Primul fic, sau cel putin primul fic care nu e o parodie, nu va spun nimic, pentru ca sper sa cititi singuri, pace
I-Prinsa intre eu si ea
Ma gandesc adesea la noi, de ce existam, la rostul nostru, la.. viata. Daca va intrebati, nu, nu am gasit un raspuns, si nimeni alt cineva, sau poate da, dar cu siguranta nu raspunsul corect. Desi nu ne intreba nimeni, noi continuam sa dam raspunsuri, sau ne intrebam singuri, ca niste nebuni ce se dau mari, cand colo vorbesc singuri, intr-o camera alba. Ironia sortii, spunem noi, dar asta ne e adevarata soarta. Sa vorbim mereu, crezand ca cineva chiar ne asculta, cand colo in jurul nostru sunt doar sase pereti, albi, mari, desi noi avem impresia sa cunt micuti, lumina intra, dar de unde? Singuri, dar auzim intrebari venite de nicaieri, si fara a gandi, raspundem la ele. Nu ne dam seama, poate este periculos sa vorbim cu nimeni, sau poate vor sa ne ajute, ori nu. In sub constientul nostru, adanc, sta un nod de intrebari ce se mareste, de ce? Pentru ca ne trebuie alte intrebari casa raspundem la ale nostre, nu stiati? Sau nu va pasat? Doua intrebari in una, ambele menite sa ne puna pe ganduri. Dar noi ne traim viata, ce conteaza, nu? "Cui ii pasa de toate astea?" Mie, si mai sunt persoane carora le pasa cat de cat, dar pentru a nu fii considerati nebuni, le igora, si incet incet, la uita. Pentru ca asa suntem noi, ne speriem de ce nu stim, nu incercam sa aflam, nu, mai bine sa ramanem normali, in cercul nostru normal, desenat cu un compas. Dar cei ce gandesc asa, au uitat un amanunt, cand si-au desenat cercul si au intrat in el, a ramas o gaura, una mica, dar exista, acea gaura le da lor imaginatie. Prin peretii rotunzi si transparenti ai vietii, vedem lucruri uimitoare, in vise, in imaginatia noastra, si visam sa ajungem si noi acolo, dar ceva ne impiedica, parca daca am ajunge noi acolo, locurile ambelor lumi, s-ar inversa. Asa o fii? Cert e ca, pana la urma, voi ajunge si eu intr-un astfel de loc, chiar si in vise, pentru ca greutatea de pe o balanta, se schimba.
Visam cu ochii deschisi, din nou, de ce are luna efectul asta asupra mea? E asa de frumoasa si.. asa la locul ei acolo, sus, desi e singura, chiar daca are stele pe langa ea, se simte singura, nu mai e nimeni ca ea.
Dar noua ne place ca e singura, ea ne face sa ne simtim speciali pe langa toti ceilalti.
Dar oare ea se simte bine izolata acolo?
-E atat de alba, oare cum ar fi aratat cu alta culoare? Ce intrebare prosteasca, asa cum e acum, dar colorata alt fel, vroiam sa ii spun fetitei ce trecea pe sub balconul camerei mele. Dar in loc sa fac asta, am zambit la frumosul tablou ce mi se arata in fata ochilor. O fetita blonda, cu parul lung, blond si carliontat, tinand cu manuta ei fragila, degetele mamei ei. Parul castaniu extrem de dechis la culoare, ochii negri ca ai fetitei, admirau cerul in timp ce frigul de afara le deranja parul carliontat. Ce imagine, m-a facut sa zambesc cu toata inima.
Vantul a avut grija sa ma trezeasca, cam brutal, dar m-a trezit. Parca vroia sa imi aminteasca ca maine osa inceapa al doilea semestru de scoala.
"Imi voi trai viata fara regrete de acum in colo!"
