Animezup - forum manga si anime

Salut! Am venit cu un alt fic care sper ca va va placea. Aici e o schia cu apatamentul personajului porincipal careia o sa ii aflati numele mai tarziu. Pentru inceput am sa postez doua din cele trei capitole care sunt gata. Sper ca vor fi pe placul vostru.


http://fc05.deviantart.net/fs71/f/2011/2...47dg3l.jpg



1
Capitolul unu – Autobuzul de la miezul noptii


Orologiul din varful turnului batu miezul noptii. Am parasit incinta bancii si usa transpareanta se inchise cu un clinchet scurt in urma mea. Asa era programul meu din ultimele zile. Cum aproape toti angajatii erau plecati in concediu, eu eram nevoit sa raman peste program. Daca as fi gasit ceva mai bun. Insa nici un angajator nu mi-ar fi dat mai mult sau cel putin o suma egala cu cea pe care o primesc aici.
Privesc in jur si ideea de a merge, din nou, singur acasa, ma inspaimanta. Strada e pustie si nu gasesc nici macar un trecator in a carui privire sa-mi infund teama si sa spun cu voce tare ca nu sunt singur. Dimpotriva, eram complet singur de cand ma stiu. Iubita ma parasise cu cateva saptamani in urma pentru un pilot de Formula 1. Eu nu insemnam nimic pentru ea. Doar un sac cu bani si, cand se goleste, cauta altul plin. Asa au fost toate iubitele pe care le-am avut.
M-am intors cu fata spre cladirea impunatoare a bancii si i-am facut cu mana portarului. Cred ca l-as putea numi prietenul meu. Singurul meu prieten se acolo. Toti ceilalti ma calca in picioare si cred ca sunt prostul lor. Dar vor vedea ei introi zi.
Batranul Jennson isi mangaia barba carunta si ma privea cu cel mai bland zambet pe care l-am vazut vreodata. Fusese portar inca dinainte sa vin eu ca angajat si avea in urma ani de experienta in cadrul Academiei de Politie. Mie teama ca proprietarul il va da afara in orice moment.
Cu o mana in buzunar si cu cealalta pe manerul servietei, grabesc pasul spre casa. Nu imi place intunericul, desi nu mai sunt un copil de cinci ani care doarme cu lumina aprinsa. Nu ca mi-ar fi frica, e doar senzatia aceea de a fi urmarit, senzatia aceea care imi face parul sa se ridice pe cap. E, pur si simplu, greu de ignorat. Insipir adanc aer in piept pentru a alunga nesiguranta din sufletul meu si pentru a ingropa teama se isi facuse cuib in subconstientul meu.
O briza usoara ma facu sa-mi apropii haina de trup. Tremuram, insa nu imi puteam da seama din ce cauza. Oare de teama? Sau doar de frig? Parca simteam ca ceva sau cineva e pe urmele mele si ma urmarise inca de la intrarea in banca. As fi preferat compania cuiva decat nesiguranta ce imi cuprindea tot trupul si incepea sa-mi acopere mintea cu o ceata deasa. Vroiam sa vorbesc cu cineva, nu imi pasa cu cine, doar sa nu fiu singur. Spre ghinionul meu, nu era umeni afara la acea ora. Ar fi trebuit sa raman cu batranul Jennson. Nu! Nu trebuie sa gandesc asa. Urma sa ajung imediat acasa. O baie fierbinte mi-ar prinde bine acum.
Continui sa merg, pasind atent pe pavajul de piatra. Desi in jurul meu nu puteam vedea decat luminile palpaitoare ce se leganau la fiecare adierea a vantului ce iti ingheta sangele in vene. Trebuie sa recunosc ca mi-e frica. Nu m-am simtit niciodata asa de slab, asa de vulnerabil. Presimteam ca ceva rau avea sa mi se intample in seara aceasta. Dar speram din tot sufletul sa ma insel.
Privesc in jur. Doar susurul vantului si scartaitul lampilor ce se leagana sub atingerea lui. Atat pot auzi. Brusc, imi dau seama ca sunt mai aproape de destinatie decat mi-am imaginat. Inaintea mea, la numai cativa metri, vad statia de autobuz, luminata doar de razele palide ale lunii. Rasuflu usurat stiind ca nu mai am mult pana acasa, singurul loc in care m simt in siguranta. Si, ca de obicei, sunt singur. Numai un prost ca mine ar fi la ora asta pe strada, in timp ce ceilalti dorm. Asta ar trebui sa fac si eu.
Ma asez pe banca si astept. Autobuzul trebuie sa soseasca in orice moment. Minutele trec, in timp ce privirea imi cade asupra cerului senin al noptii. Oare ce e dincolo de nori, dincolo de cer, dincolo de univers? Mereu m-am intrebat cum e sa zbori liber printre stele, sa simti caldura soarelui si sa ii vezi frumusetea. In copilarie am visat ca voi deveni astronaut, ca voi zbura cu racheta prin spatiu si ca iivoi descoperi secretele. Oare cat e de lat? Oare cate mii de constelatii are sub aripa lui protectoare?
Am inceput sa visez cu ochii deschisi. Dar nu pentru mult. Dupa cateva minute, aud motorul autobuzului in departare. Inca nu il pot vedea. Debea dupa cateva clipe, farurile lui strapung intunericul abisal dinaintea mea. O raza de speranta. Inima imi tresare si siguranta se cuibareste din nou in sufletul si mintea mea. Voi fi acasa in scurt timp. Imi intorc privirea pentru a-i evita razele puternice de lumina ce-mi loveau fata fara mila. O clipa mai tarziu, vad usile cum se deschid si pasesc linistit inauntru. Ajungand in dreptul soferului, un fior rece imi traverseaza sirea spinarii si imi tin ochelarii, care erau gata-gata sa-mi alunece de pe nas. Chipul lui parea dintr-un film de groaza, iar, pentru cateva secunde, mi se pare ca ochii lui au o nuanta de rosu aprins. Imi scutur capul si il privesc din nou. Desi nu il pot vedea atat de clar pe cat as vrea. Trupul meu vroia sa se indeparteze, insa mintea imi spunea ca trebuie sa merg mai departe. Pana acasa nu mai e mult.
Ezitant, ii intind cinzeci de dolari iar el imi dau restul si un bilet alb. Prind un colt al biltului si degetul imi cade pe mana lui. Tremur cand simt ca ma prinde de incheietura si ma priveste insistent. Mana lui era rece asemenea ghetii iar in privire ii pot citi foamea. Foamea de ce?
Ma desprind din stransoarea lui si ma indrept rapid spre spatele autobuzului, in cautarea unui loc liber. Insa ma opresc cand le sint privirile reci. Toti se uitau la mine ca si cum as fi un pui pe o farfurie, cu o furculita imfipta in el. Ma simteam ca o oaie printre lupi, o haita de lupi flamanzi. Femei, barbati, copii si batrani. Disconfortul ma cuprinse si as fi vrut sa ies cat mai repede din acel loc plin de nebuni, insa, cand ma indrept spre usa, aceasta mi se inchide in nas. Nu aveam ce sa fac, asa ca am pornit spre singurul loc care mai era iber, tocmai in spate.
Ma asez, ingnorand privirile lor iritante. Nu imi mai pasa. Parca totul e impotriva mea astazi si nimic nu imi iasa bine. In ce incurcatura m-am bagat acum? Nu era zi in care sa nu provoc vreo problema, atat colegilor, cat si pritenilor. Daca acum cateva minute vroiam sa vorbesc cu cineva, in acest moment inima imi spunea altceva. Vroiam sa fiu singur, departe de acei ciudati.
Mi-am inchis ochii si mi-am spus ca totul e doar in imaginatia mea. Nimic nu e adevarat. Era doar teama de a fi singur, acea teama care ma avertiza de pericol si inventam motive pentru toate lucrurile din jurul meu.
Mi-am luat ochelarii de pe nas si mi-am sters chipul transpirat cu un servetel. Obrajii ii erau asprii. Ar fi trebuit sa ma barbieresc azi-dimineata. Imi trec mana peste frunte, dupa care imi pun din nou ochelarii si ma sprijin cu cotul de marginea ferestrei, cu obrazul in palma. Ochii imi erau din ce in ce mai grei iar somnul pune stapanire pe mine. Orele nedormite incep sa ma ajunga. Ultimul lucru pe care il vad e intunericul de cealalta parte a ferestrei. Pleoapele mi se inchid si, in doar cateva secunde, adorm, cu gandul la micul meu apartament si la Sam.


