+- Animezup - forum manga si anime (https://www.animezup.com/forum)
+-- Forum: Fan Zone (https://www.animezup.com/forum/Forum-Fan-Zone)
+--- Forum: Fan Fiction (https://www.animezup.com/forum/Forum-Fan-Fiction)
+---- Forum: Arhiva (https://www.animezup.com/forum/Forum-Arhiva--169)
+---- Subiect: Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog ) (/Thread-Statuia-Mor%C3%85%C2%A3ilor-cu-acordul-parintilor-va-rog)
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - Denny - 23-05-2009
Bun ... ai o poveste detul de buna ^^. Totusi chestii deastea am mai vazut, dar are ceva aparte ^^. Am vazut ca ai incercat ca acest capitol sa nu aiba greselile timpurilor, si ai reusit ... mai mult sau mai putin. Totusi pe mine m-a incantat ca ai incercat, si ca nu faci ca si altii care spun O sa tin cont de sfaturile voastre si asa mai departe dar totusi nu tin cont si scriu la fel sau mai rau.^^
Ce pot sa spun gambate la urmatorul capitol si sper sa fie la fel de bun sau poate ca mai bun ^^.
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - YamaMina - 10-06-2009
sry d wait..sam examene in perioada asta asha k incerc sa impart invatzat/dormit/ scris la fic shi e km dificil sa fac tot ce'mi propun T_T
pisucu_2006- multzumesc foarte mult ptr apreciere,. ma bucur k itzi place povestea mea, I'll try my best from now on too ^_^ *hugs*
starnight-ms shi tzie ptr complimente...ma bucur f mult k tzi'a placut...urm...ma joc putzin cu relatzia celor doua....cred k e relatzia cea mai analizata d mine in pov asta T_T...acum mi'am dat seama :))
Am uitat sa mentzionez k ce e scris cu italics sunt ganduri^_^
[center]Cap. XI: O zi distractivă.[/center]
Ploaia, neobişnuit de rece pentru luna aprilie, biciuia fereastra unei case cu etaj, relativ mică, la care stătea o fată urmărind jocul fulgerelor, oarecum plictisită. Ochii ei de culoarea smaraldului neşlefuit priveau cerul posomorât şi straniu de întunecat pentru perioada zilei în care se afla. Era o linişte desăvârşită în camera ei. Numai bătăile ceasului mai înveseleau atmosfera. Fata oftă şi-şi întoarse privirea către o poză ce se afla pe un birou dezordonat. Plecă de la geam şi se îndreptă către fotografie. O luă de la locul ei şi o privi mai atent. În poză se afla o tânără cu păr şaten şi ochi verzi, foarte fericită, agăţată de un băiat cu o privire blândă, ce zâmbea firav.
- Teruo...n-o să te mai văd prea curând....îmi va fi dor de tine...mi-ar fi plăcut să te conduc la gară...un oftat şi mai adânc decât cel de dinainte ieşi din trupul fetei.
Într-un gest de imensă afecţiune, sărută poza şi o strânse la piept. Închise ochii şi-şi lăsă imaginaţia să-i contureze figura băiatului în minte. Zâmbi.
Un ciocănit puternic o făcu să tresară. La geam se afla un băiat cu privirea pătrunzătoare şi ochi căprui ce păreau că strălucesc, care zâmbind, îi făcea semne să deschidă. Fata se duse repede la geam şi făcu întocmai.
- Hisashi ce faci aici?
- Lasă-mă să intru că mă udă rău!
- Dar...tu eşti un spirit!...N-ar trebui ca ploaia să...ştii tu...să treacă prin tine? întrebă Shidori nedumerită în timp ce se dădu la o parte.
- Hei....unde te gândeai când ţi-am spus că sunt un spirit mai special! zise băiatul în timp ce se scutura. Elementele Pământului sunt pentru mine ca şi pentru oameni, adică le simt. Însă mă pot comporta şi ca un suflet mort, dar trebuie să mă concentrez mult şi prefer să nu fac asta decât în unele cazuri de forţă majoră. Eu sunt pentru oamenii obişnuiţi ca un mim invizibil, numai dacă vreau eu să am contact fizic cu ei, mă pot simţi. chicoti el. Dar pentru masa aceasta...puse mâna pe o măsuţă mică...sunt ca un om. zâmbi el.
- Aha...mă rog...
- Dar tu ce făceai? Ceva romantism pe vreme urâtă? În lipsă de persoană văd că ai găsit ceva destul de bun să umple golul. Bravo! Ai imaginaţie! râse el.
- M-ai spionat?!? izbucni Shidori furioasă.
- Eh...să spunem că am ajuns tocmai când...erai într-un moment intim cu această fotografie. Luă fotografia de pe pat şi o privi. Nu înţeleg de ce oamenii sărută anumite obiecte care n-au viaţă. Sau de ce sărută? Ce nevoie au să-şi lipească buzele unul de celălalt? Dezgustător! Strâmbă din nas oarecum amuzat.
- Pentru că acele obiecte sunt foarte speciale şi când fac lucrul acesta sunt mai aproape de persoana de care le aminteşte obiectul. Au valoare sentimentală pentru ei, dar tu n-ai înţelege... Sărutul e un mesaj tainic, conţine sufletul persoanei împachetat într-un salut al buzelor. Privirea ei căpătă tente visătoare, de zeitate naivă. Când două persoane se sărută, îşi conectează sufletele, unul cu celălalt.
- Tu te-ai sărutat vreodată? O fixă intens cu ochii lui lucioşi afişând o ironie inocentă în ei. Drăguţ băiat...el e cauza pentru care agresai această fotografie? rânji el.
- Nu e treaba ta! Şi nu agresam nimic! îi luă furioasă fotografia din mână. Până la urmă tu ce cauţi aici?
- Aşa te porţi cu un musafir? Am venit să-ţi ţin companie. zâmbi el şi se aruncă în pat. Ce comfortabil e!
- Excepţional! Sunt pedepsită şi acum m-am pricopsit şi cu tine pe cap! oftă fata deznădăjduită.
Puse fotografia la locul ei şi se aşeză pe un scaun, privind tristă cerul.
- Ce să-ţi fac? Nu eu te-am pus să te iei la bătaie la şcoală. chicoti el. Partea proastă e că nici n-ai apucat să dai, doar ai luat. râse el.
- Îmi apăram sora! Şi în plus de unde ştii tu ce s-a întâmplat?
- Ţi-am mai spus: eu am ochi şi urechi peste tot! se infatuă el.
- Mda...nici nu mă mir. Dar ai dreptate. Dacă nu săream în ajutorul surorii mele, acum nu eram pedepsită şi puteam să...
- Să?
- Nu mai contează! Director prost! De ce a trebuit să-mi anunţe părinţii? La urma urmei nici n-a fost grav, da’... na!...părinţii mei au făcut din ţânţar armăsar şi mi-au interzis să ies din casă weekend-ul ăsta. oftă ea.
- Da’ chiar! Familia ta unde este?
- S-o ducă pe Aiko la gară. Azi pleacă echipa de tenis în cantonament pentru două săptămâni. Azi pleacă....ah! Teruo! Nu-i corect!!! strigă ea într-un gest de împotrivire, ridicându-se brusc şi învârtindu-se prin cameră. Şi vremea e oribilă, şi n-am nimic de făcut şi mă plictisesc.
- Te plictiseai vrei să spui. Acum că a venit maestrul distracţiei nici vorbă de plictiseală. zise Hisashi în timp ce se ridică din pat şi veni plutind spre ea.
Shidori îl privi mirată. Se bucura totuşi că nu mai e singură.
- Îţi propun să ne jucăm un joc...am văzut eu la nişte copii şi părea distractiv.
- Hei...nu mai suntem copii, dar chiar n-am ce face. Ce joc?
- Faţa ascunselea! zâmbi el.
Shidori pufni în râs. Nu mai jucase ce propusese tânărul, de când era copil. Propunerea băiatului era cu adevărat hilară.
- Nu râde! Hai să ne jucăm!
- Adevărul că eşti haios! Nu...zări privirea lui. Băiatul chiar îşi dorea asta, aşa că se temu să nu-l dezamăgească. La urma urmei făcea ceva, decât nimic....Haide să jucăm! zise ea zâmbind.
Urmară trei ore pline de veselie. Shidori se puse prima şi reuşi să-l găsească pe Hisashi repede. Cel mai mult îi plăcuse sprinturile lor până la locul de marcaj. Hisashi promisese să nu trişeze aşa că nu plutea ci alerga ca un om.
Fata se distră copios ÅŸi-ÅŸi aminti de copilărie. Văzu fericirea din ochii băiatului ÅŸi un sentiment ciudat îi invadă corpul. Hisashi era ca un copil mare. Se bucura acum de ceea ce îi înveselise ei copilăria. După joc, Shidori comandă o pizza ÅŸi se uitară la „Inuyashaâ€. Nu mai putu de râs când văzu faÅ£a ce-o făcuse Hisashi la vederea mâncării. Nu era sigură dacă poate mânca, însă află imediat că băiatul putea savura orice. De fapt, putea face orice. Nu simÅ£ea nevoia în fiecare zi ca oamenii, însă putea mânca, când dorea. Hisashi comenta la fiecare scenă din anime iar asta o amuză teribil pe fată. După anime, Shidori se gândi să-i arate tot ceea ce o bucurase când fusese mică, aÅŸa că jucară baba oarba, leapÅŸa, se bătură cu perne, iar totul se termină cu o partidă de gâdilat.
Când au revenit părinţii ei, au găsit-o cântând melodii de copii mici. Erau foarte nedumeriţi, iar fata nu le clarifică lucrurile. Se duse în camera ei râzând pe înfundate. La urma urmei, n-a fost o zi pierdută...
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - Axxa.No.Way - 11-06-2009
the new chapter is here:X
bravooo^___^ ai foarte putine greseli:
"-Hisashi (,) ce faci aici?"