Da, incepe o noua viata, viata mea, cea.. reala si aproape.. perfecta. Acum va intrebati de ce pana la varsta de cinci spre zece ani ai mei, viata mea nu a fost perfecta, nu? Pentru ca parintii mei au murit intr-un accident de masina, sau.. asa cred cei ce au avut grija de cazul acela. Dar nu a fost asa, au murit din cauza unui vampir. Da, vampir, le-a sarit pe capota masinii in timp ce conduceau, el fiind flamand. Tata, a tras de volan, dar.. nu avea cum sa prevada ca acel vampir va sparge parbrizul si ca le va rupe gaturile, apoi baand sangele cadavrelor parintilor mei.
Cei ce s-au ocupat de caz, erau si ei vampiri, da, au avut "grija" ca probele sa arate ca a fost un accident.
Acum nu urasc totata rasa vampirilor, nu, de ce? Doar din cauza unui psihopat flamand? Nu merita, si oricum, de acea bestie, m-am ocupat chiar eu. Cum? Nici eu nu sunt o fata normala. Am puteri, dar nu va mirati, nu sunt un super-erou.
Mai exista cateva persoane ca mine, dar nu le cunosc, ascundem secretul acesta fata de oameni, pentru ca de ce nu cunosc, fug, se tem, ori distrug, sau cel putin incearca.
Am constrol asupra apei, a focului, sunt telechinetica si pot vedea prin ochii celui ce ma lasa sa ii intru in minte. Normal ar fi fost sa controlez doar o.. substanta, casa spun asa, si sa am o singura putere, dar din nu stiu ce motiv, am mai multe. Si uite asa ati aflat cate ceva din viata mea, insa am doua personalitati, deci.. mai asteptati.
Vreau sa va intreb, daca folosesc numele si pozele unor personaje dintr-un anime, dar actiunea va fii total diferita, ar trebui sa scriu la Other fics?
ohh.. asa de rau este fic-ul ca nu vreti nici sa il comentati?:( oricum, imi mai incerc norocul o data:))
II-Straluceste.. steaua mea
Pielea alba.. Forta.. Sete..Colti.. Vampiri.. Povesti? Nu. Adevar? Da. Cuvinte care imi bantuie mintea deseori, nu simt teama, mai de graba.. admiratie pentru fiintele acestea. Nu le pot spune oameni, si ei respira, clipesc, mananca si alte cele.. Dar nu au nevoie de toate acestea, pot "trai" si fara ele, doar ca acesta ii tin intr-o oarecare legatura cu vechea lor viata. Dar de ce ei beau sange si nu apa sau alt ceva, ce la place la rosul nostru? Daca nu ar bea viata unora, ar mai exista?
Sangele pentru noi reprezinta un lichid ce ne curge prin vene si fara de care am fi morti. Iar pentru ei.. reprezinta viata, daca viata lor sau viata noastra nu stiu..
Prin carti se scriu diferite povesti despre ei si sunt o multime de stereotipuri. Daca as fi fost un vampir as fi fost revoltata. Avand in vedere ca nimeni nu stie ca ei exista cu adevarat, nici unui om nu ii place sa se plimbe noaprea, singur pe o strada.
Frica.. Disperare.. Ritmul cardiac si respirator se accelereaza, transpiratia incepe sa isi faca aparitia pe fata celor care au impresia ca in spatele lor cineva ii priveste cu niste ochi rosi,sfidatori. Si mai apoi.. Totul dispare si ne dam seama ca imaginatia ne-a purtat prea departe.
Si cu toate astea.. ii admir, multi ar spune ca sunt lunatica, dar eu ma numesc nonconformista, nu vreau sa fiu ca toti comunistii din lumea asta nebuna. Hm! Si ei mai au si tupeul sa le spuna altora cum sa isi traiasca viata. Dar.. cand spun "ei".. la ce ma refer? nu.. nici eu nu mai stiu.. si nici nu cred ca voi stii..