[b][i]Capitolul doi – Schimbarea. Inceputul cosmarului

Cand deschid din nou ochii, aud o voce care imi vobeste.
-Esti bine , tinere?
Imi ridic capul si ma uit surprins in jur. Nu mai eram in autobuz, ci pe o banca, in fata unui bloc ce se inalta spre vazduh. In dreapta mea vad o batrana cum ma priveste ingrijorata. I-am auzit intrebarea si ca raspuns am dat afirmativ din cap. Parca cineva imi luase vocea. Nu puteam vorbi si imi simteam gatul uscat, simteam ca si ultima picatura de energie din corpul meu fusese adsorbita. Ma simteam slab. Mainile imi tremurau si chipul imi era barzdat de cearcane adanci. Vroiam sa-mi inchid ochii si sa dorm, insa nu aici. M-am prins cu o mana de spatarul bancii de lemn si m-am ridicat. Daca nu m-ar fi ajutat batrana, as fi cazut.
-Ai patit ceva, tinere? Esti palid. Mama ta nu ti-a spus ca ar treui sa mananci mai mult? o aud cum imi vorbeste.
Imi atinge fruntea cu palma, dupa care continua si mai ingrijorata:
-Arzi. Ar tebui sa mergi la doctor. Nu am mai vazut asa ceva pana acum.
Avea o privire blanda si parul alb ca spuma laptelui. Vocea ei dulce aducea bucurie celui care o asculta. Vorbea rar si cu un calm pe care nu l-am mai intalnit pana acum. Imi aducea, oarecum, aminte de bunica. Obisnuia sa-mi spuna cele mai frumoase povesti, cu o voce blanda si relaxata. Imi spunea mereu ca nu e bine sa ne grabim in viata si sa lasam lucrurile sa mearga de la sine.
Insa eu eram prea mic ca sa inteleg la ce se refera. Murise cu doua luni inainte ca eu sa fi implinit noua ani. Inca imi e dor de ea, desi au trecut zece ani de atunci. As fi vrut sa fie langa mine mereu.
Am tresarit cand am simtit ca batrana incerca sa ma aseze pe banca. Scoase din sacosa pe care o tinea pe umar un termos si imi intinse capacul din care iesea un miros placut de menta si tei.
-Bea asta. Te vei simti mai bine.
Am luat capacul cu ambele maini si l-am baut cu sete dintr-o inghititura. Gatul mi se umezi si aburul cald parca imi incalzise corzile vocale. Avea dreptate. Chiar ma simteam mai bine.
-Multumesc! i-am raspuns in timp ce ii inapoiam capacul.
-Mai vrei?
Am refuzat politicos. Trebuia sa ajung acasa si sa ma intind. Sam probabil ca ma astepta nerabdator si infometat.
Ajutat de batrana, m-am ridicat din nou. Nu mai tremuram, insa picioarele imi erau grele. Primul pas a fost cel mai greu. Ma durea tot corpul, totul parea sa se invarta in jurul meu. Ma simteam rau, ca si cum m-as fi imbatat si nu mai puteam sa pasesc cum trebuie. Dar acum eram mai treaz decat am fost vreodata.
I-am spus batranei ca trebuie sa plec, in timp ce mi-am dat seama ca apartamentul meu e la cativa metri in fata, dupa colt. I-am multumit inca o data si am pornit spre casa. Fiecare pas pe care il faceam era din ce in ce mai nesigur, ca si cum ar fi umblat prin zapada cu picioarele goale. Cateodata, mai aruncam priviri rapide in urma pentru a o vedea pe batrana cum nu parea sa ma scape din ochi. Pana nu am ajuns in fata usii, ea ramasese in acelasi loc. Am apucat cleanta cu o mana si cu cealalta am tastat codul. Cand usa s-a deschis, am vazut-o cum se indeparteaza cu pasi marunti. Poate vroia sa se asigure ca ajung cu bine.
Cu tot ce mi-a mai ramas, am impins usa si am patruns pe micul culoar, cu peretii de un verde pal, acoperiti de tablouri. Mereu m-am intrebat de ce alesese proprietara acea culoare. Nimanui nu-i placea.
Nici nu am ajuns bine la prima treapta, ca aceasta apare brusc din prima camera de pe hol. Avea in brate o pisica din aceea fara blana si cu urechile mari. Nu mi-a placut niciodata acea rasa si ceea ce nu inteleg este cum se poate uita cineva la acel animal si, totusi, sa spuna ca e frumos.
Ma intorc spre femeie. Animalul se uita urat la mine, fiind parca gata de atac. Proprietara e o femeie slaba, care are o pasiune pentru pisici. Purta aceasi ochelari de aproape douazeci de ani si refuza sa-i schimbe, desi nu prea vede cu ei. Ma priveste cu acei ochi de soparla, verzi ca pielea unei broaste si mangaie pisica pe cap. O aud deseori vorbind cu ele, deoarece locuieste singura si refuzase sa se casatoreasca. Spunea ca pisicile sunt viata ei. Ma intreb ce vede la ele.
-Domnule ... se opreste si isi schimba complet privirea. Vroia sa comenteze pentru faptul ca nu i-am adus banii de chirie la timp.
-Daca e vorba de bani, o sa ii aduc la sfarsitul lunii. Pana atunci, nu va primit nimic.
-Lasa banii. Nu asta conteaza acum, adaunga, luandu-si ochelarii de pe ochi. Dar ce s-a intamplat cu tine, James? Esti palid. Te simti bine?
I-am raspuns ca sunt la fel de sanatos, dar privireai ingrijorata nu ii disparu de pe chip. Vroiam sa plec sus, insa nu era frumos din partea mea sa nu ii raspund. Nu ma simteam deloc bine. Simteam ca ard din interior iar fata imi era in totalitate acoperita cu sudoare.
-Trebuie sa plec. Mi-a parut bine sa va vad.
M-am prins cu o mana de balustrada si am inceput sa urc scarile, fiecare pas furandu-mi si energia care imi mai ramasese. O treapta, doua, trei. La a cincisprezecea am ajuns la etajul unu. Un oftat evada din gura mea, in timp ca ma gandeam ca mai am de doua ori distanta pe care am parcurso pana acum.
Dupa cateva minute chinuitoare, am ajuns. Am intors cheia in broasca si am impins usor usa, atat cat sa aud latratul lui Sam de cealalta parte. Prietenul meu ma intampina cu o privire de ingrijorare si bucurie in acelasi timp. Tatal lui Sam era un ciobanesc german iar mama lui, un Collie. ll am de aproape zece ani, cadou din partea mamei mele la aniversarea mea de paisprezece ani. Mi-e cel mai loial prieten si nu m-a lasat niciodata la greu.
Deschid larg usa iar Sam se apropie de mine, cu limba atarnadu-i intr-o parte. Asa face mereu cand ii e foame.
Intru pe micul hol, dupa care incui usa. Niciodata nu se stie cine iti poate intra seara in casa. Apoi imi indrept toata atentia asupra lui si il mangai pe cap. Cred ca l-am rasfatat prea mult. Arunc servieta pe un mic fotoliu de langa zid si apas intrerupatorul. La celalalt capat al micului hol, sufrageria se umplu de lumina. Nu e cine stie ce. Doar o masa, o canapea de bumbac si un televizor, iar parchetul acoperit din loc in loc de mici covoare albastre. Mi-am cumparat de curand o biblioteca pe care am de gand sa o umplu cu carti. Dar mai tarziu.
Ma indrept direct spre bucatarie, pentru ca mai apoi sa intru in depozitul pentru alimente, de unde iau un pachet cu mancare pentru caini. Umplu bolul lui Sam, care ma priveste, in timp ce isi misca coada ca un stergator de pe parbrizul unei masini, maturand covorul. Debea dupa ce ma indepartez putin, el se apropie si isi goleste bolul in cateva minute. Acum cerseste din nou mancare. De data asta, nu-i mai merge. Ma tem ca a cam pus ceva in plus saptamana asta si nu vreau sa fiu nevoit sa trec pe la veterinar. Nu ii place acolo.
Il mangai dupa urechi si ii spun sa stea acolo. Ma asculta si se aseaza in cosul lui, cu botul pe labe. Iubesc cainii pentru ca sunt cele mai loiale animale pe care le poate avea cineva. Iar pe Sam il iubesc cel mai mult. Daca il am pe el, sunt fericit.
In acele momente, parca am uitat de oboseala ce imi cuprinse trupul si de faptul ca ardeam ca un foc de tabara. Imi arunc haina si ma indrept spre dus. Aveam nevoie de o baie rece.
Cand am dat drumul la apa, ma simteam deja alt om. Picaturile reci imi spalau pielea transpirata si ma racoreau. Mi-am dat parul pe spate, in timp ce apa imi aluneca pe piept in jos, calmandu-ma.
Am ramas acolo cateva minute bune, dupa care mi-am pus un prosop in jurul taliei si altul pe cap. Ma simteam mult mai bine.
M-am apropiat de oglinda pentru a-mi da seama ca batrana avusese dreptate. Chipul meu avea o nuanta de portocaliu spre alb iar pielea imi stralucea din cauza picaturilor de apa. Apoi am vazut ceva neobisnuit. Pe gatul meu erau doua urme rosii, mici, ca si cum cineva m-ar fi intepat cu varful unui ac. Le-am atins cu varful degetelor, dar erau prea mici sa le simt. Le-am ingnorat si mi-am mangaiat barbia aspra. Maine dimineata trebuie sa ma barbieresc. Si ma intrebam de ce nu ma plac fetele.
Mi-am sters fata cu un prosop, mi-am uscat putin parul, dupa care mi-am luat pijamaua: un maiou alb si o pereche de pantaloni de bumbac de aceasi culoare. Am facut o mica vizita la bucatarie pentru un pahar cu apa rece, dupa care, condus de oboseala, m-am pus sa dorm. Dar un inainte de a-i spune lui Sam noapte buna, gest la care pritenul meu imi raspunse cu un latrat scurt.
Pot spune ca a fost o noapte foarte agitata. Ma trezeam din cinci in cinci minute, cu fata inecata in transpiratie si, de fiecare data, Sam aparea in fata usii, parca ingrijorat. Luna se reflecta in ochii lui albastrii si ii facea mai tristi decat pareau. De fiecare data, il priveam vesel, zambind. Insa nu eram bine. Tot corpul imi ardea si fiecare muschi ma durea la orice miscare. Chiar si zambetul acela imi facea muschii fetei sa se intinda si sa imi trimita semnale dureroase prin tot corpul. Ce se intampla cu mine? Simteam sa nu mai pot si odata m-am trezit strigand. M-am uitat la ceasul de pe noptiera. 3:15. Luna se ridicase sus pe cer iar razele ei patrundeau prin draperia albastra. Sam, ca de obicei, ma privea din pragul usii deschise. Arata mai ingrijorat de cand l-am vazut ultima oara. Se apropie cu grija de pat si isi aseza capul pe margine.
-Ce s-a intamplat, baiete? Nu iti face griji. Sunt bine.
Il mangai pe cap, dupa care el sare rapid pe pat si se cuibareste la picioarele mele.
Zambesc.
-Bine, poti sta acolo. Dar doar in noaptea asta.
Il aud cum ofteaza si cum isi misca coada dintr-o parte in alta.
Am inchis din nou ochii si am avut un somn linistit, stiind ca el e alaturi de mine. Vom trece impreuna peste toate obstacolele ce ni le arunca in cale viata si vom fi nedespartiti. Nu stiu ce m-as face fara el. Fara prietenul meu cel mai bun.
Cand ma trezesc, soarele se ridicase deja deasupra norilor si isi impreastia razele asupra naturii.
Mi-am deschis incet ochii, dupa care m-am ridicat pentru a vedea ca patura cazuse la marginea patului iar Sam plecase la locul lui. Probabil ca ma intorsesem de atatea ori si nu a putut sa doarma. M-am ridicat la marginea ptului, cu talpile goale pe covorul moale. Imi placea sa umblu descult prin casa, insa, de cand imi renovasem baia si perioada aceea in care m-a prins raceala care era sa ma omoare, doctorii m-au sfatuit sa nu mai fac asta.
Mi-am luat papuci de casa in picioare, dupa care am observat ca ma simteam mult mai bine. Totul era parca difereit, intr-un mod ciudat. Vedeam toate detaliile din camera, chiar si cateva fire din blana lui Sam la picioarele patului. Era ciudat cum vedeam totul clar fara ochelari. Mi-am intors privirea spre noptiera. Ceasul arata ora 8:10. De obicei ma trezeam pe la 10:00 si ma grabeam sa nu intarzii la locul de munca. Astazi nu. In sfarsi aveam timp sa iau o gustare ca oamenii normali si sa ma barbieresc.
Imi mangai din nou barba aspra si imi dau seama ca barbieritul e primul lucru de pe lista, asa ca ma indrept direct spre baie. Trec pe langa Sam si ii spun buna dimineata, apoi el imi raspunde in felul lui. Ma priveste putin speriat pentru cateva clipe, pentru ca mai apoi sa adulmece aerul de cateva ori si sa inceapa sa dea din coada vesel. Nu imi pot da seama ce era cu el, dar acum e bine. Daca el e fericit, si eu sunt fericit.
Ii umplu bolul cu mancare. Pot sa vad in ochiil ui ca e lihnit. Apoi intru in baie. In graba mea de noapte trecuta am uitat sa strang prosoapele ude de pe jos iar acum barbieritul trebuia sa mai astepte putin. Debea dupa ce am adunau prosoapele si le-am pus deoparte, m-am asezat in fata oglinzi. M-am privit uimit pentru cateva minute. Sunt eu persoana din oglinda? Dar nu era posibil. Pielea mea avea o nuanta albicioasa si se asorta perfect cu pijamaua. Ochii mei, odata verzi, erau acum usor purpurii, cu o tenta de rosu. Nu am auzit despre nici un caz in care ochii cuiva sa-si schimbe culoarea peste noapte. Dar cel mai ciudat lucru era faptul ca micile urme rosii de pe gat nu mai erau, ca si cum nu au fost niciodata acolo. Ciudat. Daca nu luam in considerare pielea si ochii, ma sinteam ma bine ca niciodata. Mai bine spus, ma simteam ca nou. Parca eram alta persoana.
Atunci am hotarat ca a venit timpul unei schimbari. Mereu m-am intrebat cum arat cu mustata si cu un mic cioc in barba, asa cum am vazut odata intr-o revista. Am luat spuma de ras si o lama de unica folosinta si mi-am inceput transformarea. In cateva clipe, avem obrajii netezi ca pielea unui bebelus si un inceput de mustata. Chiar imi statea bine, desi nu vreau sa ma laud. Am iesit din baie un om shimbat.
-Ce spui, Sam? Imi sta mai bine asa? l-am intrebat, mangaindu-mi obrajii proaspat rasi.
El imi raspunse printr-un latrat.
-Atunci o s-o iau ca pe un ” da”.
M-am schimbat rapid, dupa care simteam ca as manca ceva. Nu numai Sam sa aibe rezervorul plin.
Am luat o masa scurta cu sunca si oua, iar pe langa, un pahar cu lapte. Mi-e de ajuns. Dupa ce am strans masa, am observat ca nu trecuse nici jumatate de ora de cand m-am trezit si aveam destul timp pentru alte activitati.
-Cine vrea sa se plimbe? Chiar nimeni? Bine, poate ma duc doar eu singur.
Atunci il aud pe Sam cum latra si alearga in jurul meu, vesel. Cred ca incep sa-mi pierd mintile. Cred ca influenta batranei proprietarese ma ajunge din urma, dar nu im pasa. Imi place sa vorbesc cu prietenul meu patruped, desi as fi vrut sa imi si raspunda. Toata povesteaasta are si o parte buna: ii pot spune tot ce gandesc, fara sa ma simt criticat. Of, Sam, nu stiu ce m-as face daca te-as pierde.
Mi-am luat jacheta albastra pe spate, i-am prins lesa de zgarda lui Sam si am pornit spre parc. Nici nu mai stiu cand l-am plimbat ultima oara.
Dupa ce m-am asigurat ca usa e inchisa, am luat-o pe scari in jos, in timp ce animlaul se agita inainte, tragandu-ma dupa el. De parca eu as fi cainele si el ma scoate la o plimbare, nu invers.
Din fericire, nu am intalnit nici una din pisicile doamnei Stribly. Inca imi amintesc prima intalnire a lui Sam cu una din ele. Pisica aproape ramasese fara coada daca nu l-as fi luat de aaolo la timp. Nu am vazut niciodata atat de multa blana de pisica in acelasi loc. Batrana ma amenintase ca ma da afara daca il mai vede pe Sam langa „ copii ei „. Ca sa fiu sincer, are nevoie de mine pentru banii de chirie pe care ii aduna cu atat grija de fiecare data de parac ar fi din aur. Doua sute cinzizeci de dolari pe luna nu e mult, desi as fi preferat o camera la un hotel de trei stele. Daca mi-as permite.
Mi-am adunat toate gandurile si am impins usa. Aceasta zi se va numara pentre cele mai ciudate pe care le-am avut. Eram alt om, cu o alta infatisare. Insa in interior eram tot eu.
[/i][/b]