"- Hei....unde te gândeai când ţi-am spus că sunt un spirit mai special!"- este atat o exclamatie, cat si o intrebare....:D deci cred ca in loc de semnul exclamarii ar fi fost mai bine sa pui ?! ;
"- M-ai spionat??? izbucni Shidori furioasă."- aceasta izbucni furioasa... deci cred ca ar fi fost ceva mai potrivit sa folosesti si semnul intrebarii, dar si cel al exclamarii(?!);
spor la scris si sa pui repede continuarea:*
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - fake_fate - 11-06-2009
Prima data cand am inceput sa citesc nu aveam deloc habar de ce se simtea atat de linistita in cimitir. Subiectul a evoluat intr-un mod fantastic si lejer, si ma bucur ca nu a fost de genul primulcap super cool al dolilea boom direct intr-un razboi al fantomelor. Si am eu impresia ca asta e doar inceputul:D
Fiecare personaj este altfel.
Nu te-ai obosit cu apelative de genul papusa pisicuta, parerea mea este ca e ceva demn de remarcat si nici nu ai numit personajele dupa culoarea parului. Dupa cum spune profeasoara mea inseamna ca stii cum sa scrii in asa fel incat sa nu repeti numele la nesfarsit aiurea.
Ce am observat este ca Shidori nu a sarit la gatul lui Hisashi zbang, suna mult mai real si se construieste o poveste cu temeli bine puse. Sora ei nu sta in spatele povestii tot timpul. Ai reusit frumos sa pui in fata relatia dintre cele doua.
Ce pot spune...scz ca nu am commentat mai devreme, am calculatorul sub stapanere parinte-cs :)) Sunt fan Hisashi, e atat de misterios si nu exagerat doar draaagut!
Astept continuarea si fi sigura ca nu scapa post :D
Gambate!
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - YamaMina - 15-06-2009
Axxa.no.angel -multzumesc foarte mult pentru ajutor shi sugestii, am corectat acolo unde ai aratat tu...aveai dreptate:)
fake_fate- multzumesc ptr apreciere...ma bucur k itzi place povestea mea, ma simt flatata*blushes*
[center] Cap. XII: Al doilea câine al iadului.[/center]
- ....şi după domnia împăratului Hirohito a urmat...
Shidori mai avea puţin şi adormea. Număra fiecare secundă până când se va suna.
- Te plictiseÅŸti, huh?
- Hisashi?! Ce faci aici? zise Shidori speriată când băiatul apăru lângă ea. O serie de colegi o priveau nedumeriţi.
- Shhh...mai încet, doar nu vrei să te audă şi să te scoată la tablă. Am venit să te vizitez. Am să-ţi spun ceva urgent şi important! adăugă el zâmbind.
- Da? Şi vrei să te cred? Ai venit să-ţi cauţi distracţie pe-aici. Ei bine, pleacă, că-mi faci probleme!
- Ha! Aşa te porţi cu partenerul şi profesorul tău? zise el indignat.
- Profesor pe naiba! interveni ea din ce în ce mai nervoasă, ridicând tonul.
- D-ra Hizucori? Poţi repeta ce-ai zis? întrebă profesoara supărată, privind-o ameninţător.
- Eu...ăăăă....nu...
- Ia ieşi dumneata afară de la ora mea! Shidori se ridică abătută şi se îndreptă către uşă. Să înveţi să te controlezi domnişoară, sora ta...Uşa fu trântită de fată, care nu mai auzi ultimele cuvinte ale profesoarei.
Shidori se trânti de perete şi se ghemui.
- Nu e vina mea! Eu te-am avertizat...Hisashi se rezemă lângă ea, afişând zâmbetul obişnuit.
- Pleacă!!! ţipă ea nervoasă.
- Vai, văd că cineva e morocănos astăzi...Bine, plec şi nu mai revin! zise el aparent supărat.
Shidori oftă. â€ÃŽmi e dor de Teruo†gândi ea.
Orele se terminară, însă Shidori stătu până târziu la ÅŸcoală datorită repetiÅ£iilor pentru piesa de teatru ce va avea loc în curând. Nu putuse să se concentreze deloc ÅŸi greÅŸise mereu, aÅŸa că profesoara o Å£inuse până târziu ca să iasă totul perfect. Era deja întuneric, când Shidori se plimba pe străzile pustii, îndreptându-se spre casă. Luna îi arunca priviri mândre, păzita de stelele ce păreau micuÅ£e, cât un bob de orez. Se gândea la Teruo. ÃŽÅŸi aminti de seara în care îi atacară câinele lui Hisashi. Se opri. O umbră se contura în întuneric ÅŸi avansa încet spre ea. ÃŽn lumina felinarului Shidori putu să vadă silueta unui câine mare, negru ÅŸi fioros. IniÅ£ial se speriase, apoi se gândi că este câinele lui Hisashi . â€Hisashi te-a pus să mă urmăreshti, huh? Åžtiam eu că n-o va face pe supăratul prea mult†gândi ea.
- Hai Hisashi, arată-te! Ştiu că eşti ascuns pe undeva! Nu-ţi mai pune animalele să mă urmărească! ţipă ea în liniştea nopţii şi se îndreptă spre câine, chemându-l zâmbitoare.
Câinele se apropie de ea, dar nu vesel şi jucăuş, ci ameninţător, mârâind pe înfundate. Un fior îi străbătu şira spinării. Încetă să-l mai cheme şi începu să se dea încet, înapoi. Fiara venea din ce în ce mai repede spre ea mârâind mai tare şi mai agresiv. Shidori era speriată şi un uşor tremur o apucă.
- Hisashi încetează cu glumele! Ştiu că eşti supărat, dar asta e prea de tot. strigă ea cu o voce tremurândă.
O luă la fugă pe stradă. Câinele o urmărea. Coti pe o alee lăturalnică, sperând să găsească un loc să se ascundă. ÃŽn cele din urmă dădu de o fundătură. â€De ce face asta Hisashi? Credeam că suntem parteneri...Sau n-o face el?†Câinele apăru în capătul aleii. Se apropia încet, privind-o atent pe fată. Ochii lui mari ÅŸi luminoÅŸi contrastau puternic cu blana neagră ÅŸi lucioasă. DinÅ£ii mari ÅŸi ascuÅ£iÅ£i, înfipÅ£i în gingiile însângerate se arătau agresivi. Avea o zgardă cu Å£inte. O ureche îi era tăiată ÅŸi sângera abundent. Un fior rece o cuprinse pe fată ÅŸi avea impresia că temperatura e în scădere. Atunci Shidori realiză că fiara nu este animalul lui Hisashi ÅŸi mai mult, că nu este viu. Câinele din faÅ£a ei era un spirit. Fantoma veni în fugă ÅŸi sări spre ea. Shidori închise ochii. ÃŽi era prea frică pentru a mai reacÅ£iona. Åžtia că i se va întâmpla ceva rău, însă se ruga din tot sufletul să se întâmple o minune. Deodată un vânt puternic se porni ÅŸi în faÅ£a ei apăru un câine de culoarea smoalei, care se interpuse între ea ÅŸi fantomă. Câinele-fantomă se ciocni de cel viu, iar impactul fusese atât de mare încât fata se lovi de un perete ÅŸi-ÅŸi pierdu cunoÅŸtinÅ£a.
***
Shidori deschise ochii încruntată. O durere intensă îi bombarda creierul. Lumina ce provenea de la un bec plăpând, îi zgâria retina. În faţa ei se contura privirea lui Hisashi. Acesta zâmbea ca întotdeauna: pişicher şi misterios. Încercă să se ridice şi să se orienteze. Se afla într-o cameră micuţă, cu o măsuţă la fel de mică, unde trona o lampă şi o cană. Uşa era zgâriată şi scorojită. Ea stătea pe un pat de lemn, având o pătură slinoasă ca pernă. Un miros ciudat şi acid îi gâdila nările. Nu-şi mai amintea din tot ceea ce se întâmplase, decât până la apariţia câinelui lui Hisashi.
- Câinele tău a...
- Nu mai contează! Trebuia să aleg în a-l sacrifica pe el sau uciderea ta.
Shidori se uita atent la faţa băiatului. Aceasta era la fel ca întotdeauna, nici o urmă de regret sau de întristare. Ea una se simţea vinovată de moartea câinelui, însă se şi bucura că se află în viaţă.
- Îmi pare rău! zise ea în timp ce îl îmbrăţişă brusc. Mulţumesc că mi-ai salvat viaţa. Trupul spiritului era rece, însă nu ca cel al sufletelor moarte. Răcoarea lui îi pătrundea adânc, până în suflet şi o liniştea.
Băiatul îi respinse îmbrăţişarea şi se depărtă de ea plutind. Shidori îl privea mirată.
- Nu ar fi murit dacă tu ai fi reacţionat corespunzător şi ţi-ai fi chemat fantomele. îi zise el răstit, privind-o încruntat.
- Îmi pare rău. Când am văzut câinele ăla hidos în faţa mea, am îngheţat şi...
- Eu ţi-am spus că mai sunt ca tine şi ei îşi pot folosi puterea în bine sau rău şi că tu trebuie să fii pregătită pentru orice. Şi ăsta era lucrul important ce vroiam să ţi-l spun, însă tu m-ai alungat morocănoasă. Stăpânul acelui spirit se pare că îşi foloseşte puterea în scopuri rele.
- Dar de ce? Cine e? Oare ştie că şi eu sunt ca el sau ea?
- Nu ştiu cine e, poţi sta ascuns şi poţi comanda sufletele de la zeci de metri depărtare. Şi nu, nu cred că
ştie de puterea ta. Cred că l-a trimis să facă o victimă şi atât. Vezi tu, îi poţi ordona unui suflet să omoare pe cineva pentru a-ţi mări armata. Sufletele omorâte trec sub comanda celui al cărui suflet le-a ucis trupul. Acum a câştigat sufletul câinelui meu. zise el calm.