Atunci mi-am deschis ochii, singura miscare care am putut sa o fac in momentul acela. Pur si simpu.. eram degajata de tot ce era in jurul meu. Eram in camera mea, patul meu, acoperita cu patura mea, dar.. totul parea complet diferit. Nu vedeam mai nimic dar imi placea. Nici nu trebuia sa vad ceva, sau nu vroiam..?
-E atat de cald, de linistitor, de.. mort. Da, este un sentiment inaltator, epic, care intr-un fel iti face capul sa pulseze de parca in el ar fi inima ta. Nu imi dau seama daca este bine sau rau sa ma simt asa, daca imi place trebuie neaparat sa fie bun?
-Nu.. Daca nu imi place trebuie sa fie neaparat rau? Nu mi-am mai raspuns, era evident, si devenea stresant. Prea multe ganduri imi treceau prin tample, si vroiam sa le strig: "STOP! Opriti-va odata!" dar nu reuseam sa vorbesc, nici macar in subconstientul meu.
Abia mai tarziu am realizat ca eu aveam febra si ca aproape deliram.
"Asta era sentimentul de mai devreme? Doar aveam febra? Simteam ca sunt dusa pe alta planeta si defapt doar am febra?!"
-Ce aiurea!
Singura propozitie cat de cat logica pe care am putut sa o spun, asa era fiecare dimineata. Abia daca mi-am putut misca trupul din pat pana cand picioarele mele au atins parchetul rece. Alt sentiment inaltator. M-am miscat alene pana la draperiile movarii inchiste, apoi la fel de lenesa am tras de ele pentru a le da la o parte, ca pe o cortina ce ascunde o piesa ce o vad mereu.. aceeasi piesa monotona, dar.. placuta..
Am admirat tabloul diminetii noii mele vieti, in minte mi-a venit imaginea aceea minunata vazuta seara trecuta. Am ramas nemiscata cateva secunde pentru ami aminti fiecare detaliu.
-Minunat! Sincer.. atat de sincer incat am zambit inconstienta de gestul meu, nu, constienta si foarte fericita ca l-am infaptuit.
Ochii mei se delectau cu imaginea orasului inca adormit invaluit de o ceata albastruie. Era.. magic oarecum. Ceva imi spune ca vor mai fii lucruri ca acesta de acum in colo.
Nu mi-am despartit inca mainile de balustrada rece a balconului, nu, era prea de vis, am stat asa, admirand, cat se mai puntea. Simteam raceala cimentului prin picioarele goale si in mainile mele si asa reci. Vantul si el imi facea o placere si ma racorea mai mult cu suflarea lui, fluturandu-mi incet rochia scurta de noapte.
Am inchis ochii savurand.. aerul unei noi vieti.. viata mea..
amm.. a treia oara e cu noroc nu?:)) sper ca asa e..
III-Ma incec..cu aer.
Parca era un vis, un vis rece, chiar prea rece. Priveam in gol, ma gandeam.. Zambeam sincer, ma bucuram. Era placut. Desi abia se intelegea expresia fetei mele. Mimica buzelor mele era aproape imperceptibila, imi sopteam ceva ce nici nu am putut descifra, terminand printr-un gest atat de simplu.. o stiu, zambesc.. De ce nu as face-o, cand stiu ca azi ma nasc? Mai de graba renasc. Desi nu am murit, sunt rece, insa o stiu numai eu. Poate am asteptat prea mult sa vina fericirea la mine, de ce sa nu merg sa o caut? Mai sigur decat sa imi astept momentul de glorie nefacand nimic.
