01-01-2011, 10:34 PM
Buna!sunt noua pe acest site,si cum as putea mai binesami initializez novicimea,daca nu cu niste one shot-uri,nu?^^"
Oricum eu sper sa va placa.Sunt mai multe,dar puse pe bucatele.Deci,lectura placuta!
Sub salcâm,se pierd miresme…
„În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână-
Două jucării stricate-
Merg Å£inându-se de mână.â€*
Aceaşi oameni,aceaşi bancă sub salcâm,dar altă vârstă şi alte inimi pline de candoare sub picaturile molatice.
Miresmele de odinioară parcă şi-au pierdut dulceaţa fericirii.
Iar anii,au trecut peste oameni si sentimente lăsând în urmă doar amintiri tremătoare ce se pierd in aurul timpului.
* * *
Zi de toamnă.Frunze înspăimântate se leagană în ritmul vieţii viitoare.Un fluture de argint se pierde printre ceaţă şi copii.
Floriile-de-nu-mă-uita s-au uscat de mult în glastre,odată cu vara plecândă.Iar toamna,mângâie pamântul „cu degete de ploaieâ€,în timp ce tinerii visează din nou la primăvara cu flori în păr ÅŸi cu verzi frunze de smarald în ochii de păpuşă vie.
Undeva,într-un parc,pe-o bancă sub salcâm,doi visători de-o vârstă,se privesc în ochi,tinându-se de mână,şoptindu-şi vorbe de iubire efemere,dulci şi deja pierdute.
Fata crede ce aude şi chiar simte ce crede,dar băiatul…Băiatul se îndoieşte,şi se întreabă în gând cât va ţine oare,această iubire.De ce?Pentru că el ştie că iubirile se nasc şi mor de nicăieri.A citit în cărţi,în poeme.
Dar fata nu ştie.Nu i-a plăcut niciodată să creadă ce zic ceilalţi,a vrut mereu,doar să simtă pe pielea ei tot ce înseamnă viaţă.
Parfumuri dulci de flori şi iarba uscate se simt în aerul serafic.Cerul priveşte cu ochi de nori şi soare topit de vară şi de amintiri păstrate undeva,adânc în suflet.
Păsările nu se mai zăresc.Au plecat şi ele.N-au lăsat nimic în urmă,doar au plecat stinghere printre cer şi pământ.Nu au fost niciodată împreună.Au fost mereu singure,deşi ele zboară în stoluri.
La fel şi sunt şi tinerii de pe bănci,din parcuri.Sunt mereu împreună,dar totuşi singuri.Se pierd în gânduri de iubiri nemuritoare,eterne veşnic păstrate în tezaurul timpului,al sufletului.Dar totuşi,cumva,undeva ele se pierd şi atunci parcă se destramă totul.Speranţa se destrama,până când se naşte altă plăcere,altă palidă sărbătorită a iubirii.
Cuvintele de iubire se nasc şi mor,de la sine.Nimic nu ramâne la fel,poate doar amintirile,căci de altfel,oamenii,timpul şi cuvintele se pierd.Nu mai ramâne nimic din ele.
Şi astefel,băiatul pleacă.Fata ramâne.Devotamentul lor cordial,se pierde de la sine printre parfumuri moarte de toamnă.Fluturii admiraţi în timpul verii,au dispărut şi ei.A rămas doar dorul.
* * *
Picăturile de ploaie încep să se scurgă pe chipul cerului.Fata încă aşteaptă sub salcâm.Băiatul nu se arată.Au trecut ani,poate prea mulţi ca să-şi aducă aminte de ea…Dar cine ştie,poate,iubirea lor efemeră se va naşte din nou,cândva,undeva…
*"Acuarela" de Ion Minulescu.Ve-ti observa in compunerile mele niste mici trasaturi din Minulescu,Bacovia si Iuliu Ratiu.[posturi unite]
Buna!sunt noua pe acest site,si cum as putea mai binesami initializez novicimea,daca nu cu niste one shot-uri,nu?^^"
Oricum eu sper sa va placa.Sunt mai multe,dar puse pe bucatele.Deci,lectura placuta!
Sub salcâm,se pierd miresme…
„În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână-
Două jucării stricate-
Merg Å£inându-se de mână.â€*
Aceaşi oameni,aceaşi bancă sub salcâm,dar altă vârstă şi alte inimi pline de candoare sub picaturile molatice.
Miresmele de odinioară parcă şi-au pierdut dulceaţa fericirii.
Iar anii,au trecut peste oameni si sentimente lăsând în urmă doar amintiri tremătoare ce se pierd in aurul timpului.
* * *
Zi de toamnă.Frunze înspăimântate se leagană în ritmul vieţii viitoare.Un fluture de argint se pierde printre ceaţă şi copii.
Floriile-de-nu-mă-uita s-au uscat de mult în glastre,odată cu vara plecândă.Iar toamna,mângâie pamântul „cu degete de ploaieâ€,în timp ce tinerii visează din nou la primăvara cu flori în păr ÅŸi cu verzi frunze de smarald în ochii de păpuşă vie.