- De ce să vrea să-şi mărească numărul de suflete?
- Eh...nu contează, e un stăpân lacom şi atât! o uşoară încruntare îi străbătu faţa. Trebuie să ai grijă! Sunt periculoşi.
- Dar trebuie oprit! Nu poate să omoare când are el chef!
- Voi încerca să aflu cine este...
- De ce mă ajuţi? Parcă erai supărat pe mine. zise ea cu o voce mieroasă.
- Acest lucru mă priveşte şi pe mine, mă poate vedea şi îmi poate omorî supuşii. Şi în plus suntem parteneri, nu mai vreau să te porţi cum te-ai purtat azi! Şi vreau să-mi asculţi indicaţiile şi să fii mereu atentă .Ai înţeles?
- Să trăiţi dom’ general! chicoti ea. Apropo, unde sunt, în reşedinţa ta personală?
- Nu, eşti într-o casă abandonată, locuiesc în ea nişte vagabonzi, însă astăzi s-au dus să se îmbete.
Shidori sări ca arsă. Începu să se scuture febril.
- M-ai adus în adăpostul unor jegoşi?!? ţipă ea. Am dormit cu capul pe pătura lor murdară şi plină de purici???Hisashi!!!
- Ce e? Doar nu vroiai să te duc într-un hotel de lux! Te-am adus la adăpostul care l-am avut la îndemână, vroiam să ne ascundem mai repede să nu ne găsească fantoma aia. Te poate găsi după miros. Aici nu poate depista mirosul tău. zâmbi el.
- Normal, pentru că miroase a alcool ÅŸi alte miasme „îmbietoareâ€!!! Am plecat de-aici! zise ea, luându-ÅŸi ghiozdanul ÅŸi ieÅŸind în fugă din casa dărăpănată.
- Nu vrei să te conduc eu până acasă? îi oferi un zâmbet seducător.
- N-am nevoie, mă descurc acum şi oricum ştiu că vei fi pe aproape. răspunse ea repede luptând contra unei îmbujorări.
- Shidori ai grijă. zise băiatul, privind-o zâmbitor.
- Fii fără grijă! De-acum voi avea! zâmbi ea şi o luă în pas grăbit spre casă. Se aştepta la o morală serioasă din partea părinţilor, dar asta o îngrijora câtuşi de puţin.
â€Aiurită ÅŸi imatură.†gândi el, privind-o în timp ce fata dispărea după un colÅ£...
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - fake_fate - 15-06-2009
Uii...l-am vazut(..ma rog citit) pe Hisashi nervs? Uau...wait stop l nervos! Normal iauite! El vroia sa ajute si ea il trimite sa isi spelelenjeria?
Super capitolul sii mi-a placut cum ai facut sa se potrivesca la incept faza cu profesorul, nu multi s-ar stradui sa faca asa ceva. Desi e mult dialog in aces capiol ai facut in asa fel incat sanu se simta deloc, probabil pentru ca e pus cu rost..nu probabil si sigur! Hmm....unu cu puteri? Carei unei? Zi ca il servesc la micu dejaun sasa am sarit peste!
Mi-a placut capitolul si mai ales faptul ca l-ai gandit!
Gambate !
Deabea astept sa vad cum evolueza relatia" profesor partener" :))
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - YamaMina - 23-06-2009
fake_fate-ms mult ptr apreciere...ma bucur ca tzi'a placut capitolul...Ei bine, se mai enerveaza shi Hisashi cateodata shi eu m'ash enerva cu cineva ca Shidori, uneori se poarta ca o femeie isterica:)) *hugs*
starnight-ms shi tzie de comentariu*gives candy*...Doamne, cand am citit ce'ai scris, am citit "Hisashi e un pervers interesant"...ramasesem shocata, am zis k shtii ceva ce nu shtiu eu :))
kiss4_sasuke -multzumesc mult ptr aprecierea ta, de asemenea ma bucur ca itzi place fic'ul meu....in leg cu cainele lui Hisashi, uhm...odata ce a fost omorat, sufletul lui apartzine celui care l'a omorat...Shidori nu se poate baga din moment ce raza ei d actiune este doar asupra celor din cimitir sau celor pe care ea ii omoara....vei vedea mai incolo cum se mai poate fura spirite ^_^
[center]Cap. XIII: Fata misterioasă.[/center]
- Să nu mai ajungi târziu acasă! Vei fi pedepsită mai rău decât eşti! se auzi strigătul unei femei de vârsta a doua, cu păr şaten, cârlionţat şi ochi verzi.
Privirea ei se îndreptă către o fata zveltă, ce semăna cu ea izbitor de bine ÅŸi care fugea pe trotuarul îngust, împrăştiind în urma ei ÅŸuviÅ£e cafenii. â€Oare va înÅ£elege vreodată, că tot ce fac este spre binele ei?â€gândi femeia în timp ce se ducea spre chiuveta plină de vase, care aÅŸteptau să fie spălate.
Shidori era nervoasă. Exact cum se aştepta, fusese pedepsită în cel mai rău mod cu putinţă: nu mai primea bani să-şi cumpere bilet la viitorul concert Five Stars. Acest lucru o mâhnea, mai ales că nu fusese din vina ei. Era vina acelei persoane care încă stătea în umbră şi manipula sufletele animalelor moarte. Zile întregi se gândi Shidori la acel om care îi ameninţase existenţa. Ştia că de acum se complica situaţia, însă nu ştia în ce măsură şi asta o irita. Un singur lucru o făcea să uite pentru o clipă de problemele ei, şi anume, venirea lui Teruo ce va avea loc în ziua următoare. Se rugase de părinţi să o ia şi pe ea la gară cu pretextul de a-şi întâmpina sora. În timp ce se grăbea spre şcoală, îşi aminti că nu şi-a luat pachetul cu mâncare şi stătea la şcoală cam opt-nouă ore. Va muri de foame dacă nu făcea ceva. Se opri şi se gândi la posibilităţi. Brusc zâmbi scurt şi privi înapoi. Un pacheţel se îndreptă spre ea cu o viteză uimitoare. Se opri plutind în faţa ei ca un câine devotat, numai că nu avea coadă să o fluture arătându-şi entuziasmul. Shidori luă pachetelul repede şi îl băgă în ghiozdan, în timp ce chicotea aprig la imaginea unui sandviş fâlfâind vesel o coadă de porc. Mulţumi fantomei şi dădu să plece, când în faţa ei zări o fată ce o privea atent. Nu stătea de mult timp acolo, aşa că nu ar fi putut vedea obiectul zburător ce tocmai îl băgase Shidori în servietă. Ochii ei de culoarea castanei erau îndreptaţi spre fantoma ce încă stătea nemişcată lângă Shidori. Încă nu apucase să-i spună să plece. Pe faţa fetei misterioase nu se vedea nici o reacţie. Un fior o traversă pe Shidori şi prin minte îi trecu, că fata poate să vadă fantoma ce stătea lângă ea, dar expedie repede gândul acela, întrucât fata părea mult prea calmă pentru cineva care tocmai a văzut o fantomă. Îi ordonă spiritului să plece şi îşi continuă drumul. Când trecu pe lângă fată, aceasta îi zâmbi. Shidori îşi dădu seama că o mai văzuse undeva, şi anume la şcoală. Învăţa la acelaşi liceu ca şi ea. Îi zâmbi la rândul ei şi îşi continuă drumul.
Ziua decursese normal, aceeaşi plictiseală şi aceleaşi gânduri se învârtiră în mintea lui Shidori. Se întâlnise de câteva ori cu fata misterioasă şi îi zâmbise de fiecare dată la fel cum o făcuse când o văzu prima oară. Acest lucru îi dădea fiori. Nici ea nu-şi putea explica de ce, însă avea un sentiment ciudat în legătura cu acea fată.
â€- Tomoko cine este fata aceea de lângă baia fetelor? întrebă Shidori pe prietena ei, când o zări stând dreaptă ÅŸi temătoare, ca o figură de ceară într-o lume mult prea fierbinte.
- Mă mir că nu ştii cine este... Toţi din şcoală vorbesc despre ea, o cheamă Aki, se spune că este vrăjitoare. îi răspunse Tomoko vorbind în şoaptă.
- Cum aÅŸa?
- Păi umblă mereu singură şi vede lucruri ciudate, cică are un prieten imaginar care o ajută mereu când are necazuri.
- Prieten imaginar....hmmm? zise Shidori pentru ea, în timp ce o privea atent.â€
Acestea cuvinte îi invadară mintea de când plecase de la şcoală, spre casă. Un vânt rece se porni din senin. Shidori se opri ascultând cu atenţie. Imediat chemă două spirite. În spatele ei se ivi Aki zâmbind. Trecu pe lângă ea fără s-o privească măcar. Shidori răsuflă uşurată. La urma urmei îşi făcuse griji degeaba, fata aceea nu era o ameninţare. La urma urmei, nu putea suspecta fiecare fată singuratică, cu privire ciudată. Ăăăă....de fapt, putea, dar dacă o ţinea tot aşa, deja putea să simtă din nou, cu mintea, materialul moale şi alb ce avea să o imobilizeze într-o cameră în ton cu el. Cum se numea boala aceea ciudată, de care îi vorbise Tomoko odată? Ah da! Sindrom nevrotic cu elemente obsesive. În ultima vreme se cam conectase la el. Zâmbi ironic şi dădu se plece şi ea când , în lumina felinarului zări ceva strălucitor de culoarea smaraldului. Se aplecă şi luă ciudatul obiect. Era un inel, neobişnuit de mare, având o piatră verde în vârf. Shidori întrebă dacă este al lui Aki. Îl puse în buzunar cu gândul să i-l dea a doua zi.
