Iubire la suprapreţ

[Cherie]

Bonjour.
Multumim tuturor pentru comentarii :].
Aici este capitolul nou, destul de lame si cam scurt dupa parerea mea. Da' ma rog, sper sa va placa.
Lectura placuta!

Capitolul ÅŸapte

Ştiu sigur că pe lângă acel sărut, i-am dăruit lui Victor şi un zâmbet. Cel mai larg, cel mai superb. Cum nimeni nu mai putuse să-mi smulgă până în acel moment. Pentru că mă simţeam bine. Simţeam aceeaşi senzaţie care-mi dominase corpul în timpul primului nostru sărut. Şi era greu de crezut din moment ce mintea îmi zburase imediat la Eric. Poate pentru că tocmai ieşise pe uşă, adresându-mi una din replicile acelea pe care sigur şi le pregătea special pentru mine?
I-am analizat cu atenţie tonul pe care mi se adresase. Denota dispreţ, repulsie, poate chiar şi ură... Mă ştia atât de bine. Chiar vroiam să-l strig pe Victor. Eram fără apărare. Nu-i puteam face faţă. Dar Victor plecase de mult. Şi sunt sigură că şi el îşi dăduse seama de asta. Altfel nu s-ar fi apropiat atât de mult de mine...
Eram speriată. Nu ştiam ce îmi poate face. Mint. Nu ştiam ce aş putea face eu cu el atât de aproape de mine. Mai ales acum că o altă senzaţie, destul de ciudată, îmi dominase corpul. Una diferită faţă de cea pe care o simţeam alături de Victor, una pe care mi-o crea imagina lui.
Era un curent îngrozitor în hol. Dar simpla lui prezenţă mă încălzea. Probabil că dacă am fi mereu împreună, mie nu mi-ar mai fi frig niciodată. Ce mult îmi doream să fie el cel care mă încălzea noapte atunci când îmi era frig şi nu Nate. Am fost întotdeauna o friguroasă şi foarte dependentă de atenţia şi căldura celor din jur. Începusem să tremur.
Am înghiţit în sec şi l-am întrebat pe un ton răstit ce anume vroia de la mine. Răspunsul? Tipic lui. Spunea că ar trebui să-i vorbesc frumos, că-mi poate face rău. Mă întreba dacă mi-e frică.
De el? Niciodată.
De sentimentele mele? ÃŽntotdeauna.
Fiindcă ele erau cele care aveau să facă bomba să explodeze. Ele vor fi cele care vor cauza ravagii şi care creaseră deja o prăpastie în prea-frumosul meu basm pe care îl trăiam alături de Victor.
I-am întors spatele vrând să intru în apartament. Şi atunci l-am auzit. Regreta cumva că fusesem prieteni? Pentru că dacă făcea asta, nici nu-şi dădea seama ce fel de durere îmi cauza acest lucru... Şi totuşi, eram o fire irascibilă. Trebuia să ţip ca să mă stăpânesc. Nu vroiam să încep să plâng şi să-i înşir toate motivele pentru care consideram acele amintiri cele mai frumoase lucruri. Că prietenia lui însemnase totul pentru mine şi că mă uram fiindcă spusesem ce nu trebuie atunci când el mi se confesase. Că eram dezgustată de faptul că renunţasem la el pentru popularitate...
Bolboroseam nişte lucruri pe care nici eu nu le înţelegeam. Dar ştiu sigur că-i spusesem că nu l-a făcut nimeni pe el băiatul rău şi pe Victor cel bun. Eram furioasă. Prea furioasă. Orgoliul îmi urla să-i fac ceva să tacă din gură. Răsucea prea mult cuţitul în rană. De parcă eu eram vinovată pentru toate. Şi am vrut să plec din nou. Dar de această dată mă prinsese de mână. Şi am simţit cum mă înmoi. Pierdusem controlul asupra corpului meu. Era conştient de asta. Ştia foarte bine că putea să facă orice din mine acum. Mi-am simţit corpul lipit de peretele rece. Eram speriată şi confuză. Şi cred că el văzuse asta. Pentru că zâmbetul perfid nu-i dispărea sub nicio formă de pe chip.
Mă întrebase ceva. Nu mi-am dat seama ce. Eram prea pierdută, iar gândurile mele nu mai aveau oricum nicio noimă. Repetase întrebare destul de iritat. Mă întreba dacă îl iubeam pe Victor. Chiar aş fi vrut să-i spun că nu, dar era o minciună. Dar era totuşi adevărat faptul că pe el îl iubeam mai mult decât pe Victor. Cu toate acestea, i-am răspuns la fel de răstit că o făceam, că-l iubeam. Să înţeleagă că era totuşi o limită pe care el o întrecea. Să priceapă odată pentru totdeauna ca mai mult de atât nu putea să se răzbune pe mine.
M-am uitat atentă în ochii lui şi am văzut o sclipire ciudată. Aş fi spus că era o lacrimă dacă nu l-aş fi cunoscut atât de bine. Aş minţi dacă aş spune că nu mi-aş dori ca aceea să fie o lacrimă cauzată de cuvintele mele. Iar eu să i-o şterg cu buzele mele zicându-i în sfârşit adevărul. Dar nu avea să se întâmple niciodată asta. Nu era posibil, chiar dacă aş vrea.
Am închis ochii trăgând aer în piept, vrând să-mi găsesc cuvintele. Însă atunci când în sfârşit o făcusem, chipul meu era prins în mâinile sale. Stupefiată am vrut să-mi deschid ochii, dar înainte s-o fac, el îşi apăsase buzele peste ale mele într-un sărut forţat, dar la care, trebuie să recunosc acum, am tânjit de mult timp.
Sângele mi se urcase în cap, iar pe picioare nu mă mai ţineam de mult. M-am lăsat dusă de val. Îmi doream atât de mult să-i simt gustul buzelor încât nu-mi mai păsa de nimic. În acel moment redevenisem cea de dinainte. Roselyn cea plină de ea, care primea întotdeauna ceea ce-şi dorea. Dar doar pentru o fracţiune de secundă. Pentru că aveam o conştiinţă care nu înceta să mă piseze la cap. Gândeşte-te la Victor, îmi spunea, gândeşte-te la cât de multă durere îi poţi cauza, egoisto! Dar nu puteam. Nu vroiam. Îmi plăcea prea mult, deşi nu o arătam.
Mi-era totuşi teamă de ceva. Presându-mi corpul avea să-mi simtă bătăile inimii. Avea s-o simtă zbătându-se în interiorul meu, strigându-mi să prelungesc cât mai mult momentul. Ar putea intra la bănuiala. Pentru că bătăile acelea nebuneşti ale inimii mele nu însemnau decât că-mi făcea plăcere sau... că-mi era frică. Să-l las să creadă că mi-era frică de el? Ar fi cel mai bine aşa.
Am continuat să-mi ţin ochii închişi chiar şi atunci când rupsese brusc sărutul. Mi-era imposibil să cred că se întâmplase cu adevărat. Vroiam să cred că era un vis, altfel durerea nu ar mai fi atât de accentuată. Nu m-ar mai interesa deloc de Victor. În vis aş fi făcut orice. Aş fi fugit cu el dacă mi-ar cere asta. Dar nu era un vis. Chiar se întâmplase. Am simţit cum o lacrimă îmi inundase obrazul, alunecând lin pe buze. Îmi plăcuse...
L-am privit în ochi şi vroiam să cred ca avea să fie pentru ultima oară când o făceam. Mi-a spus că nu vroia decât să-i şteargă gustul lui Victor şi că nu avea de gând să mă lase să trăiesc în pace. Că era coşmarul meu. Era sigur că aveam să-l visez la noapte. Şi am vrut să-i strig atunci, că de mult timp îmi apărea în vise. Sub forma unui coşmar. Şi era adevărat.
Ultimul lucru pe care mi-l spusese înainte să intre nepăsător şi fără nicio grijă în apartamentul său era defapt o concluzie. Era foarte sigur că săruta mai bine decât Victor. Şi... chiar aşa era. Victor era singurul care punea suflet în săruturile noastre, iar asta le făcea monotone, banale. Dar în cazul de faţă era vorba de altceva. Un amalgam de senzaţii şi sentimente pe care Victor mi le trezea mai greu. O dorinţă nebună de a-l avea numai pentru mine pe care n-o simţeam întotdeauna alături de iubitul meu. Iar inima mea ... Niciodată nu reacţionase în felul acela. Şi da, săruta mai bine! Mult mai bine. De o mie de ori mai bine. De un infinit de ori mai bine.
Alunecând în jos pe peretele rece din hol, cu lacrimile şiroindu-mi tăcut pe obraji, mi-am ascultat în sfârşit conştiinţa. Nu meritam nimic. Sunt prea proastă ca să am parte de ceva. Dacă mă mai lăsăm purtată de val, Victor, unicul meu sprijin, avea să dispară curând din viaţa mea. Doar gândindu-mă la asta îmi puteam închipui reacţia pe care o va avea. Eram singurul lui scop în viaţă. Dacă i-ar face ceva lui Eric? Ar fi în stare. Dar dacă... se va sinucide?
Dar eu? Eu ce mă voi face fără Victor? Aveam nevoie de el mai mult decât de droguri.