Undeva,într-un parc,pe-o bancă sub salcâm,doi visători de-o vârstă,se privesc în ochi,tinându-se de mână,şoptindu-şi vorbe de iubire efemere,dulci şi deja pierdute.
Fata crede ce aude şi chiar simte ce crede,dar băiatul…Băiatul se îndoieşte,şi se întreabă în gând cât va ţine oare,această iubire.De ce?Pentru că el ştie că iubirile se nasc şi mor de nicăieri.A citit în cărţi,în poeme.
Dar fata nu ştie.Nu i-a plăcut niciodată să creadă ce zic ceilalţi,a vrut mereu,doar să simtă pe pielea ei tot ce înseamnă viaţă.
Parfumuri dulci de flori şi iarba uscate se simt în aerul serafic.Cerul priveşte cu ochi de nori şi soare topit de vară şi de amintiri păstrate undeva,adânc în suflet.
Păsările nu se mai zăresc.Au plecat şi ele.N-au lăsat nimic în urmă,doar au plecat stinghere printre cer şi pământ.Nu au fost niciodată împreună.Au fost mereu singure,deşi ele zboară în stoluri.
La fel şi sunt şi tinerii de pe bănci,din parcuri.Sunt mereu împreună,dar totuşi singuri.Se pierd în gânduri de iubiri nemuritoare,eterne veşnic păstrate în tezaurul timpului,al sufletului.Dar totuşi,cumva,undeva ele se pierd şi atunci parcă se destramă totul.Speranţa se destrama,până când se naşte altă plăcere,altă palidă sărbătorită a iubirii.
Cuvintele de iubire se nasc şi mor,de la sine.Nimic nu ramâne la fel,poate doar amintirile,căci de altfel,oamenii,timpul şi cuvintele se pierd.Nu mai ramâne nimic din ele.
Şi astefel,băiatul pleacă.Fata ramâne.Devotamentul lor cordial,se pierde de la sine printre parfumuri moarte de toamnă.Fluturii admiraţi în timpul verii,au dispărut şi ei.A rămas doar dorul.
* * *
Picăturile de ploaie încep să se scurgă pe chipul cerului.Fata încă aşteaptă sub salcâm.Băiatul nu se arată.Au trecut ani,poate prea mulţi ca să-şi aducă aminte de ea…Dar cine ştie,poate,iubirea lor efemeră se va naşte din nou,cândva,undeva…
*"Acuarela" de Ion Minulescu.Ve-ti observa in compunerile mele niste mici trasaturi din Minulescu,Bacovia si Iuliu Ratiu.
[/quote]
Oricum eu sper sa va placa.Sunt mai multe,dar puse pe bucatele.Deci,lectura placuta!
Sub salcâm,se pierd miresme…
„În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână-
Două jucării stricate-
Merg Å£inându-se de mână.â€*
Aceaşi oameni,aceaşi bancă sub salcâm,dar altă vârstă şi alte inimi pline de candoare sub picaturile molatice.
Miresmele de odinioară parcă şi-au pierdut dulceaţa fericirii.
Iar anii,au trecut peste oameni si sentimente lăsând în urmă doar amintiri tremătoare ce se pierd in aurul timpului.
* * *
Zi de toamnă.Frunze înspăimântate se leagană în ritmul vieţii viitoare.Un fluture de argint se pierde printre ceaţă şi copii.
Floriile-de-nu-mă-uita s-au uscat de mult în glastre,odată cu vara plecândă.Iar toamna,mângâie pamântul „cu degete de ploaieâ€,în timp ce tinerii visează din nou la primăvara cu flori în păr ÅŸi cu verzi frunze de smarald în ochii de păpuşă vie.
Undeva,într-un parc,pe-o bancă sub salcâm,doi visători de-o vârstă,se privesc în ochi,tinându-se de mână,şoptindu-şi vorbe de iubire efemere,dulci şi deja pierdute.
Fata crede ce aude şi chiar simte ce crede,dar băiatul…Băiatul se îndoieşte,şi se întreabă în gând cât va ţine oare,această iubire.De ce?Pentru că el ştie că iubirile se nasc şi mor de nicăieri.A citit în cărţi,în poeme.
Dar fata nu ştie.Nu i-a plăcut niciodată să creadă ce zic ceilalţi,a vrut mereu,doar să simtă pe pielea ei tot ce înseamnă viaţă.
Parfumuri dulci de flori şi iarba uscate se simt în aerul serafic.Cerul priveşte cu ochi de nori şi soare topit de vară şi de amintiri păstrate undeva,adânc în suflet.
Păsările nu se mai zăresc.Au plecat şi ele.N-au lăsat nimic în urmă,doar au plecat stinghere printre cer şi pământ.Nu au fost niciodată împreună.Au fost mereu singure,deşi ele zboară în stoluri.