Orasul era asa de frumos dimineata, atat de linistit, de calm, de mort. Si imi placea la nebunie. Pura nebunie, oare cum ar fii sa o simt pe propriea-mi pierele? Sa nu rationalizez nimic nici un moment, sa alerg pe trazi imbracata intr-o rochie alba, aratand ca abia am scapat de la un spital de nebuni. Ar fi atat de.. Inceleg ce simt bietele fiinte, sa fie inconjurate de un alb imaculat, adancindu-i in gandirea lor profunda, in timp ce singura miscare pe care ar face-o ar fi sa se balanseze pe un pat si el tot alb, privind in gol. Deja ma inchipuiam pe mine in acea ipostaza. Dorinta aceea nebuna de a afla daca mai exista ceva colorat si in alte culori decat alb. Atat de multa dorinta, reprimata in imaginatie si ganduri, tot acolo fiind spuse si toate ce le au ei pe inima. Sa fii adus in acea situatie.. ingrozitoare de o persoana la care tineai enorm, jalnic! Niciodata nu m-as injosi sa plang pentru cineva care m-ar arunca intr-un iad alb si rece. Mai de graba sa simt cum ma incec cu.. aer
"Ohh.. gata cu visatul, osa fac hernie aici."
M-am intors pe calcaie si mi-am pus mainile inghetate pe clantele rotunde ale usilor balcunului si le-am urnit din loc. Cat de bine este, e cald.. Imi inchisesem ochii pentru cateva secunde, apoi i-am redeschis, acum fiind plini de viata, iar zambetul acela imperceptibil de mai devreme, acum se putea vedea clar.
Mi-am intors privirea spre scaunul din fata biroului, vazandu-mi hainele gata aranjate de aseara, mai ramanea doar sa ma spal, sa mananc poate, si cam atat. Picioarele m-au purtat catre dulap, mi-am luat un halat pufos bleo-marin, apoi m-am intreptat catre baie.
Ghinionul meu de data asta.. in baia mea era extrem de frig, peste tot aveam gresie, chiar si pe tavan. De fapt nu era gresie, erau bucatele de oglinda sparte, aranjate frumos de-a lungul tavanului. Iar gresia de pe pereti era lila, iar podeaua avea gresia de culoarea halatului meu.
Pe peretele drept al incaperii se afla chiuveta prea mare spun eu, deasupra ei fiind o oglinda gigantica, imi puteam vedea reflexia perfect. Iar ceea ce vedeam.. ma incanta, oglinda aceea nu ma mai vazut de mult zimbind asa. Paralel cu aceasta, pe cada ce avea o tenta verzuie, se aflau o multime de chestii, de la sampoane si sapunuri, pana la cremele mele. Sincera sa fiu.. majoritatea nici nu le-am folosit, dar de', nu stica.
Am dat drumul la robinetul cazii asigurandu-ma ca de data asta la apa calda, nu la apa rece ca in alte dati.
Parasind baia m-am uitat la ceas, mai aveam doua ore si ceva pana sa inceapa scoala.
M-am apropiat de birou si am deschis unul din sertarele sale, luand de acolo vreo cinci caiete noi la nimereala, un pix ce la capat avea un arculet ce tinea o manuta pe o parte avand sclipici iar pe cealalta puf verde, cartile ce stiam ca osa le folosesc azi si niste foi albe, si gata ghiozdanul. Toate chestiile mele pentru scoala aveau ceva ce ma caracteriza, eram copilaroasa in cu totul. Peretii camerei mele erau in diferite noante de mov, cateva tablouri cu smile-uri desenate de o colega de clasa foarte priceputa, iar pe ici pe colo zareai jucarii agatate si aranjate perfect. Preferatele mele erau maimutelele cu mainile si coada extrem de lungi, erau haioase pana la extrem, fiercare scotea sunte diferite, iar unele radeau cand le apasam pe burta, erau asa de dragute.
Se poate observa clar ca nu osa ma maturizez prea repede, si nici nu imi doream asta.
Tavanul avea niste forme pictate foarte frumos, il indrageam, erau pictate diferite personaje din animeurile mele preferate.
Podeaua era acoperita in mijloc de un covor negru, extrem de pufos, iar spre drumul catre usa ce ducea spre hol, erau niste covorase albe ce formau o poteca. Imi adoram apartamentul, era perfect.