Am intrat în fugă în casă, trântind fiecare uşă. Astfel, Nate se prindea că nu aveam dispoziţia necesară să-l ascult şi că vroiam mai mult ca oricând să fiu singură. Deşi uram asta.
Am răscolit peste tot unde ştiam că-mi ţineam ţigările. Trebuiau să fie acolo. Nu aveau unde în altă parte să fie. Nu aveau cum să se evaporeze. Sau poate le terminasem? Nu aveam cum. Tocmai cumpărasem un cartuş. Nu cumva le luase Eric ultima oară când venise la Nate? Dar nu avea cum. Nu intra niciodată în camera mea. Aici erau amintirile noastre, toate pozele cu noi.
În interiorul imprimantei găsisem o punguliţă mică şi prăfuită, aruncată de mult acolo. Nu, nu aveam de gând să revin la vechile obiceiuri. Îmi erau de ajuns ţigările. Am pus-o din nou în imprimantă. De aruncat nu o aruncam. Nu vroiam să o arunc. Ştiu. Asta însemna ca aveam de gând odată şi-odată să mă reapuc de droguri. Dar dacă n-o făcusem până atunci, acum nu mai aveam cum. Minţeam în ultimul hal. În acel moment eram mai tentată ca oricând...
Până la urmă găsisem un pachet de ţigări în sertarul cu aşternuturi pentru pat. Aşa că punguliţă aceea va mai sta ceva timp în imprimantă. Sper că pentru totdeauna.
Mi-am luat laptop-ul de pe birou şi m-am trântit în pat. Calculatorul mi se părea mult mai practic şi îmi plăcea mai mult să lucrez la el, dar nu aveam chef deloc de acesta. Vroiam să stau în patul meu cel moale. Oricum n-aveam de gând să dorm în seara asta.
Să analizăm puţin situaţia, mi-am spus în timp ce laptop-ul se deschidea. Câte hotărâri greşite am luat până acum? Mi-am dorit să fiu populară şi am renunţat la Eric pentru asta. Am vrut să-mi menţin popularitatea şi m-am apucat de ţigări şi droguri. Am vrut să-i mulţumesc lui Victor fiindcă datorită lui îi cumpărasem un cadou lui Nate şi am devenit iubită sa.
Ce am câştigat din toate astea? Nimic. Numai durere şi suferinţă. Mi-am pierdut cumnata, era să-l pierd pe Nate, iar în curând, dacă voi continua să mă las condusă de sentimente îl voi pierde şi pe Victor. Pe Eric îl pierdusem oricum de mult. Dar nu şi amintitile pe care le aveam cu el. Acelea rămâneau vii în inima mea şi nimeni nu avea să schimbe asta.
L-am auzit pe Nate bătând uşor la uşa mea. M-am ridicat din pat, am răsucit cheia în broască şi i-am spus să plece.
-Mă duc să mă culc.
Am auzit cum îşi lovise uşor capul de uşă. Spuse din nou:
-Roselyn, dacă ai nevoie să vorbeşti cu mine, poţi s-o faci oricând. Sunt aici pentru tine.
Ce puteam să-i spun? Că Eric m-a sărutat, probabil din răzbunare, şi că mi-a plăcut? Că-mi doream ca o dată în viaţă să pot lua o hotărâre pe care să n-o regret mai târziu? Că în acest moment m-aş duce peste el în casă şi i-aş spune că sunt cea mai mare idioată, că-l iubesc şi că el e la fel de idiot ca mine pentru că nu-şi dă seama de asta?
-Crezi că dacă aveam ceva să-ţi spun n-o făceam până acum? i-am zis pe un ton moale, plictisit.
A oftat, murmurând ceva ce nu am putut să înţeleg şi se depărtase cu paşi apăsaţi de uşa mea.
Nate ştia că mi-am dat seama de ceea ce simţeam pentru Eric. Mă sfătuise de multe ori să-i spun acest lucru, poate voi reuşi să câştig ceva din asta. Dar nu. I-am spus că nu o voi face nici în ruptul capului. Nu vroiam să-l fac pe Victor să sufere şi eram mai mult ca sigură că Eric avea să-mi plătească cu aceeaşi monedă. O să-mi dea cu piciorul, îi spuneam mereu fratelui meu. Ceea ce era şi adevărat. Adică, la câte i-am făcut să mă ierte atât de uşor? Eu n-aş face niciodată aşa ceva.
M-am aşezat din nou în pat. Uitasem că-mi aprinsesem laptop-ul. Defapt nici nu mai aveam nevoie de el aşa că l-am stins. Mi-am scos ipod-ul de sub pernă şi i-am dat drumul. Cu Trading Yesterday cântând Just a little girl, fixam tavanul alb cu privirea şi mă gândeam la Eric, repetând convinsă că săruta mai bine decât Victor. Începea să-mi pară rău că el fusese cel care-mi furase primul sărut şi nu Eric.
Bun, ajunsesem la trei concluzii.
Prima, Eric încă mai făcea parte din viaţa mea, chiar dacă niciunul dintre noi nu vroia să recunoască asta.
A doua, o parte din mine – şi ştiam mai bine ca oricine cât de puternică era acea parte – era însetată după prezenţa şi cuvintele lui.
Şi a treia.... Ei bine, îl iubeam prea mult pe Eric pentru a mă mai minţi singură.
Am zâmbit. Eram fericită. În sfârşit puteam să accept că-l iubeam fără să-mi pară rău de asta.
Atunci de ce plângeam? Pentru că lacrimi de fericire nu erau. Ştiam sigur asta.
Plângeam fiindcă eram legată de Victor. Nu-mi făcea plăcere să-l văd suferind şi vroiam să-l ajut în relaţia pe care o avea cu tatăl sau. De ce oare îi spusesem acele lucruri? Atunci eram sigură de ele. Erau cuvinte spuse din inimă. Dar simfonia senzuală a sărutului lui Eric îmi zdruncinase încrederea în sentimentele mele. Poate asta era intenţia lui. Să mă facă să realizez ca ceea ce simţeam pentru Victor, încă de la început, nu era decât o minciună menită să-mi menţină pentru o perioadă de timp o dispoziţie cât mai bună.

[Elusive wolf]

Um , complicata situatia lui Rose . Ai descris frumos , placut si ne-ai condus in lumea personajului cu usurinta , intr-un mod emotionant <3 . Mi-a placut ca de aceasta data , Rose a fost mai sincera cu ea insasi si a recunoscut adevarul , ceea ce mi se pare si normal .
Imi pare rau de Victor , dar en fin , astept sa vad cum vor continua lucrurile , eu una sunt foarte curioasa . Hm , eram sigura ca Rose nu era speriata , dar sa se prefaca =\ . Mda , nici nu pot sa imi inchipui ca simte Eric , chiar nu pot .
Well , Teh , astept noul capitol si te rog , nu ne lasa sa asteptam prea muult :o3 .
Hugs .

[βεκi]

Hey , girls ^^ . Am citit fic-ul vostru si pot sa spun ca deja il ador . M-ati lasat cu o impresie foarte buna . Imi place cum scrieri amandoua . Aveti un stil aparte , original , iar povestea este , deasemenea , originala . N-am mai intalnit asa ceva pana acum . Imi place ca nu duceti lipsa de idei , bravo . Imi place mult cum descrieti , ma captiveaza fiecare cuvintel . Stiti sa descrieti sentimentele personajelor , ma impresionati , nu stiu ce sa mai spun xD .
Imi place foarte mult de Eric , astept cu nerabdare sa vad ce se va intampla cu el si cu Rose in continuare . Pune-ti continuarea repede >.< Va rooog xDD Spor la scris <33

[Mitus]