La fel şi sunt şi tinerii de pe bănci,din parcuri.Sunt mereu împreună,dar totuşi singuri.Se pierd în gânduri de iubiri nemuritoare,eterne veşnic păstrate în tezaurul timpului,al sufletului.Dar totuşi,cumva,undeva ele se pierd şi atunci parcă se destramă totul.Speranţa se destrama,până când se naşte altă plăcere,altă palidă sărbătorită a iubirii.
Cuvintele de iubire se nasc şi mor,de la sine.Nimic nu ramâne la fel,poate doar amintirile,căci de altfel,oamenii,timpul şi cuvintele se pierd.Nu mai ramâne nimic din ele.
Şi astefel,băiatul pleacă.Fata ramâne.Devotamentul lor cordial,se pierde de la sine printre parfumuri moarte de toamnă.Fluturii admiraţi în timpul verii,au dispărut şi ei.A rămas doar dorul.
* * *
Picăturile de ploaie încep să se scurgă pe chipul cerului.Fata încă aşteaptă sub salcâm.Băiatul nu se arată.Au trecut ani,poate prea mulţi ca să-şi aducă aminte de ea…Dar cine ştie,poate,iubirea lor efemeră se va naşte din nou,cândva,undeva…
*"Acuarela" de Ion Minulescu.Ve-ti observa in compunerile mele niste mici trasaturi din Minulescu,Bacovia si Iuliu Ratiu.[posturi unite]
Buna!sunt noua pe acest site,si cum as putea mai binesami initializez novicimea,daca nu cu niste one shot-uri,nu?^^"
Oricum eu sper sa va placa.Sunt mai multe,dar puse pe bucatele.Deci,lectura placuta!
Sub salcâm,se pierd miresme…
„În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână-
Două jucării stricate-
Merg Å£inându-se de mână.â€*
Aceaşi oameni,aceaşi bancă sub salcâm,dar altă vârstă şi alte inimi pline de candoare sub picaturile molatice.
Miresmele de odinioară parcă şi-au pierdut dulceaţa fericirii.
Iar anii,au trecut peste oameni si sentimente lăsând în urmă doar amintiri tremătoare ce se pierd in aurul timpului.
* * *
Zi de toamnă.Frunze înspăimântate se leagană în ritmul vieţii viitoare.Un fluture de argint se pierde printre ceaţă şi copii.
Floriile-de-nu-mă-uita s-au uscat de mult în glastre,odată cu vara plecândă.Iar toamna,mângâie pamântul „cu degete de ploaieâ€,în timp ce tinerii visează din nou la primăvara cu flori în păr ÅŸi cu verzi frunze de smarald în ochii de păpuşă vie.
Undeva,într-un parc,pe-o bancă sub salcâm,doi visători de-o vârstă,se privesc în ochi,tinându-se de mână,şoptindu-şi vorbe de iubire efemere,dulci şi deja pierdute.
Fata crede ce aude şi chiar simte ce crede,dar băiatul…Băiatul se îndoieşte,şi se întreabă în gând cât va ţine oare,această iubire.De ce?Pentru că el ştie că iubirile se nasc şi mor de nicăieri.A citit în cărţi,în poeme.
Dar fata nu ştie.Nu i-a plăcut niciodată să creadă ce zic ceilalţi,a vrut mereu,doar să simtă pe pielea ei tot ce înseamnă viaţă.
Parfumuri dulci de flori şi iarba uscate se simt în aerul serafic.Cerul priveşte cu ochi de nori şi soare topit de vară şi de amintiri păstrate undeva,adânc în suflet.
Păsările nu se mai zăresc.Au plecat şi ele.N-au lăsat nimic în urmă,doar au plecat stinghere printre cer şi pământ.Nu au fost niciodată împreună.Au fost mereu singure,deşi ele zboară în stoluri.
La fel şi sunt şi tinerii de pe bănci,din parcuri.Sunt mereu împreună,dar totuşi singuri.Se pierd în gânduri de iubiri nemuritoare,eterne veşnic păstrate în tezaurul timpului,al sufletului.Dar totuşi,cumva,undeva ele se pierd şi atunci parcă se destramă totul.Speranţa se destrama,până când se naşte altă plăcere,altă palidă sărbătorită a iubirii.
Cuvintele de iubire se nasc şi mor,de la sine.Nimic nu ramâne la fel,poate doar amintirile,căci de altfel,oamenii,timpul şi cuvintele se pierd.Nu mai ramâne nimic din ele.
Şi astefel,băiatul pleacă.Fata ramâne.Devotamentul lor cordial,se pierde de la sine printre parfumuri moarte de toamnă.Fluturii admiraţi în timpul verii,au dispărut şi ei.A rămas doar dorul.
* * *
Picăturile de ploaie încep să se scurgă pe chipul cerului.Fata încă aşteaptă sub salcâm.Băiatul nu se arată.Au trecut ani,poate prea mulţi ca să-şi aducă aminte de ea…Dar cine ştie,poate,iubirea lor efemeră se va naşte din nou,cândva,undeva…
*"Acuarela" de Ion Minulescu.Ve-ti observa in compunerile mele niste mici trasaturi din Minulescu,Bacovia si Iuliu Ratiu.
[/quote]