Un vânt şi mai rece se porni. Acum fata se sperie de-a binelea. În faţa ei apăru un câine mare, cu blana însângerată, având un ochi scos. Shidori ţipă. Câinele veni în fugă spre ea. Trebuia să facă ceva. Dintr-un salt animalul fu aproape de fată. Imediat în faţa ei se puseseră cele două fantome, formând un zid. Câinele se izbi de zid şi căzu inert. Atunci Shidori obsevă cum sufletul său se ridică din trup şi se alătură fantomelor.
- De acum sufletul lui îţi aparţine! şopti o voce metalică şi un băiat zâmbitor apăru lângă Shidori.
- Hisashi! Ce-i cu şarada asta? întreba fata nervoasă.
- Vroiam să văd dacă te-ai învăţat minte. Se pare că da. Păcat că a trebuit să-mi sacrific slujitorul...Mă mulţumeşte că sufletul lui se află totuşi pe mâini bune, cel puţin pe moment. chicoti el.
- Ce vrei să spui cu asta?
- Nimic! Nimic! Mă duc să mă distrez, am terminat treaba cu tine astăzi.
- Ce treabă? Hei!!! Ce sunt eu? zise ea cu o voce aprinsă.
- Distracţia mea....ăăăă....partenera mea de distracţie! Nu te supăra! Era spre binele tău, dar am uitat că la caracterul tău nu guşti o glumă bună. Am plecat până nu faci o criză de nervi şi-mi strici şi mie dispoziţia! zise el şi dispăru brusc.
- Hisashi!!!! Hisashi!!! Nu mă lăsa asa! Lasă că ne mai întâlnim noi! ţipă fata şi se îndreptă în fugă spre casă. În întuneric, doi ochi mari de culoarea castanei o priveau.
***
Noaptea trecu destul de repede ÅŸi zorile dimineÅ£ii veniră aducând cu ele un cer senin ÅŸi o temperatură plăcută. Shidori se trezi imediat ÅŸi se pregăti de plecare cât ai zice â€entuziasmâ€. PărinÅ£ii ei fuseseră plăcut surprinÅŸi de energia fetei, crezând că se datorează dorului pentru Aiko. Fata era fericită. ÃŽn sfârÅŸit îl va vedea pe Teruo. Abia aÅŸtepta să se piardă în ochii lui deosebit de frumoÅŸi. Avea să fie luată de la ÅŸcoală, de părinÅ£i. Luă micul dejun în grabă ÅŸi plecă la liceu. Primele ore trecură greu pentru fată, însă veni ÅŸi cea de-a treia ÅŸi ultima. După asta îl va vedea pe Teruo. Era aÅŸa de nerăbdătoare, încât nu dădu atenÅ£ie la nimic în jurul ei.
Profesoara intră în clasă grăbită:
- D-ra Hizucori, sunteţi chemată la direcţiune imediat!
- Dar de ce d-na profesoară? întrebă aceasta surprinsă.
- N-am de unde să ştiu! Grăbeşte-te şi vei afla!
Shidori ieşi repede şi se îndreptă leneşă către biroul directorului. În faţa ei apăru Aki, respirând greu, transpirată toată.
- Shidori...zise ea cu greu, venind în fugă spre fată.
- Aki...ce ai păţit?
- Eu te-am chemat...inelul...
- Aaaa.....da, inelul tău e la mine, ţi-l dau imediat! zise Shidori căutând în buzunar micul obiect.
- Nu...nu mai e mult timp....te va găsi...foloseşte inelul....luptă....ştiu că eşti specială...nu te lă...
Nu mai apucă să termine cuvântul. O pasăre neagră ca funinginea trecu prin ea. Aki căzu fără suflare în braţele lui Shidori. Sufletul ei se desprinse de corp, o privi pe fată ceva timp, apoi dispăru. Pasărea dispăru şi ea odată cu sufletul moartei. Shidori îngheţă. Începu să tremure violent, privind corpul încă, cald al lui Aki. Un ţipăt sfâşietor ieşi din ea, în acelaşi timp cu lacrimile mari şi reci ce-i inundară ochii...
P.S:n'am pus nici o poza a unui personaj pana acum deoarece am zis k voi posta desenele facute de prietena mea, insa la personajele secundare voi posta cate o poza...
Aki[<-click it^_^)
De asemenea mentzionez ca poza nu'mi apartzine, ea apartine...celui care a facut'o of course(cred ca se stie el cine e o_O)
RE: Statuia Mortilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - starnight - 24-06-2009
Well....se pare ca sunt prima
A fost amuzant cum ai inteles ce am scris data trecuta :))
Descriere ai avut si dialogul nu a fost sec
E ciudata toata chestia cu Aki.Se pare ca Shidori va avea ceva probleme
Imi place cum i-a raspuns baiatul cu aceea propo cu distractia.
Ce pot sa zic...astept nextul si mor de curiozitate.Grabeste-te
RE: Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - YamaMina - 11-07-2009
sry for the long wait....am fost in vacanta si abia acum am reusit sa pun mana din nou pe calculatorul meu, mai mult de cinci minute...so...o sa postez capitolul care a fost sters si urmatorul capitol...multumesc pentru rabdare si pentru apreciere^_^
Cap. XIV: Familia fericită.
Un poliţist îmbrăcat neglijent, neras şi plinuţ îşi purta paşii pe holul ce ducea către direcţiunea liceului Juban Highschool. Se opri în faţa uşii din stejar şi-şi aranjă părul, apoi ciocăni cu putere. Un glas gros îi dădu permisiunea să intre. În biroul frumos aranjat se afla o femeie în jurul vârstei de patruzeci de ani, un bărbat uscăţiv cu trăsături fine şi o fată ce privea tristă tabloul de deasupra scaunului directorului. La vederea poliţistului, se ridicară toţi înafară de fată, care doar tresărise uşor. Poliţistul îi salută şi luă o atitudine serioasă.
- Sunt locotenentul Tanaka. Acesta este martorul care a asistat la decesul fetei? întrebă el pe un ton scurt, uşor agresiv.
- Da. răspunse scurt femeia. Fata ca..
- Bun! Va veni cu noi la secţie pentru declaraţie, de asemenea şi dumneavoastră doamnă profesoară -spuneţi că de la ora dumneavoastră a plecat- şi domnul director.
- Dar eu, de ce? întrebă speriat directorul. Nu ştiu nimic despre asta! zise el oarecum tare.
- Asta vom hotărî noi, domnule. Până atunci vă rog să mă urmaţi. zise el şi se întoarse brusc.
Shidori era devastată. Se ridică automat, fără să realizeze unde se ducea. Se lăsă condusă de profesoară până la maşina poliţiştilor. În treacăt privi corpul neînsufleţit al lui Aki, care era transportat de legişti la morgă. Întoarse repede privirea în altă parte. Abia reuşise să se calmeze, nu vroia să izbucnească din nou în plâns. Colegii ei o priveau, unii curioşi, alţii temători. Printre mulţimea de capete, Shidori putu să recunoască aproape imediat, ochii îngrijoraţi ai celor două prietene ale ei. Le privi îndelung şi cu nesaţ, de parcă nu le-ar mai vedea mult timp în viitor. Lăsându-şi sufletul cu ele, se urcă în maşină fără să se împotrivească şi se lăsă dusă la secţie. Acolo fu trimisă într-o cameră semiobscură. Luă loc pe scaunul din lemn ce trona încăperea, şi-şi roti privirea de jur împrejur. Camera nu avea ferestre, decât un geam mare ca o vitrină, ce lăsa să se vadă ce se întâmplă în holul secţiei. Nu primea lumină solară, aşa că o uşoară răcoare se simţea împreună cu un aer stătut, înnăbuşitor. Pereţii îngălbeniţi de vreme, păreau că se strâng asupra ei, vrând s-o zdrobească. Shidori închise ochii şi îşi culcă capul pe masa groasă de fier, care păzea micul scaun. În minte îi apăru ultimele evenimente: privirea lui Aki - pierdută, speriată, prevestitoare- ...inelul.....Ah! Inelul!!!!...Shidori tresări. Se ridică brusc şi băgă mâna în buzunarul stâng, scoţând încet micul obiect. Îl privi cu luare aminte. Nu prezenta nimic ieşit din comun, doar piatra care părea că oscilează între verde închis şi deschis, dar probabil din cauza luminii din cameră, gândi fata. Ultimele cuvinte ale lui Aki reveniră ameninţătoare, din ce în ce mai tare. Ce vroise să-i spună? Cine o va găsi? Brusc uşa se deschise cu un scârţâit lung. Un bărbat solid, bine îmbrăcat, intră în cameră.
- Bună ziua! Sunt căpitanul de poliţie Izuro. se prezentă el pe un ton gros, autoritar. Ştii de ce ai fost adusă aici, nu?
Fata îl privi atentă. Întrebarea lui o adusese cu picioarele pe pământ. De ce fusese adusă la secţie, nici ea nu ştia. Se gândise prea mult la ceea ce se întâmplase, încât uită să întrebe acest lucru.
- Nu....adică eu....
- Ai fost adusă aici, pentru că momentan nu se ştie dacă moartea victimei, pe numele ei Aki Ishito, a fost produsă pe cale naturală sau provocată. Tu ai văzut-o ultima în viaţă, aşa că...
- Insinuaţi că eu am omorât-o? întrebă Shidori agresiv.
- Nu insinuăm nimic domnişoară, este treaba noastră să aflăm adevărul. Şi ca să aflăm adevărul trebuie să vă interogăm pe dumneata şi pe ceilalţi, dar mai ales pe dumneata. Dacă sunteţi dispusă să cooperaţi, va merge totul mult mai uşor. Nu sunteţi obligată să vorbiţi până nu vor veni părinţii dumneavoastră, pe care deja i-am chemat.
Shidori tresări. Vestea că părinţii ei vor veni o întristă profund, mai ales că a stricat întoarcerea lui Aiko....a lui Teruo...
- Voi răspunde acum. N-am nimic de ascuns. zise ea stins.
