Animezup - forum manga si anime

Buna tuturor. Dupa o mica, sau poate mentru voi mare, perioada in care am stat si am lenevit, m-am intors cu inca ceva nou, si sper ca palpitant pentru voi. Cuplul il veti afla singuri pe parcursul fiction-ului. Va cer scuze celor care doresc diaccritice, am cateva probleme cu windows-ul. Odata ce instalez alta versiune revin cu un edit si pun si diacriticele dorite. Cam atat cu prezentarile, va urez lectura placuta!

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto cu exceptia celor create de mine si nu fac profit de pe urma acestora.

Cap. 1 Franturi din anii de liceu


In urma cu cinci ani

Lumina micuta si rosiatica de pe cer sclipea incontinuu. Un mic si stralucitor foc in bezna stranie a vazduhului. De langa ea, o alta luminita, de data aceasta alba, cazu. In spatele sau, parca fiind agatata, flutura o coada lunga, de aceeasi culoare. Stelele imi aduceau aminte de tata. Am zambit.

FlashBack

-Uite ce frumoase sunt stelele in seara asta, tati! l-am tras de mana pe tatal meu afara din camera.
O briza usoara ne ciufuli putin parul amandurora. In urma cu cateva seri, tata imi povestise cateva legende despre stele. Ba chiar imi aratase si unele forme pe care le deseneaza micile stele pe cer.
-Steaua aceea va fi steaua ta, tata. i-am aratat cea mai stralucitoare stea de pe cer iar el m-a luat in brate.
-Te am deja pe tine. Uite, m-a facut atenta. Aceea va fi steluta ta norocoasa.
A aratat catre o stea rosie de pe cer, dupa care mi-am pus somnoroasa capul pe umarul sau. M-a dus in camera mea avand grija sa nu ma trezeasca. Cel mai intens moment pe care l-am trait impreuna cu tata a fost in acea seara.
Peste exact sapte ani, tata a murit intr-un accident stupid la munca. Plangeam in fiecare seara si ma uitam la steaua mea norocoasa. Desi aveam paisprezece ani, inca mai eram un copil. Pierderea unui parinte era prea mult pentru mine. Mai ales cand stiam ca voi ramane cu doi sclerozati in casa.
In fiecare seara auzeam cum mobila scartaia sub mama si fratele meu, "companiata" de gemetele lor nesimtite. Niciodata nu am inteles cum pot trai asa, erau mama si fiu, puteau macar sa mearga intr-un bordel si fiecare isi gasea pe cate cineva. Dar nu, au preferat sa faca lucrul asta mizerabil chiar cand eram eu acasa. Daca nu ma invatase tata chiar atunci cand eram micuta sa ma apar de un posibil nemernic care ar vrea sa ma violeze, as fi trecut chiar si eu prin patul fratelui meu. Ajungeam sa dorm noaptea cu usa incuiata si ferestrele si usa de la balcon blocate cu ce gaseam la indemana, un bat, un scaun, orice. Copilaria mea a fost un chin.

