22-03-2011, 10:43 PM
Doctor Who fic, de data asta. Theta Sigma e The Doctor, ca să-i spun aşa, mai pă ingliş, iar Koschei e The Master, adică Stăpânul, na. Acestea sunt memoriile lor. Nimic yaoi, vă spun de pe acum. ._.
Disclaimer: Nu deţin nimic, copyrightul e al creatorului Doctor Who.
---
Theta Sigma
Koschei
Disclaimer: Nu deţin nimic, copyrightul e al creatorului Doctor Who.
---
Theta Sigma
Koschei
Capitolul I
Hello, I'm the Doctor. Basically, run.
- Theta se lasă greoi pe hinta din dreapta, târându-şi picioarele prin praf când viteza de legănare e prea mare. E trist. Koschei nu apăruse azi la şcoală şi, prin urmare, fusese singur şi parţial neapărat pe holurile aglomerate ale Academiei. Scund, brunet, cu părul foarte creţ - excesiv de creţ - şi cu ochii căprui-verzi de căţeluş, pare un băiat de aproape optsprezece ani neajutorat. Are însă, ascunsă în inimile sale gemene, o vârsta mult mai înaintată: trei sute doisprezece ani, mai exact. Nu-i pasă, deşi ar trebui. Îi pasă doar de ce mama dracului i s-a întâmplat prietenului său cel mai bun: în plus, era ziua lui de naştere astăzi.
Cu un scrâşnet, hinta fu repusă în funcţiune, iar Theta se dădu mai în spate de ea, picioarele fiindu-i acum la câţiva centimetri buni de sol. Începe să se legene înainte şi înapoi, privind tot timpul în jur, parcă ar fi putut să-l depisteze undeva pe Koschei. Dar nu poate. Tot ce vede e umbra serii apăsată pe cei doi sori gemeni, care se afundă mai adânc după munţii roşiatici din spatele Academiei. Se încruntă. Mai sunt câteva ore până la asfinţit, când trebuie să se întoarcă la internat, care e departe de casa unde stă Koschei. Sare, aşadar, de pe hintă, aterizează ca o pisică la câţiva metri mai încolo, se ridică şi îşi scutură blugii.
Poate fi el un Lord al Timpului aproape nemuritor, dar asta nu înseamnă că nu are şi el griji: frigiderul îi e din nou stricat, cărţile trebuie returnate la bibliotecă mâine, iar mama sa îl aşteaptă acasă în week-end-ul de trei zile înainte de a pleca într-o călătorie spre Marte împreună cu şcoala... Pe aceasta, bineînţeles, o lasă baltă. Trebuie să înveţe mult pentru a trece testele; şi deşi nu ştie că avea să salveze mai multe vieţi decât şi-a imaginat el vreodată în viitor, are note mici, de la patru la nouă, nici un zece. Koschei e cam la acelaşi nivel, dar are un zece la manevrarea TARDIS-ului. Apropo, unde e Koschei?
Oftează. Teste, teste, teste. Are cinci cărţi de citit şi memorat, şapte dosare şi încă câteva informaţii adiţionale pentru testele de Geografie interstelară şi Istorie Gallyfreiană. Bine măcar că memoria sa e mai bună decât a altor Lorzi ai Timpului şi-şi aminteşte totul, de la prima regenerare până acum, la a şaptea.
Doctorul tresare puternic, dar curelele îl strâng cu putere, ţintuindu-l de scaun. Koschei e în faţa sa, zâmbindu-i rece. E aproape neschimbat - e mai scund, mai mult riduri şi are o expresie impenetrabilă. Doctorul vrea să-şi şteargă fruntea, dar nu poate, bineînţeles, aşa că îşi închide ochii. Nu vrea să se întâmple. O ştie deja. O ştie foarte bine.
- Theta!
Se întoarce pe călcâie, recunoscând puţin vocea, şi e brusc aproape propulsat într-un copac de entuziasmul băiatului din faţa sa. E mult mai înalt decât el, probabil cu douăzeci de centimetri, cu părul blond răvăşit pe frunte şi ochii mari, care sclipesc vesel. Theta rânjeşte şi el, deşi e puţin cam confuz şi are o expresie ciudată pe faţă. După câteva minute, îşi dă seama cine e tipul blond, înalt şi exaltat.
- Koschei? întreabă el, suspicios, ridicând din sprâncene.
- Bineînţeles, deşteptule... Se opreşte. Ah, da. Asta. Face un semn către corpul lui şi îşi dă ochii peste cap.
- Da, aia, ce Satană ţi s-a întâmplat?
- Cursu' de regenerare, boule, mârâie Koschei, copleşindu-l fără efort. Scuze, spune el după câteva secunde, bătăile îmi dau dureri de cap. S-au accelerat, nu ştiu ce dracu' se întâmplă, recunoaşte el şi îşi duce mâinile la frunte, părând uşor exasperat.
Theta, curios din fire, se ridică pe vârfuri şi îl trage uşor pe Koschei în jos, lipindu-şi fruntea de a lui. La început îi aude gândurile în vârtejuri şi simte şi el durerea de cap... dar apoi se aud, brusc şi ritmic, rapid, agasant, ca nişte tobe acoperite cu piele care sunt lovite încontinuu de bâte groase de lemn.
Unu, doi, trei, patru.
Pauză, câteva secunde. Apoi încep din nou, mai înebunitor.
Unu, doi, trei, patru. Unu, doi, trei, patru. Unu, doi, trei, patru.
Theta se dă imediat în spate, aproape că se împiedică, dar Koschei îl prinde şi îl trage pe picioarele sale, la adăpost de pământul gol şi fierbinte. Îşi dă ochii peste cap. Theta, în mintea lui, e un împrăştiat, un împiedicat, un Lord al Timpului care nu-i special, dar tot e prietenul lui cel mai bun. Şi oricum, poate va avea nevoie de el în viitor. Koschei, în schimb, în mintea lui Theta, e singurul prieten pe care l-a avut vreodată la Academie sau înafara şcolii Elementare pentru Lorzi ai Timpului. Are încredere deplină în el.
- Doctore, Doctore...
- Koschei.
Cureaua de pe gură îi fusese îndepărtată cu brutalitate, dar măcar putea vorbi, deşi faţa lui Koschei nu îi prea dă siguranţă, devenind furioasă brusc.
- Nu sunt Koschei, idiotule!
Doctorul simte crestătura adâncă în braţ şi, deşi ştie că o să se vindece, nu poate să se abţine din a scânci şi de a încerca să se strângă mai bine în scaun, departe de Koschei. Pistolul însă îl împunge în bărbie şi îl forţează să nu se mişte, în timp ce corpul îi tremură violent.
- Nu pistoale, te rog, geme Doctorul, speriat până în măduva oaselor. Te rog...
- Nu mai sunt Koschei, spune celălalt pe un ton jos şi furios. O să te las în pace când îţi înveţi lecţia.
- Kos... Stăpâne, rosteşte Doctorul, resemnat, şi înghite în sec după ce pistolul este înlăturat.
- Bun... unde e Donna?
- P-Poftim?!