Animezup - forum manga si anime

Buna, pai am venit cu capitolul III mai repede decat cu capitolul II dar eu sper sa va placa. Cred ca e mai lung decat celelalte doua dar am incercat sa nu il fac plictisitor eu sper ca am reusit. Pai va multumesc tuturor pentru comuri.

Cap. III: Revenirea

Samanta:
Aud o voce, putin cam groasa, care ma indeamna sa deschid ochii. Inceerc sa-i implinesc dorinta dar amorteala care a pus stapanire pe mine ma opreste si nu ma lasa sa mai vad macar odata lumina de afara. Imi propun in minte, mai mult ca o porunca, sa lupt. La urma urmei eu chiar nu vreau sa mor, sa nu o mai pot vedea niciodata pe mama, sa nu imi mai pot mangaia niciodata pisica, dar cel mai important, sa nu mai pot fii un copil la fl ca ceilalti. NU, chiar nu vreau sa renunt la toate astea, nu vreau ca viata mea sa fie condusa de un piuit, care deaja devine de-a dreptul enervant. Cu greu reusesc sa deschid ochii si las ca lumina orbitoare, ce umple camera, sa imi strapunga ochii care, inspaimantati de strania reusita, au inceput sa lacrimeze. Ma uit in jur si nu prea reusesc sa deslusesc mare lucru. Camera este foarte mare si foarte goala, nu reusesc sa vad decat un pat, paralel de al meu, o noptiera, si o usa de culoare alba. Dupa cateva minute de tacere in incapere intra un domn cu o expresie foarte batrana pe chip, putin cam inalt si imbracat cu un halat alb foarte lung. In mintea mea ma intreb de ce atata alb, dar aceasta intrebare este repede inlocuita de alta "Unde sunt?" care este si ea inlocuita de intrebarea cine este acel domn, care pot adauga ca se indrepta spre mine si se uita foarte ciudat la ochii care il priveau speriati.
-Domnisoara? ma intreaba acesta sperand ca intradevar m-am trezit.
-Da! rapund eu foarte hotarata.
-Cum va simtiti?
-Putin cam ametita si foarte confuza. Unde sunt? Ce s-a intamplat? Cine sunteti? il bombardez eu cu intrebari pe domnul care, acum, sta incremenit in fata mea. Dupa ce isi revine incepe sa imi explice ce s-a intamplat, unde sunt si cine este dansul. Din tot ce imi spune realizez ca domnul este doctor si ca ma aflu intr-un spital doar ca nu inteleg de ce sunt aici.
-Domnisoara, ati fost lovita de fulger. Ma lamureste doctorul urmarind, in acelasi timp, fiecare reactie a mea.
Tocmai am fost lamurita dar sincer acum ca stiu as fi preferat sa nu fi intrebat. Deci e adevarat, am fost lovita de fulger. Intr-un sfarsi, nu prea am de ales asa ca accept cu greu ce s-a intamplat si intreb unde e mama. Doctorul se ridica si pleaca, lasand in urma lui usa deschisa. Pentru un moment raman cu privirea atintita la aceasta. Dupa cateva minute, pe usa intra o persoana, micuta de statura, cu parul desprins, care lasa ca razele soarelui sa-i faca culoarea,de un negru sters, sa para mai stralucitoare. Fata ei,care pana acum era vesela, acum e plina de lacrimi si scoate la iveala un chip trist dar in acelasi timp fericit. Mama incepe sa fuga spre mine si sa ma ia in brate fara sa imi mai lase macar putin aer. Incep sa ma zbat iar ea isi da seama ca ma sufoca si imi da drumul. Pentru un moment, peste noi se asterne linistea.
-Mama, vreau sa merg acasa. Spun eu, spulberand calmul care se asterne usor in aer.
-Sigur ca da, scumpa mea. Imi confirma aceasta in timp ce se ridica si se indreapta agale spre usa.
Raman iar singura. Incerc sa ma dau jos din pat dar, deindata ce ridic capul de pe perna, o ameteala puternica pune stapanire pe mine. Renunt la aceasta idee si imi propun sa o astept pe mama in liniste. Intr-un sfarsit, mama intra iar pe acea usa de culoare alba. Ma ajuta sa ma ridic si imi da niste haine ca sa ma imbrac.
