Animezup - forum manga si anime

Saluuuut! Abia azi am dat de ficul tau. Ce pot sa spun? Nu sutn genul de persoana care il ia la puricat pentru greseli de tastare si de-astea. Nu ma intereseaza in mod special atata timp cat nu depasesc o limita a decentei.

Asa cum cred ca e de asteptat, titlul m-a atras in mod special. Atat de simplu si probabil spunand atat de multe. Prologul a fost asa cum a trebuit sa fie inducand atmosfera potrivita si curiozitatea aferenta. Urmatoarele capitole. Nu pot sa zic nimic mai mult decat ca ai un stil usor de citit, fara prea multe inflorituri care pur si simplu curge. Asa e bine, avand in vedere ca multa lume - chiar si eu - obisnueste sa se piarda in detalii si sa uite adevarata esenta.

Mi-a placut in mod special ultimul paragraf al capitolului 2. Mai exact asta :

Citat:Si ma atinge, si isi freaca mainile de pielea mea, iar asta ma innebuneste si stie parca cum sa-mi declanseze fiecare simt, si salbatic si nerabdator ma face sa mor de placere in bratele lui.

Si in felul acesta, am lasat inca o discutie neterminata, alte lucruri neclarificate, care in viitor se vor aduce iar in discutie, si revin la vechiul obicei, acela de a fi o curva.

Regasesc ceva si din stilul meu de a scrie si poate si din viata mea. Oricum. Imi place stilul tau, imi place ficul si modul in care ai inceput. Sunt curioasa cum va decurge totul de acum inainte si abia astept urmatorul capitol. Ce pot spune? Spor la scris, si te astept cat mai repede cu continuarea :D

Roz. Alb. Albastru. Mov si galben. Acestea erau doar o parte din culorile pe care le avea esarfa ce o purta la gat.
Mereu am crezut ca daca iti doresti ceva, trebuie sa-l iei, sa-l castigi, sa-l furi, daca e cazul. Dar pana si daca vrei sa furi, trebuie sa te apropii cat de cat de acel lucru, incat sa se lase furat, iar tu sa nu ai mustrari de constiinta ca ai luat ceva cu forta. Ce prostie! Mustrarile de constiinta apar numai cand omul nu e degradat complet. Dar in cazul meu au aparut, mai tarziu, dar au aparut. Ce inseamna asta? Eu as spune cu amaraciune ca asta inseamna ca Dumnezeu isi aminteste de mine mai tarziu, ca nu sunt prioritara.
In fine, varianta de a te comporta subtil, cand doresti sa obtii un lucru, a devenit atat de evidenta, incat, daca esti direct si o spui verde-n fata, ai sanse mai mari sa primesti ceea ce vrei, oricat de mare ar fi acel ceva. Dar peste toate astea, regula de baza e sa fii original.

