Animezup - forum manga si anime

Acesta este primul meu fic. Astept critici si sfaturi. Sper sa va placa :)
PS: Scuzati daca amgreseli de exprimare sau tastare
Capitolul 1: Cand viata o ia pe alte cai
Tremuram..... Asa ma simteam atunci cand am aflat ca trebuia sa parasim New York-ul . Toata viata mea se destrama ... .ma simteam ca o pasare careia i-au fost furate aripile si nu mai putea zbura. Amintirile mele legate de acest oras al oportunitatilor au inceput sa mi se deruleze prin minte . O picatura de ploaie se prelinse pe geam. Ploua..... mi-am spus privind cu tristete catre orasul ce fremata de viata.
„Imi va fi dor de tine „ am zis dupa care m-am ridicat .. incepand sa imi fac bagajele, deoarece in mai putin de trei ore sosea avionul ce ma va duce departe de caminul meu drag. Eu, impreuna cu familia mea, urma sa ne mutam in Franta. M-am indreptat catre oglinda unde mi-am privit reflexia timp de cateva minute . Aratam mai rau ca o fantoma . Cearcanele adanci si vinetii aratau oboseala de care am avut parte in ultimele zile , parul castaniu cu reflexii rosiatice cadea incalcit pe umerii mei albi. Ochii mei de un albastru patrunzator,erau plansi si bulbucati. Fata mea palida incepea sa se ingalbeneasca si trupul meu fara vlaga se misca involuntar catre masina parintiilor mei. Mai privesc cu durere catre geamul de la camera mea care era pustie si trista, asteptand parca sa ma intorc la ea. Picaturile reci de ploaie se indesira udandu-mi trupul ravasit. Doua maini ma prind si incep sa ma traga inauntrul masinii negre si sobre. Incep sa tip... sa ma zbat in stransoarea mamei mele ce ma tragea catre o viata noua si trista. Acum nimic nu mai conteaza......doar dorinta puternica de a ramane aici ce ma ardea pe dinauntru .Ma zvarcoleam din ce in ce mai tare... privind ingrozita cum ma afundam in intunericul abisal ce ma inconjura . Nu mai vroiam nimic...nu mai simteam nimic ..... nu mai stiam nimic . Eram neajutorata cautand o raza de lumina care sa ma conduca catre iesirea din aceasta situatie. Dar nimic nu se intampla .... continuam sa ma pierd ca o frunza intr-o rafala puternica de vant. Dar durerea inceta, corpul meu se opri , prabusindu-se in bratele mamei mele. Mi-as fi dorit sa mor aici, in acest loc sacru pentru intreaga mea fiinta, decat sa traiesc departe de aici. Dar uite ca soarta mi- a mai dat zile de trait si, astfel m-am trezit in avion, aminindu-mi unde urma sa merg.......

Iata si al doilea capitol .Multumesc pentru comm si sper sa va placa si acesta. :)

