Infinitul
Daca spun ca plecam de langa ea,ca in vis
Atunci starea mea era redata incomplet
Pentru ca plecarea mea a fost o ramanere
Si viata pe care mi-o deschisese
Era infinitul din care provenea si devenise
O parte din propria mea viata,si infinitul meu.
Aici exista o ea,cu toate drumurile ei bune,sau gresite
Le vedeam ca pe o claritate de vis
Atat drumurile bune cat si cele rele aveau o semnificatie mai profunda
Erau revansa evident,terestra a drumului fata de el insusi
Oglinda si ecoul temeiului si abisului vietii
Drumuri parcurse de acesta fiinta
Pentru ca sa ajunga la mine,in metafora faptei terestre
Sa-l desprinda de infinita lui obscuritate
Sa-l salveze in constiinta , pe care totusi
Voia din nou s-o paraseasca
Pentru ca dorinta devenise imensa
Aidoma unui al doilea si mai urgent act de salvare
In anonim-naturala reintoarcere si sa anuleze
Din nou o mare parte din Eul elaborat , in favoarea unui copil
Fantomatic,metaforic,oniric. [posturi unite]
Intrebari si exclamari!
Oare daca divulg efectiv calomnia
Populatia crancena ma va analiza drept miasmatic?
Poate voi reinvia, cand ei imi vor spulbera tacerea.
Sau poate nu!
Dar daca Homo-Sapiens erau plasmuiti
Oare preistoria s-ar fi schimbat?
Dar poate ca suntem comprimati in intrebari!
Oricum exclamarile zac naive in macrocosm.
Petale si cuvinte diforme
Am proiectat cu precautie pe 'niciodata'
Sa ma debarasez de lucruri nefolositoare
Sa-mi ajustez complici ai acestei materii,
Sa nu cada in bruma noptii,analiza omenirii,
Doresc sa descant mileniul,dar
Ma inchid in iubitul cojoc de pustietate
Si adun petale si cuvinte diforme
Formand anii de demult.
Ea
Daca stateam si ma uitam in oglinda,vedeam un el
Care se concentra asupra oglinzii,din care proveneau
O mie si-o suta de complimente.
Totusi,o ea nu aparea,totul era format din infinitul ei si-al meu
Ascultand ecoul Ei, auzind propriul ecou-om care
Devine metafora omului , pentru ca poate renunta la sine
Ea insasi natura in creativitatea creatoare a fiintei sale
Chiar daca isi are originea in infinitul fara de peisaj
Si cu aceasta singura despre Tu stiam ca tot asa
Trebuia sa astept,stiam sa astept , puteam sa astept
Propriu-mi Eu , propriu-mi infinit , devenit infinit comun
In timpul eliberat al acelei profund valoate sfere originare
In care fiinteaza Eul , asteptarea nu mai este o asteptare
Temporala , ci numai o maturizare atemporala
Si in aceasta siguranta atemporala , atemporala
Ca un vis,sigura ca un vis si totusi mai reala decat orice vis
Totusi , oricat de corect a fost gestul meu
Defapt incorect pentru un tanar , daca atunci as fi ramas
Si as fi protestat zgomotos
Impotriva rezistentei lui in fata propriului sentiment
Poate ar fi fost mai usor