Ma indrept spre baie, iar peste cateva minute ies din aceasta imbracata cu o pereche de blugi albastri, putin largi, cu un maieu alb, foarte outin decoltat, pe care scria cu litere colorate "Love and Dead'. In picioare am o pereche de opincute negre cu o fundita pe o parte. Ma indrept spre aceeasi usa pe care au intrat mama si acel doctor si ma indrept spre iesirea din spital. Bucuria ca las ingropate adanc in spital clipele de teroare prin care am trecut, pune stapanire pe mine si pentru un moment uit ca mama a ramas cu mult in urma mea. Desi in minte mi-am propus sa ma opresc, pentru a o astepta, picioarele mele nu mai vor sa primeasca aceasta comanda asa ca imediat imi vine ideea de a o astepta afara. Vad usa de iesire care pare atat de departe asa ca grabesc mai mult pasul, cu gandul ca voi scapa din aceasta "inchisoare". Mai am doar cativa pasi iar mersul meu, care pana acum parea linistit, acum s-a transformat in fuga. Pun mana pe usa, o imping si las ca vantul sa imi treaca prin par. Fac un pas peste prag iar in neatentia mea dau peste o asistenta care, dupa ce o ajut sa isi ridice hartiile de pe jos, imi arunca o privire speriata si pleaca. In apropierea spitalului se afla un parc. Ma indrept spre el si ma asez pe o banca sa o astept pe mama. Dupa ce ma ard bine la soare o vad pe aceasta care ma cheama la ea. Cand ajung langa masina mama incepe sa vorbeasca dar nu reuseste sa termine pentru ca o intrerup eu foarte suparat la vederea bagajelor.
-Ai zis ca vara asta nu mai plecam, ii spun eu in timp ce ma urc in masina.
Mama ezita sa imi raspunda asa ca ma trateaza cu tacere fiind atenta la drum. Peste noi se asterne din nou acea liniste de mormant care nu prea apuca sa persiste.
-Stiu ce am spus, dar nu putem ramane acasa vara asta. Ma lamureste mama.
-Unde mergem?
-La bunica voastra.
Pentru un moment am ramas putin mirata "Cum adica mergem la bunica?". Nu am mai fost la ea de cand aveam eu sapte ani si in plus mama nu se intelege deloc cu ea. Incep sa ma ingrijorez si sa ma intreb daca s-o fi intamplat ceva.
-Bunica voastra a spus ca vrea sa va vada pentru ca ii este dor de voi, asa ca am hotarat sa petreceti vara la ea.
-Dar Alan unde e? El nu vine?
Ala este fratele meu mai mic, intre noi este o diferenta de doar doi ani dar eu sunt putin invidioasa pe el pentru ca primeste mereu tot ce isi doreste si scapa mereu nevinovat.
-Pe el l-a dus Michel cu masina imediat dupa ce a terminat cu premierea.
Michel este un prieten de familie pe care mama il cunoaste de mai bine de doi ani. De cand tata a murit, acum un an si jumatate, ne este destul de greu sa ne descurcam doar noi, asa ca mama l-a gasit pe Michel cu care ne intelegem extraordinar de bine.
Drumul spre bunica nu este asa de lung ceea ce inseamna ca ar trebuii sa ajungem destul de repede.
-In drum, trebuie sa trecem pe la veterinar sa o luam pe Kety.
Era sa uit de preferata casei. Sincer pot sa spun ca dintre toti mai dor mi-a fost de Kety, ea este singura care ma poate linisti. Dupa ce o luam de la veterinar mai facem in jur de jumatate de ora pe drum si ajungem in fata unei case destul de mare, de culoare albastra asezata in mijlocul unei curti pline de copaci infloriti. Cu o enorma bucurie cobor din masina si ma indrept spre poarta care ma oprea sa ajung la persoana pe care deabea asteptam sa o vad. Cu o oarecare emotie in glas o strig, cat pot eu de tare, pe biunica.
-Samanta! Striga ea mirata din curte in timp ce se grabeste sa ne dea drumul. Nu rezist tentatiei si sar de gatul ei sa o strang in brate.
-Buna mama. Samanta vrei sa o lasi sa respire si sa vii sa ma ajuti cu bagajele?
-Da mama.
"Vara abea a inceput", imi spun eu in minte in timp ce ii dau drumul bunicii si ma indrept spre bagaje pentru a le duce in casa.