End FlashBack

O briza calduta facu frunzele copacilor sa fosneasca in linistea stranie a noptii. Perdeaua incepu sa fluture langa mine, dar eu inca mai aveam ochii pe cer, fiind ingropata in amintiri. Mi-as fi dorit sa fiu si eu o adolescenta normala, care sa se poata bucura de baieti, de iesirile cu prietenii. Dar destinul m-a indreptat sa fug de acasa si sa ajung aici. Ma gandeam cu groaza ca peste doua zile va trebui sa merg inapoi acasa, sa imi baricadez iar usile si ferestrele si sa suport noaptea unele sunete. Cred ca mai bine raman si dorm pe bancile din parc ca oamenii strazii decat sa mai merg acasa.
Am simtit o respiratie calda in ceafa, iar dupa o secunda am simtit cum ceva ca o teava imi este lipita ferm de coaste.
-Cine esti si ce cauti aici in afara programului? am auzit vocea rece a unuia dintre instructorii de serviciu.
M-am intors cu fata si am simtit cum mi se ridica sangele in obraji. Apaream in fata unora dintre instructori intr-o pijama destul de mulata, formele mele bine conturate iesind destul de tare in evidenta. Mi-am indreptat mana spre tampla.
-Elev fruntas Haruno, domnule! Am -incepusem sa ma balbai-.
-E vreo problema? a adaugat el rece, invartind pistolul pe deget iar apoi bagandu-l inapoi la locul sau.
Ma gandeam cu disperare daca sa ii spun adevarul despre gandurile mele adevarate sau daca sa ii spun ca nu aveam somn. Dar dupa imprejurari, una din reguli era aceea de a scapa de sentimente.
-Um. Nu pot sa dorm, domnule. am spus in cele din urma, arcuindu-ma si mai tare in pozitia de drepti.
-Minti.
Ochii sai erau ca un univers in care nu puteam sa patrund. Acel negru atat de intunecat, abisal incepuse sa ma ameteasca. Un negru perfect, in care intervenea o singura sclipire tinea sub semnul intrebarii multe ganduri si sentimente. Am preferat sa imi tin gura si sa imi astept pedeapsa decat sa mai spun si alte tampenii. Mi-am lasat mana sa imi cada pe langa corp, dupa care mi-am asteptat pedeapsa.
-Pe loc repaos. Maine vei face doua ore de instructaj in plus. Cum nu am cum sa te iau de la ore, vei veni pe platou la ora zece fix.
-Da, sa traiti! am aprobat supusa si am luat din nou pozitia de drepti fara sa mai astept comanda locotenentului si am salutat.
Si-a dus si el rapid mana la tampla, imitand gestul meu si salutandu-ma inapoi.
Da, dupa cum v-ati dat seama, eu sunt Sakura Haruno, eleva a liceului militar. Viata de aici nu pot sa spun ca este mai rea ca in inchisoare, dar nici roz ca parul meu nu e. Ca sa ma prezint putin, am ochii verzi, parul roz si forme bine definite zic eu, poate altii m-ar contrazice.
M-am intors in camera mea, gandindu-ma cu disperare cum sa fac sa nu mor a doua zi la scoala. Mai aveam doar doua zile mici dar lungi pe care trebuia sa le "savurez", iar apoi aveam dreptul sa plec acasa. Ceea ce nu imi doream.
Am intrat in camera, avand grija sa nu imi trezesc colega care dormea dusa.
* * * * *
A doua zi dimineata m-am trezit la sunetul strident al alarmei care indica desteptarea. M-am dus la baie si m-am spalat pe fata alaturi de colegele mele, dupa care m-am intors in camera mea si m-am imbracat cu uniforma. Da, trebuia sa ne facem ritualele de dimineata la comun, dar macar aveam cateva secunde in plus sa discutam una cu alta. Am mai aruncat o ultima privire in oglinda si mi-am aranjat meticuloasa decoratiile de pe umeri.
-Te-ai indragostit si nu stiu eu? Pentru ce te pregatesti atat? ma intreba amuzata colega mea de camera, Hinata.
Hinata, o bruneta cu parul pana la jumatatea spatelui si cu ochii lila, statea sprijinita de tocul usii. In spatele ei, pe culoarele internatului se vedeau din cand in cand elevii inca somnorosi ai liceului care mergeau spre platou la adunare. Am preferat sa nu raspund comentariului brunetei si am iesit pe usa camerei impreuna cu ea.
Pe platou, cu mainile impreunate la spate statea locotenentul de aseara privind rece in fata. Comandantul, care era si director al scolii studia multimea care devenea din ce in ce mai mare. Mi-am facut curaj si am privit ochii sai abisali incercand sa nu ma pierd in ei. O mica ameteala imi strabatea mintea atunci cand acesta si-a indreptat privirea, intersectand-o cu a mea, de parca ar fi stiut ca il privesc. Mi-am dus privirea in jos imediat cum am simtit ca mi se infierbanta obrajii.
-E clar ca te-ai indragostit. Cine e? Sergentul ala dragut, sau sergentul ala major saten? Ambii au muschi destul de sexy, deci nu imi pot da seama. A incercat Hinata sa afle ce se intampla cu mine.
Oare ce spunea nebuna de langa mine era adevarat? Ma indragotisem? Era imposibil, avand in vedere faptul ca incercam sa imi canalizez energia pe invatat, pe orele de instructaj si trageri. Nu aveam cum sa ma indragostesc, singura dragoste pe care o manifestam era fata de bunici, fata de raposatul meu tata si fata de Hinata, bineinteles ca si prietena. Nici macar pe mama mea nenorocita nu am iubit-o. Dar sa ma indragostesc chiar acum, la sfarsitul anului este chiar aiurea.
Salutul baietilor ma trezi rasunator din starea de visare. Mi-am dus cu intarzaiere mana la tampla si am privit mecanic in fata. Lista cu sarcini ne era prezentata de comandant, astazi urma ca fetele sa planteze flori prin liceu, iar baietii sa tunda iarba si tufisurile, toate in afara orelor de curs. Nu era prea greu, aveam sa ne distram azi. Ca in fiecare dimineata, discursul a fost scurt asa ca am mers in camere sa ne pregatim de ore.
Am intrat in camera micuta, ca de hotel. Chiar in fata, pe fereastra se afisa soarele care se inalta lenes pe bolta cerului. De o parte si de alta a ferestrei, erau doua paturi simetric aranjate. Alaturi erau cate o noptiera si cate un dulap pentru amandoua.
Azi am fost destul de aeriana, incat m-am impiedicat de destule ori in drum spre clasa. Mergeam alene pe culoar, incercand sa descopar daca sunt sau nu indragostita. Daca da, intrebarea era de cine, cu toate ca stiam foarte bine ca toata noaptea numai la acel sergent m-am gandit, iar daca nu, m-as fi chinuit sa caut un alt motiv pentru purtarea mea neatenta, poate era doar una din zilele mele proaste. Mai aveam cativa pasi pana sa intru in clasa, cand m-am trezit pierduta in ochii aceia abisali. Un fior rece mi-a strabatut stomacul continuandu-se pe sira spinarii. Am ramas tintuita cu privirea in fata, in timp ce ceilalti colegi intrau fara probleme in clasa.
Nu se poate, chiar de el sa ma indragostesc? Asa, din senin? Era ilogic, nu avea nici un sens. Nu aveam motiv. Nici macar nu ii stiam numele, doar gradul pe care i-l citeam de pe decoratii.
-Sakura! Ma auzi? ma trezi Hinata din gandurile mele incalcite.
Mi-am cerut scuze si am poftit-o sa isi continue discursul sau despre viata grea de acolo si despre cum va fugi ca de naiba cand va termina acest an si se va transfera la un liceu normal. Am ales sa nu o bag in seama si sa imi recitesc lectia pentru urmatoarea ora.
Cum sa fii totusi indragostita de cineva pe care nu cunosti?


Cam atat pentru azi. Daca am ratat vreo greseala atunci cand am corectat, va cer scuze. Astept cat mai multe comentarii. ^_^

Hey! sunt prima^_^" in sfarsit deci...asa este sa fii prima. In orice caz este destul de dragutz. Imi place ideea cu "Militaria" insa nu prea ai descris cum arata ea sau mrg ceva de genul asta, locul sau parintii ei, cum se imtea cand ia aratat steaua sau cand auzea azogomte.... trebuia sa sune parerea mea ceva cam "Acele sunete infioratoare o sa ma bantuie deoarece, seara de seara se aud, si parca vor sa ma urmaresca si sa ma faca sa imi fie frica de vorbele altora caci am niste rude nebune" sau nu stiu, cam asa. Parerea mea, insa cum ti-am mai zis imi place mult si vreau nextul. Ma bucur ca este SasuSaku caci ador cuplul asta.>:D< Spor la scris!