Cam atat pentru astazi. Voi posta cand am mai multe capitole si cand voi vedea cel putin un comentariu.

EDIT Daria: fără culori ^^

Buna, Lanna :D

Mie una imi plac mult cele doua capitole. Ideea este frumoasa si nu imi amintesc sa o mai fi intalnit :-? Titlul e chiar interesant si se potriveste cu ficul in sine.
Imi place foarte mult cum descrii, in special sentimentele personajelor. La un moment dat chiar ma simteam in mijlocul actiunii. Ma bucura faptul ca nu treci de la o idee la alta.

Vazusem cateva greselute de tastare. Spre exemplu:
"introi zi"- intr-o zi
"Insipir"- inspir
"teama se isi"- teama ce isi
"nu era umeni"- nu era nimeni
"Debea dupa cateva clipe"- De abia dupa cateva clipe

Inca odata iti spun ca imi place ficul tau pana acum :P Spor la scris la urmatoatele capitole!

Te rog din suflet sa ma anunti cand pui continuarea. Te-am pupat :*

Salut din nou. Postez acest nou capitol de pe noul mei laptop.
Sper sa va placa si sper sa am cat mai multe comentarii.




Capitolul trei – Amenintarea

De cum am pasit afara, am fost nevoit sa-mi inchid ochii pentru catva clipe. Lumina soarelui era mult prea puternica, asa ca mi-am ascuns fata in pamant. De obicei nu aveam probleme cu asta, dar se pare ca noul James da. Simteam cum pielea fetei incepe sa-mi arda si ochii sa ma doara. Ma simteam slabit, ca si cum lumina soarelui mi-ar fura toata energia.
Am intrat grabit inapoi. Cand mi-am deschis ochii, imi era mai bine. Sam ma privea cu botul pe labe, oarecum ingrijorat. Nu cred ca isi dadea seama ce se intampla cu mine. Nici eu nu stiam. Mi-am amintit ca ma o pereche de ochelari de soare in dormitor. M-am intors in camera, mi-am luat ochelarii, dupa care mi-am pus o sapca pe cap. Poate asa reuseam sa ma feresc de lumina nociva a soarelui.
Am iesit din nou. De data asta, nu mai aveam nici o problema. Insa nu imi pot explica aceasta reactie a mea la lumina.
Fara sa ma gandesc prea mult la asta, am pornit spre parc, care era la doar cateva strazi departare. Lui Sam ii placea sa fie plimbat si regret ca am fost orbit de munca. Am uitat de nevoile pritenului meu. Pasea mereu inaintea mea, cu limba intr-o parte. Desi era o zi racoroasa in comparatie cu altele, nu simteam nici frigul, nici brizele reci ce ma loveau direct in fata. Parca eram imun la ele. Nu am dat prea mare importanta acestui mic detaliu. Nu la asta mi-era mintea. De fapt, la nimic legat de probleme care sa ma supere in vreun fel. Eram fericit. Nu m-am simtit nicodata asa de liber, asa de relaxat. Parca nu mai eram eu. Acum cateva zile ma temeam, imi era frica de orice miscare iar acum zambeam. Chiar eram alta persoana, un James imbunatatit. Din toate punctele de vedere. Ma simteam mai puternic. Mai puternic decat acum cateva zile, desi nu am fost nicidata la sala. Mi-ar fi placut totusi. Acum nu mai aveam de ce sa ma plang.
Dupa cateva minute, am ajuns la intrarea in parc, o mica padure cu alei de piatra, banci de lemn de fiecare parte iar in inima lui, o fantana arteziana in totalitate din marmura. Statuete mici sculptate din acelasi material m-au intampinat de-al ungul unei alei lungi, cu multe ramificatii, infatisand personalitati importante ale timpului: Beethoven, Mozard, Einstein, Aristotel, Platon si multi altii a caror nume, din pacate, le-am uitat. Nu mi-a placut prea mult scoala, doar orele de istorie. Ascultam cu foarte mare atentie orele profesorului la universitate, si, nu vrea sa ma laud, eram printre primi la cursuri. Nu imi placea sa aduc lucrarile cu intarziere, asa ca le faceam cu o saptamana inainte. Toti ceilalti ma credeau un tocilar, dar la matematica nu reuseam sa inteleg ceva, desi profesoara ne explica chiar si de doua ori. Dar se pare ca m-a luat putin valul amintirilor. O mica pauza in gandire nu strica cateodata.
Parcul e plin de oameni care vor sa se relaxeze iar bancile sunt toate ocupate. Cu coada ochiului vad o imagine nu tocmai placuta, care imi aduce amintiri negre din trecut. Un cuplu fericit, sarutandu-se. Nici nu mai stiu cand am sarutat ultima data o fata. A trecut atat de mult timp de cand am avut o iubita, incat nici nu mai stiu cum e iar imaginea celor doi imi sterge zambetul de pe chip. Imi indrept privirea. Inaintea mea, o femeie cu un carucior. Parca ii simt frustrarea, nelinistea, oboseala. Copilul ii ia toata energia. Pot auzi plansul lui ca si cum ar fi langa mine, fiecare miscare a celor ce trec pe alei. Soaptele lor imi patrund in minte si simt cum capul meu e pe cale sa cedeze. Ma simt obosit, sleit de puteri. Dar cum e posibil?
M-am oprit pentru cateva clipe int-run loc si am inceput sa-mi masez fruntea. Trecatorii imi aruncau priviri ingrijorate si ma ocoleau. Parca ii aud. “ Saracul de el. Uite ce palid e. ” sau “ Ce are tipu’ ala? “ Ii ignor si imi continui drumul. Din greseala, dau peste cineva. O fata in unifrma.
O ajut sa se ridice, dupa care o aud vorbind:
-Ce neindemanatica sunt. Ar trebi sa ma uit unde merg. Unde imi e respectul? Ar trebui sa-mi cer scuze.
-Nu e nimic, am raspuns. Nu e vina ta. Esti bine?
-Poftim? Mi-a citit cumva gandurile? Eu nu am spus nimic, o aud din nou.
Ce vrea sa spuna? Nu inteleg. Nu vorbise oare cu mine? Abia atunci imi dau seama ca ea nici macar nu isi deschisese buzele. I-am citit cumva gandurile? Stiu ca asa ceva nu e posibil. Atunci cum?
Mi-am cerut scuze si am tecut pe langa ea. Nu vroiam sa ma creada un ciudat.
Am mai facut cativa pasi inainte, cand am fost oprit de replica jignitoare a unui individ ce se rezema cu spatele de un copac.
-Te-am mirosit de la o posta, vierme!
Mi-am intors privirea spre el. Sam incepu sa maraie si facu cativa pasi in spate.
-Cu mine vorbesti? il intreb.
-Dar cu cine altcineva, desteptule?
Deodata, am simtit cum un sentiment ciudat pune stapanire pe mine. Parca miroseam pericolul in aer si acel pericol venea din dreptul individului. Purta o haina lunga si o palarie ce ii acoperea ochii. Avea o privire fioroasa pe chip. Fata lui era acoperiat de un strat subtire de barba, care se oprea in dreptul mustatii. Arata ca un personaj din banda aceea desenata, X-Men. Wolverine parca ii spunea.
M-am uitat mult timp la acel strain care, aparent, ma jignise fara motiv. Ce vroia de la mine? Nu l-am vazut in viata mea. Am tresarit cand un lup cenusiu aparu de dupa copac. Ii simteam frica, nelinistea. Imi arata coltii, ca si cum imi demonstra cine era seful. Sam tremura din tot trupul la vederea lupului si respira din ce in ce mai greu. Mi-am pus mana pe capul lui pentru a-l linisti, insa el nu se misca din loc. Ce il apucase? Niciodata nu s-a comportat atat de ciudat in preajma altor animale.
M-am intors cand am simtit o mana grea pe umarul meu stang. Un barbat putin mai inalt decat mine, cu parul negru ca taciunele si ochii rosii ca petelele unor trandafiri ma privea insistent. Cand ajunsese el acolo? Inca o problema ce ma punea pe ganduri.
Cel cu lupul parca maraise la el sau, cel putin, asa mi s-a parut. Ma uitam cand la unul, cand la altul, ca si cum as fi fost in mijlocul unui conflict intre cei doi.
-Michael, nu te baga! Nu e treaba ta, il aud pe primul.
-Calmeaza-te, Samuel. Nu simti ca inca nu e un … unul de-al meu? adauga celalalt, fara ca eu sa inteleg ce isi spuneau.
-Poate nu e, dar va deveni curand. Am deja probleme cu tine, nu vreau sa fie doi viermi in cartierul meu. Abia ma descurc cu unul.
-Vad ca nu te-ai ischimbat, dupa toti acesti ani in care familiile noastre au devenit dusmane.
-Poate ca esti mai in varsta decat mine, dar nu ma dau batut asa usor.
Vazand ca nu am nici o sansa sa inteleg ce se intampla, imi cer scuze pentru deranj si fac un pas in fata, insa vocea celui de-al doiela am opreste.
-Stai putin. Inca nu am terminat.