-Aoleeu! Apa! Uitasem ca lasasem apa sa curga in cada, grabita mi-am croit drum catre baie. Cand am intrat am rasuflat usurata, nu depasise nivelul cazii. Am inchis robinetul si am atins apa vazand ca este perfecta.
Hainele alunecau pe trupul meu alb in final incremenind pe gresia rece. Am intrat in apa calda cu sfiala, tremurand de placere. Aburul iesea nestingherit din apa, iar eu il priveam ca pe un tabu. Mi-am dat capul pe spate, gatul meu fierbinte adingand marmura rece. Era un sentiment placut.
Ochii mi s-au deschis delectandu-ma cu minunatul tavan al baii mele. Cioburile de oglinda parca erau visele unui copil ce s-au naruit,iar acum, vointa acestuia incearca sa le lipeasca, dar va putea?...
Vreau sa fiu prima care comenteaza. Mai am de citit cap. 2 si 3 apoi revin cu un edit.
Ok, done. In primul rand tu nu ai primit pana acum niciun comentariu pentru ca distanta dintre capitole este prea scurta si nu a fost suficient timp pentru a le citi. Cand postezi foarte des, cititorii pierd ideea principala si cand vad ca ii bombardezi cu capitole unul dupa altul nu mai le citeste nimeni pentru ca este prea multa informatie de o data.
In al doilea rand nu te mai milogi de lume sa iti lase comentarii, pentru ca foarte multi cititori nu au un cont si nu au cum sa iti lase un comentariu. Spre exemplu din 120 de vizualizari pe care le-a facut ficul tau pana acum te asigur ca mai multe de jumate dintre cei care l-au citit nu au cont. Cred ca am rezolvat prima parte, acum sa ne axam pe fic.
Nu stiu daca esti incepatoare sau te grabesti dar
Citat:Visam cu ochii deschisi, din nou, de ce are luna efectul asta asupra mea? E asa de frumoasa si.. asa la locul ei acolo, sus, desi e singura, chiar daca are stele pe langa ea, se simte singura, nu mai e nimeni ca ea.
Din prima propozitia nu am inteles nimic, decat daca o iau pe parti.
1. Visai cu ochii deschisi, din nou.
2. De ce are luna efectul asta asupra ta?
De aici am inteles ca ai insomnii si esti afectata de luna intr-un mod bizar.
Citat:Acum nu urasc totata rasa vampirilor, nu, de ce?
Nu urasc toata rasa vampirilor, nu. [Propozitia asta este o afirmatie, chiar daca contine atatea nu-uri, de aceea dupa ea vine punct ca sa isi faca intrarea propozitia interogatoare]
De ce? De aici va veni raspunsul fetei.
3. Ai foarte multe repetitii.
Citat:Da, incepe o noua viata, viata mea, cea.. reala si aproape.. perfecta. Acum va intrebati de ce pana la varsta de cinci spre zece [cincisprezece se scrie legat] ani ai mei, viata mea nu a fost perfecta, nu?
4. PREA MULTE PUNCTE DE SUSPENSIE... NU MA TINE DELOC IN SUSPANS.
Citat:Ma gandesc adesea la noi, de ce existam, la rostul nostru, la.. viata.
E asa de frumoasa si[..] asa la locul ei acolo, sus, desi e singura, chiar daca are stele pe langa ea, se simte singura, nu mai e nimeni ca ea.
Da, incepe o noua viata, viata mea, cea[..] reala si aproape[..] perfecta. Acum va intrebati de ce pana la varsta de cinci spre zece ani ai mei, viata mea nu a fost perfecta, nu? Pentru ca parintii mei au murit intr-un accident de masina, sau[..] asa cred cei ce au avut grija de cazul acela. Dar nu a fost asa, au murit din cauza unui vampir. Da, vampir, le-a sarit pe capota masinii in timp ce conduceau, el fiind flamand. Tata, a tras de volan, dar[..] nu avea cum sa prevada ca acel vampir va sparge parbrizul si ca le va rupe gaturile, apoi baand[le va bea... nu exista cuvantul baand] sangele cadavrelor parintilor mei.