- Tamoshiku... ra-raporteaza. Ii place ficul si astepta cu nerabdare nextu.
Asa... Deci chiar imi place idee, nu am mai citit un fic cu aceasta idee, sau macar pe aproape. Nu pot comenta descrierea, naratiunea sau dialogul pentru ca le consider bune. Nu sunt specialista la asta asa ca ma abtin sa dau cu parerea:p...
.... Si Sakura s-a indragostit de sergentul de gheata...interesant... imi plac uniformele de militari... sunt super cand te plimbi prin parc si stai calm langa un copac ascuns intre tufe...
Acum deraiez de la subiect... imi place mult ficul si imi pare rau de Sakura, are o viata asa trista....
Cam atat... Deocamdata... Astept nextu

Ja ne! :bye:

Intr-un final am reusit sa-mi fac si eu prezenta pe aici si pot spune ca imi place.
Titlu si idee: chiar sunt foarte frumoase si nu cred ca am mai intalnit vreun fic unde actiunea sa fie plasata intr-un liceu militar. Am prins ideea, Sakura e unul din personajele principale, dar al doilea e Sasuke sau Itachi sau poate unul inventat de tine. Cert este ca e foarte interesant.

Descriere si actiune: pai poate as fi preferat o alta introducere a personajului principal feminin. Nu cu "ma numesc..." sau ai fi putut mentine suspansul cu identitatea acestuia. Sa inteleg ca tu acum ne faci o micuta introducere si ca "suntem" in urma cu 5 ani. Nu prea vad descrierea sentimentelor si iti zic sincer puteai sa descrii pierderea tatalui, acea copilarie oribila si greata ce o simtea cand o auzea pe maicasa si pe fratesu... sentimentele de frica ca ar putea ajunge violata de fratesu. Nu zic ca nu ai avut, dar nu prea ai scos in evidenta aceste elemente.

Ai putea lasa cate un rand liber intre unele fragmente, asta daca doresti si am observat unele greseli de tastare. Mai atenta pe viitor si sa stii ca mie nu imi pasa asa mult de diacritice, desi sunt importante :))

Te-am pupat si abia astept nextul.
Bye

Va rog sa imi scuzati intazaierea, dar totusi am ajuns in cele din urma cu un next. Scoala da tuturor batai imense de cap, am dreptate? In fine, in legatura cu titlul... Deh, lipsa de inspiratie la el, in rest sper ca macar capitolul sa fie interesant. :-)

Cap. 2 Razboi


Sakura:

