclair facandu-i cu mana lui Argunta.

Inaripatul se ridica la cer si disparu intre nori. Dupa ce plecase, Kenshin se uita imprejur cautand o barca:
-Sunt sigur ca o fost una pe aici...Aaa! Uite-o acolo!...ascunsa sub frunze, exact une am lasat-o!
-Hai ca vin sa te ajut sa o scoti de acolo.
-Lasa ma descurc.... stai sa vezi numai decat.

Ajuns in dreptul barcii, Keshin isi fixa privirea pe solul din jurul barcii. Isi impreuna palmele si dintr-o incantatie scurta apleca nivelul solului intr-o parte cu vreo cincizeci de grade. Intocandu-si privirea spre apa el porni in a o manipula tragand-o si impingand-o inapoi. Continuand de mai multe ori, valurile ajungeau tot mai sus pana in dreptul barcii si chiar si dupa. In cateva clipe valurile luasera barca cu ele.
-Ai vazut? ii zambi el. Hai urca, vaslesc eu.
-Ba nu, tu o vasla, eu o vasla. Sa fiu si eu de folos pe aici pana invat sa fiu si eu saman.
-Sau sa iti controlezi puterea... Adevarul e ca ai ceva putere dar nu stii cum sa o pui in functiune.
-Se poate sa ai dreptate. Asta ar fi un motiv in plus sa ma duc sa vad daca ma poate ajuta Koh asta...sau daca macar imi da sfaturi si explicatii.
-Koh...Mda....
Roscovanul se lasa dus cu gandul departe in timp ce mainile incepeau sa vasleasca.
~Flashback~
-Hahahaha Kenshin. Ce e? Nu poti sa tii pasul cu mine...Hahahahahahahahha.
Ce mai radea el de mine ca el era mai iute decat mine si avea mereu mingea. Cat ne placea sa ne jucam jocul ala cu mingea.
-A da?! am zis eu ranjind un pic. Atunci uite asta!.
M-am folosit de puterea mea sa ii scutur pamantul de sub picioare. El atunci cazuze in bot si scapa din maini mingea.
-Nah, cei ai patit tu? Ai picioarele impleticite Nakano?! Heheheh...Si spuneai de mine!
I-am luat mingea si i-am luat-o inainte:
-Nu-i corect! Ai trisat, se incrunta el in iarba, stii prea bine ca esti mai bine antrenat decat mine. Parca am spus fara folosirea abilitatilor, maraia el acolo.
Eu eram vesel si ma gandeam cat de frumoasa e viata. De unde era eu sa stiu ca prietenul meu Kalaun Nakano era atat de invidios pe mine ca eram mai priceput in manuirea apei si pamantului decat el. Era atat de gelos incat a vrut cu orice pret sa avanseze cumva. Chiar incat s-a dus la Koh. Ah! Ziua aia blestemata. N-am sa mi-o iert niciodata ca l-am facut sa sufere cand ma dadeam mare pe langa el Nakano, n-am....nu ma pot ierta pentru ce am facut... Ziua aia n-am s-o uit niciodata... Imi pare atat de rau ca te-am facut sa suferi.
In noaptea aceea, pe cand eu dormeam , el s-a trezit si s-a dus la Koh. Ah! Inca si acum ii pot auzi urletele si tipetele de ajutor. Kalaun! Iarta-ma. Ce am facut?! Nu voi mai putea sa dau ochii cu el niciodata de rusine… si nici daca as vrea. Ramas fara chip...si tot sunt sigur ca si fara fata de l-as avea in fata mea acum as putea sa ii simt ura, dispretul si mania fata de mine... Nakano, coiot naiv ce ai fost. Ti-am zis sa ca la Koh nu ai voie sa dai dovada de slabiciune. Nu trebuia sa te lasi moale. Nu trebuia sa te duci acolo cu spirit de revansa si invidie... Imi... Imi pare rau... Nakano!!
~End of flashback~

-Hahh!, suspina Kenshin in timp ce vaslea.
Eclair observase ca iar era trist si melancholic si se ingrijora pentru el:
-Kenshin. Te simti bine?
-Huh?... Aa! Nu... Sunt bine!... Cred ca iar visam cu ochii deschisi... Ce aerian pot fi uneori! iizambea el cu un zambet amar si fals incercand sa ii stearga ingrijorarea de pe chip.
-"Imi zambeste, dar e clar ca e suparat, i se citeste tristetea in ochi.." Bine daca tu spui. "Oare ce voi face cand voi ajunge in fata lui Koh. din cate mi-a spus Kenshin trebuie sa am grija sa nu ii arat vreo emotie sau vreun sentiment. E chiar ingrijorat pentru mine. Probabil ca prietenul lui a patit ceva cu Koh. Poate ca...”
~Flashback~
-Trebuie sa ai mare grija cu Koh. Cel mai bine e sa nu arati vreo urma de frica... Mai bine nici un sentiment... Altfel...
-Altfel...?
-Altfel iti va fura chipul! de aceea nu trebuie sa ii arati vreun sentiment sau stare de spirit. Altfel va absorbi starea ta odata cu chipul tau!
~End of Flashback~
-“Mi-a spus asta poate din cauza ca asta o fi patit prietenul acela al lui… Dar cred ca nu vrea sa vorbeasca despre asta. Asa ca nu am sa insist pe subiect. Poate o sa imi spuna el cu gura lui…mai incolo.”
--------------------------------------------------------------

va urma