13-06-2011, 11:30 AM
Fic-ul nu-mi apartine! Este al unei prietene care m-a rugat sa-l postez si uite asta am facut, vreau sa va anunt ca e incepatoare, deci...nu vreau sa fiti chiar asa duri cu ea >.>
Anyway repet: Nu este fic-ul meu si nici nu l-am copiat daca la asta va ganditi o__O
Sper sa va placa. Initial se numeste.
Viata, spitalul meu de nebuni!
Titlul la topic l-am pus eu de la mine xD
Nu-mi aduc bine aminte, dar stiu ca alergam prin padure, fugeam si eram ranita, sangele imi inundase corpul in exterior si nu stiam ce sa fac. Fugeam, eram ingrozita, nu stiu de ce, dar sentimentele acelea erau de teama. Am ajuns in fata unei case, era facuta din lemn, probabil era o ferma acolo caci in jur se vedea numai camp, era primavara, iar soarele stralucea mai mult ca deobicei. Nu stiu cum s-a intamplat, nu stiu ce legatura aveam cu acea casa, un lucru e sigur, eu i-am dat foc, eu eram cea care radea ca o nebuna in timp ce fiecare particica din lemn era transformata in scrum. In scurt timp m-au prins, dar nu m-au dus la politie, nu, m-au dus la un spital si am aflat ca nu pentru a-mi ingriji ranile corpului ci ranile mintale. Eram la un spital de nebuni, dar stiu sigura ca eu nu eram nebuna, pana sa ajung acolo eram perfect sanatoasa.
Prima zi eram derutata totul era nou si eu eram noua acolo. A venit o asistenta, pe care nu o voi uita nici in mormant, sper sa putrezeasca in iad dupa ce mi-a facut, sper ca ramasitele sale sa sufere in intuneric si intunericul in infinit. Am fost dusa intr-o camera, unde in dreapta aveam un pat mic, precum la puscarie, o masa din fier si un scaun ruginit, era doar o fereastra si aceea cu grati, iar usa, usa era din fier forjat si avea doar un gemulet mic tot cu gratii. Mi-au spus ca acolo este noua mea casa, nu-i credeam, eu n-aveam ce cauta acolo. Dupa ce m-au spalat si mi-au dat haine de schimb, am fost dusa intr-o camera, sau un hol mai mare, nu stiu sigur, dar, acolo erau 4 mese fiecare masa cate 4 scaune, in mijloc era o canapea si in fata canapelei o masuta din sticla, care avea pe ea un televizor foarte mic. La o masa statea o fata cu parul brunet si ochii caprui, legat in doua codite si carliontat, am aflat mai tarziu c-o chema Betty. Tinea in brate o papusa si tot o legana, chiar ea parea o papusa, insa una foarte veche.Pe canapea statea tot o bruneta cu parul drept si machiata cu negru, parea o tipa rece si chiar asa era, numele sau era Kerry, langa ea statea o satena, cu ochelari pe fata, daca nu o cunosteam mai tarziu puteam jura ca este o tocilara de liceu. Avea in brate un bloc de desen si am tras curioasa cu ochiul, chiar se pricepea, portretul inceput, adica a lui Betty, era minunat, fiecare trasatura atat de fin trasata.O chema Iris din cate am inteles, un nume prea brutal pentru talentul sau. Si la o alta masa, statea o blonda, cu ochii albastrii, Alice,avea pistrui pe nas si asta ma amuza putin. Pareau toate inregula si puteam sa bag mana in foc ca niciuna nu e nebuna, poate doar Betty, dar nu o puteam numi nebuna, nu era vina sa.
-Care e povestea ei? am intrebat cu privirea spre Betty.
-Ah, n-are nici o poveste, e doar nebuna, ca mine, ca tine si ca celelalte de zici. a spus razand blonda.
-Taci! Eu nu sunt nebuna descreierat-o, vorbeste din partea ta! a spus rece Kerry, mai ca ma fulgera cu privirea.
- Eu sunt Iris, incantata. Esti noua? intreba satena ridicandu-se de pe canapea cu blocul in mana. Avea un zambet cald si parca soarele era un licurici pe langa stralucirea ei.
- Kristen, incantata deasemenea. Da, din cate se vede. am spus derutata privind in jur. Nu stiam ce e locul ala si ce caut eu acolo cu ele.
-Oh, Iris, ti-ai facut o prietena noua. spuse in bataie de jos Kerry, satena isi ridica ochelarii lasand cu frica privirea in jos.
Fiecare avea povestea lor, eram sigura de asta si, curioasa din fire, voiam s-o aflu, voiam sa stiu de ce Betty se comporta ca un copil mic, prin ce tramure trecuse Kerry de era dura, de ce Iris era un inger in forma umana, de ce Alice se credea ea insasi o nebuna si de ce eu eram acolo. La 23 era stingerea, m-au impins in pat facandu-mi semn sa ma culc, erau prea rai, prea marsavi, prea salbatici pentru a se numi oameni, de ce trebuia sa fac precum spuneau ei? Aveam doar 18 ani, locul meu nu era acolo, insa nu-mi cunosteam trecutul si nici viitorul, traiam doar in prezent, un prezent ce nu voia sa-mi crute existenta.
Anyway repet: Nu este fic-ul meu si nici nu l-am copiat daca la asta va ganditi o__O
Sper sa va placa. Initial se numeste.
Viata, spitalul meu de nebuni!
Titlul la topic l-am pus eu de la mine xD
Capitolul I
Nu sunt nebuna! Recunosc!