- Foarte bine. Inteligentă mişcare! spuse uşor fericit căpitanul.
Acesta mai chemă încă două persoane, cărora Shidori nu le reţinu numele. Nici n-o interesa, vroia să plece mai repede şi să-l vadă pe Teruo. Se gândi bine la ce să răspundă, aşa că povesti exact ce se întâmplase înafară de partea cu pasărea, inelul şi cuvintele lui Aki. În urma relatărilor ei reieşea cum că fata a făcut infarct şi a murit, iar ea a fost din întâmplare lângă aceasta când s-a întâmplat evenimentul.
- Gata. Asta este tot domnişoară. Vă mulţumim pentru cooperare. zise una dintre persoanele chemate de căpitan.
- Pot pleca? întrebă Shidori în timp ce se ridică calm, de pe scaun.
Cei trei oameni îşi aruncară priviri suspecte.
- Nu...încă nu. Trebuie să mai aştepţi ceva timp. răspunse căpitanul cu blândeţe.
Fata se lăsă descumpănită pe scaun. Vroia să-l vadă pe Teruo. Nici nu ştia cât timp trecuse de când se întâmplase nenorocirea. Se complicase totul, iar ea simţea că pierde controlul. Nu era nici pe departe la fel de amuzant precum crezuse. Îşi ascunse faţa în palme şi încercă să-şi contureze imaginea persoanei iubite în minte. Nu reuşi, iar tot ce obţinu fu chipul zâmbitor al lui Aki ce dispărea în negură. Uşa scârţâi din nou, ceea ce arăta că persoanele plecaseră din cameră lăsând-o singură, pradă disperării. Se simţea abandonată, ca şi cum toată viaţa ei s-a năruit şi tot ce a rămas este întunericul, doar ea şi....morţii. Chemă un spirit. În momentul de faţă era singura metodă de a nu fi complet singură, o fantomă era mai mult decât nimic. O privi atent. Întinse mâna spre ea şi o atinse. Imediat îi năvăliră în minte mii de imagini cu viaţa de dinainte de moarte a spiritului. Închise ochii şi continuă să privească ca şi cum se uita la un film.
Un zgomot se auzi în depărtare iar fata se trezi brusc. Era întinsă pe masa rece, cu mâna pe fantoma care o privea atent fără să se clintească. Îşi retrase mâna şi se scutură. Un fior îi cuprinse tot corpul. Avea nevoie să vorbească cu cineva, dar cu cine?...Răspunsul veni imediat, iar spiritul dispăru repede, la cererea ei.
Îşi întoarse privirea către geamul gros ce făcea legătură cu exteriorul şi atunci îşi zări părinţii. Vorbeau cu căpitanul şi o priveau acuzator. Fata oftă grav şi îşi întoarse privirea către masa de fier. Aşa fusese mereu, chiar dacă era nevinovată şi toate dovezile arătau acest lucru, părinţii ei tot nu ar fi încetat s-o acuze, ca acum, ca în copilărie, ca întotdeauna...
- D-ra Hizucori, părinţii tăi sunt aici. se auzi vocea groasă a căpitanului.
Trecând de căpitan cu uşurinţă, o fată cu păr blond-arămiu se aruncă în braţele lui Shidori. Aceasta fu luată prin surprindere. Avea nevoie de acest lucru, aşa că se lăsă îmbrăţişată. După îmbrăţişare, Shidori dădu ochii cu surâsul cald al lui Aiko. Privirea ei o liniştea şi îi dădea încredere. Nu putea spune acelaşi lucru şi despre privirea părinţilor. Ochii lor îi aruncau scântei usturătoare.
- Shidori!!! De ce....
- Ce-ai făcut la concurs, Aiko? Ai luat un premiu, nu? întrebă Shidori veselă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ele purtau o discuţie acasă.
Aiko se derută puţin, însă răspunse firav pe un ton nesigur:
- Am luat locul doi, noi fetele, iar băieţii locul întâi. Shidori, eu...
- Aiko? Poţi pleca puţin? Am ceva de discutat cu mama şi tata. Apoi te întorci şi-mi spui ce-ai făcut! spuse Shidori zâmbind.
Aiko plecă cu ezitare. Când închise uşa, privirea lui Shidori se schimbă .
- Sper că eşti mulţumită de ceea ce ai făc.....
- Tăceţi! Nu i-am zis lui Aiko să plece doar ca să ascult criticile voastre. Doar tăceţi şi ascultaţi-mă.
Părinţii ei o priveau uimiţi, ţipătul fetei, aruncându-i într-o transă.
- Nu e locul cel mai potrivit pentru o discuţie ca asta, însă nu cred că se va mai ivi o altă şansă. Un singur lucru vă întreb: ce căutaţi aici? Dacă aţi aflat tot ce s-a întâmplat şi aţi dat deja verdictul, ce mai căutaţi în această cameră? Aaaa...probabil că vreţi să aflaţi de la mine, să vă confirm ceea ce s-a întâmplat. continuă ea pe un ton ironic. Ei bine, da! Eu am omorât-o! Doar am privit-o şi a murit pe loc! Ar trebui să vă bucuraţi că aveţi o fiică atât de specială! Poate omorî pe oricine doar uitându-se la el. Voi de ce n-aţi murit? De ce???? Aţi fost vreodată părinţii mei? Aţi ascultat vreodată şi versiunea mea? Nu...era de ajuns să vă spună cineva versiunea lor, ca să mă acuzaţi. Eu sunt cea mai rea, mereu am fost, iar Aiko este cea mai perfectă. Ea nu greşeşte niciodată, ea nu este martor principal în moartea unei colege, ea câştigă premii, ea are note bune, ea vă ajută mereu. Eu....eu sunt un MONSTRU!!!!! ţipă ea tare, descărcând ani de frustrare. Iertaţi-mă că nu sunt ceea ce vă doriţi, iertaţi-mă că nu pot fi un model ca Aiko, iertaţi-mă că m-am născut!!!!! urlă ea din toată inima, atrăgând şi atenţia poliţiştilor din secţie.
Toţi o priveau atent. Shidori nu-şi mai putu ţine în frâu lacrimile şi o avalanşă fierbinte îi inundă ochii. O palmă grea şi aspră îi atinse obrazul cu putere şi o făcu să-şi piardă echilibrul.
- Niciodată să nu mai spui aşa ceva!!!! Niciodată în viaţa ta, domnişoară!!!! Te-ai născut pentru că noi ne-am dorit să vii pe lume! Am fost fericiţi când ai deschis ochişorii ăia puri şi intenşi şi ne-ai privit pentru prima oară. Cum poţi crede că nu te-am vrut? Tu şi Aiko sunteţi cel mai preţios lucru care îl avem. Când îţi facem morală, nu o facem ca să te cicălim. Ţinem la tine şi vrem ce e mai bine pentru tine! Şi mereu avem încredere în tine, chiar dacă ne scoţi peri albi în fiecare zi. Te iubim Shidori! zise mama fetei, îmbrăţişând-o. Tatăl veni şi el.
Poliţiştii priveau atenţi, uitând de treburile lor. Aiko se alătură şi ea familiei.
- Ce faceţi domnule căpitan, plângeţi? întrebă un poliţist pitic, privindu-l atent pe căpitan.
- Nu...eu...da’ tu ce faci aici, hă? La treabă imediat!!! Ia uite-te la el! zise acesta aparent supărat, în timp ce se îndreptă către biroul lui.
Peste ceva timp, rezultatele autopsiei au fost aduse, iar Shidori putea pleca în sfârşit acasă. Aki murise de un infarct, pe cale naturală, fără a fi provocat. Ceea ce i se părea ciudat căpitanului, era faptul că mai multe persoane muriseră în ultima perioadă de aceeaşi cauză. Dar raportul medicilor era corect, aşa că el n-avea ce să obiecteze. Se lăsă încet în scaunul lui moale, de piele neagră şi privi în depărtare....
Nişte păsărele priveau atent către Shidori şi familia ei, care se îndreptau fericiţi către casă. Pentru prima oară în viaţa ei, Shidori simţea că are întradevăr o familie şi că este iubită. Era fericită chiar dacă descoperise asta în aşa circumstanţe. Abia aştepta să-l vadă pe Teruo, însă nu putea să uite nici de adevăratul criminal al lui Aki. Acest lucru îi dădea fiori, dar nu mai mult ca apropiata întâlnire cu Teruo...
Cap. XV: Un spirit aparte.
Stelele aruncau luciri plăpânde de pe cerul întunecat, luna era ascunsă după câţiva nori, iar o adiere rece răcorea atmosfera călduţă de primăvară. Shidori stătea pe pervaz, admirând spectacolul celest ce avea loc în faţa ochilor. Gândurile îi fugi către Teruo şi întâlnirea lor recentă. Shidori savură momentul în care amintirile ei preluară controlul şi în minte fu proiectată scena îmbrăţişării ei, de către Teruo. Acesta o sprijinise mult la aflarea celor întâmplate. Asta era cel mai important pentru fată, mai important şi decât cel sau cea care îi crease atâtea probleme.
În timp ce medita la misterioasa persoană, o siluetă se zări în capătul străzii. Stătea nemişcată, fără a schiţa vreun gest. Fata îl privi atentă. Brusc zâmbi şi-şi răsfiră părul în lumina lunii. Pentru o clipă se sperie, însă îşi dădu seama că este Hisashi. Ştia că nu poate s-o facă pe supăratul prea mult timp şi venise să discute cu ea. Shidori recunoscuse că exagerase când ţipase la el, dar o exasperase lipsa lui de seriozitate în momentele dificile prin care trecea. Nu putea să se gândească numai la distracţie acum. Pentru o secundă îşi mută privirea în altă parte, iar silueta dispăru.
Fata se duse contrariată la culcare, însă acest sentiment dispăru de îndată ce puse capul pe pernă.
