Animezup - forum manga si anime

Okay, ăsta e un fel de chestie de la altă chestie care mi-a răsărit în cap acum câteva zile, şi l-am scris. Nu ştiu dacă o să vă placă şi nu ştiu dacă am greşeli, dar sper că e măcar mediocru. Nu fiţi blânzi, că nu muşc.

I.

• Când cineva bate la uşă la ora cinci dimineaÅ£a ÅŸi te anunţă că tatăl tău a venit să te vadă, poÅ£i să ÅŸtii că nimic nu e de bine. ÃŽnsă, dacă trăieÅŸti la orfelinat de mai bine de ÅŸaisprezece ani în care nu ai auzit de vreo rudă, poÅ£i să-Å£i dai seama că ceva îngrozitor s-a întâmplat.
  
  Lucifer e deja în picioare lângă patul lui Cassiel, aşteptând ca băiatul să-şi vină în fire. Trăiesc amândoi la orfelinatul Saint Gabriel pentru băieţi din San Francisco, California, şi nu cunosc nefericire. Au nume de îngeri: unul căzut, unul care încă e în Ceruri, dar nimic nu e special. În acel orfelinat, primesc nume de îngeri sau de demoni, după anumite criterii, la fel cum fetele primesc nume de sfinte sau femei demoni la orfelinatul Saint Mary. Cassiel şi Lucifer se deosebesc doar în câteva feluri: Lucifer e mai înalt şi are păr blond, răsfirat pe frunte, pe când Cassiel e mai scund, cu părul negru-albăstrui, ciufulit şi niciodată aranjat. Ambii sunt slabi şi au ochii de nuanţe diferite de albastru.
  
  Iar acum, cum stau cu mâinile în buzunare şi cu coatele atingându-se, nu par persoanele cele mai diferite din lume; par fraţi. Cassiel priveşte în sus, înspre tatăl său, şi se încruntă. Parcă se uită într-o oglindă: tatăl său e însă mai înalt, dar are aceiaşi ochi serioşi şi păr negru, încărunţit de vreme. Lucifer e nerăbdător, iar acest lucru se citeşte pe faţa sa. Aşteaptă ca tatăl şi fiul să se recunoască, dar momentul nu vine... Aşa că îl îmbrănceşte pe Cassiel înainte şi se uită în jos, ascunzându-şi zâmbetul fugar. Cassiel îl fulgeră cu privirea, apoi se uită în sus din nou.
  
  - Tu eÅŸti Balthazar?
  - Cassiel, mă bucur să te revăd.
  
  Au acelaşi ton, inexpresiv, rece. Cassiel îşi mişcă mâinile în buzunare, ca şi cum ar fi căutat ceva, şi se opreşte când simte privirile lui Balthazar iscodindu-l. Ştie, după nume, că acesta a copilărit în acelaşi orfelinat, şi o mai ştie şi din faptul că ghiceşte drumul înapoi spre curtea interioară. Lucifer e încă prevăzător, aşteaptă calm pentru o discuţie de la tată la fiu, dar aceasta nu vine. Cassiel se întoarce spre el din când în când, cu ochii mari, de căţeluş; la un moment dat se opreşte şi el, şi tatăl său, şi se privesc din nou.
  
  - O plimbare prin Port? Sugerează fiul, iar Lucifer se opreşte din mers.
  
  Priveşte spre Cassiel şi se dă câţiva paşi în spate, ca şi cum l-ar fi lăsat să plece fără el, dar acesta se încruntă şi îl roagă cu o privire să vină şi el, chiar atunci când se apropie pentru a-i aranja gluga. I-o trage pe cap uşor, zburlindu-l părul, şi îl trage de mânecă după el, părând uşor speriat. Afară plouă, o ploaie caldă de vară, dar Cassiel nu vrea să-şi vadă frăţiorul – căci aşa îl numea – ud leoarcă. Îşi aranjează şi el haina şi porneşte după tatăl său, care e deja la maşină. Deschide uşa, dar Cassiel stă câteva secunde în ploaie pentru a inspecta maşina.
  
  Un Chevrolet Impala din ’67, vopsit în negru, se odihneşte pe asfaltul rece; o achiziţie destul de preţioasă, după cum crede Cassiel. Intră în maşină, în spate, iar Lucifer îl urmează, cu geaca deja udă complet din cauza ploii rapide şi a perdelelor azvârlite de aceasta. Trânteşte uşa după el, iar motorul începe să toarcă puternic, liniştitor. Lucifer îl priveşte pe Cassiel întrebător, cu sprâncele ridicate, dar acesta clatină din cap. Nu, nu aveau să vorbească atunci, aveau tot timpul din lume după ce Balthazar era departe de ei.
  
  - Şaisprezece ani, spune, cotind pe o străduţă ce dădea spre Port şi spre întinderea de apă. Îmi pare rău, adaugă tatăl, în timp ce ultimele picături de ploaie se pierd în răsăritul de soare. Credeam că muriseşi – şi tu, şi mama ta.
  - Şi noi am crezut la fel, murmură Cassiel. Eu şi mama.
  
  Lucifer sare din maşină imediat după ce aceasta opreşte şi îi aşteaptă pe cei doi, căţărându-se pe o bancă ce aproape se lipeşte de barele ce protejează oamenii de morţi sigure. Clipeşte, priveşte spre stânga şi dreapta, apoi se întoarce înspre Cassiel, invitându-l să se urce şi el. Acesta alege să se aşeze şi îl trage pe Lucifer în jos, aproape proiectându-l cu bărbia în asfalt. El se reechilibrează repede şi îşi încrucişează picioarele turceşte, acoperindu-şi ochii streaşină, privind duşmănos înspre lumină. Orbit, scutură ca un câine din cap. Balthazar se oferă să cumpere câte o îngheţată, iar cei doi acceptă repede, părând fericiţi că scapă de el.
  
  - Cass? Întreabă Lucifer, pe un ton jos, răguşit, după ce Balthazar pleacă. Eşti sigur de asta?
  - Nu, Lucy, răspunde el prompt, nici nu e tata. L-am văzut când a murit acum câţiva ani şi ştiu că nu putea să supravieţuiască. Şi oricum, arată ca un mort.
  - Merită să-l prindem la înghesuială, îşi dă cu părerea Lucifer. E cam idiot... Foarte idiot, de fapt. De parcă noi n-am fi văzut că nu e un om.
  - În sfârşit. Felicitări.
  