Hello
Am trecut si eu pe la ficul vostru si mam gandit sa va las un com, am vrut inca de la inceput sa ii las unul special lui Cherie, dar nu am putut pentru ca desteapta de mine si-a uitat parola... Nvm
O sa fiu sincera si o sa va spun ca prima data chiar nu am vrut sa citesc... M-a deranjat foarte mult ceea ce a zis Cherie la inceput, nu vreau sa dezbat problema asta pentru ca oricum nu are rost, dar as avea un sfat pentru tine:P
Nu te mai crede tu cea mai buna de pe aici pentru ca eu te asigur ca exista scriitoare mult mai bune ca tine.. uite-o de examplu pe Teh, lucreaza la foarte multe ficuri dar nu se plange de nimic, are talent si se descurca fata, pot sa iti spun ca ai mare noroc ca ea "ti-a inteles viziunea" si ca te ajuta. Nu ma indoiesc de talentul tau si nu vreau sa te simti jignita, dar ceea ce ai facut tu la inceput mi s-a parut lipsa de respect fata de ceilalti de pe forum care isi dau silinta sa scrie ceva cat mai frumos si interesant... E adevarat ca nu toti suntem perfecti, sunt multi care o mai dau in bara, dar asta nu inseamna ca tu te poti considera perfecta... Nvm asta sa zicem ca a fost doar asa o mica paranteza, mii de scuze daca am suparat pe cineva dar chiar nu m-am putut abtine...
Nu am de ce sa ma plang, deoarece povestea este frumoasa. Va descurcati de minune, iar descrierea sentimentelor este absolut superba. Parca simt si eu ceea ce simt personajele, reusesc sa inteleg foarte bine suferinta lor. Dupa cum a spus si B3Ky aveti un stil unic, va completati reciproc si totul este foarte bine gandit.
Eu una inca nu stiu pe care sa il aleg pe Erik sau pe Victor:]] Amandoi sunt draguti *daydreaming* oricum pana la final poate o sa reusesc sa il aleg pe unul dintre ei... daca nu raman cu amandoi:]]
Cred ca sunt singura de pe aici care vrea sa afle mai multe despre Nate:]] desigur asta daca se poate:P
In rest vreau doar urmatorul capitol si asta cat mai repede:]]
Kissez:*:*:*
Cius
:bye:

[Teh]

Îmi scuzați întârzierea . :D mulțumesc enorm pt. tot, pt. toate comentariile, părerile și orice. doar faptul că ați citit mă face fericită. Și ca să o zic la plural, mulțumim ! :X

Lectură plăcută!

Capitolul opt

Atunci când ai momente fericite, nu ar fi splendid să le poţi şi împărţi cu cineva anume? Să îi împărtăşeşti gândurile, sentimentele şi tot ceea ce te învăluie , treptat sau deodată, de parcă ar fi ceva atât de spontan?... Probabil că da. Însă, eu nu puteam face acest lucru. Nu îi puteam dezvălui nimănui că am sărutat-o pentru prima dată pe fata pe care am iubit-o dintotdeauna şi pe care, încă, nu mi-am putut-o scoate din minte. Ce puteam să dezvălui? Că am furat acest sărut, că i-am obligat buzele să se lipească de ale mele, gura ei să îmi aparţină pentru nu ştiu câte secunde îndelungate? Patetic. Prietenii mei masculi ar râde până şi cu ceea ce au mai de preţ de mine. Şi eu la rându-mi de propria persoană, dacă aş fi atât de prost să dezvălui ceva atât de intens. Aş putea oare să îi mărturisesc lui Bridget asta? Mă întreb dacă ar face infarct. Iar Nate, cât de bun este omul ăsta, poţi întinde coarda doar până la sora sa.
Şi la drept vorbind, voiam eu oare să dezvălui aşa ceva?
Nu. Era doar secretul meu. Al meu şi al ei. Ceva ce doar noi doi deţineam; atunci când privirile noastre se vor reîntâlni, va ştii şi ea acest lucru. Că acum există ceva ce nici ea nu poate spune nimănui, chiar dacă ar vrea, asemenea mie. Şi o să o doară, o să o apese şi o să se simtă o trădătoare. Faţă de Victor. Faţă de Bridget. Iar pe mine mă bucură această suferinţă a ei. Sunt o persoană meschină, dar o iubesc prea tare pentru a o lăsa să fie fericită cu un băiat care nu sunt eu. Nu pot. Nu vreau. Niciodată nu am înţeles dragostea fără margini, care doreşte până şi fericirea celeilalte persoane atunci când nu mai sunt împreună. Nu am înţeles şi mi-e cu neputinţă să o fac.
Când zâmbeşte, vreau s-o facă alături de mine. Sau din pricina mea.
Dacă ar fi să ţină mâna cuiva, atunci aceea să fie a mea. Chiar şi un simplu pupic dat cu o extrem de multă afecţiune pe obraz, aş vrea să îmi aparţină. Când văd şi cel mai mic gest drăgălaş între ea şi altcineva, înnebunesc. Inima mea o ia razna, orgoliul mi-e tăvălit pe toate părţile în nu ştiu ce prăpastie. E pustiu sufletul meu. Şi chiar şi capul parcă e invadat de un vid ciudat, ce nu îmi dă voie decât să văd o singură parte a întregii vieţi. Aceea fiind : ea. Ciudat că nu poate aprecia asta. Că nu îmi primeşte dragostea. Că trebuie să fur. Şi... la naiba. Pentru ea, aş ucide.

*

Am stins alarma telefonului şi am fugit în baie, pentru a face un duş şi toate cele necesare de dimineaţă. Am îmbrăcat cât de repede am putut uniforma şi m-am conformat să nu mănânc în această dimineaţă. Luându-mi mapa, fără a mai face efor cu ghiozdanul, am ieşit rapid din apartament şi am coborât cu liftul. Voiam să o prind pe Roselyn, să o văd. Să o admir. Să observ ce expresie are chipul ei la vederea mea. Însă, parcă a prevăzut asta căci deja plecase. Nu am reuşit să mă ciocnesc de ea sau să îi pot vorbi. Asta mă deranja. Cred că deja aveam faţa crispată. Nici nu am sesizat paşii din spatele meu, am realizat că Brid venise lângă mine doar când m-a atins. M-am întors spre aceasta, pe jumătate furios şi totodată indiferent şi mai rece decât de obicei.
Am luat-o de mână şi am tras-o spre mine. A tresărit. Era atât de aproape că îi puteam simţi bătăile inimii. Deja depăşiseră limita de viteză. Feţele noastre erau la o distanţă destul de mică, i-am căutat buzele şi mi le-am apăsat de ale ei într-o clipită. Am dat naştere unui sărut violent. Limba mea se juca nestingherit cu a sa, căutând aceaşi emoţie pe care o primise doar cu o zi în urmă. Am fost dezamăgit. Era ceva ce nu mai puteam dobândi. M-am desprins din acel gest şi am continuat să merg, aceasta fiind alături de mine.
- Ce-ai?
Mi se adresă pe un ton preocupat , de care eu nu aveam nevoie. Chiar dacă îmi oferea satisfacţie să ştiu că mă iubeşte. Că e îngrijorată pentru mine. Câteodată poate fi adorabilă, doar că nu pot ţine la ea. Nici nu vreau, presupun. Mi-e de-ajuns să ştiu câte ar face ea pentru mine, şi zâmbesc. Nu fals. Nu disimulat. Adevărat, pentru că nu sunt respins de toată lumea. Acum însă, aş fi vrut să tacă.
- Nimic.
Am răspuns după o perioadă îndelungată. Am continuat cu aceaşi paşi leneşi şi ţinând-o de mână. Aproape că se lipise de mine, parcă pentru a-mi oferi alinare. Muşchii mi se încordaseră. Am observat câţiva tipi întorcând privirea după gagica mea. Nu am zis nimic, era de prost gust să faci scandal pe stradă şi atunci m-am uitat şi eu mai bine la ea. Era ceva mai aranjată azi şi părul ei avea câteva bucle. Bucle, pentru numele lui Dumnezeu! Nici măcar nu observasem. Mi-a zâmbit, sesizând că mă uitam insistent la aceasta.
- Eşti foarte frumoasă azi.
Am scos printre dinţi printr-un ton seducător. Era îndeajuns pentru a o face fericită pe ziua de azi. A roşit şi a rostit un „ mulţumesc” oarecum timid. Deşi nu era nevoie de aşa ceva între noi. De fapt, ce ştiam eu? Doar ea avea o relaţie aici.
Curând am ajuns în liceu şi am înţeles că urma o mică „ adunare” în curte, pentru că directorul voia să ne informeze cu privire la nu ştiu ce chestiune. Mai aveam circa cinci minute până trebuia să ne aliniem. Atunci, l-am zărit pe Victor. Mândru, drept şi plin de aere. Zâmbea. Am înţeles că era şi Roselyn prin partea aceea, din cauza chipului său. Mereu emana atâta fericire când era cu ea, mi se făcea rău. Am ştiut că trebuie să stric clipa. Erau puţin izolaţi de restul grupului, vorbeau. Erau foarte aproape unul de celălalt. Nu, eu deja explodam! Rose era atât de frumoasă azi, o puteam admira de la depărtare. Cu părul ei roşcat, cu acei ochi căprui atât de expresivi şi totodată de neînţeles... Cu trupul ei perfect pentru mine, cu zâmbetul ce îţi dădea putere să faci orice. Orice. Şi toate astea nu erau pentru mine. Nici măcar o simplă atingere. Nici măcar o privire fericită. Nimic.
- Uite-ţi clasa în partea aceea. Te conduc, după merg şi eu să vorbesc cu Mike.
I-am zis prietenei mele foarte indiferent şi aceasta nu a putut comenta nimic. Era un fel de „ ordin” , sau cel puţin aşa sunase. Mă asculta mereu. Nu era ceva neobişnuit.
Desigur, atunci când ne-am aflat acolo am stagnat în faţa celor doi porumbei.
- Bună!
A strigat foarte veselă Bridget şi a sărit la gâtul lui Rose pentru a o pupa şi a-i spune nişte nimicuri. Eu mi-am arcuit buzele într-un mod foarte perfid, lăsându-mi nişte gânduri ascunse la iveală. Roşcata observă imediat asta şi se feri să mă privească.
Pentru că nu eram chiar aşa îngrozitor, am întins mâna pentru a da salut cu Victor. Acesta mi-a urmat exemplu şi braţele noastre s-au scuturat mecanic.
- Cum o mai duci?
Întrebă el absent şi probabil dornic să dispar din peisaj. Am mai tras un zâmbet privind-o pe vechea mea amică.
- Extraordinar.
Răspunsul meu era decisiv şi destul de înţepat. Brid şi Victor au observat atmosfera ciudată dintre mine şi Rose. Era stânjenită, total. Şi odată ce eu mă uitam în direcţia ei, se ferea, fără ca măcar să îmi acorde o secundă să mă bucur de expresia ei. Şi totuşi, eu eram într-adevăr mulţumit de situaţia asta.
- Hei, e ceva ce noi nu ÅŸtim?
Se auzi vocea blondei, oarecum iritată de această situaţie. Ochii îmi deveniseră brusc inexpresivi şi faţa rece. O simţeam. M-am întors spre ea.
- Nu.
Cât de sec sunase asta, chiar şi pentru mine ce rostisem cuvântul. Se cutremură, lăsând puţin capul în jos. Îşi şterse două lacrimi ce îi căzură din obraji şi tăcu, îndepărtându-se puţin de noi. Nu ştiu dacă ceilalţi observaseră, dar nici nu îmi păsa.
- Ce se întâmplă, Roselyn? Parcă tu şi draga mea iubită eraţi prietene. Nu ar trebui să îţi ajuţi, consolezi şi respecţi prietenii? Să le fi alături atunci când trebuie, când au nevoie... Şi să nu îi trădezi niciodată? Urât! Urât! Am înţeles eu acum ce fel de amică eşti tu; sperăm să nu se întoarcă asta şi împotriva altor aspecte. Nu-i aşa, Vic?
Până ce am spus ultima replică, m-am uitat la frumoasa roşcată. Tonul îmi era batjocoritor. La ultima propoziţie mi-am îndreptat atenţia asupra lui Victor, acesta mai avea puţin şi îmi trăgea un pumn sau doi. Probabil era conştient că nu m-aş fi lăsat mai prejos, aşa că tăcu. Am dat din umeri şi am băgat mâinile în buzunare, cărându-mă de acolo. Am strigat-o pe Brid să vină după mine. Mi-a răspuns cu acelaşi „ nu” pe care îl folosisem şi eu. Nu m-am oprit, am mers mai departe.
Însă, încremenisem în felul meu. Nu mă refuzase niciodată, ce dracu i se sculase acum? Eu aveam nevoie de o tipă care să mă asculte şi să fie doar cu şi pentru mine. Nu aveam eu chef de toate fiţele ei; şi dacă nu în convenea, prea bine. Erau multe altele care puteau fi folosite în locul ei. De parcă ar fi fost unică. Nu aveam de gând să mă întorc la ea să îi vorbesc sau să mă rog. Pur şi simplu, nu eram eu genul acela. Pentru ea, vorbind. Am mers la clasa mea, unde am discutat cu bunul meu coleg, Michael.
În sinea mea, mă bucuram de un singur lucru: expresia lui Roselyn şi reacţia lui Victor. Poate exista în sfârşit o ceartă în Paradis.
Mai târziu, în aceaşi zi, când deja ajunsesem acasă, am primit un mesaj de la iubita mea.
Îmi aducea la cunoştinţă că este supărată, şi alte bla-bla-bla-uri care m-au stresat. Nu i-am răspuns dar nici ea nu m-a mai căutat. Îmi plăcea asta, ştiam că acum erau două care sufereau din cauza mea. Din motive diferite, însă asta era partea a doua.

