Hey dears! Vreau sa fiu eu prima asa ca dau edit dupa ce citesc, ok?
Edit
Ajung si eu la ficul vostru! In legatura cu capitolul, pai ce pot sa spun... nu este absolut nimic nou in el. Adica tot ce ai facut este sa grabesti actiunea si sa spui ce s-a intamplat asa cum a facut coechipiera ta. Eu sincer ma asteptam la altceva. Puteai sa mai scris ceva in plus pe acolo, dupa care sa termini printr-un suspans. Atunci ar fi fost , intr-o oarecare masura, mult mai bine. Ce sa mai spun... mda astept next-ul si sper sa vina cat mai repede!
So... anuntati-ma si pe mine cand il puneti
Bye and good luck with the inspiration!
Helău girls i'm here so let's see.
A fost un capitol drăguţ după părerea mea, nu a fost atât de surprinzător după cum m-aş fi aşteptat, dar nu-i nimic mie mi-a plăcut oricum.
Descrierea a fost prezentă în cantităţi destul de mari, ar mai fi mers pe ici pe colo, dar nu-i bai. Dialogul nu mi s-a părut sec, iar acţiunea parcă a fost puţin de tot grăbită, dar numai puţin. Greşeli nu am văzut decât una, nu mai ştiu exact pe unde, oricum nu a fost gravă.
Well cam atât aştept nextu sper că o să mă anunţaţi. Spor la scris şi multă imaginaţie. Adios.
Am ajuns. ÃŽn sfarÅŸit ._.'
Prima dată spun „ Helăău, gărls †.
*h.u.g.s*
AÅŸa. *laughs*
Păi mă bucur că-i capitolul luuung şi ai avut descriere. Bun. Replicile nu mi s-au părut seci, de fapt n-au fost foarte multe, dar chiar aşa au fost oarecum bune.
Descrierea a fost ok, chiar dacă se putea şi mai bine. Îmi place strofa de la început, şi dacă nu greşesc e a trupei Kansas, nope ? Sunt sigură :]
Nu am observat greşeli de tastare/exprimare, nici nu cred că au fost.
Well, acum aştept să văd ce se va întâmpla între cei doi. Deja văd că Garfield o simpatizează pe Marie, şi ea pe el. :] That's so cute <3
Aşaa. Păi aştept continuarea şi sper s-o aduceţi mai repede. Spor la scris, fetele.
*h.u.g.s*
Scuze de întârziere.
V
- Încet, am ieşit din clasă şi am închis uşa respectuos după ce şi Marie s-a deplasat pe hol. Durerea din cap mă împiedica să văd sau să fac ceva, aşa că m-am rezemat pentru câteva secunde de perete, am inspirat şi am început să merg repede, dornic să scap de prezentarea şcolii pe care nici eu n-o ştiam prea bine şi ca cineva să-mi panseze dracului cucuiul. Cucuiele.
Mă rog.
- Cabinetul de chimie, am spus şi am arătat cu mâna spre o uşă la dreapta mea. Nu te apropia de ultimele bănci, cineva a aruncat ceva substanţă pe scaune şi i-a găurit şi carnea, şi pantalonii tipelor care s-au aşezat acolo. Şi nu te aşeza în faţă, profesorul pe care o să-l ai scuipă când vorbeşte.
Am chicotit şi eu şi m-am oprit din nou pentru a privi uşa de lemn, clipind. Marie venise la şcoala asta pentru... pentru că făcuse ceva într-un cabinet de chimie... din câte puteam să-mi amintesc eu. Am scuturat din cap şi am mers mai departe, mult mai încet, vrând să descriu pe larg fiecare uşă pe lângă care treceam - nu vroiam să o las în ceaţă cu jumătăţi de propoziţie tâmpite, cum mă lăsaseră Andy şi Curt. Măcar Curt era timid şi din altă clasă, trimis de dirigintă să-mi prezinte împrejurimile.