Norii se risipeau usor. Incercam sa profit de caldura din jurul meu, pentru ca in curand aveam sa ajung inapoi pe pamant. Mi-as fi dorit sa raman aici, visatoare, printre nori.
Dar cu toate visele mele, ordinele sunt ordine, deci avionul nu va ramane suspendat in aer permanent doar pentru mine. La sol, un nor de praf deja se ridicase la vreo cinci metri, semn ca o grenada a fost aruncata. Imi inchid ochii, inspir incet si imi imaginez cum va fi dupa ce vom ateriza: Vad un soldat care isi da jos casca de pe cap si incepe sa sara ca un copil mic si entuziasmat care se bucura, in ciuda celor care se intampla in jurul sau. Parul rozaliu salta in voia miscarilor corpului in timp ce ceilalti soldati se uitau dubios. Am deschis ochii si un mic zambet mi-a aparut pe fata. Chiar si dupa cinci ani de cand am terminat liceul, tot acelasi copil imatur am ramas. Am aruncat o privire pe geamul mic si rotund din spatele meu si am vazut cum avionul ateriza. Colegii mei se pregateau sa coboare, dar eu ramasesem in urma cu gandurile mele inocente. Usa imensa de la spatele avionului s-a deschis, iar toti soldatii au iesit in fuga.
-Batalion 1 de lupta, intra pe front! Batalion doi, pregateste in cazarma armele! strigau gradele superioare.
Am alergat alaturi de ceilalti soldati pe care nici nu ii cunosteam, si stiam doar dupa numele scris pe eticheta de pe costum. Intr-un sfarsit, dupa un kilometru de fuga pana la cazarma am intrat in camera care mi-a fost prezentata in ordinul primit alaturi de inca niste fete, foarte putine la numar. M-am asezat pe o noptiera si mi-am trecut mainile peste fata, apoi prin par.
-Ti-e frica? m-a intrebat una din fetele din camera.
Am ridicat privirea spre ea iar ochii mi s-au oprit in ochii sai lila. Eram uimita ca am avut ocazia sa ma reintalnesc cu vechea mea prietena din liceu, Hinata.
-Tu nu aveai de gand in liceu sa te muti la o scoala normala? Ce cauti aici? am intrebat uimita, inca nevenindu-mi sa cred ca tipa nebuna care s-a inscris in liceul militar doar pentru ca erau baieti multi inca mai era in domeniul acesta.
-Nu am putut renunta la bunaciunile luptatoare. a raspuns ea pe un ton inocent.
Am zambit amar, amintindu-mi cat de bine era cu programul incarcat din liceu. Acum aveam multe misiuni, deci nu mai aveam timp de prieteni, nu mai aveam timp de mine, nu mai aveam timp de nimic.
-Tata m-a transferat la un alt liceu, asa ca nu am mai putut sa pastrez legatura cu tine, si pentru asta imi cer scuze. continua ea, dupa care am mai purtat cateva conversatii banale.
Dupa vreo cateva ore de cand colegii din batalionul unu erau pe front, a fost chemat si batalionul doi. Mi-am pus rapid casca pe ureche si vesta anti-glont cu munitia pe ea si am asteptat ordinele. Am iesit rapid din cazarma si am fugit spre locul unde i-am lasat pe ceilalti cand am coborat din avionul mare si impunator, numit "Hercules".
In drum spre locul stabilit de atac, la vreo cincisprezece metri in dreapta mea exploda o grenada. M-am aruncat la pamant in asteptarea unor noi atacuri, cu mitraliera pregatita pentru un conbtraatac. Dupa treizeci de secunde se lasa o liniste mortala in jurul meu, asa ca am continuat sa alerg catre puncul de atac numarul 27. In jurul meu se odihneau cei care luptasera din greu, dupa santul amenajat pentru a oferi putina acoperire.
-Afganistanul nu e teritoriu de lupta pentru femei! striga ragusita o voce din spatele meu cand ma vazu ca imi potrivesc mitraliera pe marginea santului. O parte mica din voce imi era cunoscuta, dar nu puteam sa o deslusesc prea bine. Iesea de undeva din amintirile mele cele mai vechi, dar inca nu puteam sa imi dau seama de unde.
Am continuat sa fiu atenta la misiune si nu la sentimentele mele personale. Desi nimeni nu ar fi stiut ce fac, nu mi-as fi dorit sa incalc regulile intr-un moment total nepotrivit.
Focurile continue nu ma intimidau, desi zgomotul asurzitor ma facea sa cred ca voi innebuni.
Intr-o fractiune de secunda am vazut un corp oval indreptandu-se spre mine. Un impact brutal cu solul ma facu sa scancesc foarte usor de durere. Cineva m-a luat de dupa umeri si m-a aruncat de acolo. M-am rostogolit de cateva ori pe pamantul incalzit de razele soarelui. Caldura pe care o simteam, desi era combinata cu durere, ma ducea cu gandul la prietenii care ma asteapta acasa. M-am lasat dusa cu gandul la persoana care i-a luat locul tatei in inima mea. Modul in care buzele sale fine imi atingeau cu tandrete pielea delicata a gatului, mainile sale care zaboveau pe soldurile mele in timp ce limba sa patrundea in lacasul meu umed si se juca cu a mea.
M-am ghemuit, stiind ca imi va veni sfarsitul. Gandeam pe cat se poate de realist, nimeni nu scapa viu din razboi fara a avea o arma la el. Mintea mea a fost instant invadata de imaginea lui. Ochii lila care ma priveau cu blandete, mainile fine care se indreptau spre chipul meu, fiecare fluturas pe care il simteam in stomac atunci cand buzele noastre se atingeau cat de putin. Obrajii ma usturau, semn ca ma zgariasem destul de mult.
Mi-am lasat mana dreapta sa imi cada pe pamant si mi-am asteptat cuminte sfarsitul.


Hinata:

-Punctul treizeci de atac. Viziune directa asupra celorlalte puncte. am transmis prin casca bazei iar acestia au asteptat alte detalii; mi-am aruncat privirea inspre posturile prietenilor mei. Haruno e la pamant, descoperita! am racnit iar ceilalti mi-au spus ca vor trimite pe cineva sa o ajute.
M-au luat toate transpiratiile cand am vazut ca Sakura sta intinsa pe pamant de parca ar fi fost lesinata. Poate chiar era. Nu era a buna, si mai aveam de stat inca doua luni aici. Am vazut cum cateva grenade se napustesc de sus chiar asupra locului in care zacea rozalia. Am luat raid pusca si le-am distrus inainte sa explodeze in jurul ei omorand-o pe loc. Un nor negru de cenusa se napusti asupra lor, resturile din acele grenade...

Cam atat, sper ca suspansul e destul de mare pentru voi >:) Voi veni cu capitolul cat pot de repede. Bye!