Nu am crezut că vor trece atâtea zile fără să vorbesc cu blonda. Fără să mă mai caute. M-am amuzat într-o anumită clipă, căci eram obişnuit cu ea pe cap şi brusc, mi se părea plictisitor. Nu. Era mai mult de atât. Uram singurătatea. Nu o suportam, era ceea ce detestam cel mai mult în viaţa asta. Sau cel puţin era în top 5. De pildă, mă trezeam câteodată punând mâna pe telefon şi gata să o apelez, să îmi vorbească pentru ca eu să nu mai fiu atât de conştient de cei patru pereţi albi din camera mea. Aş fi vrut să o aud cum trăncănea despre nimicuri, doar să ştiu că cineva îmi ţine companie – fie şi cu vocea. Însă, nu am făcut-o. Şi nu ştiam ce era asta, eu nu aveam nevoie de nimeni. Şi totuşi, când ajungeam să fiu fără nimeni în preajma mea, parcă o luam razna. Irascibilitatea mă cuprindea pe dintregul şi nu se mai putea purta o discuţie serioasă şi fără batjocoră cu persoana mea.
Era vineri şi eu nu mai primisem nici un semn de la ea. Era ironic. Şi nici nu făcusem cine ştie ce ca să o supăr. I se urcaseră şi ei fiţele la cap.
Apoi, când stăteam la mine în sală, aşteptând să se termine penultima oră, m-a lovit un fel de revelaţie. De îndată ce s-a sunat, mi-am luat ghiozdanul şi am fugit în clasa a 11a C. Profesorul ieşise şi de la ei, am deschis brusc uşa şi toţi s-au uitat la mine. Am observat vreo două fete chicotind, probabil ştiind de mica mea ceartă cu Brid. Am observat că blonda stătea lângă Rose, vorbeau. Era tristă şi ochii îi erau încă puţin roşii. Reconfortant; plânsese. Nu mi-am putut abţine un zâmbet. Am mers spre acel loc şi în faţa mea s-a poziţionat un măscărici. Era un tip înalt şi slab, brunet şi cu nişte ochi albaştrii spălăciţi. Am ridicat dintr-o sprânceană, căci nu înţelegeam gestul lui.
- Nu prea eÅŸti bine venit aici.
Îmi zise într-un final. Am râs. Era mai înalt ca mine şi contenea să mă privească de sus. Asta atrase atenţia tuturor.
- DoreÅŸti ceva?
Am replicat eu pe tonul dulce şi plin de sine. Am auzit alte chicoteli şi mă simţeam al naibii de bine cu toată atenţia asupra-mi.
S-a pregătit să îmi dea un pumn, însă m-am ferit. Era prea uşor. Am vrut să îl lovesc, dar mi-am zis că mă înjosesc prea tare. Plus că n-aveam idee cine era. M-am dus la Brid. Şi, intenţionat, m-am pus în faţa roşcatei. I-am luat mâna într-a mea şi i-am furat câteva lacrimi. I-am atins faţa, mângâind-o.
- Iartă-mă!
Am zis încet, vocea fiindu-mi blândă şi protectoare. Nici nu putea avea decât reacţia următoare, mi-a sărit în braţe şi a început să plângă ceva mai tare. Iar zâmbeam.
Revelaţia avută era genială. Trebuia doar să mă împac cu ea, să îi cer scuze şi să o fac pe frumoasa Rose să se enerveze. Poate crezuse că eu renunţasem la prietena ei şi în sfârşit nu aveam să mai interacţionăm atât. Nu se putea aşa ceva. Nu puteam sta cu oricine, mi-am amintit mai târziu.
Şi nu ştiam dacă o deranjează, deşi speram din tot sufletul să fie aşa, dar am ignorat-o. Nici măcar nu m-am uitat la ea. M-am prefăcut absorbit de blondă şi i-am oferit toată atenţia, făcând-o să chiulească la ultima oră.
- Nici nu ştii cât m-am abţinut să nu te caut! Mi-a fost aproape imposibil, de aceea ţi-am dat un mesaj. Rose m-a convins să nu te caut... Cred că avea dreptate! Aşa , poate nu ai mai fi venit după mine..
Îmi zicea aceasta în timp ce mergeam la mine acasă. O ţineam strâns de mână şi am realizat că îmi place, într-un fel sau altul, compania sa.
Normal că o sfătuise aşa ceva. Doar voia să scape de prezenţa mea.
- Hm? Aş fi venit oricum după tine. Te-ai purtat prosteşte, ştii doar că ţin prea mult la tine ca să renunţ aşa. A fost doar un răspuns aiurea , eram prost dispus. Şi mai ştii şi că urăsc fazele astea, aşa că te-aş ruga să mă scuteşti de ele în viitorul apropiat.
A chicotit şi s-a lipit de braţul meu. Ştiam că o încântau ultimele două cuvinte, căci asta presupunea că o să mai fim împreună pe viitor. Fetele erau nişte specii destul de ciudate, dar unele ca Bridget erau atât de uşor de manevrat, încât te întrebai unde e farmecul Şi eu îl găseam imediat ; imediat ce o întâlneam pe roşcată.
Dându-şi capul pe spate, ochii ei îi întâlniră pe ai mei.
- Te iubesc! Mult, mult, mult de tot! Am fost doar geloasă, cred. Nu ştiu pe ce, dar nu mai contează acum.Te iubesc, te iubesc, te iubesc!
A repetat de multe ori, scoţând de la mine un surâs sincer. Am sărutat-o. Un gest simplu, alintător.
Când am intrat în apartamentul meu, Nate tocmai ieşea.
- Salut!
Strigă el vesel iar eu i-am răspuns prin acelaşi mod. M-a întrebat câteva lucruri mărunte şi mi-a spus că ar vrea să discutăm despre ceva, diseară. Am refuzat politicos oferta spunându-i că am planuri cu Bridget, el înţelegând imediat că era ceva serios, ce nu puteam amâna. Din moment ce ştia că nu mă interesa într-atât Brid, şi dacă nu era ceva ce trebuia făcut, mai degrabă vorbeam cu el.
- Atunci mâine dimineaţă? Că pe la 10 tre’ să plec.
Am consimţit şi acesta a dispărut, eu intrând în locuinţă. Blonda m-a întrebat ce planuri avem şi eu am chicotit.
- Lucrez în seara asta, prostuţo. Şi nu vreau să ştie toată lumea asta, doar noi doi o facem. Corect?
Tonul pe care o spusesem o înduiosă imediat. Se simţea mândră pentru simplul fapt că ştia asta despre mine. Doar ea. Mă îmbrăţişă iar eu am purtat-o în braţe până în dormitor.
Eram de-asupra ei, sărutându-i gâtul. Tresărea la fiecare mişcare pe care o făceam, mângâind-o. O dezbrăcasem de tot, însă nu părea să îi fie frig. Chipurile noastre erau la o distanţă destul de mică.
- Mă iubeşti?
Întrebarea idioată pe care o punea întotdeauna şi la care era aproximativ evident ce urma să zic. Am privit-o seducător şi ea era pierdută în persoana mea, probabil nici nu mai gândea logic. A scos nişte sunete pe care nu le-am înţeles iar eu am sărutat-o.
- Foarte mult.
Am minţit eu şi ea a fost mulţumită de asta. Iar eu? Ei bine... Eu... Deja inima mea aparţinea altcuiva. Nu trebuia să îmi mai pese şi de altceva. Bridget era un fel de marionetă. Una pe care de mult nu o mai „ foloseam” în sensul de „ doar a o folosi”. Ci era a mea. Puteam face tot ce vreau din ea. Şi asta îmi răspundea la unele curiozităţi; nu aş fi vrut o altă prietenă acum în afară de ea. Aveam o fată oarecum superficială ce mă adora şi făcea tot ce doream, iar eu mai mult decât atât se părea că nu pot cere. Iar Dumnezeu e martor, chiar şi minţind-o, o făceam fericită.
Victor... Nu mai era de mult un rival, conştientizam eu pentru că Rose nu voia să fie cu mine. Şi mai corect spus, eu nu mai eram un rival pentru el. Şi totuşi, aş fi vrut să îl omor. Iar Roselyn... Ei bine, am jurat odată că nu voi consuma droguri niciodată. Ciudat, căci ea e probabil chiar mai puternică decât haşiş-ul. Acum că o gustasem, nu mă mai puteam lăsa. Mai voiam, măcar odată. Şi apoi încă una... Nu m-aş fi putut opri, probabil. De fiecare dată când o vedeam, eram alt om. Mă gândeam că poate este o obsesie, însă cred că era mai mult de atât. O iubeam, o adoram, o voiam pentru mine. Cum nu era, simţeam nevoia să sufere. Nu puteam suporta gândul să fie fericită cu altcineva. Aşa s-a transformat viaţa mea în ceea ce era acum.
Aş vrea să ştiu, oare cum s-au întâlnit părinţii mei? Au fost ei oare cum sunt eu şi Bridget? Sau mama era un fel de Roselyn iar tata un fel de Eric, un fel de „ eu”? Şi care, în cele din urmă au ajuns împreună? Sau poate că au fost un fel de Victor şi Rose?
Când m-am pregătit să plec la serviciu, eram deja consolat de propria-mi imaginaţie. Următoarea dată când o prindeam singură pe Rose, aveam să îi mărturisesc ceva. A doua mea mărturisire faţă de ea.