M-am oprit din nou după câţiva paşi şi mi-am desfăcut puţin cravata pe care eram obligaţi să o purtăm şi am indicat o altă uşă, mai ruptă, arsă, cu pete de culori ciudate pe ea şi cu inscripţii porcoase pe lângă clanţă şi pe sub cuvântul 'BIOLOGIE'.
- Cabinetul de biologie, am murmurat eu şi mi-am frecat din nou capul, încercând să-mi amintesc. Ah, da, nu te apropia de grupul băieţilor. A trebuit să mă opresc din a zice 'înafară de mine, că nu-s ca ei', dar am continuat repede: facem anatomia anul ăsta şi nu se opresc din râs şi din spus glume proaste. Şi nici de fete. Mai bine te aşezi pe rândul din mijloc, în spate, acolo stau şi eu. Profesoara ascultă cam pe toată lumea pe care prinde care stă în faţă, aşa că eu scap de multe ori. Nu atinge vreun animal sau vreun acvariu, ca nu cred că o să ieşi vie.
Nu vroiam să o îngrozesc cu alte detalii, aşa că am trecut mai departe, strâmbându-mă la propria mea reflexie într-un geam. Am trecut repede pe lângă clasele care nu mă interesau nici pe mine şi nu cred că o interesau pe ea şi m-am oprit din nou în faţa scărilor, care dădeau în sus şi în jos, spre un fel de 'beci' unde se afla şi cabinetul.
- În sus e etajul unu, doi, trei, patru şi cinci. Cabinetul e informatică e la etajul cinci, cel de fizică la trei, de istorie tot pe acolo pe undeva şi ăla de geografie la patru şi jumătate, adică e pe scări. Trebuie să sari de pe trepte în clasă, pentru că s-au dărâmat ultimele şase trepte şi restul de podea până acolo. Ca să ajungi la cinci sau patru, iei liftul de pe lângă şase F.
M-am oprit din vorbit şi am răsuflat cu greu. Inima îmi bătea cu putere şi capul îmi pulsa, dar măcar o lămurisem cât-de-cât. Şcoala noastră era ciudată şi chiar şi aşa, era mare fericire - mai ales dacă întâlneai pe cineva care nu era aşa de prost ca ceilalţi... Adică Marie pentru mine. Am început să cobor treptele, auzind-o şi pe ea coborând după mine. Cinci, şase... Nouă, zece, unsprezece... M-am oprit şi am întins braţul drept în lături.
- Trebuie să ai grijă, ultimele trepte nu există. E cam un metru între asta, ultima treaptă, şi jos, dar te poţi căţăra pe balustradă.
În semiîntunericul prezent, m-am agăţat de balustradă, cu picioarele între barele de fier. Nu că îmi era frică să sar, dar nu-mi plăcea să mă lase genunchii aşa de uşor şi să mă prăbuşesc ca un dobitoc în moacă. Am început să merg încet în jos, oprindu-mă când nu mai aveam bare pe care să cobor, şi am sărit ultimii douăzeci de centimetri. În sfârşit, eram în faţa cabinetului.
Am bătut repede de două-trei ori la uşă şi am deschis-o larg, fără să mai aştept ca cineva să mă cheme. Bineînţeles, erau doi idioţi plini de sânge care probabil că îşi spărseseră capetele, aşa că am sărit înapoi şi am trântit uşa, strâmbându-mă din nou.
- Aşa deci, am zis către Marie, să mă prezint. Sunt Riker Rayner Garfield, şaisprezece ani. Ăăă... Cam atât.
Helău girls.
În sfârşit am reuşit să citesc ultimul capitol postat şi să ştii că îmi place, adică a fost un capitol reuşit, puţin cam scurt, dar asta e.
Cu descriere, naraţiunea şi dialogul te descurci, adică totul se îmbină atât de frumos şi armonios încât nu am nimic de comentat.
Mă bucur că personajul tău este complex. Greşeli nu am văzut decât două, dar nu sunt grave, ci mai degrabă făcute din neatenţie aşa că poţi sta linişită. Well cam asta a fost, aştept next spor la scris şi multă imaginaţie. Bye, bye.