Animezup - forum manga si anime

erm....ma lovise o alta inspiratie acum ceva timp...si am scris fic'ul asta...de fapt nu e fic...e un fel de scriere 'ganditoare'...e ceva diferit de stilul meu normal de a scrie^_^....e inspirata din multe situatii reale, cu punctul meu de a le vizualiza...si recunosc ca eu doar o scriu, n'o s'o recitesc niciodata...asa ca s'ar putea sa fie greseli in ea...

NU CITITI DACA AVETI SUB 16 ANI SI MAMI SI TATI NU VA DA VOIE!^_^
[center]Cap. I: Disturbed[/center]

O privea asemeni unui hoţ ce urmăreşte o comoară dorită: sfios, dar pătrunzător şi lacom. Stătea la ceva distanţă, oarecum cu spatele orientat către ea, însă ţinându-şi capul în aşa fel, încât ochii săi să o găsească mereu în mulţimea de oameni.
Ea nu-l privise nici măcar o dată, mereu zâmbind, pierdută inocent în discuţii triviale cu persoane neimportante, dar ţinând suav şi totodată posesiv, o mână fină şi subţire de tânăr.
Îşi mută rapid privirea pe posterele de pe pereţi, simţind precipitându-se focul mistuitor al geloziei. Constată cu uimire că berea ce tocmai şi-o luase acum cinci minute, se încâlzise. Întradevăr foc mistuitor...
Oftă abătut şi se îndreptă în ritm moderat câtre frigiderul din hol, sperând totodată că de acolo va îndrăzni să facă şi cei doi paşi spre ieşire, spre eliberarea din iadul plăcut în care se afla.
Planul i-a fost năruit când pe la jumătatea destinaţiei, a fost angrenat oarecum forţat, într-o discuţie iritantă cu însăşi gazda acelei petreceri.
De fapt, petrecere e mult spus. Mai degrabă era o mică şuetă conţinând zece persoane, cel mult, adunate din motive de plictiseală. Era sigur că fiecare din ele veniseră din dorinţa de a-şi pierde timpul cu ceva alcool, tutun şi socializare superficială, decât să stea şi să facă alte lucruri evident mai neinteresante. Se întrebă vag cum de alesese să vină aici, într-o casă sufocantă, cu oameni interesanţi, dar nu şi după ceva alcool, cu muzică plângăcioasă, ce nu-l ajuta la propria situaţie emoţională în care se afla. Cum a putut el să renunţe la varianta unui Street Fighter 4, cola şi ceva Disturbed, alegând gelozie, melancolie şi pe ea? Căci ea îi invadase fiinţa de cum pusese piciorul în acel loc, sau mai degrabă de cum se apropiase de acel loc pe o rază de o sută de metri. Ce fusese în mintea lui, când alesese să vină în acel loc al torturii sentimentale? Ştia sigur că va veni şi ea din moment ce era prietenă bună cu gazda. Atunci, de ce voise el să fie prezent acolo, dacă locul îl ducea la pierzanie? Nu era Iisus, să fie ispitit şi să nu cedeze. Nu căuta iluzii, când ştia sigur că va pierde contactul cu realitatea. De ce voise el să pătrundă în iad, să deschidă cutia Pandorei, în loc să stea liniştit acasă şi să se distreze, împăcat cu sine?
Zdrobi agresiv cutia de bere în palmă, oprind tânărul blond din tirada lui narcisistă.
- Te simţi bine, Tenshu?
Ignorându-i întrebarea, deschise furios frigiderul, îşi mai luă o sticlă de bere şi se baricadă morocănos pe balcon, evitând alte atacuri de socializare şi aflându-se cât mai departe de ea.
De ce nu pleca?
Poate pentru că ar fi fost considerat un laş, iar el mai degrabă s-ar fi dus şi ar fi alergat gol la o paradă gay, decât să fie considerat un om slab. Era un zeu, iar zeii nu fug de provocări chiar dacă se bagă singuri ăn ele şi chiar dacă sunt decăzuţi. Un zeu rămâne zeu întotdeauna.
Sorbi cu sete o gură de bere rece, încercând să stingă văpaia fierbinte ce ăi cuprindea trupul pe măsură ce stătea şi privea un cerşetor din faţa blocului în care se afla. Nu că i s-ar fi părut incitant un boschetar soios, alcoolizat peste măsură. Dar în cap îi apărea imaginea ei radioasă şi puternică, ca naşterea unei minuni şi nu se putea concentra la nimic din jurul lui.
Deodată vocea ei, subţire şi pătrunzătoare ca clinchetul unor clopoţei în deşert, îi lovi simţurile, răpindu-l din furia exagerată în care se aruncase.