[Looolaaa13]

Helăăău!
Am onoarea de a fi prima : >...Mi-a plăcut foarte mult capitolul : x. Ma impresionat faptul că Eric vrea să o facă geloasă. Am crezut că urma să renunţe la Brid dar m-am înşelat. Ai descris foarte frumos singurătatea... chiar mi s-a părut foarte expresiv.. Sunt foarte curioasă să văd care este următoarea ....mărturisire. Ăsta a fost un lucru foarte spontan... chiar nu mă aşteptam ca el să îi mai facă o mărturisire...
Aştept nextul...aşa că spor la scris...
Grăbiţivă că eu mor aici de nerăbdare : )

[Elusive wolf]

Teh , cât am aşteptat acest capitol care a fost surprinzător şi la fel de bun ca de obicei . Mi-a plăcut cum ai descris sentimentele lui Eric , dar l-am socotit cam egoist şi chiar nu îmi place cum procedează . Am observat că şi el , dar şi Victor gândesc la fel : amândoi ar ucide pentru Rose . Iar asta chiar este problematic , pentru că realizez cât de mult ţin ambii la ea şi ce s-ar întâmpla dacă sentimentele lui Eric ar ieşi la iveală .
Totuşi , nu îmi place deloc comportamentul lui Eric , mi se pare prea arogant , şi nici modul cum se poartă cu Brid nu mă încântă , pentru că dacă el este aşa , şi va continua , n-am idee cum s-ar putea purta cu Roselyn . Adică eu nu văd nici o soluţie în a coninua să o rănească şi nici să faci gelos pe cineva nu prea rezolvă multe .
Bridget e cam naivă , ar trebui să se mai gândească în privinţa sentimentelor lui Eric , pentru că se vede după atitutinea sa că ceva nu este în regulă , dar en fin , aştept să văd cum o să evolueze lucrurile . Eu una nu mă aşteptam ca Eric să se poarte aşa , m-am aşteptat la multe , dar la asta chiar că nu o.o . Şi forma sa de a o vedea pe Bridget mi se pare arogant şi nu pare deloc comportamentul unui tip de gaşcă şi mai ... hai să folosesc termenul cuminte .
Cât despre Victor , ei bine de el îmi place tare mult <3 . Are grijă de Rose şi îşi păstrează calmul când lucrurile nu sunt tocmai roz . E atât de dulce , zău aşa <3 . Descrierea a fost foarte bună , m-au emoţionat cuvintele ce rulau în mintea lui Eric , deşi pe de o parte mă enervează purtarea sa .
A fost un capitol foarte tare şi mulţumesc Teh pentru că îm ciuda problemelor tale cu netul , îţi faci timp şi pentru fic <3 . Me rilly like it :3 .
Baftă în continuare şi aştept cu nerăbdare capitolul următor pentru că sunt curioasă cum a reacţionat Rose şi ce gândeşte ea în legătură cu Eric .
* Hugs * >:D< .

[Neith]

Deşi citisem şi celălalt capitol , lenea şi proastă dispoziţie nu m-au lăsat să scriu un comentariu , o fac însă acum .
Pe Rose o consider cam indecisă ( trăsătură pe care o regăsesc şi la mine ) în legătură cu Victor şi Eric . Pentru amândoi are nişte sentimente puternice , dar a ales relaţia cea mai stabilă şi care implică mai puţine riscuri . Eric este un personaj destul de complicat , dar având în vedere timpul petrecut împreună , Rose ar trebui să îl cunoască destul de bine . Ea este cea mai în măsură să decidă dacă este bine să îşi mărturisească sentimentele faţa de el . Sunt destul de curioasă cum ar reacţiona acesta , dar bănuiesc că asta se va întâmpla mai târziu .
Sărutul celor doi a fost destul de intens , făcând pe Rose să se simtă vinovata . Victor îmi place ca personaj pentru că pare că o iubeşte , nu ştiu dacă la fel de mult ca Eric .
În acest capitol Eric m-a enervat incredibil de mult :)) Este prea arogant , se crede regele universului , vreau să îl aducă cineva pe Terra . Mi-am dorit atât de mult să îi dea Brid o palmă şi am sperat până în clipa când s-au împăcat . Ah în momentul în care şi-a cerut scuze atât de superficial şi fals , mi-ar plăcut să primească un răspuns negativ şi să primească şi o palmă . Aş fi fost foarte fericită .
Acum o să aştept mărturisirea lui. Baftă la scris !