A-ti observat ca oamenii te judeca dupa cum arati? Si noi ii judecam pe altii la fel, daca te vad ca nu-ti sta bine parul deja incep sa te barfeasca, spun despre tine numai lucruri oribile si cand te opui cuiva te crede nebuna, te inchide si nu-ti mai da drumul.
Dar...prin tot intunericul gasesti macar o lumina, cat de mica, o gasesti si ea te invaluie, iesi din intuneric, insa incepe sa se stearga totul in jurul tau, pana si intunericul se sterge si intr-un final te stergi si tu.
Dar...prin tot intunericul gasesti macar o lumina, cat de mica, o gasesti si ea te invaluie, iesi din intuneric, insa incepe sa se stearga totul in jurul tau, pana si intunericul se sterge si intr-un final te stergi si tu.
Nu-mi aduc bine aminte, dar stiu ca alergam prin padure, fugeam si eram ranita, sangele imi inundase corpul in exterior si nu stiam ce sa fac. Fugeam, eram ingrozita, nu stiu de ce, dar sentimentele acelea erau de teama. Am ajuns in fata unei case, era facuta din lemn, probabil era o ferma acolo caci in jur se vedea numai camp, era primavara, iar soarele stralucea mai mult ca deobicei. Nu stiu cum s-a intamplat, nu stiu ce legatura aveam cu acea casa, un lucru e sigur, eu i-am dat foc, eu eram cea care radea ca o nebuna in timp ce fiecare particica din lemn era transformata in scrum. In scurt timp m-au prins, dar nu m-au dus la politie, nu, m-au dus la un spital si am aflat ca nu pentru a-mi ingriji ranile corpului ci ranile mintale. Eram la un spital de nebuni, dar stiu sigura ca eu nu eram nebuna, pana sa ajung acolo eram perfect sanatoasa.
Prima zi eram derutata totul era nou si eu eram noua acolo. A venit o asistenta, pe care nu o voi uita nici in mormant, sper sa putrezeasca in iad dupa ce mi-a facut, sper ca ramasitele sale sa sufere in intuneric si intunericul in infinit. Am fost dusa intr-o camera, unde in dreapta aveam un pat mic, precum la puscarie, o masa din fier si un scaun ruginit, era doar o fereastra si aceea cu grati, iar usa, usa era din fier forjat si avea doar un gemulet mic tot cu gratii. Mi-au spus ca acolo este noua mea casa, nu-i credeam, eu n-aveam ce cauta acolo. Dupa ce m-au spalat si mi-au dat haine de schimb, am fost dusa intr-o camera, sau un hol mai mare, nu stiu sigur, dar, acolo erau 4 mese fiecare masa cate 4 scaune, in mijloc era o canapea si in fata canapelei o masuta din sticla, care avea pe ea un televizor foarte mic. La o masa statea o fata cu parul brunet si ochii caprui, legat in doua codite si carliontat, am aflat mai tarziu c-o chema Betty. Tinea in brate o papusa si tot o legana, chiar ea parea o papusa, insa una foarte veche.Pe canapea statea tot o bruneta cu parul drept si machiata cu negru, parea o tipa rece si chiar asa era, numele sau era Kerry, langa ea statea o satena, cu ochelari pe fata, daca nu o cunosteam mai tarziu puteam jura ca este o tocilara de liceu. Avea in brate un bloc de desen si am tras curioasa cu ochiul, chiar se pricepea, portretul inceput, adica a lui Betty, era minunat, fiecare trasatura atat de fin trasata.O chema Iris din cate am inteles, un nume prea brutal pentru talentul sau. Si la o alta masa, statea o blonda, cu ochii albastrii, Alice,avea pistrui pe nas si asta ma amuza putin. Pareau toate inregula si puteam sa bag mana in foc ca niciuna nu e nebuna, poate doar Betty, dar nu o puteam numi nebuna, nu era vina sa.
-Care e povestea ei? am intrebat cu privirea spre Betty.
-Ah, n-are nici o poveste, e doar nebuna, ca mine, ca tine si ca celelalte de zici. a spus razand blonda.
-Taci! Eu nu sunt nebuna descreierat-o, vorbeste din partea ta! a spus rece Kerry, mai ca ma fulgera cu privirea.
- Eu sunt Iris, incantata. Esti noua? intreba satena ridicandu-se de pe canapea cu blocul in mana. Avea un zambet cald si parca soarele era un licurici pe langa stralucirea ei.
- Kristen, incantata deasemenea. Da, din cate se vede. am spus derutata privind in jur. Nu stiam ce e locul ala si ce caut eu acolo cu ele.
-Oh, Iris, ti-ai facut o prietena noua. spuse in bataie de jos Kerry, satena isi ridica ochelarii lasand cu frica privirea in jos.
Fiecare avea povestea lor, eram sigura de asta si, curioasa din fire, voiam s-o aflu, voiam sa stiu de ce Betty se comporta ca un copil mic, prin ce tramure trecuse Kerry de era dura, de ce Iris era un inger in forma umana, de ce Alice se credea ea insasi o nebuna si de ce eu eram acolo. La 23 era stingerea, m-au impins in pat facandu-mi semn sa ma culc, erau prea rai, prea marsavi, prea salbatici pentru a se numi oameni, de ce trebuia sa fac precum spuneau ei? Aveam doar 18 ani, locul meu nu era acolo, insa nu-mi cunosteam trecutul si nici viitorul, traiam doar in prezent, un prezent ce nu voia sa-mi crute existenta.