22-01-2011, 01:15 AM
Buna! Pai... ideea mi-a venit ieri asa ca mi-am zis sa o pun in practica [oricum nu ma puteam abtine sa nu o fac:))] Asa ca, v-ati pricopsit cu un nou fic. Este prima mea creatie originala. Mai am cateva[ mai multe] ficuri, deci nu sunt incepatoare asa ca vreau critici cat mai dure pentru a ma perfectiona. Sper sa va placa si va astep!:*
Capitolul 1
Am petrecut atatea clipe minunate impreuna. Atat de multe amintiri cu el, iar gandul ca m-ar parasi ma innebuneste. Nu pot concepe ca nu-l voi mai vedea niciodata. M-am temut intotdeauna ca aceasta clipa va veni, dar nu credeam ca atat de curand. Era si inca este cea mai importanta persoana din viata mea, iar acum e pe punctul de a muri, de a pleca de langa mine intr-o lunga calatorie din care nu se va mai intoarce niciodata.
De cateva ore stau langa patul sau si nici macar oboseala nu se mai face simtita. Tot ce vreau e ca el sa-si revina, insa stiu ca acestea sunt doar iluzii desarte. Stiu asta pentru ca doctorii ne-au spus ca mai are doar cateva ore de trait, iar acum, ar putea muri in orice clipa.
Oftez indurerata si ma ridic de pe scaunul inconfortabil de langa pat si cu pasi marunti si leganati ma apropii de mama. Aceasta avea fata in lacrimi, iar acel zambet bland ce-l afisa mereu, acum lipsea cu desavarsire de pe chipul sau. Ma aplec spre ea si o strang in brate aceasta zbucnind intr-un hohot de plans. Ma doare sufletul sa o vad asa, insa stiu ca nu pot face nimic pentru ea, poate doar sa-l vindec pe tata, ceea ce e imposibil.
Ne intoarcem brusc atunci cand auzim niste zgomote in spatele nostru, si-l vedem pe tata treaz. Ne apropiem grabite de el privindu-l cu regret.
-Fata mea, iubita mea sotie - incepe acesta sa vorbeasca pe un ton soptit, nemaiavand putere - simt ca dintr-o clipa in alta am sa-mi dau duhul si vreau sa imi promiteti ca va veti continua viata si ca nu o sa suferiti pentru mine deoarece eu ma voi duce intr-un loc mai bun. Jasmine, vreau sa-mi promiti un singur lucru, ceea ce mi-am dorit dintotdeauna de la tine: sa te casatoresti pura, neatinsa de nimeni, iar tu -se intoarce spre mama - draga mea sotie, promite-mi ca o sa-ti refaci viata. Esti inca tanara, ai abea patruzeci si cinci de ani! spune dupa care ma apuca de mana strangandu-mi-o bland.
Inchid ochii interzicandu-le lacrimilor sa-mi brazdeze fata, nu vroiam sa-l intristez in ultimele sale clipe de viata.
-Promit, tata! reusesc sa spun pe o voce joasa.
Mama isi lasa capul in pamant nearticuland niciun cuvant. Stiu, ii va fi greu sa respecte asta, poate chiar imposibil deoarece tata a fost singura iubire a sa dintotdeauna.
Cel ce mi-a dat viata ma priveste inca o data dupa care inchide ochii pe vecie. Suspin incet in timp ce mii de lacrimi imi inundau fata. Nu spuneam nimic chiar daca in interiorul meu urlam de durere. Nu vroiam sa o fac si mai rau pe mama sa sufere. Chiar daca, mai mult de atat nu cred ca se poate. Stiu ca e distrusa si ce ma doare cel mai tare e ca nu pot sa fac nimic pentru a-i alina aceasta suferinta.
Am pierdut una dintre cele mai dragi fiinte din viata mea, ce altceva mi se mai poate intampla?!