Razele soarelui îşi aruncau lumina pe faţa fetei. Shidori se trezi imediat şi se pregăti de şcoală în ritm alert. Nu mai luă micul dejun ci se grăbi spre şcoală. Avea întâlnire cu Hisashi la cimitir, pentru a încerca să afle identitatea asasinului. Ajunse la locul întâlnirii în timp record. Hisashi nu se vedea încă. Fata îl strigă de câteva ori însă acesta nu apăru.
În timp ce stătea şi-l aştepta, apăru ceva în faţa ei care o făcu să tresară. Un câine negru, mare, cu blana lucioasă trecu prin faţa cimitirului. Shidori realiză imediat că este câinele care o atacase pe ea. Fără să mai stea pe gânduri porni cu atenţie în urmărirea lui, însoţită de două spirite. Câinele sărea prin oameni, garduri şi felinare, grăbindu-se undeva anume. Fata fugea cât de repede putea, însă nu ştia cât va mai ţine pasul cu el.
- Hei, Shidori, unde te grăbeşti aşa? întrebă un băiat drăguţ, cu ochi blânzi.
- Teruo...bună! Eu mă duceam...se dau autografe cu Five Stars şi mă duceam să iau unul. zise ea zâmbind.
- Atunci te însoţesc şi apoi mergem împreună la şcoală.
Fata înlemni. Nu mai ştia ce să inventeze.
- Mai bine lasă, că şi aşa suntem în întârziere, sunt sigură că mi-a luat Tomoko unul, că este aproape de ea. Să mergem la şcoală! continuă ea zâmbind.
Îl apucă pe băiat de braţ şi o porni înapoi, către şcoală. Totuşi reuşise să pună o fantomă pe urmele câinelui. Va continua urmărirea după şcoală.
Orele au fost plictisitoare ca întotdeauna. Shidori murea de curiozitate să afle unde se ducea câinele acela. Nici Hisashi nu apăruse. Nu-l mai văzuse de vreo două zile. Era ciudat din partea lui, însă fata se gândea că poate îl reţine vreo distracţie mare, cine ştie pe unde.
În sfârşit se terminară şi ultimele cinci minute de calvar, iar fata plecă în grabă fără să salute pe prietenele ei sau pe Teruo. Se opri la cimitir unde încercă să dea din nou de Hisashi. Nu reuşi aşa că se hotărî să plece singură către locul unde spiritul trimis de ea, îl aflase. Mergea precaută cu spiritul în faţa ei, arătându-i calea. Frica încerca s-o prindă în mrejele ei, însă Shidori făcea eforturi mari s-o alunge.
Ajunsese în faţa unei case uriaşe, din piatră, cu un aspect de cetate. Părea abandonată. Fata se opri sorbind din priviri conacul.. Avea un aspect impunător, chiar dacă ploile şi vântul îi atacaseră acoperişul din ţiglă roşie. Ferestrele erau negre, ovale şi mari, dând un aspect grotesc casei. Spiritul deja înainta în curte. Shidori stătu ceva timp pe gânduri, apoi înaintă şi ea. Trecu cu grijă de portiţa mică şi ruginită, care scârţâi când fata o mişcă. Înainta încet pe scările din lemn mucegăit, care miroseau a putrezit. Deschise cu atenţie uşa dublă din fier. Acum fata se afla într-o sală uriaşă, semiobscură şi plină de praf. În centru trona un imens candelabru, care-şi pierduse strălucirea odată cu trecerea timpului. De o parte şi de alta a pereţilor, se aflau tablouri înfăţişând diferite persoane. Fata se gândi că erau cei care au locuit în casă. O măsuţă mică, păzită de două canapele mâncate de molii, îşi arăta plapuma de praf. În capătul uriaşului salon, se zăreau două uşi, despărţite de o scară din lemn, înnegrită de vreme. Shidori analiză bine camera. Se îndreptă către scări, când un urlet prelung o ţintui locului. Se întoarse şi văzu câinele pe care ea îl urmărise, păzind uşa prin care trecuse acum câteva clipe. O privea, arătându-şi colţii într-un zâmbet malefic. Într-o clipă uşa se închise cu un zgomot infernal şi o voce groasă, de băiat, tăioasă şi mândră se auzi:
- Vai! Vai! Vai ! Ori eşti extrem de curajoasă, ori foarte proastă, de ai venit pe terenul meu aşa de capul tău, fără nici o pregătire. Eu personal cred că este cea de-a doua variantă.
Shidori strânse pumnul până simţi că unghia îi intră-n piele. Încercă cu tot corpul să-şi menţină calmul, deşi simţea că picioarele îi vor ceda în orice moment.
- Nu te-a învăţat nimeni că într-o bătălie, se aduce adversarul pe un teren propice ţie sau măcar unul neutru? continuă el pe un ton zeflemitor.
- Cine eşti? întrebă Shidori speriată, deşi ea încerca să aibă un ton ferm.
Râsul acestuia străbătu camera. Un râs superior, strident.
- Nu credeam că mai ai curajul să zici ceva. Într-adevăr ai un curaj prostesc.
- Arată-te!!!!
- Uau! Acum îmi ordoni. Dar ai curaj nu glumă. o ironiză el.
Într-o clipă camera fu înconjurată de fantome de toate felurile.
- Trebuie să prezint un musafir şi slujitorilor mei. Te prezint doar unei părţi, că ceilalţi au treabă. Dar nu-ţi face griji, când vei ajunge ca ei, îi vei cunoaşte pe toţi.
Imediat două spirite din cele apărute, se îndreptară furioase spre Shidori. În acelaşi timp alte două fantome apărute din senin, blocă atacul lor. Începu o bătălie între cele patru spirite.
- Se pare că nu eşti proastă, eşti şi mai proastă. se auzi vocea lui din ce în ce mai tare....Crezi că ai şanse în faţa mea? Doar vei pierde multe spirite. se auzi vocea lui , încet în urechea ei.
Fata se întoarse repede şi dădu ochii cu un tânăr înalt, cu păr negru ca pana corbului, căruia lumina îi dădea o aură nocturnă şi ochi albaştri ca marea în timpul unei furtuni. Acesta o prinse de mâini şi o imobiliză.
- Încântat de cunoştinţă! îi râse el în ureche.
Shidori icni şi încercă să scape, dar nu reuşi, băiatul o ţinea strâns. Fantoma care o adusese în acest conac se îndreptă către tânăr, dar fu blocată de spiritele tânărului. O imobiliză de perete şi îi înfipse mâna în gât. Fata încercă să scape de strânsoarea lui, deja începea să se sufoce.
- Eşti patetică! Nici măcar nu ştii să te aperi, dar să ataci? Aş putea să te omor într-o secundă. Om patetic ce eşti!!! ţipă el.
Îi dădu drumul, iar fata căzu gâfâind la picioarele lui. Spiritele chemate de ea fură distruse şi reapărură de partea lui.
- Vezi??? Nu poţi să mă învingi!!!! se imfatuă el.
Două fantome o luară pe fată de mâini şi o imobilizară de perete. Stătea ca şi cum ar fi răstignită pe cruce.
- Hmmm....ce să fac cu tine? Să te omor repede sau încet? Cum să te omor? Vocea lui suna precum susurul unui şarpe: ademenitoare, dar periculoasă.
Shidori se zbătea, dar nu reuşea nimic. La un moment dat puterea îi cedă şi se lăsă ţinută de spirite. O teamă de moarte îi încolţi în suflet. Îşi reproşa lipsa de precauţie.
- Am o idee! exclamă el cu satisfacţie pe faţă.
Un spirit se detaşă de celelalte şi înaintă până lângă băiat. Shidori constată cu oroare că este Aki.
- Cred că ştii cine este, nu? Doar tu ai asistat la moartea ei. Datorită ei am aflat de tine. A fost utilă. Se simţea singură, aşa că eu am devenit prietenul ei, cel căruia îşi vărsa ofurile. Când i-am zis de puterea ei, nu i-a venit să creadă. Controla sufletele animalelor moarte. Nu ştia ce să facă cu puterea ei, iar eu am convins-o să mă lase s-o conduc eu. Aşa am căpătat control deplin. Vezi tu, şi eu ar fi trebuit să am putere specială, dar cineva mi-a furat puterea. Aşa că am obţinut alta cu ajutorul ei. Odată ce-am primit ce-am vrut, am început să strâng tot mai mulţi slujitori. N-a mai fost de-acord cu ce făceam. La un moment dat începuse să mă enerveze aşa că a trebuit să scap de ea. E mai utilă în acest fel. rânji el privind-o pe Aki, care se uita ţintă la Shidori.
- Nenoroci...
Nu mai apucă să continue, că mâna rece a băiatului îi astupă gura.
- Shhh...nu spune cuvinte aşa de usturătoare aici, e jalnic! chicoti el dându-i drumul violent.
- Nu eÅŸti om!
- Sigur că nu sunt! Nu sunt o fire slabă şi condamnată la sclavie ca tine. Sunt spirit! Sunt o rasă superioară oricui. se imfatuă el. Eu sunt cel care conduce! Sunt nemuritor şi invincibil. rânji el. Dar am vorbit cam mult, să trecem la fapte că am şi altceva de făcut.
- Trebuia să fii un spirit neutru, în schimb eşti un tiran, un lipsit de scrupule, aduci ruşine rasei din care spui că faci parte!!! ţipă Shidori. Un om nu e jalnic, un om se luptă cu multe dificultăţi şi devine mai puternic!!! În schimb tu nu ai cum să simţi! Pun pariu că n-ai rezista dacă ai simţi durerea fizică sau sufletească a unui om. ţipă ea accentuând cele zise, ca şi cum ar fi ultimele cuvinte.
- Ahahaha!...Spui că de-asta, nu e un om jalnic? Bine! Acum voi vedea dacă tu eşti sau nu. zise el apropiindu-se încet de ea. Eu pun pariu că vei cere să te omor mai repede. îi râse el în ureche.