Normal ar fi fost sa controlez doar o[..] substanta, casa[cuvantul asta se desparte ca sa] spun asa, si sa am o singura putere, dar din nu stiu ce motiv, am mai multe. Si uite asa ati aflat cate ceva din viata mea, insa am doua personalitati, deci[..] mai asteptati.
Si asta doar in primul capitol. Prea multe si fara rost, observi? Se cheama puncte de suspensie pentru ca sunt mai multe. La felul in care le-ai scris tu ar trebui sa se cheme doua puncte.
Nu te mira ca nu ai comentarii. Ai greseli foarte multe. Daca tu ai venit pe site-ul asta ca sa primesti comentarii, tin sa iti spun ca nu este facebook/ hi5/ myspace sau un alt site de socializare. Aici scrii nu ca sa fii apreciat ci ca sa inveti din greseli, asa ca nu te supara pe mine.
Ok, capitolul doi.
Citat:Pielea alba[..] Forta[..] Sete[..]Colti[..] Vampiri[..] Povesti? Nu. Adevar? Da. Cuvinte care imi bantuie mintea deseori, nu simt teama, mai de graba[..] admiratie pentru fiintele acestea. Nu le pot spune oameni, si ei respira, clipesc, mananca si alte cele[..]
O sa visez la noapte doua puncte... pardon puncte de suspensie. In loc de punctele de suspensie din prima propozitie trebuiau sa fie virgule, iar cuvintele cu litera mica.
Citat:Pielea alba, forta, setea, coltii, vampirii, povesti?
Daca ai inceput cu ''piele
a alba'' care este un cuvant articulat, adica 'a'-ul acela, atunci va trebui sa le articulezi pe toate, altfel iese un ghiveci de cuvinte aruncate anapoda.
Citat:Dar cand spun "ei"[..] la ce ma refer? nu[..] nici eu nu mai stiu[..] si nici nu cred ca voi stii[..]
Gata mi-a ajuns de atatea puncte. Capitolul 3.
Citat:-E atat de cald, de linistitor, de[..] mort. Da, este un sentiment inaltator, epic, care intr-un fel iti face capul sa pulseze de parca in el ar fi inima ta. Nu imi dau seama daca este bine sau rau sa ma simt asa, daca imi place trebuie neaparat sa fie bun?
-Nu[..] Daca nu imi place trebuie sa fie neaparat rau? Nu mi-am mai raspuns, era evident, si devenea stresant. Prea multe ganduri imi treceau prin tample, si vroiam sa le strig: "STOP! Opriti-va odata!" dar nu reuseam sa vorbesc, nici macar in subconstientul meu.
Ce am pierdut? Am adormit pe drum? Cu cine dialogheaza fata? Nici macar nu ar trebui sa fie un dialog, ci niste ganduri, deci si prin urmare nu era necesara linia de dialog ci niste ghilimele.
Citat:-Aoleeu! Apa! Uitasem ca lasasem apa sa curga in cada, grabita mi-am croit drum catre baie.
'A croi drum' este o miscare ingreunata. Fraza este folosita e obicei pentru a zice 'si-a croit drum prin jungla sau viata', dar pe fata nu o impiedica nimic, de unde rezulta ca a alergat.
Concluzie finala:
Sincera sa fiu, nebunia twilight si a vampirilor a cam apus. Nu mai este 'la moda' sa-i zicem asa sa scrii despre vampiri. Anyway, daca vrei sa tii cont de ce ti-am spus continua sa scrii, daca nu treaba ta. Acum nu cred ca o sa mai vrei comentarii o vreme, o sa ma urasti pentru ca am fost directa si ti-am zis adevarul dar asta e. Nu pot sa fiu pe placul tuturor. Si inca ceva. Asta este cel mai lung comentariu pe care l-am scris vreodata, deci pot sa tai asta de pe lista de dorinte.