Ma trezesc din aceste amintiri dureroase abea atunci cand soneria enervanta a telefonului se face auzita. Raspund, vocea de la celalalt capat al firului fiind a colegei mea de serviciu. Imi dau ochii peste cap si ascult ce are de zis. Niciodata nu am inteles de ce suna daca are biroul vizavi de al meu. Din convorbirea cu ea aflu ca ii trebuiesc niste documente ce mi le-a dat ieri, iar eu, la cat de aeriana sunt le-am uitat acasa. Ma ridic de pe scaun, imi iau geanta si paltonul, deoarece afara e foarte frig, avand in vedere ca e luna Ianuarie, mijlocul iernii. Inainte de a pleca ma uit la ceasul de pe birou ce indca ora doisprezece dupa-amiaza. Mai sunt patru ore pana cand mi se termina programul, insa nu se intampla nimic daca voi pleca putin. In fond, plec in interes de serviciu. Zambesc amuzata dupa care urca in lift, iar in cateva minute sunt afara din firma. Ma urc in masina si in mai putin de douazeci de minute ajung intr-un cartier destul de bogat, cu blocuri de cate zece etaje, vopsite in galben si alb. Cobor din automobil si intru in cladire urcand pana la etajul noua, de data asta pe scari deoarece zilele astea nu am mai facut sport si trebuie sa ma mentin in forma. Deschid usa si imi dau paltonul jos, il pun in cuier dupa care intru direct in birou, unde stiu ca lasasem seara trecuta actele. Am un apartament mare, chiar foarte mare, insa nu stau singura, ci cu logodnicul meu, Joshua. Peste cateva luni urmeaza sa ne casatorim. Il iubesc foarte mult. Poate mult prea mult decat ar merita. La cei douazeci si trei de ani ai mei pot spune ca sunt o femeie implinita si pe plan profesional, dar cel mai important, pe plan sentimental.
Dupa ce iau dosarul cu cele necesare, vreau sa plec, dar cateva zgomote ce veneau din dormitor m-au facut sa ma opresc la mijlocul drumului. Ma indrept intr-a colo, iar cand deschid usa raman inmarmurita. Nu pot, pur si simplu nu-mi pot crede ochilor ceea ce vad. Nu poate fi adevarat!
In patul meu, Joshua era dezbracat, lungit pe pat, iar deasupra lui era Irina, cea mai buna prietena a mea, sau, asa credeam eu pana acum ca e. Inchid ochii nedand voie lacrimilor sa-mi cada pe obraji. Strang puternic din pumni, unghiile strapunzandu-mi pielea, mici picaturi de sange cazand pe parchet.
Ma apropii mai mult decat nervoasa de ei si o iau pe blonda de pe el trantindu-i cateva palme peste fata poruncindu-i sa plece imediat din casa mea. Aceasta se conformeaza si isi ia hainele plecand in graba.
Imi indrept toata atentia asupra barbatului ce tocmai isi luase blugii pe el si acum era in picioare privindu-ma temator.
-Jasmine! Ce-i cu tine acasa la ora asta? - face o pauza scurta dupa care continua - Uite, nu e ceea ce pare! spune si vrea sa ma atinga, insa eu ma dau scarbita in spate privindu-l cu dispret. Fierbeam de nervi, nu-mi venea sa cred ca-mi facuse asta si tocmai cu cea mai buna prietena a mea. Nemaiputandu-ma controla i-am dat o palma peste obrazul stang, acesta inrosindu-se imedia.
-Nu e ceea ce pare? Nu e? Atunci ce e, Joshua?! Cum poti spune asa ceva! Adica, te-am vazut cu tarfa aceea in pat, iar tu in spui ca nu e ceea ce pare? Cum poti fi asa ipocrit? Chiar in acest moment vei pleca din aceasta casa, si nu vreau sa te mai vad niciodata, intelegi? tip la el in timp ce ma apropii de dulap deschizandu-l si scotandu-i toate hainele afara, plus o valiza. Ii arunc hainele inauntru si ii arunc bagajul la picioare. Acesta vrea sa spuna ceva, insa eu ii tai repede elanul.
-Pleaca, acum! Si sa nu mai indraznesti sa-mi mai vorbesti vreodata.
Barbatul lasa capul in jos, isi ia bagajele si iasa din casa. Atunci cand aud usa de la intrare inchizandu-se, ma prabusesc pe parchetul rece incepand sa plang infundat. Nu, cineva sa-mi spuna ca e un vis. Nu mi se poate intampla mie asta. Logodnicul meu sa ma insele cu cea mai buna prietena, nu poate fi adevarat!
Dupa cateva ore in care m-am gandit la totul si in acelasi timp, la nimic, ma ridic de pe jos si intru in baie spalandu-ma pe fata. Am, am nevoie de ceva. Vreau sa ma duc in club, sa beau si in continuare sa nu-mi mai pese de nimic.
Intru in camera si incep sa ma pregatesc. Nu prea frecventam eu cluburile, dar din cand in cand era vital sa ma duc.