-Eu trebuie neaparat sa plec. Nu vreu sa va retin.
-Unde crezi ca pleci, vierme? Dupa cum a spus si prietenul meu aici de fata, nu am terminat cu tine. Michael, asta e intre mine si el. Nu am de gand sa-l las sa scape asa usor, fie ca e vorba de unul intreg, fie de o corcitura, adauga furios cel cu lupul.
-Orice ar fi intre voi, sper sa va rezolvati problema. Va doresc o zi buna.
L-am tras pe Sam dupa mine, dupa care i-am auzit pe cei doi cum isi continuau discutia aprinsa.
-La o parte din calea mea!
-Lasa-l in pace, Samuel! Nu cred ca Cel Mare ar accepa asta.
-Michael, nu stii in ce te bagi. Nu-mi pasa mie de El sau de Cei Batrani. Din partea mea, pot sa se …
Nu am putut auzi restul propozitiei. Pentru cateva clipe, mi-am intors privirea inapoi si l-am vazut pe cel care isi spunea Samuel ca arata spre mine si striga zgomotos:
-Asta a fost doar inceputul. Fereste-te de mine, altfel voi deveni cel mai groaznic cosmar al tau.
I-am ignorat amenentarea. Nu il cunosteam si speram sa nu il mai vad vreodata. Oricum nu am inteles ce anume isi spuneau. Desi m-a facut putin curios. In privire i se putea citi furia, nervozitatea. Isi strangea haina intre degete. Parca nu vroia sa-l supere pe celalalt.
Mi-am vazut de plimbare, fara sa-mi aduc aminte de acel episod ciudat. O parte din mine radea nepasatoare, in timp ce cealalta se temea de amenintarea individului cu lupul. Ce legatura avea acel animal cu toata povestea? Daca as fi auzit undeva, nu as fi crezut, dar in acest caz, cred ca ar trebui sa ma tem. Desi nu aveam nici o idee de ce ma amenintase .
Pe chipul lui Sam ramasese acea privire ingrijorata. Isi intoarse capul de cateva ori, parca avertizandu-ma. Dar ce motiv as avea sa am tem pentru propria viata? Acum nu imi mai placea. Veselia mi se tramsforma in confuzie si aceasta crestea cu cat nu ma gandeam la ziua asta. Intai autobuzul, noaptea aproape nedormita, schimbarea. Iar acum asta. Ce se intampla cu viata mea de pana acum? Cum avea sa continue toata pvestea asta bizara? Nu aveam habar ce se intampla cu mine, cu noul James.
Mi-am inchis ochii pentru cateva clipe. Parca simteam fiecare persoana din jur, le auzeam miscarile. La aproape doi metri de metri de mine, un baiat se juca cu cainele lui. Pe o banca din apropiere, un batran se intreba cat avea sa ma tina chinul lui iar putin mai departe, o femeie privea cum iubitul eu pleaca cu alta. Vedeam totul fara sa imi deschid ochii, simteam drumul sub talpi ca si cum l-as fi atins cu obrazul. Era o senzatie ciudata, pe care nu am mai intalnit-o pana acum.
Imaginea acelui Michael ce imi trecu rapid prin minte ma facu sa-mi deschid ochii. Privirea lui parca ma urmarea, zambetul acela. Ceva la el mi se parea familiar, prea familiar. Sau poate e doar imaginatia mea care incearca sa inteleaga vorbele celor doi. Cine era Cel Mare? Sau Cei Batrani? Oricat de mult ma fortam, nu reuseam sa inteleg ce vroiau sa spuna. Iar avertinsmentul aceluia cu lupul. Era prea mult pentru mine. Numele acesta imi aducea aminte de cineva, dar nu imi puteam da seama de cine. Am renuntat cateva secunde mai tarziu. Nu ma mai interesa. Trebuia doar sa imi traiesc viata in continuare, ca un om normal.
Mi-am concentrat din nou atentia asupra drumului. Aveam atat de multe lucruri pe care trebuiasa le fac astazi, inclusiv mersul le locul de munca. Nu imi placea. Bine ca Jennson ma sustine mereu la nevoie.
Cand ma uit la ceas, vad ca a trecut aproape o ora de cand am iesit la plimbare cu Sam. Sincer sa fiu, l-am neglijat tot drumul. Nu imi place sa il vad nelinistit. M-am gandit ca o alergare scurta il va readuce al starea lui initiala. M-am asezat pe o banca si i-am dat drumul din lesa. Stiu ca nu e capabil sa faca lucruri rele. Am incredere in el. Am ramas surprins cand, in loc sa alerge , se aseza cu capul pe labe la picioarele mele. De obicei, nu era asa.
-Ce e cu tine, baiete? l-am intebat, in timp ce il mangaiam pe cap. Totul e bine. Esti cumva ingrijorat pentru mine?
Isi intoarse privirea spre mine, ca si cum mi-ar fi raspuns la intrebare. Ca si cum ar fi spus da. De ce sa fie el ingrijorat pentru mine? Eram James, stapanul si prietenul lui cel mai bun. Ce putea sa-l nelinisteasca asa de tare incat sa-si schimbe in totalitate comportamentul? Nu ma puteam gandi la nimic.
Deodata, il vad cum isi ridica urechile si priveste inapoi. I-am urmat sfatul. In spatele meu stateau doi barbati cat un munte si purtau aceleasi haine ca acel Samuel.
-Ia te uita ce avem noi aici. O oaie care s-a pierdut de turma, il aud pe unul din ei vorbind, gest la care Sam incepu sa maraie nervos.
-Nu vreau sa va fac probleme standu-va in cale. Ar fi mai bine sa plec.
-Stai jos! Se pare ca tu nu intelegi. Intre noi nu e nici o probleme …
-Atunci pot pleca.
- … pentru ca problema esti chiar tu.
M-am uitat la ei buimacit. Ce le-am facut eu lor? Nici macar nu ii cunosc.
-Ascultati, baieti! Eu nu stiui ce vreti de la mine, dar va asigur ca nu am facut rau nimanui vreodata.
-Poate, dar o vei face intr-o zi.
-Nu inteleg ce am facut sa va supar.
-Lasa-ma sa-ti explic. In orasul asta e loc doar pentru o Familie, intelegi? Ori noi, ori voi.
I-am aruncat o privire si mai buimacita. Despre ce vorbeau ei acolo?
-Orice s-ar intampla, eu nu am de-a face cu asta. Probabil ma confundati. Pana la urma, ce vreti de la mine?
-Pe scurt, te vrem mort.
Atunci mi-am dat seama ca cei doi nu glumesc. Chiar vroiau sa am omoare. Dar de ce?
O secunda mai tarziu, individul cu parul negru aparu in dreapta mea. Le arunca un zambet calm, apoi le vorbi pe un ton bland.
-Baieti, baieti, asa va invatat mama? Va luati din nou de veriga slaba a lantului?
-Daca ea dispare, totul se prabuseste. E usor, raspunde primul, la fel de bland, imitand cu mainile un lant ce se frangmenteaza in inele mici. Impreuna sunt puternici, insa singuri sunt vulnerabili. De aceea trebuie sa dispara.
-Si daca inele se inmultesc? Daca, dupa ce l-ati rupt, lantul devine si mai puternic si se reface, oricat de mult ati incerca sa il slabiti?
Cei doi pareau ca au ramas fara reprosuri. Ce veriga slaba, ce lant? Toate aceste lucruri imi faceau capul sa explodeze. Prea multe intrebari fara raspuns, prea multe enigme fara rezolvare. Am renuntat sa imi mai bat capul cu asta.
Am oftat, gest la care Michael adauga:
-Vedeti? Omul e mai confuz acum decat la inceput. Nu intelegeti ca nu stie nimic? Nu imi vine sa cred ca nu v-ati dat seama.
-Dar Samuel a spus …
-Lasa-l pe el. El vede doar partea goala a paharului. Cu cat sunt mai putini membrii Familiei mele, cu atat are el mai multe optiuni. Azi una, maine alta. Intelegeti voi. Atunci noi cu ce ramanem? El vrea ca cei ca mine sa dispara pentru ca ai vostri sa se inmulteasca. Trebuie sa stiti ca lumea a fost creata din bine si rau iar ambele elemente trebuie sa fie in cantitati aproximativ egale. Samuel vrea ca …
Nemaiputand suporta, m-am ridicat, i-am legat lesa de zgarda lui Sam apoi m-am uitat spre ei.
-Uitati ce e baieti. Mi-au placut ambele discursuri, dar eu am alte indatoriri. Vino, Sam.
L-am tras din nou dupa mine si m-am indepartat. Se parea ca nici unul din ei nu se omora sa ma urmeze. Nici macar nu mi-am intors privirea in urma sa vad ce se intampla. Nu ma interesa. Eram un om normal, cu probleme normale. Sau nu? Aveam o urma de indoiala. Se putea sa fiu o parte din ceva important? Ori era adevarat, ori incepeam sa-mi pierd simtul realitatii. Una din doua. Poate dusul acela rece mi-a afectat mintea. Dar ce m-a apucat? De cand cu febra aceea, spun si gandesc numai prostii. Ce e cu mine?
Am inceput sa-mi masez fruntea, in timp ce faceam ocolul parcului. Nu ma puteam gandi decat la conversatiile fara inteles ale acelor straini. Mi-am scuturat capul. Era timpul sa trec la lucruri serioase.