Capitolul 2 : Ceva diferit
Eram sigura ca nu imi va placea aici. Nici macar nu stiam unde vom locui. Trecusera doar cateva ore de cand am plecat ,iar eu inca nu ma simteam mai bine. Priveam pe geamul avionului. Desi nu vedeam decat cerul, ma fascina aceasta priveliste. Mama mea statea langa mine, privindu-ma ingrijorata.
-Scumpo, stiu ca iti lipseste New York-ul, dar trebuie sa te inveselesti macar putin. Vrei iti dau putina apa?
Ma uimea atitudinea mamei mele. Se pare ca ea a trecut destul de usor peste momentul plecarii noaste. Nu imi venea sa cred ca sunt singura careia ii pasa de adevarata noastra casa. Nu i-am raspuns... mi-am intors doar capul, continuand sa privesc pe geam.
Dupa decursul a cateva ore, avionul ateriza pe aeroportul din Paris. M-am ridicat oftand de pe scaun, si mi-am luat geanta.
„Incepe tortura”, mi-am spus dupa care am coborat din avion. In fata aeroprtului ne astepta o masina rosie, cu interiorul frumos decorat.
Pentru prima oara am ridicat privirea din pamant si am inceput sa privesc orasul . Blocurile de piatra se inaltau catre cerul senin. Masinile roiau prin oras formand o agitatie puternica. Oamenii imbracati cu berete si paltoane lungi, impanzeau trotuarele, avand o atitudine distanta fata de cei din jur. Pe marginea trotuarului am zarit un om trecut de varsta a doua, cu parul carunt si imbracat saracacios. In maini avea un acordeon. Degetele sale lungi apasau cu atentie clapele instrumentului muzical. Sunetul melancolic inganat de instrument ma fascina intr-un mod ciudat . Totul era asa de diferit, si totusi asa de frumos. Melodia parca se potrivea cu durerea din sufletul meu. Nu mai puteam rezista. Nu mai vroiam sa aud nimic. Tot ce imi doream era ca toate acesta sa fie un cosmar din care urma sa ma trezesc curand. Dar nu era asa. Asta era realitatea cea rece si cruda. Aceasta era soarta mea si trebuia sa ma lupt cu ea. Mi-am luat ochii de la acel om si am continuat sa privesc inainte.
Masina se opri in fata unei case mari dintr-un cartier luxos din centrul orasului. Urma sa stam la o casa.....din nou ceva diferit si ciudat. Mi-a atras atentia o mica gradina de trandafiri rosii, florile mele preferate. Am rupt una din frumoasele plante, taindu-ma din neatentie la deget. Sangele rosu a inceput sa curga pe petalele trandafirului. Nu stiu de ce, dar aceast incident, ma facut sa ma simt mai bine. Dupa o perioada in care am fost ca o stafie, am inceput sa imi simt corpul din nou frematand. Simteam iarasi ca traiesc. Mi-am dat seama ca trebuie sa ies din aceasta stare depresiva . Am zarit-o pe mama mea vorbind cu un om batran , care era vechiul proprietar al casei. Pe fata mea aparu involuntar un zambet. Mersul caraghios al omului ma inveseli putin. Mi-am luat bagajele si am urcat la etaj, unde urma sa fie camera mea. Am ramas placut surprinsa cand am zarit interiorul decorat in stil frantuzesc. Patul care era asezat langa geam , era imbracat cu asternuturi rosii . Draperiile de culoarea satinului, impedicau lumina soarelui sa patrunda inauntru. Biroul si dulapul din lemn de cires, dadeau incaperii un aer aparte. Am inspirat adanc si am deschis geamul pentru a intra putin aer. Privelistea era una minunata . De aici puteam zari magnificul turn Eiffel inaltandu-se catre nori.
M-am dezbracat de hainele murdare si m-am indreptat catre jacuzzi pentru a ma relaxa putin . Spuma cu miros de lavanda imi invaluia trupul dandu-mi o senzatie de bine pe care nu am mai simtit-o de mult. Dupa ce am iesit din baie, m-am indreptat catre oglinda pentru a ma aranja putin. Desi eram obosita doream sa ies afara si sa explorez „noul teritoriu”. Acum aratam mult mai bine .Parul meu ondulat prinsese luciu, iar ochii mei parca se mai luminasera. M-am imbracat cu ce am gasit prin dulap si am iesit sa ma plimb pe strazile Parisului.
Priveam cu o curiozitate aparte orice om imi iesea in cale. Eram fascinata de lumea pe are incet incet o descopeream. Am zarit intr-un colt un grup de adolescenti asemenea mie care discutau. Asta m-a pus pe ganduri. Brusc m-am amintit de prietenii mei din New York pe care i-am lasat in urma. Am inceput sa respir din ce in ce mai greu, amintindu-mi de noaptea dinainte de plecarea mea, in care m-am certat cu cea mai buna prietena .......
„ – De ce trebuie sa imi faci asta Hanna!? De ce trebuie sa ma parasesti chiar acum cand trec prin aceasta situatie dificila?? Stii ca am nevoie de tine... iar tu pleci, lasandu-ma in urma ca pe o haina murdara si rupta de care nu mai ai nevoie!”
-Imi pare rau!! Am inceput sa tip.... fara sa imi dau seama unde ma aflam . Am inceput sa fug ..... fiind urmarita de amintirile groaznice care nu imi dadeau pace. Fugeam cat de repede puteam, tinand ochii inchisi, pana cand m-am izbit de ceva... sau cineva. Mi-am ridicat ochii inlacrimati, trezindu-ma la realitate. Atunci am zarit doi ochi negrii ce ii fixau pe a mei. Am ramas pe loc, pierzandu-ma in acei ochii abisali. Mai apoi am realizat ca in fata mea statea un baiat in jur de 17 ani , cu trasaturi fine si frumoase ale fetei. Suvitele negre si rebele ii erau fluturate de vantul ce incepuse sa bata din ce in ce mai puternic. Acea gura perfecta incepu sa imi vorbeasca zicandu-mi:
-Ai grija......
Atat. Atat imi zise, dupa care pleca . Acele cuvinte , acel chip si in special acei ochi negrii mi-au ramas in minte, nestiind ca aveam sa le revad destul de curand.