  Tonul inexpresiv a dispărut, o căldură prietenoasă se răspândeşte de la Balthazar, care stă în spatele lor, cu braţele încrucişate. Pare că stă şi se gândeşte în timp ce Lucifer se ridică şi îl trage pe Cassiel înapoi, precaut. Apoi îşi întinde braţele şi zâmbeşte.
  
  - V-a luat cam multicel, spune el şi se aşează în locul lui Lucifer, acelaşi zâmbet tâmp pe faţa lui. Oricum, nu credeam că aveaţi să ghiciţi şi să şi vorbiţi despre asta. Clipeşte şi se îndreaptă, iar Cassiel se dă câţiva paşi în spate, aproape împidicându-se. M-aţi scutit de o chestie lungă şi plictisitoare.
  - Şi acum ai de gând să înfigi aripi în noi sau ce dracu’? Întreabă Lucifer pe un ton duşmănos, îndrăznind să treacă în faţa lui Cassiel, care îl opreşte cu o privire.
  - Exacto, murmură Balthazar, trosnindu-şi degetele.
  
  
  Când Balthazar pocneşte din degete, Cassiel tresare, clipeşte şi se uită în sus, întrebător, la Lucifer, care are aceeaşi expresie perplexă pe faţă; iluzia nu durează mult. Durerea îi săgeată pe amândoi, aproape ucigătoare, făcându-i să cadă la pământ, gemând. Durerea se concentrează pe omoplaţi şi ceva se înfige, despicând carnea, trăgând-o în lături pentru a lăsa oasele noi să iasă la suprafaţă, să crească brusc, să se acopere de tendoane, de muşchi... Şi după câteva secunde, dispare.
  
  Lucifer gâfâie şi încearcă să se ridice, dar ceva îi atârnă greu de spate şi îl obligă să se prăbuşească la loc. Se află într-un loc alb, pe ciment alb, doar puţin gri colorând porţile şi albastru ochii persoanei din faţa lor. Cassiel îl trage pe Lucifer în picioare şi ambii se reazămă unul de altul, ţinându-şi cu greu echilibrul. Şi observă aripile: negru-verzui, catifelate, ale lui Cassiel şi negru-albastre, aspre, ale lui Lucifer, ambele deschise larg. Omul prietenos, înalt şi puternic de culoare din faţa lor râde încet şi deschide cu o mână poarta, cu cealaltă făcându-le semn să intre.
  
  - Sunt Mihail, se prezintă el, făcându-le cu ochiul, flăcări jucăuşe ivindu-se în privirea sa. Bine aţi venit în Rai.
  

Nu inteleg cum de nimeni nu a lasat un comentariu pana acum, dar voi face eu acest lucru.
Povestea imi place! Ai un mod foarte placut de a scrie. Usor de inteles si total neplictisitor. Genul asta de poveste nu e cu multa descriere, cu zorzonele si alte chestii de genul. E simpla, dar frumoasa. Asta nu inseamna ca nu ai nevoie de descriere. Oricum, cum ai scris acum, mi se pare foarte bine. Cel putin din punctul meu de vedere...
Ideea mi se pare foarte interesanta, desi trebuia sa recunosc ca am unele nelamuriri. Totusi, sunt sigura ca o sa descopar raspuns la intrebari in viitoarele capitole.
Deci povestea chiar imi place. Titlul m-a atras, mi-am dat seama ca e ceva cu ingeri si am fost curioasa. Estetica e OK... Si cam atat : ))
Anw, bravo!
Era sa uit! Bine ai venit pe forum! Si eu sunt o mare fana HP ; )
Succes la scris!

Mulţumesc de comentariu - pot să te numesc Amy? Amy Pond. De fapt, doar Amy - Amy. Numele tău va fi Amy. Sper că nu de deranjează... şi da, nelămuririle probabil că le vei descoperi în noul capitol. Enjoy.

• I, part II
  
  
  Carry on my wayward son
  There'll be peace when you are done
  Lay your weary head to rest
  Don't you cry no more
  
  Cassiel se strânge mai aproape de Lucifer, ţinându-l de braţ. Seriozitatea i-a dispărut de când a văzut poarta, iar acum frica se citeşte pe faţa sa. Lucifer îşi mişcă inconştient aripile, strângându-le pe spate, şi intră împreună cu prietenul său cel mai bun înăuntrul porţii, privind suspicios spre Mihail. Nu are încredere în el. Nu e vreme de pierdut. Îi înconjoară imediat: băieţi îmbrăcaţi în blugi şi cu tricouri şi hanoracuri de diferite culori, iar ei îşi dau seama că se află brusc în curtea unei clădiri, departe de locul în care 'aterizaseră'.
  
  Sunt treisprezece, după câte Cassiel numără. Se îndreaptă, dar încă se rezeamă de Lucifer, care îi cuprinde umerii, protectiv. O fi el fratele mai mic şi adoptat, dar nu poate să nu îl protejeze pe Cassiel. Se încruntă şi îi priveşte pe cei din faţa lui atent, descoperind lucruri care i se par cunoscute, însă fără să le identifice prea bine din cauza emoţiei. Doi dintre ei, mai înalţi şi mai vânjoşi, păşesc înainte. Sunt gemeni şi se vede bine; doar aripile îi deosebesc: o pereche maro pentru cel din dreapta, una argintie pentru cel din stânga. Nimeni nu are aripi negre, ca şi Lucifer şi Cassiel.
  
  - Sunt Ezekiel, se prezintă cel din dreapta, apoi face un semn cu vârful aripii înspre geamănul său. El e Elijah. Voi sunteţi...?
  - Cassiel, murmură Lucifer, strângându-l de umăr pe acesta. Sunt Lucifer.
  - Lucifer? repetă în batjocură Ezekiel, ridicând din sprâncenele negre. Interesant... Eşti cam urât pe aici, drăguţă.
  - Mi-am dat seama, iubire, îi răspunde rapid şi înflăcărat Lucifer, rânjind satisfăcut când îi vede expresia feţei, şocată şi răuvăitoare.
  - În schimb, Cassiel... Cassiel, am auzit de bine despre tine, spune Elijah cu aceeaşi voce ridicată şi autoritară.
  
  Înainte ca Lucifer să-şi dea seama, Cassiel e departe de el, la câţiva metri de cerc, ţinut de umeri de către Elijah, care îi inspectează faţa, curios. Îl împinge puţin, parcă pentru a vedea cât de puternic el; şi atunci Lucifer simte cum se enervează brusc. Ştia de mult câte a pătimit Cassiel pe străzi înainte ca orfelinatul să-l găsească; ştia tot, până la ultimul detaliu, şi ştia şi ce durere interioară simţise Cassiel când Elijah îl împinsese... o citise pe faţa lui.
  