Cam atat deocamdata.
Daca vreti mai mult, dati comm.

Heii..
M-am apucat de citit acest fic pentru ca e scris de tine,frumos....asa cum imi place mie..
A fost un capitol bun,dar plin de mister, la fel ca si celelate doua...
Naratiunea, descrierea si dialogul sunt mereu la locul lor,asa cum trebuie sa fie un fic bun!
Dar,singurul lucru care ma deranjeaza -e prea mult mister!...inteleg ca povestea este la inceput ..de aceea continui sa o citesc,pentru ca simt ca va fi ceva nou,ceva frumos...si stiu ca tu dai tot ce ai mai bun din tine,pana la final!!!
Astep continuarea...
Bafta!!!
^^Hugs^^

Buna. Am venit cu un nou capitol. Sper sa va placa.


Capitolul patru – Michael

Cand am ajuns din nou in dreptul blocului doamnei Stribley am rasuflat usurat. Se pare ca nici unul din ei nu m-a urmarit, desi ar fi trebuit sa arunc macar o privire in urma. Eram curios cu privire la acei indivizi dubiosi. In special acel Michael. Simteam ca il cunosc de undeva, dar de unde? Ce legatura avea el cu viata mea? Capul imi era plin de intrebari fara raspuns. Cea mai fregventa dintre ele era “ De ce? “ De ce s-au luat acei indivizi de mine? De ce mi-a luat acel Michael apararea in fata lor? Nu mai inteleg nimic.
Nu puteam sa nu ma gandesc la toate acele evenimente. Era ceva in aer care ma deranja, smteam ca o furtuna incepea. Si eu sunt in inima ei. Simteam ca eu sunt intrerupatorul care ii va declansa furia. Si inca ce furtuna.
Dupa ce il las pe Sam acasa si ma imbrac in costum, ma indrept direct spre banca. Era doar 9:30. Am destul timp.
Mi-am tras palaria pe ochi si mi-am aranjat ochelarii de soare. Trebuie sa imi protejez fata. Nu poti fi niciodata sigur. Inca nu imi puteam explica reactia mea sa soare si nuanta anormala a pielii. Daca as fi mers la un doctor probabil mi-ar fi luat sute de probe pentru a afla ce fel de boala e asta. Poate nu e o boala, ci doar o stare temporara pana la stadiul final. Despre ce vorbesc eu aici? Ce stadiu final? Ce boala? E ca si cum acele ganduri nu imi apartin, ci le-am furat din mintea altei persoane. Alte aberatii. In ultimul timp scot numai prostii din acest mic creieras al meu. Cine le ia in seama? Ma tem ca eu. Am inceput sa devin paranoic. Ce urmeaza?
Brusc, am tresarit cand mi-am auzit numele in aer.
-James …
Era cel mai infricosator sentiment. Pe langa paranoia, mai auzeam si voci. Un om normal m-ar crede nebun daca i-asi spune ce gandesc si i-as povesti ce mi s-a intmplat pana acum. Mi-ar spune sa caut un psiholog.
Numele meu cutreiera atmosfera din nou, undeva in spatele meu. Mi-era frica sa-mi intorc privirea, insa curiozitatea ma cuprins si am facut-o. Nimic. Nici urma de sursa vocii ciudate.
Pentru o secunda, cu coada ochiului am prins umbra unei persoane ce disparea intre blocuri. Mi-am dus rapid mana la inima si m-am oprit. Aceasta batea anormal de incet. Probabil din cauza sperieturii. Din nou, curiozitatea m-a facut sa ma indrept spre acel loc pe care ar fi trebuit sa-l ocolesc. Incep sa-mi urasc aceasta trasatura ce se transforma treptat in defect. Nu cred ca ar fi trebuit sa fac asta. Simteam ca imi pun viata in pericol, insa nu parea sa imi mai pese in acele clipe. Cu fiecare pas pe care il faceam eram maide locul cu pricina. Tocmai eram pe cale sa intru pe alee, cand, deodata, simt o mana pe umarul meu si ma intorc. Michael. Are din nou acel zambet inselator pe chip.
-Trebuie sa fi mai rapid de atat daca vrei sa supravietuiesti in lumea asta nebuna, incepu el calm.
-Ce vrei sa spui cu asta?
-Am uitat. Tu esti debea la inceput. Nu ai cum sa intelegi.
-Ce sa inteleg? ma rastesc la el, facand cativa pasi inapoi. Nu vezi ca ghicitorile tale ma fac sa imi pierd capul? De cand te-am vazut, numai la asta ma gandesc si incerc sa imi dau seama ce ar trebui sa insemne, dar nu raman decat cu o durere groaznica de cap.
-Rabdare, invatacelule! Toate la timpul lor. Ma tem ca adevarul pe care il cauti, raspunsurile pe care le vrei cu atata disperare iti vor distruge si ultima picatura de umanitate. Ma voi asigura ca asta nu se va intampla. Orice va fi nevoie, voi face. Pentru tine.
-Flirtezi cumva cu mine? Asculta aici! Poate sunt eu putin nebun, dar prefer femeile.
-Acum tu intelegi gresit ceea ce ti-am spus.
Zambetul i se schimba in nervozitate, dupa care isi inchise ochii si inspira adanc. Pa rca il pot auzi cum sopteste ceva. “ Am asteptat douazeci si patru de ani. Mai pot astepta cateva zile.”
Cand isi deschise ochii, avea din nou acel zambet pe chip. Eu eram si mai confuz si nu mai intelegeam ce se intampla in jurul meu. Eram satul de vorbele lui pline de enigme, care ar fi trebuit sa-mi raspunda la intrebari, nu sa-mi aduca altele.
-Nu stiu cine esti sau ce vrei de la mine, dar as vrea sa ma lasi in pace.
M-am indepartat cu pasi mari de el, gandindu-ma ca asa il pot pierde. Dar se parea ca el avea alte planuri. Am aruncat priviri rapide in urma pentru a vedea ca ma urmareste la doar cativa metri. Acum ce mai vroia? Nu l-a descurajat discursul meu?
M-am oprit si m-am intors spre el. L-am privit cu o figura serioasa pe chip ca sa-l fac sa inteleaga ca nu glumesc.
-Ai de gand sa ma urmaresti peste tot?
-Probabil. Depinde de starea mea. Dar, tinand cont ca sunt mai mereu in toane bune, raspunsul e “ da “. Te deranjeaza?
-Sincer sa fiu, da.
-Foarte bine atunci. Prefa-te ca sunt invizibil si continuati drumul. Daca apare ceva, te anunt. Nu uita, sunt invizibil.
Il ignor. Doar nu o sa ma supar din orice prostie. Se va plictisi el odata si va pleca. Cel putin, asa sper.
Am pornit cu pasi marunti spre destinatie. Am preferat sa o iau pe drumul cel lung. Poate urmaritorul meu se va razgandi si va pleca. La urmatorul colt am luat-o la dreapta, printr-o alee ingusta. In dreapta si in stanga sunt doar containere de gunoi ce imprastie in aer un miros neplacut de sobolani in stare de putrefactie si ceva ce nu vreau sa stiu. De obicei, nu sunt atat de sensibil la mirosuri, dar acum, cu aceasta schimbare neasteptata … Nici nu mai stiu ce sa cred. Visez? Oare e doar un cosmar si ma voi trezi curand? Totul pare ireal, desprins dintr-un film vechi de groaza. Pot spune ca e mai infricosator decat momentul in care am urcat in acel autobuz ciudat. Poate … poate toata aceasta poveste are ca punct de plecare acel autobuz. Ce s-a intamplat dupa ce am adormit si cum de am ajuns pe acea banca, la doar cativa pasi de casa? Si ce legatura are acest Michael? Era prea mult pentru a intelege ceva. De ce eu? Oare sunt si altii care au trecut prin asta?
De fapt, nici nu imi pasa. Tot ce conteaza acum e prezentul. Trebuie sa lucrez si sa imi castig banii de intretinere, altfel doamna Stribly ma va evacua. Am prea multe probleme care ma macina. E mai bine sa am un acoperis deasupra capului, decat sa traiesc pe alei murdare ca sobolanii. Numai asta nu.
Continui sa il ignor, desi el nu pare prea afectat. Dimpotriva, e mai vesel ca niciodata. As vrea sa ii spun cate ceva, dar mi-e teama ca imi va raspunde cu aceleasi ghicitori si imi va spune ca nu sunt pregatit pentru adevar. Nici nu vreau sa ma vorbesc cu el. Se poarta de parca ar fi bodyguard-ul meu sau, cel putin, pretectorul meu. Dar de cine ma apara? Sunt sigur ca nu imi va raspunde nici de data asta.
Nici nu mi-am dat seama ca nu a trecut nici jumatate de ora de cand am plecat de acasa si am ajuns deja in preajma bancii. Am ramas surprins cand am vazut o multime de masini ale politiei cu girofarele aprinse ce inconjurau cladirea. O armata de jurnalisti si curiosi se imbulzeau in gardul ridicat de fortele de ordine, incercand sa treaca.
Am intrat si eu in multime pentru a vedea ce se intampla. Politia izolase o zona mica de la intrare, blocand si circulatia pe sosea. Auzeam jurnalistii intreand daca cineva a fost ranit sau ce anume s-a furat. Probabil cineva jefuise banca. Oau, ce rapsuns inteligent din partea mea. Daca vezi politia in fata unei astfel de cladiri ca Banca Nationala, la ce altceva poti sa te gandesti? Doar o vizita? Nu. Orice prost si-ar fi dat seama. M-am strecurat printre curiosi pana la gardul de politisti. Le-am aratat legitimatia pentru a demonstra ca sunt un angajat, dar au refuzat sa ma lase. Vroiam sa aflu cat se furase si daca Jennson e in regula. Probabil batranul nu avusese prea mult noroc in a-I opri pe hoti sau s-a ascuns undeva. I-am rugat frumos sa ma lase pentru ca vroiam sa stiu daca paznicul e bine, dar nu era chip sa-i convingi. Inteleg ca isi faceau doar treaba, insa puteau macar sa imi raspunda la intrebari. Nici vorba. Se purtau cu mine ca si cum as fi fost un prost, un curios. Nu intelegeau ca eram ingrijorat din cauza prietenului meu. Nici ca le pasa. Mi-au spus ca voi afla totul de la stirile serii. Da, de parca aia spun de fiecare data numai adevarul.
Am iesit din multime si se pare ca urmaritorul meu a disparut. Ce usurare! Insa nu dureaza mult si il vad langa mine. Tresar speriat.
-Ce faci? Ai inebunit? Nu stii ca nu e bine sa sperii asa oamenii? i-am repsosat, insa mai in soapta.
-Scuze. Atunci nu cred ca vrei sa auzi vestile, imi raspunde el, privindu-ma in ochi.
-Ce vesti? Daca tot ai inceput, atunci termina.
-Stai calm! Intai, s-a furat o suma destul de mare de bani. Se pare ca luna asta nu iti primesti sarariul …
-Dar cum …
-Si in al doilea rand, batranul nu mai e. Un glont direct in inima. A sangerat pana si-a dat sufletul. Ce moarte!
Cand am auzit, nu mi-a venit sa cred. Jennson fusese impuscat? L-am privit cu neincredere si tristete in acelasi timp si am simtit ca nu minte. Dar nu era posibil. Jennson a fost cel mai incapatanat om pe care l-am cunoscut vreodata. Nu merita sa moara asa. Nu mi-am imaginat niciodata ca soarta ar putea fi asa de cruda cu el. Nu ma puteam gandi la o moarte mai oribila dacat a lui. Bietul om! Muncise atatia ani, dar pentru ce? Pentru ca un simplu glont sa-i curme viata? Suferise el atat de mult in timpul vietii iar acum moartea si-a pus amprenta si asupra lui. Va trebui sa imi prezint condoleantele familiei si sa le spun ca a fost un om bun, un prieten bun. Nu imi place cand cei din jurul meu se sting. Atat de multa durere, atat de multa suferinta.
Imi indrept privirea spre Michael. Nici un sentiment pe chipul lui, nici o urma de tristete. Doar obisnuitul lui zambet.
-Ce e cu tine? Cun poti sa zambesti cand un om a trecut de partea cealalta? i-am strigat, nervos.
-Si ce ai vrea sa fac? Sa-l plang? De asta se ocupa familia lui.
-Nu pot sa inteleg cum poti fi asa de rece. Nu stiu cine esti sau ce crezi ca obti daca ma urmaresti, dar eu, spre deosebire de tine, sunt mai uman.
-Da, deocamdata.
-Ce vrei sa spui cu asta?
-Nimic. Nu ma lua inseama. Sunt doar un nemernic fara inima, care te urmaraste peste tot.
-Tu chiar nu ai sentimente. Nici nu stiu de ce vorbesc cu tine.
Ii intorc spatele si ma indepartez cu pasi mari, in speranta ca il voi pierde. Dar nici vorba. El ma urmarea la doar cativa metri, ca si cum ar fi fost Sam. Desi nu il pot compara pe Sam cu unul ca el. Nici nu stiu ce vrea de la mine.
Mi-am indreptat toata atentia asupra mortii lui Jennson. Ceva imi spunea sa cred ca inca mai traieste, ca nu murise cu adevarat, dar vorbele luI Michael ma asigurau ca era adevarat, ucis de un foc de arma. Nici nu mai stiu ce nu e adevarat si ce nu.
Imi masez fruntea si ma asez pe prima banca pe care o vad. Incepeam sa ma simt din ce in ce mai rau. M-am lasat pe spate si am oftat. Ce am sa fac acum? Intai schimbarea, apoi asta. Moartea lui Jennson pare a fi cireasa de pe tort. Imi intorc privirea pentru a vedea, cu coada ochilui, umbra unui barbat solid, cu un corp proportionat, indreptandu-se pe o alee intunecata. Cateva fire carunte ii ieseau dintr-o sapca albastra iar uniforma lui mi se parea atat de familiara. Dar … nu se poate. Nu poate fi el. Michael tocmai imi spusese ca a murit. Jennson? Isi intoarce privirea in spate. Avea acelasi zambet, aceasi expresie a fetei. Dar nu avea cum sa fie el. Ori incepeam sa-mi pierd rationamentul si mintile, ori Michael nu mi-a spus adevarul.
L-am vazut cum dispare in intuneric si ii auzeam pasii ca si cum ar fi fosr chiar langa mine.
Mi-am mutat privierea in ochii lui Michael. Aveau o nuanta anormala de purpuriu spre rosu.
-Ochii tai … am soptit, mai mult pentru mine. Insa el parea ca ma auzit.
-Lentile de contact. Am probleme cu vederea.
-Iar pielea ta e atat de alba.
-Mereu am fost un copil sensibil. Stii ce: incepi sa ma calci pe nervi. Poate ma crezi fara inima, un nemernic care te urmareste fara motiv, insa nu ai dreptul sa te legi de viata mea privata. Am incercat sa te ajut, dar nu mai merge. Iti spun de acum ca, fara mine, vei intra in probleme mai mari decat poti duce. Te-am avertizat.
Imi intoarse spatele si se indrepta in directia opusa, cu o privire care m-a facut sa tresar. Ce avea de era atat de imbufnat? Poate l-am calcat in picioare, l-am umilit, dar cum? Nu ii puteam intelege reactia. L-am intrebat doar de ce arata asa de ciudat. Aproape ca mine.
Mi-am privit speriat mainile. Unghile imi erau putin mai lungi decat de obicei iar pielea mea avea aproape culoarea zapezii. Ce ciudatenie a naturii eram? Ce fel de monstru deveneam?
De ce m-am gandit tocmai la asta acum? Eu nu eram un monstru, ci un om normal. Ca toti ceilalti. Imi venea sa strig, sa-mi smulg parul de pe cap. Incepeam sa vad oameni morti care se plimba prin oras. Ce era cu mine? Nu am mai trecut niciodata prin asa ceva. Mi-am scuturat capul si mi-am spus ca totul nu e decat in mintea mea, nimic din ceea ce s-a intmplat nu era real.
M-am ridicat rapid de pe banca. Daca tot nu aveam unde sa merg, o cafea calda mi-ar prinde bine. De ce nu? Vreau sa uit de tot, de intamplarile din acea zi, de Michael, de moartea lui Jennson. Stiu in adancul sufletului ca nu mai era printre noi. Cine era acest Michael si ce vroia de la mine? Doar asta vroiam sa stiu. Poate voi afla la timpul potrivit. Cel putin, asa sper.