P.S. Acest capuitol, dupa cum ati vazut, a fost povestit din perspectiva fetei, iar urmatorul din cea a baiatului si tot asa. Nu mai are rost sa scriu ca arata inestetic^^
Labirintul dragostei
Capitolul 1
Am petrecut atatea clipe minunate impreuna. Atat de multe amintiri cu el, iar gandul ca m-ar parasi ma innebuneste. Nu pot concepe ca nu-l voi mai vedea niciodata. M-am temut intotdeauna ca aceasta clipa va veni, dar nu credeam ca atat de curand. Era si inca este cea mai importanta persoana din viata mea, iar acum e pe punctul de a muri, de a pleca de langa mine intr-o lunga calatorie din care nu se va mai intoarce niciodata.
De cateva ore stau langa patul sau si nici macar oboseala nu se mai face simtita. Tot ce vreau e ca el sa-si revina, insa stiu ca acestea sunt doar iluzii desarte. Stiu asta pentru ca doctorii ne-au spus ca mai are doar cateva ore de trait, iar acum, ar putea muri in orice clipa.
Oftez indurerata si ma ridic de pe scaunul inconfortabil de langa pat si cu pasi marunti si leganati ma apropii de mama. Aceasta avea fata in lacrimi, iar acel zambet bland ce-l afisa mereu, acum lipsea cu desavarsire de pe chipul sau. Ma aplec spre ea si o strang in brate aceasta zbucnind intr-un hohot de plans. Ma doare sufletul sa o vad asa, insa stiu ca nu pot face nimic pentru ea, poate doar sa-l vindec pe tata, ceea ce e imposibil.
Ne intoarcem brusc atunci cand auzim niste zgomote in spatele nostru, si-l vedem pe tata treaz. Ne apropiem grabite de el privindu-l cu regret.
-Fata mea, iubita mea sotie - incepe acesta sa vorbeasca pe un ton soptit, nemaiavand putere - simt ca dintr-o clipa in alta am sa-mi dau duhul si vreau sa imi promiteti ca va veti continua viata si ca nu o sa suferiti pentru mine deoarece eu ma voi duce intr-un loc mai bun. Jasmine, vreau sa-mi promiti un singur lucru, ceea ce mi-am dorit dintotdeauna de la tine: sa te casatoresti pura, neatinsa de nimeni, iar tu -se intoarce spre mama - draga mea sotie, promite-mi ca o sa-ti refaci viata. Esti inca tanara, ai abea patruzeci si cinci de ani! spune dupa care ma apuca de mana strangandu-mi-o bland.
Inchid ochii interzicandu-le lacrimilor sa-mi brazdeze fata, nu vroiam sa-l intristez in ultimele sale clipe de viata.
-Promit, tata! reusesc sa spun pe o voce joasa.
Mama isi lasa capul in pamant nearticuland niciun cuvant. Stiu, ii va fi greu sa respecte asta, poate chiar imposibil deoarece tata a fost singura iubire a sa dintotdeauna.
Cel ce mi-a dat viata ma priveste inca o data dupa care inchide ochii pe vecie. Suspin incet in timp ce mii de lacrimi imi inundau fata. Nu spuneam nimic chiar daca in interiorul meu urlam de durere. Nu vroiam sa o fac si mai rau pe mama sa sufere. Chiar daca, mai mult de atat nu cred ca se poate. Stiu ca e distrusa si ce ma doare cel mai tare e ca nu pot sa fac nimic pentru a-i alina aceasta suferinta.
Am pierdut una dintre cele mai dragi fiinte din viata mea, ce altceva mi se mai poate intampla?!