  Un zgomot ca de fâlfâit de aripi îi sună în urechi atunci când îi proiectează un pumn în bărbie lui Elijah, care sare în spate, înjurând. Cu aripile încă desfăcute, stă în faţa lui Cassiel, având pumnii strânşi. Nu avea să lase pe nimeni să-şi mai bată joc de fratele lui - adoptat, neadoptat, tot aceeaşi drăcie. Îl vede pe Ezekiel privind îngrijorat către geamănul său şi zâmbeşte, mai mult pentru sine.
  
  - Asta e o avertizare pentru toţi, spune el şi se întoarce. Cassiel îi surâde şi apoi se încruntă, aranjându-i gulerul din nou, cum făcea întotdeauna, ca o mulţumire.
  
  Lucifer îl simte mai mult decât îl aude pe Ezekiel sărind spre el şi îl ia de braţ pe Cassiel, aterizând cu o bufnitură uşoară şi un alt fâlfâit la câţiva metri distanţă. Îşi strânse aripile, neinteresat de faţa congestionată şi enervată a îngerului Morţii, ci doar îi face cu ochiul. Ştie că o caută cu lumânarea şi inima îi bate cu putere, dar dacă fratele lui mai mare era în siguranţă, şi el e. Aripile i se deschid uşor la o comandă mintală a lui, iar Cassiel şi le strânge pe ale sale, parţial capabil de a le controla. Lucifer nu ştie că trebuie să ai antrenament să poţi zbura, lupta; el ştie doar că poate folosi aripile fără nici o problemă.
  
  Braţele lui Ezekiel se strâng în jurul pieptului său şi îl trag îndărăt, iar ceva ascuţit îl loveşte în bărbie, forţându-l să privească în sus. Doi alţi îngeri îl ţin pe Cassiel, care încearcă să scape, zbâtându-se, dar se opreşte imediat ce Elijah îi dă un pumn în stomac. Trage cu putere aer în piept şi tuşeşte, dar nu se mai mişcă. Lucifer e speriat şi simte cum inima i se loveşte de oasele pieptului, ca şi cum ar fi gata să le spargă. Nu vrea ca fratele său să moară, nu într-un loc plin de ciudaţi.
  
  - Academia Sting, îi şopteşte Ezekiel în ureche, chicotind. Sunteţi nişte proşti, mai ales tu, Lucifer.
  - Mda, ştiam asta, mormăie numitul printre dinţi, dar tace brusc. Elijah prinde sabia scurtă pe care geamănul i-o aruncă.
  
  Fără să spună nimic, doar rânjind, se apropie de Lucifer. Sabia îl împunge în braţ, în umăr, îi alunecă pe gât. Răspândeşte aceeaşi frică, acelaşi sloi de gheaţă în stomacul îngerului căzut, care priveşte în sus. Vârful ascuţit îi crestează braţul prin materialul hanoracului, iar durerea se răspândeşte aproape imediat. Scânceşte, dar nu spune nimic, nici nu se zbate. Priveşte spre Cassiel, un alt înger ţinându-l de păr pentru a-l forţa să privească.
  
  Altă crestătură, alt var de durere. Încă una, şi încă una, tot mai adânc, de data aceasta pe gât. Lucifer îşi muşcă buzele, dar strigătul de durere iese brusc şi sonor când sabia îi taie obrazul într-un semn ciudat, dinstinctiv. Aripile! Încearcă să-şi mişte aripile, dar nu poate, decât foarte greu. Tăieturi pe gât, pe umeri, pe clavicula descoperită, pe faţă. Scâncete şi suspine înfundate. Lucifer nu spune nimic - îi e teamă. Cassiel ar putea păţi ceva. Îndură aproape în tăcere, dar când lama îi trece prin umăr, aproape atingându-i osul, cedează.
  
  - T-Termină, se bâlbâie el, pe o voce joasă, pierdută. Lasă-mă-n pace!
  
  Altă tăietură.
  
  - A spus lasă-l în pace, pachet de prostie ce eşti!
  
  Sabia îi cade din mână, iar gemenii se dau în spate. Cassiel aleargă spre Lucifer şi îl prinde înainte ca acesta să cadă. Se pare că nimeni nu poate să se mişte: cu toţii ascultă de porunca lui Cassiel, care îi supune doar cu o privire.
  
  - Ce fel de glumă proastă e asta? întreabă el în timp ce încearcă să-l ţină în picioare pe Lucifer.
  - Nici una, răspunde o voce joasă, liniştitoare. Tocmai aţi trecut testul.
  
  Înmărmurit, până şi Lucifer priveşte în sus, şi vede clădirea. Are câteva etaje şi se leagă de alte trei prin coridoare suspendate, prin care alţi îngeri trec. Pare o Academie, după cum Ezekiel îi şoptise; înaltă şi solidă, din cărămidă vopsită în alb.
  
  - Aţi fost selectaţi din orfelinate, ca să vă explic aşa. Toţi de la orfelinat, mai exact. Veţi fi antrenaţi şi repartizaţi în trupe, după aptitudini. Cassiel, deja ştim că ai puterea de a subjuga orice creatură - iar tu, Lucifer... ştim doar că poţi să posezi orice abilitate, din cauza numelui. Mihail presupune că poţi să ai o putere proprie, rară: să dai şi să iei viaţă, să chemi orice forţă pe Pământ.
  
  Comandantul vorbeşte pe un ton sacadat şi rapid. Informaţiile se învolbură în capul lui Lucifer, fără nici un sens. Se îndreaptă şi observă că rănile au dispărut, dar durerea persistă încă. Se ţine de Cassiel, care îl acceptă, fără nici un cuvânt. Şi el e confuz, dar calm, după sperieturile trase. Şopteşte câteva cuvinte spre Lucifer, care surâde ca după o glumă şi se înseninează timp de câteva secunde. Durerea îi îngroapă buna dispoziţie brusc, la fel ca şi lătrătura comandantului înaripat:
  
  - La duÅŸuri!
  

Mulţumesc de comentariu, Metal A! În capitolu' ăsta, se lămuresc câteva chestii. Oh, şi uite nişte poze, ca să puteţi să vi-i imaginaţi mai uşor. Oh, şi scuze dacă totul se întâmplă rapid - asta e intenţia mea.
Cassiel
Lucifer

• Lucifer îşi miÅŸcă aripile pentru a se reechilibra, descoperind că o poate face cu uÅŸurinţă cu ajutorul acestora. Obosit, păşeÅŸte către comandant, încă rezemându-se de Cassiel. Se opreÅŸte ÅŸi priveÅŸte în sus, încruntându-se uÅŸor, încercând să se gândească cum avea să formuleze ideea. Părul blond îi intră în ochi ÅŸi îl enervează, însă braÅ£ul lui Cassiel peste umerii săi îl calmează vizibil. Trage cu putere aer în piept.
  