Buna, draga mea :D

Pentru inceput, imi pare rau ca nu am dat comm si la capitolul precedent, dar am intrat pe fuga si nu am avut cand :( Si iti multumesc pentru ca m-ai anuntat!
Revenind la capitol, mie imi place mult de tot. Totul e intr-o perfecta armonie. Descrii foarte frumos si imi place ca nu te axezi pe aspecte neimportante, dialogul l-ai pus atunci cand trebuia si nu e deloc sec. Actiunea decurge lent, greseli de tastare eu chiar nu am vazut, nu m-am uitat dupa ele, dar oricum... nimic de reprosat.

Ideea e chiar foarte frumoasa. E originala sau cel putin eu una nu am mai intalnit-o :P

Tine-o tot asa! Te rog sa ma anunti daca se poate cand pui continuarea.
Spor la scris si multa inspiratie! Te-am pupat :*

Deci, incep prin a-mi cere iertare celor care au astaptat. Desi l-am avut scris pe laptop, nu am gasit un titlu pentru el. Abia ieri seara mi-a venit o idee. Sper sa va placa.


<i>Capitolul cinci - Crima. Ecoul mortii</i>


Ceva din mine imi spunea sa arunc o privire pe alea pe care intrase el. Ce era cu mine? Ma purtam ca un nebun iar acum incepeam sa alerg dupa cai verzi pe pereti. Ce urmeaza? Zane si ponei roz inaripati? Mi-am dat o palma peste fata pentru a-mi reveni. Spre surprinderea mea, nu m-a durut deloc. Incepeam sa ma schimb. Pe langa ca eram neobisnuit de palid, se adauga si faptul ca vedeam morti. Ce? Acum ma credeam si medium ca sa pot vorbi cu fantomele? Era deja prea mult pentru mintea mea stresata.
M-am decis ca ceasca de cafea putea sa mai astepte putin. Curiozitatea si-a facut din nou loc in sufletul meu si nu am putut rezista tentatiei. Trebuia sa stiu ce se intampla acolo.
Am pornit cu pasi mari spre locul respectiv. Era doar o alee obisnuita, pline de ambalaje de ciocolata, cutii goale de bere si containere pline ochi. Am inaintat cativa metri, dupa care m-am oprit. Inaintea mea, doi barbati cu trupuri de boxeri iar un altul rezemat cu spatele de perete. M-am ascuns dupa cateva tomberoane mai mici. Nu vreau sa am si mai multe probleme.
-Asculta, piticanie! Unde e viermele ala? Stiu ca a fost cu tine, striga unul din cei doi, ridicandu-l de haina pe cel rezemat la zid.
I-am privit mai atent fata nefericitei victime a celor doi si mi-am dat seama ca semana perfect cu … Jennson. Dar cum? Nu murise? Ceva nu era-n regula, ceva nu se lega. Sa fi avut Jennson un frate geaman? Nu. Sunt sigur ca el e, acelasi chip nevinovat, acelasi zambet bland. El e unic.
Nu imi venea sa cred. Jennson traia cu adevarat? Daca era asa, Michael mintise. Zambetul imi revine treptat pe chip, in timp ce ma gandesc la prietenul meu. Se pare ca scapase. Un oftat de usurare. El traia.
Ii privesc pe cei doi, cand aud ceva ca sare pe capacul tomberonului de langa mine. Mi-am ridicat ochii. O pisica. Avea blana complet alba si urechile cenusii. Se uita la mine cu cel mai dragalas chip pe care l-am vazut. Mieuna de cateva ori, pentru ca apoi sa sara si sa rastoarne capacul. Ecoul zgamotului paru ca a ajuns si la cei doi, pentru ca unul din ei se apropia cu pasi rapizi de mine. In acel moment, am facut ceva ce nu a trebuit: mi-am ridicat capul. Ce prost sunt. De ce nu am ramas acolo jos sau cel putin sa incerc sa fug? Dar nu, eu a trebuit sa ma uit si sa ma trezesc cu un individ cat un munte inaintea mea. Am vrut sa o iau la fuga, dar era prea tarziu. M-a prins rapid de gulerul hainei si ma aruncat pana de cealalta parte. De parca as fi fost o pietricica. Am facut cunostinta cu un gard de sarma si am simtit gustul asfaltului murdar pe buze. M-a aruncat cu spatele de gard, dupa care am aterizat cu fata in pamant. Un soc puternic imi trimise semnale dureroase prin tot trupul. Pentru prima oara am simtit cum e sa fi aproape de moarte. Toate amintirile din trecut mi-au zburat prin fata ochiiilor. S-a terminat cu mine.
Mi-am revenit dupa aproape un minut. Unul din ei statea aplecat in dreptul meu, parca examinandu-ma.
-E inca viu! Il aud ca isi informeaza prietenul.
M-am ridicat incet. Ma durea ingrozitor capul iar din nas sangele imi picura incontinuu. Am incercat sa o opresc, insa fara rost. Mi-am scos batista din buzunarul hainei si mi-am acoperit nasul cu ea. Cel putin, acum nu mai curgea pe jos. Imi indrept privirea spre cel de langa mine. Zambea. Incepu sa rada si arata cu degetul spre mine.
-Si asta are mirosul viermelui pe el. Si inca ce puternic.
Ce miros? Ce vierme? Despre ce vorbea acolo? Era a doua oara cand auzeam acel cuvant. Intai din gura individului cu lupul, iar acum din nou. Pe cine faceau vierme?

Nu am putut auzi raspunsul celuilalt pentru ca, cateva secunde dupa, o palma grea se lasa cu forta peste ceafa mea. Singurul lucru pe care il vad inainte sa imi pierd cunostinta e chipul ingrijorat al batranului.
-Jennson …

Cand m-am trezit, ochii imi erau grei iar cand am vrut sa-mi misc mainile, am observat ca erau legate de spatarul unui scaun de lemn pe care stateam. Perfect. Cu mainile si picioarele legate, proabil intr-o pivnita, asteptand nerabdator sa ma manance sobolanii de viu. Ce bucurie pe mine.
Dar se pare ca situatia e alta. Da, legat, insa in dreptul unei mese patrate, intr-o camera luminata doar de un neon a carui lumina ma facea sa-mi inchid ochii. Ce era cu mine si cu problemele? De cand am intrat in acel autobuz, sunt alt om. Parca problemele se tin scai de mine. Din cauza acelei pisici … Nu, de fapt pisica nu era vinovata, ci eu. Doar daca mi-as fi ascultat rationamentul, nu inima. Mai prost de atat nu cred a pot fi. Insa ce-a fost a fost si trebuie sa il lasi trecutului. Daca nu poti aduce oamenii inapoi dupa ce au trecut de partea cealalta, atunci nu poti nici sa te intorci in trecut pentru a-ti repara greselile. Cel putin, nu inca. Poate in viitor. Dar eu nu voi mai trai sa aflu.
Oare cum e sa traiasti vesnic, fara sa te imbolnavesti vreodata sau sa suferi? Oare cum e sa nu simti nimic? Ce sunt sentimentele?
Imi las privirea sa-mi cada pe masa din fata mea. O paine mucegaita si o cana de apa cu un miros ciudat. De unde au scos-o? Din canalizare?
Aud scartaitul usii care se deschide si simt un miros ciudat, familiar. Brusc, imi dau seama. Asa miroase mereu Sam dupa ce il spal. Nimic nu e mai groaznic decat blana uda a unui caine care tocmai s-a rostogolit prin nisip. Un individ solid pasi inauntru, scarpunandu-si parul ud asemenea unui caine. Ma privea cu o figura morocanoasa ca cea a unui om care tocmai a fost trezit din somn. Avea doi ochi aproape negri, cu aprancene groase iar buza de jos putin mai mare cealalta. Nasul lung si turtit ca a unui purcel adauga infatisarii lui groaza. Parca venise din cele mai adanci si intunecate parti ale Infernului. Nu purta camasa, doar o perche de pantaloni in carouri iar pieptul lui paros iesea imediat in evidenta. Nici mainile nu ii erau mai frumoase. Parea un om al pesterii daca nu ar fi fost pantofii de piele pe care ii purta.
Incepu sa se scarpine dupa ureche si sa-si aranjeze barba castanie, foarte deasa. Un altul inchise usa in urma lui iar el se aseza pe un scaun paralel cu al meu. Ramane tacut pentru cateva clipe, in timp ce ma verifica din cap pana-n picioare, inspirand parca aerul din jurul meu.
Am asteptat linisti sa vad ce face, desi curiozitatea ardea in mine si vroia sa isi faca loc afara. Acum nu era un moment foarte bun.
Ne verificam unul pe altul, asteptand ca cineva sa sparga gheata. Nici nu mai stiu cand am fost atat de linistit ca in acele clipe tensionate. Am inceput sa bat un ritm lent din picior sperand sa-l enervez. Insa el imi spune ca nici macar nu m-am atins de mancare. Ce? Ala trebuia sa fie pranzul?
-Vierme! sopti el printre dinti, care erau surprinzator de albi in comparatie cu pielea lui arsa de soare.
Isi sterse frunte cu mana si isi aranja cateva fire ce ii stateau in dreptul ochiilor. Aveam atat de multe intrebari sa-i pun, dar prezenta lui ma oprea. Plus mirosul de caine ud. Asta imi mai lipsea. Un alt nebun pe urmele mele.
-Asculta … am inceput, insa el imi taie vorba cu o replica usturatoare.
-Tine-ti gura! Viermii nu au voie sa vorbeasca aici. Doar daca sunt intrebati.
Ma prinse rapid de gulerul hainei si se apropie de mine.
-Asculta-ma tu! Eu pun intrebarile si tu raspunzi. Ai inteles?
Am dat afirmativ din cap. Nu puteam sa nu observ ca gura ii mirosea a carne stricata, cu o aroma slaba de menta.
Mi-am ridicat ochii spre el.
-Scuza-ma ca intreb, dar tu ce mananci? Oase?
Barbatul scoase un marait ciudat si mi arata dintii.
-Gata cu palavrageala? Unde e? Spune-mi imediat unde e viermele ala.
-Despre ce vorbesti acolo?
-Mirosul lui e peste tot in jurul tau. Raspunde-mi!
Deodata, usa se tranti in perete, aproape sa iasa din balamale. Michael statea mandru in cadrul ei, cu o privire pe care nu i-am vazut-o vreodata pe chip. Parea furios.
-Daca pe mine ma vrei, iata-ma! Si nu iti fa griji pentru micutii tai catelusi. Nu vor veni.
Celui dinaintea mea ii puteam vedea spaima in ochii si pe chip. Respira cu greutata, din ce in ce mai des. Se ridica de pe scaun si, in secunda urmatoare, apuca masa si o arunca inspre Michael. Acesta din urma face un pas spre stanga si mobilierul ii trece prin dreptul capului.
-Buna incercare! Acum e randul meu.
Intr-o clipa il vad in spatele barbatului. Ii prinde barbia cu o mana si cu cealalta ceafa, dupa care ii intoarce capul intr-o parte. Un parait scurt, apoi trupul victimei cade fara suflare pe podeaua de piatra. Il privesc pentru un moment pentru ca apoi sa-mi mut ochii spre urmaritorul meu. Zambetul ii reveni pe chip. Tocmai l-a omorat. Dar cum? Acum o secunda statea in cadrul usii furios iar acum zambeste triumfator. M-au cuprins fiorii cand am vazut cu cata cruzime i-a luat viata, ca si cum ar fi fost un animal care trebuia sacrificat.
-Buna! Ti-a fost dor de mine? il aud cum ma intreaba in timp ce se apropie. Imi desface franghia ce imi tine mainile si picioarele legate, dupa care ma atinge pe umar. Acum, vino, pana nu apar si mai multi.
Ma ia de haina si ma trage dupa el, desi eu ma zbateam. Dar in zadar. Era mult prea puternic pentru mine.
Ajunsi pe o alee, departe de locul crimei la care tocmai am fost martor, imi da drumul.
-Vezi? Ti-am spus ca fara mine nu vei rezista aici. Si am avut dreptate. Eu mereu am dreptate.
Isi aranja parul, dupa care ma privi din nou cu acel zambet larg pe chip. Imi venea sa spun lucruri pe care nu am crezut ca le stiu, jigniri dintre cele mai grele. Toate adresate lui. Incepea sa ma enerveze zambetul acela nelipsit, chiar si in momentele cele mai nepotrivite. As prefera sa-l vad furios, suparat decat asa. Ma scoate din minti. Pur si simplu, imi venea sa-l pocnesc.
M-am rezemat cu spatele de zid si mi-am dus mana la nas, vrand sa-mi ridic ochelarii. Apoi i-am amintit ca nu mai aveam nevoie de ei. Vedeam mai bine ca niciodata. Oftez cand ma gandesc cat m-am schimbat si ma intreb unde e vechiul James. Ce prost sunt! Oamenii se schimba mereu cand trec de la o etapa a vietii la alta. Eu eram acelasi ca la inceput, doar ca unele lucruri mi-au schimbat gandirea si comportamentul. Si situatia de fata era foarte diferita in comparatie cu cea in care am fost de mult. Obisnuiam sa fac aceleas lucruri zilnic, ca si cum as fi fost programat. Insa acum aveam parte de lucruri noi, neasteptate. Si totul pare ca a inceput din acel autobuz. Poate daca as fi ramas cu Jennson in seara aceea. Mi-as fi pierdut si eu viata. Sau poate nu. Cine stie?
L-am privit pe noul meu tovaras, imitandu-i zambetul.
-Michael, nu-i asa?
-Da, la dispozitia ta 24 de ore din 24.
-Michael, iti multumesc pentru tot, dar a venit timpul sa o luam pe drumuri diferite. Eu am o viata si multe responsabilitati. Iti sunt recunoscator ca mi-ai salvat viata, insa …
Isi aseza rapid mana pe umarul meu si nu ma lasa sa-mi termin fraza. Ma uit indelung la palma lui cu teama si tremur la gandul ca acea mana a luat viata unei persoane. Nu am nevoie de si mai multe probleme pe umerii mei si, in nici un caz, un criminal ca prieten. Imi era de ajuns faptul ca, daca ar fi fost prins, as fi arestat si eu pentru complicitate. Asta era legea. Dar eu nu vroiam ca viata mea sa se sfarseasca dupa gratii, avand statutul de “ jucarie” a tuturor celor de acolo. Pe fruntea mea scrie criminal, desi eu nu am fost cel care l-a omorat. Atunci mi-am dat seama ca Michael nu persoana pe care vrei sa o superi sau a carui dusman sa fi. Isi purta singur de grija, lucru ce poate fi usor de observat dupa um l-a “ aranjat” pe acel individ ce mirosea a caine ud. Pana la urma, ce vroiau toti de la mine? De ce ma urmarea Michael si cine era acest “ vierme “ pe care il cautau toti cu atata disperare? Poate raspunsurile sunt chiar inaintea mea iar eu nu le pot vedea din cauza cetii dese ce ma inconjoara. Ce se intampla cu mine? Si de ce aceasta transformare brusca? Poate nu voi afla niciodata raspunsurile, insa nu voi renunta. Orice ar fi.