Iata si capitolul trei. Astept commuri pentru a posta nextul. Va rog sa imi ziceti parerea voastra :). Sper sa va placa :))
Capitolul 3: Prima zi de scoala.
Era prima mea noapte in noua mea casa, si nu puteam dormi. Gandul imi statea la acel frumos baiat cu ochii negrii. M-am ridicat din pat si m-am indreptat spre geam. Privelistea orasului ma linisti. Parisul era minunat noaptea, fiind luminat in intregime. Turnul Eiffel era imbracat in mii de luminite stralucitoare, iar cerul senin si instelat contribuia la atmosfera de mister.
Mi-am intors privirea catre ceasul ce atarna pe perete. „Ora doua!” mi-am spus, stiind ca maine nu ma voi putea trezi pentru a merge la scoala.
„Da, noua mea scoala. Nu cred ca ma voi descurca foarte bine, avand in vedere ca nu prea stiu limba franceza. Cred ca noii mei colegi ma vor privi ca pe o ciudatenie si vor rade de accentul meu de frantuzoaica.” Un mic zambet mi-a aparut pe chip. Poate ma voi distra ....poate va fii interesant ....si poate chiar imi voi face prieteni.
Eram destul de obosita. Simteam mai mult ca niciodata nevoia sa dorm. M-am indreptat cu pasi marunti catre pat. M-am trantit pe suprafata moale si pufoasa. Pleoapele imi acopereau incet incet ochii incercanati. Adormisem........
-Tarr.....Tarrrrr.
Ceasul asta inervant suna incontinuu de cateva minute. Eu refuzam sa ma trezesc. Vroiam sa stau in acel loc moale si cald pentru tot restul vietii mele. Dar, ca de obicei, nimic din ce vreau eu nu se intampla . Ceasul incepu sa sune si mai tare. Si parca nu era de ajuns, din bucatarie aud glasul subtire al mamei mele.
-Hanna, trezeste-te scumpo...... Astazi e prima zi de scoala si nu ai vrea sa faci o impresie proasta, nu-i asa?
Totul incepea sa ma enerveze. Soarele puternic imi intra in ochi. Parca pana si natura vroia sa ma trezesc. Ceasul inca suna, mama inca tipa, iar capul meu mai avea putin si exploda.
Cu o miscare lenta, am oprit ceasul enervant. M-am ridicat incet de pe pat, si m-am indreptat adormita catre baie. Am luat o perie si am inceput sa imi descalcesc parul incurcat, prinzandu-mi-l intr-o coada la spate si lasand bretonul sa imi umbreasca fata. Apoi am mers la dulapul meu din lemn de cires, de unde am luat ce haine mi-au venit in mana. Cand am coborat jos sa iau micul, am vazut-o pe mama pregatind ceva de manare. Asta cu siguranta era ceva nou. De obicei, aveam o menajera care facea toate treburile casnice.Asta incluzea desigur si gatitul.
¬-Si ce vrei sa mananci scumpo?
-Cereale, am raspuns eu banal, stiind ca mama nu era in stare sa imi pregateasca un mic dejun mai cosistent.
Dupa ce mi-am „savurat” cerealele, m-am indreptat catre masina tatalui meu, care insistase sa ma duca la scoala. Pe drum am avut o discutie cat se poate de inervanta, cu intrebari stupide de genul „Ce ai mancat la micul dejun?” sau „Ai dormit bine azinoapte?” . M-am bucurat nespus de mult cand am coborat din masina,dar cand m-am vazut singura in curtea scolii, acea bucurie disparuse. Liceul era unul foarte mare, fiind foarte usor sa te pierzi acolo daca nu cunosteai locurile.M-am speriat uitanduma la ceas. Era ora opt fara 5 minute, iar eu nu stiam unde imi este clasa.Cautam disperata un profesor care sa ma poata ajuta, dar nimic. Vazand ca voi intarzia , mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa cer ajutor unor elevi. Am zarit un grup de fete, ce pareau de varsta mea. Una dintre ele mi-a atras atentia intr-u mod interesant. Parul ei era blond deschis, drept si lung pana la talie. Ochii sai erau verzi, scanteind puternic in lumina soarelui. Dupa parerea mea era frumoasa. Speram ca vom putea deveni prietene. Langa ea mai erau doua fete, amandoua blonde ,care o ascultau cu atentie. M-am indreptat spre ele cu inima batandu-mi puternic, gata sa imi sara din piept .
-Buna, am zis eu afisand un zambet incurcat. Sunt noua si ma intrebam daca ati vrea sa ma ajutati sa-mi gasesc clasa.
Frumoasa blonda imi spuse:
-Pe noi nu ne intereseaza problemele tale...Nici nu stiu cum ai indraznit sa ne intrebi asa ceva. Noi nu vorbim cu oamenii neinteresanti asa ca tine !
Am ramas cu gura cascata, nestiind cum o fata asa de frumoasa la exterior, poate fi asa de urata la interior. Simteam cum imi plesneste capul de nervi. I-am aruncat blondei o privire ucigatoare si ma pregateam sa ii intorc replica,cand un domn inalt ma prins de umar.
-Tu trebuie sa fi, colega cea noua. Hanna Odwar, nu-i asa?
-Da domnule. Incantata de cunostinta.
-Haide, sa te conduc la clasa ta.
M-am bucurat, ca imi voi gasi clasa in sfarsit. I-am mai aruncat o privire plina de ura blondei si am mers pe urmele profesorlui.
Clasa mea, era la etajul doi, langa laboratorul de biologie. Am aflat de asemenea, ca profesorul care m-a condus este chiar dirigintele meu, si ca preda matematica. Intotdeauna am fost buna la matematica, iar acest domn parea amabil si bun. Speram ca si colegii mei vor fi la fel. Emotiile incepeau sa mi se inmulteasca, inima imi batea cu putere. Corpul meu se misca mecanic catre usa de la clasa. Am intrat inauntru. Am deschis ochii larg si mi-amprivit colegii. Am vazuto pe rautacioasa blonda in prima banca de la geam. O urma de dezgust mi-a aparut pe fata. „De ce trebuia sa fie in clasa cu mine?”. Dar dezgustul fu inlocuit de uimire , picioarele incepura sa mi se inmoaie. Tremuram, privind inmarmurita catre a treia banca de la geam. I-am vazut.....Acei ochi negrii si abisali ii fixau din nou pe ai mei. Apoi l-am recunoscut. Parul lui negru ca abanosul, fata sa frumoasa.......m-am albit la fata....nu mai exista nimic in jurul meu decat acei frumosi ochi negrii.