[Cherie]

Buna, buna.
Imi cer scuze pentru intarziere. Am avut probleme cu pc-ul [ceva cu hard-ul, deci a fost foarte grav], dar acum totul e okey. Imi cer scuze pentru lipsa diacriticilor si greselilor de tastare; cat timp pc-ul a fost in convalescenta m-am folosit de laptop unde nu am diacritici si nu prea sunt atenta la ce scriu. Mie, personal, capitolul asta nu mi se pare cine stie, dar sper sa va satisfaca cat de cat.
Ah, mai era ceva de zis.
Wildrose si restul care s-au simtit prost si m-au considerat nesimtita din cauza primului post - imi cer scuze. Chiar imi pare rau. Nu am vrut sa sune asa; toate acele lucruri erau defapt ironii la adresa mea, genul ala de cuvinte cu doua intelesuri daca ma intelegeti. Nu ma credeti, asta e. Ma simteam obligata sa fac asta - sa-mi cer scuze :D.
In rest tin sa va multumesc pentru comentarii si sustinere.
Lectura placuta si o seara buna tuturor!



[center]Capitolul noua[/center]



Candva mi-era frica sa iubesc... O sa ma doara, imi spuneam. Eram sigura ca asa va fi. Fiecare imbratisare, fiecare sarut – toate imbibate in chin si durere. Nu voiam sa iubesc; voiam sa fiu iubita. Dar legea firii e clara: ceva in schimbul a altceva. Nu puteam sa cer iubire fara sa dau altceva in schimb.
Si eram o proasta. Iubeam deja. Dar mi-era frica sa accept, sa recunosc. Un singur lucru ma impiedica: daca nu eram iubita? Mai bine pierdeam totul decat sa sufar. Dragostea e un sentiment nebun – e samanta nebuniei pure. Nu aveam nevoie de ea, imi spuneam. Nu vroiam sa fiu distrusa pe interior. Nu vroiam sa ma transform intr-o carcasa goala. Era mai bine s-o ignor. Astfel totul avea sa fie bine...

[center]*[/center]

De dimineata cand m-am trezit eram singura. Deobicei era un prilej de bucurie faptul ca nu-l prindeam pe fratele meu acasa, dar acum simteam un gol un stomac – si nu pentru ca imi era foame. Mi-a spus ca saptamana asta are un program lejer la teatru, deci n-avea cum sa plece asa de devreme. Daca il deranjase ca n-am vrut sa-i vorbesc aseara si acum ma evita? La naiba cu ifosele mele. De ce nu puteam sa fiu si eu o fiinta normala, care sa nu le mai provoace atatea griji celor care tin la ea? De cand ma stiu am avut un talent innascut in a-i ingrijora pe toti; mama si tata, Nate, Victor... Eric cand inca eram prieteni. Pe toti. Pe langa toate acestea, capul ma durea ingrozitor si nu stiam ce ar trebui sa fac. Nate imi dadea niste pastile... Daca as stii si ce pastile, ar fi minunat!
In fata usii, pe care seara trecuta o inchisesem cu cheia, era asezata tava cu micul dejun, iar de clanta era agatat umerasul cu uniforma liceului – spalata, calcata si apretata. Un alt motiv pentru care asociam viata mea de adolescenta cu cea a celor din Gossip Girl era faptul ca liceul nostru avea uniforme asemanatoare celor din serial. Am luat umerasul cu grija si l-am pus pe marginea patului, apoi m-am aplecat sa iau tava in mijlocul careia tronau clatitele inca fierbinti si paharul cu lapte. Aveam de gand sa le mananc de data asta si nu pentru ca imi era foame sau pentru ca aratau incredibil de apetisante, ci doar pentru ca, numai gandindu-ma ca fratele meu s-a trezit dis-de-dimineata sa-mi pregateasca toate acestea, ma simteam vinovata. Bine, imi era si foame. Am pus tava pe una din noptierele colorate ce incadrau patul, apoi mi-am luat telefonul mobil si l-am sunat pe Nate. Imi raspunse imediat:
-E totul in regula, Rose?
Parea foarte ingrijorat chiar daca l-am auzit strigand o injuratura la adresa lui Luke – un proaspat regizor foarte chipes care obisnuia sa ia peste picior relatia mea cu Nate .
-Buna dimineata si tie, iubitul meu frate, i-am spus pe un ton bland, desi eram sarcastica.
-'Neata. Pe bune, Roselyn. Chiar m-ai speriat. Nu ma suni niciodata dimineata. Sigur e totul bine?
-Da. Totul e perfect datorita tie. Nu vroiam decat sa-mi cer scuze pentru...
-Nici sa n-aud! pufni el. De ce iti ceri scuze? Ca ai vrut doar sa fii cateva momente singura si sa-ti limpezesti mintea? Pe bune, Rose, asta e o mare prostie. Aseara n-am vrut decat sa vad daca era ceva mai grav. Atat doar.
-Deci nu esti suparat ca n-am vrut sa-ti vorbesc aseara, am rasuflat usurata.
-Logic ca nu, imi raspunse. Nu m-as putea supara pe tine niciodata, prostuto!
-Atunci de ce nu esti aici, cu mine, in aceasta dimineata? Parca aveai un program lejer zilele astea...
-Mda, cred ca am uitat sa-ti spun ca azi e ziua lui Luke si vrea sa petrecem, imi explica pe un ton plictisit si neinteresat.
-Ah. Spune-i..., dar inainte sa termin, Nate deja ii strigase regizorului ca ii uram “La multi ani!”. L-am auzit apoi pe Luke strigand “Manca-o-ar tata pe ea de sora iubitoare! Cum se gandestea ea la prietenii lu’ fracsu’, nu conteaza daca sunt tot feluld de specimene mutante – ca maimutoiul de Nathaniel Hope!” si am inceput sa rad. Oamenii astia erau atat de nebuni. Dar imi placeau mult si se pare ca si ei ma placeau pe mine. Ma faceau sa ma simt bine de fiecare data cand treceam pe acolo.
Mi-a mai spus niste prostii pe care iarasi cred ca le-a cules din vreo carte pentru copii si parinti, apoi l-am intrebat de pastile. Am regretat asta imediat. Parca innebunise. Vroia sa ma duc la medic, poate era ceva grav. In cele din urma i-am explicat ca doar ma durea capul si mi-a spus ca am sa gasesc cateva pe masa din bucatarie. Isi luase una de dimineata, pe langa cele pentru inima pe care i le prescrisese doctorul atunci cand s-a intamplat ce s-a intamplat, si le uitase pe masa.
-Te las acum, Nate. Stii tu, scoala, i-am spus plictisita si dupa ce ne-am marturisit dragostea unul altuia, el printre injuraturi, i-am inchis razand. Apoi m-am asezat in mijlocul patului, mi-am luat tava in mana si am inceput sa mananc. Eram prea infometata sa fac altceva. Sigur aveam sa ma prabusesc undeva pe hol sau in baie daca nu puneam ceva in gura.
In timp ce mancam, mi-am simtit telefonul vibrand scurt sub mine. Un mesaj. De la Victor:

[center]Nu pot sa vin dupa tine azi, iubito. Domnul Jacob Archibald vrea sa-si vada fiul renegat. Are o afacere pentru el... Doar nu credeai ca are de gand sa ma acepte acum, nu? Numai cand vine vorba de afaceri isi aminteste ca are un copil.
Ma rog, ai grija de tine.
Te iubesc.[/center]
M-am holbat cateva minute la ecranul telefonului. Victor era o comoara. Putea sa-mi spuna orice despre tatal sau. Stiu ca incerca din rasputeri, prin mijloace in care sa nu se umileasca totusi, sa schimbe ceva in relatia sa cu tatal sau. Eram atat de mandra de el! Cate a pierdut domnul Archibald renegandu-si fiul...
Am tastat rapid un mesaj in care i-am spus sa nu-si mai faca griji aiurea pentru mine, i-am urat succes cu tatal sau si ca-l iubesc, apoi am luat-o la goana la baie pentru ca nu aveam timp sa lenevesc. Nu vroiam absolut deloc sa dau ochii cu Eric azi. Mi-era teama de felul in care voi reactiona cand se va uita la mine cu privirea aceea increzuta, dar atat de seducatoare. Si apoi, eram infricosata de felul in care voi reactiona in momentul cand el se va saruta cu Bridget, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat seara trecuta intre noi. Nu era deloc corect! Chiar si pentru cateva secunde, chiar daca era din razbunare, chiar daca eu nu-i aratasem cat de mult mi-a placut, buzele lui se unisera cu ale mele, iar asta nu era un lucru fara importanta. Pentru el fix asta insemna. Mai mult ca sigur. Abia acum realizam ca acela fusese doar inceputul. Pumnalul doar imi zgariase pielea. Adevarata lovitura de cutit avea sa vina in curand si-atunci...
Azi uniforma imi statea mai bine ca oricand si vazand asta ma fulgerase o idee nemaipomenita. O bentita! Lata era perfecta. Aveam destul volum, iar varfurile bretonului erau rasucite spre exterior. Dupa ce am terminat si cu sesiunea de machiaj – unul cat mai natural ce-i drept – mi-am luat geanta si am iesit din apartament fara sa ma grabesc. Plecasem cu o jumatate de ora mai devreme, deci nu aveam cum sa dau ochii cu Eric.