In urma cererii facute la critics, am aterizat si eu aici (cu o intarziere colosala). Imi cer inca o data scuze pentru asta si promit ca nu se va mai repeta.
Bun, revenind la fic (ca am lungit-o destul si aici ma refer expres la mine si comportamentul meu lipsit de profesionalism)
Am citit azi noapte cele doua capitole si mi-a placut ce am vazut. Nu am de gand sa repet ce a zis Toxic in comentul de mai sus (cu toate ca sunt de acord cu ea). Ajunge sa ti se atraga atentia o singura la data. Stiu ca daca ti se repeta la infinit devine enervant, in primul rand pentru tine si in al doilea rand pentru cei ce repeta.
Cred ca cel mai mult imi place faptul ca ai facut o mica tracere in revista a trecutului Sakurei. De obicei cand se incearca conturarea unui personaj mai complex se foloseste acest procedeu. Astfel autorul are posibilitatea de a arata modul in care personajul in cauza evolueaza sau, dupa caz, involueaza. Aici, din cate observ, e vorba de o evolutie, atat a eului interior cat si exteriorului (ma refer la capacitatile fizice).
Deasemenea, imi place ca ai combinat ceea se cred eu ca va fi o poveste de dragoste destul de frumoasa (sper sau sunt doar romantica la ora asta) cu actiunea intalnita pe frontul din Afaganistan si misterul (ma refer la misteriosul personaj masculin).
Deasemenea observ ca folosesti mai multe perspective, dar ca repartisarea lor nu este tocmai simetrica. In cazul de fata in recomand sa folosesti perspectiva principala cat mai mult (Sakura), iar celelalte perspective (in cazul ca vor fi mai multe), doar cand vrei sa subliniezi ceva.
Vreau sa-ti dau un sfat, pe care il dau dealtfel tuturor celor ce scriu: scrie mai multe capitole inainte de a posta. In acest mod, in cazul in care ai probleme cu inspiratia o vreme, o sa ai totusi ce sa postezi si nu va mai exista aceasta discrepanta momentele in care pui "nextul".
Nu sunt genul de persoana care sa critice extrordinar de mult. Nu ma leg de fiecare detaliu in parte. Nu cred ca in acest mod poti neaparat sa te indrepti. Dupa mine cel mai bun mod de a te indrepta cand ai probleme atunci cand scrie e sa citesti cat mai mult. Cu cat citesti mai mult, cu atat ti se va dezvolta vocabularul si frazele vor curge mult mai lin ca la inceput. Deasemnea, daca ai un autor preferat, iti recomand sa-i recitesti cartile, dar de acesta data, in loc sa fi atenta la povestea in sine, sa iti concentrezi atentia pe felul in care isi construieste personajele si actiunea. Eu, cel putin, asa fac.
Nu stiu daca esti la curent cu noile norme de scriere in ceea ce priveste romanul de mistery/actiune/thriller (stiu, asta nu e un roman, e un fic, dar chiar si asa). In cazul in care nu le sti, dar esti curioasa banuiesc ca le poti gasi pe internet. Cu unele dintre ele sunt de acord, altele mi se par o porcarie pentru ca ingradesc spiritul creativ al autorului. Dar, in cazul in care iei scrisul in serios si nu o faci doar de amuzament, citeste-le, studiaza-le, invata-le, ca sa sti apoi cum si unde sa le incalci.
Scriu un mic plan de idei:
1. Se scrie in mare parte la persoana 1, dar apar si capitole povestite la persoana a 3a. Acestea sunt un fel de capitole ajutatoare in ce mai mare parte a timpului, care ajuta la conturarea diferitelor secvente din actiunea si unirea lor intr-un intreg.
2. Propozitile sunt de cele mai multe ori scurte si descrierea este seaca. (Ex: E dimineata. Ploua. M-am trezit cu fata la cearceaf. Ma ridic din pat. Ma duc la baie...etc)
3.Actiunea este foarte concentrata, personajele sunt aruncate in mijlocul ei inca din primul capitol spre deosebire de romanele mai vechi unde actiunea propriu-zisa incepea pe la pagina 100 (in cel mai bun caz).
...(ar mai fi multe, dar nu vreau sa te plictisesc)
Eu zic totusi o chestie. Indiferent ce zicem noi cei de la critics sau cei din jurul tau carora le ceri parerea, niciodata sa nu uiti ca scrisul vine din interior. Daca exista un sentiment autentic, vei reusi tot timpul sa scri ceva frumos. Chiar daca se intampla sa nu ai inspiratie si sa nu poti sa asezi pe foaie cuvintele, nu uita sentimentul care ti le inspira. Agata-te de acel sentiment, gandeste-l, simte-l si totul va fi bine. Cuvintele vor veni si ele.
Si dupa ce termini de scris, asteapta o ora, doua, apoi mai citeste o data. Iti vei da singura seama daca ceva trebuie modificat. Tu esti criticul tau cel mai mare si cel mai dur. Nu noi:*
Deci, povestea pana aici imi place. Astept sa pui nextul. Sa ma anunti te rog frumos.
Multa bafta la scris:*:* si inca o data imi cer scuze

Va rog din suflet sa imi scuzati lipsa milenara de pe site. Am cam avut o pana de inspiratie in tot acest timp... ._. Eh, dar am reusit totusi sa fac pe Mos Craciun si sa aduc un next. Sper sa fie pe placul vostru. Lectura placuta!


Cap. 3 - "Multumesc"

