07-03-2011, 02:19 PM
In tara nimanui
capitolul I: Dragostea de mare
Marea...cuvantul cel mai iubit de mine. Nu am calatorit niciodata pe mare, dar vreau. Parintii tot imi spun ca nu este bine ce fac si ca daca stau si muncesc cu ei o sa ajung o fata demna de numele Christiano. Daniella Christiano sunt eu si ma mandresc cu numele, pentru ca data este baronul baronilor si daca m-as duce eu pe mare mi-ar tine o predica mai aspra decat cea de acum doi ani, pe 14 septembrie 1790 cand i-am luat calul si am plecat spre Londra, cautandu-ma aproape doua luni. Peripetii amuzante si plinde de haz, pe care mi le-a distrus si sigur si pe aceasta mi-o va distruge. Dar insist sa ma duc, indiferent de pericolele de azi si de maine.
-Dani,draga esti sanatoasa? Cum sa te pronunti in fata tatalui tau cu un asemenea discurs? Stii doar ca nu o sa te lase.
-Te rog mama! Nu plange. E dorinta mea si fiindca am 18 ani, am dreptul sa aleg si singura pentru mine. O sa merg in doua luni cu corabia " Sandes Clis ". Daca nu o sa imi placa o sa ma refugiez aici, din nou. Si daca imi va placea imi continui calatoriile, fie cu sau fara voia voastra.
- Sa stii ca eu nu vorbesc cu tatal tau.
Asa spunea mama mereu. Si in cele din urma din vorba in vorba, i-a zis tatei intentiile mele si cum ma asteptam a raspuns calm si direct ca de obicei:" Fata asta este nebuna. Eu nu voi accepta. O sa mor cu asta in mine. Eu nu vreau sa plece si sa ne lase aici , pe langa ca are tot luxul din lume mai are si un asemenea tupeu, sa imi vina mie cu copilarii din acestea. Eu zic nu si nu sa fie"
Si au trecut si cele doua luni si trebuia sa ma pregatesc de calatoria mea din Londra in Irlanda. O calatorie lunga si singura din viata mea pe care vreau sa nu o pierd ca pe celelalte.
Este 5.35 si ma aflu in port. Astept echipajul si incerc sa ma integrez, si se vede ca reusesc pentru ca sunt o fata descurcareata si destul de desteapta dupa parerea multora. Am remuscari in privinta calatoriei. Poate chiar era mai bine sa stau acasa si sa muncesc ca avocat cu mama si tata, ca o familie lipsita de griji. Dar imbarcarea deja a inceput si eu nu pot sta cu gandul doar la asta.
Pasesc pe punte si am o oare care greata cand corabia porneste spre Irlanda. Pote ne ajuta Dumnezeu sa nu avem parte de furtuni.
Daca tot deschid gura degeaba... tocmai se inorase afara si batea un vant puternic. Incerc sa stau calma si sa nu ma prostesc si sa incep sa plang. A inceput sa ploua si am inceput sa trimit pasagerii noi ca mine in cabine ca sa nu incurce. Straduiala mea era buna.
- Danielle, nu stiu ce cauta o fata aici pe punte. Te descurci minunat. Continua sa ii trimiti in cabine, ca sa nu ne incurce pe aici, spuse capitanul, strangandu-mi mana ca unui baiat.
Ma simteam jumatate bine jumatate rau. Bine: sunt laudata . Rau: E furtuna. Bine: Sunt utila. Rau: Bate vantul mai tare. Cum spuneam, parti bune dar si rele in calatorie. Dupa ce termin de evacuat echipajul incepator, ma ascund dupa un butoi si incerc sa ma rog sa nu vina vre-un val pe deasupra si sa inghita corabia. Ma gandesc ca poate era mai bine sa stau acasa. Dupa ce ajung in port, voi lua transportul aerian pana la Londra, ca sa nu mai vad marea in viata mea. Da. Ma voi intoarce acasa si ii voi ajuta si asculta pe parinti ca o fiica constiincioasa.
Marinarii se chinuiau cu catargele si cu panzele. Capitanul incerca sa linisteasca lumea si nu parea prea ingrijorat.
Dupa cateva ore de chin cu furtuna, toti sunt zambareti pe punte si se distreaza ca si cum furtuna a fost un vis. Eu sunt inca speriata si incerc sa imi revin. Mai avem doua ore pana la portul din Irlanda. Navigam usor si toata lumea e linistita. E ora 4.55 si soarele rasare si tarmul se vede putin de aici. SPer sa nu mai trec prin furtuni ca aceea. Am uitat si de promisiunile facute in timpul furtunii si ca voi deveni avocat, ceea ce uram mai mult ca ori ce. Eu eram aventuriera nu o femeie cu pixul si hartia in mana. Am zis ce am zis, dar tot pe mare am sa calatoresc fie ca mor sau nu.
____
Sper sa va fi placut, si urmatorul capitol va fi:
Capitolul II- Capturati de un savant nebun.
capitolul I: Dragostea de mare
Marea...cuvantul cel mai iubit de mine. Nu am calatorit niciodata pe mare, dar vreau. Parintii tot imi spun ca nu este bine ce fac si ca daca stau si muncesc cu ei o sa ajung o fata demna de numele Christiano. Daniella Christiano sunt eu si ma mandresc cu numele, pentru ca data este baronul baronilor si daca m-as duce eu pe mare mi-ar tine o predica mai aspra decat cea de acum doi ani, pe 14 septembrie 1790 cand i-am luat calul si am plecat spre Londra, cautandu-ma aproape doua luni. Peripetii amuzante si plinde de haz, pe care mi le-a distrus si sigur si pe aceasta mi-o va distruge. Dar insist sa ma duc, indiferent de pericolele de azi si de maine.
-Dani,draga esti sanatoasa? Cum sa te pronunti in fata tatalui tau cu un asemenea discurs? Stii doar ca nu o sa te lase.
-Te rog mama! Nu plange. E dorinta mea si fiindca am 18 ani, am dreptul sa aleg si singura pentru mine. O sa merg in doua luni cu corabia " Sandes Clis ". Daca nu o sa imi placa o sa ma refugiez aici, din nou. Si daca imi va placea imi continui calatoriile, fie cu sau fara voia voastra.
- Sa stii ca eu nu vorbesc cu tatal tau.
Asa spunea mama mereu. Si in cele din urma din vorba in vorba, i-a zis tatei intentiile mele si cum ma asteptam a raspuns calm si direct ca de obicei:" Fata asta este nebuna. Eu nu voi accepta. O sa mor cu asta in mine. Eu nu vreau sa plece si sa ne lase aici , pe langa ca are tot luxul din lume mai are si un asemenea tupeu, sa imi vina mie cu copilarii din acestea. Eu zic nu si nu sa fie"
Si au trecut si cele doua luni si trebuia sa ma pregatesc de calatoria mea din Londra in Irlanda. O calatorie lunga si singura din viata mea pe care vreau sa nu o pierd ca pe celelalte.
Este 5.35 si ma aflu in port. Astept echipajul si incerc sa ma integrez, si se vede ca reusesc pentru ca sunt o fata descurcareata si destul de desteapta dupa parerea multora. Am remuscari in privinta calatoriei. Poate chiar era mai bine sa stau acasa si sa muncesc ca avocat cu mama si tata, ca o familie lipsita de griji. Dar imbarcarea deja a inceput si eu nu pot sta cu gandul doar la asta.
Pasesc pe punte si am o oare care greata cand corabia porneste spre Irlanda. Pote ne ajuta Dumnezeu sa nu avem parte de furtuni.
Daca tot deschid gura degeaba... tocmai se inorase afara si batea un vant puternic. Incerc sa stau calma si sa nu ma prostesc si sa incep sa plang. A inceput sa ploua si am inceput sa trimit pasagerii noi ca mine in cabine ca sa nu incurce. Straduiala mea era buna.
- Danielle, nu stiu ce cauta o fata aici pe punte. Te descurci minunat. Continua sa ii trimiti in cabine, ca sa nu ne incurce pe aici, spuse capitanul, strangandu-mi mana ca unui baiat.
Ma simteam jumatate bine jumatate rau. Bine: sunt laudata . Rau: E furtuna. Bine: Sunt utila. Rau: Bate vantul mai tare. Cum spuneam, parti bune dar si rele in calatorie. Dupa ce termin de evacuat echipajul incepator, ma ascund dupa un butoi si incerc sa ma rog sa nu vina vre-un val pe deasupra si sa inghita corabia. Ma gandesc ca poate era mai bine sa stau acasa. Dupa ce ajung in port, voi lua transportul aerian pana la Londra, ca sa nu mai vad marea in viata mea. Da. Ma voi intoarce acasa si ii voi ajuta si asculta pe parinti ca o fiica constiincioasa.
Marinarii se chinuiau cu catargele si cu panzele. Capitanul incerca sa linisteasca lumea si nu parea prea ingrijorat.
Dupa cateva ore de chin cu furtuna, toti sunt zambareti pe punte si se distreaza ca si cum furtuna a fost un vis. Eu sunt inca speriata si incerc sa imi revin. Mai avem doua ore pana la portul din Irlanda. Navigam usor si toata lumea e linistita. E ora 4.55 si soarele rasare si tarmul se vede putin de aici. SPer sa nu mai trec prin furtuni ca aceea. Am uitat si de promisiunile facute in timpul furtunii si ca voi deveni avocat, ceea ce uram mai mult ca ori ce. Eu eram aventuriera nu o femeie cu pixul si hartia in mana. Am zis ce am zis, dar tot pe mare am sa calatoresc fie ca mor sau nu.
____
Sper sa va fi placut, si urmatorul capitol va fi:
Capitolul II- Capturati de un savant nebun.