  - De ce noi?
  
  Sunt într-un birou mare, uriaş, rafturi peste rafturi odihnindu-se peste tot pe pereţii de marmură albă. Se întorc pe călcâie, iar Cassiel oftează, exasperat. S-a săturat deja. Zboară ba acolo, ba dincolo, şi el simte că mai are puţin şi explodează din cauza durerii de cap, a furiei pe care o ascunde cu străşnicie şi de îngrijorarea faţă de fratele său. Mihail stă pe un scaun învelit în piele, dar nu îi învită să stea jos. În loc de asta, stau în picioare în mijlocul camerei, istoviţi.
  
  - Aţi fost selectaţi de la naştere, îşi începe el monologul pe un ton binevoitor. Părinţii voştrii au devenit şi ei îngeri, iar acum luptă. Voi doi sunteţi în esenţă opusul, dar sunteţi ca fraţii - asta e vina mea, dar nu mă prea deranjează acest fapt. Fiecare copil de aici a fost selectat; şi voi, şi gemenii, şi ceilalţi, cum am mai spus. Aţi fost născuţi cu abilităţi ascunse, dar aripile încă nu v-au crescut. Balthazar vroia să vă ia în instruirea lui, dar l-am alungat. Voi, de fapt, sunteţi prea tineri pentru acest test şi această viaţă... însă, nu aveţi de ales.
  
  Se ridică şi zâmbeşte. În spatele feţei prietenoase, se află, însă, o latură aspră şi dominantă, care îi îngrozeşte pe amândoi. Nu mai aşteaptă nimic. Cu o altă bătaie de aripi care se aude împrejurul lor, sunt într-o cameră spaţioasă, cu două dulapuri şi două paturi. Cărţi, peste tot; uşa unei băi este deschisă, iar patul pare proaspăt schimbat şi aranjat. Lucifer schiţează un zâmbet chinuit. Acasă.
  
  
  ***
  
  Lucifer iese din baie, după zeci de minute de la convorbire, cu un prosop în jurul taliei, şi îl priveşte mirat pe Cassiel, care e deja schimbat în uniformă: un sacou negru, pe pieptul căruia e brodată o inscripţie: Sting, şi pantaloni gri. În picioare poartă tenişii alb-negri, răpciugoşi, pe care îi avea şi înainte. La gât, o cravată roşie cu dungi negre, groase, stă înnodată perfect, pe sub cămaşa în dungi. Lucifer nu poate decât să pufnească în râs, apoi să se oprească brusc când îşi priveşte uniforma, geamănă cu a lui Cassiel.
  
  După ce se îmbracă, stă în faţa oglinzii din baie. Încearcă să-şi înnoade cravata, dar nu poate, doar încurcând-o şi mai rău. Cassiel oftează, mormăind ceva printre dinţi, şi îl priveşte cu o sprânceană ridicată, rezemându-se de peretele din spatele său. Oftează din nou, amuzat şi exasperat, şi păşeşte înainte. Îi îndepărtează mâinile lui Lucifer, îi descâlceşte cravata şi începe să i-o înnoade încet şi cu precizie.
  
  - Ne-am băgat la dracu' în praznic, Cass, mormăie Lucifer şi tresare când cravata se strânge în jurul gâtului său şi când gulerul cămăşii îi e aranjat.
  - Bineînţeles, Lucy. O să murim - dacă e posibil - în câteva minute, dar e mai bine decât să suportăm porcăriile astea. Adică, sincer să fiu, ce naiba? Nu sunt şocat, şi nici tu, şi o ştiu, da' e a naibii treaba, Lucy, îi repetă Cassiel numele, apoi îl trage din faţa oglinzii. Haide, nu te mai admira, ne aşteaptă deştep-- comandantul.
  
  Lucifer îşi înfăşoară braţele în jurul gâtului lui Cassiel din spate, chicotind la remarca acestuia şi după o fâlfâitură rapidă, ajung în curtea Academiei. Încă simte durerea din braţe şi abdomenul care-i fusese sfârtecat, dar nu spune nimic. Se desprinde de Cassiel şi îşi strânge aripile repede, privind în jos. Ştie că Ezekiel şi Elijah se uită la el, enervaţi, şi nu vrea să le vadă expresiile tâmpite. Vocea comandantului răzbate până la ei, chemându-i naiba ştia unde. Ajung acolo aproape imediat, şi Cassiel îl ajută pe Lucifer să se ridice pe treptele ce dau spre un podium, lângă alţi câţiva elevi noi.
  
  Lucifer pare speriat, dar şi furios. Cassiel, pe de altă parte, e calm, şi priveşte cu o expresie normală elevii care se adună în faţa lor, rânjind. Toţi par să aibă peste optsprezece ani, înafară de ei doi. Lucifer priveşte spre Cassiel, care ridică din umeri. Nu ştie nici el ce are să urmeze.
  
  Rândul de oameni se tot micşorează, aripi fâlfâie uşor şi produc curenţi de aer calzi sau reci. Pene albe şi încă puf se desprinde de mătăsoasele aripi, căzând pe jos, dar Lucifer nu e chiar aşa de stupid să se simtă ca într-o telenovelă americană tâmpă, aşa că ignoră aerele dramatice ale celor prezentaţi... şi se găseşte în faţa mulţimii, flancat de Cassiel.
  
  - Kutiel, Micah, spune comandantul, iar cel numit zâmbeşte uşor şi sare de pe podium fără a mai coborî scările. Şi... se opreşte şi priveşte în lista pe care o are în mână. Cassiel... Lucifer.
  
  Susţinut, Lucifer şchiopătează până la comandant, care le face semn să aştepte. Sunt huiduiţi de către gemeni şi de cei care au fost prezenţi la test, bineînţeles, dar nu le pasă. Se simt mici şi insignifianţi sub privirile a sute de alţi instruiţi.
  
  - Au fost acceptaţi aici în circumstanţe speciale, adaugă Comandantul. Vor face parte din grupa Z până la sfârşitul trimestrului.
  