Am fost destul de surprinsa cand am ajuns in fata liceului si am vazut parcata o limuzina superba, de un negru metalic. Cel mai mult m-a surprins ceea ce scria pe placuta cu numarul de inmatriculare, adica numele de familie al iubitului meu. Am inceput sa grabesc pasul, iar cand am ajuns la cativa centimetri de ea, soferul destul de inalt coborase sa deschida portiera. Victor iesise arborandu-mi zambetul sau fermecator, dar in ochii lui ciocolatii puteam citi altceva. Era furios.
-Ce s-a intamplat? l-am intrebat in timp ce intram in curtea liceului.
Nu-mi raspunse. Ma stranse mai tare la pieptul lui si incepu sa grabeasca pasul. N-am mai insistat pe subiectul asta. Stiam ca majoritatea barbatilor urau femeile insistente. Eu nu eram insistenta... Spre deosebire de buna mea prietena, Bridget.
-Atunci voi vorbi eu, am spus doar pentru a inlatura tacerea aceea insuportabila. Nu aveam despre ce sa vorbesc, dar puteam improviza.
-Te ascult, a murmurat dupa mult timp in care eu n-am facut decat sa ma holbez la el.
Am ramas blocata. Deobicei ma saruta si nu-mi dadea ocazia sa vorbesc. Imi spunea mereu ca buzele mele sunt facute pentru altceva, nu pentru palavrageli tampite atat de atipice mie. Si incepeam sa ne ciondanim. Dar azi era diferit...
-E un infern sa vin pana aici fara tine, am zis pe un ton plangaret. Era adevarat. Imi lua zece minute sa ajung la liceu, dar fara el parca imi lua mult mai mult. Zile, saptamani, poate chiar luni.
Liniste din nou. Am continuat cu vocea gatuita:
-Azi dimineata mi-a fost rau. Nu era chiar o minciuna. Ma duruse capul si aveam ceva stari de ameteala.
Se opri brusc, parca lovit de fulger. Imi lua fata in mainile sale tremurande si puteam sa ii vad nelinistea si ingrijorarea in ochii ciocolatii ce ii fixau pe ai mei.
-Cum s-a intamplat asta? sopti el. Si de ce arati in felul asta? Stii ca ai probleme daca nu te odihnesti cum trebuie.
-In sfarsit, am murmurat eu. In sfarsit ti-am captat atentia.
Facu ochii mari, apoi ma stranse in brate.
-Prostuto, stii doar ca atentia pe care ti-o acord e deplina si nedivizata, imi spuse. Acum serios. De ce arata iubita mea in halul asta?
Pentru ca e o mare proasta.
-Nu stiu, am murmurat departandu-ma de el. Dar spune-mi te rog cum a fost cu tatal tau! Sunt ingrijorata... Pari foarte prost dispus.
-Nu sunt, ma contrazise. Vrei sa-ti dovedesc? intreba arborand zambetul sau increzut, cel de care ma indragostisem.
Am dat din cap afirmativ. M-a tras spre el si l-am prins de brat. S-a uitat spre mine, a suras, apoi mi-a luat fata in palme. Mi-a mangaiat barbia, m-a privit in ochi si apoi si-a lipit buzele de ale mele. Le-am simtit cum imi luau tot aerul, cum mi le cuprinsese de parca era ultima oara cand o facea… Era ceva ciudat in sarutul asta. Probabil ca vroia doar sa se linisteasca.
Cand Eric si Bridget ajunsesera inca ne aflam in curtea liceului. Asta pentru ca se tinea un careu; directorul vroia sa ne vorbeasca despre ceva. Nu am fost prea atenta despre ce anume. Victor tocmai imi povestea, plin de repulsie, ceea ce se intamplase cu tatal sau. Domnul Archibald, chiar nu puteam sa-i spun pe numele mic cum o facea el, i-a spus ca in seara asta se va tine o licitatie nu stiu unde si ca noi – da, eu si Victor – trebuia sa ne prezentam in numele familiei Archibald pentr a recupera diferite lucruri ce apartinusera familiei, dar care se pierdusera cu timpul. Nici macar nu-l rugase, imi spusese acesta.
Deabia cand Bridget imi sarise la gat si imi saruta zgomotos ambii obraji mi-am dat seama ca au ajuns. Eric parea foarte madru si nepasator, arborand acelasi zambet pe care obisnuia sa-l afiseze prin preajma mea si fixandu-ma intr-un mod ciudat. Mi-am indreptat imediat privirea in alta parte. Azi eram o carte deschisa, cu sau fara voia mea. Nu ma mai puteam controla. Daca se mai uita mult la mine simteam ca innebunesc. La propriu.
Victor si Bridget observara si ei atmosfera ciudata dintre noi doi; iubitul meu doar ridica din sprancene intrebandu-ma din priviri daca totul este in regula. In schimb, curioasa mea prietena intreba cu voce tare, destul de iritata. Ma surprinse si pe mine raspunsul sec al lui Eric. Ce sa mai spun de Bridget care reactionase de parca ii spusese altceva; am vazut cateva lacrimi alunecandu-i pe obraz. Nu sunt o persoana chiar atat de rea, as fi linistit-o, dar nu ma simteam in stare sa ma misc.
Si atunci o spuse, tintuindu-ma cu privirea. Imi scotea ochii ca nu i-am fost o prietena buna lui, nu avea nicio legatura cu iubita sa. Era atat de dureros. Fusese ca o palma peste fata. Cel mai tare m-a durut cand i s-a adresat lui Victor. Mie putea sa-mi faca orice, nu-mi pasa. Dar lui sa nu-i zica niciodata nimic. Nimeni nu stia cat de impulsiv era Victor... Si ma bucur totusi ca dragostea lui era mult mai puternica si ca reusise sa se calmeze.
L-am vazut indepartandu-se nepasator, cu mainile in buzunare. Ce ii pasa lui ca ii facea pe altii sa sufere... Dar nu asta facusem si eu candva? O strigase pe Brid si am ramas perplexa cand aceasta il refuzase, folosind acelasi ton pe care il folosise si Eric.
Ceva mai tarziu, secretara tatalui lui Victor ii spusese ca licitatia s-a amanat pentru saptamana viitoare, lucru ce l-a enervat enorm. Nu am vrut sa-l stresez prea mult cu dependenta mea fata de el, asa ca m-am ocupat putin de Bridget si l-am lasat sa se linisteasca. I-am dat tot felul de sfaturi. Unele sincere, altele...
Ce? Doar nu puteam sa-i zic ce trebuie sa faca sa se impace.
In primul rand, si eu il iubeam pe Eric.
In al doilea rand, nu eram atat de proasta incat sa nu profit de ocazia asta. Certati, Eric nu mai avea ce sa caute prin preajma mea, deci puteam respira linisita. Deja incepeam sa ma simt ma bine. Brid si Victor vazusera asta si erau foarte incantati. Asa ca, seara, am iesit toti trei sa mancam o inghetata. Victor venise cu ideea; vroia sa o inveselim pe amica noastra. Si, desi el ne invitase, fusese foarte tacut si retras si nici macar nu-mi raspundea calumea la saruturi. Bine, asta cred ca o facea din cauza faptului ca Bridget isi plangea de mila si, fata de mine, el se simtea prost. As fi gonit-o imediat daca nu ma gandeam ca as putea trece oricand prin asa ceva. Am luat-o in brate, mangaindu-i parul matasos prin care erau strecurate si niste bucle si am incurajat-o spunandu-i tot felul de chestii. In primul rand i-am spus sa nu-l caute. Sa astepte sa vina el dupa ea; asa ii dovedea ca o iubeste. Nu era chiar foarte adevarat.
In timp ce mergeam spre casa imreuna cu Victor avusesem o revelatie. Pe care totusi n-am reusit s-o duc la bun sfarsit. Vroiam sa ma culc cu el. Bineinteles, a fost foarte sceptic cand i-am spus, apoi a luat-o cu chestii tipice gen nu vrea sa regret si ca e o decizie importanta si alte porcarii. Dar eu ma incapatanam. Vroiam s-o fac. Astfel as fi scapat de sentimentul de vinovatie. Apoi mi-am dat seama ca eram o ipocrita si ca avea dreptate – cat de egoista puteam fi? Mi-a spus ca sunt mai importanta decat insasi viata lui si ca nu vroia sa regret nici macar o secunda petrecuta alaturi de el. In cele din urma mi-a inchis gura cu o serie de saruturi ca la carte – bine, nu se comparau cu cel al lui Eric, dar cel putin astea erau din dragoste si imi ofereau senzatia de care aveam nevoie; placerea era atat de mare incat deabia ma mai tineam pe picioare.