Îşi întoarse privirea de la vagabondul ameţit ce asculta muzică populară la un radio ponosit şi o observă stând în toată glorie ei în sufrageria mică în care dădea balconul. Fără să vrea, privirea îi rămase asupra ei, atras forţat ca de un magnet foarte puternic. Radia lumină şi bucurie şi alte sentimente venite din ţara norişorilor roz şi pufoşi, sentimente pe care le ura de obicei, dar de care, în momentul acela nu s-ar mai fi lipsit. Se întrebă când a mai fost ea atât de frumoasă cum era în momentul acela, stând mândră în mijlocul camerei, cu părul ei lung, blond-arămiu şi rochiţa albă, toată inocentă şi periculoasă, cu ochii ăia mari şi pătrunzători, cu zâmbetul naiv, dar misterios. Nici când a fost a lui nu i s-a părut atât de perfectă şi de intrigantă ca acum. Era asemeni unei eroine din legendele greceşti. Era o Elenă a secolului XXI şi el brusc şi-ar fi dorit să fie un Paris divin, să o fure şi să fie a lui pentru totdeauna, zdrobindu-l pe Menelau asemeni unui gândac scârbos. Dar, dacă ar privi mai bine lucrurile, el ar fi Menelau, care orb fiind, şi-a izgonit frumoasa regină, pentru a fi găsită şi salvată de către Paris. Un Paris carismatic, arătos şi iubitor. În povestea lui, Menelau e cel care greşeşte, Menelau e cel care îşi aruncă soţia ca pe un gunoi nefolositor. O soţie care îl iubea mai mult decât orice pe lume. În legenda lui, Menelau e condamnat să sufere o eternitate, iar Paris şi Elena rămân fericiţi împreună, aceasta uitând de soţul dispreţuitor ce a rănit-o cândva.
Muzica se opreşte, iar în fundal rămân doar voci iritante bâzâind grav, ca nişte insecte înfometate de informaţii. Un moment mai târziu se aude ceea ce ar fi un ritm violent, dar dulce, periculos, dar acaparator. Se aude prima melodie pe care ea i-a dat-o lui, amintindu-şi perfect, când, cum şi de ce. O privi lung şi se întrebă dacă ea se gândeşte la lucrul ăsta măcar puţin. Dar ea sări fericită, ciripind energic un: ”aaaaaa...Stricken!!!”, şi-şi aţinti privirea către uşă unde tocmai intra nemesisul lui.
Parcă zbură către Paris-ul ei, îl îmbrăţişă şi-l sărută cu nesaţ. zicând celor de lângă ei că este melodia lor, ceea ce tocmai se auzea.
El nu-şi dezlipi nici o clipă ochii de pe ea, vrând să-şi imprime pe retină gesturile ei în braţele altuia. Trebuia să privească ca să se convingă că ea nu-l va mai preţui niciodată pe el. Îşi pierduse şansa acum mult timp şi era cazul să renunţe. Ea alesese un Paris care o adora mai mult decât o făcuse el şi care nu se sfia să arate lumii cât o iubeşte, printr-un imn hard rock. Disturbed-Stricken...melodia lor şi totodată prima melodie ce ea i-o oferise lui. Coincidenţele dor uneori...
Dar, trecând pe lângă ea în dorinţa lui de a scăpa cât mai repede din locul ce devenise brusc sufocant, nu se abţinu să nu-i atingă uşor rochia, să-i miroasă parfumul, să o soarbă din priviri, memorând fiecare semn, fiecare gest, fiecare sclipire a ochilor ei... Căci în final, fusese prima a lui, lui îi dăduse primul melodia, pe el îl sărutase primul, zicând fericită: ”melodia noastră!”. Nu se putea debarasa de ea, de tot ce adusese ea. Era condamnat să trăiască în amintirea ei, înotând în fiinţa ei pe ascuns, asemeni unui voayeur obsedat.
Se trânti pe pat şi-şi aprinse o ţigară, ignorând din nou, vocea iritantă a prietenului său. Ea stătea undeva la periferia razei sale vizuale, şi putea să-i vadă statura minionă oricând simţea nevoia.
Zâmbi dureros, înţelegând de ce alesese să vină la un meeting plictisitor, cu oameni ciudaţi şi amintiri deranjante. Pentru că, deşi îl rănea s-o vadă, totodată îl făcea invincibil. Nu conta că nu era a lui în momentul de faţă. Doar el fusese zeul ei, doar el fusese adorat de ea într-un mod unic. Nu putea să renunţe la ea de tot şi îşi dădu seama că niciodată n-o făcuse. Ea era a lui în amintire...
In the end...he was stricken, he can’t let go...