  Alte fluierături şi huiduieli. Cassiel îl ţine de talie pe Lucifer, o mână a acestuia peste gâtul său, care se simte şi mai enervat şi simte durerea şi mai mult, care i se răspândeşte până la picioare şi în tâmple. Coboară de pe podium repede, dar se trezesc după câţiva paşi pe pietriş în mijlocul unui zid rotund de îngeri, care îi privesc. Nimeni nu are aripi negre sau cu vreo pană neagră, ci maro, gri, albe, bej. Ei doi stau în evidenţă, cu aripi de porumbel negru şi de corb: ciudaţi printre normali.
  
  Lucifer vede pe cineva desprinzându-se din mulţime şi e nevoit să privească în sus ca să îi vadă ochii lui Ezekiel. Acesta însă îl priveşte pe Cassiel ca la expoziţie, ignorându-l complet pe cel cu pene de corb, până când acesta tuşeşte încet. Trece în revistă fiecare detaliu al firii lui Cassiel şi zâmbeşte, distras, cu o privire ciudată în ochi.
  
  - Ai avea aptitudini mai bune dacă ai fi cu noi, spune el brusc. În divizia C2. Putem să aranjăm un transfer şi...
  - Nu, mulţumesc, cheliuţă, spune Cassiel, făcând o remarcă către părul scurt al geamănului. N-am de gând să mă infectez de prostie.
  
  Lucifer rânjeşte, dar prea târziu vede mişcarea bruscă şi sclipirea cuţitului atungi când acesta îi sfâşie aripa stângă a lui Cassiel... şi în acelaşi timp simte o durere dincolo de limitele cuvintelor sau a imaginaţiei sale, care îi săgeată toată partea stângă a trupului... Din aripi le cad picături de sânge, aripile care fuseseră tăiate cu o zecime de secundă înainte. Simt aceeaşi durere, o împart, o fac de două ori mai agonizantă, o transmit unul la altul.
  
  De data asta, ştiu că nu e un test. De data asta, ştiu că nimeni nu are să-i scape de durere - de răni da... Lucifer reuşeşte să-i prindă mâna lui Cassiel şi cu o ultimă sforţare ale aripilor care pulsează, ajung în camera de unde plecaseră cu o jumătate de oră înainte.
  
  Cad.
  

xBerry, nah, nu le am de dinainte. Pur şi simplu tastez repede şi am multă inspiraţie. Ficul e fantasy şi adventure. Ah, vor să spună ceva...
Lucifer: Sunt extraordinar, mulţumesc mult. Mai bun decât Ezekiel ăla, dobitocu'. *wink wink*
Cassiel: EÅŸti un bou, Lucy. Mersi pentru apreciere oricum! *huggles*
Le next chaptahh. Scuze dacă nu e aşa de interesant cau ceva de genu'. Şi e necorectat. Şi pozee.
Ezekiel ÅŸi Elijah

• E dimineaţă din nou, după câte arată ceasul, însă Cassiel nu realizează că trebuie să meargă la Academie decât după ce se holbează la cifre de două-trei ori. ÃŽÅŸi freacă ochii cu podul palmelor, îşi întinde braÅ£ele ÅŸi cască. Durerea nu mai persistă, formând doar un punct dureros pe umăr - au trecut douăsprezece ore de la altercaÅ£ie. Lucifer e întins pe pat, cu aripile întinse pe lângă el, deschise larg. Nu s-a miÅŸcat de când s-a prăbuÅŸit acolo, salvându-l de la o bătaie bună pe Cassiel.
  
  Trage cu putere şi zgomotos aer în piept pe gură şi se ridică în capul oaselor, privind în jur cu ochi mari şi speriaţi. Se relaxează şi îşi dă părul din ochi. Nu mai simte nici durere, nici teamă - doar calm deplin. Îşi încovoiează o aripă ca să şi-o dezmorţească, bate aerul cu ambele şi şi se strânge la spate. E transpirat şi are cearcăne mari sub ochi, care se observă şi mai tare când priveşte în sus, spre Cassiel. Cască şi se ridică, mergând încet înspre bucătăria mică. Vrea un pahar cu apă. Nu spune însă nimic de somnul său lung.
  
  Adevărul e că L-a văzut. Infernul. A văzut tortura, lanţurile care îl aşteptau, aripile smulse şi ciopârţite de demoni, furtuna, sângele împrăştiat prin aer. A torturat şi el; doisprezece ore au fost cât doi ani, acolo jos. A fost forţat să tortureze, pentru că a furat toată durerea lui Cassiel şi şi-a însuşit-o pentru a-l salva, fără însă să ştie. Acum însă îşi dă seama de pericole şi nu vrea să se mai certe sau să se mai lupte şi nici nu are de gând să spună ceva. Demonul i-a interzis, deşi el e şeful infernului după nume. E pierdut - ca să zică el aşa - între Rai şi Iad.
  
  - Ar trebui să ne pregătim.
  
  Aproape că scapă paharul din cauza sperieturii. Bea apa încet, respirând greoi, şi se întoarce spre Cassiel, care îl priveşte mirat şi îngrijorat. Clipeşte. E prima dată când nu-l vede fericit, trist sau serios; prima dată când el arată vreun dram de îngrijorare. Surâde. Dă din cap aprobator şi se îndreaptă către baie, pentru a avea un duş fierbinte. E obosit şi orele încep azi.
  
  Cassiel, pe de altă parte, cade pe pat şi adoarme din nou, fără motiv. Ştie că lui Lucifer îi ia aproximativ douăzeci de minute până când se îmbracă şi nu vrea să piardă vreo secundă.
  
  
  *
  
  - Cass, rază de soare, scoală-te. Ezekiel te-a căutat acu' cinci minute.
  
  Lucifer chicoteşte când Cassiel sare din pat, se împiedică de aşternuturile împărştiate pe jos şi cade. E în baie, cu uşa larg deschisă, deja îmbrăcat. Doar cămaşa îi e deschisă neglijent doi nasturi la gât şi cravata îi e desfăcută în jurul gâtului. Cassiel mormăie şi începe să se îmbrace şi el, înjurându-l pe Lucifer şi ideile sale de tâmpiţi.
  
  Acesta, pe de altă parte, merge în bucătărie, pentru a inspecta frigiderul. Fructe, mâncare pentru iepuri... deschide un dulap şi închide frigiderul, găsind o cutie de cereale Cheerios şi având cutia de lapte în mână, ia un bol şi o linguriţă şi se aşează la masă. Îşi pregăteşte micul dejun ca întotdeauna, exact ca la orfelinat - cereale, cereale dimineaţa, la prânz, la cină. Poate trăi doar din cereale, dacă nevoit. Începe să mânânce şi e în curând grăbit de apariţia lui Cassiel, domnu' perfecţiune, în uşă.
  