Cam atat. Maine spre sa postez urmatorul capitol.

Lanna incheiat.

Hello...am ajuns cam tarziu,dar iata acum sunt aici !!!

La fel ca intotdeauna ,raman surprinsa...mereu ma gandesc ,oare cum poti sa scrii atat de bine,atat de frumos,atat de.....perfect ...
Sunt din ce in ce mai curioasa pentru ce va urma ...cum a spus si- madalina _gyrl - e foarte mult mister ....si debia astept sa vad ce va urma ...
Cat despre celelalte : naratiunea,dialogul si descrierea sunt foarte bune....n-am ce comenta....
Deci, eu de-abia astept sa vad ce se va mai intampla,acel mister sa iasa la iveala...pana atunci, spor la imaginatie si scris !
~~Hugs~~ Bye-Bye

Salut din nou! Stiu ca a trecut ceva de la ultima postare, dar acum sunt aici. Asa ca sa trec la poveste. Sunt sigur ca ati asteptat cu nerabdare pana acum.


Capitolul sase – Schimbarea. Furia bestiei


M-am dat cativa pasi in spate si i-am indepartat mana. Prezenta lui imi facea pielea de gaina, zambetul acela ma speria. Simt ca ascunde ceva, un secret care mi-ar schimba viata pentru totdeauna iar mie imi place asa cum sunt si nu vreau sa ma schimb. O parte din mine vrea sa afle, insa cealalta e mai retinuta si ar prefera ca totul sa ramana ascuns. Curiozitatea e o trasatura primita de la tatal meu, o trasatura care ar putea sa ma omoare intr-o zi. Dupa toate cele intamplate astazi, nu mai vreau sa am de-a face cu Michael. E un individ ciudat, cu lentile de contact rosii, care incearca sa ma sperie. Si dupa cum l-a omorat pe cel care m-a rapit, e foarte periculos. Insa nu pot sa inteleg cum a ajuns langa el asa de repede. Totul e ireal, parca desprins dintr-un basm. Doar ca lipseste cavalerul in armura stralucitoare. Atunci cine ar trebui sa fi eu? Printesa ce asteapta in varful turnului? Nu cred ca mi-ar sta bine in rochie. Chiar deloc. Dar ce naiba fac acum? Spun si gandesc numai prostii. E clar: am inebunit de tot. Un om normal nu ar vorbi asa si nu s-ar imagina purtand rochie. Trebuie sa imi tin mintea ocupata cu alte lucruri, mult mai normale, cum ar fi Sam. Va trebui sa ma ocup mai mult de el de acum inainte. Ii sunt dator.
Imi scutur haina de praf, dupa care ma aranjez. Manecile sunt toate sifonate iar o pata mare de noroi ma face sa arat ca un om al strazii. Daca nu ar fi pantofii de piele lacuita, lumea m-ar confunda cu unul. Va trebui sa ma duc acasa sa ma schimb. Dar nu inainte de a trece pe la o terasa pentru cafeaua binemeritata. Poate voi uita de cele intamplate si ma voi relaxa.
Vreau din nou sa-mi aranjez ochelarii pe nas, uitand ca, de fapt, nu ii mai am. Nu cred ca ma voi obisnui cu asta vreodata.
Ma indepartez de el, dar nu inainte de a-i ura o zi buna. Am deja destule pe cap. Atunci imi dau seama ca mi-am pierdut palaria pe mica alee de langa banca. Cum ar trebui sa ajung undeva fara sa-mi ranesc ochii? Alta problema la care nu m-am gandit pana acum. Probabil am fost ocupat cu lucruri imposibile. Trebuie sa accept ca Jennson nu mai e printre noi si sa uit tot ce s-a intamplat. Da, daca as poate. E mai greu sa spui decat sa faci. Asa a fost si va fi mereu.
Il aud pe Michael cum ma striga. Cand imi aruc privirea spre el, imi arunca palaria in brate.
-Asta cautai, nu? Ai grija data viitoare. Vei avea nevoie de ea.
Ce vroia sa spuna cu asta? De unde stia el ce am eu nevoie? Povestea incepea sa devina din ciudata in si mai ciudata. Desi incercam sa o ignor, imi revenea mereu in minte. Asemenea unui cosmar care se repeta in fiecare noapte. Daca s-ar fi sters pur si simplu cu buretele, ar fi fost mai usor. De fapt, nimic nu e usor pe lumea asta.
Imi pun palaria pe cap, dupa care ii mai arunc o ultima privire barbatului si ma indepartez cu pasi marunti. Am nevoie de o cafea calda. Imi simt tot corpul obosit, ca si cum nu am dormit trei zile la rand. Oricum astazi nu mai aveam sa ma duc la banca. Poate maine. Cu toata ancheta asupra jafului si a mortii prietenului meu sigur va ramane izolata ceva timp. Poate e mai bine. Am timp pentru mine.
Masinile trec in viteza pe soseaua aproape pustie iar pe trotuar sunt doar cativa trecatori. E destul de linistit pentru o zi de marti. Ceva e ciudat in oras. Parca si el incepea sa se schimbe, nu numai eu. Sunt prea confuz sa mai nteleg ceva, asa ca ma las purtat de picioare pana la cea mai apropiata terasa. Nu e mult pana acolo.
Imi ascund si mai mult chipul in palarie fiindca lunima soarelui ce iasa dintr-un nor incearca sa ma orbeasca. Asta imi mai lipsea. Pe langa cap, sa imi pierd si vederea. Ar fi groaznic sa nu fiu capabil sa vad. As fi distrus. Insa asta nu avea sa se intample. Cel putin, nu acum.
In cateva minute am ajuns in fata unui local mic iar cateva mese rotunde de plastic asteptau nerabdatoare sa fie ocupate. Ma asez pe primul scaun pe care il vad. O chelnerita se apropie de mine cu un carnetel si cu un pix in mana. Ma intreaba ce as vrea sa comand.
-O cafea amara cu lapte, ii raspund in timp ce ii urmaresc fiecare miscare. Are un corp de fotomodel iar in ochii albastrii i se citeste blandetea. Parul negru, scurt o face sa arate si mai nevinovata, si mai vulnerabila.
Imi indrept instinctiv ochii asupra gatului ei suplu si a pielii ei catifelate. Brusc, imi simt gatul uscat. Ii spun sa aduca, pe langa cafea, si un pahar de apa, apoi o urmaresc cu privirea cum intra in cladire. Dar ce m-a apucat de ma holbez la gatul cuiva? Si de ce, deodata, am nevoie de apa? Se pare ca noul James are si el defectele lui.
Ma las pe spate in timp ce imi astept comanda. E bine sa evadezi cateodata din rutina zilnica si sa te relaxezi. E si mai bine daca ai pe cineva in acele clipe magice, cineva cu care sa le imparti. Mereu mi-am cautat perechea potrivita, insa toate s-au dovedit a fi doar niste profitoare. Ma intreb daca le-am iubit vreodata, macar pe una, cu adevarat. Pana la urma, ce e iubirea? Nu am cunoscut niciodata pe cineva care sa ma placa pentru cine sunt, nu pentru cati bani am in portofel. Se pare ca ceilalti sunt mai norocosi decat mine la acest subiect. Cateodata viata te loveste acolo unde te doare mai tare, atunci cand te astepti mai putin. Oare nu merit si eu ce au ei? Oare nu sunt destul de bun ca ei?
Imi trag scaunul mai la umbra, dupa care imi pun palaria si ochelarii pe masa.
Tresar cand mi se pare ca aud pe cineva ca vorbeste.
-Cine e armasarul ala? Buna, frumosule!
Imi ridic privirea si vad o femeie cum trece pe trotuar. Se uita la mine cu atata dorinta, ca si cum m-ar vrea langa ea. Gandul acela ma face sa tremur. A trecut prea mult timp de cand nu am mai simtit sarutarile dulci ale cuiva, atingerile blande pe pieptul meu gol. De cand am avut pe cineva.
Merge lent, parca asteptand sa ii raspund la chemarile pe care le face trupul ei. As fi vrut sa o sarut, sa o strang la piept, macar pentru cateva minute. Am zambit strengareste iar ea se pare ca a inteles mesajul deoarece se intoarce din drum. Se apropie de mine. Nu pare sa aiba mai mult de treizeci de ani iar parul ei galben ca spicele de grau ii cade peste umeri asemenea unei cascade de lumina. Poarta o rochie purpurie, foarte decoltata. O frumusete in toata puterea cuvantului. Pe langa ea, chelnerita e doar o fata obisnuita. Cea din fata mea pare foarte experimantata. Din toate punctele de vedere.
Ii spun sa ia loc langa mine. Ca raspuns, imi intinde mana si imi arunca cel mai fermecator zambet pe care l-am vazut vreodata.
-Grace, vorbeste pe un ton calm.
-James, incantat de cunostinta.
-Ce nume puternic. James. Doar un barbat adevarat ar avea asa un nume, vorbi ea, in timp ce ma privea direct in ochi.
-Il voi lua drept un compliment.
O intreb daca nu ar vrea ceva iar ea imi raspunde ca un pahar de sampanie nu ar strica. Cand chelnerita se intoarce cu cafeaua si apa mea, o intreb daca aici se serveste si sampanie. Spre norocul meu, imi spune ca da.
-Atunci as mai dori un pahar din cea mai buna sampanie pentru doamna.
Se intoarce dupa cateva clipe cu bautura si o aseaza in fata femeii.
-Multumesc!
Ii intind o suta de dolari.
-Pastreaza restul, adaug eu pe un ton fermecator.
Obrajii fetei se inrosesc in cateva clipe. Pleca cu fata in palme, parca rusinata.
-Ce darnic esti, incepu insotitoarea mea, dupa ce isi indeparteaza paharul dintre buzele ei rosii ca sangele.
