Imi cer miiiiiiiii de scuze ca am intarziat atat de mult >.< V-am promis ca pana astazi veti avea continuarea, si iat-o... Sper sa va placa .
. Chuu all . Si inca o data, scuzele mele pentru intarziere
Suferinta lui Kaitou
Satenul continua sa o tina pe fata in brate, varsand lacrimi amare... Doar el stia cat de mult regreta si cat va regreta pentru ceea ce i-a zis blondei...
In cateva minute, Salvarea a ajuns la fata locului. Paramedicii au asezat-o pe Michiyo pe targa, urcand-o apoi in masina cea mare, unde a intrat si Kaitou, care inca plangea si suspina. Stia ca ce va face el nu o va putea aduce inapoi, insa nu se putea stapani. Sentimenul de durere ce ii sageta nemilos inima era cu mult mai puteric decat el...
Sanji a hotarat sa ia un taxi pana la spital... In fond, nu era o distanta foarte mare...
Masina de Salvare a pornit inspre spital... Blonda era conectata la tot felul de aparate, insa baiatul tot nu era convins ca ea traieste, deoarece nu misa si nu avea nici un fel de reactie...
Ajunsi la institutia medicala, Michiyo a fost scoasa din masina si dusa intr-o sala a aspitalului. Cum satenul nu avea permisiunea de a intra, a trebuit sa se aseze pe canapeaua din holul institutiei. Si-a pus coatele pe genunchi si si-a asezat chipul in palme, lasand lacrimile sa curga incontinuu.
Nu dupa mult timp, isi facu si rebelul aparitia... Acesta s-a asezat langa saten cu semne de ingrijorare pe chip.
-Si? Au spus ceva medicii? Intreaza acesta curios...
-Nu... Nici un cuvant... Chiar daca am pus tot felul de intrebari... Da' nenorocitii... nu mi-ai raspuns...Spuneau numai ... "Va fi bine"... Dar nu sunt... De aceeasi parere, spuse satenul printre multe suspine...Inca nu isi putea stapani emotiile, iar sentimentul de vinovatie crestea din ce in ce mai mult... Se simtea vinovat ca blonda e ranita... Se simtea vinovat pentru ca i-a aruncat acele cuvinte grele in fata... Se simtea vinovat pentru tot ce facea... Sau a facut... Tot ce avea legatura cu Michyio.
-Hei... Te rog nu mai plange... Nu-mi place sa te vad asa, zise Sanji mangaindu-i crestetul capului.
-Nu pot... Nu pot, Sanji... Replica baiatul ridicandu-si chipul din palme. Nu pot... Era... Era in bratele mele... Chiar aici... Continua acesta privindu-si palmele, care erau ude din cauza lacrimilor varsate.
Rebelul a oftat, apoi l-a luat pe saten de cap asezandu-il pe pieptul sau si mangaindu-i in continuare crestetul.
In scurt timp, pe usa spitalului au aparut Kiro si Daisuke. Cei doi au fost anuntati de catre Sanji cele intamplate, asa ca nu puteau sa lipseasca si sa nu-si sustina prietenii. Roscatul s-a asezat de partea rebelului, iar brunetul de partea lui Kaitou.
Toti taceau, insa unul singur lacrima si suspina. Nimeni nu a crezu ca il va vedea in starea aceea pe saten... El, care tot timpul era vesel, care mereu isi facea prietenii sa rada prin actiunile sale nebune, insa totusi haioase.
-Daca va muri... Va fi numai vina mea ! Spuse satenul dand negativ din cap.
-Trezeste-te la realitate, omule! Nu va muri! Ai si tu putinca incredere... Cel de sus nu poate fi asa de nemilos cu noi, replica Sanji privind tavanul.
-Stii... Acum am realizat si eu... Iti dai seama de cat de mult valoreaza o persoana pentru tine, numai atunci cand o pierzi, zise Kaitou . Chipul ii era brazdat de lacrimi ce curgeau nestingherit din ochii caprui , mai tristi ca niciodata... Incerca sa se stapaneasca... Insa de fiecare data cand se oprea, nu dura mai mult de doua secunde, caci fata ii era din nou inundata de lacrimi.
Brusc, Daisuke s-a ridicat de pe suprafata moale anuntand ca se va duce dupa cateva cafele, iar Kiro a descis ca se va duce cu el. Ajunsi la locul cu pricina, dupa ce brunetul a introdus monedele in aparat, s-a intors spre roscat... Insa a fost socat sa vada cum lacrimile curgeau siroaie din ochii baiatului care privea in gol.
-Hei... Ce s-a intamplat? Intreaba Kiro cu vocea blanda si strangandu-si iubitul in brate.
-Nu... Nu stiu... Nu pot sa vad cum o persoana sufera in halu' ala, asa cum face si amicul tau, Kaitou... O cunosc me Michiyo de mult timp... Chiar am fost prieten cu ea din copilarie... Insa... S-a indepartat mult de mine cand a intrat in gasca voastra... Dar stiam... Stiam ca ea nu e genul acela de persoana care sa-si bata joc de prieteni... Si stiam ca nu ar zice toate prostiile alea decat daca era obligata de cineva... Dar, am fost idiot ca am tacut din gura si nu i-am spus ceva lui Sanji, care sigur m-ar fi ascultat si ar fi actionat cumva... Ma cunoaste foarte bine si stie ca am dreptate in aproape tot ceea ce zic...
Roscatul strangea cu putere de camasa brunetului in timp ce continua sa verse lacrimi... Kiro stia ca daca Michiyo nu isi va reveni curand, s-ar putea ca starea satenului sa nu se schimbe in mine pentru un un timp foarte indelungat...
Dupa un scurt timp, cei doi baieti s-au intors cu patru cafele. Curios, brunetul intreaba daca au primit vesti despre blonda, insa Kaitou a dat negativ din cap in timp ce isi lasa privirea in jos. Parea ca s-a mai linistit, pentru ca nu mai plangea, insa se insela... Desi lacrimile nu ii curgeau in exterior, inima ii plangea si corpul incepuse sa ii tremure... In scurt timp, satenul s-a ridicat, lundu-si paharelul cu lichidul fierbinte in mana si anuntand ca va iesi pana in fata spitalului pentru a lua o gura de aer. Cei trei au aprobat din cap, insa li se puteau citi ingrijorarea pe chip... Au asteptat cateva minute, insa deja Sanji nu mai rezista... S-a ridicat brusc de pe suprafata moale, fugind pe urmele satenului. Acesta era pe scarile institutiei plangand din nou... Rebelul s-a asezat langa el, insa in momentul acela, Kaitou a arucat paharul cu cafea cat colo, ridicandu-se brusc.
-Va fi vina mea ! Vina mea, Sanji ! Striga baiatul acoperindu-si chipul cu ambele palme.
-Nu va fi vina ta... Singura vina va fi a lui Hano... Nenorocitul ala va plati cu varf si-ndesat ! Spuse rebelul lundu-si iubitul in brate si strangandu-l cu putere.
Cei doi au intrat din nou in spital, insa cand s-au apropiat de locurile lor, atunci a aparut medicul... Cei patru baieti au sarit deja la intrebari... Tot ce mai aveau nevoie in acel moment... Erau raspunsuri...