Se ridică în aer luând o atitudine impunătoare.
Aki se apropie încet de ea. Shidori o privea deznădăjduită. Îi era groază de ce va urma. Aki întinse mâna şi o introduse în braţul stâng al lui Shidori. O durere ascuţită îi ţintui braţul. Lacrimile îi năvăliră în ochi. Strânse din dinţi ca să nu urle. Nu vroia să-i dea satisfacţie. Fantoma retrase mâna şi o introduse apoi, în braţul drept al fetei şi începu să-l plimbe în sus şi-n jos. O durere mai cruntă decât cea anterioară o cuprinse. Simţea ca şi cum o sută de ace îi înţepară braţul. Icni şi-şi îndreptă privirea către băiat, care privea zâmbitor toată scena. Shidori ar fi vrut să-i şteargă rânjetul zeflemitor de pe faţă chiar dacă ar fi murit şi ea. Fata observă că braţul stâng îi sângera, o rană destul de mare străbătând zona exterioară a braţului. Aki îşi retrase mâna din nou şi o înfipse în stomac, urcând spre coaste. De această dată durerea era enormă, aşa că un strigăt sfâşietor şi prelung ieşi din ea. Lacrimile îi udară obrajii. Privi din nou spre băiat care de această dată zâmbea satisfăcut. Shidori ştia că o să moară. Îi părea rău că nu va mai apuca să-şi vadă familia, pe Teruo...Fantoma îşi retrase din nou mâna şi intră cu toată forţa în Shidori. O răcoare îi invadă trupul. Avu impresia că a ciocnit un imens şi agresiv iceberg. Ţipă mai tare. Spiritele îi dădu drumul şi ea căzu jos. Nu-şi mai simţea corpul, doar o durere imensă. Tâmpla stângă îi sângera şi ea, lichidul roşu intrându-i în ochi. Băiatul veni aproape de ea şi îi şopti râzând:
- Eşti patetică...
Îşi apropie mâna rece de faţa ei şi fata ştiu că în clipa aceea se sfârşeşte totul. Lacrimile se amestecară cu sângele şi îi intrară în gură, făcând-o să simtă un gust sărat-metalic. Prin ceaţă văzu pe Aki care o priveşte atent. Ar fi vrut să-l sugrume pe băiat, dar nu putea să-şi mişte nici o parte o corpului. Mâna acestuia se lăsă peste ochii ei şi întunericul se aşeză în mintea ei. Nu mai rămăsese nimic decât un abis de negru, doar atât. Ea care cădea în abis....
RE: Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog ^_6) - YamaMina - 22-07-2009
starnight -multumesc inca o data pentru aprecierea ta, mereu comentezi fiecare capitol de'al meu...si ma bucur ca iti place ce scriu*gives her cookies*...intradevar...am facut acel tip sa fie enervant...si imi cer scuze in avans....va trebui sa'l mai suporti^_^
Zambet.cOlOrAt- multumesc si tie foarte mult^_^....uhm....imi pare rau ca lucrurile nu sunt destul de incinse intre cei doi/trei...dar incerc sa urmaresc mai multe planuri si sa dezvolt mai multe situatii, sa arat cat mai multe lucruri...dar promit ca nu te voi dezamagi nici la capitolul asta^_^
[center]Cap. XVI: Un alt fel de parteneriat.[/center]
....întunericul se termină...la capătul lui o luminiţă se zărea...Shidori se grăbi spre ea....mai repede, şi tot mai repede....Ochiul stâng îi fu deschis cu forţă şi o lumină agresivă îi răni pupila. Auzea sunete incoerente. Un fragment dintr-o discuţie totuşi reuşi să înţeleagă:
- ...starea ei e destul de bună, ar trebui să se trezească cât de curând.....
- ...va ramâne cu sechele?
- Teoretic nu. Toate rănile se vor vindeca în timp, chiar şi cea de la mâna stângă.
Shidori încercă să se orienteze mai bine. Clipi des şi repede. Încetul cu încetul imaginea se clarifică. Se afla într-o cameră de spital. Pereţii albi şi mirosul puternic de medicamente îţi dădeau impresia că eşti într-o cutie şi că timpul stagnează. O durere ascuţită îi săgeta mâna stângă. Încercă să-şi mişte corpul, dar nu reuşi, apoi observă că are mijlocul încorsetat, mîna dreaptă în ghips şi cea stângă bandajată, o perfuzie pompându-i sânge la baza antebraţului. Îşi aminti cele întâmplate până la momentul în care şi-a pierdut cunoştinţa. Se întrebă cum de mai este în viaţă.
- S-a trezit, mamă!! ţipă o fată cu păr blond închis.
Imediat se aplecă asupra ei o femeie de vârsta a doua, care o sărută aprig pe frunte. Aceasta plângea iar lacrimile ei udau obrajii lui Shidori. Imediat fata care strigase se aruncă şi ea asupra ei, îmbrăţişând-o. Shidori gemu datorită îmbrăţişării care o duru în zonele lovite.
Era fericită la zărirea familiei ei. Crezuse că nu-i va mai vedea niciodată, dar să-i îmbrăţişeze?
- Lăsaţi-o să se odihnească! Are nevoie de odihnă, veţi avea destul timp să vorbiţi cu ea. interveni un doctor uscăţiv şi zâmbitor.
Shidori încercă să spună ceva însă nu reuşi. Cuvintele parcă fugeau de ea şi nu putea să deschidă gura. Se dădu bătută preferând doar să privească binevoitor la sora şi mama sa. Acestea plecară în câteva momente, lăsând-o pradă gândurilor şi amintirilor. Vroia să ştie cât timp trecuse, ce se întâmplase şi cum a fost salvată. O ipoteză îi veni în minte. Numai o singură persoană putea să o salveze şi aceea era doar Hisashi.
Zări o umbră în colţul ochilor dar nu reuşi să o vadă prea bine. Îşi imagina că este Hisashi şi cu un zâmbet firav reuşi să şoptească:
- Hissssaa.....shiii!
Un râs metalic izbucni în cameră. Zâmbetul fetei dispăru brusc, lăsând loc unei grimase de teroare.
- Nu mă aşteptam să te trezeşti după două zile, credeam că va dura o săptămână cel puţin, sunt surprins trebuie să recunosc. Până la urmă ai ceva putere în tine, nu eşti chiar atât de patetică precum credeam. Şi greşit! Nu sunt spiritul acela bun de nimic. Aşa de drag îţi era? Ahhhh...păcat, probabil că acum este trimis în cazanele iadului! zise el pe un ton ironic.
Shidori începu să respire în ritm alert, o imensă frică cuibărindu-se în suflet. făcând-o să se simtă mai sufocată decât era.
- Nu te speria, draga mea! N-am venit să-ţi fac rău. îi şopti el la ureche. Adică nu-ţi mai fac rău, deocamdată. Totul depinde de tine.
- Dddddeee ccceee mmmm-aaaii llllăsssat...
- Pentru că-mi eşti dragă! râse el. De fapt n-am avut intenţia să te omor nici o clipă. Ci doar să te sperii şi să-ţi demonstrez că n-ai nici o putere în faţa mea. Ştiam că-mi vei urmări câinele după toate incidentele, d-aia ţi-am întins o capcană în care tu ai intrat prosteşte. Mă aşteptam să fie puţin mai dificil, dar a fost floare la ureche, oamenii nu gândesc deloc. Se vede că cel care te-a îndrumat a fost Hisashi, cel mai jalnic spirit din câte sunt. Când l-am prins a fost atât de patetic, mi-a spus tot despre tine. Ce minciuni ţi-a îndrugat. Tipic pentru un hot şi un prefăcut ca el. zise el sarcastic. Acum însă îşi va primi pedeapsa că şi-a bătut joc de o fată aşa de neajutorată ca tine. Sărăcuţa.chicoti el mângâind-o pe păr.
Shidori încercă să-şi mişte capul dar nu putu. Scânci uşor de durere.
- Probabil că doare rău, nu-i aşa? Dar un om nu e patetic, căci el suportă durerea. Nu aşa ai zis, tu? zise el în timp ce-şi coborî mâna pe abdomenul ei încorsetat.
Apăsă uşor şi fata gemu. Un rânjet tâmp se întipări pe faţa băiatului şi o licărire răutăcioasă se văzu în ochii lui albaştri.
- Oricum puteam să te omor cu uşurinţă, n-ai nici o putere minimă să te aperi. Însă am anumite planuri cu tine, dar ţi le spun după ce-ţi revii complet. Acum bucură-te de odihnă. rânji el strângând-o de mâna stângă.
Shidori scânci destul de tare, iar o lacrimă i se prelinse pe obrazul drept. Băiatul o şterse cu arătătorul pe care ş-il băgă apoi în gură.
- Niciodată n-am înţeles de ce plâng oamenii şi de ce lacrimile lor au un gust aşa de ciudat. zise el în timp ce dispăru pe geam.
Fata începu să plângă mai tare. Se simţea deznădăjduită şi foarte curioasă în legătură cu ceea ce vroia spiritul de la ea. Oricum ştia că nu va fi nimic de bine. Ceea ce îi spusese acest tiran despre Hisashi o pusese pe gânduri. Era confuză. Nu ştia ce să mai creadă. Vroia să vină cineva şi să o lămurească, dar ştia că asta nu se va întâmpla. Trebuia să judece singură.
Trecuse o săptămână şi veni în sfârşit clipa în care va fi externată. Corsetul îi fu scos, coasta fracturată fiind vindecată. Doar bandajul la mâna stângă şi ghipsul la cea dreaptă rămăseseră.
Shidori păşi încrezătoare în lumina soarelui de început de mai. Vizita lui Teruo la spital, îi dădu puteri nebănuite. Acum acesta o aştepta zâmbind alături de Aoki. Când îi văzu, Shidori tresări. Păşi zâmbitoare către ei şi îl apucă pe Teruo de braţ. Aiko îşi mută privirea către ieşire. Două fete veneau în fugă către ei. Erau Tomoko şi Hizumi care aproape că o striviseră pe Shidori sub îmbrăţişarea lor. Cei cinci păşiră veseli pe strada animată de zeci de persoane.