Il priveam cum statea comod pe scaunul de bar si cum, cu un pahar aproape gol in mana, radea vanitos alaturi de prietenii lui, fara a baga in seama nimic din ce se petrecea in jurul sau. Se invartea usor de la stanga la dreapta pe scaun, si povestind ceva ce imi era greu sa inteleg, privea familiar la fiecare obiect din incapere.
Era pentru prima oara cand eu si Barbara intraseram in acel bar, asa ca oricat de degajata as fi incercat sa fiu, locul necunoscut inca imi dadea o stare de retinere. Dar nu si tipului cu pricina. Era vesel, imi dadea impresia de ingamfare, superioritate, bogatie. In timp ce prietena mea analiza fiecare coltisor al incaperii, sorbind incet din cosmopolitanul pe care si-l comandase acum un sfert de ora, eu ma uitam fascinata la individul imbracat precum un papagal, in toate culorile posibile. Sincer, nu era ceva extravagant, dar pentru un barbat de aproape treizeci de ani, era ceva interesant. Cel putin mie imi atrase atentia si abia asteptam sa aflu mai multe despre el. Camasa de un roz deschis ii scotea in evidenta pieptul lat si bine-facut, iar manecile suflecate, doua maini bronzate, cu degete groase. Nu vedeam nici un inel. Purta o pereche de blugi decolorati si zgariati in unele locuri si o pereche de pantofi bleumarin, cel putin, asa vedeam eu la putina lumina care era in bar.
Faptul ca trecea prin mijlocul oamenilor, fara a baga pe nimeni in seama, nici macar uitandu-se spre fetele superbe ce stateau pe langa bar, asteptand sa fie agatate, ma facuse extrem de curioasa si imi trezise o singura idee.
Se ridicase de pe scaun si s-a dus pe partea cealalta a barului, fara a intreba pe nimeni, ca si cand ar fi fost ceva obisnuit. Luand un pahar pe care barmanul i-l pregatise, incepuse sa adauge gheata si sa-si prepare propria bautura, ca si cum era de-al casei. Si poate ca era.
Ma trezisem ca dintr-o hipnoza, si, lasand la o parte starea aceea de obesrvatie si de analiza in care ma gaseam, cat il privisem, m-am gandit ca trebuia sa si actionez.
Faptul ca era pe partea cealalta si era ocupat preparandu-si, banuiesc o bautura tare, imi dadea mie ocazia de a intra in rol, asa ca mi-am zis ca asta e sansa mea, si am inceput sa merg cu pasi mari si hotarati spre bar. Auzisem cum Barbara ma strigase din spate, dar nu i-am raspuns, caci stiam ca va veni dupa mine.
Mi-am scos telefonul din buzunar, si am inceput sa-mi caut o ocupatie. Cand ajunsem in fata barului, in dreptul scaunului unde a stat el, si care era liber, am batut incet cu palma pe blat:
- Un guinness, te rog. Am spus catre el, stiind ca barmanul era in partea cealalta, neputand sa ma auda.
Chiar daca eram cu privirea in jos, spre ecranul telefonului, puteam jura ca ochii prietenilor lui erau atintiti spre mine, si ca el se infuriase deoarece il confundasem cu cel care servea bauturile. Sau asa speram. Dar ideea de a-mi ridica capul si a ma uita la el, era scoasa din ecuatie.
-Sigur nu vrei o cola? Imi zise un tip care banuiesc ca era prieten cu el, si statea pe scaun cu o tableta apple in fata. Chel, gras, la fel de instarit, astepta sa-mi vada reactia. Daca ceilalti pana atunci se abtinusera din ras, o facura numai pentru a vedea cum aveam de gand sa reactionez, si pentru a rade mai cu pofta, dupa aceasta.
Dar ma enervasem.
Mi-am ridicat privirea, fara sa ma uit la cheliosul care facuse pe sarcasticul cu mine si am luat de pe masa un pahar aproape plin si care continea exact ceea ce imi comandasem, fiind sigura ca era al unuia dintre ei. Am luat o gura mare de bere de fata cu ei, fara sa ma grabesc, dupa care mi-am facut loc printre multimea de oameni, tragandu-mi prietena dupa mine.
Pentru cateva secunde m-am gandit ca ar fi fost bine sa-i spun cateva, dar asta meritam, daca am vrut sa-l injosesc pe cel pe care il privisem toata seara, pe cel care nici nu-i stiam numele, dar care imi atrase atentia.
- Ce-a fost asta?
Ma privea cu ochii cat cepele. Barbara avea un ten masliniu si patat de alunite, ochii caprui si niste gene lungi, dese si arcuite, parul bogat semana cu cel al unei fete de la tara, sanatos, blond si puternic. Tot ce era legat de ea imi spunea: frumusete. Era inteligenta si nervoasa, iar asta ma determina pe mine sa fiu cea calma si linistita. De multe ori ma trezeam ca facea pe sefa cu mine, dar lucrul acesta imi placea si ma facea sa rad uneori, caci era singura pe care o lasam sa-mi fie superioara, chiar daca asta era numai in capul ei. Lasam asta sa se intample, numai pentru ca ne potriveam foarte mult. Dintre toti oameni care existau in viata mea, ea gandea adeseori ca si mine, avea acelasi valori, aproape, era matura si serioasa. O singuratica, dar uneori prefacuta, avea scapari si din dorinta de a primi atentia cuiva, isi schimba comportamentul.
Am sorbit si ultima gura de bere:
- Am vrut sa-mi fac niste prieteni.
- Si? Ai inceput sa te iei de matahalele alea? Buna idee!
Am privit in pahar. Nu aveam de gand sa-i spun despre acel barbat sau de ce am facut toate acele lucruri.
Apoi l-am vazut ca vine spre mine, asa ca m-am departez de prietena mea. Daca tot avea de gand sa vina si sa-mi spuna ceva, macar sa fi fost singura si nu cu ea prin preajma, pentru a face discutia jenanta si a-mi arunca priviri iscoditoare.
M-am facut ca nu-l vazusem, si m-am dus intr-o parte, numai pentru a pune paharul gol pe o masa. Mi-am spus ca trebuie sa actionez surprinsa.