  Soarbe ultimele picături de lapte şi pune bolul în chiuvetă, apoi îşi trozneşte degetele. Afară, în oraşul alb, plouă. Nu vor să se ude. Lucifer îi atinge braţul lui Cassiel, îl prinde şi amândoi se trezesc afară... la câteva străzi distanţă de Sting. Cassiel se acoperă aproape imediat cu mâinile, iar Lucifer nu face nimic. Parcă e prostit. Scutură din cap ca un câine. Cel puţin nu aveau să întârzie... sau poate că da.
  
  - Ce mama naibii, Lucy?
  - Aşa mă cheamă, Cass, mormăie el şi începe să fugă.
  
  Nici măcar aripile nu-i pot proteja de ploaie, dacă s-ar fi gândit la asta înainte. Fug repede şi Lucifer vrea să ajungă o dată la şcoala aia nenorocită, aşa că începe să se strunească să alerge mai repede. Ajung în faţa porţii deja închise şi se caţără pe gard, ajutaţi de aripi, şi cad pe partea cealaltă în picioare, ca nişte pisici bipede, şi fug mai departe. Uzi până la piele, intră în Academie, neavând destul timp să o admire îndeajuns, nici dacă vreau.
  
  Fug pe holuri cât de repede pot, alunecând din cauza apei de pe tălpile tenişilor, şi 'frânează' în faţa uşii sălii, în care intră fără să bată la aceasta. Cassiel ignoră masa de oameni care se holbează la ei doi şi trage un Lucifer înmărmurit înapoi pe hol, trântind uşa după ei.
  
  - Cred că ar trebui să... uh... nu intrăm la ora asta. Suntem cam uzi, spune el şi apoi se uită de-a lungul holului. Mă întreb unde dracu' e o baie...
  
  Lucifer inspiră adânc şi acceptă cu o mişcare a capului. Începe să meargă pe lângă dulapuri până la cea mai apropiată uşă a unei băi şi intră înăuntru. Se opreşte după ce intră şi Cassiel, curios. E o baie de dimensiuni normale, dar acolo se află ceva ce nu văzuseră într-o baie normală de mulţi ani - prosoape. Ridică din umeri şi ia unul îndreptându-se uşor ca să se poată privi în oglindă. Îşi dă jos sacoul şi îl pune undeva pe podea şi începe să îşi şteargă părul.
  
  Sunt mai uscaţi acum, când ies din baie, cu sacouri ceva mai puţin impregnate de apă şi se trezesc în mulţime. Văd unii dintre cei treisprezece îngeri şi se îndepărtează repede spre locul unde ştiu că au dulapurile, unul lângă altul. Lucifer îl deschide pe al său şi îl inspectează, descoperind câteva postere de la şcoala veche şi cărţi de materii noi, cusute însă, care le dau un aspect neîngrijit.
  
  Închide dulapul după ce verifică orarul idiot - următoarea oră, Luptă. Ce naiba? E împins brusc în acesta, la fel ca şi Cassiel, şi se loveşte le umăr de metal, înjurând. Se întoarce pe călcâie şi vede o umbră de zâmbet pe chipul lui Ezekiel. Dă să-l pocnească în cap cu ghiozdanul, dar geamănul fuge aproape imediat. Înjură din nou printre dinţi şi îl adună de pe jos pe Cassiel, care se împiedicase de şiretul tenişilor, şi aşteaptă. Începe să meargă vijelios până la sala de la acelaşi nivel, parterul şi intră în vestiarul plin de îngeri.
  
  Ştie unde e dulapul său după orarul care avea orice răspuns la orice întrebare, şi merge înspre acesta. E un trening înăuntru, sau ceva asemănător, şi o sabie scurtă, de lemn, şi la fel şi la Cassiel, care e însă izolat în partea cealaltă a camerei. Arată la fel ca îmbrăcăminte, adică ciudat; au tricouri largi şi pantaloni scurţi, la fel de mari. Sabia trebuie să o ţină în mână, aşa că arată ca nişte luptători mediocri, mai slabi şi mai scunzi decât oricine altcineva dintre îngeri.
  
  În camera antrenamentelor se află o saltea mare, întinsă de la un colţ la altul al încăperii, făcută pentru lupte. Antrenorul e mătăhălos şi fără gât, dar are o sclipire inteligentă şi simpatică în ochi, care îl face pe Lucifer să-l identifice aproape imediat cu un urs mare şi pufos, dar dur.
  
  - Îîn acest trimestru, începe el, cu o voce blândă, veţi învăţa să vă luptaţi. Această primă oră este pentru testarea... aptitudinilor. Lucifer şi Cassiel, în faţă.
  
  Lucifer îngheaţă pe moment, apoi înghite în sec. Păşeşte înainte şi îi aruncă o privire lui Cassiel, care pare tulburat, şi aproape imediat se pune în gardă, cu aripile desfăcute şi cu sabia în faţa sa.
  
  - Puteţi începe.
  
  Fără să mai aştepte vreun cuvânt de la Lucifer, Cassiel se aruncă înainte, învârtind sabia pentru a o lovi pe a lui, dar se trezeşte că izbeşte aerul şi simte o îmbrânceală rapidă din spate. Lucifer bate din aripi şi se trezeşte în faţa lui Cassiel şi atacă repede când acesta se ridică, doar ca să-l vadă sus, în aer. Sare şi el la fel de repede şi, bătând din aripi, săltat în sus şi în jos, planează cu toată viteza înspre acesta. Săbiile de lemn se lovesc rapid, iar cei doi sunt aruncaţi în spate cu aceeaşi putere. Se redresează.
  
  Lucifer bate din aripi şi în câteva secunde e în faţa lui Cassiel, care parează lovitura şi se îndepărtează repede. Pentru cei de jos, cei doi par adevărate umbre care se mişcă mai repede decât orice; pentru ei, par că se mişcă încet, aşa că măresc ritmul. Atacă şi parează, apoi Lucifer se repede înainte, în acelaşi timp cu Cassiel. Se ciocnesc la mijlocul drumului, apoi se descleştează şi sar în spate. Par nişte animale care se hăituiesc unele pe altele.
  