Ei bine, vad ca nu am primit nici un comm, dar am adus capitolul patru.:) Spor la citit si criticat si :))
PS: Scuzati greselile de exprimare si tastare
Capitolul 4: De ce eu?!!
“Hanna!!.......revino-ti!!” mintea imi gandea limpede, dar corpul refuza In continuare sa se miste. Toti acei ochi curiosi, erau atintiti spre mine vrand parca sa ma intimideze inca de la inceput. Dar nu vreau sa le fac pe plac……. Trebuia sa fac ceva! Privirea imi devine brusc hotarata, iar corpul meu nu mai tremura. Incerc sa nu ma mai gandesc la colegii mei, desi eram constienta ca asta nu se poate intampla. Deschid ochii larg si imi umezesc buzele, dupa care incep sa zic mecanic :
-Ma numesc Hanna Odwar. Ma bucur ca acum fac parte din aceasta clasa, si sper sa imi fac multi prieteni.
Bine.. asta a sunat mai fals decat credeam. Cred ca toti si-au dat seama de asta. Se vedea clar ca nu eram prea incantata sa ma aflu aici. Nu am mai zis nimic , ma uitam rugator la dirigintele meu. Acesta intelese ce vroiam sa zic si le atrase aentia colegilor mei spunand:
-Bine copii, sper ca va veti intelege cu noua voastra colega. Tu, Hanna, poti sa mergi in a treia banca de pe randul din mijloc. Acum cred ca putem incepe ora……
Eram linistita in sfrarsit. Nimeni nu ma mai privea pe mine, ci se uitau atenti la profesor. Ma asez la locul meu , studiindu-mi colegul de banca. Avea parul saten si ciufulit, iar ochii sai erau de un caprui ciocolatiu. Trebuie sa recunosc ca nu arata prea rau. Ii zimbesc dulce dupa care incep sa-I vorbesc.
-Ma bucur sa te intalnesc, zic dupa care fac o mica pauza, simtindu-ma putin rusinata. Sper ca ne vom intelege bine.
-Buna! Zise la randul lui zambind. Sunt incantat sa te cunosc. Numele meu este Robert, dar poti sa-mi spui Rob. Daca vrei pot sa iti fac un tur al scolii dupa ore, sau sa iti prezint colegii.
Eram nespus de bucuroasa ca am reusit sa-mi fac un nou prieten. Se pare ca nu toti
frantuzii erau nesuferiti, asa cum credeam eu.
Ora de matematica a trecut repede si placut. Am discutat toata ora cu Rob, razand si impartind impresii. Mi-a prezentat si colegii. Se pare ca pe acea blonda nesuferita o chema Camelie. Ea era una dintre cele mai populare fete din scoala, si nu scapa nici un prielej de a te umili. Prietenele ei, o urmau peste tot, fiind mai mult sclave decat “prietene”. Restul colegilor mi se pareau de treaba, dupa spusele lui Robert. Singurul despre care nu stiam prea multe era frumosul baiat cu ochii negri. M-am decis sa aflu singura mai multe despre el, asa ca m-am indreptat spre banca sa. Inima incepea din nou sa imi bata , iar picioarele sa mi se inmoaie, dar m-am stapanit si am continuat sa merg. El isi intoarse privirea abisala, si o fixa pe a mea. Cu glasul tremurand, am zis:
-Buna....Ei bine asta a fost tot ce am putut spune. Cred ca m-am inrosit toata….Totusi am reusit sa schitez un zambet.
La fel facu si el . Buzele sale perfecte se arcuira intr-un zambet strengaresc. Ma inebunea! Dar trebuia sa ma abtin..Nu puteam sa ma fac de ras in fata lui.
Dupa cateva secunda cat ne-am privit, el incepu sa vorbeasca. Vocea sa era linistitoare si placuta.
-Buna, ma bucur sa te cunosc Hanna. Totusi cred ca ne-am mai intalnit undeva, imi pari familiara.
Stiam la ce se referea si ma simteam ciudat. El ma privea in continuare cu ochii sai frumosi. Simtindu-ma ridicola am zis:
-Da, si mie imi pari familiar, totusi inca nu ti-am aflat numele.
- Oh, excusez-moi, numele meu este Edward.
Acum eram constienta de frumusetea limbii franceze. Era cu adevarat magnifica, mai ales vorbita de el. Imi doream si eu sa am un astfel de accent, dar cu siguranta ca va mai dura pana il voi obtine.
Clopotelul suna, oprind cu nepasare conversatia noastra. M-am indreptat la locul meu, unde l-am zarit pe Rob, scriind ceva in caiet. Stateam sprijinita de spatarul scaunului, privind in gol. Usa clasei se deschise, provocand un scartait inervant. In incapere intra o doamna in varsta, dupa parerea mea trecuta de treizeci si sase de ani. Avea o privire dura si mergea drept si intepat.
-Ea este profa de franceza….. “preferata noastra”, zise Rob. Te sfatuiesc sa nu o calci pe nervi, caci s-ar putea sa o patesti.
Am inghitit in sec. Nu putea fi chiar asa de rea, nu? Cel putin asa sper.
Femeia privea prin clasa, analizand fiecare copil in parte. Privirea ei rece o intalni pe a mea. Uitandu-se la mine, zise:
-Se pare ca avem o colega noua. Te rog sa mi te prezinti.
-Ma numesc Hanna Odwar, am zis pe nerasuflate. Bine, deja ma saturasem sa ma prezint, iar aceasta femeie ma ingrozea la propiu.
-Ei bine, domnisoara, te rog sa treci la tabla si sa scrii unul dintre exercitiile pe care le-ati avut la tema pentru acasa. Ti-ai facut tema, nu-i asa?
Teme??!! Femeia asta chiar ma calca pe nervi. Eu nici la vechea mea scoala, nu-mi faceam temele prea des. Cu toate acestea, aveam note mari la toate materiile. Deabia sunt aici de o zi, si ea vrea sa imi fac tema. Nici macar nu am avut pe cine sa intreb, deoarece ieri nu cunosteam pe nimeni . A naibii profesoara!
Nu stiam ce sa fac, totusi m-am decis sa merg la tabla. Ma voi descura eu cumva. Rob ma dezaproba, dar eu nu-l bagam in seama. Camelie imi arunca o privire plina de dispret, in timp ce incerca sa-si potoleasca rasul , ca sa nu fie observata de profesoara. I-am intors privirea , dupa care n-am mai bagat-o in seama. Am luat creta in mana si am inceput sa scriu nu stiu ce propozitii dictate de profesoara. Dupa ce am terminat de scris propozitiile, am vrut sa ma intorc la locul meu, dar nesuferita ma opri zicand:
-Si unde vrei tu sa pleci , ma rog? Acum trebuie sa transformi propozitiile, asa cum cere exercitiul!
Firar sa fie! Acum chiar ca m-a inervat. Si mai rau era ca nu stiam o iota din gramatica limbii franceze! M-am intors tematoare catre tabla si am luat din nou creta in mana. Camelie aproape ca murea de fericire, in timp ce Rob se uita speriat la mine. Ma uitam prin clasa, cautand o sursa de inspiratie, pe care intr-un final am gasit-o. Edward incerca sa imi sopteasca raspunsurile. Cu ajutorul lui si alaturi de criticile scorpiei, am trait cea mai lunga ora din viata mea. La sfarsitul torturii, m-am ales cu o minunata nota de sapte. Nu era chiar ideal, dar era mai bine decat un patru. I-am multumit lui Edward pentru ajutorul lui, dupa care m-am indreptat catre banca mea.
Rob se uita ciudat la mine:
-Deci, cum ti s-a parut prima ta ora de franceza? Intreba el razand.
- “Minunata”! Profa este o dulce! Am zis la randul meu ,razand impreuna cu el.
Celelalte ore au fost destul de interesante, dar m-au oboist putin. Inainte de a pleca acasa, Rob imi facu un scurt tur al scolii. Trebuie sa recunosc ca era un liceu frumos.
Cum am ajuns acasa, parintii au inceput sa ma interogheze ca la politie. Ast lucru chiar ma inerva. Nu i-am bagat in seama si i-am asigurat ca totul este bine. Imediat dup ace am mancat m-am apucat de temele la franceza, nevrand sa se repete povestea de astazi.
Dupa ce am terminat, m-am trantit pe suprafata moale a patului fiind foarte obosita, adormind instantaneu.

Hello am venit şi eu pe aici după cum am promis.
So, let's see.
Titlul, nu aş spune că e atractiv ci mai degrabă drăguţ. Descrierea este prezentă, dar ( căci mereu trebuie să fie un dar) mai ai mult de lucrat la ea, adică mi se pare plictisitoare, foloseşti acelaşi cuvinte încât devine stresant şi încearcă să o faci mai profundă. Acţiunea foarte grăbită, încearcă să o mai încetineşti, naraţiunea mi se pare cam trasă de păr, iar dialogul este sec încercă să îl faci mai interesant.
Ideea nu mi se pare prea originală, sper că vei reuşi să o faci pe parcurs. Am văzut greşeli de tastare şi de exprimare ai grijă la ele. Nu pui semnele de punctuaţie cum trebuie, nu mai folosi atât de mult punctele de suspensie pentru că în afara faptului că nu sunt puse cum trebuie arată şi inestetic.
1. numerele se scriu în litere şi nu în cifre ex:şaptesprezece, zece, doi ( ai prins ideea).
2. nu mai pune SPACE înaintea semnelor de puctuaţie, ci după.
3. încearcă să împarţi textul în mai multe paragrafe, ar fi mult mai uşor să citim.
4. mai lucrează la estetică.
5. fă capitolele mai lungi.
Cam atât dacă o să îmi mai amintesc revin cu un edit. Sper că nu te-ai supărat.