Shidori se simţea plină de speranţă.
Dintr-o dată o adiere rău prevestitoare se porni, agitând nervos părul fetelor. Spiritul cu ochi albaştri apăru brusc lângă Tomoko care râdea cu poftă la unele din glumele vechi ale lui Hizumi. Shidori se cutremură de frică. Faţa ei afişa o grimasă de oroare.
- Shidori ce-ai păţit? Aşa de prost a fost bancul meu?
- Nu! A fost foarte amuzant. zise ea încercând să zâmbească, privind atent spiritul care rânjea la ea.
- Atunci, ce e cu expresia aia de teamă pe faţa ta?
- Nimic....mă doare puţin mâna stângă.....Ia uitaţi, ce măşti frumoase! exclamă ea, arătând spre un mic chioşc umplut cu tot felul de măşti, de la cele groteşti la cele haioase.
Cei patru se năpustiră asupra tarabei, iar Shidori se dădu puţin în spate.
- Trebuie să recunosc că improvizezi foarte bine. Te-a învăţat bine Hisashi să minţi. chicoti el.
- Ce vrei? încercă ea să zică pe un ton cât mai calm.
- Nu aşa se vorbeşte cu mine, ţi-am mai zis!!! tună tânărul pe un ton agresiv, în timp ce o apucă violent de braţul stâng.
Shidori îşi înfrână ţipătul de durere şi înghiţi în sec.
- Diseară vreau să vii la conacul meu! Am anumite lucruri de discutat cu tine. Şi nu e o rugăminte, e un ordin! accentuă el ultimele cuvinte în timp ce strângea mai tare braţul fetei. Şi ar fi bine să vii, asta dacă ţii la prietenii tăi. rânji el diabolic.
Shidori înlemni. Nu se gândise la varianta asta. Acum ştia că spiritul ăsta era în stare de orice, trebuia să se conformeze. Dădu din cap în semn de răspuns afirmativ şi veni lângă prietenii şi sora sa. Îi privi pe toţi cu resemnare şi zâmbi amar. Aiko observă schimbarea sorei sale şi o îmbrăţişă brusc. Shidori începu să se simtă puţin mai încrezătoare. Îl luă de mână pe Teruo şi o luă la fugă, urmată de Tomoko, Hizumi şi Aiko care alerga mai încet. Un băiat ce stătea în vârful unui felinar, privea cu un zâmbet răutăcios pe faţă....
Luna îşi arăta frumuseţea printre câţiva nori micuţi. Shidori stătea pe pervaz cum o făcuse de atâtea ori, gândindu-se la o soluţie. O durere de cap apăru în loc de răspuns. Privea luna cu speranţa că poate va fi luminată de o idee salvatoare. Într-un sfârşit îşi luă inima în dinţi şi se hotărî să plece către adăpostul spiritului. Nu avea ce să mai piardă, şi aşa era într-o situaţie destul de delicată. Se îmbrăcă cu grijă şi chemă două spirite să o ajute să coboare. Ştia de la Hisashi că poate folosi spiritele ca să zboare sau să plutească. Coborî uşor pe fereastră, ajutată de fantome, apoi o luă la fugă pe străduţa liniştită. Paşii ei băteau cimentul ca un vechi sunet monoton. Ştia perfect drumul de parcă îl mai parcursese de câteva ori. Când ajunse în faţa portiţei ruginite şi uşor întredeschisă, se opri temătoare. Putea să se întoarcă, însă nu vroia ca prietenii ei să păţească ceva, mai ales Teruo. O împinse încrezătoare cu mâna stângă şi păşi cu siguranţă pe aleea de marmură stacojie. Când intră în marele salon, lumânările de pe masa din centru se aprinseseră, iar câteva spirite apărură aducând cu ele nişte platouri cu prăjituri pe care le aşezară lângă lumânări. Shidori rămase tăcută lângă uşă, privind atent către prăjituri. Nu mai înţelegea nimic. Toată atmosfera era diferită faţă de cea în care fusese ea torturată. Camera nu mai părea sumbră, ci părea calmă, uşor intimă. Totul strălucea de curăţenie şi nu se mai vedeau pânze de păianjen pe la colţuri, iar canapelele erau acoperite cu materiale din mătase.
- Dar, te rog! Îndrăzneşte! Ia loc! se auzi vocea uşor prefăcută a unui tânăr.
Shidori înainta către canapeaua cea mai apropiată de ieşire şi se aşeză cu prudenţă. Spiritul apăru brusc lângă ea, făcând-o să tresară.
- Uimitor ce pot face nişte spirite în câteva zile, nu? Acum toată casa face concurenţă unui palat. Este demnă de un prinţ. Este demnă de mine! se infatuă el.
Shidori ar fi vrut să-i răspundă cu un comentariu sarcastic, dar se gândi mai bine şi îşi dădu seama că nu era situaţia cea mai veselă ca să înceapă să glumească cu el, dar de altfel, nici atmsofera nu era una de tortură.
- Lasă tâmpeniile şi spune-mi de ce m-ai chemat! Nu cred că am venit ca să luăm o cină romantică şi să-mi povesteşti despre realizările tale măreţe. zise ea pe un ton agresiv.
- Ha! Ha! Ha! Nu te schimbi deloc, chiar dacă totul este împotriva ta. rânji el. De data asta te las să-mi vorbeşti aşa. Este ultima oară în care te adresezi mie pe un asemenea ton! continuă el serios.
- De ce nu m-ai omorât atunci?
- Când l-am întâlnit pe Hisashi, mi-a zis că sunteţi parteneri. Eh, eu vreau acelaşi lucru de la tine. Shidori îl privi surprinsă. Vreau să fim parteneri, dar mai mult, eu voi ordona şi tu vei face exact ce poruncesc eu fără să comentezi.
- Asta nu e parteneriat!spuse fata aproape ţipând.
- Nu este în sensul ăla, dar atunci când vei avea probleme te voi ajuta şi eu. Evident nu vreau să păţeşti ceva, mai ales când poţi face atâtea pentru mine.
- Deci, sunt o unealtă sau ce?
- Cam aşa ceva! Te-am torturat atunci ca să-ţi demonstrez că eu sunt cel mai puternic şi că nu e bine să te pui cu mine! Eu voi ordona şi tu vei asculta! Asta am vrut să te anunţ! De azi înainte îmi aparţii mie! Vei fi la dispoziţia mea când vreau şi cum vreau! rânji el satisfăcut.
- La naiba!!!!!!!! ţipă Shidori în timp ce sări în picioare. Eşti nebun dacă crezi că voi accepta asta! Mai bine mor decât să fiu sub comanda ta, un lăudăros maniac! Nu pot să fiu tot timpul la ordinele tale exagerate, înseamnă să renunţ la viaţa mea. De ce nu m-ai omorât, şi aveai spiritele mele şi pe mine ca sclavă? urlă ea cu furie.
Spiritul o apucă brusc de braţ şi o trânti pe canapea, apoi se urcă peste ea ţinând-o strâns de mâna stângă. Shidori urlă de durere.
- Ştiam că nu vei accepta uşor şi că eşti foarte mândră, dar ai o mândrie prostească. Mai ştiu şi că ţii mult la cei dragi şi că eşti dispusă să te sacrifici pentru ei. Aşa că, fie că vrei sau nu, vei fi la ordinele mele dacă nu vrei să le vezi trupurile sfârtecate şi sufletele lor aparţinând mie. Vrei să-i priveşti în timp ce îi torturez cum te-am torturat pe tine sau mai rău? ţipă el în urechea ei. Zi!!! Vrei???
- N-n-nuuuu!!! ţipă Shidori în timp ce începu să plângă.
- Atunci fi fetiţă cuminte şi fă cum îţi spun. Dă-ţi acordul pentru ceea ce ţi-am propus şi nici unul din ei nu va păţi nimic, nici un fir de păr nu li se va clinti. zâmbi el.
- ....bine, bine! O să fim parteneri aşa cum spui! ţipă ea.
- Excelent! zâmbi el şi se dădu la o parte de pe Shidori, lăsând-o să-şi revină din şoc.
- Atât am avut de zis! Te voi căuta eu când am nevoie de tine! Apropo, numele meu e Katsuro . Vreau să mi te adresezi cu Katsuro-sama. Ai înţeles?
Shidori făcu semn în sens afirmativ, în timp ce se ridică cu greu din canapea.
- Poţi pleca! Sau dacă vrei poţi sta. Ia o prăjitură! Sunt cu frişcă, sunt foarte bune, mă fac să mă simt încântat de această lume.
Fata îl privi cu scârbă şi se îndreptă către ieşire. Brusc se opri şi se întoarse spre băiat care o privea atent.
- Şi tot nu mi-ai spus de ce m-ai lăsat în viaţă... zise ea cu o voce slabă.
- Nici n-o să-ţi spun. răspunse el ironic în timp ce înfuleca cu poftă o prăjitură.
Shidori plecă, trântind cu furie uşa masivă. Fugi cât putu de tare, până ce ajunse în cimitir. Privi cu sete cuvintele de pe plăcuţă, citite de atâtea ori şi se aşeză lângă mica piatră. Lacrimile dădură năvală şi sufletul fu acaparat de teroare. Chipul lui Hisashi îi apăru în minte. Îi era dor de glumele lui neamuzante şi de faţa lui mereu zâmbitoare. Doar el o făcea să râdă pentru o clipă, dar şi el o înşelase, iar acum plătea pentru ceea ce făcuse, în iad. Începu să plângă mai tare. Se simţea pierdută, dar nu se putea da bătută. Trebuia să lupte pentru ea, pentru familie, pentru prieteni, pentru Teruo...