Cand am deschis ochii, ma aflam intr-o camera intunecoasa, pe un pat supraetajat, suportand o durere de cap enervanta. Asternuturile albastre aveau un miros fin de trandafiri. M-am ridicat in sezut dupa care am privit in jurul meu. Ma aflam intr-o camera din cazarma, si dupa cum arata era de barbati. Am studiat pentru un minut incaperea in care ma aflam. Lumina slaba ma facea sa ma simt in largul meu. Eram pe un pat suprapus, pe locul de jos. Pe singurul scaun din incapere, care se afla in dreapta patului, statea cu capul in jos, probabil obosit, unul dintre soldati. Parul sau de un negru intens, facut tepi la spate, iar in fata doua suvite care atarnau rebel, ii cufundau chipul intr-un val de umbra intunecoasa si stranie, dar in acelasi timp incitanta. Coatele ii erau sprijinite de genunchi, aducandu-mi aminte de cine ma asteapta acasa.
M-am dezvelit incercand sa fac cat mai putin zgomot, crezand ca acel tip de pe scaun dormea. Cand am atins cu picioarele mele acum desculte podeaua rece, un fior mi-a strabatut intreg corpul inghetat. Am simtit o durere acuta in coloana vertebrala. Simt cum genunchii mei odinioara zdraveni acum sunt moi, sunt lipsita de orice fel de putere. Ma dezechilibrez si cad, ajungand sa fac un contact nu tocmai placut cu podeaua rece si tare. In acea liniste asurzitoare, cazatura mea aparent usoara m-a obligat sa scot printre buzele mele uscate un geamat destul de infundat. Inchid ochii lasandu-ma moale pe ciment. Simt doua brate calde ce ma cuprind de brau si ma ridica. Ma aseaza foarte usor pe patul de langa mine. Deschid ochii mei bulversati si privesc persoana ce m-a ajutat. Observ ca este tanarul de pe scaun. Se pare ca l-am trezit. Ochii mei intalnesc niste perle absolut minunate, atat de intunecoase incat nici cea mai luminoasa stea nu le-ar fi putut lumina. Nu imi mai pot lua privirea. Avea fata acoperita de doua suvite negre, scotandu-i ochii in evidenta. Buzele mari si usor rosii erau intredechise cersind parca sa fie atinse si savurate pana ce nu vor mai avea caldura in ele. Dar cred ca acum ar trebui sa incetez cu gandurile perverse si sa ma intorc pe pamant.
Scot un "multumesc" destul de incet si timid, obligandu-l pe acesta sa se apropie de mine excesiv de mult. Obrajii mei zgariati si intepatori au devenit brusc rosii, simtind inima ca rabufneste de emotii. Repet "multumesc-ul" dar de data acesta ceva mai tare, acesta zambind se indreapta spre scaunul sau tragandu-l mai aproape de pat. Inima mea iar o ia la goana ca nebuna. Stau de zece minute cu acest baiat intr-o camera si deja nu mai rezist. Trebuie sa destind cumva atmosfera asta insa nu stiu cum. Ii studiez usor imbracamintea, deoarece avea multe insigne pe piept ceea ce inseamna ca este un superior de al meu. Trebuie sa ii arat respect desi nu cred ca este mult mai mare ca mine la varsta. Cand am vrut sa deschid un subiect de vorba, oricare este bun in acest moment un sunet ma face sa inchid gura la loc. Acel sunet era de departe cel mai deranjator. O grenada dupa parerea mea cazuse undeva putin mai departe de locul acesta. Il aud cum se ridica si da sa plece, eu incercand sa ma ridic in sezut ii spun sa ramana caci nu vreau sa stau singura. Se intoarce privindu-ma ciudat. Las capul in jos strangand patura ce imi acoperea costumul meu kaki invelindu-mi corpul. Vocea lui rasuna in toata acea incapere ca o sageata ascutita tragand dupa ea si regretele ca am fost atat de slaba pe front.
-Si in mijlocul luptei ai vrut sa fie cineva langa tine nu? De aceea nu te-ai pazit de grenade, stiai ca cei raniti ajung la "infirmerie". Am treaba, te descurci.
Imi placea mai mult cand nu ne vorbeam. Ma gandesc ca poate era mai bine sa nu il rog sa ramana. In adancul creierului meu se dadea o batalie mult mai apriga decat cea care ma inconjura. Hotarasc intr-un sfarsit sa incerc macar sa ma ridic caci intr-un fel dureros sau altul nu-mi permiteam sa stau si sa lenevesc in timp ce restul lupatu vitejeste pentru a duce la bun sfarsit misiunea si pentru a pleca acasa la cei dragi. In momentul cand am incercat sa ma ridic durerea care m-a brazadat a devenit din ce in ce mai apriga. Reusesc cu greu sa ma ridic din pat incaltandu-ma incet. Singurul lucru ce ma motiva sa continui acesta lupta cu propiul meu corp ranit sunt vorbele brunetului. Nu cred ca a vrut sa sune chiar asa, sau poate a vrut. Capul meu este acum vraiste si incerc sa pasesc afara. Dau la o parte perdele ce acopereau usa care facea contact cu exteriorul si oberv ca toata lumea era cu arma pregtita sa traga. Vad jucandu-se pe mine un punct rosu ce imi facea o mica cruce pe piept. Sesizez cam tarziu ca este de la o arma si ma arunc pe jos, tragand astfel in perdele. Vad acel punct si detinatorul armei cu acesta posibilitate. Intru inapoi si imi iau arma de pe masuta din dreapta usii. Ies si tintesc sniper-ul care tocmai voia sa ma duca in rai. Il omor cu numai o singura impuscatura deoarece nu era prea departe de mine. Se pare ca zilele de antrenament intens dau roade. Simt din nou acea durere si ma las in jos acum fiind pe burta. Observ ca sunt pe un deal destul de inalt si pot vedea toata armata adversa. Trag cateva gloante si ma uit repede sa vad daca am nimerit pe cineva. Din cinci gloante am luat trei oameni, deci nu sunt chiar asa de incepatoare. Sunt descoperita de catre un soldat dusman, acesta isi indreapta arma spre mine. Inchid ochii asteptand sa simt glontul cum ma strapunge. Insa simt pe mana o mica furnicatura, ca de pietricele si il vad pe brunetul de mai devreme in fata mea cu o rana imensa in spate gemand din cauza durerii provocate de glont. Nu imi pot crede ochilor ca el, tocmai el, s-a bagat pentru ca eu sa fiu si acum aici. Ma simt datoare fata de el. Il iau de umeri si se ridica incet. Il ajut sa intre inauntru, ferit de orice pericol, si il intind pe pat. Vad ca are o rana in jurul umarului stang. Daca era ceva mai la stanga il lua fx in inima. Acel glont imi era predestinat mie, nu inteleg de ce mi-a curmat el destinul. Ma duc si iau dintr-un rucsac cateva bandaje si o solutie dezinfectanta. Acesta se dezbraca lasandu-se la bustul gol. Am inceput sa rosesc la vedera trupului sau bine sculptat, cuprinsa din nou de ganduri perverse. Acesta imi vede reactia destul de deplasata. Zambeste si imi urmareste fiecare miscare. Am luat un pic de vata si am inmuiat-o in acel lichid alb mirosind puternic a alcool. L-am atins cu ea peste rana aceea, vazand-ul apoi incordandu-si trupul. Puteam sa jur ca imi face in ciuda. Tin o mana pe abdomenul sau tare ca piatra si cu cealalta ii masez usor rana. Il rog sa se ridice pentru a repeta procesul si la rana de pe spate. Se opune precum un catelus si se ridica cu chiu cu vai. Dupa ce ma asigur ca rana este curata incep sa ii infasor bustul cu tot cu spate. Cand am terminat l-am simtit cum ma strange de mijloc obligandu-ma sa ma apropii de el. Aud un "mersi" suflat atat de tandru la urechea mea drepata incat imi dadea fiori pe spate. Nu mai pot zice nimic, nu credeam ca baiatul de care incepuse sp imi placa, fiindu-mi superior, mi-ar putea darui un moment mai frumos ca asta intr-o situatie nu tocmai placuta. Imi da drumul eu ramanand inca socata. Isi imbraca hainele si pleca fara sa mai scoata vreun sunet. Imi revin in cele din urma si imi iau arma parasind acea incapere.
M-am oprit insa inainte sa ies, srijinindu-ma cu capul de perete. Mintea mea gazduia un flux imens de intrebari pe care nu le putea ascunde. Cea mai chinuitoare si mai apasatoare dintre ele ma intreba cine era el. Gandindu-ma la chipul sau, ma cuprinse o senzatie de deja -vu, dar nu imi puteam explica de ce. Nu stiam de unde imi aminteam de el. Sau poate e doar o inchipuire, poate doar mi se parea.