Ma trezesc din aceste amintiri dureroase abea atunci cand soneria enervanta a telefonului se face auzita. Raspund, vocea de la celalalt capat al firului fiind a colegei mea de serviciu. Imi dau ochii peste cap si ascult ce are de zis. Niciodata nu am inteles de ce suna daca are biroul vizavi de al meu. Din convorbirea cu ea aflu ca ii trebuiesc niste documente ce mi le-a dat ieri, iar eu, la cat de aeriana sunt le-am uitat acasa. Ma ridic de pe scaun, imi iau geanta si paltonul, deoarece afara e foarte frig, avand in vedere ca e luna Ianuarie, mijlocul iernii. Inainte de a pleca ma uit la ceasul de pe birou ce indca ora doisprezece dupa-amiaza. Mai sunt patru ore pana cand mi se termina programul, insa nu se intampla nimic daca voi pleca putin. In fond, plec in interes de serviciu. Zambesc amuzata dupa care urca in lift, iar in cateva minute sunt afara din firma. Ma urc in masina si in mai putin de douazeci de minute ajung intr-un cartier destul de bogat, cu blocuri de cate zece etaje, vopsite in galben si alb. Cobor din automobil si intru in cladire urcand pana la etajul noua, de data asta pe scari deoarece zilele astea nu am mai facut sport si trebuie sa ma mentin in forma. Deschid usa si imi dau paltonul jos, il pun in cuier dupa care intru direct in birou, unde stiu ca lasasem seara trecuta actele. Am un apartament mare, chiar foarte mare, insa nu stau singura, ci cu logodnicul meu, Joshua. Peste cateva luni urmeaza sa ne casatorim. Il iubesc foarte mult. Poate mult prea mult decat ar merita. La cei douazeci si trei de ani ai mei pot spune ca sunt o femeie implinita si pe plan profesional, dar cel mai important, pe plan sentimental.
Dupa ce iau dosarul cu cele necesare, vreau sa plec, dar cateva zgomote ce veneau din dormitor m-au facut sa ma opresc la mijlocul drumului. Ma indrept intr-a colo, iar cand deschid usa raman inmarmurita. Nu pot, pur si simplu nu-mi pot crede ochilor ceea ce vad. Nu poate fi adevarat!
In patul meu, Joshua era dezbracat, lungit pe pat, iar deasupra lui era Irina, cea mai buna prietena a mea, sau, asa credeam eu pana acum ca e. Inchid ochii nedand voie lacrimilor sa-mi cada pe obraji. Strang puternic din pumni, unghiile strapunzandu-mi pielea, mici picaturi de sange cazand pe parchet.
Ma apropii mai mult decat nervoasa de ei si o iau pe blonda de pe el trantindu-i cateva palme peste fata poruncindu-i sa plece imediat din casa mea. Aceasta se conformeaza si isi ia hainele plecand in graba.
Imi indrept toata atentia asupra barbatului ce tocmai isi luase blugii pe el si acum era in picioare privindu-ma temator.
-Jasmine! Ce-i cu tine acasa la ora asta? - face o pauza scurta dupa care continua - Uite, nu e ceea ce pare! spune si vrea sa ma atinga, insa eu ma dau scarbita in spate privindu-l cu dispret. Fierbeam de nervi, nu-mi venea sa cred ca-mi facuse asta si tocmai cu cea mai buna prietena a mea. Nemaiputandu-ma controla i-am dat o palma peste obrazul stang, acesta inrosindu-se imedia.
-Nu e ceea ce pare? Nu e? Atunci ce e, Joshua?! Cum poti spune asa ceva! Adica, te-am vazut cu tarfa aceea in pat, iar tu in spui ca nu e ceea ce pare? Cum poti fi asa ipocrit? Chiar in acest moment vei pleca din aceasta casa, si nu vreau sa te mai vad niciodata, intelegi? tip la el in timp ce ma apropii de dulap deschizandu-l si scotandu-i toate hainele afara, plus o valiza. Ii arunc hainele inauntru si ii arunc bagajul la picioare. Acesta vrea sa spuna ceva, insa eu ii tai repede elanul.
-Pleaca, acum! Si sa nu mai indraznesti sa-mi mai vorbesti vreodata.
Barbatul lasa capul in jos, isi ia bagajele si iasa din casa. Atunci cand aud usa de la intrare inchizandu-se, ma prabusesc pe parchetul rece incepand sa plang infundat. Nu, cineva sa-mi spuna ca e un vis. Nu mi se poate intampla mie asta. Logodnicul meu sa ma insele cu cea mai buna prietena, nu poate fi adevarat!
Dupa cateva ore in care m-am gandit la totul si in acelasi timp, la nimic, ma ridic de pe jos si intru in baie spalandu-ma pe fata. Am, am nevoie de ceva. Vreau sa ma duc in club, sa beau si in continuare sa nu-mi mai pese de nimic.
Intru in camera si incep sa ma pregatesc. Nu prea frecventam eu cluburile, dar din cand in cand era vital sa ma duc.
P.S. Acest capuitol, dupa cum ati vazut, a fost povestit din perspectiva fetei, iar urmatorul din cea a baiatului si tot asa. Nu mai are rost sa scriu ca arata inestetic^^