-Aici e guinnessul tau. Mi-a spus si mi-a intins un alt pahar negru, cu o cupa cremoasa.
M-am uitat la el mirata, dar, si asa, i-am luat paharul din mana.
-Am luat paharul prietenului tau, deci acesta trebuia sa fie al lui.
-Nee, e din partea casei. Mi-a zis.- Nu a vrut sa te jigneasca, asa ca asta e in loc de scuze.
Nu m-a jignit, m-am gandit atunci, dar nu era adevarat. Ce rost ar fi avut sa nu fiu sincera cu mine? Dar pana la urma am meritat-o.
-Daca eram mai mare, poate ca nu ar fi fost asa de uimit. Poate ca se astepta sa comand o coca-cola, sau un cocktail... Am spus si m-am gandit la Barbara.
-Nu. Cred ca a fost sarcastic mai mult pentru ca ai crezut ca eu servesc bauturile.
Zambea si parea carismatic.
Stiam, aceasta a fost intentia mea.
-A, e posibil. M-am facut ca ma uit in jos. - Dar nu tu servesti?
-Nu, adica, pe mine ma mai servesc. Si a inceput sa rada. - Suntem vechi pe aici. Tipul care s-a luat de tine e proprietarul.
Eram mirata. Nu ca ar fi fost o surpriza, dar trebuia sa ma comport ca si cum ar fi fost.
-Deci... din partea casei. I-am spus. Si am sorbit o inghititura.
Ma privea satisfacut si uimit, ca si cum as fi fost un copil care a reusit pentru prima oara sa mearga singur.
-Nu prea esti asa mica, daca bei asa ceva. Imi zice si zambeste cand ma opresc din baut.
De ce faceau atata caz?
Voiam sa inchei discutia. Mi-am dat parul pe o parte, mi-am lins buzele incet, pe rand, si, chiar daca stiam ca e o idee puerila, i-am zambit seducator:
-Daca ai stii cate fac la varsta mea...
I-am pus paharul in mana si m-am intors cu spatele. M-am dus la Barbara si am inceput sa ne indreptam spre iesire.
-Ce face? Am intrebat-o eu.
-Se uita dupa tine?... Ce i-ai mai zis?
Am inceput sa rad.
-Nu ti se pare ca e gay?
-Ba da! Si incepe si ea sa rada. - Sa nu-mi zici ca i-ai spus ca e gay!
Nu chiar.

I-am aruncat [i]batista. L-am lasat sa o ridice si sa o tina, dar nu pentru mult timp, deoarece aveam sa ma intorc si sa o capat inapoi. Dar pana atunci, voiam sa o foloseasca, chiar il imploram in gandul meu sa o faca.[/i]


Scuzati dimensiunile!

Desi anumite aspecte privitoare la ficul tau nu ma incanta(mimic personal, doar o goanga de a mea), imi place ca totul pare real. Sper ca nu ma insel crezand ca totul iti iese atat de bine pt ca intr-un fel scrii un jurnal. Poate fictiv sau poate mai adevarat decat cred. Desi nu am postat inca nimic scris de mine, pot sate asigur ca stilul tau de a scrie se aseamana cu al meu. Nu este identic. Asta ar fi practic imposibil. Dar parca as citi ceva pe jumatate scris de mine. Imi place ca descrii si transpui aspecte reale ale vietii si imi place cum incepi aproape fiecare capitol prin numirea unei culori. In legatura cu personajele... inca nu pot sa ma pronunt de vreunul. Am unele presimtiri in legatura cu ceea ce ai de gand sa aduci in viata protagonistei, dar prefer sa le tin pt mine. Deocamdata. Sunt prea adormita ca sa mai spun si altceva, deci presupun ca am o scuza ca ma opresc aici. Sunt curioasa. Abia astept sa citesc continuarea, deci spor la scris!