Pai cam asta este capitolul eu sper sa va placa si astept critici.

"La bunica voastra"
Adica "voastra" daca mai e cineva in masina in afara de mama si Samanta specifica .
FIRAR m-ai lasat in suspans .Abia astept sa vad de ce e toata lumea asa speriata cand o vede pe Samanta .Deja imi imaginez cum va arata urmatorul capitol :bunica poate este un fel de vrajitoare (in sensul bun) ,si doar mama stia de asta si pe parcurs sa mai apara un personaj care sa aiba puteri si sa fie un fel de inger pazitor al Samantei ,desigur samanta e personajul principal care are cea mai mare putere pe care a capatato cand a fost traznita si trebuie sa invete sa le controleze.
Ar fi o sugestie dar tu alegi (mi-am cam dat cu parerea).

Well, well, vad ca ai schimbat numele:> Este bine si asa. In plus, acest titlu al ficului, pare mai interesant, ma face sa citesc in continuare si asta o sa fac :]]
Hmm... Mi s-a parut prea scurta sederea Samantei in spital, si faptul cum ca ea a zis " [...] las ingropate adanc in spital clipele de teroare prin care am trecut..." -aici mi s-a parut prea exagerat, adica nu s-au petrecut prea multe. Trebuie sa recunosc totusi, ca acel accident cu feulgerul a fost groaznic:|
Ei bine, ma bucur ca ai postat atat de repede. Astept urmatorul capitol^^

Well am venit și eu pe aici mersi că mi-ai zis ești o scumpă.

So, vad că ai schimbat titlul reușind să dai atractivitate ficului ca să zic așa.
A fost un capitol destul de bun, mai bun decât primele două, dar am vazzut câteva greșeli de tastare, și câteva litere pe care le-ai papat probabil neatenția e de vină, deasemenea am vazut că ai uitat să pui unele semne de punctuație iar pe unele le-ai pus aiure.
Descrierea a fost bună, dar ar mai fi mers, dialogul a fost bunicel, dar ar mai trebui să mai reduci din el ca să nu devină sec, iar acțiunea nu a fost grabită.
Cam atât aștept nextu, dacă te-a suparat comm-ul meu pm și se rezolvă.
Bye, bye.

Heeiii , aici X | ;;)
După cum am promis las și eu un mic comentariu :]

Deci să începem cu lucrurile serioase ` ; îmi place faptul că faci capitolele lungi , ăsta e un lucru bun . Descrierea e puțina si cam seacă .Trebuie să descrii sentimente , încaperi eccetera . :] Orice cititor dorește să citească un fanfic bun , nu ? Narațiunea e bunicică ,dar și asta mai trebuie lucrată . Dialogul nu e prea sec . . . Acțiunea e cam grabită ,ține`o mai bine în lesă . Ultimul capitol a fost cel mai bun dintre toate . Vad si o mică evoluție . ține`o tot așa ,iar cu timpul o să te perfecționezi ` :] . Îmi mai place și titlul ;x . Aștept cu nerabdare urmatorul capitol ! <3 .
Nu uita să mă anunți ! ;*

* Huggieee :-* *

Buna tuturor cititorilor. Imui pare rau ca a durat atat de mult pana am postat next-ul dar in ultima perioada nu prea am mai avut inspiratie dar ca sa vezi ca ieri (adica miercuri) m-a lovit din plin. Deci astea fiind spuse va urez citire placuta.