  Alunecă înainte prin aer, şi Lucifer se lasă să cadă brusc în jos pentru a reveni în spatele lui Cassiel, ridicând sabia pentru a-l lovi în spate... dar el se întoarce şi parează. Se împing unul pe altul pentru victorie, furioşi pentru că nu pot să învingă. Săbiile sar din mâinile lor şi brusc, Lucifer bate aerul cu aripile şi se repede în jos, prinzând sabia. Cassiel îl imită. Săbiile cad tot mai jos şi ei se îndreaptă ca săgeţile spre pământ, părând că nu pot să se redreseze... şi acum ţâşnesc în sus şi unul la altul.
  
  Lupta e spectaculoasă. Apar şi dispar dintr-o parte în alta a aerului şi se ciocnesc tot atât de rapid. Lui Lucifer sabia îi cade din mână atunci când Cassiel îl atacă şi simte tăişul de lemn pe gâtul său. Amândoi se prăbuşesc, fără să le pese, înspre podea. Când mai au câţiva metri, Lucifer se întoarce brusc şi prinde sabia, apoi învârte poziţia, pentru a fi deasupra lui Cassiel, şi îl împinge în jos, părând că domină lupta.
  
  Totul se sfârşeşte aproape imediat. Cassiel se redresează şi săbiile se ciocneasc din nou, iar cei doi aterizează pe pământ, gâfâind. Lucifer simte că are câteva vânătăi pe braţe şi gât, iar ochii îi ard, părul stându-i ridicat în sus, răvăşit. Cassiel arată la fel, doar că părul îi e lipit de cap, încă puţin ud, doar câteva fire în aer; încă ţin săbiile bine. Lucifer împinge înainte sabia şi întâlneşte rezistenţa şi se trimis înapoi.
  
  Lemnele se ciocnesc din nou şi cei doi se despart, ca într-un dans ucigător, şi sar din nou în aer, bătând cu putere din aripi, neobosiţi. Lupta mai are până să se încheie.
  

Bună * hugs *. ;3
Lăsând lenea pe care o am în aceste momente la o parte, am ( re ) venit cu un nou comentariu ( l - aş fi dat şi mai devreme, dar neah, eu sunt mai înceată uneori. : - "
Revenind la capitol, a fost foarte tare, mi / a plăcut din toate punctele de vedere. : )) A fost lung, la fel ca celelaltele; şi nu mă aşteptam la mai puţin din partea ta. Nu prea am ce să spun despre alte personaje, ştii părerea mea despre scumpul de Lucifer şi de Cass, iar Ezekiel şi Elijah, după părerea mea, sunt dobitoci +.+ . Adică cam nu - mi plac. Naraţiunea a fost bună, la fel şi dialogul şi descrierea. Îmi place aşezarea în pagina.
,, Lupta mai are până să se încheie. '' De abia aştept următotul capitol; şi dacă ăia tot o să se lupte, eu vreau să câştige Lucy. : - "
În fine, de abia aştept continuarea, care, dacă am eu noroc, poate apare azi mai spre seară sau mâine. Baftă la scris. >:d<

Ezekiel şi Elijah îs şi idioţi, şi cu treizeci de centimetri mai înalţi decât Lucy şi Cass... şi cine-i mai înalt, cu atâta mai tare cade. Just saying... or maybe not. Şi Lucifer îţi mulţumeşte că l-ai făcut scump. Şi uite aşa, un capitol nou, că eu scriu repede ca dracu' şi am şi inspiraţie. Fără supărare, Lucy. Şi scuze că e aşa scurt.

• II, part II
  
  Lucifer ţâşneşte ca un glonţ în sus şi eliberează sabia din încleştare, apoi priveşte în jos, spre Cassiel, care pluteşte la câţiva metri deasupra solului. Priveşte în jur, încercând să încropească un plan... şi îl observă pe Ezekiel, cu acelaşi chip arogant, rânjind către el. În mână ţine aceeaşi sabie scurtă şi pare că vrea să îl arunce înspre el. Îngrozit, Lucifer zboară cu spatele către fereastră, mâinile tremurându-i pe mânerul sabiei... şi îl vede pe Cassiel repezindu-se la el.
  
  Nu simte decât cioburile geamului tăind adânc în carnea sa atunci când trecu prin fereastră şi în ploaie, spărgând-o. Administrează o lovitură bine plasată în stomacul lui Cassiel cu piciorul, aruncându-l de pe el, şi cu o fâlfâitură rapidă, îşi găseşte locul pe acoperişul plat. E deja o luptă în toată regula - ştie că nu avea să se termine decât când aveau amândoi să se prăbuşească. O luptă amicală, dar niciunul nu o poate termina. Au războiul în sânge. Măcar nu o să se rănească... săbiile erau de lemn... şi e şi un antrenament dur.
  
  Aude acelaşi fâşâit şi sare la o parte, întorcându-se pentru a-l întâmpina cu o căutătură urâtă pe Cassiel. Sabia de lemn îi loveşte braţul, dar el se răsuceşte şi loveşte în jos, lipind lemnul de acoperiş. Se avântă în aer şi zboară în câteva secunde în cealaltă parte a acoperişului, pregătindu-se de un eventual asalt. Simte cum se enervează tot mai mult - de ce naiba nu poate să învingă? Trebuie să o facă; şi mintea, şi inima îi dictează la fel: învinge. Învinge-l.
  
  Cu o sforţare, parează următorul atac şi trece în ofensivă, fandând şi rotindu-se pentru a evita şi lovi. Sare în spate şi dispare pentru o secundă, înainte de a lovi umărul lui Cassiel, făcându-l să cadă în genunchi. Ploaia pare se înceteze încet, dar nu se dă bătută din a uda tot şi toate. Lucifer, distras, aude doar atunci un alt fâşâit.
  
  - Pierde, aude el vocea lui Cassiel, dă-te bătut.
  
  Porunca nu funcţionează asupra lui. Se opreşte însă din luptat şi, gâfâind, încearcă să se odihnească pentru câteva secunde. Apoi se abate din drumul său direct spre Cassiel pentru a sări din laterală, lovindu-l în coaste şi parând rapid. Cassiel, la rândul său, se fereşte de următoarea lovitură şi e aproape de a tăbărî cu pumnii pe Lucifer şi de a-l bate în modul omenesc, când simte că ceva e aruncat înspre el. Brusc, îl trage pe Lucifer după el şi se fereşte de sabia aruncată.
  
  - Ce dracu'? Izbucneşte Lucifer fără rost, până când îi observă.
  
  Gemenii stau şi zâmbesc către ei, dominându-i chiar şi de la distanţa aceea. Sunt înalţi şi bine făcuţi în aceleaşi 'treninguri' pe care le poartă şi cei doi, şi rânjesc strâmb, ca întotdeauna. Ploaia conteneşte pentru o clipă, pentru a porni după aceea, la fel de rapid. Părul maro al gemenilor e aproape negru şi e lipit de frunţile lor bronzate, dar nu par să le pese. Lucifer e nervos şi mârâie printre dinţi, iar Cassiel abia se abţine din a sări la gâtul celor doi.
  
  - Profesorul ne-a...
  - ...Aprobat cererea de a vă...
  - ...Însoţi şi arbitra, spun cei doi, continuând fiecare fragmentul de propoziţie al celuilalt. Oricum, ...
  - ...O să luptăm şi...
  - ...O să vă notăm.
  - Dacă supravieţuiţi, încheie Elijah.
  
  Cassiel şi Lucifer se înţeleg dintr-o privire. Lucifer se ridică în aer pentru a avea un avantaj, dar e imediat imitat de către cei doi gemeni. Cassiel se saltă şi el lângă fratele său adoptiv şi ambii se privesc, vorbind din priviri. După câteva secunde, atacă, repede şi fulgerător.
  
  Ezekiel e un oponent bun, dar nu perfect, bazat mai mult pe putere decât pe strategie; Lucifer reuşeşte să pareze atacul cu sabia ascuţită cu a sa, de lemn, şi îl trimite înapoi dintr-o lovitură. Inima îi bate nebuneşte, şi îi dictează mişcările, aşa că el ţâşneşte înainte şi izbeşte latul sabiei de braţul drept al lui Ezekiel, care însă dă înapoi şi Lucifer se trezeşte cu el în spate şi cu sabia pe gâtul său, sufocându-l din ce în ce şi tăind în carne.
  
  Cassiel, pe de altă parte, e mai bun la creeat strategii. Sare înainte, loveşte, parează, dă înapoi, speriat, şi contraatacă fulgerător, din ce în ce mai repede. Elijah o fi mai înalt şi mai puternic şi putând el să aplice unele strategii care reuşesc uneori, dar e un prost fără pereche. Sabia sa loveşte în gol, până când el reuşeşte să încleşteze sabia lui Cassiel şi să-l forţeze să se învârtă, prinzându-l la fel cum geamănul său a făcut cu Lucifer.
  
  Îi pun faţă în faţă şi chicotesc. Cassiel priveşte direct în ochii care îi oglindesc pe ai săi şi se înţeleg. Brusc, amândoi lovesc cu coatele în spate şi cu călcâiele şi se eliberează. Ezekiel îl întâmpină cu o lovitură în gol pe Cassiel, iar Elijah e doborât aproape imediat de Lucifer, care îl forţează să se îndrepte spre acoperiş într-un ritm ameţitor.
  
  Cassiel parează şi îi oferă lui Ezekiel una dintre strategiile sale, loveşte-parează-învârte-zboară şi o repetă de mai multe ori. Loveşte înainte şi îl învineţeşte binişor pe Ezekiel, mai ales braţele sale, parează eventualele lovituri, se răsuceşte şi loveşte şi apoi apare cu un fâlfâit în spatele acestuia şi îi cară la lovituri în spate, făcându-l să urle de duerere.
  
  Lucifer evită strategiile prosteşti şi loveşte unde apucă, dominându-l aproape imediat pe tipul mai înalt. Se lasă în jos, evitând o lovitură, şi apoi sare, doborându-l la pământ pe Elijah, care geme de durere şi zboară din nou în sus, înjurând. Sabia de lemn îl loveşte în piept şi cade din nou, dar se ridică şi atacă, fiind însă respins şi atacat de mai multe ori, aruncat în spate din ce în ce mai mult.
  
  Lucifer şi Cassiel se trezesc brusc înconjuraţi de cei doi gemeni, obosiţi şi acoperiţi de transpiraţie şi ploaie. Sunt epuizaţi şi deşi gemenii sunt bătuţi bine, sunt mai rezistenţi decât ei doi. Se lipesc unul de altul când ajung pe acoperiş, şi se dau în spate, până la marginea acestuia. Par aproape de a cădea, dar nu se dau bătuţi. Parează ultimele lovituri şi îşi dau seama că atârnă pe jumătate în gol, susţinuţi doar de aripile lor. Privesc unul la altul cu coada ochiului şi Cassiel dă imperceptibil din cap.
  
  Lucifer se întinde înainte şi îl prinde de braţ pe Elijah, trăgându-l după el, imitat de Cassiel. Cei patru cad în jos, spre pământul aflat la zeci de metri de ei. Ezekiel şi Elijah încearcă să zboare înapoi, dar sunt răsturnaţi cu spatele spre pietriş şi noroi în câteva secunde. Lucifer îl ţine strâns de braţe pe Elijah, apăsându-l în jos. Se află la mai puţin de un metru de pământ, fără o cale de redresare... şi Lucifer îl atinge pe umăr pe Cassiel şi ambii sunt acum pe acoperiş.
  
  Aud o bufnitură uşoară şi privesc în jos. Gemenii sunt întinşi pe pământ, acoperiţi de sânge şi noroi. Nu morţi, dar răniţi destul de grav pentru a sta la pat din cauza durerii pentru mai mult de câteva zile. Lucifer zâmbeşte şi îl îmbrăţişează pe Cassiel, triumfător. Au învins. Sunt la egalitate.
  

Bunăăăăă ( din nou ) * h u g s * . :3
Păi, eu la 05:37 pm postez comentariul, iar la 06:36 pm tu postezi un nou capitol, în aceeaşi zi cu celălalt : )) ; scri foarte repede, bine că ai inspiraţie.
M - a enervat tare mult partea în care tâmpiţii ăia doi, Ezekiel şi Elijah, îşi completau propoziţiile. +.+ Altceva mai bun de făcut nu aveau? Ca de exemplu, să încerce să se sinucidă -.- . Nu - i suport, deloc. Dar Lucifer a rămas la fel de scump; la fel şi Cass.
Apropo, nu o să apară nici o fată prin peisaj? Întrebam şi eu. : - "
,, Au învins. Sunt la egalitate. '' Nu mă aşteptam la egalitate, de fapt, nici nu mă aşteptam ca ăia doi proşt--- adică Ezekiel şi Elijah, să intre în luptă.
Mi - a plăcut descrierea şi naraţiunea, te pricepi.
Enfin, aştept următorul capitol, care apropo va veni la fel de repede ? * pe fundal: sper că da, da * . Mult noroc la scris; şi sper să ai multă inspiraţie. Btw, capitolul nu a fost scurt. >:d<