Subiectul e interesant , imi place finalul
Ai grija la greseli ca sa nu mai primesti comentari de la altii
Si dabia astept continuarea ;)

Hei. Am ajuns si eu pe aici exact cum am promis. O sa iti spun la ce ar mai trebui sa lucrezi, dar o sa o fac pe capitole, pentru ca imi e mai usor asa.

Capitolul 1: Intai si intai trebuie sa iti spun ca ar fi bine sa renunti la punctele de suspensie. Le-ai folosit prea mult. In primul rand nu isi au rostul, iar in al doilea nici nu arata bine sa vezi: ...text... . Puteai sa descrii mai mult sentimenele fetei si sa dai ceva detalii despre plecare. Nu ai zis de ce au fost nevoite sa se mute, de ce nu vroia sa plece, de ce a numit locul acela "sacru". Incearca sa mai dai cate un "enter" din cand in cand ca textul sa nu "curga" prea mult, pentru ca e obositor atunci cand citesti.

Capitolul 2: Din nou o sa aduc vorba de punctele de suspensie si ca tot veni vorba de ele pune numai trei [...], din cate stiu eu numai atatea se pun. Apoi ai grabit actiunea asa de mult incat expresia: "trece ca gasca prin apa" se potriveste de minune. Incearca sa te concentrezi si pe actiune, mai bine sa fie putin mai inceata decat asa de rapida. Partea in care descrii toate sentimentele fetei este okay, iar daca te-ai ocupa macar un sfert si de actiune, totul ar fi mai bine. Ai grija si cu dialogul. E sec. Mai trebuie lucrat.