Nu-mi venea sa cred ca au trecut atatea zile, iar Brid si Eric nu s-au impacat. Faptul ca el numai era pe langa mine imi oferea o senzatie de usurare si confort cum n-am mai avut de ceva timp. Eram foarte bine dispusa si petreceam poate prea mult timp alaturi de Victor; Nate se prostea acasa zicand ca are nevoie de sora lui. Uneori se prefacea ca e bolnav ca sa ma faca sa stau cu el. Orice ar fi, fusese o saptamana de milioane.
Era vineri. Ora de istorie tocmai se terminase, iar eu il rugasem pe Victor sa se duca la bufet sa-mi ia un iaurt. Asta pentru ca Brid imi daduse un biletel in ora in care scria ca vrea sa vorbeasca ceva cu mine. La inceput Victor a fost destul de sceptic; nu mancam in timp ce eram la scoala. Dar s-a dus pana la urma. Vazand asta, Bridget isi lipi scaunul de banca mea si se apleca peste ea, ca sa fie cat mai aproape de mine. Mi-am dat seama ca era ceva important din moment ce nu vroia sa mai auda si altcineva discutia noastra.
-Vreau... vreau sa stiu mai multe despre Eric, murmura cu ochii plin de lacrimi.
-Credeam ca stii destule. Nu era el iubitul perfect care iti spunea totul?
-Am mintit, sopti ea.
-Ma rog, nu-mi pasa. Ce vrei sa stii?
-Despre familia lui, zise pe un ton hotarat.
Mi-am incrucisat bratele la piept si m-am incruntat la ea. De ce ar interesa-o familia lui? Nu era nimic serios intre ei. Cred. Si mai ales, cum de Eric nu i-a spus nimic despre parintii lui? Ma intreb daca stia macar ca au murit cand el avea doar sase ani.
Vazandu-ma pe ganduri completa:
-Nu stiu absolut nimic. N-a pomenit niciodata de ei.
M-am holbat timp de cateva secunde la chipul ei palid; incepuse sa planga. Probabil ca avea un motiv pentru care nu-i spusese nimic despre familia sa. Nu cred ca ar fi prea frumos din partea mea sa vorbesc; i-am cauzat destule suferinte pana acum. Si nu vroiam sa ma urasca mai mult de atat, asta daca se putea mai mult.
-Imi pare rau, Brid, i-am spus in timp ce-mi netezeam camasa. Asta e singurul lucru despre care nu mi-a vorbit cand eram prieteni. Iar eu nu am insistat pe subiectul asta; uraste insistentele.
Da, era o aluzie. Poate se prindea ca ea are multe dintre defectele pe care el nu le agreaza.
Nu mi-am dat seama ca Eric intrase la noi in clasa, desi observasem faptul ca atentia tuturor era concentrata asupra unui lucru sau a unei persoane. Am crezut ca era ceva neinteresant; nu eram mare amatoare de scandaluri, caci asta le atragea atentia deobicei colegilor mei. Cand am vazut-o pe Brid departandu-si scaunul de banca mea am realizat ca se intampla ceva. Am vrut sa-mi intorc privirea, dar prea tarziu; el ajunsese deja la banca noastra si se puse fix in fata mea. Sa scoatem din discutie bataile nebunesti ale inimii mele, ameteala provocata de parfumul sau si cheagul de sange ce mi se oprea undeva in creier – astea nu erau chiar foarte deranjante. Dar sa te pui asa in fata unei femei e chiar lipsa de respect! Unde erau manierele sale?
Cand l-am auzit cerandu-si scuze m-am simtit de parca o piatra imi zdrobise capul; unde era orgoliul despre care aminteam in fiecare discutie ce o aveam cu fratele meu? In fata ei se putea umili, dar pe mine nu ma putea ierta sau macar sa treaca cu vederea peste ceea ce facusem? Era mai usor sa te umilesti in fata uneia ca Bridget decat sa-ti ierti (fosta) cea mai buna prietena?
Nu cred ca aveam un raspuns la intrebarea asta. Cert este ca am reusit sa-mi ascund reactiile; ma prefaceam ca-mi invat la franceza, batand in acelasi timp cu degetele in banca. Asta ca sa se inteleaga ca ma enerva lipsa manierelor sale.
-V-am spus sa nu-l lasati sa intre, striga Victor batand cu pumnul in banca. Venise la numai cateva secunde dupa ce iesisera ei doi, mai veseli si indragostiti ca niciodata.
-Am incercat, spuse Dan. Nu suntem prosti sa ne punem cu el, Victor. Si apoi, Hope e iubita ta. Nu suntem noi obligati s-o ferim de necazuri. Pe care, apropo, si le face cu mana ei.
-Incetati! am strigat cand l-am vazut pe Victor pregatindu-se sa-i dea un pumn. Victor, intelegi ca pe el il doare fix undeva de mine? El a venit pentru ea. Nici macar n-a clipit spre mine.
Victor ma privi in ochi timp de cateva secunde, apoi ma trase brusc inspre el, lipindu-ma de trupul lui. Mi-am lipit obrazul de pieptul sau ascultandu-i bataile ritmice ale inimii in timp ce le spunea celor din clasa, ceva mai calm acum, ca oricare dintre ei ar fi facut la fel pentru iubita lui si ca nu avea de gand sa-si ceara scuze pentru iesirea sa.

Seara, cand am ajuns acasa, Nate era foarte agitat si nici nu-si daduse seama cand intrasem in casa. Era in sufragerie, aranjand niste valize intr-un loc in care n-ar fi deranjat pe nimeni. Cand le-am vazut, m-am uitat la el destul de sceptica.
-Ce-i cu alea?
-Hm, tu ce crezi ca as putea face cu niste valize?
Deabia atunci am realizat.
-U-unde pleci? am intrebat soptit, ingrozita de un singur gand. Sper ca nu indraznesti sa ma lasi singura...
Nate ma privi in ochi – albastrul lor imi amintea de vremurile cand ma plimbam cu Eric pe nisipul cald, tinandu-ne de mana, iar valurile spumegande ale marii se spargeau de stanci – vadit uimit de reactia pe care o avusesem, apoi se apropie de mine si ma imbratisa scurt:
-Nu, Einstein. Eu nu plec nicaieri fara tine. O sa plecam amandoi.

[sickness]

Se pare ca nimeni nu ti-a lasat comment :) Macar eu am sa fiu prima . Deci Capitolul este interesant si lung :))) Oricum imi place . Ma enerveaza ca Eric se poarta asa urat cu Rose , si ea este o incapatanata , ce-ar sa faca ? O sa continuie sa fie cica indiferneta in prezenta lui , ca si cum nu ar intereso absolut nimic despre el . :| Ce kkt frate , vreau actiune .... Dabea astept sa fie ceva cu adevarat , cu adevarat incitant ;)) Si Brid mi se pare asa proasta , nu stiu cum sa o zic. Si atunci cand Rose i-a propus sa o faca , Victor se purta de parca vezi doamne cine stie ce dracu ia cerut :| Avea dreptate dar exagerase . Chiar asa Nate si cu Rose oare unde o sa se duca ? Define palpitant .

Acum greseli :)

Naratiunea - E buna , n-am ce comenta ;))

Dialog - e bun , nu-i sec.

Descriere - multa, prea multa vorba in descrieire , nu stiu cum sa ti-o zic dar daca intelegi e bine:))

Actiunea - Nu-i grabita dar baga actiune , actiune:))


P.S.: Vreai next-ul acum :) Grabiti-va . >:D< Tineti-o tot asa !!

____________________________________________________________________________________
[center][/center]

[center]~Hello , Hello
I wanna hear your sexy hello !

Smile , baby , smile
I can`t wait to feel your body next to mine ...
Oh , kiss , i feel your kiss,
I love to kiss your sexy body and your lips ...

Don`t keep me waiting all night long ,
I need your love ,
So close the door,
So common closer ,
All night long
All night long
All night long !

Sexy, sexy ,
Hello, hello,
Sexy, sexy,
Hello, hello,
I wanna hear your sexy hello !

Hello , hello, i can hear your ecko,
Hello, hello, i feel your body right,
Hello, hello, i love to see your smile girl
It`s so nice to be in love,
It`s so nice to be in love ... ~ [/center]

Your lovely smiley, I feel the sun comes up . The music don't stop. You kiss me with you'r lovely smiley !!!