Cam atat, scuzati-ma dar e cam scurt. :"> Bye. >:D<

helloooo

Este prima oara cand comentez... Un fic care se refera la lumea militara, in care a intrat Sakura, o fata cu o pusca ce pleaca ranita pe front. NU ti se pare putin diferit si cam anormal... Sakura este impreuna cu Neji ? M-ai pierdut prin cuvintele militaresti si nu mai stiu nici de mine. Sakura este indragostita de Sasuke inca din scoala si nici acum nu-i stie numele :)) Cam atat am avut de spus...

Am venit si cu capitolul 4. Lectura placuta! ^_^


Cap. 4 - Memorii

Acel singurel, simplu si totusi plin de pasiune rostit in urma cu cateva minute inca imi mai rasuna in minte. "Multumesc, multumesc, multumesc", un ecou care rasuna incontinuu, care oricat l-as fi implorat sa se opreasca, nu ar fi facut-o. Iar mintea mea continua sa desfasoare filmul si sa imi arate din nou acei muschi in spatele carora stateau cu siguranta ani intregi de munca si sudoare.
Intr-un final, am reusit sa acopar cumva, cu o paturica destul de transparenta ce-i drept, dar am reusit cumva sa incetosez imaginile minunate ce se derulau in mintea mea. Am iesit din cladire cu o vesta anti-glont pe mine si cu arma in mana. M-am lasat pe pamant, mergand taras, in incercarea de a nu ma vedea nimeni. Soarele care se chinuia sa rasara nu ma ajuta deloc, asa ca nu aveam de facut nimic altceva decat a fi precauta si totul mergea ca la carte.
Norocul m-a intampinat astazi, reusind sa ma anunte la un moment dat ca in fata mea se afla un teren minat. M-am dat cu cinci metri mai in spate, am tintit catre o mica parte din armamentul ascuns in pamant si am tras. Tinta fusese perfecta, astfel incat am reusit sa declansez fiecare particica din capcana ce sari in aer, lasand in urma un nor dens de fum negru. M-am ridicat in picioare si am inceput sa fug dar fara sa uit de precautie. Din perdeaua neagra putea oricine sa ma insface si sa ma ia drept prizoniera adversarilor. Cand am iesit din norul de fum, am zarit tabara noastra si m-am apropiat de ei, dandu-le de inteles prin semne ca sunt maistru militar Haruno. Am ajuns cu greu in spatele unui zid de protectie peste care m-am prabusit ca un lemn.
-Chemati un medic, am reusit sa ingan printer gafaielile datorate drumului parcurs pana aici cu ultimele puteri.
In doua minute, doi tipi veneau cu o targa, iar imaginea din fata ochilor mei se incetosa din ce in ce mai mult. Incetul cu incetul, ajunsesem sa nu mai vad decat negru in fata ochilor si sa nu mai fiu capabila sa simt nici o miscare.
..
Captiva intr-un univers al imposibilului, ma gandeam cu disperare la singura persoana care stiam ca m-ar putea salva din nou. In mintea mea se asternea imaginea sa angelica. Ochii sai ca doua perle patate de intuneric. Ma simteam de parca ma cufundam in apa calduta a marii. Dar am simtit si cum aveam sa ma innec, asa ca m-am ridicat brusc, gasind rapid ceva de care sa ma sprijin.
Spre uimirea mea, m-am trezit pe un pat dintr-o camera cu peretii perfect albi, pe o portiune de jos pana sus cu faianta si care mirosea puternic a clor.
-Se pare ca in sfarsit te-ai trezit, se auzi o voce calma.
Am ridicat privirea confuza din cearsafurile de pe pat si am intalnit ochii albastri ai asistentei. Aceasta imi inmana inapoi lantisorul cu placuta de identificare. L-am luat, dar l-am scapat imediat in poala, mainile mele fiindu-mi inca amortite. Am asteptat pentru doua minute ca sangele meu sa imi circule din nou cu usurinta prin vene iar apoi am luat lantisorul si am citit cu atentie cuvintele gravate pe el:
"Haruno Sakura
28 martie 1990
Maistru militar principal"
Pentru un moment, m-am gandit ca poate nu merit acest grad. M-am gandit ca poate ar fi trebuit sa raman la simplul grad de fruntas din liceu. Poate ca nici macar nu ar fi trebuit sa vin aici, poate ca trebuia sa raman acasa, sa ii ajut pe ceilalti colegi din unitate si sa ma bucur in continuare de atingerile fine ale lui Damon. Sa ma uit iar in ochii lui rosiatici, sa imi infig mana in parul sau roscat si sa il sarut cu pasiune.
Am revenit intr-un final cu mintea inapoi in salonul infirmeriei, uitandu-ma la asistenta bruneta. Asezata la un birou din lemn de fag, isi misca mana cu repeziciune pe o foaie. Probabil imi scria vreo reteta sau ceva de genul.
-Cu respect, domnisoara asistenta. Am salutat-o cu diplomatie iar aceasta isi ridica privirea. Permiteti-mi sa va intreb ce se va intampla in continuare. Ma voi putea intoarce pe front?
-In starea in care te afli acum vei parasi echipamentul militar pentru un timp. Vei ramane in unitatea de unde provii si vei scrie documente alaturi de colegii tai.