Capitolul 3: Punctele de suspensie... incearca sa scapi de ele, nu de tot, insa mai redu cantitatea lor. Mai, capitolul asta e destul de bunicel. Ai grija la dialog pentru ca e relativ sec si nu inspira nimic.

Capitolul 4: Tinand cont de dimensiunea lui, e bine ca ai mai scapat din punctele de suspensie [daca ar fi sa facem comparatie dintre acesta si primul capitol]. Actiunea e bunicica, desi cred ca ai fi putut sa incetinesti putin in anumite puncte. Mi-ar fi placut sa spui mai multe despre sentimentele fetei atunci cand a intrat in clasa, cand l-a vazut pe el, etc. Ai pus accent doar pe o singura ora, desi ar fi fost dragut sa povestesti cate putin cam cum i s-a parut fiecare ora in parte [puteau sa fie si 4, oricum nu conteaza]. Dialogul, ei bine, incearca sa il faci mai "real".

Cam asta e tot ce am de zis. Eu o sa mai trec pe aici si sper ca nu te-am deranjat cu acest comment, insa m-ai rugat sa iti spun tot ce nu imi place ca sa te poti corecta.
Eu astept continuarea pentru ca sunt curioasa sa vad, intai de toate, cum vei evolua tu si apoi cum o sa evoluieze si actiunea.
Bafta in continuare.

Buna, am venit cu un nou capitol. Multumesc mult pentru comentarii. Sper ca acest capitol este mai bun ca si celelalte. Astept orice fel de critica. Spuneti-mi tot ce aveti pe suflet :))
Lectura placuta. :X

Capitolul 5: Durere
Alergam. Fugeam cat ma tineau picioarele, desi nu stiam unde ma duc. Eram vlaguita, viata se scurgea din mine dupa fiecare minut care trecea. Respiratia mea era adanca si greoaie. Privirea mea era atintita spre o lumina aurie. O lumina aurie care parea a fi ultima mea scapare din acel abis infiorator, atat de rece si atat de plin de ura. Dintr-o data, sunete infioratoare imi inundara urechile. Am inceput sa tremur incontrolabil. Lumina devenea din ce in ce mai slaba,fiind inghitita de acel intuneric infiorator, odata cu ea stingandu-se si ultima farama de speranta din inima mea. Acum plangeam. Lacrimi amare se prelingeau pe fata mea alba. Mintea mea era invadata de imagini dureroase , din trecutul meu. Simteam ca explodez. Preferam sa mor, decat sa mai sufar atat. Era atat de ciudat, atat de dureros, atat de neasteptat pentru mine. Si totusi prin minune totul se opri. Strigatele disperate incetara, lumina aparu din nou. Numai ca de aceasta data simteam o energie intunecata care ma invaluia. Era atat de rece , atat de sumbra,incat imi invada pana si cele mai ascunse coltisoare ale mintii mele chinuite.
Brusc am realizat ca nu eram singura in acel infern. Cineva mai era cu mine. Ii simteam prezenta , ii simteam inima batand langa a mea. Stiam ca suferea ingrozitor. Era un suflet ratacit, plin de remuscari si suferinta. Nu isi putea gasi pacea. Si totusi poate asta eram si eu, poate suntem meniti sa fim impreuna in acest vid. Dar de ce ? Mii de intrebari, nici un raspuns. Ma las prada disperarii, cazand intr-o transa puternica. Simt cum sangele mi se prelinge pe buze. Era aproape, foarte aproape , gata sa atace in orice moment.