P.S: aici e mel..ptr cei care doresc s'o asculte^_^
Disturbed-Stricken

P.P.S: nu e oneshot...chiar daca poate parea asha^_^

I really like this story:X
si acum greselile :D:
"asemeni"- am vazut ca multi scriu asa, dar forma corecta este "asemenea" ^^
"berea ce tocmai ÅŸi-o luase acum cinci minute"- nu prea suna bine deoarece ai precizat ca "tocmai si-o luase";
"Întradevăr"- Intr-adevar;
"iadul"- Iadul;
"iad"- Iad;
"(chiar dacă se bagă singuri) ăn"- in;
"ce ăi cuprindea"- ii;
"Deodată (,) vocea ei"
"în toată glorie ei"- gloria;
"în momentul acela nu s-ar mai fi lipsit. Se întrebă când a mai fost ea atât de frumoasă cum era în momentul acela"- repetitia este cam deranjanta :|
"cu nesaţ. zicând"- in loc de punct, ar fi trebuit o virgula^^

ficul este superb, iar descrierea este impresionanta: am vazut ca ai facut referiri la miturile grecesti, ceea ce mi-a placut foarte mult :-)
spor la scris :*:*

" jumătatea destinaţiei " - nu poti spune jumatatea destinatiei caci se intelege ca a ramas blocat jumatate in frigider jumatate afara :P Serios. Puteai sa introduci totusi si jumatatea drumului catre destinatie. Parerea mea.

Acum sa revenim. Scri foarte frumos.
Sincer nu stiu daca ii vad o continuare acestei scrieri, este mai mult ca o invatatura. Parerea mea. Daca o vei continua sper sa ma surprinzi caci deocamdata o vad terminata asa. Ar fi mai frumos.

Imi seamana foarte mult cu o carte ce am citit-o de curand, "Toti oamenii sunt muritori", de Simone de Beauvoir. Felicitari pt modul de scriere, foarte frumos si foarte discriptiv.

Succes in continuare! Si scuze daca am zis ceva urat. Sau daca te-am deranjat!

Axxa.no.angel-ma bucur ca'ti place si aceasta povestire a mea*hugs her*...multumesc mult ptr ca te'ai deranjat sa'mi corectezi scrierea...am tinut cont de ele si am modificat...ms inca o data:)
Zyspar-am modificat acolo unde ai spus tu...multumesc mult ptr observatie...si nu m'ai deranjat, dimpotriva, imi face placere sa stiu ca cineva mi'a citit scrierea si chiar a apreciat ce'am scris acolo^_^....in alta ordine de idei, da, intradevar da impresia ca nu mai are continuare, pentru ca intr'un fel capitolele sunt scrise in asemenea fel incat fiecare in sine parca ar fi un oneshot...dar se leaga intre ele si sper sa'ti placa si continuarea:)

[center]Cap. II: Dis(trugere)-preţ(uire)-frumos[/center]

Stătea şi privea tavanul, pufăind alene dintr-o ţigară, deja aproape fumată.
Prietenul lui demult îl abandonase, căutându-şi un partener mai entuziasm de conversaţie. Era singur în micul dormitor, toţi ceilalţi strângându-se în sufrageria unui apartament de două camere, pentru a se juca inutilităţi, cum ar fi: adevăr şi provocare. Nu-l deranja singurătatea, ba chiar o îmbrăţişa, fiindcă îi aducea o pace vindecătoare.
Deodată, în cameră pătrunse un miros dulce-acrişor, iar totul în jurul lui se îmbrăcă în lumină , fericire şi jocuri pişichere. Îşi păstră privirea aţintită pe tavanul ce parcă acum îi zâmbea, de frică, că dacă s-ar fi mişcat, toată această iluzie s-ar fi prăbuşit peste el dureros. Nu era fan al chestiilor prea vesele şi drăgălaşe, dar în mod sigur ceea ce simţea îl făcea fericit. În colţul ochiului drept, observă o siluetă albă asemenea unei fantome ispititoare, ce bântuia lumea lui, momentan ireală şi roz
Îşi fixă încruntat privirea asupra fantomei, care-l privea indiferentă.
- Îmi spui ce dracu vrei, sau ai de gând să mă contempli până mâine?
Cuvintele ieşiră dur şi tăios şi le regretă de cum le rosti, dar nu vroia cu nici un preţ să arate cât de mult îl afecta prezenţa ei.
Ea îl privea la fel de degajat, doar ochii naivi de copil, trimiteau sclipiri uimite.
Ar fi vrut s-o apuce de mână şi s-o tragă în propriul univers întunecat. Să-i simtă răceala şi frustrarea, iar ea să-i dea inocenţă şi zâmbet. Dar îşi ţinu în frâu orice pornire posesivă, întrucât cei din sufragerie îl urmăreau ca nişte prădători înfometaţi, fiecare gest, fiecare vorbă.
- Am primit provocare să te conving să te joci cu noi.
Vocea ei se auzi clară, uşor melodioasă, fără nici o urmă de tremur. Era mai ameninţătoare şi totodată mai copilăroasă, decât îşi amintea el. În orice cuvânt parcă îi trimitea un atac subtil, sunând mai mândră şi mai puternică decât fusese cândva. Acest lucru îl înfurie şi mai mult, ştiind că ea nu mai avea acea rezonanţă idolatră faţă de el. Părea acum un luptător deghizat în preot, un asasin ce se furişează învăluit în cuvinte dulci şi zâmbete false.
- Şi văd că te-ai străduit mult să mă convingi...
Răspunsul lui veni sarcastic, dorind să pedepsească atitudinea ei trufaşă.
Ea zâmbi periculos şi se îndreptă în paşi măsuraţi către o geantă aruncată neglijent pe covor. Îşi aprinse o ţigare şi se aşeză pe pat lângă el, dar având grijă să o facă total banal, păstrând o oarecare distanţă între ei, distanţă firească de altfel. Părea ademenitoare ca un şarpe veninos, radiind siguranţă şi jocuri rele. Îl bulversa atitudinea ei. Nici un tremur, nici o fâstâcire, nici o frază aiurită, dar dulce şi plăcută... Acum era perfidă şi serioasă într-o mască de indiferenţă şi veselie ca o bombă cu ură învelită într-un ambalaj de dragoste.
- Dacă ţi-aş fi zis: ”fac orice ca să vii în sufragerie şi să te joci cu noi”, ar fi fost mai plăcut? Ai fi acceptat?
Îl privea serios, dar având totodată un rânjet zeflemitor în ochi. Îl testa, jucându-se cu reacţiile lui, el fiind precum un cobai într-un laborator de cercetare, angrenat într-un experiment sortit pieirii.
Ar fi vrut să-i zdrobească capul în mâini, buzele între dinţi şi sufletul între coaste. Ar fi vrut să-i şteargă masca falsă de pe faţă care o purta şi s-o facă să devină, din nou, visul lui. Ar fi vrut să fie iar un zeu....zeul ei.
- N-aş fi jucat asemenea imbecilităţi puerile, nici dacă mi-ai fi adus cea mai frumoasă femeie din lume să fie a mea.
Zâmbetul din ochi îi ajunse la buze şi chicoti uşor, lăsându-l să vadă două şiruri de dinţi mici şi perfecţi. Doar o mică ciobitură pe dintele de pe şirul de sus în faţă, aducea o notă discordantă, dar ciudat de potrivită gurii sale. Un zâmbet naiv, real, ce parcă revărsa lumea prin el, prin ciobitură...
- Şi vrei să te cred? Nu poţi refuza femeia visurilor tale, dacă ţi-o aduc, doar pentru un capriciu.
- N-am zis femeia visurilor mele, am zis cea mai frumoasă femeie din lume. Femeia visurilor mele poate să fie şi urâtă, dacă are ce-mi doresc.
Se priveau intens, el- uşor încruntat şi rece, ea- pişicher şi curios.
- Femeia visurilor tale ar fi cea mai frmoasă femeie din lume pentru tine, nu ar conta cum o văd ceilalţi. îi râspunse ea, jumătate amuzată.
- Femeia cea mai frumoasă din lume ar fi frumoasă pentru toţi sau majoritate, pe mine nu mă interesează părerea lumii. Nu e aceeaşi cu femeia visurilor mele. N-am nevoie de o femeie la care toţi tâmpiţii salivează.
Ea chicoti tot mai tare, acoperindu-şi gura cu o mână mică, de copil.
- Nu te cred... Dacă e femeia visurilor tale, o să ţi se pară şi cea mai frumoasă din lume. N-o să te deranjeze când va fi fluierată de tâmpiţi, vei fi mândru că e a ta.
O privi cu furie şi pentru o clipă era gata să o tragă spre el şi s-o sărute violent. Vroia s-o pedepsească pentru hotărârea ei de a-l contrazice, pentru felul în care îi bătea inima de când intrase în cameră şi mai ales pentru tonul cu care îi vorbea. Îşi muşcă limba violent, înnăbuşind o înjurătură. Nu putea să facă nimic. Era urmărit din cealaltă cameră, şi nu că i-ar fi păsat lui de ce-ar fi gândit celelalte persoane, dar bârbatul visurilor ei din sufragerie ar fi reacţionat nervos dacă ar fi atins-o chiar şi cu un gând mai deocheat.
- Dacă ţie îţi place să fii fluierată de toţi zarzavagiii, să-ţi fie de bine. Asta nu înseamnă că toate femeile sunt la fel.
Postura ei se schimbă de la glumă la serios într-o secundă. Acum emana o avertizare cruntă de pericol iminent. Părea nervoasă şi nu se sfia s-o arate.
- Ce legătură are discuţia noastră cu mine?!
Tonul îi era încă neutru, dar cu slabe tente ameninţătoare.
- Nu ÅŸtii nimic...
Cuvintele lui sunară spart şi obosit în liniştea camerei.
- Dar tu ÅŸtii ceva???
Se ridicase în picioare şi arunca pumnale vizuale către el, care purta aceeaşi mască uşor iritată, pe faţă.
Văzând că el nu se sinchisea să-i dea un răspuns, se îndreptă hotărâtă către ieşire.
- Mă scuzi de deranj...Am uitat că intelectul tău superior se simte complexat de noi, fiinţele inferioare, ce ne jucăm aiureli copilăreşti. Rămâi nederanjat în lumea ta pustie şi rece, Luceafăre! Şi trânti uşa după ea, fără vreo altă privire.
El înjură cu sete şi aruncă pachetul de ţigări departe de el, ciocnindu-l cu şifonierul.
Cine se credea ea, să-i dea lecţii lui? Să-l ia în batjocură şi sarcasm? Nu era decât o piticanie, nu prea drăguţă, cu gura mare şi proastă. De ce să-i placă lui de ea? De ce să-i bată inima ca un montagne-russe, la vederea ei? De ce să i se umple fiinţa de lucruri cu care nu avusese contact niciodată înainte, şi care acum îi erau vitale? De ce să ducă dorul buzelor ei, zâmbetului şi vocii ei? De ce să vrea din nou, admiraţia ei nedisimulată? De ce să aibă nevoie de un copil visător, ce vorbeşte mult, cu o minte idioată? De ce să o vrea numai pentru el, orice altă privire sau atingere bărbătească şi nu numai, provocându-i gelozie? De ce i se părea atât de frumoasă. când era de departe drăguţă?
Îşi îngropă capul într-o pernă ce zăcea abandonată lângă el şi începu să urle, sperând că aşa va arunca orice lucru legat de ea, din fiinţa lui. O fi ea femeia visurilor lui, dar asta nu însemna că el era al ei. Poate cândva fusese, dar se îndoia şi de acest lucru.
Urletul lui se pierdu în voci energice, răsete calde şi melodie gravă de pian...

Buna!

Foarte frumos.
1. Descriere nu stiu ce sa spun, este si nu este. Ar fi putut fi mai multa avand in vedere ca vorbesti despre zei iar ei sunt " Mama lucrurilor frumoase si descrierii", Naratiune este superba, ai din plin si foarte frumos redata, iar dialogul... cred ca mai poate fi putin imbunatatit. In rest totul este super.

2. Nu ma iau de greselile de tastare sau mancatul anumitor litere caci nu mi se par chiar asa de importante.
3. Spun doar sa incerci sa creezi si o mica poveste totusi din ceea ce scri... pentru ca, asa cum am zis si in celalalt coment, ai un fel de zicale mai lungi sau invataturi. Actiunea in cele doua capitole, se intampla doar la acea petrecere, dar nu este ceva iesit din comun. Incearca totusi sa depasesti granita apartamentului respectiv...
Bine, asta probabil se va intampla in capitoluln 3-4-5-6... depinde pe ce anume te axezi tu in momentul scrierii.
4. Este doar parerea mea si sper sa nu te superi, dar cred totusi ca trebuie sa bagi putina actiune il el. Poate gresesc si tu vrei sa faci un alt gen de fic, iar atunci este ok asa. Dar acum tot ce atrage la el este naratiunea foarte frumoasa si iimaginativa si mai ales ambiguitatea. Scuze.

Sincer ai mod foarte frumos de a scrie, probabil ai citit multe carti, pentru ca ai avut un inceput demn de un roman, ceea ce este super.

Mult mult succes la scris si sincer, abia astept sa pui continuarea!

Acum daca nu te superi, crezi ca ai putea trece si pe la ficul meu? Duetul Crepusculului ?

Aici este linck-ul: http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=4460

Multumesc frumos oricum si sper sa nu te fi deranjat comentul meu!!!