Am ramas atat de dezamagita incat mi-a scapat un oftat lung si indurerat. Mi-as fi dorit sa raman si sa imi sprijin colegii care sunt acum in razboi si isi risca vietile.
-Intre timp, voi face rost de un insotitor care sa se asigure ca vei ajunge cu bine acasa.
M-a informat in timp ce puse mana pe o statie si chemase pe unul dintre soldati. M-am concentrat in a afla numele acestuia, care era Sasuke Uchiha. Dupa ce termina asa-zisa conversatie, care primi ca raspuns un singur "Afirmativ" sec, veni inspre mine si imi spuse sa imi dau camasa jos. M-am supus vorbelor ei si m-am dezbracat simtind o jena imensa, cu toate ca era si ea fata, ca mine. Aceasta imi infasura in jurul bustului un corset din plastic.
-Chiar este nevoie? am intrebat gandindu-ma ca imi va fi imposibil sa mai fac atatea miscari ca inainte, nu voi mai putea sa ma aplec, sa ma arcuiesc lenesa dimineata cand ma intind in patul meu moale si cald.
Aceasta mi-a raspuns doar dand din cap confirmandu-mi temerile. Dupa ce imi fixa corsetul cum trebuie, mi-a spus ca la problemele atat de grave pe care le am eu la coloana nu exista alta solutie decat operatia. M-am rezumat la tacere in timp ce inghitisem in sec. Dupa ce asistenta se indeparta, mi-am pus inapoi camasa, testand noile mele posibilitati de miscare. Aceasta rupsese o hartiuta din carnetel, hartiuta pe care scrisese cu un minut in urma, si mi-o inmana. Nu m-am chinuit sa citesc ce era si am bagat-o direct in buzunar.
-Mergi si fa-ti bagajele. Chiar acum te asteapta pe hol Sasuke Uchiha, insotitorul tau. Aveti un avion pregatit afara, cand esti gata va urcati si plecati acasa.
M-am dat jos de pe patul inalt printr-o saritura care ma facu sa simt marginea corsetului incomodandu-ma in zona omoplatilor. Am salutat respectuoasa si am iesit din incapere, in fata mea afisandu-se acum holul lung si luminos, cu banchete de piele de-o parte si de alta. Pe una dintre ele statea cu capul sprijinit in maini inconfundabilul brunet care imi salvase viata. Am ramas uimita cand a trebuit sa imi dau seama ca el va fi protectorul meu. Auzind usa inchizandu-se si pasii mei pe hol, isi ridica plictisit din pamant privirea, intersecatand-o cu a mea. Mi s-a parut ca pentru o secunda, ochii lui aveau o licarire perversa, pana cand l-am vazut ridicandu-se si luand pozitia de drepti, cu mana la tampla, salutandu-ma. Am facut acelasi lucru si am continuat sa mergem tacuti pe holul lung. Ecoul pasilor nostri era atat de sec, atat de enervant si de innebunitor incat imi dadea impresia ca nu avea sa se termine prea curand. Dar totusi s-a terminat, tacerea care a urmat continuand sa ma preseze. Nici unul nu indraznea sa spuna nimic pana cand am ajuns in fata usii camerei mele.
-Imi cer scuze, dar am sa va rog sa ma asteptati aici pentru doua minute.
Acesta a incuviintat din cap si s-a sprijinit lejer de perete. Am intrat in camera si mi-am indesat rapid in rucsac tot ce era de-al meu si m-am intors. El era tot acoro, parca nici nu s-a miscat. Parea sa fie asemenea unui inger negru in lumina slaba. Dar am reusit sa alung acest gand, amintindu-mi ca am gresit deja destul din momentul in care am inceput sa privesc atat de profund in ochii lui Sasuke in incercarea de a deslusi o urma de sentiment, cu toate ca nu gaseam nimic. Imi lua intre doua degete placuta de la gat si o citi cu atentie. Un mic zambet inecat in nostalgie ii aparu pe chip.
-Ma intreb, Sakura. Imi pronunta numele dupa o mica pauza, atat de clar incat la auzul vocii lui joase dar melodioase am tresarit. Ma mai tii minte de acum cinci ani? ma intreba retoric.
In acel moment am incremenit. Inlemnisem, aducandu-mi aminte de unde ii stiam chipul, perlele negre, totul. Anii de liceu. Frumosii ani de liceu. Se uita atent la mine si zambi si mai tare, dezvelindu-si dantura perfecta. Cred ca incepusem sa rosesc.
-Imi aduc aminte cum m-ati prins intr-o noapte stand pe holul internatului de la liceu de nebuna. Imi aduc aminte si cum m-ati pedepsit cu doua ore de instructaj noaptea tarziu. Am spus privind in gol si cu vocea tremurand de emotii.
Nu am mai spus nimic si am mers tacuti catre avion. Spre surprinderea mea, aveam pregatit un avion mic, care parea sa fie doar de agrement. Atat de vulnerabil in aceste imprejurari. Exact ca si mine in orice situatie.

Cam atat, sper ca atunci cand am corectat sa nu fi omis vreo greseala. :-)

Pentru cei care nu stapanesc denumirile gradelor in armata, va vin in ajutor cu un link: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grad_militar va uitati in tabel si asta e. :-)