Ceasul desteptator suna. Nu credeam ca voi fi vreodata atat de bucuroasa sa-l aud, insa de data aceasta eram. Am deschis ochii brusc, privind tavanul. Firicele de transpiratie se prelingeau pe corpul meu. Parul castaniu era lipit de fata, iar mana mea tinea starns cersaful. Dar cel mai rau era faptul ca inca mai simteam sangele pe buzele mele uscate. Mi-am trecut incet mana peste ele. Nu am gasit nici o picatura din lichidul rosiatic. Inca mai tremuram, iar respiratia mea era apasata. Mintea mea incerca sa gaseasca un raspuns la intrebarile pe care le aveam. Totul a parut atat de real, dar stiam ca a fost un cosmar. Unul foarte infiorator, insa inima imi spunea altceva.
Mi-am indreptat privirea spre ceas, care indica ora opt. Astazi era sambata. Ma ridic alene din pat, simtind o durere puternica la cap. La ce noapte am avut nici nu ma mir. Ma indrept cu pasi marunti catre baie si ma privesc in oglinda. Aveam fata uscata, iar ochii mei erau rosii si tulburati. Iau putina apa si ma stropesc pe fata. Picaturile reci imi dadeau fiori placuti in tot corpul. Am inceput sa plang. Simteam nevoia sa ma descarc pe ceva. Ma simteam atat de singura, parasita, fara nimeni care sa-mi sara in ajutor la nevoie. Am ridicat mana si am lovit cu putere peretele. Firicele de sange se prelingeau acum pe mana mea. Am auzit usa de la baie deschizandu-se, dupa care am zarit-o pe mama ce ma studia. In privirea ei am putut vedea ingrijorarea insotita de o durere imensa. Ne-am privit timp de cateva secunde, dupa care am imbratisat-o strans, plangand pe umarul ei . Si ea plangea, dar simteam ca nu o face din cauza mea. Am indepartat-o putin pentru a-i vedea ochii. Cu un glas stins, am intrebat-o :
-Ce s-a intamplat ?
- Scumpo, stiu ca nu e momentul potrivit acum, insa trebuie sa afli asta de la mine, a inceput sa-mi zica cu ezitare.
-Este vorba despre tatal tau. A suferit un accident de masina in aceasta dimineata. Acum este la spital intr-o forma foarte grava.
Isi stapanea cu greu lacrimile. Incerca sa para puternica,pentru a nu ma ingrijora si mai mult. Intr-un mod ciudat simteam ca are legatura cu visul meu. Nu imi venea sa cred ca asa ceva era posibil. Am inceput sa tip si sa lovesc peretele de langa mine. Sangele se scurgea pe palmele mele, dar mie nu-mi pasa. Ma gandeam la un singur lucru, la tatal meu. Nu putea fi adevarat! Nu se putea intampla asa ceva, nu mie. Si atunci de ce s-a intamplat ? De ce soarta este atat de dura cu mine? Nu mai puteam suporta, era de o suta de ori mai rau ca visul meu. Realitatea era mult mai cruda, si nu ierta pe nimeni. Desi nu vroiam sa recunosc o stiam foarte bine. Tatal meu nu mai avea sa se intoarca. Acest tulburator gand mi-a intensificat durerea. M-am lasat usor in bratele mamei mele. Tot ce vedeam era imaginea tatalui meu. Imi aminteam de clipele frumoase petrecute alaturi de el. Dar erau doar amintiri. Eram ca o naluca ce se hranea numai cu vise. Nu vroiam sa ma intorc in lumea relala, nu vroiam sa mai sufar. Era prea mult. Nu mai eram constienta, probabil ca lesinasem, nici eu nu mai stiam. Ultimul lucru pe cale l-am auzit a fost vocea subtire a mamei mele ce ma chema inapoi. Am inchis ochii, lasandu-ma prada dureri.


***

M-am trezit intr-o incapere alba, dintr-un spital. Aveam perfuzii si eram inconjurata de o multime de asistente. Mi-am ridicat ochii, cautand pe cineva cunoscut. Una dintre asistente ma privi cu uimire dupa care spuse :
-Doamna Odwar, puteti intra acum. Pacienta s-a trezit.
Am vazut-o pe mama intrand pe usa. Eram uimita de ceea ce vedeam. Nu mai ramasese mare lucru din femeia frumoasa de altadata. Ochii sai albastrii erau incercanati si tulburati.A venit langa mine si m-a imbratisat. Eram fericita sa o am aproape. Mi-am amintit de tatal meu. Fara urma de speranta in glas am intrebat-o :
-Este mort, nu-i asa?
Ea ezita sa ma priveasca. Asteptam raspunsul pe care amandoua il stiam. Stiam ca nu se va mai intoarce. Vroiam sa-l vad. Vroiam sa stiu mai multe, desi avea sa ma doara. Mama nu era in masura sa-mi raspunda la intrebari. Nu vroiam sa o intreb pe ea. Suferise destul pentru o zi.
Am incercat sa par calma, desi nu eram. Mi-am privit mainile ce erau bandajate. Ea se uita la mine ingrijorata.
-Hanna, esti bine?
Cand i-am auzit vocea, o mica lacrima mi se prelinse pe obraz. Avea o voce asa de ragusita.
-Da mama, am zis fara pic de convingere. M-a prins de mana mea bandajata si mi-a zis :
-Stai linistita, totul va fi bine.
In acel moment stiam ca trebuie sa trec peste aceata etapa. Cu siguranta nu va fi prea usor, insa merita sa incerc. Nu puteam sa stau in aceasta stare pentru totdeauna. In mine se trezi un sentiment frumos, de mult pierdut, un sentiment numit speranta.