-Asa sunt eu, ii ajut pe cei care au nevoie. Dar si pe cei pe care ii vad tristi, fac eu, in incercare de a o impresiona.
-In acest caz, cred ca m-ai putea ajuta si pe mine. Sotul meu e plecat de cateva saptamani intr-o calatorie de afaceri si ma simt atat de singura. Simt ca un foc urias arde cateva zile in mine. Doar daca ar fi cineva care sa-l stinga.
Propunerea ei nu a fost chiar atat de discreta. Indirect imi spunea sa-i fiu amant, cel putin deocamdata. Bestia din mine imi spunea sa nu mai pierd timpul cu vorba si sa trec la fapte. Si cum as fi putut refuza o propunere de acest fel din partea unei femei asa de frumoasa ca ea?
Am luat paharul de apa si l-am golit intr-o clipa. Apoi mi-am apropiat capul de urechea ei si i-am soptit ceva care o facu sa se imbujoreze. Se ridica de pe scaun si intra in local. Un minut mai tarziu, o urmez.
Usa se deschide cu un clinchet iar privirea fetei de la bar se opreste spre mine. O intreb politicos unde e baia si ea imi raspunde. Ii multumesc. Ma indrept spre locul pe care mi la indicat ea , trec printre mesele inghesuite si, in cele din urma, ajung la locul cautat. Bat de doua ori la usa, dupa care o vad pe femeie cum o deschide usor. Ma asigur ca nu e nimeni pe coridor, apoi intru grabit.
De cum ma vede, Grace sare pe pieptul meu si incepe sa ma sarute cu pasiune. Eu ii raspund. O imping la perete, in timp ce imi trec mainile pe trupul meu. Niciodata nu m-am sintit atat de bine in viata mea. Eram alt om. Ea respira din ce in ce mai des, in timp ce eu nici macar nu simteam oboseala. Doar placerea de a avea pe cineva aproape, un corp a carei caldura sa o absorb. Isi incolaceste bratele in jurul gatului meu. Saruturile erau din ce in ce mai pasionale, mai fortate. Buzele ei aveau gust de miere.
M-am apropiat si mai mult de ea. Nu credeam ca astazi voi ajunge ai, in bratele acestei straine, sarutand-o. Am coborat pe gat, moment in care gemete slabe au inceput sa evadeze din gura ei. Eram pe punctul de a merge mai departe, cand un sentiment nemaiintanit pana acum pune stapanire pe mine. O sete misterioasa. Ma holbam la gatul ei ca un nebun. Mi-am scuturat capul. Ce era cu mine?
M-am desprins din imbratisarea ei si am iesit ca o furtuna afara. In clipa urmatoare, mi-am pus palaria si ochelarii inapoi si m-am indepartat. Ceva se intampla cu mine, insa nu stiu daca sa iau schimbarea ca pe un lucru bun sau rau. Parca nu mai eram eu. Il vroiam pe vechiul James inapoi. Asta nu imi mai place.
Ma simt rau, obosit si nu vreau decat sa dorm. Capul parca imi e gata sa explodeze iar gatul mai uscat decat a fost vreodata. Pleoapele mi se inchid treptat. Nu, nu trebuie sa adorm. Nu aici. Ultima data cand am facut asta, mi s-a intamplat ceva ciudat. Nu mai vreau asta. Mi-a ajuns tot acest mister. De ce nu imi spune in fata ce vrea decat sa ma duca si mai mult in eroare si sa ma faca sa imi pun mai multe intrebari? In ultimul timp nu mai inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu. Ceata ce imi inconjoara mintea e mai deasa si creste cu fiecare minut pe care il petrec in compania lui Michael. Ce avea de nu era pregatit sa-mi spuna adevarul? Si la ce adevar se refera? E prea mult pentru mine. Pasii imi sunt din ce in ce mai lenti, in timp ce ma indrept spre noua mea destinatie: acasa.
La coltul urmator, in vad pe Michael.
-Si tu ce mai vrei acum? strig si ma opresc inaintea lui enervat. Nu ai plecat inca?
-Ai nevoie de mine.
-Nu am nevoie de nimeni, mai ales de un nemernic ca tine, pe care nici macar nu il cunosc.
-Stiu prin ce treci, imi respunde el calm, ignorand insulta mea.
-Ce stii tu? De cand ai aparut in viata mea acum cateva ore, nu mai sunt eu. M-am schimbat. Si simt ca totlu e din cauza ta. Ce mi-ai facut? De ce ma urmaresti?
-Nu esti tu cel care vorbeste acum, ci furia din sufletul tau. Nu imi place sa te vad asa, insa e un rau necesar. Va trebui sa razisti pana la final. Iti promit ca totul se va termina repede. Ai incredere in mine.
-Atunci spune-mi cine esti si ce naiba vrei de la mine daca te astepti sa am incredere.
-Nu acum.
-Atunci cand? Imi spui acelasi lucru de fiecare data cand te intreb.
-Mai curand decat iti poti imagina.
Se propteste cu spatele de zid, cu o mana in buzunar si cu cealalta masandu-si ceafa. Parea tensionat, nelinistit, insa nu isi exprima in vreun fel acea neliniste. Pe chipul lui, doar zambetul acela care incepea sa ma enerveze. Pur si simplu, se tinea dupa mine oriunde mergeam si nu ma lasa in pace nici o clipa.
Cum putea sa spuna ca sunt nervos, cand, de fapt, nu sunt? Nu il inteleg. Sunt mai calm decat am fost vreodata. Cine se credea el sa imi dea sfaturi? Si ce e prostia aia cu “ nu esti tu cel care vorbeste acum, ci furia din sufletul tau “ ? Ce stie el despre mine? Absolut nimic. L-am cunoscut acum cateva ore si deja se crede sfatuitorul meu. De parca nu ma descurc singur. Am trait singur de cand am terminat liceul, de cand cu accidentul … mamei mele.
Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Eram pentru prima oara pe scaunul din dreapta soferului si eram entuziasmat. Mama ma ducea la scoala cu masina pentru prima si ultima data. Soseaua era aglomerata iar mama parea nelinistita, stresata. Refuzase sa imi spuna ce o deranja. Imi raspundea mereu cu: “ Nu e problema ta, James! Oricum, nu conteaza. “ Stiu ca incerca doar sa nu ma implice, sa sune cat mai bland, dar oricum ar fi spus-o, pentru mine parea asa. Daca ea credea ca starea ei nu ma deranja, insemna sa nu ma cunostea destul pentru a-si da seama ca sunt o persoana care nu accepta “ nu “ ca raspuns. Dimpotriva, pentru mine conta foarte mult. Nu imi placea sa o vad asa. Cand ea era suparata, si eu eram. Cand se enerva, ma enervam si eu. O iubeam numai pe ea pentru ca tata era mai mult plecat in strainatate si ne vedeam foarte rar. Eram baiatul mamei.
Ziua aceea a fost cea care m-a facut sa ma inchid in mine.
Mergeam pe banda a doua cand o alta masina se apropia cu viteza din directia opusa. Pe aceasi banda. Mama a incercat sa o evite, insa nu a rusit la timp si a intrat direct in noi. A fost groaznic. Partea din fata a masinii a fost complet zdrobita. Din cauza socului, mi-am pierdut cunostinta iar cand mi-am revenit si am deschis ochii, am ramas ingrozit. Langa mine, mama statea aplecata peste volan, cu mainile in fata. Parbrizul era spart. Eu aveam vanatai si zgarieturi peste tot, insa mama … Am scuturat-o de umar, am strigat la ea, dar nimic. Apoi am ridicat-o. Mai ca imi venea sa tip de durere. Toata fata ii era taiata si o bucata din parbriz ii intrase direct in piept. Era sange peste tot in jurul meu.
Am inceput sa plang, sa strig la ea. I-am ordonat sa deschida ochii, sa-mi spuna ca totul e bine. Insa nici de data asta nu mi-a raspuns.
Desi stiam ce s-a intamplat, nu vroiam sa accept. Si totul din cauza unui prost. M-am simtit mai bine cand am auzit ca si el murise. Am simtit ca moartea mamei fusese razbunata.
Cand am ajuns la spital, i-am dat un telefon tatalui meu si i-am povestit totul. A inceput sa tipe, a spus ca eu sunt de vina pentru tot. Daca nu m-ar fi dus cu masina in ziua aceea. L-am crezut. Mi-am spus ca, din cauza mea, cei pe care ii iubesc si la care tin, mor. De atunci m-am inchis in mine, crezand ca asa ii protejez pe ei.
Nu mai pot. Aceste amintiri imi fac rau, insa trebuie sa imi amintesc ca nu eu sunt cel vinovat, ci acel individ care s-a crezut la curse.
Cu cat ma gandesc mai mult la asta, cu atat simt cum ceva din sufletul meu vrea sa iasa la suprafata. Se spune ca toti avem o bestie inlantuita inauntrul nostru. Insa a mea era pe cale sa evadeze. Isi eliberase bratele iar acum se chinuie sa-si elibereze si picioarele. Nu mai e mult pana acolo.
-Lupta, nu o lasa sa iasa, il aud pe Michael, moment in care simt cum furia imi creste. Bestia tocmai a evadat.

Ok .. ai venit cu next-ul , de cand il astept si mersi ca m-ai anuntat .
Greseli nu am vazut de nici un fel . Chiar imi pare rau de mama lui James si cum poate sa aiba un tata asa ... in loc sa-l sprijine da vina pe el , vai eu cred ca as fi inebunit daca as fi fost in locul lui ( nu suport sa dea cineva vina pe mine cand nus deloc vinovata , urasc lucrul acesta ) .
Si femeia aia ... se pare ca lui James ii este sete dupa sange :)) .
Astept urmatorul capitol si spor la scris !
:bye: