05-08-2011, 11:10 PM
O intamplare a fiintei mele
Nimeni nu m-a pregatit pentru ceea ce avea sa urmeze. Problemele adolescentei m-au izbit mai puternic decat valurile marii pe timp de furtuna. Zdrobite de stanci, picaturile se risipesc in mare, urmand ca apoi sa reinvie ca valuri si sa moara de sute de ori. Eu nu am sa uit evanescenta picaturilor arse, nici moartea cruda a valurilor, precum nici durerea stancilor la impact.
In cotloanele ascunse ale sufletului meu batran... amintiri ingropate sub stejari de puf, tei de argint si nuci de fier (ruginit) se nasc, traiesc si pier - asemeni valurilor. Cautand in sertare gasesc amintiri sterse, fade. In multimea de fotografii alb-negru nu le gasesc pe cele colorate. ... Dar iata! Fotografia primei mele iubiri!... Mai vie si mai colorata decat toate. Culori crude, dureroase. Il chema Ovidiu si era frumos... Credeam ca era la fel si pe dinauntru. M-a vazut, m-a placut, m-a dorit, m-a urmarit, m-a avut, m-a iubit... Apoi s-a plictisit si a plecat. A gasit o noua iubire, a luat totul de la inceput ca apoi sa se intoarca la ce a avut. Dar eu nu l-am primit. Traind in abisul singuratatii mele, am ajuns sa resping, sa urasc... Am izbit dorul sfasietor de peretii camerei mele. In zadar!...
Imi lipseste caldura corpului tau. Mi-ai spus ca ma vei iubi mereu. De ce? Ca sa imi dovedesti inca o data, ca promisiunile trebuie incalcate, rupte, sfasiate? M-ai abandonat. Captiva acum in intunericul din mine, ma tarasc amarata prin lume... Dar nu te urasc.
Norii ochilor mei se ciocnesc. Las ploaia de lacrimi sa curga peste lume... peste tine... peste mine. Plang pentru lumea asta care nu mai plange!... Arunc fotografia si inchid sertarele pline de ganduri si amintiri. Acum nu mai vreau sa simt, sa traiesc, sa vad, sa aud... Inchid ochii si ma las in voia singurei mele dorinte - sa uit.
Nimeni nu m-a pregatit pentru ceea ce avea sa urmeze. Problemele adolescentei m-au izbit mai puternic decat valurile marii pe timp de furtuna. Zdrobite de stanci, picaturile se risipesc in mare, urmand ca apoi sa reinvie ca valuri si sa moara de sute de ori. Eu nu am sa uit evanescenta picaturilor arse, nici moartea cruda a valurilor, precum nici durerea stancilor la impact.
In cotloanele ascunse ale sufletului meu batran... amintiri ingropate sub stejari de puf, tei de argint si nuci de fier (ruginit) se nasc, traiesc si pier - asemeni valurilor. Cautand in sertare gasesc amintiri sterse, fade. In multimea de fotografii alb-negru nu le gasesc pe cele colorate. ... Dar iata! Fotografia primei mele iubiri!... Mai vie si mai colorata decat toate. Culori crude, dureroase. Il chema Ovidiu si era frumos... Credeam ca era la fel si pe dinauntru. M-a vazut, m-a placut, m-a dorit, m-a urmarit, m-a avut, m-a iubit... Apoi s-a plictisit si a plecat. A gasit o noua iubire, a luat totul de la inceput ca apoi sa se intoarca la ce a avut. Dar eu nu l-am primit. Traind in abisul singuratatii mele, am ajuns sa resping, sa urasc... Am izbit dorul sfasietor de peretii camerei mele. In zadar!...
Imi lipseste caldura corpului tau. Mi-ai spus ca ma vei iubi mereu. De ce? Ca sa imi dovedesti inca o data, ca promisiunile trebuie incalcate, rupte, sfasiate? M-ai abandonat. Captiva acum in intunericul din mine, ma tarasc amarata prin lume... Dar nu te urasc.
Norii ochilor mei se ciocnesc. Las ploaia de lacrimi sa curga peste lume... peste tine... peste mine. Plang pentru lumea asta care nu mai plange!... Arunc fotografia si inchid sertarele pline de ganduri si amintiri. Acum nu mai vreau sa simt, sa traiesc, sa vad, sa aud... Inchid ochii si ma las in voia singurei mele dorinte - sa uit.