Cap. IV: Cosmarul


Imi iau bagajele si ma indrept spre casa. Pe potecuta ingusta sunt imprastiate tot felul de galeti goale, carpe de praf, sticle si alte mii de minunatii. Exact in mijlocul dezastrului se afla, frumos aruncata, cutia pisicii. Incerc sa o evit dar nu prea reusesc asa ca ma impiedic si ma imparastii pe jos. Din contactul meu cu asfaltul reiese o bubuitura puternica, ceea ce ii face pe ceilalti sa se adune speriati in curte. Datorita faptului ca rastorm culcusul pisicii, aceasta incepe sa fuga prin curte oprindu-se in fata unui motan. Toate hainele din bagaje s-au imprastiat pe jos, iar o parte din ele au nimerit intr-o balta de noroi.
-Esti bine?
-Ai patit ceva? Ma intreaba mama si bunica in acelasi timp.
-Da! Nu am patit nimic. Raspund eu in timp ce imi culeg hainele din noroi. Mama imi mai zice ca le strange ea, iar eu o iau pe Kety si ma indrept in casa. Intru intr-o incapere foarte ingusta si imi las incaltamintea. Imi iau pisica in brate si incep sa merg pe un hol foarte lung si spatios. Ochii mei si ai pisicii incep sa inspecteze fiecare coltisor si fiecare tablou in parte. Nu realizez cand se termina holul si ma trezezc din senin intr-o camera foarte mare. Realiz, putin mai tarziu ca acesata incapere este sufrageria asa ca imi fixez privirea pe un morman de haine miscatoare. Ma indrept incet spre acel morman care incepe sa se zbata din ce in ce mai mult. Cand ajung destul de aproape dinauntru se ridica cu viteza un baiat inalt cu parul ciufulit, de culoare saten inchis, cu ochii albastrii, imbracat cu un tricou lung pana aproape de genunchi si putin larg si cu o pereche de pantaloni treisfert. In momentul in care se ridica inima incepe sa imi bata foarte tare si din neatentie cad in fund in tendinta de a ma da inapoi. Baiatul care a iesit dintre haine se uita la mine urmarindumi, cu ochii lui mari si albastri ca cerul, fiecare miscare.
-Alan, prostule m-ai speriat.
-Buna si tie! Surioara.
Dupa ce imi revin din sperietura ma ridic si ma indrept spre camera mea, indrumata indeaproape de catre Alan. Intru in camera si ma asez pe pat. Ma uit pe geam si urmaresc soarele care asfinteste lasand in urma lui o dunga rosiatica sa invadese, pentru un moment, intregul cer. Dunga rosie dispare iar cerul este impanzit, in scurt timp de mii de stele. S-a intunecat, a venit noaptea. In camera intra mama care ma anunta ca trebuie sa cobor la cina. Cobor scarile urmarind cu mare atentie tablourile atarnate pe pereti. Intru in bucatarie unde toti ma asteptau in liniste la masa. Ma uit cu atentie la fiecare in parte si, intr-un sfarsit, ma hotarasc sa ma asez si eu la masa. Mama deschide gura sa zica ceva. In astfel de momente ma astept sa ne zica pofta buna dar acum m-am inselat.
-Maine eu si Michel vom pleca.
-Ce? Pentru cat timp? intreb eu putin alarmata.
-O luna de zile. imi da mama raspunsul la care nu ma asteptam.
Toate verile sunt la fel, mama si Michel pleaca cu treburi iar noi ramanem in grija bonelor. In fiecare vara cate o bona diferita. Acum inteleg de ce am venit la bunica. Ma ridic de la masa fara nici un comentariu si urc scarile in graba. Intru in camera si ma prabusesc in pat bufnind intr-un plans adanc. In camera isi face aparitia bunica care se apropie de mine cu pasi marunti.
-Nu vreau sa plece iar! strig eu spre femeia care aproape a incremenit datorita reactiei mele.
-Dar nu pleaca definitiv. incearca aceasta sa ma calmeze imediat ce se aseaza si ma ia in brate.
-Stiu...
O liniste profunda se asterne lent in camera mea intunecata. Pentru un moment simt cum ma rup pur si simplu de realitate si adorm. Buzele fierbinti, ale bunicii, care fac contact cu fruntea mea, lasa in urma lor o pata rece care ma face sa tremur usor.
...
-Nu, nu pleca! Te rog! Nu ma lasa singura.
...
-Aaaaaaaaaaaaaaaaaa!
MA trezezc gafaind, respiratia mi se taie iar camera devine din ce in ce mai rece. "Oare dorm?". Isi face loc aceasta intrebare, in timp ce incerc sa imi linistesc inima care are tendinta de a ppleca din piept. Stau cateva clipe uitandu-ma in gol. Simt cum un aer rece si atraniu imi atinge ceafa si imi face pielea sa se increteasca. Incep sa tremur asa ca trag patura pe mine moment in care vad usa intrdeschisa. Nu dau importanta, dar totusi raman cu privirea atintita spre intunericul din acea crapatura. Crapatura se largeste iar impactul usii cu peretele ma face sa tresar. In camera intra o silueta bine facuta imbracata in haine de culoare alba. Inima imi bate din ce in ce mai tare, respiratia incepe treptat sa se opreasca iar pe gat imi aluneca un tipat caruia, groaza ce pune stapanire pe mine, ii rapeste pana si ultima intentie de a-si mai face aparitia. Silueta se apropiede patul meu iar eu ma speri si mai tare si incerc sa zic ceva.
-Tata?... sunt ultimele litere pe care le-am mai putut rostii.
-Samanta! Ai grija si ferestete de el. Vrea sa te omoare. imi spune cel ce pare a fi tata dupa care dispare.
-Sa ma feresc de cine? spun cu voce tare dupa care urmeaza un moment in care tip cat pot de tare.

Hey sweetie:*(sa nu imi uit replica de inceput:)))....
Capitolul acesta a fost putin prea monoton ca sa spun asa..... sfarsitul a fost ceva mai interesant, dar si acolo se putea lucra ceva mai mult:P
Puteai baga mai multa descriere..... dar merge si asa....
Sa stii ca daca esti sysu meu nu te iert pentru ca ne-ai tinut atat de mult in asteptare:D..... Apropo nu mi-a placut chiar deloc partea asta '' Vrea sa te omoare'', nu suna bine.... cel putin mie una nu mi-a placut deloc..... ai putea incerca sa gasesti ceva care sa sune mai placut.....
Desi sunt sigura ca o sa-mi sari in cap pentru ce am spus:))...... astept nextu(care stiu eu din surse sigure ca e aproape gata.... sunt sigura ca pentru asta sigur o sa imi sari in cap:)):)):))):*:bye:

Cam sec continutul (nu ca eu m-as pricepe),la inceput nu ma atras cu nimic ,in afara de partea cu fratele ei dara fost scurt momentul spre deosebire de sfarsit care ti-a iesit super ,unde nu am inteles prea multe , nici nu trebuia pentru ca si Samanta era confuza. Mai ai putine greseli dar sunt doar doua din cate am vazut eu asa ca nu le iau in considerare .
Multumesc ca mai anuntat chiar daca a fost cu intarziere ,uitasen ca ai acest fic. Sa ma anunti cand vine urmatorul.

Ello dear.
Am venit din nou pe la tine mersi că mi-ai spus, so let's see.
Descrierea ai avut, dar sunt de acord cu Zuzu, frazele au fost comune şi tind să devină plictisitoare, actiunea mi s-a parut grabită, iar dialogul a fost sec şi putin cam mult.
Am vazut greşeli de tastare, de exprimare şi undeva şi o repetitie. Uiti să pui semnele de punctuatie sau sunt puse aiure.
Nici nu mai are rost să mai repet şi eu ce au spus ceilalti aşa că pe data viitoare.Bye, bye.
Nu uita să mă anunti.

yo, am ajuns in sfarsit si pe aici.
E pentru prima data cand iti spun ca m-ai lasat un pic in ceata, hai sa-l numesc suspans. De cine trebuie sa se fereasca? Asta voi afla din capitolele ce vor urma banuiesc. ;)) Pot sa te felicit pentru cel mai reusit capitol de pana acum. Chiar a fost mai bun decat celelalte. Sunt convinsa ca vei avea capitole mult mai bune ca acesta asa ca tin sa-ti urez succes in continuare.
Scuze ca e asa scurt comul, dar nu prea am timp, intelegi tu.
chu&gambate!

:bye: