Animezup - forum manga si anime

Acelasi eu

Incet incet, zilele imi trec, ma tem de moarte la fel ca oricine, si nu imi mai e rusine sa spun ce am tinut atata timp in mine. Soapte ascunse, tipete surde, ganduri mute, acum prind viata, prin cuvant si litera; caci vorbele sunt de prisos, oricum nu ma intelege nimeni... doar tu! La ce folosesc vorbele cand desi vrei sa faci bine pentru ei e tot prost?

Renunta la copilarie, fi tu insa-ti si ignora-le mofturile, graieste sincer cu mult curaj, si pune suflet in cea ce faci, e atat de simplu insa tu nu vrei sa intelegi. Pentru tine totul e un infern unde din cand in cand apare un fir balai de lumina, ce iti linisteste simtirea. Incearca macar odata sa zambesti din inima, pune un strop din sufletul tau intr-un zambet, si atunci vei vedea prin alti ochi lumea.

Mereu spui asta, dar niciodata nu reusesc, desi incerc din rasputeri, pur si simplu nu imi iese! Am suferit prea mult inca de la o varsta frageda pentru a mai putea, vedea lumea cu alti ochii. Eu am lumea mea, tigarea, muzica, gandurile, vina, si mintea mea si... pe tine. Ma refugiez aici de cate ori simt nevoie, atunci cand sunt trist, atunci cand...

Atunci cand ce? Trebuie sa realizezi ca nimeni si nimic in lume nu e mai pretios in viata decat dorinta de a trai, e ceva divin ce iti alearga prin vene in fiecae zi, nu renunta, incearca sa iti dai tie o a doua sansa, sa dai lumii o noua sansa. Ei nu merita sacrificiul doar ea. Pentru ea trebuie sa lupti, si sa devi puternic. Trezeste-te!

Vorbesti ca si cum totul ar fi usor, ca si cum ai pocni din degete si totul s-ar transforma intrun peisaj de basm cu zane si spiridusi, insa nu e asa. Si sti asta, o sti foarte bine. Nu mai support ignoranta lor, de ce, de ce mereu eu sunt ciudatul, de ce nu imi pot vedea partile bune. Trebuie sa intelegi ca viata e un infern, si desi multi imi spun sa ma duc dracu, nu am cum caci sunt deja acolo.

Raiul te asteapta, doar inchide ochi si spune la revedere !

Acelasi peisaj monoton, de care deja m-am saturat. Aceleasi personae inganfate care te folosesc. M-am saturat !
Imi vine sa tip, dar imi este frica, frica sa imi exprim sentimentele. Si oricum cine m-ar asculta?

Iti spun eu... nimeni, si vrei sa sti si de ce? Pentru ca in mintea lor esti un ciudat care sare brusc de la fericire la tristete, asta nu inteleg ei. Nu inteleg adevarta ta calitate, aceea calitate pe care nici tu nu o intelegi, iti este frica sa o expui, iar atunci cand o faci, ei nu inteleg. Incerci sa fi bun cu ei, dar... nu te alegi decat cu comentari de prost gust.

Dar... de ce nu pot intelege, as vrea sa fiu ascultat, as vrea ca lumea sa ma inteleaga, de ce este atat de greu. Ma inchid in mine, nici o rasuflare nu scot din mine, ma inchid si impart totul cu tine. Aceste mici detail acre ale vietii mele, ce incerc acum sa le pun pe o foaie.
Ma ascund dupa cuvinte, si sintagme scrise, gandesc, traiesc si imi fac atatea vise. Lupt cu mine insami, simt ca ma comport ciudat, de ce?

Off, off teama asta de tine insuti ce face din tine. Tu chiar nu realizezi ca ascunzandu-te nimic nu iti iese bine. Respectul lor niciodata nu il vei avea, e doar un nod incalcit al vieti, iar tu nu faci decat sa il incurci mai rau. Incearca doar un mic exercitiu pune totul pe balanta si vei vedea rezultatul... nu rezolvi nimic.

O tigare, o lama, o cafea, foaia si creionul, un mod perfect de a te exprima, sa simti sangele cum curge in timp ce scrii. Las creionul jos pun mana pe casca ce o am in fata, o duc la gura si dau sa beau, insa raman cu lichidul in gura, in timp ce duc cana spre masa. Ma gandesc la un mod placut de a imi exprima sentimentele, sunt sincer si imi place cea ce fac, ma regasesc pe mine. Ahh! Cat de hilar, aceste lucruri marunte pentru ei sunt nimicuri, nimicuri cu un sens ascuns, ei nu inteleg, sosotesc intre ei pe la spate. Grr ! As vrea sa ii vad tarandu-se la picioarele mele, sa ii vad in chinuri. Ironic caci nu ma recunosc pe mine, unde sunt eu in toate astea?